Universul, decembrie 1906 (Anul 24, nr. 330-357)
1906-12-08 / nr. 337
Calendar pe anul 1906 Ortodox Joul, 7 Decembrie.—Sf. Filofeia și Părintele Ambrosia Catolic Ji ul, 20 Decembrie.—Trimestru Soarele răsare 7.49; apune 4.37. București 7 Decembrie. Märirea safarain tovâțătorior Corpul didactic se agită pentru îmbunătățirea pozițiunii sale materiale și e incontestabil că, intre cererile de asemenea natură ce se produc de câtva timp, a corpului didactic întâmpină mai multă simpatie în opțiunea publică. Am relevat acum câtva timp memoriul institutorilor în această privință ; vom reveni azi asupra chestiunii cum s'ar putea îmbunătăți, fără prea mari sarcini pentru Stat, pozițiunea învățătorilor. Un învățător primește numerar 76 lei 50 bani lunar ; după 10 ani serviți, primește 100 lei și numai după 20 ani de serviciu ,ajunge la aproape 130 lei lunar. Dacă ne gândim la sarcina pe care o are învățătorul, sarcină ce-î absoarbe toate puterile și tot timpul, trebue să recunoaștem că pozițiunea învățătorilor e grea. Dar învățătorii sunt numeroși și aci e greutatea; o sporire a salariilor ar îngreuia simțitor budgetul ministerului instrucțiunii, care are de făcut față la atâtea trebuințe. Pentru înlăturarea dificultății, credem folositor să reamintim celor în drept o propunere făcută de un cititor al nostru, învățătorul Ion Tănăsescu din Frâtești(Vlașca), și anume: învățătorului să i se mărească salarul prin concursul de înaintare pe loc, insă nu cum e în legea actuală și cu oarecari modificări. In loc de ,,6 la sută din numărul institutorilor“ și ,,din doi In doi ani“,cum prevede legea, d. Tănăsescu propune să se prevadă ,,10 la sută din numărul învățătorilor“ și „anual“. Cu chipul acesta, budgetul ministerului instrucțiunii nu s’ar îngreuia decât cu o sumă de aproape 180.000 lei pe an și în curs de câțiva ani s’ar ajunge să nu mai fie aspiranți la mărirea salariilor. „Dacă nu toate ramurile am fi făcut progrese, zice propunătorul, și încă nu mici, apoi ar fi ceva anormal ca tocmai ramura învățământului poporal, luminarea tălpii țării, să rămână in urmă. „Acum, după 40 ani de glorioasă domnie a M. S. Regelui, după marile progrese ce am săvârșit, acum când am avut un an atât de productiv, învățătorii, luminătorii țăranului român, așteaptă și ei ameliorarea soartei lor, îndulcirea pânei copiilor, asigurarea vieței lor pentru o mai încordată și tenace muncă in izgonirea ignoranței de la sate și micșorarea numărului analfabeților. „Credem că timpul a sosit și este cel mai prielnic, ca și acestui modest funcționar să i se asigure o soartă mai bună, mai omenească“. Toată lumea e de această părere și de aceea nu ne îndoim că, oricare ar fi soluțiunea la care s'ar opri cei în drept, o îmbunătățire a pozițiunii învățătorilor se va produce. HM f§@maila (Coresp. particulară a ziarului "ünitstsof») Berlin, 5 Decembrie. Situația politicii Corespondentul de aici al unui ziar vienez a avut o întrevedere cu o personalitate politică, din anturagiul cancelarului imperiului, principele de Buelow. Acest înalt personagiu politic s’a exprimat asupra disolvării Parlamentului, în sensul că dacă disolvarea nu se făcea din causa creditului pentru Africa de sud, s-ar fi făcut mai târziu cu ocaziadiscuții mea asupra postului de secretar de Stat la oficiul coloniilor. La întrebarea ziaristului că ce cred cercurile guvernamentale asupra resultatului alegerilor parlamentare, personagiul politic a declarat că ele nu sunt de loc optimiste, deoarece este un fapt cunoscut că partidul centrului n’a suferit decât foarte neînsemnate perderi la orice alegere parlamentară și că partidul socialist are actualmente o pozițiune cu mult mai fermă decât sub principale Otto de Bismark. Bărbatul politic a mai declarat că chestiunea coloniilor din Africa de sud-vest nu prezintă de loc o platforma favorabilă pentru alegerile parlamentare. Pe de altă parte nici partidul național liberal nu este pregătit pentru a putea combate partidul centrului și al socialiștilor democrați, cari în campania electorală, merg cu rîndurile strânse. Cunoscutul bărbat politic dr. Barth, publică în ziarul „Nation“ un articol asupra situațiunei politice, în care se zice între altele următoarele : „Să nu facem o politică sentimentală. Liberalii trebue să se manifeste în această criză ca depozitari ai ideilor democratice“. Preotul Naumann, a declarat următoarele într’o întrunire publică : „La