Universul, decembrie 1901 (Anul 19, nr. 328-355)

1901-12-08 / nr. 335

ANUL XIX No. 335.—SÂMBĂTĂ 8 DECEMBRIE 1901. Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația: Strada Brezoianu, 11, București 5 Bani foaia în România.—10 Bani în străinătate CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA REDACȚIA : Strada Brezoianu, 11, București Telefon.—Adresa telegrafică: «Universul», București O fem­ee care doarme de 11 ani. —(Vezi explicația) Calendar pe anul 1901 Ortod­ox Vineri, 7 Decembrie. —Cav. Am­­brosie și Mac. Fii. Catolic Vineri, 20 Decembrie.—Ammon Soarele răsare 7.34 , apune 4.21 București, 7 Decembrie. Stabilirea în comunele rurale Importante dispoziții cu­prinde noul proiect de lege a poliției rurale, pe care lam analizat în câteva numere trecute, și în privința stabili­rii streinilor în comunele ru­rale. Actuala lege prevede o dis­­posiție numai privitoare la vagabonzi, zicând : «Ori­ce in­divid fără căpătân­i nu se poa­te așeza în comunele rurale fără autoritarea prealabilă a consiliului comunal». Resultă de aci că nu se face deosebi­re între români și străini, ci articolul citat servește de a­­părare comunelor în contra ori­căror indivizi fără căpă­tăni, considerați și pedepsiți de codul penal ca vagabonzi. In ce privește însă stabili­rea străinilor în comunele ru­rale, disposiția actualmente în vigoare e cuprinsă în legea comunală, unde, la articolul 4, se zice : «Străinul care va voi a se stabili într’o comună rurală, va trebui să obțină încuviin­țarea consiliului comunal. Con­tra decisiunea consiliului co­munal se va face apel la mi­nisterul de interne­. Expunerea de motive a nou­lui proiect de lege a poliției rurale constată acum că, cu a­ceste două texte de lege, sta­bilirea, fie a românilor,­căci el a fi dreptul necontestat de a se strămuta în ori­ce co­mună ar voi,—fie a străinilor, este lăsată la bunul plac al autorităței comunale, care— și aci e buba—se crede auto­rizat a reveni ori­când asupra unei hotărîri de stabilire, ne­­fiind înscrisă în lege nici o ocrotire a drepturilor câști­gate. In arh­iva ministerului de interne,—ne spune d. minis­tru,—se găsesc hotărîri ale consiliilor comunale revenind de zeci de ori (!) asupra unei stabiliri și pronunțând, în u­nele cazuri, chiar isgonirea indivizilor născuți în comună. Firește că aceasta este o stare de lucruri cu totul ne­­admisibilă. Noul proiect de poliție rurală caută să aducă o îndreptare. Pentru a curma odată,—zice expunerea de motive,—aceste abuzuri cari discreditează au­toritățile comunale și vatămă interesele legitime, s’a pre­văzut în proiect că: 1) Decisiunile ministerului de interne, căruia i se deferă în ultim resort aprobarea sau­ infirmarea hotărîrilor de sta­bilire, sunt definitive,—și 2) Toate stabilirile, atât ale românilor cât și ale străinilor încuviințate în conformitate cu disposițiile citate mai sus din legea poliției rurale și din legea comunală vor rămâne drepturi căștigate. Consiliile comunelor nu vor mai putea reveni dar, cum o fac azi atât de des și de ar­bitrar, asupra unei încuviin­țări de stabilire odată acor­date ; această încuviințare ră­mâne intangibilă,­­ iar ur­mașii, născuți în comună al celor odată stabiliți acolo con­form leg­ii, nu vor mai putea fi tratați, la rîndul lor, ca străini. In oare­care legătură cu a­­ceastă chestiune a străinilor în comunele rurale, este și aceea a introducerii munci­torilor străini în țară. In privința acestora, și a­vînd în vedere că sunt cul­tivatori cari lasă pe drumuri pe muncitorii străini fără a le plăti ceea ce li se cuvine, din care cauză Statul e ne­voit a I repatria pe spesele sale (numai în anul acesta guvernul a repatriat cu chel­tuiala