Universul, decembrie 1901 (Anul 19, nr. 328-355)
1901-12-04 / nr. 331
Calendar pe anul 1901 (Ir IiiiIei Luni, 3 Decembrie. — Sf. Prof. Sofronie Catolic Luni, 16 Decembrie.—Adelheid Soarele răsare 7.31 , apune 4.20 m. ... București, 3 Decembrie. Iopmîntul rural Ideea că învăițămîntul nostru rural trebue să părăsească drumul ținut pană acum și să fie organizat astfel încât să pregătească poporul pentru cerințele practice ale vieței, cucerește tot mai mult teren. Creearea unui însemnat număr de școli profesionale rurale este o bună dovadă despre aceasta, și faptul că mulți proprietari mari, ba chiar țărani fruntași, se grăbesc să facă donațiuni acestor școale noul, arată cât de simțită e trebuința unei noui îndrumări a învățămîntului rural. Dar, cu o floare nu se face primăvară. Negreșit, școalele profesionale rurale vor exercita o înrîurire din cele mai bine făcătoare asupra populațiunii în mijlocul căreia vor funcționa. Trebue să ne gândim însă la întregul popor. învățțămîntul primar rural, așa cum există, nu folosește un mare lucru. Precum foarte bine observă un membru al corpului didactic primar, într’o scrisoare ce ne trimite, copilul de la țară învață orașele Australiei, insulele ce o compun,istoria fantastică a evreilor înainte de lus Christos, fără ca vre o dată să poată folosi ceva după urma acestora. Obosiți bietele ființe fragede, cu declinarea pronumelor, numeralelor și altor asemenea, fără să Le întrebi, folosi-va el ceva ? Poate ar zice cineva că se folosește la urmare mai departe. Vai ! N’avem atâți funcționari pe drumuri? Prin urmare s ă ne întoarcem privirea către pogorul strămoșesc, lăsat de atâta amar de vreme în părăsire. Ce se face în această direcție fn cursul primar rural ? CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA , Bâal foaia în Boinoaia.—in Bani ia strainaliata REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11. București Telefon.—Adresa telegrafică: «Universul», București ANUL XIX No. 331.MARTI 4 DECEMBRIE 1901. Abonamentele și anunțurile se primesc la : Administrații : Strada Brazoianu, 11. Bucureșt Ar trebui ca tot ce se învață, să nu fie numai ca să facă față la inspecții, și paradă la examen și pe urmă să rămână literă moartă ; ar trebui ca totul să poată fi bun de pus în practică. Ce îi folosesc lui, plugar de meserie, orașele din Australia ? Va avea el vre-odată trebuință de aceasta? Nici odată! După ce trece vremea școalei, nu mai trec 2 ani și a uitat tot, căci ce bruma căpătase, nefiind bun de pus în practică, a sburat fără să lase nici cea mai mică urmă de existența lor, în creerul lui. Ar trebui ca totul să fie practic. Ar trebui ca din timpul ce se reservă celorl’alte studii nefolositoare, să se ia jumătate și să se reserve practicei agricole, creșterea vitelor, gândacilor, albinelor, micilor meserii și atunci am fi mult mai folosiți. Te duci într’un sat. Vezi prundul gârlei plin de răchițele. Și când vezi că oamenii din acel sat cumpără coșuri, apoi să nu te mâhnești până în adâncul iaimei ? Trebue să fim mai practici, să ne mulțumim mai cu puțin pe hârtie, și cu mai mult în practică. Rezultatele școlii noastre primare sunt atât de slabe, încât parcă ți-e rușine să zici că avem școală primară rurală bine organizată. La noi se muncește pămîntul lor ca acum 100 de ani. Uneltele de muncă sunt tot așa de primitive ca atunci. Când e vorba de ogor, apoi în vremea aceea era mai bun, pe când acum a sărăcit, căci ne mulțumim ca să luăm după el producția și aceasta datorită nu munceî, ci mile cerești, dacă e ploae la vreme. Pe când în alte părți