alegerile de halotagiu trebue să mergem mână în mână cu democrația socială, deoarece conservatorii, în atitudinea lor politică și economică, sunt cu mult mai primejdioși, decât socialiștii democrați“. Ziarul „Schlesischen Volkszeitung“ din Breslau anunță că deputatul Erzberger, în urma cererei fracțiune ° centrului va publica în curând o broșură asupra faptelor petrecute în coloniile germane. Această broșură va apare pe la sfîrșitul acestei luni în Coblenz. Prin cercurile diplomatice de aici se vorbește că contele Götzen, fostul guvernator imperial al Africei de sud-vest, va intra în serviciul diplomatic al imperiului. Se crede cu siguranță că el va fi numit ambasador la Gristiania (Norvegia) in locul actualului reprezentant diplomatic, dr. Stubel. Mayer, mează, orice s’ar zice, o bună parte a acelei pături mijlocii a societăței moderne, a acelei clase „tampon“, a cărei dispariție sau mișcare ar face ca ciocnirile de interese între celelarte două pături cărora ea servește de intermediar, să fie prea violente. Printr’o interpunere ea neutralisează în parte aceste ciocniri și face ca ele să fie atunci când apar, mai puțin dăunătoare organismului social. Făcând această comparație ne aducem aminte aci de cuvintele unui ministru belgian (Coeremen), care zicea odată în Camera deputaților acelei țări : ,,E interesul echilibrului social ca spațiul între clasa capitalistă și clasa muncitoare să fie acoperit de o clasă mijlocie, Care personifică reunirea în aceleași mâini a capitalului și a muncei. Este indispensabil pentru domnia bunei armonii in societate ca scara să prezinte între treapta cea mai de jos și treapta cea mai de sus:, o serie de trepte intermediare“. vreiTÎri Sf^^mrf fi SSî ^ Ar fi, credem noi, în prima linie organizarea creditului meseriașului. E un lucru care nu se poate contesta de nimeni că meseriașul are foarte mult de suferit in această privință. Evoluțiunea industrială modernă a adus cu sine cerințe mai numeroase și mai mari nu numai pentru reprezentanții marii industrii, dar și pentru aceia ai industriei intei, pentru meseriași. Una din aceste cerințe e fără îndoială aceea care privește capitalul. Industriașul modern, fabricant sau meseriaș, are nevoe mai în toate studiile,producțiunea și defacerii bunurilor sale, de capital când capitalul propriu lipsește, creditul procură un mijloc simplu dar ingenios da a-l furnisa de aiurea. Dar pe câtă vreme capitalistul, fabricantul, găsește un capital propriu și în creditul bazat pe acest capital, mijloacele necesare întreprinderii sale, meseriașul de cele mai multe ori lipsit de capital propriu, n’are deschisă nici măcar posibilitatea unui credit cilin și avantagios. Deci iată pe meseriaș de la început, pe calea producțiunei, într’o stare da inferioritate față de fabricant, chiar admițând că sub alte raporturi ar exista o perfectă egalitate intre ei. Fabricantul va putea cumpăra cu bani peșin și în cele mai bune condițiuni materiile prime de cari ar avea nevoe, va putea să-șî procure mașinile trebuincioase și va avea posibilitatea să aștepte momentul cel mai favorabil pentru desfacerea produselor sale. Meseriașul din contră, neavând capital propriu, va fi forțat mai tot-d’auna să recurgă la credit. Dar aci alte piedici. Creditul băncilor propriu zise nu-î va fi accesibil, pe de o parte fiind că sumele de cali cl are nevoe sunt mai tot d’auna prea mici în comparație cu operațiunile ce aceste instituțiuni de credit obienuesc să facă, pe de altă parte fiind-că nu poate oferi siguranța, garanția necesară. Ce căi îi mai rămâne atunci ? Sau să recurgă la cămătari, o eventualitate în care meseriașul renunță, s’ar putea zice cu anticipație, la orice beneficiu ca produs al muncei sale, in favoarea acelora cari caută să exploateze critica lui situațios; căci dobânzile ce trebuesc plătite cămătarului absorb adesea ori cu desăvârșire beneficiile. Sau să-șî procure pe credit atât materiile prime cât și uneltele, plătindu-se mult mai scump, iar apoi să fie silit să’șî vîndă produsele pa nimic, numai ca să poată realisa sumele necesare pentru a satisface £ 0 creditorii impacienți. Și lesne poate înțelege ori și cine, că intr’un fel iți vinzi marfa atunci când vrei tu, și cu totul în alte condițiunî atunci când ești silit ! Democratizarea creditului prin ajutorul asociațiunei e soluțiunea care se impune în atari circumstanțe. Asociațiunea facilitează așadar și pe calea