lui câte­va sute de spriit)—s’a prevăzut obligația formală pentru cei ce aduc muncitori străini, de a garanta plata dărilor precum și spe­sele de repatriare ; s’a mai prevăzut, în acelaș timp, că ori­ce neînțelegeri între mun­citori și acel cari­i au anga­jat să se judece de urgență de judecătoriile de pace, în marginele competenței lor. Toate aceste dispozițiuni sunt foarte bune și vor găsi de­sigur o unanimă aprobare. DI­ AUSTRA (Corespondență particulară a „Universului“) Viena, 5 Decembrie. Situația politică Presa întreagă discută cu multă vioiciune discursul de eră pe care l-a rostit în Cameră primul-mi­­nistru Koerber, ca răspuns la interpelarea deputatului național german dr. Bayreuther. Ziarul pan-german «Deutsch­­nationale Zig», zice : «Noi vedem în răspunsul primului-ministru o agravare și mai mare a situa­țiunei, și te apeca vuiu cere uâl de curând ca să facă o desba­­tere asupra celor zise de d. Koerber, care pare a fi inspirat de clericali». Cele­l­alte partide germane nu sunt de aceiași părere și zic că propunerea pan-germanilor de a provoca o desbatere are de scop de a agita spiritele, și va­ oferi dușmanilor Constituției și ai Parlamentului ocazia să împingă guvernul la disolvarea Camerei și să aducă starea aceea, pe care a pus-o în perspectivă d. de Koerber în discursul său de la 9 c. Clubul polon a votat urmă­toarea moțiune: «Clubul polon vede în existența Parlamentului singura garanție pentru susține­rea și puterea Statului, precum și pentru dezvoltarea sa și rea­­lizarea necesităților culturale ale Galiției». Un discurs contra pan­­germanilor Prințul Lichtenstein, deputat creștin-social în Reichsrab­, a ținut un discurs în care a atacat cu violență pe pangermanî. E­ zise între altele : «In Wald­­viertel de vre-o 20 de ani încoace sunt ca la ei acasă Schönerer și pangermanii și agită populația. Autoritățile de acolo sunt cu totul cuprinse de spiritul Schö­­nerianismului. In Krems admi­nistrația comunală a hotărît, să ridice o statuă pentru Bismark pe cheltuiala comunei și să dea unei strade numele fostului can­celar german. Contra acestui fapt s’a ridicat populația austriacă și a făcut să circule din casă în casă o adresă, în care să declare, că este o ru­șine ca într’un oraș austriac să se așeze monumentul acelui băr­bat care a cauzat atâta pagubă Austriei. In urma acesteia ziarul pan­­german a scris că ori­cine a is­călit manifestul contra monu­mentului lui Bismark, va fi a­­cuzat de­ procurorul de colportaj și acum 3 zile s-a întâmplat ca­zul că acei patrioți au fost dați de procuror în judecată pentru colportaj. (Mișcare). Ast­fel de oameni există în Austria, cari mănâncă pâinea împăratului și cari lucrează con­tra împăratului. Autoritățile din nefericire nu ocrotesc în destul interesele monarhiei, ale dinas­tiei și ale patriei. In Parlament lucrurile stau și mai reü. Mă costă în fie­care zi o mare sforțare sufletească, ca să intru în Parlament. Unicul care nu poate vorbi în Parla­ment este președintele. Acum de curînd a luat cuvîn­­tul și primul nostru ministru și a avut expresiuni bărbătești pen­tru delăturarea esceselor parla­mentare. Eu cred că noi putem să iscălim fie­care cuvînt rostit de primul ministru. El a decla­rat, că acest parlament, dacă lu­crurile vor merge tot­ ast­fel, este consacrat petrei și că va veni la putere un guvern impe­rial. Să dea D-zeu ca acest cu­vînt al d-lui de Koerber să se adeverească. Dar populația creș­tină și cu sentimente adevărat austriace, trebue să ia însăși în mână această afacere.» Halos Cronica medicali Nebunia simulații Prin simulațiunea de boală înțelegem o uneltire vicleană, prin ajutorul căreia, în vederea unui scop anumit, se