Universul, decembrie 1906 (Anul 24, nr. 330-357)

1906-12-08 / nr. 337

Calendar pe anul 1906 Ortodox Joul, 7 Decembrie.—Sf. Filofeia și Părintele Ambrosia Catolic Ji ul, 20 Decembrie.—Trimestru Soarele răsare 7.49; apune 4.37. București 7 Decembrie. Märirea safara­in­ tovâțătorior Corpul didactic se agită pen­­tru îmbunătățirea pozițiunii sale materiale și e incontestabil că, intre cererile de asemenea natură ce se produc de cât­va timp, a corpului didactic întâmpină mai multă simpatie în opțiunea pub­lică. Am relevat acum cât­va timp memoriul institutorilor în această privință ; vom reveni azi asupra chestiunii cum s'ar putea îmbu­nătăți, fără prea mari sarcini pentru Stat, pozițiunea învățăto­rilor. Un învățător primește numerar 76 lei 50 bani lunar ; după 10 ani serviți, primește 100 lei și numai după 20 ani de serviciu ,ajunge la aproape 130 lei lunar. Dacă ne gândim la sarcina pe care o are învățătorul, sarcină ce-î absoarbe toate puterile și tot timpul, trebue să recunoaștem că pozițiunea învățătorilor e grea. Dar învățătorii sunt numeroși și aci e greutatea; o sporire a salariilor ar îngreuia simțitor bud­getul ministerului instrucțiunii, care are de făcut față la atâtea trebuințe. Pentru înlăturarea dificultății, credem folositor să reamintim celor în drept o propunere făcută de un cititor al nostru, învățătorul Ion Tănăsescu din Frâtești(Vlașca), și anume: învățătorului să i se mărească salarul prin concursul de înaintare pe loc, insă nu cum e în legea actuală și cu oare­cari modificări. In loc de ,,6 la sută din nu­mărul institutorilor“ și ,,din doi In doi ani“,­cum prevede legea, d. Tănăsescu propune să se pre­vadă ,,10 la sută din numărul în­vățătorilor“ și „anual“. Cu chi­pul acesta, budgetul ministerului instrucțiunii nu s’ar îngreuia de­cât cu o sumă de aproape 180.000 lei pe an și în curs de câți­va ani s’ar ajunge să nu mai fie as­piranți la mărirea salariilor. „Dacă nu toate ramurile am fi făcut progrese, zice propunătorul, și încă nu mici, apoi ar fi ceva anormal ca tocmai ramura învă­­țământului poporal, luminarea tălpii țării, să rămână in urmă. „Acum, după 40 ani de glo­rioasă domnie a M. S. Regelui, după marile progrese ce am să­vârșit, acum când am avut un an atât de productiv, învățătorii, luminătorii țăranului român, aș­teaptă și ei ameliorarea soartei lor, îndulcirea pânei copiilor, a­­sigurarea vieței lor pentru o mai încordată și tenace muncă in iz­gonirea ignoranței de la sate și micșorarea numărului analfabe­ților. „Credem că timpul a­ sosit și este cel m­ai prielnic, ca și acestui modest funcționar să i se asigure o soartă mai bună, mai ome­nească“. Toată lumea e de această pă­rere și de aceea nu ne îndoim că, ori­care ar fi soluțiunea la care s'ar opri cei în drept, o îmbu­nătățire a pozițiunii învățătorilor se va produce. HM f§@maila (Coresp. particulară a ziarului "ünitstsof») Berlin, 5 Decembrie. Situația politicii Corespondentul de aici al unui ziar vienez a avut o întrevedere cu o personalitate politică, din anturagiul cancelarului imperiu­lui, principele de Buelow. Acest înalt personagiu­ politic s’a exprimat asupra disolvării Parlamentului, în sensul că dacă disolvarea nu se făcea din causa creditului pentru Africa de sud, s-ar fi făcut mai târziu­ cu ocazia­­discu­ții mea asupra postului de se­cretar de Stat la oficiul coloniilor. La întrebarea ziaristului că ce cred cercurile guvernamentale a­­supra r­esultatului alegerilor par­lamentare­, personagiul politic a declarat că ele nu sunt de loc optimiste, de­oare­ce este un fapt cunoscut că partidul centrului n’a suferit decât foarte neînsemnate perderi