creditului condițiunile de luptă ale acelora cari, prea slabi fiind, izolați, găsesc în unire un scut puternic spre a-șî apăra independența economică, și spre a’șî asigura un oarecare succes m lupta pentru viață. pe sigur că avem în vedere aci în pripria linie avantagiul material al cooperativelor de ciddît, dar avantajul lor pot fi și de altă natură. In afară că ele impunând eventual participanților depuneri regulate, îi silește la economie, dar tot ele îî mai obicinuieste de a fi punctuali în îndeplinirea obligațiunilor contractate și de ă’și da seama, mai bine de valoarea economică a capitalului. Rraiul Statului în stimularea și sprijinirea unor astfel de cooperative s’ar mărgini în publicarea unui statut tip, care să fie trimis tuturor corporațiunilor, în acordarea personalității juridice, precum și în scutirea atât de taxele de timbru și înregistrare cât și de patentă, înlesniri cari de altfel se acordă astăzi și cooperativelor de credit sătești. S’ar lua neapărat într’un asememenea caz toate măsurile de îngrădire pentru ca aceste avantage să nu profite și altor instituții, cum ar fi s. ex. acele cari ascund sub forma cooperativelor niște simple asociațiuni de speculă. Cooperativele de cumpărare in comun a materialului prim ar fi iarăși unul din mijloacele prin cari s’ar putea ridica puterea de concurență a meseriașului. Prin astfel de asociațiuni s’ar evita înainte de toate intermediarii. Beneficiile acestora ar rămâne în mâinile meseriașilor, care s’ar pune în legătură directă cu producătorii materialului prim. Condițiunile cumpărate ar deveni și mai favorabile prin aceea că ar fi vorba de niște cantități mari. Căci cu un preț cumpără s. ex. un timplar mica cantitate de scânduri de care are la un moment dat nevoe, și cu alt preț se cumpără aceeași marfă, însă în cantități mai mari, de către comerciantul angrosist de cherestea. Răspunderea solidară a membrilor unor astfel de asociațiuni le-ar face pe de altă parte posibil să găsească u .condițiuni destul de avantagioase sumele de cari ei ar avea nevoe, pentru a face cu bani pe din plățile ocazionate prin aceste cumpărări, sau de a obține pe credit de la producători materialul prim necesar. Un raționament de felul acesta a făcut în secolul trecut, după cum pr e-V bine se știe, pe judecătorul de jj.Ota S~elafir din ©entseli_(Pnisîa), să îndemne pe cismarii din orășelul său să cumpere în comun pielea de care aveau nevoe în exercițiul meseriei lor, și să poată ține cu modul acesta piept concurenței produselor mărci industrii de încălțăminte, cari începură în timpul acesta să invadeze piețele țitrei sale. Exemplul dat de Schulze a găsit mulți imitatori. Numărul acestui gen de cooperative a mers crescând din zi in zi, și astăzi cea mai mare parte din cooperativele arătate de statisticele germane ca cooperative de producțiune, sunt simple cooperative de cumpărare în comun. (Va urma). Ander St. Chiroș, avocat, Pitești, chestia. Iată ce propunere ași avea de făcut: Actualmente expersițiunea coletelor cu G. F. R. se obicinuește a se îngriji prin complectarea de către predator a unui formular numit „scrisoare de trăsură“ ce se emite in două pagine cu conținut identic, din care originalul , însoțește transportul și se eliberează destinatarului iar duplicatul acestui imprimat se dă prădătorului, drept dovadă de primire. Adresatul devenind astfel posesorul articolelor trimise, se crede stăpân pe ele, înainte de a fi regulat măcar costul lor și procedează apoi după placul său, în dauna hidrantului Să vedem insă acum modul de manipulare a celor din străinătate față de comercianții cu toptanul din regat. La comenzile ce se execută cu vaporul, expeditorii primesc de la Agenție, ca recipisă de predare,un act, chemat „condament“ și sucursalele societății de navigațiune a portului de destinație sunt obligate a elibera transporturile, numai persoanei care le presintă, respectiv resulul iscălit documentul in cestiune. Ei bine casele externe înaintează hârtia aceasta, chiar pentru firmele de rangul intară, prin intermediul bancherilor, cari in schimbul unei provisiuni modeste, se însărcinează de a înmâna clientului numai contra acceptărea în regulă a tratei anexate, în cazul când vînzarea s’a condiționat pariorie, sau încasând suma cuvenită în numerar, după împrejurare. Rezultă deci d’aci că, prin o asemenea măsură ingenioasă, vânzătorii de mărfuri de afară se țin mai cinând la adăpostul oricăror neregularități din partea cumpărătorului. Soarta comercianților din România s’ar putea desigur ameliora, dacă s’ar aplica și la noi acelaș sistem, adică când s’ar suprima usul de pân’acum atât la G. F. R. cât și la serviciul fluvial și un ioc de „scrisoare de trăsură“, respectiv „recepția de predare“ s’ar introduce un document in felul celuia întrebuințat de străinătate la livrările maritime.