dă cine­va drept bolnav și anume: sau că imitează semnele unei boli, sau că le produce în chip artificial. Scopul acestei uneltiri înșelătoare este diferit. Din lucrarea mea, de curând apărută «simulațiunea de boală și mijloacele de a o constata» voi nara azî pe scurt boalele mintale simulate. Nebunia simulată, este ca atare cunoscută din cele mai vechi timpuri. Astăzi sunt medici, cari tăgăduesc prezența boalelor min­tale simulate. Aceștia se basează pe experiențele din institute de alienați, de pildă, pe acelea ale lui Schule, care asigură, că în îndelungata sa practică din insti­tutul din Ilenau, între mii de nebuni, n’a dat nici­odată peste unul care să fi simulat nebunia. Cauza că nebunia se simulează rare ori, constă în greutatea de a o simula bine, da toate pa­­limîfca întire ooni­­tatea și boala spiritului nu este strictă, așa că Senecca zicea : « Nullum magnum ingenium sine mixtura dementiae », totuși nici actorul nu poate de­cât să caricheze rolul nebunului și nici aceasta mai mult de­cât vreo două ore, deși are un rol stu­diat dinainte. Bănuiala este atunci când si­mulatul se desemnează singur drept nebun ; căci nebunia re­cunoscută încetează de a mai fi nebunie, căci nebunul în realitate se crede sănătos. Apoi este bănuială de simula­re, când simulantul exagerează manifestările boalei, când devine inconsecvent, acuzând în inter­vale scurte diferite deranjări su­fletești, când sare de la o idee la alta, când azî e furios, a doua zi se ține apatic, ca un idiot. Mai ales se dă de gol acela care vrea să joace pe maniacul; căci simulantul nu are răbdarea nece­sară, obosind după un timp oare­care, pe, când oboseala este un lucru necunoscut de adevăratul maniac. Pseudo-melancolicul (a­­cela ce vrea să joace pe melan­colicul) crede că trebue să apară foarte ridicul și simulantul de idioție nu poate să se arate timp îndelung apatic. Mulți simulanți nu pot să ajungă până într’atâta de a se murdări în mod mârșav, nici de a refuza hrana sau a su­prima somnul. Din aceste toate rezultă gre­utatea de a simula nebunia. De aceea trebuia mare băgare de seamă față de bolnavi de afec­țiuni mintale. Să se cerceteze antecedentele canditatului, educațiunea, ocu­­pațiunea aptitudinele psihice, boalele de care a suferit candi­datul și moștenirea din familie. Să se procure certificate de la profesori, preoți, autorități lo­cale și să se caute a constata, când și-a făcut boala pentru în­­tăiași dată aparițiunea. In ulti­mul caz vom bănui, când boala s’a ivit imediat înainte de în­ceperea unei datorii de îndepli­nit, ce incumbă candidatului. Cercetarea obiectivă, care tre­bue să fie continuată și noaptea, se referă la: greutatea corpu­lui, forma capului, expresiunea fiței, gesturi, privirea, vorba, ac­țiuni și asupra modului cum se exprimă bolnavul în scris. Dacă nu găsim nimic, ce să ne explice boala pretextată, ca : emoțiuni, sforțări sufletești, pa­siuni, furie, teamă, griji, etc. și nici manifestări bolnăvicioase, atunci suntem și mai mult în­dreptățiți a ne gândi la simulați­­une. Prin cercetări continue, ajun­gem la certitudine. Și următorul lucru vorbește pentru simulație. O greutate con­siderabilă, și persistarea aceleași greutăți a corpului și după în­sănătoșire. Astă­zi, când nu numai medicii ci și juriștii studiază medicina legală, este necesar ca și ajutoa­rele, cari trebue să prepare lu­crările preliminare în chestie, precum și lumea profană în ale medicinei și dreptului, cari de asemenea au dese­ori ocaziunea de a-î ajuta pe cei dintăi să-șî conducă investigațiunile cu suc­ces—să aibă ceva noțiuni de me­dicină legală. Pentru acest scop am dat la lumină o lucrare intitulată «Si­mulațiunea de