gunoiul e socotit ca aur, la noi țăranii, îl țin în fața casei de unde ies miloane de microbi și miasme care Îl bolnăvesc, sau îl duc în haltă. Locușorul ce-l are la spatele casei este reservat bălăriilor, nu zarzavatului, pe care -l cumpără de la bulgarii ce pleacă toamna cu pungile pline de aur ca să-l mănânce în țara lor. Când e vorba de creșterea vitelor, apoi aici stăm foarte reu. In alte vremuri, caii, boii, oile, și altele erau foarte renumite, pe când acum au decăzut cu totul. Avem stîrpituri, nu vite. Țăranul se miră cum vaca moșierului î și acest exemplu se întâlnește rar dă 10—13 litri de lapte pe zi, pe când a lui, cu coastele și șobolanele ieșite, nu dă nici atât ca să momească foamea copiilor sei. Și se miră, și are să se mire încă mult, căci dacă cumva învățătorul i-a spus aceasta vre-odată incidental, apoi a trecut mai departe ca să facă materia ce-l îmbulzea, neavând vreme ca să revină asupra acesteia. Spunem toți că țăranul nu are exemple. Să i se dea din orele reservate pentru gramatică, etc. Să se ia și să se facă practică agricolă. Ar trebui ca aproape jumetate din timpul claselor să se dea practicei agricole. Ar mai trebui pe lângă aceasta, maî lărgită obligativitatea învățămîntului. Decât, din 2 copii ce are un țăran, unul să învețe 5 clase și altul nimic, mai bine amândoui câte mai puțin, și atunci am avea atâți analfabeți cum are Suedia, adică niciunul. In această direcțiune trebue să lucreze conmucătorii țării, dacă vor să ridice poporul din starea în care se găsește astăzi și care numai mulțămitoare nu o ies în localitatea numită Abadia, pentru a regula oarecare afaceri casnice. Către seară, tatăl ei, îngrijorat că nu se mai întorcea, rugă pe unul din chiriașii săi, un anume Manganel să se ducă la Abadia ca să vadă dacă nu se întimplase vreo nenorocire tinerei fete. Manganel plecă îndată și,ajungând după o oră la casa indicată, o găsi peste tot în dezordine. De fată nici o urmă. Insă în schimb găsi pe jos haina și obiecte dale ei și semne evidente cari arătau că acea casă fusese teatrul vreunei drame oribile, precedată de o luptă înverșunată între victimă și ucigaș. Manganel, fără să cerceteze mai mult, alergă de înștiința pe comisarul de poliție care porni îndată la fața locului unde ajunse la miezul nopței. După cercetări amănunțite, cadavrul nenorocitei Elisa fu găsit într’o mică cisternă plină de apă, care se afla sub bucătărie. In jurul gâtului victimei se vedeau întipăriturile degetelor asasinului, care trebuia s-o fi sugrumat mai înainte de a o arunca în cisternă. Autoritatea a început imediat o anchetă, spre a pătrunde misterul în care rămâne până acum învăluită drama al cărei autor n’a lăsat nici cea mai mică urmă. Un copil martir O teribilă dramă pasionează în acest moment populațiunea din Saint-Ouen, de lângă Paris. In strada Touzet locuește o familie de muncitori, soții Ruelle, dimpreună cu cei patru copii mici ai lor. Ruelle și soția sa sunt niște bețivani recunoscuți, și toți banii pe cari îi câștigă trec în punga cârciumarilor, pe când copiii, lihniți de foame, traiau din mila vecinilor cari se îndurau să le dea câte un codru de pâine. Eri dimineață vecinii auziră plânsele de copii în acea casă și, intrând, văzură cu groază că copila Jeana, cea mai mică dintre nefericiții copil, era moartă de foame și de frig. Mama se afla de asemenea în casă, dar într’o asemenea stare de beție, că n’a putut fi interogată. Cât despre tată, el trebue să fie prin vre-o cârciumi beat mort, căci agenții polițieștî n’au putut încă să dea peste el. Ruelle și femeea sa vor fi