“ Incontestabil că mulțămită unei atari inovații, transacțiunile comerciale se vor desvolta pe un teren mai solid și pe o scară mai întinsă. O eră nouă de propășire va începe un negoț, pe de altă parte capitolul ,, Reclamațiuni“ va căpăta la angrosiști o restrîngere simțitoare, corespondenții nu se vor mai chinui cu resolvirea de plângeri de astfel de natură, iar țiitorii de scripte vor fi pe viitor scutiți de a aduna în debitul contului „Mărfuri Generale“ un conglomerat nesfirși de cifre pentru bonificatisml, etc. E bine înțeles că și după intrarea în vigoare a măsurei ce propun, se cere o scrupulositate extremă la efectuarea comenzilor. încrederea datailistului In negustorul en gros și viceversa trebue să predomine. Paul O. KaMăt*,Galati. . „s'aiwsíí*. *—ț.vezi explicația} CRONICI FEMININE Casătoria artistelor Urmez azi cu seria răspunsurilor date ziarului «Gautois» la întrebarea pusă dacă artistele se pot mărita. Sarah Bernhardt a dat următorul răspuns: Fiecare fată, fie artistă sau prințesă, fie săracă ori bogată, trebue să-și orănduiască viața după gustul ei, după idealul pe care și-l face despre fericire. Dacă acest ideal o îndeamnă la căsătorie, atunci, fie chiar artistă, mărită-se! Dar destind ata ce și-a luat un conducător, trebue să-l asculte, chiar dacă o scoate din cariera pe care și-a ales-o. " Căsătoria perfectă e in lumea artiștilor tot atât de rara ca și în cercurile burgheze, princiare, regale și ale miliardarilor. Academicianul Paul Hervieu a răspuns astfel : Doamna Nsiori a fost măritată, Rachel n'a fost. Și faptul că se mai discută și acum care din amândouă a fost artistă mai genială,dovedește că starea civilă (măritată sau nu), nu are mare însemnătate în arta dramatică. Academicianul Jules Lemaître a dat următorul răspuns : Nu știu nimic despre această chestie ! O viață regulată e mai favorabilă aiici ? Sau arta conduce pe artistă la o viață neregulată? Nu știm. Și apoi... nu vremi să fiu îmboldit să fac declarații nemorale. De altfel, treceți și dvin revistă pe cele mai renumite actrițe și scoateți singuri concluzia... »serai roman și iapa mserii. Dar dacă prin o modificare și o complactare a actualei legi situațiunea meseriașilor s’ar schimba în bine, nu e mai puțin adevărat că o ameliorare a acestei situațiuni se poate atinge în mare măsură pe de o parte prin unele măsuri care trebuesc considerate ca o compleetare a legislațiunoi ocrotitoare a muncei, cum ar fi s. ex. limitarea orelor de lucru, regulamentarea muncei de noapte și a muncei suplimentare, organizarea de către Stat a asigurărilor lucrătorilor contra accidentelor, invalidității, etc., pe de altă parte prin o serie de mijloace, cari fără a scăpa cu desăvîrșire unei intervențiuni a Statului, revin în prima linie inițiativei individuale. E vorba aci de acele mijloace cari ar trebui să formeze un mare câmp de activitate nu numai pentru meseriași, dar pentru aceia pe cari soarta acestora îi interesează, ții soarta meseriașilor ar trebui să intereseze pe toată lumea, căci ei for v TIZIBIPA.T JP3E? ZI Contra, durerii de cap. Când cineva are durere de cap e bine a mirosi și a-și uda nările cu următoarea amestecătură : Alcool rectificat .. 100 gr. Amoniac fluid . . . 50 gr. Oțet.......................... 2 gr. Amestecătura aceasta trebue ținută intr'o sticluță bine astupată și păstrată la loc svontati TRIBUNA LIBERA O modificare imperioasă Comercial în România, și mai cu seamă așa zișii negustori en gros din țară sufăr de ani îndelungați de un mare neajuns la obținerea regularei din partea clientelei, care nu domiciliază în aceiași localitate cu firma vânzătoare. E știut de toată lumea că mulți din acești comitenți, odată ce primesc marfa nu se grăbesc a da contravalori, prin poliță ori bani peșine, precum s’a stipulat la încheierea afacerea, și, dacă furnisorii după stăruințe energice sunt în fine satisfăcuți in această privință, apoi li se remit accepte cu amânarea termenului de plată, și se fac chai întotdeauna niște