boală și mijloacele de de a o constata» din care am reprodus astă­zi în «Universul» capitolul de față. Dr. N. Polin­gher, Iași. Tribuna Liberă Spre știința înaltelor cor­puri legiuitoare In clasa muncitoare și strîm­­torată, măritișul întâmpină di­ficultăți, din cauza formalităților de îndeplinit și a taxelor de pla­tă, ceea­ ce constitue o gravă piedică, de vreme ce aceste di­ficultăți contribuesc la înlocuirea moralului măritiș cu imoralul concubinaj. Ori, pe cât concubinajul lasă mână liberă apucăturilor destră­bălate în sînul familiei, pe atât măritișul, silește pe părțile con­tractate a fi mai atente, căci pe cât este de ușoară despărțirea celor care trăiesc în concubinaj, pe atât divorțul este dificil pen­tru cei cari au fundat familia pe baza măritișului. Mirai și prevezetor a fost le­giuitorul făcând dificilă și lungă îndeplinirea formalităților pentru a se obține divorțul, căci grație greutăților de a divorța, se da­­torește împăcarea contractanți­lor și ast­fel înlăturarea ruinei copiilor și a averilor lor. Crezend că am fost îndestul de explicat în modul de a expune grava chestiune de față, vom profita de ocazie pentru a ne permite să atragem atențiunea Corpurilor legiuitoare asupra ur­mătoarei chestiuni tot atât de însemnată. Credem că este moral și fo­lositor societăței ca statul să caute a încuraja și a face înles­niri celor cari doresc a face do­­națiuni către stat sau comună. Ori formalitățile și taxele la care sunt supuse donațiunile, sunt departe de a fi lesnicioase și încurajătoare. Educațiunea poporului nu se poate sprijini numai pe școală, religie și armată, ci și pe modul cum se legiferează restul vieței cetățeanului și nu credeam că ne este­,permis d’a ne preocupa numai de venitul produs din ta­xele la cari sunt impuse miș­cările cetățeanului de la naștere la moarte. In fine cel care reflectează a­­supra chestiunei de față, silit este de a recunoaște că avem încă mult de făcut spre împuți­narea ignoranței, imoralităței și mărirea darului dărniciei. Alenț­iile noastre peisaje. Și ce s’ar putea face pentru îndulcirea tra­iului lor și spre înălțarea nea­mului nostru pe tărîm cultural, artistic ? Am obiceiul, de câte ori trec hotarul, a me opri la Budapesta, și a studia mersul desvoltărei ar­telor în această țară. Națiunea aceasta, prin șovinismul ei, o să ajungă departe de sigur, căci zilnic maghiarii caută a se înălța pe tărîmul acesta nobil al arte­lor și nu s’a uitat cred sacrifi­ciul ce l’au făcut ungurii, cu o­cazia mileniului, acum cinci ani, când toți magnații au dat din pungă numai ca s’apară demni în fața lumei civilizate, și au a­­părut, căci expoziția lor a putut să fie clasificată, dacă nu printre cele dintâiü expoziții ca mărime, cel puțin ca artă nu lasă nimic de dorit, și toate ziarele, revis­tele și foile beletristice erau pline de reproducții arhhitectonice, is­torice, etnice, etc., și de elogii pentru expoziția din Budapesta. * * * N’a fost frecventată, nu șî-a fi scos ungurii cheltuelile, dar au triumfat în fața omenirei și nu­mele lor a început să fie stimat pentru această mândrie națio­nală, exemplu ce ar trebui să fie imitat și de noi, aceștia ce ad­mirăm și ne jertfim pentru tot ce ne vine de peste hotare. Dacă am voi un exemplu, apoi aș putea da repede unul, chiar acum, cu Teatrul Național , în toate serile gol, și gemând de lume acolo unde se dau repre­­zintațiile Rejanei, care la Paris nu mai are nici un succes, și cu expozițiunea Toullouse de la Ate­­neu, anul trecut, când pictorii francezi au încasat mai multe sute de mii de lei pe lucruri me­diocre, dar pe cari bogătașii noș­tri le cumperau numai dintr’un snobism artistic, foarte desvol­­tat în țara