Universul, decembrie 1902 (Anul 20, nr. 330-357)

1902-12-08 / nr. 337

Caracas, capitala republicei Venezuela —(Vezi explicația: *­­ Calendarul pe, anul 11>02 Ortodox Sâmbătă, 7 Decembrie.— Părin­tele Ambrosiu și Sf. Filotea. Catolic Sâmbătă, 20 Decembrie.—Amon. Soarele răsare 7.34 ; apune 4.21 București, 7 Decembrie. vești, înfățișătoare d’atâtea cos­tume, obicee, datine românești Voi să fiți vîndute? * * v Vai ! Ce crudă a fost soarta voastră I Vinzarea I Vindu­le la copii I Vîndute, auziți că vîndute veți fi voi, no­bile răzeșe, jupănițe, crăeșe, ră­­zași, ostași și voivozi ai Româ­niei. Istoria poate că nici nu va înregistra faima voastră. Câte fapta mărețe nu se pierd în negurele cremei! Măreața noas­tră stăpână, câtv’a avut pe mâini, nu e așa că nu știa cum să ve mai îngrijească și să ve păstreze ? In călătoriî când ve trimitea, ve înfășură păpșorul și mânușițele în vată și ’n câlțî. Ve punea în cutii armele, u­neltele, furcele, sorcovele, bicele, trăsurile. Ve presăra cu sulfină, ve înfășură blănurile și hainele scumpe și, cu regeasca-î mână, scria aproape pe fie­care pachet când îl expedia: «Ușor, să se umble ușor cu drăgălașele și plă­pândele ființe,’ cari merg în țări depărtate să arate bogăția costu­melor din țara noastră și să aline suferințele scăpătaților. «Delicat, să se atingă delicat, micii soldați cari înfățișează pe marii eroi cari odinioară, conduși de Marele Căpitan, săvârșiră mi­nuni de vitejie în câmpiile Bul­gariei. «Frumos să se umble cu cutia în care am așezat pe jupânițele și voivodesele țârei. if * * * Ve vor cumpăra copilașii avuți, și deștepți și ca să vadă meca­nismul ve vor sfărîma pepturile, ve vor scoate ochii, vs vor tăia picioarele și mânele, ve vor rupe hainele scumpe și luxoase ; dar nimic, nimic nu se va alege, din toată strălucirea, din toată forma voastră. Ce păcat !... Apoi dreptate este aceasta ? Ce ați greșit voi oare pentru a fi așa de crud despărțite una de alta ? Ce păcat aveți de vi s’a hotă­­rît voie această soartă ? Nu, aceasta nu se poate, nu Cât sunteți de mândre și de fru­moase, voi tot.nu puteți protesta; noî însă nu vom tăcea. Glasul nostru suntem datoria 1 ridicata favoarea voastră, atât pentru is­­bânda și renumele ce ne-ați fă­cut pe tărîmurî depărtate cât­ și pentru origina voastră nobilă ; voi meritați o soartă mai fru­moasă . Nu veți fi vîndute, nu ! Locul vostru ? Este în museul Etnografic, azi necomplect prin lipsa voastră, drăgălașe păpușele cari, după atâta slavă, nu se cade să ajungeți nici de vînzare, nici pe mâna copiilor. Slava Organizarea Mi­cilor populare Un principii­ ce trebue sa cuprindă viitoarea lege de or­ganizare a băncilor "populare " sătești, este — după studiul , d-lor Pătrășcoiu, al cărui re­zumat l-am început într’un număr trecut,—și solidarita­­­­tea saHrespunderea solidară, care constituie garanția tutu­ror băncilor față de credito­rii lor. Necesitatea unei bănci po­pulare presupune în prima linie lipsa de credit și în a doua — dar pe o treaptă se­cundară — lipsa unei institu­ții pentru plasarea economii­lor; iată care e rațiunea de a fi a unei bănci rurale. O bancă, care să poată func­ționa numai cu capitalurile cotizate ale membrilor, nu­,și­­ are înțelesul de a fi. Ori­ce bancă rurală trebue sa aibă în vedere înlesnirea creditului membrilor ei; dar cum ea trebue să procure ca­pitalul de aiurea, îi trebue o garanție. Cu ce va garanta? Oare e avutul ei la început? —Nici unul afară de avutul membrilor , ‘ el trebue dar să ■­ se declare răspunzători "soli­dar pentru toate­ datoriile ce ar contracta banca în numele lor. Acordarea creditului aso­cia­țiunilor de oameni săraci nici n’ar fi cu putință fără răspundere solidară. Și băncile populare trebue să aibă în ve­dere în prima linie înlesnirea creditului populațiunei sărace. Sunt însă două feluri de răspundere solidară : nelimi­tată