urmăriți pentru îngrijire rea, care a cauzat moartea. Ceîl[alți copii au fost internați pentru supraveghere într’un ospiciu. Seriele asasinate în Franța Doue noul drame s’au adăugat la lista deja destul de mare a acestor ultime zece zile. La Sailly-le-Sec, mică comună din departamentul Somme, un pădurar anume Crepin a fost găsit omorît de un glonț de pușcă care-î fusese tras în spate de la gura țevei. Nenorocitul nu se mai întorsese acasă de Duminecă și părinții sei, plecând să’l caute, îî găsiră cadavrul în marginea pădurei. Se bănuește că Crepin a fost asasinat de un braconier. Cea l’altă dramă s’a desfășurat la Morbihan. Un bătrân pescar, de 64 ani, anume Bernardo, a tras asupra fiului său, un tîner de 30 ani, un foc de pușcă, lăsându-l mort pe loc. Părintele criminal a fost arestat. Brutus. Evadarea a două condamnați la muncă silnică, din penitenciarul Pînești — AMENINTE (Corespondența particulară a „Universului“) Ploești, 1 Decembrie. Astăzi de dimineață autoritățile au fost înștiințate cum că tâlharii Ghiță Constantinescu Ghimpe și Costache Dimitrescu-Bordeiu-verde, ambii din Ploești, condamnați de către Curtea cu jur la muncă silnică pe viață, au evadat din arestul preventiv din Ploești. In următoarele împrejurări: Cum ați evadat Astă-noapte, nu se știe la ce oră, numiții tîlharî, rupendu-și lanțurile de la picioare, au eșit din camerile lor prin coridoare, unde santinela dormea. De aci, după ce au rupt niște gratii de fer, cu ajutorul unor frînghii făcute din pături și cearceafuri, s’au scoborit de la eta Campionii pîicoî cari au primit premiul «Nobel»»jr(.Vezi explicația) DIN FRANȚA (Corespondență particulară a ..Universului") Paris, 29 Noembre. Alegerile generale Waldeck-Rousseau,vorbind cu comisiunea pentru sufragiul universal, a dat să se înțeleagă că alegerile generale vor avea loc la 11 Main 1902 și balotagiile la 21 din aceeași lună. Asta ar dovedi că guvernul consideră că puterile Camerei vor expira la 31 Main. Camera va fi deschisă până la Paști și luna Aprilie va fi întrebuințată pentru campania electorală. Un asasinat misterios — O fată ștrangulată și aruncată în cisternă O crimă oribilă s’a petrecut alaltă-orî după amiazî în împrejurimile orașului Cannes. O simpatică domnișoară, în vârstă de 21 ani, a fost asasinată în împrejurări cari arată la asasin cel mai respingător cinism. Victima, care se numea Elisa Briquet, fusese însărcinată de tatăl său, agent de asigurări la Cannes, să se ducă la o vilă a sa, la câțiva kilometri de Can Cronica artistică Expoziția Nicolae Vermont Parcă s’ar fi vorbit artiștii români să ne poarte din surpriză în surpriză și au trebuit să fie și indiferenți de cele pământești trăitorii în sferele înalte ale artei, cari pe vremurile astea de criză să se hotărască la atâta muncă, să dea la lumină atâtea opere de valoare. Ce zic eu la lumină. . La lumină da la lumina minței noastre, dar nu la lumina necesară tablourilor, spre a le putea vedea așa cum trebuesc văzute, pentru că aici în capitala țarei nu există un salon unde artiștii sâ poată expune și munca lor sa se bucure de claro-obscurul necesar oricărui tablou, spre a fi văzut bine, după adevărata lui valoare. Pe valorosul artist Vermont l’am găsit într’un ungher din pasagiul român, unde plătea chirie o sumă bunicică și unde tablourile se impuneau prin farmecul colorilor, al subiectelor și al lucrurilor văzute și cunoscute din țara noastră, altfel... din spre partea luminei știți ce poate procura Pasagiul Iomân. Păcate * * Cum e mintea mea, vecinie străbătătoare și gata de inițiative, de proiecte și