noastră, și singura cauză pentru care arta română este mereu sugrumată. * ¥ ¥ Ca încuragiare a artiștilor de­votați, a artiștilor cari lucrează, ar fi bine ca să­­ se institue un premiu al Artelor frumoase, care să se decearnă de două ori pe an și să constea din câte­va mii de lei, cari socotesc că trebue să fie prevăzute în budgetul mi­nisterului instrucțiunei, dar cari să dau după influnțe, poate sau neutru subiecte și lucrări cari n'afi d a face cu sentimentele noastre, cu idealurile naționale, cu psihologia poporului român, care are ceva a­parte și care ar da de studiat ori­cărui pictor, care ar avea dor de muncă și gânduri sănătoase pentru pa­tria sa. Subiectul să se hotărască de o comisiune, să se preciseze mă­rimea tabloului, timpul, numă­rul persoanelor cari pot să figu­reze și prețul ce se va plăti pentru o operă cu subiectele mai sus notate adică: istorie, cre­dințe, datine, balade, doine, idile, locuri, port național, etc., și acel tablou care va avea mai multe calități, să treacă în pinacoteca statului, iar artistul să aibă onoa­rea a fi medaliat cu : Premiul artelor frum­ose. Sinara. Cronica artistică Premiul artelor frumoase Exemplul dat de artiștii români, anul acesta, începând cu expozi­ția Marinescu, Verona, Grand, Popescu și Vermont ne-a făcut a ne gândi la acești apostoli ai artei, cari, luptând cu toate vi­­cisitudinele vieței, au isbutit a se prezintă în fața publicului cu sute de tablouri, luate parte din țările de pe unde au studiat, parte din frumoasele și pitores­­ c femee care doarme de 11 ani — Vezi ilustrația — Un caz ciudat despre boala u­­nei fete se semnalează din Slok­­brigde, Statul Michigan din America. Miss Mary White în vârstă de 25 ani, fiica unui comerciant din acel oraș, căzu în anul 1890 atât de rea pe pardoseală, încât i se alters și la spinărea. In urma aceasta apărură simptomele boa­lei de care suferă acum miss White. Din timpul acela ea n’a mai putut, nici să șcază, nici să meargă, ci a trebuit să stea me­reu în pat și suferea de accese convulsive, după cami urma un somn îndelungat și profund, așa încât numai la scurte intervale putea fi deșteptată. Ea adesea ori era deșteptată din somn numai cu mare greu­tate, pentru ca să se hrănească. De multe ori i s-a dat hrana pe cale artificială. Abia în timpul din urmă au reușit medicii să-i amelioreze întru atâta soarta, în­cât să poată sta mai mult timp deșteaptă și să se miște cu un fotoliu pe roate pe care-l mișca cu mâinele. Amănuntele acestea, precum și ilustrația de pe pag. 1, se re­producem după un ziar american din New­ York, în sarcina căruia lăsăm toată răspunderea asupra acestui caz ciudat. Ilustrația reprezintă scena când medicul curant examinează sta­rea pacientei, miss White, al cărei portret se află în partea dreaptă a ilustrației. GEOMICI FEMERIME Sărutul mâncărilor Este lucru cunoscut că nu pu­tem trăi fără sarea de bucătărie. O retragere absolută a acesteia, după cum se obicinuia ca pe­deapsă la popoarele păgâne, ar fi foarte fatală pentru viața noastră. Omul trebue să introducă zil­nic în organele de mistuire can­titatea necesară de sare, parte pentru ca să facă posibilă diges­­tiunea, parte pentru ca să dea sângelui un element constitutiv, căci sângele, mușchii, sudoarea, saliva, lacrămile, fierea, sucul stomacului, etc., cuprind sare de bucătărie Toate animalele su­perioare au nevoe de sare și in­stinctul le duce spre localitățile în care se află sare. Deja în stomac începe acțiu­nea chimică a sării, fiind­că este mijlocul cel mai important pen­tru mistuire. De aici ’și trage, origina sănă­tosul obicei și ca să se încheie masa cu o bucată de pâine bine sărată. Tot atât de importantă este