și limitată. Și despre ele iată, de pildă, ce dispune le­gea germană:­­. O bancă este întemeiată pe răspundere solidară nelimitată, când membrii garantează,cu toată averea lor,pentru toate datoriile băncii, și răspund atât către ea cât și de-a dreptul creditorilor ei. In caz de retragere a împru­muturilor, creditorii se pot a­­dresa și de-a dreptul la membrii băncii, fără să țină seamă de si­tuația casei ei.. La această formă de răspun­dere se adaugă așa numita «re­partizare nelimitată» după care membrii garantează tot cu în­treaga lor avere dar nu de-a dreptul creditori­or buncii, ci nu­mai către bancă,ș­r dacă avut­u­l ei nu e de ajunsă. Conform­ acestei forme de răspundere, creditorii nu se pot «dresa nici­odată de-a dreptul către membri pentru sumele ce ar­­ creditat băncii, ci sunt ținuți a cere acesteia să achite, iar la rîndu-î cere mem­brilor, dacă datoria ar fii mai mare de­cit avutul ei. Datoria se împarte atunci asupra: mem­brilor, în părți egale; părțile ce­lor ce­ ar fi: insolvabili (rol de plată) se divid din­­ nou între cei solvabili,"(buni de plată), până la complecta achitare. Acest fel de răspundere, se diim­ină în le­gea germană repartizare ulteri­oară ne­limitată. , S. üă­­sp­under­ea e limitată când nicap­rile răspund atât băncii cât și de-a dreptul creditorilor ci pentru toate datoriile, dar nu nelimitat ci până la o anumită sumă stabilită dinainte prin sta­tute; în afară de această­­ sumă, hotărîtă de m­ai înainte prin sta­tute, nu se mai poate cere nimic de la membri. Pentru prima dată s’a introdus răspunderea solidară nelimitată in legislatura germană prin legea băncilor din 1867 ; repartizarea ulterioară s-a introdus în 1868 , iar răspunderea limitată a fost introdusă, alături de cele două forme, prin legea actuală în vi­goare de la 1880. Prima și cea mai veche formă, răspunderea nelimitată—este for­ma precumpănitoare în băncile Reiffeisen ; a doua—cea limitată —e adoptată mai mult de băncile Schulze, iar întru­cât privește repartizarea ulterioară nelimitată, el nu prezintă o formă de ras­­pundere propriu zisă, ci a numit o modificare a răspunderei neli­mitate ; de alt­fel e și foarte li­mitat numărul băncilor întemeiate­ pe ca.­­ ■' *" ' r ■­d • Vom­ reflec, în alt articol, pe ce­­ baze se întemeiază ad­ministrarea băncilor populare germane,—administrare ce ar putea servi drept model celeia ce s’ar stabili prin legea și regulamentul de aplicare a organizării băncilor populare la noi. Din Ungaria (Corespondență particulară a „Universului“, Budapesta. 4 Decembrie. Situația politicii Primul ministru Coloman Széli s'a întors azi dimineață venind de la Viena. In cercurile politice bine informate se afirmă "că pe­trecerea lui Széli la Viena n’a avut succes. Cearta pentru pactul dualistic între cele două țări con­tinuă. Se poate deduce, aproape cu siguranță, că nu au fost apla­nate divergențele între cele două guverne cu toate consfătuirile între Szék­ și Korber. Știrile din Viena sunt însă mai optimiste. După o versiune­ care circulă în cercurile politice de acolo,, amândouî prjtu­­ mi piȘtîil pe cunosc necesitatea de a resolva ,cât mai­ repede, chestia pactului, ceea ce se crede că nu se va în­tâmpla zilele acestea. ” Un ziar vienez afirmă că ches­tia­­ pactului a fost aproape resol­­vată în­tr’un consiliu al Coroanei ținut în palatul imperial sub pre­ședinția împăratului, și la care au luat­­ parte și cel două șefi­­­ de cabinet. Se afirmă că până la Anul Nou chestia va fi resolvată într’un fel sau într’altul. Sinuciderea unui retinelor Din­ Zpigor­ sa anunță urmă­t­o­a­reh):­­Mare senzație a produs aici sinuciderea lui Julius ‘Nad­taev,­ redactor, al ziarului septäim­eacü c-Zo­ vomycrim­egyi Ísirlap•>. Nadossy locuia împreună cu fiul său într’o carte­râ mică/FV când tînărul Nadossy i se affa un concert, tatăl său 'la spânzură de