de sfaturi și cum am dat acolo peste un grup de artiști, mi-a venit în cap următoarea idee pe care am comunicat-o lor și din coloanele acestui ziar sper s’o asculte toți iubitorii de artă, toți sprijinitorii ei. Iată ideea mea : Să se comstitue un comitet compus din toți pictorii și sculptorii și să facă mai multe festivale artistice și literare sub patronagiul A. S. Principesa Maria, cu care am avut onoarea să vorbesc despre acest lucru, și pe care am văzut-o foarte dispusă în favoarea artiștilor, și să clădească un fel de seră în formă de sală care să fie o expoziție permanentă, un fel de glas-pulast ca la München, în care toți artiștii să aibă dreptul de a expune și a vinde operile lor. Ne am putea face atunci și noi o idee complectă de talentul și de activitatea fiecărui și-am avea prilejul să-i vedem și să-i apreciam pe toți după adevăratul lor ment. ** * Pictorul Vermont face parte dintr’o familie de artiști; sora e-sale, d-na Ventura Vermont a fost o talentată artistă a Teatrului Național, și nepoata sa, Marioara Ventura e trimisă în străinătate de M. S. Regina spre a studia arta dramatică. Dînsul este cunoscut publicului prin studiile sale serioase, prin coloritul puternic și original și prin subiectele sale alese din acele orașe cari odinioară au fost locașul voivozilor și al mitropoliților țerei, lucru ce măgulește foarte mult pe cel ce țin la trecutul istoric al țerei noastre. Iată câteva din pânzele lui Vermont : Poftuțl mare, comun, tabloul No. 4, înfățișează o casă din G-Lung, un palimar și strașinî în stil vechi, țărănesc și o țărancă în curte cu o oală cu mura. Acest tablou deșteaptă în suflet ideea acelei vieți pacinice și idilice, a vremurilor spuse. Tot astfel este și In Parcul din C.-Lung. tabl No. 25. Brutonii No 36, multă compoziție, scene din viața reală, foarte bine prinse.Tabloul acesta terminat va rămâne ca înfățișare, ca dovadă de belșugul și veselia sătenilor noștri, azi atâta de triști și de ruinați. Scenă din cârciumă, tabloul No. 1 îți vorbește despre timpul de acuma în care necazul este înecat în fumul unor asemenea triste și sărăcăcioase localuri. In Apus No. 79 are cea mai bună perspectivă și acest tablou îți reamintește poeticul : Itramonto al italienilor cu fantasticele culori pastel, ale lui Guido Reni , îți dă dorul de ducă și ideea de nemărginire și de visuri încântătoare și azurii. In pastel pictorul Vermont este tot așa de forte. No. 72 Aquarela și mai ales Studiul de bătrână No. 75 are toate calitățile unei opere de cea mai mare valoare artistică : atitudinea bătrânei, aerul ei de subrejenie și de neputință, pasul șovăitor, liniile toate contribuind a ne da numeral anilor trăiți, în fine îmbrăcămintea, totul, sunt studiate în mod academic care face onoare artistului ca și Casa de la Văleni No. 76 și Țiganca cu urciorul. Tabi No. 39. Uitam No. 16 Un coșar, care îți amintește vremuri de iarnă și de strinsul în jurul vetrei cu acei ce i sunt dragi, vremuri de mistere și da povești... 30 Noembria Smara toare, așa că nu pare deloc surprinzător, dacă Alfred de Musset a zis : «muzica pe mine m’a făcut să cred în Dumnezeu». Intre maximele lui Confucius se găsește și aceasta: «voiți să știți dacă un popor este bine guvernat, dacă legile ce practică sunt bune sau rele, examinați muzica ce el practică». Câtă filosofie și cât adevăr în maxima aceasta. Iată Spencer zice : «muzica stă în fruntea artelor frumoase, căci dintre toate ea este aceea, care face mai mult pentru fericirea omenirei»... întreaga filosofie a muzicei, destul de interesantă prin fenomenele ei