la ori­ce alegere parla­mentară și că partidul socialist are actualmente o pozițiune cu mult mai fermă de­cât sub prin­cipale Otto de Bismark. Bărbatul politic a mai declarat că chestiunea coloniilor din Africa de sud-vest nu prezintă de loc o platforma favorabilă pentru ale­gerile parlamentare. Pe de altă parte nici partidul național libe­ral nu este pregătit pentru a pu­tea combate partidul centrului și al socialiștilor democrați, cari în campania electorală, merg cu rîn­­durile strânse. Cunoscutul bărbat politic dr. Barth, publică în ziarul „Nation“ un articol asupra situațiunei po­litice, în care se zice între altele următoarele : „Să nu facem o po­litică sentimentală. Liberalii tre­bue să se manifeste în această criză ca depozitari ai ideilor de­mocratice“. Preotul Naumann, a declarat următoarele într’o întrunire pu­blică : „La alegerile de halotagiu trebue să mergem mână în mână cu democrația socială, de­oare­ce conservatorii, în atitudinea lor politică și economică, sunt cu mult mai primejdioși, decât so­cialiștii democrați“. Ziarul „Schlesischen Volkszei­­tung“ din Breslau anunță că de­putatul Erzberger, în urma cere­rei fracțiune­ ° centrului va pu­blica în curând o broșură asupra faptelor petrecute în coloniile ger­mane. Această broșură va apare pe la sfîrșitul acestei luni în Co­blenz. Prin cercurile diplomatice de aici se vorbește că contele Götzen, fostul guvernator imperial al A­­fricei de sud-vest, va intra în ser­viciul diplomatic al imperiului. Se crede cu siguranță că el va fi numit ambasador la Gristiania (Norvegia) in locul actualului re­prezentant diplomatic, dr. Stubel. Mayer, mează, ori­ce s’ar zice, o bună parte a acelei pături mijlocii a societăței moderne, a acelei clase „tampon“, a cărei dispariție sau mișcare ar face ca ciocnirile de interese între cele­larte două pături cărora ea ser­vește de intermediar, să fie prea vio­lente. Printr’o interpunere ea neu­­tralisează în­ parte aceste ciocniri și face ca ele să fie atunci când apar, mai­­ puțin dăunătoare organismului social. Făcând această comparație ne adu­cem aminte aci de cuvintele unui ministru belgian (Coeremen), care zi­cea odată în Camera deputaților acelei țări : ,,E interesul echilibrului so­cial ca spațiul între clasa capitalistă și clasa muncitoare să fie acoperit de o clasă mijlocie, Care personifică reu­nirea în aceleași mâini a capitalului și a muncei. Este indispensabil pen­tru domnia bunei armonii in socie­tate ca scara să prezinte între treapta cea mai de jos și treapta cea mai de sus:, o serie de trepte intermediare“. vreiTÎri Sf^^mrf fi SSî ^ Ar fi, credem noi, în prima linie organizarea creditului meseriașului. E un lucru care nu se poate con­testa de nimeni că meseriașul are foarte mult de suferit in această pri­vință. Evoluțiunea industrială mo­dernă a adus cu sine cerințe mai nu­meroase și mai mari nu numai pen­tru reprezentanții marii industrii, dar și pentru aceia ai industriei intei, pentru meseriași. Una din aceste ce­rințe e fără îndoială aceea care pri­vește capitalul. Industriașul modern, fabricant sau meseriaș, are nevoe mai în toate studiile,producțiunea și defacerii bunurilor sale, de capital când capitalul propriu­ lipsește, cre­ditul procură un mijloc simplu dar ingenios da a-l furnisa de aiurea. Dar pe câtă vreme capitalistul, fabri­cantul, găsește un capital propriu și în creditul bazat pe acest capital, mijloacele necesare întreprinderii sale, meseriașul de cele mai multe ori lip­sit de capital propriu, n’are deschisă nici măcar posibilitatea unui credit cilin și avantagios. Deci iată pe me­seriaș de la început, pe calea