reducțiuni nejustificate pentru pretinse diferențe de calități, sau în majoritatea cazurilor, se ivesc reclamațiuni relativ la lipsuri, scurgeri, în genere la necorespunderea greutății facturate cu acea constatată (?) la sosire. O asemenea situațiune atât de prejudiciabilă se înțelege că nu poate conveni angrosistului căci, pe lângă că-î pricinuește supărări, dar se mai vede păgubit cu o mare parte din profitul realisat, de altfel destul de miser față de concurența de astăzi. O grabnică reformă a acestei stări anormale se impune—Cum ? Acistă j plánia ziunii“ — Vezi ilustrația — Am vorbit de această societate care, sub patronajul iubitei noastre Suverane, alină zilnic atâta mizerie. Ilustrația noastră de azi înfățișează sala de mâncare a soc. „Pâinea zilnică“, unde sărmanii își iau hrana. -xxamMB—— Din psihologia Românilor Citim sub titlul de mai sus la ziarul „Allgemeine Zeitung“ din München următoarele : . Regina Carmen Sylva da amănunte interesante in revista „Selecta“ asupra moravurilor și asupra spiritului poporului român. „Limba țăranilor noștri“, scrie dânsa, „e înflorită ca natura; ei vorbesc numai în figuri. Cum îți merge ? întrebai într’o zi.—Ca unui câne înhămat.—Tu ai un fiu?—Am avut douî brazi, dar lui-’i a trântit vijelia. O mamă zise fiicei sale: fiul teä plânge, tu l’ai lăsat să cadă! nu știi tu că trebue să-l ții ca pe o garoafă tinără ?—Cum se află iubitul zori? —Ga holda tinără pe câmp. Un român nu va spune niciodată, că ’i pe deplin mulțumit, cel mult. De, nu ’mi merge rea ! Dar nici nu va zice, că e de tot nemulțumit. I se povestește ceva, ce nu poate decât sa -i convingă. După ce te-a lăsat în toată liniștea să-I vorbești, el îți răspunde numai atâta: „poate!“ Când în timpul răsboiului am întrebat pe răniți, cum se simt, ei au răspuns toți fără excepție : „Foarte bine! Am numai dureri in pept și la osul piciorului, care pe jumătate e tăiat și la braț..“ Și în dimineața următoare era mort acela, care îmi răspunsese așa. Am văzut femei, care erau de o supunere aproape de necrezut. După ce și-au căutat bărbatul de alungul Dunărei prin toate casele bolnavilor și în sfârșit l’au găsit grav rănit și desfigurat, ele stăteau zi și noapte la patul bolnavului, fără ca odată măcar să șcadă, să se odihnească. Un rănit, căruia în mod oribil îi fusese sfărâmată falca de jos, vru să dicteze într’o baracă de ambulanță unei dame de alemole de la Curte o scrisoare către soția sa: „Sper“. începu el, „că această epistolă te va găsi în momentele cele mai fericite ale vieții tale (toate epistolele încep în felul acesta). Intru cât mă privește pe mine, îți fac cunoscut, că ’mi merge foarte bine și că sunt rănit la pept.“ Tinera d-nă întrerupse scrisul și privi la el mirată: „Dar, Nicolae, asta nu ’i adevărat !— Da, credeți că’mi va rămânea credincioasă, când ar ști că fața mi-e așa de înfricoșat schimbată ?“ O confernitat e stags?” Braktarisl (ținută de prof. dr. Kassner la ședința soc. geografice din Berlin in 19 Martie 1906) Mai mult decât poporul german avem fără îndoială noi românii mai intâiă interes de a cunoaște de-aproape Bulgaria, care este vecină cu țara noastră și de care ne leagă nu numai prezentul cu necesitățile sale economice, ci și trecutul cu amintirile frumoase. Ne facem vinovați de un indiferentism prea mare față de folositoarea cunoștință a țărilor și popoarelor, cu cari cel puțin ne învecinăm sau venim mai des în contact, cum e și cazul cu Bulgaria. Cunoștințele, ce le avem asupra principatului vecin, sunt atât de superficiale și adesea ori atât de greșite, că ne-am obicinuit a-l privi pe bulgari întotdeauna ca mult rămași in urma noastră, fără să ne dăm osteneala a căuta adevăratul proces de desvoltare dincoace și dincolo de Dunăre. De aceea vom rămânea desigur surprinși, că multe din părerile noastre, ce ne-am format asupra vecinilor bulgari, sunt greșite, dacă vom urmări cele ce spune un om strein despre Bulgaria, un învățat profesor german, care fără îndoială că va fi servit mai mult știința geografică, descriind principatul bulgar, decât să fi săvîrșit o lucrare, îndemnat de anumite scopuri, cari nu se potrivesc realităței. Conferențiarul singur recunoaște că sunt rari adevărurile, cari se spun astăzi despre țări și popoare ; cu deosebire tendențioase sunt cele mai multe știri, cari se divulgă de obicei prin presă, și cari formează apoi capitalul de cunoștințe geografice ale celor mai mulți