ușă, unde­ fu găsit­ fiul său la ora 4 dimineața. Cauza acestei sinucideri este ruina financiară. Acum patru an Na­dossy a câștigat cu unțios la loteria pe clase 70.000 coroane pe cari le-a cheltuit în fel de lel de petreceri și acum și-a pus capăt vie­ței sala în chip atât de tragic. Soția sa divorțată se află aici în capitală. Jefuirea unui cadavru In ziua de 18 Octombrie in­­­­ eeră din viață inginerul șe­f în pensiune Dionis Fal, în tren, pe linia Székesfeh­ervar-Budap­esta în urma unui atac de apoplexie. După viza medico-legală cada­vrul a fost predat institutului aatomic pentru a i se face au­topsia. Vizitiul Paul Beneză și servi­torul Terhe Ianos transportară cadavrul sus în institutul anato­mic, și pe.Hajid­oxius se duse în­ cancelarie ca să­ comunice aici cazul acesta, vizitiul Ben­eze sco­toci pe neobservate buzunarele mortului și află în­ căptușeala vestei o hârtie cusută, care el o luă repede și o băgă în buzu­nar. El predă după aceea cada­vrul și se duse într’un colț ca să vadă ce este în acea hîrtie. Spre cea mai mare surprin­dere a sa, află în­ca 16 bancno­e de câte 1000 fî., așa­dar 32,000 coroane, îndată ce eși­­ și cumperă câte­va haine și giuvaericale, pe cari le făcu cadou fratelui său George și sorei sale Juliska, precum și amantei sale Tereza Petrovici. Familia defunctului, făcând a­­rutare la poliție, furtul a fost descoperit și toți banii găsiți afară de vre-o 2 000 de coroane, cari au fost cheltuite. Tribunalul condamnă pe vizi­tiul Bencze la un an închisoare, pe frații săi câte patru săptămâni, pentru tăinuire, iar pe amanta sa la două săptămâni. Cvisan. O CC fIlITASUI I*E 72 Rănile făcute onoare! nu se vin­decă. O armată se regăsește, nu­mai onoarea nu se regăsește. CRONICI FEZBI1NE Sugestiunea In educație Acum un an, «Revue» poves­tea minunile împlinite de dr. E­­duard Beriilon în a coligi», prin hipnotism, inrtatii­e și­­ defectele ce păreau incorigibile. Acum «Revue» povestește ul­terioarele aplicațiuni ale metoa­­dei Berillon în pedagogie,pe care, socotindu-le foarte interesante, le aduc la cunoștința numeroaselor mele cititoare. Nu trebue—scriu revista fran­ceză—a ne înspăimânta de între­buințarea sugestiunei hipnotice în pedagogie. Sugestiunea poate fi folositoare spre a distruge u­­râtele obiceiuri înrădăcinate la copiii reîn vițioși, atunci când pe­depsele au re­mas infructoase. Dar nci e nevoe de a deosebi două feluri de copii vițioși. Unii sunt normali, n’au defecte ere­ditare, și relele lor apucături provin numai dintr’o educație greșită. De­ exemplu ’și rod con­deiul sau unghia fiind­că li se impune, o­ imobilitate prea mare pe băncile școalei și’șî înșeală nevoia de mișcare prin aere ma­șinale... Dați • aer acestor­­ copii, înceți-se mult exercițiu fizic și a­­desea aceste rele obiceiuri vor dispare. Insă sunt mulți alți copii vițioși fiind­că sunt degenerați. Medicul îi­­ va recunoaște ușor pe aceștia după­­ stigmatele de­generative: fa la n’e’si­metrică, era­­ plus rég conformat, urechile des­­pârle­­le,erarh­ii. ('Exercițiul'; la aer liber, împuținarea­ orelor­ de luc­ru nu au în acest caz vre-o influență ; sugestiunea, ori­cât de mare ar fi influența educa­torului, se arată de asemenea neputincioasă ; ea însă capătă multă eficacitate când e făcută în hipnotism. In aceste subiecte sugestiunea ipnotică e justificată:­­unii­ susțin că ea e c­on­tigue li­­bertățel morale a copilului ; dar această libertate, morală devine în pericol chiar pentru copil, de­­ aceea e bine, ca alții să se însăr­cineze a i-o dirigi. .... ...... ..«< » ... . de — Generala! ChDewat­ ­rmsrt.