produc­­țiunei, într’o stare da inferioritate față de fabricant, chiar admițând că sub alte raporturi ar exista o per­fectă egalitate intre ei. Fabricantul va putea cumpăra cu bani peșin și în cele mai bune condi­țiuni materiile prime de cari ar avea nevoe, va pu­tea să-șî procure mașinile trebuin­cioase și va avea posibilitatea să aș­tepte momentul cel mai favorabil pentru desfacerea produselor sale. Me­seriașul din contră, neavând capital propriu, va fi forțat mai tot-d’a­una să recurgă la credit. Dar aci alte piedici. Creditul băncilor propriu zise nu-î va fi accesibil, pe de o parte fiind­ că sumele de cali cl are nevoe sunt mai tot­ d’a­una prea mici în comparație cu operațiunile ce aceste instituțiuni de credit obie­nuesc să facă, pe de altă parte fiind-că nu poate oferi siguranța, garanția nece­sară. Ce căi îi mai rămâne atunci ? Sau să recurgă la cămătari, o even­tualitate în care meseriașul renunță, s’ar putea zice cu anticipație, la ori­ce beneficiu ca produs al muncei sale, in favoarea acelora cari caută să ex­ploateze critica lui situațios; căci dobânzile ce trebuesc plătite cămă­tarului absorb adesea ori cu desăvâr­șire beneficiile. Sau­ să-șî procure pe credit atât materiile prime cât și u­­neltele, plătindu-se mult mai scump, iar apoi să fie silit să’șî vîndă pro­dusele pa nimic, numai ca să poată realisa sumele necesare pentru a sa­tisface £ 0 creditorii impacienți. Și lesne poate înțelege ori și cine, că intr’un fel iți vinzi marfa atunci când vrei tu, și cu totul în alte con­­dițiunî atunci când ești silit ! Democratizarea creditului prin aju­torul asociațiunei e soluțiunea care se impune în atari circumstanțe. A­­sociațiunea facilitează așa­dar și pe calea creditului condițiunile de luptă ale acelora cari, prea slabi fiind, izo­lați, găsesc în unire un scut puter­nic spre a-șî apăra independența eco­nomică, și spre a’șî asigura un oare­care succes m lupta pentru viață. pe sigur că avem în vedere aci în pripria linie avan­tagiul material al cooperativelor de ci­ddît, dar avanta­jul lor pot fi și de altă natură. In afară că ele impunând eventual par­ticipanților depuneri regulate, îi si­lește la economie, dar tot ele îî mai obicinuieste de a fi punctuali în în­deplinirea obligațiunilor contractate și de ă’și da seama, mai bine de va­loarea economică a capitalului. R­raiul Statului în stimularea și sprijinirea unor ast­fel de coopera­tive s’ar mărgini în publicarea unui statut tip, care să fie trimis tuturor corporațiunilor, în acordarea persona­lității juridice, precum și în scutirea atât de taxele de timbru și înregis­trare cât și­ de patentă, înlesniri cari de­ al­t­fel se acordă ast­ă­zi și coope­rativelor de credit sătești. S’ar lua neapărat într’un aseme­­menea caz toate măsurile de îngră­dire pentru ca aceste avantage să nu profite și altor instituții, cum ar fi s. ex. acele cari ascund sub forma cooperativelor niște simple asocia­țiuni de speculă. Cooperativele de cumpărare in co­mun a materialului prim ar fi iarăși unu­l din mijloacele prin cari s’ar putea ridica puterea de concurență a meseriașului. Prin ast­fel de asociațiuni s’ar e­­vita înainte de toate intermediarii. Beneficiile acestora ar rămâne în mâi­nile meseriașilor, care s’ar pune în legătură directă cu producătorii ma­terialului prim. Condițiunile cumpărate­ ar deveni și mai favorabile prin aceea că ar fi vorba de niște cantități mari. Căci cu un preț cumpără s. ex. un tim­­plar mica cantitate de scânduri de care are la un moment dat nevoe, și cu alt preț se cumpără aceeași marfă, însă în cantități mai mari, de către comerciantul angrosist de cherestea. Răspunderea