sarea și pentru copii. Întrebarea cât de tare să sărăm bucatele, este de mare importanță, nu nu­mai pentru gust, dar și pentru sănătate. Dr. Nessel, din Praga, afirmă că mai multe boale de copii își trag origina din faptul că nu s’a pus destulă sare în mâncarea lor. Și alți medici, ca profesorul ita­lian Morili și alții, confirmă acest lucru. Hrana noastra trebue să aibă compoziția așa numitei soluțiuni de sare fisiologică, adică 0.0 pro­cente sare. La un litru de hrană să se dea așa­dar ș­ase grame de sare, pentru că de altmintrerea canti­tatea necesară de sare este luată din sânge, când hrana cuprinde puțină sare. Acest fapt provoacă ooale ca : gălbinare, anemie, etc. tăresele noastre să­ aibă în ve­­­dere regula, ca să nu cruțe sarea de teamă că vor săra prea tare bucatele. Să se deprindă copiii ca să mănânce bucatele cu o cantitate oare­care de sare. Noi oamenii trebue ca să ajutăm cu mintea acolo unde animalele sunt mânate de instinctul lor. Olimpia.­zi tînăra femee se îmbrăcă cu haina ei cea mai bună și o luă la drum pentru ca să caute pe Zîna ei cea bună, vechea ei pro­tectoare și să o roage ca să fa­vorizeze și pe viitorul ei copil. Soțul însă, vezénd aceasta se hotărî ca și el să contribue pen­tru fericirea copilului său și fiind­că era om șiret ’și zise : — Nu e rou ca să aduci bi­nele dar e mai bine să le fe­rești de reü. Zicând aceste se duse la Zîna cea rea. Seara se întoarseră amândouă veseli acasă. Soțul ascultă cele spuse de soția sa, că adică Zîna a primit să fie nașa copilului. — Știi tu unde am fost? o întrebă el. Am fost la Zîna cea rea și am invitat-o și pe ea. — D-zeule, ce am făcut ? Ascultă-mă. De la Zîna cea bună n’avem să ne temem de ni­mie reu, dar cu atât mai mult de la Zina cea rea. De aceea trebuie să fim prietene cu ea- Fie liniștită și nu te teme. Femeea naivă nu se putea li­niști. Intr’o zi ea născu un băiat sdravăn. Mai înainte de a se apropia ora botezului, apăru Zîna cea bună care scoase din buzu­nar două pahare de cristal, pe unul era scris «înțelepciunea» iar pe cel­ l’alb «bunătatea». Amândoue paharele erau nu­mai pe jumătate pline. Ea dădu copilului să bea cu­prinsul celor două pahare, apoi îl sărută și dispăru salutând a­­mabil pe părinții veseli și plini de bucurie. In curând sosi și Zîna cea rea care aduse de asemenea două pahare de cristal. Pe unul era scris «înțelepciune», iar pe cel­lalt «bunătate». Amândouă pă­hărele erau pline până în gură. Cuprinsul îl dădu copilul să-l bea, apoi îl sărută și dispăru cu un zîmbet viclean. — Vezi tu, nevastă, cine a fost maî șiret dintre nouî amîndoui? zise în ton triumfător tînărul tată către soția sa care tremura. Copilul crescu și nic­i o dată nu fu vesel în viața sa. Prea marea sa bunătate îl făcea să să­vârșească fapte pe cari mintea sa ageră le condamna. Când se lua după înțelepciu­nea sa, inima sa bună îl chinuia. Capul și inima lui erau într’o con­ori ce întreprindea el, nici­odată nu era mulțumit cu sine însuși. Corneliu. Războiul anglo-bber — Prin poștă — Din Londra se anunță că dis­cursul ținut de Roseberry la Chesterfield continuă a preocupa foarte mult opinia publică. Zia­rele partizane lui Roseberry scriu cu cea mai mare însuflețire des­pre el, cu toate că fruntașul li­beral nu s’a exprimat în mod clar dacă aspiră sau nu la șefia partidului liberal și nici n’a re­comandat vre-un mijloc nou pen­tru terminarea războiului. * ¥ ¥ Din Capetown se anunță ca colonelul Brice a dat lângă Waal­­fontein peste pușcașii lui Boden­­dal și ai lui Wessel. Trupa bberă, de vre-o 60 de oameni, cu 95 de cai, se afla în­­tr’o poziție puternică, sub Patri­­otsklipberg și ținea ocupate și colinele. Un detașament colonial a