—Vezi No. 330, 831, 352, 333, 334, 335 și 336) CAP. V Lordul Roberts inteti in scen«­­ eu fo­i*ie superioare Trebuia să se încerce din nou­ asaltul? M'am­ întrebat dacă tre­buia să risc trupa mea în această a Verituț­ii, când­ forțele trimise de Cronje îmi sosiră cu două tu­nuri, sub ordinele maiorului Al­brecht. Imediat tunurile fură puse în baterie și bombardară zidul ce servea de adăpost en­glezilor. Inamicul se dădu înapoi îndată, dar fără ca noi să căpă­tăm avantagii serioase, căci la o sută de pași înapoi, englezi, gă­siră din nou pozițiuni tot așa de sigure ca acelea din cari îî sen­­seserăm, și ei se aflau ast­fel afară din bătaia tunurilor noastre. Aceștia cu toate astea nu-și perdură, de fot timpul, și ata­cară pe adversarii lor­ englezi, stabiliți la sonul fluviului, cari, după o bombardare serioasă, fură nevoiițî sa se dea înapoi.. Am profitat de această retra­gere spre a trimite pe coman­dantul Froheman să ia posesiu­nea fluviului și a unui râu care se vărsa în partea de Nord. A fost atacat îndată de un detașa­ment englez așezat la aripa de Vest, dar se apără cu atâta e­­roism în­cât reuși să se mențină înnoirile sale pozițiuni. După cum­ se vede, lupta era nedecisă. Froneman pe fluviu cu tunurile sale, și eu pe colină, ne-am menținut cu greutate fără să putem sparge liniile engleze. Cu toate acestea ziua se termina. Erau orele 4 și jum. Yam, ea nu era încă terminată pentru noi ! In acest moment am primit, într’adever, de la un burghez a­­zat pe partea de Est a mun­telui, știrea că o trupă de cava­lerie, de 8 000 oameni, se de­tașa de la campamentul englez de la Modderriver și înainta sus­­țiutl de 2 tunuri, în scopul de a ne învălui la Est. Eram înștin­­țat în același timp că o altă por­țiune din trupa mea compusă din 80 de oameni bătea în retragere. O așezasem pe o colină spre a împerfi­ca pe generalul Mac­Do­nald să „ne împresoare. Spre a opri această nouă forță, n’am­ pus de­cât 36 de oameni. Căci nu mai puteam retrage pe burghezii cari sa apropiaseră la o sută de pași de inamic, pe co­lină, fără să’i expun la un foc de pușcă ucizelor. N'am ezitat de­loc. In grabă ne-am­ coborît de pe colină, am pus șelele pe caii noștri și am plecat în galop, sub focul englezilor, spre a împedica înaintarea ajutoarelor engleze. Cu 36 de oameni contra o mie simțeam situația noa­stră așa de disperată în­cât nu mai credeam salvarea de­cât într’o șarjă. Mă pregăteam să cad asupra inami­cului de la o mică înălțime la care ajunsesem înaintea lui, și a’l străbate printr’un galop nebun. Deja noi ne oprisem puțin a­­șezându-ne mai bine peșelile cai­lor noștri și lăsam ca să se o­­dihnească puțin caii noștri. Mica trupă în fruntea căreia mă aflam, n'aștepta de­cât ordinul meu­ spre a face o gaură în liniile inamice. . Asta nu s'a putut însă ; en­glezii, ca și cum ar fi ghicit in­tenția mea, s’au oprit la 500 de pași de noi, au descălicat de pe cai și au îndreptat spre noi un foc de pușcă foarte viu și bine ales. Noi am făcut același lu­cru, căci ar fi fost nebunie de a șarja sub foc și am respins cu vigoare puștilor lor. Asta a du­rat din sfert de oră , și cu tot curagiul nostru, era să slăbim, din lipsa munițiunilor și fiind-că puștile noastre se încălziseră și ne ardeau mâinile. «Curagiu— strigar eu burghezilor mei, soa­rele apune, țineți încă până se va face noapte și vom fi salvați». In tine se făcu noapte, această noapte așa demult dorită și care ne venea într'ajutor. Agățându­­ns pe stânci am ajuns la grosul trupei noastre, pe când englezii, care nu mai știafi unde să tragă, s’au­ dus­ la generalul Mac­Donald. Noi ne-am reformat la picioarele colinei, acolo unde stabiliserăm lagărul nostru provizoriu, zdro­biți de oboseală, de foame și de sete.. Foarte târziu noaptea, co­mandantul Andries Cronje, fra­­­tele­­ generalului,­a venit la noi cu­­ 250 de oameni și un tun Maxim.