multiple, a făcut pe câțiva învățați medici a o experimenta ca metodă de alinare și înviorare pentru cei suferinzi.Experiențele ce s’au făcut au fost încununate cu succes, căci influența muzicei asupra bolnavilor, ca calmant fizic și moral, a fost dintre cele mai satisfăcătoare. Oricât de curioasă ni s’ar părea metoda muzica medicală, ea totuși începe a număra din zi în zi mai mulți aderenți. La Westminster s’a înființat un spital în acest scop, unde singurul agent terepeutia este muzica. Întreg personalul din serviciul interior al spitalului e recrutat numai din muzicanți buni, cari execută ordonanțele medicilor specialiști. Prescripțiunea e foarte simplă; ea răspunde formulei: 2 ore piano, 3 vioara, 1 mandolină, fluor, flaut etc Efectele acestui tratament sunt miraculoase și se înregistrează cazuri de vindecare a bolnavilor de nevrosă, neurrastenie, ipocondie, melancolie, spleen, etc. De asemenea modificarea în bine a temperamentelor... bilioase și o influență chiar pentru regenerarea moravurilor. Știința positivistâ și-a găsit și abea aplicația și societatea engleză e pe cale de a instala un cedru microfonic, care să trimeată la punctele indicate undele sonore combinate după specificul metodei muzico-medicale. Astfel se va ridica un adevărat teatrofon... însăși biblia indică firul unei metoade medicale muzicale prin ceea ce scrie despre Saul, pe care David îl liniștea prin cântecile harpei sale, de câte ori îl apuca crizele nervoase... Medicii alieniști, cari s’au ocupat cu experimentele aplicațiunea muzicei în medicină, au afirmat că : efectele medicale ale muzicei s’ar îndeplini prin acțiunea reflexă ce ea produce asupra centrilor nervoși, care regulează circulațiunea sângelui. Prin această acțiune reflexă muzica ar provoca o dilatare a vaselor sanguine, mărind activitatea circulațiunea, ridicând temperatura corpului și favorisând digestiunea. Influența muzicei se traduce când printr’o mărire, când printr'o micșorare a presiunei arteriale. Ea provoacă o iuțeală a bătăilor- inimei și după tonul și intensitatea sunetelor ei, se observă schimbări particulare în fregvența respirațiunea. Musica oricare ar fi ea: Verdi, Wagner, Gounod, Mozart, etc., va rămânea, fără pereche, un bun agent, pentru îmblânzirea oamenilor în timp de pace, pentru apărarea patriei în timp de război. Ea a fost și va rămânea liberatoarea omenire!. Poporul care își păstrează tradiția muzicală va supraviețui veacurilor... Intr’o sală de chirurgie, unde se îngrămădesc cele mai violente dureri omenești, printr’o muzică aleasă ca : Faust, Werther, Lohengrin, Sapho, Tannhäuser, Traviata și multe alte arii naționale, doine etc., s’ar obține pe lângă o liniște bisericească și acel repaos recreator de care invalizii amputați simt atâta trebuință. Temperatura suferinzilor ar fi micșorată, suferințele ușurate, iar somnul ar înfrânge durerile chinuitoare... Generalizarea muzicei, ca agent terapeutic în medicină, rămâne încă în domeniul experimentelor medicale... dar va veni timpul când ea se va generaliza... Aurel Scurtu -■ [UNK] [UNK].........! UX SFAT PE ZI Petele de zmeară de pe veșminte se scot frecându-se mai hitei cu osânză și limpezindu-se cu apă caldă. Spionii păcii care aui primit premia! Nobel — Vezi ilustrația — Corespondentul nostru particular de la Berlin ne-a telegrafiat știrea ca în ședința de la 10 Decembrie s. n., s-a distribuit în Camera norvegiană premiul Nobel acelor bărbați care au propovăduit mai mult pacea. Cu această ocaziune președintele Camerei a ținut un discurs în care a accentuat iubirea de pace a poporului norvegian și apoi aduse elogii lui Alfred Nobel, fondatorul acestui preimiu Iată numele și biografia acelor bărbați a căror mente pentru pace au fost resplătite prin premiul Nobel... 