solidară a membrilor unor ast­fel de asociațiuni le-ar face pe de altă parte posibil să găsească u .condițiuni destul de avantagioase sumele de cari ei ar avea nevoe, pen­tru a face cu bani pe din plățile oca­zionate prin aceste cumpărări, sau de a obține pe credit de la producă­tori materialul prim necesar. Un raționament de felul acesta a făcut în secolul trecut, după cum pr­ e-V bine se știe, pe judecătorul de­­ jj.Ota S~elafir din ©en­tseli_(Pnisîa), să îndemne pe cismarii din orășelul său să cumpere în comun pielea de care aveau nevoe în exercițiul mese­riei lor, și să poată ține cu modul acesta piept concurenței produselor mărci industrii de încălțăminte, cari începură în timpul acesta să inva­deze piețele țitrei sale. Exemplul dat de Schulze a găsit mulți imitatori. Numărul acestui gen de cooperative a mers crescând din zi in zi, și as­­tă­zi cea mai mare parte din coope­rativele arătate de statisticele ger­mane ca cooperative de producțiune, sunt simple cooperative de cumpărare în comun. (Va urma). Ander St. Chiroș, avocat, Pitești, chestia. Iată ce propunere ași avea de făcut: Actualmente expersițiunea coletelor cu G. F. R. se obicinuește a se în­griji prin com­plectarea de către pre­dator a unui­­ formular numit „scri­soare de trăsură“ ce se emite in două pagine cu conținut identic, din care originalul , însoțește transportul și se eliberează destinatarului i­a­r duplicatul acestui imprimat se dă prădătorului, drept dovadă de primire. Adresatul devenind ast­fel poseso­rul articolelor trimise, se crede stă­pân pe ele, înainte de a fi regulat măcar costul lor și procedează apoi după placul său­, în dauna hidrantului Să vedem insă acum modul de m­a­­nipulare a celor din străinătate față de comercianții cu toptanul din regat. La comenzile ce se execută cu va­porul, expeditorii primesc de la A­­genție, ca recipisă de predare,un act, chemat „cond­ament“ și sucursalele societății de navigațiune a portului de destinație sunt obligate a elibera transporturile, numai persoanei care le presintă, respectiv resu­lul iscălit documentul in cestiune. Ei bine­­ casele externe înaintează hârtia aceasta, chiar pentru firmele de rangul intară, prin intermediul bancherilor, cari in­ schimbul unei provisiuni modeste, se­ însărcinează de a înmâna clientului numai contra acceptărea în regulă a tratei anexate, în cazul când vînzarea s’a condiționat pa­riorie, sau­ încasând suma cuve­nită în numerar, după împrejurare. Rezultă deci d’aci că, prin o ase­menea măsură ingenioasă, vânzătorii de mărfuri de afară se țin mai cinând la adăpostul ori­căror neregularități din partea cumpărătorului. Soarta comercianților din România s’ar putea desigur ameliora, dacă s’ar aplica și la noi acelaș sistem, adică când s’ar suprima usul de pân’acum atât la G. F. R. cât și la serviciul fluvial și un­ ioc de „scrisoare de tră­sură“, respectiv „recepția de pre­dare“ s’ar introduce un document in felul celuia întrebuințat de străină­tate la livrările maritime.“ Incontestabil că mulțămită unei atari inovații, transacțiunile comer­ciale se vor desvolta pe un teren mai solid și pe o scară mai întinsă. O eră nouă de propășire va începe un negoț, pe de altă parte capitolul ,, Reclamați­uni“ va căpăta la angro­siști o restrîngere simțitoare, cores­pondenții nu se vor mai chinui cu resolvirea de plângeri de ast­fel de natură, iar țiitorii de scripte vor fi pe viitor scutiți de a aduna în debi­tul contului „Mărfuri Generale“ un conglomerat nesfirși de cifre pentru bonificatisml, etc. E bine înțeles că și după intrarea în vigoare a măsurei ce propun, se cere o scrupulositate