­­Generalul Mac­Donald profită de noapte spre a se retrage în lagărul său. Nu pot spune cami fuseseră perderile lui­ în cursul acestei zile, așa ele aspre. Cât despre noi, avuseserăm două bur­ghezi uciși și șcase răniți. "Generalii­ Mac­Donald ajun­gând la corturile­ sale, nu ne mai rămânea de­cât de a regăsi pe ale noastre lângă Magersfontein. Am Sosit acolo pe la 10 ore dimineața și restul zilei l'am în­trebuințat la odihnă. Ziua (Va urma) Caracas, capitala repu­blicei Venezuela (Vezi ilustrația) Gravura noastră de azi înfăți­șează orașul Caracas, capitala re­publicei Venezuela din America, unde se desfășoară evenimentele cunoscute din telegramele noa­stre, și cari erau să ducă la un război d­intre această republică și Puterile europene : Anglia, Italia și Germania. Acum lucrurile au intrat intr'o fază pacifică , Venezuela recur­gând la arbitragiul Statelor­ Unite. Gromea artistică Păpușile S­. S. Regina Ailat, cu mare părere de rea, că după ce păpușile M. S. Re­gina vor fi expuse și la noi de către societatea de bine­facere «Tibișor», vor fi vîndute în pro­fitul acesteia. Sărmane păpuși ! Cum? După ce ați cutreerat lumea? După ce, din prețul ce s’a câștigat cu atâtea expuneri, în multe țări, s’au ușurat su­ferințe, în acelaș timp făcând admirația multora cari credeau că noi n’avem de fel nici artă, nici industrie casnică, v’ați în­tors voioase în țara noastră, spe­rând într’o existență papînică și liniștită, sperând că veți găsi aci loc în vr’una din atâtea săli ce are Capitala ; că ve veți asigura un colț din care să priviți mân­dre către acei ce vor veni să ve admire pe voi, descedente din mâini așa de ilustre, străbătătoare d’atâtea orașe, purtătoare d’atâtea Memoriile lui Krieger (Urmare.—Vezi N­rul 335 și 336) CAP.­­ Tinerețea și viața privată In anul 1830 trecu din nou­ un comandos peste Waal spre a căuta pe Sclikats, care continua să jefuiască și să ia înapoi vi­tele furate. La această expediție am luat și ea parte. In Won­­derfontein, Polgieler lăsă înapoi tabăra de care și urmări cu un comandos de călăreți pe Selikats care s­e retrase din ce în ce tot mai mult, întreaga țară era pră­dată. Lângă Buffeshock, află Pot­­gieter pe șeful Măgato, care mai târziu locui în Rustenburg. El avea cu dînsul numai o escortă mică și la întrebarea lui Potgie­ter că unde se află Selikats res­­pinse că acesta a trecut deja peste rîul Crocodililor. La o altă întrebare pentru ce a rămas înapoi și s-a ascuns aici, răspunse că a fugit noaptea de la Selikats și se ține ascuns de teama bandelor lui Selikats, care rămaseră încă la trecătoarea cu același nume. De­oare­ce pe Selikats nu se mai putea pune mâna, coman­­dosul sa întoarse în tabăra de la Rhenoster și rîul Vaal. Dar deja în anul următor 1840 Potgieter plecă cu un comandos direct spre trecătoarea Selikats. Și la această expediție am luat parte: La trecătoarea Selikats, Potgieter află o cetate de cafrni pe care o atacă. Cu această o­­cazie s-a pus mâna pe multe prade. La urmărirea lui Selikats, șeful Mamagali comunică lui Potgieter că se mai află încă un comandos de al lui Selikats în districtul Waterberg. Potgieter plecă în­dată acolo și atacă tabăra cafri­­lor. Dar după o luptă scurtă, se văzu că aici este o greșală.. Nu erau zuluși aceia cari se aflau în fața noastră, ci Rooi Cafrn (roșii), cari numai­ siliți s-au alăturat la bordeie lu­i Selikats. Porgreter în­trerupse lupta, îndată ce văzu greșala. Mamagali, care fusese cauza atacului, a fost prins și după interogațiune fu condamnat la ș­ase luni închisoare. N’ar fi scăpat așa de ușor, dacă n’ar fi putut aduce ca scuză că Cafri- Roo­­lot-d’a-una era și cu Selikats și că ast­fel a crezut că sunt zuluși. In sfirșit emigranții aveau iarăși o patria sigură. Se înțelege de la sine că viața neliniștită de până acum a cauzat multe pagube. Nici nu se putea gândi la clădiri de școale și de biserici și la o re­glementare permanentă a relațiu­­nilor externe. Cu toate acestea, părinții se în­grijeau­ de educația copiilor lor. Ei știau că se afla într-o țară în care dacă creșterea nu făcea pro­grese, ar fi ajuns la paine. De aceia fie­care duer își învăța copiii să citească și să scrie, și-î învăța și cuvin­tul lui D-zeu. După ce se termina masa, copiii trebuiau să citească câte ceva din Sfinta Scriptură și apoi să o învețe pe de rost. Ast­fel mă învăță și pe mine tata istoria biblică din care îmi da seara instrucție. Vre-o 3 luni am luat instrucție de la în­vățătorul Tielman Roos. Când am ajuns vîrsta de 16 ani, aveam dreptul, ca și cei­l­alțî membri independenți ai socie­­tăței noastre, să căutăm două ferme, una pentru pășunatul vi­telor și alta pentru semănat. (Va urma). «I»............ Carnetul meu Da de vale ••• Fia ger sau fie moină, Ningă, plouă, bală vintul, Fie viscol sau furtună Cât e marea­§i pămintal, Nu băga, fie loc în seamă Vezi de-a vieței tale cale, Și-ale vrem­ii mari căpriță Tot-d'a­ una dă de vale... Fie supărări în casă Și necazuri peste fire Cu nevasta sau cu... soacra Ce te scoate din simțire, Nu te trece, zeu, cu firea, Vezi d’a vidi­î tale calc, Lasă soacra să cârtească, Și o ia mereu la vale... Creditorii sunt în lume Cea mai groaznică năpaste, Chind te ictă cu repezeala Și 'ti pun sulița în coaste. Nu te sinchisi de dînșie, Vezi d’a vieței tale cale, Și cu mofturi și cu fleacuri Tot­ d’a­una iar de vale... Pe vr’un om care se crede Că e tare, că e mare, Și le-amenință într’una C’o sa­u­ care la spinare, Nu se speria de din sat. " ■ Vezi d’a vieței tale cale, Să se creadă, lăsă'i omul, Cu finețe ia'l de vale... Pe cei cari cu intrigi umblă Ca să’li strice Mala casă, Uneltind mijloace sumă Ca la scopul lor să iasă, Nu’i lua cum­va în seamă, Vezi dia vieței tale cale, Lasă să umble și într’una Zimbilor su­i iei de vale... Când n’a'i bani în buzunare,— Lucru des și cu putință, — iVu te da mâhnirii pradă, Ci muncește cu voință, Și de dai de bani, atuncia, Vezi d’a vieței tale cale, Și cum trebue mai bine Banii tei să’i dai de... vale !.. Marion. > fi £» SEEpa­ as— ii»» CA SEAT PE fi la conica nevralgiilor. In lipsă da alte medicamente, ca să vă alinați durerile provo­cate de nevralgii, muiați com­prese în apă fierbinte și puneți-le pe locurile dureroase, se potolește. Durerea $tirî din streinalată — Prin poștă — Santos-Duh­ iont a propus fra­ților Lebautsy o cursă de între­cere cu balonul vdirigiabil. Suma propusă ca premiu în­vingătorului e de 100 mii de fi din cari Dumont a și d­epus 27 mi? Cursa se va fals In Marti 1603. Toggweiler a împușca nevastă-sa, pe fetița ia de Se telegrafiază din Zürich Miercuri la prânz propr­ietari de birjî pe ani și pe soacră-sa, epoi st-a si­nucis. Toți au murit afară de sin»cra care e greu rănită. * ¥ ¥ Se anunță din Lipăca : comun, Grossrentersdorf a fost mai toate nimicită de un incendiu. * Telegrame private sosite din Londra spun că bancherii Slut­­schinson au iscălit contractul pentru constituirea sindicatului poștei electrice sub numele de «The Pissicelli electric post pa­rent syndicate». Prima linie euro­peană va fi făcută de la Londra in Birmingham. Inventatorul ita­lian Piscicelli a obținut de la sindicat ca în viitoarele contras țări Italia să fie considerată ca națiune preferată.* O explozie­ de grisa s’a întâm­plat în minele de la Ubjille (Franța), omonind­ 8 mineri și rănind grav Ziarul «Figaro» a deschis o listă de subscripție pentru înfiin­țarea de sanatorii pentru tuber­­culoși. Unul din membrii comitetului a primit un ceet de 200 000 lei de la un anonim. * In timpul inundațiilor de l­a capul Bon, la Entir-Merga (Tu­nis), 10 bărbați și 7 femei au fost luați de valuri.­­ Un corespondent special a ziarului «Morning Leader» a in­tervievat pe un membru al co­mitetului central insurecționa macedonean la Sofia. Acesta declarat că comitetul respinge cu totul reformele pregătite de gu­vernul turcesc, dar că ar fi sa­tisfăcut dacă reformele conținute în art. 23 al tractatului din Ber­lin ar fi aplicate de Puteri. Ac­țiunea comitetului macedonean va continua­ până ce Puterile sa Vor convinge de necesitatea de a pune în vigoare aceste reforme. ....