1) Profesorul Emil Adolf Behring s-a născut la 15 Martie 1854 în Iransdorf (Prusia). De la 1880 a desvoltat o mare activitate ca medic militar, iar la 1891 a fost numit asistent la institutul din Berlin pentru boale infecțioase. De la 1855 este profesor și director al institutului de igienă din Marburg. El și-a stabilit reputația prin descoperirea serului cclheric și desvoltarea serotherazei sângelui. 2. René Sully-Prudhomme, care a fost răsplătit cu premiul literar, sa născut la 16 Martie 1839 in Paris . La 1865 î și publică primele versuri: de la 1881 Sully- Prudhomme este membru al Academiei franceze. El a declarat că cu suma ce a primit-o va face o fondațiune din care să se ajute poeții săraci, ca să-șî tipărească manuscriptele. 3. Henri Dunant, părintele convenției de la Geneva, căruia ’i s’a acordat jumătate din premiul pentru pace Nobel, s-a născut la 1828 în Geneva. In opera sa «Un Souvenir de Solfenno», și-a exprimat mai însății ideea uniunei internaționale pentru îngrijirea răniților din testoaie și de atunci a lucrat plin de zel pentru acest scop nobil, până când năzuința sa a fost recunoscută de către toate Statele civilizate în convenția de la Geneva. 4) Alfred Nobel, autorul premiului, s-a născut la 1835 în Stockholm și a murit la 1896, în San Remo. El se ocupă cu chimia și inventă la 1887 dinamita. El inventă și gelatina explosivă, înființând mari fabrici în Germania, Suedia și Italia. Venitul averei sale, evaluate la cifra de 60 milioane franci, îl destină pentru premiile Nobel. 5) Profesorul Conrad Röntgen, descoperitorul razelor, care poartă numele său, s-a născut la 1845 în Lennep. El studia științele naturale și la 1876 fu numit profesor la universitatea din Strassburg, iar mai târziu la Würzburg, unde la 1895 descoperi razele X. 6. Frederic Passy, celebru filolog francez, este cel mai tîner dintre premianți. El s-a născut la 1859 la Versailles și de mai mulți ani este profesor la școala normală din Auteuil. Din Paris se anunță că Passy va dona o parte din premiul de 104.000 lei Liger pentru pace. 7. Jacobus van troiT, celebrul chimist și o podoabă a universitate din Berlin, s-a născut la 1852 în Rotterdam. Maunlein a fost inginer apoi a studiat științele naturale la Leyden, Bonn, Paris și Ubrecht. La 1878 a fost numit profesor de chimie în Amsterdam, de unde trecu în aceeași calitate la universitatea din Barin, jul al douilea în curtea temniței unde, de asemenea, santinela dor? mea. Cu un caragiu de necrezut, ambii tîlharî luând apoi ușile de la latrine, s-au așezat lângă ziduri, peste cari escaladând, au evadat. De notat este că locul unde tîlharii au sărit peste ziduri, erau în apropierea unei sentinele de către care el iarăși nu au fost observați. Alarma Tocmai dimineața, când s’a făcut apelul restanților, s’a observat lipsa tâlharilor. Imediat, directorul penitenciarului d. Al. Petrescu, anunța autoritățile de acest fapt, și, toată poliția precum și parchetul fură în picioare Cei dintâi sosiți la fața locului au fost d. polițani! T. Demancov, directorul poliției, d. Cristache Fotescu, d. prm-procuror Teodor Angelscu, d-nii procurori G. Venert și Economii, d-niî judecători de instrucție L. Munteanu și Carpațeanu, o mulțime de magistrați, public și autorități, precum și d. Bissy, președintele Curței cu juri. Cercetările parchetului.