extremă la efec­tuarea comenzilor. încrederea datai­­listului In negustorul en gros și vice­versa trebue să predomine. Pau­l O. KaMăt*,­Galati. . „s'aiwsíí*. *—ț.vezi explicația}­ CRONICI FEMININE Casătoria artistelor Urmez azi cu seria răspunsuri­lor date ziarului «Gautois» la în­trebarea pusă dacă artistele se pot mărita. Sarah Bernhardt a dat următo­rul răspuns: Fie­care fată, fie artistă sau­ prințesă, fie săracă ori bogată, trebue să-și orănd­uiască viața după gustul ei, după idealul pe care și-l face despre fericire. Dacă a­­cest ideal o îndeamnă la căsătorie, atunci, fie chiar artistă, mărită-se! Dar destind ata ce și-a luat un con­ducător, trebue să-l asculte, chiar dacă o scoate din cariera pe care și-a ales-o. " Căsătoria perfectă e in lumea artiștilor tot atât de rara ca și în cercurile burgheze, princiare, re­gale și ale miliardarilor. Academicianul Paul Hervieu a răspuns ast­fel : Doamna N­­siori a fost măritată, Rachel n'a fost. Și faptul că se mai discută și acum care din a­­mândouă a fost artistă mai ge­nială,­dovedește că starea civilă (măritată sau­ nu), nu are mare în­semnătate în arta dramatică. Academicianul Jules Lemaître a dat următorul răspuns : Nu știu nimic despre această chestie ! O viață regulată e mai favorabilă aiici ? Sau arta con­duce pe artistă la o viață nere­gulată? Nu știm. Și apoi... nu vremi să fiu îmboldit să fac de­clarații nemorale. De alt­fel, tre­ceți și d­v­­in revistă pe cele mai renumite actrițe și scoateți singuri concluzia... »serai roman și iapa mser­ii. Dar dacă prin o modificare și o complac­tare a actualei legi situațiu­­nea meseriașilor s’ar schimba în bine, nu e mai puțin adevărat că o ame­liorare a acestei situațiuni se poate atinge în mare măsură pe de o parte prin unele măsuri care trebuesc con­siderate ca o compleetare a legisla­­țiunoi ocrotitoare a muncei, cum ar fi s. ex. limitarea orelor de lucru, re­­gulam­entarea muncei de noapte și a muncei suplimentare, organizarea de către Stat a asigurărilor lucrătorilor contra accidentelor, invalidității, etc., pe de altă parte prin o serie de mij­loace, cari fără a scăpa cu desăvîr­­șire unei intervențiuni a Statului, revin în prima linie inițiativei indi­viduale. E vorba aci de acele mij­loace cari ar trebui să formeze un mare câmp de activitate nu numai pentru meseriași, dar pentru aceia pe cari soarta acestora îi interesează, ții soarta meseriașilor ar trebui să in­tereseze pe toată lumea, căci ei for­ v TIZIBIPA.T JP3E? ZI Contra, durerii de cap. Când cine­va are durere de cap e bine a mirosi și a-și uda nările cu următoarea amestecătură : Alcool rectificat .. 100 gr. Amoniac fluid . . . 50 gr. Oțet.......................... 2 gr. Amestecătura aceasta trebue ți­nută intr'o sticluță bine astupată și păstrată la loc svontati TRIBUNA LIBERA O modificare imperioasă Comercial în România, și mai cu seamă așa zișii negustori en gros din țară sufăr de ani îndelungați de un mare neajuns la obținerea regu­larei din partea clientelei, care nu domiciliază în aceiași localitate cu firma vânzătoare. E știut de toată lumea că mulți din acești comitenți, odată ce primesc marfa nu se gră­besc a da contravalori, prin poliță ori bani peșine, precum s’a stipulat la încheierea afacerea, și, dacă fur­­nisorii după stăruințe energice sunt în fine satisfăcuți in această privință, apoi li se remit accepte cu amânarea termenului de plată, și se fac ch­ai în­tot­deauna niște reducț­iuni nejustifi­cate pentru pretinse diferențe de ca­lități, sau în majoritatea cazurilor, se ivesc reclamațiuni relativ la lip­suri, scurgeri, în genere la necores­­punderea greutății