atacat tabăra boerilor, având un ofițer și două oameni răniți. Boerii s-au refugiat în munți, lăsând pe urma lor 79 cai și ca­târi, munițiuni și alte obiecte. Colonelul Brice a pornit pe urmele boerilor. CRONICA Ziua cea rea Era odată o tînără pereche care aștepta să i se nască un copil. Părinții se sfătuiau­ zi și noapte cum să­­ asigure fericirea viilo­­nului cetățean. Marele eveniment se apropia din ce în ce mai mult, și într’o UN SFAT PE ZI Blănile udate de ploaie sau zăpadă se usucă dacă se întind pe mese, se împrăștie pe dîn­­sele acid boric pulverizat și se lasă ast­fel toată noaptea. Acidul boric face să dispară cu totul praful și apa ce se lipește de blană. A doua zi se periază cu o perie moale. Știri din streiml­ate — Prin poștă — Din Graz se anunță : Petre Gredina din Zivaja, lângă Pe­­trinja, care a împușcat pe tatăl său vitreg, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare. * ¥ ] Deputatul italian Ferri, care a fost pedepsit cu expulsarea din Cameră, trebuia să facă Miercu­rea trecută lecția sa la Univer­sitatea din Roma. Era o fierbere foarte vie între studenții meri­dionali, dar Feric a anunțat că nu va mai face lecții până după vacanțele de Crăciun. Deci vor fi evitate dezordinele și demon­­strațiunile.* ¥ ¥ Regina Suediei și Norvegiei, care se află acum la Christiania, s’a înbolnăvit greu. Regina Sofia, născută prin­țesă de Nassau, e de 60 ani. Ea s-a măritat cu regele Oscar la 6 iunie 1857.* ¹ ¥ Prințul Otto Windischgrăz, logodnicul arh­iducesei Elisa­beta a intrat în tratative cu contele Larisch, pentru ca să cumpere o vilă a acestuia de lângă Linz, unde se va stabili după casă­toria sa.* ¹ . Știri sosite din Gibuli spun că agenții trimiși de «Abysinian Exploration Company» s’au dus la Harrar, de unde au cerut prin CAROLINA INVERNIZIO 54 Torturile inel mame PARTEA A DOUA Destăinuirea unei moașe VII «— Adevărat! Și cum putea ÎI între lucrurile d­-sale ? și cum e cu putință ca fiica executatu­lui Uberti să aibă atâția bani, dacă eu nu au fost furați ? Aide, spune-ne adevărul, d-ta ești u­­nită cu­ o societate de hoți. — «Oh ! asta e prea mult — acea mizerabilă a voit să me piardă, dar eu o vom­ pierde pe dînsa. — De cine vorbești? — «De cine vorbesc ? De ne­vasta bancherului, de acea vir­tuoasă demnă. — «Ferește-te—mă întrerupse cu severitate comisarul—nu crede de a te apăra, insultând pe alții. — «Ce să insult, eu spun a­­devărul ! Ca frică de a fi pier­dută, ea caută să mă ruineze, dar eu voi­ revela totul, și de am o vină, nu e de­sigur aceea pe care mi-o atribui. «Și fără să mai aștept în­trebarea, povestii ceea ce știam asupra nevestei bancherului și spusem­ în fine scrisoarea, pe care o avusesem în mâini. Bine­înțeles că nu vorbii de­loc de cele­l­alte scrisori, nici nu spusei că încercasem un șantaj, dar nu­mai că voisem să-mi fac averea. «Comisarul mă lăsă să vorbesc fără să me întrerupă și apoi îmi spuse : — «Unde sunt dovezile ? — «Dar nu ți-am spus că scri­soarea mi-a fost furat? — «Și crezi că asta e de a­­juns spre a mă convinge?­­ — «Dar îți jur pe tot ce am mai sacru ? — « Nu te mai jura, e nevoe de probe iar nu de jurăminte... Ah ! d-ta ești tînără, dar ai o mare perversitate și o îndrăz­neală de necrezut. După ce te-am introdus cu șiretlic într’o casă foarte respectabilă, — după ce o femee, admirată și stimată de toți prin virtuțile ei, te luase în îngrijirea ei, în loc de a te a­­răta recunoscătoare, atunci o o­­dioasă calomnie asupra eî, fără rușine, fără să roșești. Dar nu se înșală poliția franceză, și vezi că sistemul d-tale de apărare, în loc să-țî folosească, nu face de­cât a îndoiți acuzarea în contra d-tare, nu­­ țî face de­cât reți. «Eu făcui