—Adrestările D. prim-procuror F. Angelescu începând o anchetă în această privință a ordonat arestarea șefului de gardă, sergentul David Dumitru, a caporalului Dumitru Dobrinescu, farmacist, a trei santinele, toți din regimentul Mircea 82, a grefierului penitenciarului, Dragomirescu, precum și a gardienilor Tudor Licu și Nedelcu Nicolae. Tot deodată s'a cerut și demisiunea directorului penitenciarului, d. Athanase Petrescu, care și-a și înaintat’o. Cine erau bandiții Vechii ocnași, cari își făcuseră viața prin temnițe și ocne, Ghidi Constantinescu-Ghimpe și Costacha Dumitrescu Bordei-verde fuseseră condamnați la munca silnică pe viață, ca autori ai Înfiorătoarelor crime din Telega și Cimerceasca, al căror proces a durat patru zile în sesiunea trecuta a Curței cu furi. Ei așteptafl acum Ia penitenciarul din Pitești judecarea recursului în Casație, în realitate meditat însă planul de evadare. In oricolele bandiților Cu toate că le-am dat deja în numărul de ieri, totuși le repetăm și astăzi pentru ca periculoșii bandiți să poată fi recunoscuți mai ușor și de un număr cât mai mare de cititori Banditul Costache Dumitrescu, zis Bordeiu-Verde Costache Dumitrescu e un bărbat In etate de 42 ani. Înalt de 1 m. și 63 e. m., părul cărunt, fruntea lată, sprîncenei, castanii, ochii căprii, nasul și gura potrivite, barbarada și ciupit de vărsat. Banditul Ghiță Constantinescu- Ghimpe Ghiță Constantinescu este în etate de 33 ani înalt, de 1 m. 60 cm., părul castaniu, fruntea mici Influența muzicei asupra bolnavilor Muzica este una din artele cele mai desăvîrșite ; prin acțiunea sunetelor ei, bine armonizate, ea dă omului cele mai dulci senzațiuni, il provoacă la mulțumire și bucurie, îi întreține entusiasmul și-l alină durerile de tot felul .. . Influența muzicei e covârșiiJisB Bassras« Torturile PARTEA A DOUA Destăinuirea unei moașe VII «Eu me înclinai și făcui semn de a me retrage. — «Oprește-te—zise cu gentilețe bancherul — eu nu stau decât sub minut. Iartă-me, Adriana, dacă te-am deranjat, dar aseară ți-ai exprimat dorința de a merge la operă și eu îți aduc loja.—«Oh ! mulțumesc amicul meu ■ cât ești de bun, ce plăcere îmi faci. — «Nu e de ajuns — zise el, mai e și altceva. . — «Oh, 3 vre o nouă surpriză? —exclamă cu nevinovăție Adriana ■ «Bancherul băgă mâna în buzunar și scoase o cutioară pe care o dădu smrîzend nevestei sale. «Aceasta o deschise îndată și scoase un strigăt de admirație. — «Doamne, cât e de frumoasă, privește doamnă, ai mai văzut o asemenea brățară? «Și șireata se întoarce spre a ’mi arăta brățara. «— Intr'adever e minunată,— exclamai. «Bancherul nu mai putea de bucurie. «— Am fost pe gustul meu, Adriana ? «— Perfect. «— Sunt foarte mult mulțumit, cu toate că pe frumoasele tale brațe aș vroi să pui stele, nu briliante. «— Lingușitorule ! — exclamă Adriana sărutând pe bărbatule!. «El nu mai putea de bucurie. «Eu observam această scenă cu un surîs plin de ironie, oa care ei amândouă nu 'l puteau vedea. «In fine, bancherul plecă. « Atunci fața Adrianei își schimbă expresia ; își încruntă sprincenele și prin ochi îi trecu un fulger de mânie. «Apoi apropiindu-se de mine zise : «— Da-mi timp de opt zile— zise ea cu voce scurtă—și vei fi satisfăcută. D-ta vei avea 100 de mii de lei în schimbul acelei blestemate scrisori. Dar până atunci să nu faci nici un semn, nici o aluzie, care să dovedească cum că e un secret între noi. «— Dacă d-ta știi să te prefaci — zisei surîzend — eu sunt maestră. «— Mai bine așa ; ca damă de companie mă vei însoți la teatru; de n’ai rochie vei găsi în garderoba mea, până atunci să ne despărțim. «Me urcai în anarlamentul meu, plină