cititori. Profesorul dr. Kassner spune că a cutrierat Bulgaria în lung și-n lat, timp de cinci ani, în cinci veri consecutive (1900—1904), însoțit de amiculeră dr. Isirkoff, prof. de geografie la universitatea din Sofia, un elev al lui Ratzel și Richthofen, celebri geografi germani, care amic, fiind cunoscător profund al țarei sale, i-a dat lămuririle necesare asupra multor lucruri, pe cari astfel un strein n’ar avea de unde să le știe. In afară de aceasta dinsul ne spune că s’a bucurat în Bulgaria de multă ospitalitate, ceea ce insă nu la împiedicat să spună atât părțile bune cât și cele rele ale bulgarilor. Conferențiarul caută să spulbere de la început credința că Bulgaria ar fi o țară in care cineva nu poate călători, fără a fi expus la pericole din cauza bandelor. Cinsul a asigurat pe auditorul german, in fața căruia și-a ținut conferința, că siguranța călătoriei în Bulgaria e tot așa de mare ca și în jurul Berlinului. Pentru a oferi cititorilor noștri putința de-a dobândi unele cunoștințe asupra vecinilor noștri bulgari, găsim nimerit a face în cele următoare un rezumat asupra interesantei conferințe a prof. german dr. Kassner : istorie, limbă și obiceiuri Bulgarii străvechi au fost de origină finică de Sud. Din regiunea Volgeî de mijloc, unde și acum stă localitatea Bălgary pe ruinele vechiului oraș al țarilor, Bolgar, ei au pornit pe la anul 500 spre Peninsula Balcanică, unde s’au amestecat așa de mult cu elementele slave de acolo, că nu le-a mai rămas decât numele, pe când limba și obiceiurile sunt in esența lor slavone. Vechea limbă slavo-bulgară s’a mai păstrat în așa numita slavonă bisericească a fraților Metodiu și Kyrill, din care s’a născut limba literară rusească, pe când noua limbă bulgară s’a desvoltat în altă direcțiune. Parte însemnată la păstrarea acestei limbi slavone bisericești a avut vechea sectă bulgară a Bogumililor, a căror doctrină se răspândise și prin Europa de Apus. Tipul In partea de Răsărit a țărei aparțin tipului blond 96/0 ; spre Apus 12»/„ ; tipului oacheș spre Răsărit 46—48 °/, ; spre Apus 43 % ; restul cuprinde tipul amestecat. Probabil tipul blond, care este mai mult caracteristica turcilor, să fie o influență a acestora, deoarece a acolo se observă încă urmele ființei turcești, rămase după o apăsare de secole asupra bulgarilor. Populația bulgară din Macedonia, care numără peste un milion, se aseamănă cu bulgarii de Vest. Bărbații sunt în genere înalți și vânjoși, o duc mult la drum prin munți; femeile se deosibesc mult la această privință, împrejurul Sofiei femeile țăranilor au o figură mai mult mică, osoasă, cu trăsături urîte in față, tot așa în Bulgaria de Nord pe unele locuri, pe când în munți se aseamănă mai mult cu tipul german. La copii este caracteristică liniștea la jocuri și privirea serioasă ; adesea le lipsește bucuria copilărească. Aceasta însă numai la țărani, pe când la orășeni se observă atât la îmbrăcăminte ca și la întreaga înfățișare a corpului influența europeană din Apus. Reuniunea Deja la anul 870 bulgarii increștinațî s’au alipit patriarhatului grecesc, despărțirndu-se insă mai târziu după vre-o 30 de ani și posedând patriarhal propriu până la 1767. La 1872 le-a succes din nou bulgarilor să-șî aibă o biserică independentă națională in frunte cu un exarch la Constantinopol. Actualul exarch funcționează de mai bine de 25 de ani. Primul patriarhat s’a înființat sub țarul Simeon (893—927). și biserica a luat un avânt frumos sub trecutul glorios al domniei țarilor bulgari, până ce la 1393 Bulgaria căzuia stăpânirea turcilor. Ineerensdf de liberare 582 de ani poporul bulgar a fost apăsat de administrația turceasca, in care timp se topise simțul războinic al bulgarilor. Câteva încercări de liberare au fost oprimate cu forța și în mod oribil la anul 1876, când dupăă rapoarte engleze și americane cadavrele morților în orășelul Batak zăceau până la înălțime de câțiva metri in biserică și văile duceai valuri de sânge în câmpie. Atunci și-a luat naștere imnul național bulgăresc. Populația Numărul populațiunei bulgare din principat întrece 4 milioane și se via pe un kim. p. în Bulgaria de Nord 47, in Bulgaria de Sud 39 și’n Bulgaria de mijloc 44 locuitori. Procentul de creștere al populației e de 4S1 la o mie de locuitori, ceea ce dovedește că poporul bulgar se sporește foarte tare, întrecând Germania, care nu arată decât un spor de 37 nașteri la mia de