o săritură pe scaun. — «Dar e o infamie — excla­mai—și acea femee e o mizera­bilă ! «Nu putui termina. Comisarul sună clopoțelul și apărură două guarzi, și, cu toate strigătele și protestările mele, fur condusă la închisoare. «Ori­cât aș încerca să descriu mânia mea, disperarea mea, ar fi o descriere mai pre­jos de adevăr. Nu știu­ cum n’am fost dusă iar la balamuc, așa de mari fură accesele de mânie ce mă cuprinseră. Nu era de ajuns că pierdusem totul ? Eram încă ta­xată drept hoață, pe când avea blestemată triumfa și își batea poate joc de mine. «Ah ! fusesem într’adever o nebună ! Dar prea târziu venea căința. «Mă așteptam să fiu chemată la un alt magistrat, mă așteptam la un proces în toată regula. «Dar ce lucru s’a petrecut, n’am putut ști nici­odată.» «Intr’o noapte, pe când dor­meam un somn agitat pe piele închisorei, fui deșteptată pe ne­așteptate, îmbrăcată și tîrîtă a­­fară. «Credeam că visez, că sunt somnambulă, dar sgomotul unei porți solide care se închidea după mine, mă făcu să revin la realitate. «Mă aflam liberă pe stradele Parisului. Cum ? De ce ? «Nu știam să-mî explic, nu puteam să­ mi recapăt șirul min­­ței, și era prea întunerec, ca să știu­ unde să mă îndreptez. «De­odată vocea unui om ră­sună la urechile mele. «— Vino cu mine—spuse acea voce—te voi­ conduce într’un loc, unde cine­va se va interesa de d-ta. «Privit speriată pe cel ce îmi vorbea. Trebuia să fie un guard travestit. In starea în care mă aflam, nimic nu mai putea să mă sperie. «— Vă urmez—murmurai cu greutate. «El mă luă de un braț, mă susținu și mă conduse până la colțul unei străzi, unde aștepta o trăsură. «Omul acela mă făcu să mă urs în trăsură și tot ca într’un vis, fui transportată departe, în­tr’un cartier pe care nu-l cu­noșteam. «Fui dată jos și introdusă în­tr’o casă de aspect ciudat. «Se părea o altă închisoare. In anticameră stăteau mai mulți oameni cu fețe sinistre. «Eu eram zăpăcită și nu ’mi revenit în fire de­cât la vocea unui om care îmî spunea : «— Luați loc, d-nă, și ascul­­tați-me. «Mă frecai la ochi și privii în jurul meu cu surprindere. «Mă aflam într’un cabinet ele­gant, stând în fața unui individ foarte distins. «Nu'ți repet întrevederea a­­vută cu acel om. E de ajuns să’ți spun că eșind din acel ca­binet, eu nu mai eram Gianina Uberti, fiica executatului, dar contesa Cerere, o văduvă res­pectabilă și respectată și care noaptea putea primi pe orî­cine în casa ei. «Intr’un cuvînt în schimbul libertăței ce mi se da, eu mă vîndusem cu trup și suflet po­liției». Prințul Maud ridică capul. — Am făcut pe spioana și poa­te că o faci încă, — zise el cu dispreț. Cerere dădu din umeri. — Ce aî fi făcut în locul meu ? exclamă ea cu cinism.—Lăsată pe drumuri, în condițiuni mize­rabile ! «— Și mândria d-tale ? «— Fu stinsă în ziua când m’am dat d-tale, în ziua când am cunoscut toată falsitatea și perversitatea omenească. Starea mea excepțională, fu ca o barie­ră în jurul inimei mele ; sus nu găsisem de­cât infamii și dis­m­ul , in« un r­ âl nOTOI SI mă coborî­ și eu.­Prințul Maud rîdea. — Ai avut banii tăi ? — Nu numai asta, dar și un somptuos apartament, servitori și trăsură la dispoziția mea ; tre­bue însă ca să adaog că șeful po­liției se înamorase la nebunie de mine. A­­dusei de nas timp de mai mulți ani, avui de la el destăinuiri cu cari și azi aș pu­tea să compromit persoane sus puse. — Și nu ai căutat să te rez­buni pe nevasta bancherului ? — Nu ! — Mi se pare foarte straniu— adaose prințul. — Și cele­l­alte scrisori le-ai avut ? — De­sigur, poliția nu putuse să se descopere și, cu toate că apartamentul era închiriat la alții, putui cu un pretext intra în acea casă și a le lua. (Ta urma)

Next