de bucurie. «Totul îmi mergea de minune In aceeași seară eu steleam intr’o lojă la operă, in fața victimei mele, care atrăgea toate privirile și ridica murmure de admirație. «Eu nu cred că sunt urîtă, chiar d-ta principe am rămas încântat pria dată când m'ai văzut Și totuși lângă Adriana nu eram nimic. «Frumusețea ei voluptoasă, suverană, reieșea și mai în iveală in bogata ei rochie. «Bancherul, stând lângă ea, o devora cu ochii. Desigur că el de ar fi avut numai o bănuială pe acea prea frumoasă ființă, pe care o credea ca 'i aparține numai lui, ar fi ucis-o fără milă. «Și eu, gândindu-mă la asta, măcăiam că nu îndouisem suma, sigură că vom fi obținut-o. «Adriana părea foarte veselă, dar un observator atent ar fi notat într'énsa o preocupare, care făcea din când în când să-i treacă câte un nor pe frunte. «— Astă-seară nu lipsește nimeni—spunea ea bărbatului meu, care o asculta în extaz—și, amicul meu, nu puteai să ’mi faci o plăcere mai mare ; privește pe contele Guillani, cu nevasta sa ; s’au împăcat deci ? «— Contele e un dobitoc și ar trebui să îi fie rușine să apară în public,— răspunse bancherul. «— De ce ? «— Fiindcă un om care și-a surprins deja de două ori nevasta și o iartă ar merita să fie ghilotinat. «—Dar, amicul meu, se poate ca nevasta să fie inocentă. «— Aș, el a găsit în biuroul ei, scrisori, cari dovedeau vina ei. Un altul, în locul său, în loc de discuții, ar fi făcut din acele scrisori un glonț cu care și-ar fi ucis nevasta. «Adriana devenise foarte palidă. «Eu observam cu atenție acea scenă. « — Apoi,— adaose bancherul, —s’ar fi pedepsit pe el însuși că crezuse unei mizerabile. Contele Guillani, însă, face zgomot, scandal, cere divorțul și apoi ese în societate cu nevasta sa. Observă insă că nimeni nu ’l mai salută. «Adriana trebuia să sufere mult, căci schimbă vorba. «— Cunoști — întrebă ea—pe acea blondă doamnă, plină cu bijuterii, care e singură într’o lojă din rîndul íntâia ? «— Aceea—răspunse bancherul surizînd--acum trei ani mergea desculță. «— Oh !... «— Așa e, draga mea. Apoi avu o mică moștenire, și cum natura a înzestrat-o cu o imaginație vie, cu o energică activitate, își propuse ca cu acel capital să devină foarte bogată și a devenit. «— Oh ! cum a făcut ? «— Un lucru proibit, dar care va exista întotdeauna, în disprețul legilor. Ține casă de joc, insă, în timpul zilei, casa acelei femei poate fi frecventată de orice persoană onestă, și nimeni nu poate spune nimic. Ea trece drept o văduvă foarte bogată și singură, și numai noaptea poarta ei se deschide unor privilegiați, căci adesea în acele saloane găsesc dezonoarea și ruina. «Eu ascultam cu lăcomie pe bancher, care, făcându-mi biografia acelei femei, îmi deschidea un nou orizont. «De ce n’aș fi făcut și eu tot așa?... Și mie nu 'mi lipsea imaginația, energia și voința pe fer ! «Ținui în mine însă ideile mele și continuaia sa me prefac a asculta spectacolul. «Me urcai repede în odăile mele și, mai înainte de a me urci în pat, vreii să iau rufe din cuferul meu. «Inchipuește-țî uimirea mea, găsind broasca stricată și totul în dezordine. «O lumină repede străbătu prin creerul meu; înțelesei totul. «Adriana trebue să se fi înțeles cu camerista ei, complicea ei, spre a ’mi fura scrisoarea, pe care credea că eu o țin în eufor. «De aceea ea me dusese la teatru. «Și agitația nevestei bancherului trebue să fi fost produși de teama că lovitura nu reușea «Și într’adever nu reușise, căci scrisoarea eu o țineam, împreună cu celel’alte, într’o ascunzătoare pe care o aveam în apartamentul pe care îl închiriasem. (Va urma)