locuitori. Copiii nelegitimi simt foarte rari în Bulgaria, dar nu atât din motive morale superioare, cât din cauza deselor călătorii în străinătate (mai ales spre Odesa, București, Budapesta). Cu toate că în raport la suprafață populația e destul de rară, totuși cere numeroase de bulgari, cu deosebire din jurul Târnovei, pleacă in fiecare an în România, Rusia și Ungaria, unde iau în arendă terenuri pentru zarzavaturi. Aproape toți bulgarii duc o viață foarte economicoasă, din care cauzet ei string în străinătate în fiecare an sume mari de bani, ce întrec in total trei milioane lei, și le aduc acasă. Această aplecare e foarte răspândită și degenerează adesea in sgârcenie ; ea se explică prin faptul, că bulgarul e greoiit și anevoios. In generez foarte neîncrezător, mai ales la daruri sau binefaceri, când totdeauna se gândește la folosul, ce poate îl urmărește acela, care da. Tot astfel el lucrează bucuroscaipotriva sfaturilor streinilor, chiar și când el însuși se află în streinătate.! Biografia țărei Dacă Bulgariei i se zice Stat bal*[ canic, nu i se face nici o nedreptate*1 căci o bună parte din țară e ocupată de munții Balcani, cu vîrful lor cel mai înalt Iumrukeal (2385 m.) Numeroase trecători cu drumuri binișor întreținute taie coama acestor munți, cari sunt bogați în ape minerale, dar prin nici una din strimtorile numeroase ale munților nu duc linii ferate. Insă in curând o cale ferată va înlesni comunicația spre răsărit da: trecătoarea Șipca. Singurul tren, care crucișează Balcanul, trece prin minunata vale a Iskerului, care a necesitat facerea a 22 de tuneluri. Paralel cu muntele Balkan merg munții Sredna Gora, presărați cu multe păduri. In fața acestora, pe partea cealaltă a masimului Marija, simt munții Rhodope, foarte stâncoși și drepți ca un părete, cari in partea de Apus ajung culmea lor cea mai înaltă, prezintând vîrful Musallah (2Ő24 m.), de unde apoi începe masivul munților Rila, înaintarea cărora spre Nerdi stă isolată Viloșa (2287 m.) cu o priveliște încântătoare. Geograficeșta Bulgaria se împarte în trei regiuni : Bulgaria de Nord, dinspre Dunăre, cea de mijloc, ocupată de munții Balkanului, și cea de Sud (Prumelia orientală), străbătută de viul Marița. Orașele Dunărene In spre partea Bulgariei țărmuri!» Dunărei e ridicat ca un părete până la o înălțime de 20—50 m., în unele părți chiar până la 200 m. Localitățile sunt situate sau jos în gura rîurilor (Nicopoli) sau sus pe terase (Rusciuk) sau în formă amphiteatrală (Rahova). Dintre orașe se prezintă mai mândru Vidinul, cu cetatea masivă, care își are originea Ist evul mediu și o așa de bine restaurata, că mai poate servi și acum la scopuri militare. Are 16.183 locuitori , viața in parte activă și orașul prezintă o frumoasă desvoltare. Aci se află o școală de horticultura și pomicultură. Renumit e Vidinul pentru prepararea icrelor. Lom Palanca, mai în jos pe Dunăre, ca însușirile lff M In lumea plăcerilor 40 — Mare roman de moravuri — XV Așa incit, Martin, timp de o lună întreagă, nu fu întimpinat pe ei de răspunsuri negative sau de făgădueli vagi, care ascundeau în ele, tot un refuz. Cu tot curajul pe care-l avea, cu tot renumele sau de mecanic iscusit, nu găsia nimica de lucra.. — Dar e teribil lucrul acesta! ¥ spunea dinsul ; fără banii pe care mi-o da Julieta, aș fi condamnat să mor de fume-Dar, ori de câte ori se pronunța numele de Juranda, Martin simția cum si crește ura iapotriva acestei familii. — Juranda, își apuneau?«-kb! , mereu ca în calea mea !... fer eu ei in drumul vieții mele, mereu ei sunt aceia care voesc să mă zdrobească !... Ei mi-au răpit sora... ei mi-au ucis părinții... eî au voit să mă asasineze.... Și acum, influența lor nefastă mă împedică de a-mi câștiga pâinea de toate zilele !... Le maî trebue incă un cadavru de Roubot [...Neputând urmă ucide cu focuri de revolver, caută să mă ucidă prin mizerie, prin foame... Când se întorcea seara acasă, după o zi întreagă de alergare, din ce in ce mai trist și mai desperat, adeseori începea să vorbească singur, ca un nebun. — Oh ! familia Suranda!... spunea dinsul: „Cât de fericit voi fi când voi putea să mă răzbun pe ea!.... Oh !... nenorocire nouă!... de o mie de ori nenorocire !... Dar răzbunarea, această plăcere născocită de zei, nu este întotdeauna la Îndemâna celor miei, celor slabi... Săracul care reușește să se răzbune, este o excepție... Puternicul, bogatul, acela care