■'■»■imn in Ilin fitt* SEHT!' »IUI önlíersQl iii proíiDGie De la coresp. noștri pariieuiarî — Pe ziua de 5 Decembrie — Bacău Sinuciderea din­­ Moin­e­ști,— Bătrânul D. Petraru, In etare de 70 ani, din Moinești, plecă ori de acasă vesel fără a da vre-o bănuială des­pre starea sa sufletească. Azi di­mineață niște trecători l’au găsit spânzurat într’o magazie din mar­ginea orașului. Cauzele, cari l’au împins la acest act disperat, nu se cunosc. El lasă în urma sa o oare­care avere; cercetările urmează. N­cnorocirea din Valea Seacă. — Pe când locuitorul Ioje Bortos, din Valea Seacă, se înapoia spre casă cu lemne de la pădure, la un moment dat fu apucat de spas­muri, boală de care suferea de mai mult timp, așa și cauza geru­lui, nenorocitul a rămas mort pe loc. Incendiu. — Azi dimineață s’a aprins coșul de la Palatul adminis­trativ în partea ocupată de admi­nistrația financiară. Prinzându-se de veste la timp, focul s'a localizat imediat. Col. Corabia Dia­poli.­De­și în portul no­stru nu se află canal pentru erna­­tul vaselor navigabile, totuși acum, din cauză că au fost surprinse de ghețuri, vor ierna anul acesta în ca­nalul din fața cheiului următoarele vase : Vaporul N. E. S­. «Basarab» cu tancurile (și­puri pentru petro­hu) No. 051, 655 ; șlepurile încăr­cate cu sare pentru Serbia No. 648, 659 și No. 405 gol. Vaporul «Patriotul», sub pavilion rus, cu șlepurile «Volga» și «Reny» încărcate­ cu mărfuri pentru portu­rile din susul Dunărei. Draga serv. hidraulic „Borda“ și șlepul «Minerva», care descarcă po­rumbul, încărcat deja spre a fi ex­pediat cu C. F. R. la Constanța. Din cauza moinei, ghețurile au­ început a curge dese. Cota este 0.50 ‘ Voie«. G. PRAîîEL 183 Cal patru micMan PARTEA A DOUA VII — Nu ți-o lua asupra, zise ea, nu face pe ingâmfatul. Erai și a­­colo cum ești și aici. Dar ’mi placi și mai mult astă­zi. Dar... Să vorbim însă de alt­ceva mai întâiu, și apoi ne vom ocupa de noi. — Da, h-am urmat povețile. Suntem aici câte­ șî patru, trans­formați în santinele. — Știu. D. d’Ah­eimpe m’a ți­nut în curent de toate. — Ah, Alexis, șiretul, prefă­cutul !... Iți scria ? — Te superi că’m’ vorbea de d-voastră ? — Ba nu, de­sigur. Ar fi fost ies! bine, poate, să mă înșlrin­și pe mîină. — Ce s’a făcut s’a făcut și ea, pentru aceasta, n’am să mă mus­tru de nimic. Prin urmare, să mergem înainte c­u revelațiunile mele, pe cari voi să vi le pre­­cisez. Nu numai amicul d-voas­tră Iacov de Kerbiay e amenin­țat, dar me tem și chiar pentru d-voastră. Ați jucat o partidă m­are, ați câștigat’o. Dar s’a is­prăvit oare, este ea definitiv câștigată ? — Cum, știi d-ta, adică, care mai amenință și alte pericole ? — E, iacă. E care greu de spus, dar trebue, deși mijlocul de care m’am servit me cam a­­pasâ pe suflet. — Iți apasă pe suflet ! Cum, d-ta poți să te mustri de ceva ? Această întrebare o făcu pe Eva sa se roșească. Acel ceva accentuat cu care ’și termină fraga, acel ceva era lauda cea mai sinceră și cea mai măgulitoare ce­ i se putea aduce., însemna : «—D-ta, creatura su­perioară întru toate, aceea pe care am ilivinizat’o printr’un ade­vărat cult,­­'d-ta ai fofete în stare să comiți o acțiune care să’ți a­­pese„pe suflet?.... E cu nepu­tință !» Așa era cu toate acestea. Ea urmă cu vorba înainte : — Da ! Nu trebue să ascund nimica de d-ta. Vei afla totul. Atunci îî povesti scena de la bal. Cum smulsese mărturisirea de amor furios al mizerabilului, după ce’î zărise fotografia Feli­nei în mâini. Și, după ce i a su­ferit mărturisirea, cu ce șirete­nie a isbutit să afle cea mai mare parte din tainele lui Oton Mor­­lay, și ce partidă juca el încă împreună cu complicea lui. Ingrijat, foarte grav, o asculta cu fruntea plecată. După ce isprăvi ea de poves­tit, Guy se opri din mers și îi zise cu tristetă : — Da, ai spus adevărat... îmi pare rea,­ gândi­ndu-m­e că n’ar fi­ trebuit să faci cum ai făcut... Dar e prea târziu­ acuma... 