facturate cu acea constatată (?) la sosire. O asemenea situațiune atât de pre­­judiciabilă se înțelege că nu poate conveni angrosistului căci, pe lângă că-î pricinuește supărări, dar se mai vede păgubit cu o mare parte d­i­n profitul realisat, de altfel destul de miser față de concurența d­e astăzi. O grabnică reformă a acestei stări­­ anormale se impune—Cum ? Aci­stă j plánia ziunii“ — Vezi ilustrația — Am vorbit de această societate care, sub patronajul iubitei noastre Suverane, alină zilnic atâta mizerie. Ilustrația noastră de azi înfățișează sala de mâncare a soc. „Pâinea zil­nică“, unde sărmanii își iau hrana. -xxamMB——­­­­ Din psihologia Românilor Citim sub titlul de mai sus la ziarul „Allgemeine Zeitung“ din München următoarele : . Regina Carmen Sylva da amă­nunte interesante in revista „Se­lecta“ asupra moravurilor și asu­pra spiritului poporului român. „Limba țăranilor noștri“, scrie dânsa, „e înflorită ca natura; ei vorbesc numai în figuri. Cum îți merge ? întrebai într’o zi.—Ca unui câne înhămat.—Tu ai un fiu?—Am avut douî brazi, dar lu­i-’i a trântit vijelia. O mamă zise fiicei sale: fiul teä plânge, tu l’ai lăsat să cadă! nu știi tu că trebue să-l ții ca pe o garoafă tinără ?—Cum se află iubitul zori? —Ga holda tinără pe câmp. Un român nu va spune nici­odată, că ’i pe deplin mulțumit, cel mult. De, nu ’mi merge rea ! Dar nici nu va zice, că e de tot nemulțumit. I se povestește ceva, ce nu poate de­cât sa -i convingă. După ce te-a lăsat în toată li­niștea să-I vorbești, el îți răs­punde numai atâta: „poate!“ Când în timpul răsboiului am întrebat pe răniți, cum se simt, ei au răspuns toți fără excepție : „Foarte bine! Am numai dureri in pept și la osul piciorului, care pe jumătate e tăiat și la braț..­“ Și în dimineața următoare era mort acela, care îmi răspunsese așa. Am văzut femei, care erau de o supunere aproape de necrezut. După ce și-au­ căutat bărbatul de alungul Dunărei prin toate casele bolnavilor și în sfârșit l’au găsit grav rănit și desfigurat, ele stă­teau zi și noapte la patul bolna­vului, fără ca odată măcar să șcadă, să se odihnească. Un ră­nit, căruia în mod oribil îi fusese sfărâmată falca de jos, vru să dicteze într’o baracă de ambu­lanță unei dame de ale­mole de la Curte o scrisoare către soția sa: „Sper“. începu el, „că a­­ceastă epistolă te va găsi în mo­mentele cele m­ai fericite ale vie­ții tale (toate epistolele încep în felul acesta). Intru cât mă pri­vește pe mine, îți fac cunoscut, că ’mi merge foarte bine și că sunt rănit la pept.“ Tinera d-nă întrerupse scrisul și privi la el mirată: „Dar, Nicolae, asta nu ’i adevărat !— Da, credeți că’mi va rămânea credincioasă, când ar ști că fața mi-e așa de înfricoșat schimbată ?“ O confernitat­ e stags?” Brak­tarisl (ținută de prof. dr. Kassner la șe­dința soc. geografice din Berlin in 19 Martie 1906) Mai mult de­cât poporul german avem fără îndoială noi românii mai intâiă interes de a cunoaște de-a­­proape Bulgaria, care este vecină cu țara noastră și de care ne leagă nu numai prezentul cu necesitățile sale economice, ci și trecutul cu aminti­rile frumoase. Ne facem vinovați de un indife­rentism prea mare față de folositoa­­rea cunoștință a țărilor și popoarelor, cu cari cel puțin ne învecinăm sau­ venim mai des în contact, cum e și cazul cu Bulgaria. Cunoștințele, ce le avem asupra principatului vecin, sunt atât de su­perficiale și adesea­ ori atât de greșite, că ne-am obicinuit a-l privi pe bul­­gari în­tot­dea­una ca mult rămași in urma noastră, fără să ne dăm oste­neala a căuta adevăratul proces de desvoltare dincoace și dincolo de Dunăre. De aceea vom rămânea