are puterea de a covârși, ține în mâinile sale și putința de-a se răzbuna... Acela care muncește zilnic pentru câștigarea unei bucăți de pâine, trebue să renunțe la răzbunare... in timp ce-șî rumega ura și speranța sa neclintită intr’o răzbunare teribilă, Martin sfârșise prin a găsi un mic loc într’o uzină modestă.. Tata Moulin, care era și dinsul mecanic, îi dădu adresa unei mici turnătorii, al căreia patron era camarad de atelier cu dinsul. Cu recomandația aceasta, Martin fu primit. Dar el nu era acolo decât în calitate de lucrător, și nu putea să-și pue în practică cunoștințele sale mecanice. Pe lângă asta nu primia decât un salariu foarte mic, care nu putea să-l ajungă... Cu toate acestea plin de curaj, Martin îmbrăcase buza de lucrător și începuse să bată cu energie fertil, așteptând altceva mai bun. Mica fonderie era instalată pe țărmul Senei, în apropierea podului de Suresnes. Martin pleca foarte dimineață de acasă și străbatea întreg Parisul, pe jos, trecând prin parcul Bulognes. La ora deschiderea uzinei, era la postul seft. Acest drum peste măsură de lung, pe care trebuia să-l facă de două ori în fiecare zi, nu-l înspăimânta de loc... Cât timp fusese în zuavă, se învățase cu curse și mai lungi, se deprinsese cu tot soiul de exerciții fizice, cu tot felul de oboseli, așa încât, drumul acesta care pe un altul l’ar fi zdrobit, lui i sa părea o preumblare.... Afară de asta, Martin simția mereu nevoia de a merge, de a se mișca, pentru a’și potoli nervii, pentru a cugeta mai în joc la viitor, pentru a găsi vre-o idee nouă, care să-l scoată din încurcătură și să pregătească răzbunarea... Intorcându-se spre casă, făcea în fiecare seară un mic înconjor pe la mama Moulin, pentru a-și îmbrățișa nepotul ! Uneori, bursa femeeii aducea copilul la eșirea de la uzină. Micuțul devenia din ce în ce mai superb și părea că prinsese o dragoste foarte mare pentru unchiul său... Ii spunea tată, și Martin nu căuta niciodată să-l îndrepte... — Tata, da, micul meu Polo, voi ! tatăl IM... Și gândurile acestea îl ficeau sa aibă puțină încredere în viitor, îî inturnau sufletul. Câteodată, mai ales de când se făcuse nașă, fata Moulin venea să-l ia pe Martin, pentru a face împreună câte o mică plimbare prin parc. Cu toate că trebuia să iasă uun înconjur destul de mare, Martin mergea în totd’auna cu plăcere prin aleele acelea largi, străbătute în totd’auna și în toate direcțiile de cavaleri mândri și de echipagii bogate. — Iubesc colțul acesta al Parisului, spunea dinsul lui Moulin. . . Mai uit puțin deșertările Africei. Moulin, ea Yochin parisian, iubea și dansul spectacolul acesta. Ii plăcea să vadă Parisul bogat, Parisul strălucitor, Parisul elegant alergând pe la picioarele sale în carete imperiale, în landouri princiare , și credea că Martin urmărește acelaș spectacol. In timp ce Moulin admira caii și femeile frumoase, și ca un bătrân ștrengar el era făcea din când în când câte o glumă plină de răutate, Martin căuta pe cineva. El violă să zărească echipagiul familiei Iurands, să se găsească în fața marchizului, sau în fața contelui Raul. Mai mult de dorul acesta împins, venea dânsul prin parc. Voia să-l vadă macar odată pe acela pe care îî ura atâta ; voia sa-l vadă in mijlocul vieței lor ușoare, viață de lux și de petreceri . Voia să vadă bucurându-se de plăcerea de a trăi. Ce bucurie nebună, ea plăcere sălbatecă pentru dânsul, la gândul că într’o zi avea sâ se răzbune avea să-i prăbușească din înălțimea lor,pentru a-i arunca în rușine, in iad, acolo unde este scrâșnirea dinților !... A-țî ucide dușmanul într’o luptă, în furia unui atac ferbinte, e un lucru frumos !... Dar a-ți avea dușmanul plecat sub arma ta, al vedea în vela ta, și a-l sä palpite, sâ aștepte moartea pe care o vede așa de aproape de dânsul, s și aim, frumos tacă !.„ Nimic însă nu egalează bucuria aceea inexprimabilă, de a vedea cum trâește, cum râde, cum sa bucură fără nici o grijă de viață, dușmanul al căruia sfârșit e așa de apropiat!... Fără îndoială, aceasta este plăcerea zeilor și farmecul răzbunărel!... Martin voia sâ guste sensații la acestea,, în toată plinătatea lor. Și «si n’ar fi voit cu nici un preț acuma, să-l lovească pe marchiz sau pe conte, așa, in mijlocul acelei mulțimi, nu voia să se expui din nou a da o lovitei care sa nu-I reușească intr’un mod complet Nu, căci acesta ar fi fost «»fapt divers ordinar și Mart&se voia mai mult cât atâta.