'Mi­zerabilul acela se poate lăuda că ți-a plăcu­t... Poate să creadă,că, într’un moment, ai fost sinceră, că erai gata să împărtășești cu el viața lui infamă. Nu e, evident, nu a fost. Era numai un vicleșug de resboiu... Dar e prea mult, e afară din cale mult. Acuma... trebue să omor pe acest om. Eva, tremurând, zise. . — Dar... nu cum­va ai să te bați cu acel bandit? Să-ți risci existența în schimb cu a lui ? Partida nu este egală. — Cu toate acestea, trebue ! Și apoi, te rog să nu mai vorbim de aceste lucruri. Iî știa realitatea inflexibilă, și deci nu mai stărui. O întâlnire cu armele în mâni pe teren între acești douî oameni era acum inevitabilă. Cum se vor vedea față în față, unul din douî va muri de­sigur de moarte vio­lentă. — Dar, unde e acum acest Morlsy ? Guy d’Aur­annes response­­vi­ că trebue să fie pe aci prin prejur, spionând pe Iacov mai intenn, pe Sttka apoi, și probabil și pe ce­­­l­alți trei amici. Apoi, povești și el, la rîndu-î, cum fusese intrigat de o femee galbenă, zărită de d-ra Sheldon, și că crezuse să recunoască pe Morlay însuși în pescarul stărui­tor, care se întorcea la acelaș loc, în mijlocul Senii, în fața tel­tații Carpenilor. — E! trebue să fie! — De­sigur că e el! Dar n’o să ne mănânce el pe câte patru. Este de sperat că vom­­ câștiga noi partida din urmă și că vom veni de hac acelui mizerabil., Că o si-o vie de hac, de sisur, dar la câte pericole nu se mai expunea încă Guy d’Auriannes ! Gândirea aceasta îl săgeta inima Evei. O înțelegi, zise Guy d’Aurian­nes, că nu putem, nici unii nici alții, să părăsim vila Carpenilor până ce Iacov nu se va însura. Odată cununia făcută, el se va duce cu soția lui să călătorească câtă­va vreme negreșit, și ne va da libertatea. Până atunci însă, suntem ai lui cu sufletul și cu corpul. — Dar voi putea să te ved în toate zilele, căci Lily își petrece după amiazele, ba adesea chiar și serile, la d-na de Clairicres... Prin urm­are ne vom vedea... în toate zilele. — Da, răspunse el, închizând ochii, uimit de această perspec­tivă de fericire, da ! Clopotul, care anunța ora me­sei, se auzi resunând la vilă. Du­nend caii ét la conversați­unea tinerilor. Dar aveau să se vadă, să se­­ vadă în toate zilele, și această perspectivă îî încânta pe amân­­două. Se despărțiră dar, Guy întor­­cându-se în vila Carpenilor, iar Eva îndreptându-se spre vila Teilor, locuința ocupată de d. Sheldon și fiica lui. După ce drumul de pe malul apei fu iarăși pustiu, un tufiș de sălcii pitice și scorburoase se agită ușurel. La prima vedere n’ar fi putut crede că, într’un tufiș așa de mic, se putea ascunde cu desăvârșire un om. Dintre crăcile însă, date la o parte, un om eși. Era femeea galbenă, cu ochii pieziși, îmbrăcată în niște sdrențe murdare. Tidnd­u-se pe genunchi pe malul apei, cu undulațiuni de șarpe, e și în drumul mare. O­­dată acolo, se furișă pe lângă zidul b­rafsî, și apoi repede se îndreptă spre Saint-Germain. Nici Eva, nici Guy nu pulu­­seră să bănuiască că fuseseră cu de-amănunțul spionați. Curând femeea galbenă vezii îndreptându-se spre ea un auto­mobil. Trăsura era condusă de un om, care avea fața protejata de ochelari enormi și de o mască. Automobilul făcu o întorsă­tură dibace, se opri o secundă ca să iase pe ferocea galbenă să se urce, și plecă iarăși cu iuțeala mare, pofnind și lăsând după densul un miros nesuferit de pen troliu și o pulbere diamantată. După am­iază, la vila Garpeni­­lor, buna d-na de Clairières primi cu surîsul pe buze pe d-ra I­eldler, prezintată de cî. Sheli­d­on și fiica sa. Se vorbise atâta de Eva, 88 făcuse atâta laudă eî către ba­roana, că densa nu mai ere o Sifytha posibil mătușa lui Iacov. (Va urma).

Next