desigur sur­prinși, că multe din părerile noastre, ce ne-am format asupra vecinilor bul­gari, sunt greșite, dacă vom urmări cele ce spune un om strein despre Bulgaria, un învățat profesor ger­man, care fără îndoială că va fi ser­vit mai mult știința geografică, de­scriind principatul bulgar, decât să fi săvîrșit o lucrare, îndemnat de anu­mite scopuri, cari nu se potrivesc reali­tăței. Conferențiarul singur recunoaște că sunt rari adevărurile, cari se spun astă­zi despre țări și popoare ; cu deosebire tendențioase sunt cele mai multe știri, cari­ se divulgă de obi­­cei­ prin presă, și cari formează apoi capitalul de cunoștințe geografice ale celor mai mulți cititori. Profesorul dr. Kassner spune că a cutrierat Bulgaria în lung și-n lat, timp de cinci ani, în cinci veri con­secutive (1900—1904), însoțit de ami­cul­eră dr. Isirkoff, prof. de geogra­fie la universitatea din Sofia, un elev al lui Ratzel și Richthofen, celebri geografi germani, care amic, fiind cunoscător profund al țarei sale, i-a dat lămuririle necesare asupra multor lucruri, pe cari ast­fel un strein n’ar avea de unde să le știe. In afară de aceasta dinsul ne spune că s’a bucu­rat în Bulgaria de multă ospitalitate, ceea­ ce insă nu la împiedicat să spună atât părțile bune cât și cele rele ale bulgarilor. Conferențiarul caută să spulbere de la început credința că Bulgaria ar fi o țară in care cine­va nu poate că­lători, fără a fi expus la pericole din cauza bandelor. Cinsul a asigurat pe auditorul german, in fața căruia și-a ținut conferința, că siguranța călăto­riei în Bulgaria e tot așa de mare ca și în jurul Berlinului. Pentru a oferi cititorilor noștri pu­tința de-a dobândi unele cunoștințe asupra vecinilor noștri bulgari, găsim nimerit a face în cele următoare un rezumat asupra interesantei conferințe a prof. german dr. Kassner : istorie, limbă și obiceiuri Bulgarii străvechi au­ fost de ori­gină finică de Sud. Din regiunea Volgeî de mijloc, unde și acum stă localitatea Bălgary pe ruinele vechiu­lui oraș al țarilor, Bolgar, ei au por­nit pe la anul 500 spre Peninsula Balcanică, unde s’au amestecat așa de mult cu elementele slave de acolo, că nu le-a mai rămas decât numele, pe când limba și obiceiurile sunt in esența lor slavone. Vechea limbă slavo-bulgară s’a mai păstrat în așa numita slavonă bisericească a fraților Metodiu și Kyrill, din care s’a năs­cut limba literară rusească, pe când noua limbă bulgară s’a desvoltat în altă direcțiune. Parte însemnată la păstrarea acestei limbi slavone bise­ricești a avut vechea sectă bulgară a Bogumililor, a căror doctrină se răs­pândise și prin Europa de Apus. Tipul In partea de Răsărit a țărei apar­țin tipului blond 96/0 ; spre Apus 12»/„ ; tipului oacheș spre Răsărit 46—48 °/, ; spre Apus 43 % ; restul cuprinde tipul amestecat. Probabil tipul blond, care este mai mult caracteristica turcilor, să fie o influență a acestora, de­oare­ce a­ a­­colo se observă încă urmele ființei turcești, rămase după o apăsare de secole asupra bulgarilor. Populația bulgară din Macedonia, care numără peste un milion, se a­­seamănă cu bulgarii de Vest. Bărbații sunt în genere înalți și vânjoși, o duc mult la drum prin munți; femeile se deosibesc mult la această privință, împrejurul Sofiei fe­meile țăranilor au­ o figură mai mult mică, osoasă, cu trăsături urîte in față, tot­ aș­a în Bulgaria de Nord pe unele locuri, pe când în munți se a­­seamănă mai mult cu tipul german. La copii este caracteristică liniștea la jocuri și privirea serioasă ; adesea le lipsește bucuria copilărească. A­­ceasta însă numai la țărani, pe când la orășeni se observă atât la îmbră­căminte ca și la întreaga înfățișare a corpului influența europeană din Apus. Reuniunea Deja la anul 870 bulgarii increști­­națî s’au alipit patriarh­atului gre­cesc, despărțirndu-se insă mai târziu după vre-o 30 de ani și posedând pa­triarh­al propriu până la 1767. La 1872 le-a succes din nou­ bulgarilor să-șî aibă o biserică independentă na­țională in frunte cu un exarch la Constantinopol. Actualul exarch func­ționează de mai bine de 25 de ani. Primul patriar­hat s’a înființat sub țarul Simeon (893—927). și biserica a luat un avânt frumos sub trecutul glorios al domniei țarilor bulgari, până ce la 1393 Bulgaria căzu­ia stăpânirea turcilor. Ineerensdf de liberare 582 de ani poporul bulgar a fost apăsat de admini­strația turceasca, in care timp se topise simțul războinic al bulgarilor. Câte­va încercări de li­berare au fost oprimate cu forța și în mod oribil la anul 1876, când dupăă rapoarte engleze și americane cada­vrele morților în orășelul Batak ză­ceau până la înălțime de câți­va me­tri in biserică și văile duceai valuri de sânge în câmpie. Atunci și-a luat naștere imnul național bulgăresc. Populația Numărul populațiunei bulgare din principat întrece 4 milioane și se via pe un kim. p. în Bulgaria de Nord 47, in Bulgaria de Sud 39 și’n Bul­garia de mijloc 44 locuitori. Procen­tul de creștere al populației e de 4S1 la o mie de locuitori, ceea­ ce dove­dește că poporul bulgar se sporește foarte tare, întrecând Germania, care nu arată de­cât un spor de 37 naș­teri la mia de locuitori. Copiii nelegitimi simt foarte rari în Bulgaria, dar nu atât din motive morale superioare, cât din cauza de­selor călătorii în străinătate (mai ales spre Odesa, București, Budapesta). Cu toate că în raport la suprafață populația e destul de rară, totuși cere numeroase de bulgari, cu deosebire din jurul Târnovei, pleacă in fie­care an în România, Rusia și Ungaria, unde iau în arendă terenuri pentru zarzavaturi. Aproape toți bulgarii duc o viață foarte economicoasă, din care cauzet ei string în străinătate în fie­care an sume mari de bani, ce întrec in total trei milioane lei, și le aduc acasă. Această aplecare e foarte răspândită și degenerează adesea in sgârcenie ; ea se explică prin faptul, că bulgarul­ e greoiit și anevoios. In genere­z foarte neîncrezător, mai ales la da­ruri sau binefaceri, când tot­dea­una se gândește la folosul, ce poate îl ur­­mărește acela, care da. Tot ast­fel el lucrează bucuros­­cai­potriva sfaturilor streinilor, chiar și când el însuși se află în streinătate.! Biografia țărei Dacă Bulgariei i se zice Stat bal*[ canic, nu i se face nici o nedreptate*1 căci o bună parte din țară e ocupată de munții Balcani, cu vîrful lor cel mai înalt Iumrukeal (2385 m.) Nu­meroase trecători cu drumuri binișor întreținute taie coama acestor munți, cari sunt bogați în ape minerale, dar prin nici una din strimtorile nume­roase ale munților nu duc linii fe­rate. Insă in curând o cale ferată va înlesni comunicația spre răsărit da: trecătoarea Șipca. Singurul tren, care crucișează Balcanul, trece prin mi­nunata vale a Iskerului, care a ne­cesitat facerea a 22 de tuneluri. Pa­­ralel cu muntele Balkan merg munții Sredna Gora, presărați cu multe pă­duri. In fața acestora, pe partea cea­­l­altă a masimului Marija, simt munții Rhodope, foarte stâncoși și drepți ca un părete, cari in partea de Apus ajung culmea lor cea mai înaltă, pre­­zintând vîrful Musallah (2Ő24 m­.), de unde apoi începe masivul munți­lor Rila, înaintarea cărora spre Nerdi stă isolată Viloșa (2287 m.) cu o pri­veliște încântătoare. Geograficeșta Bulgaria se împarte în trei regiuni : Bulgaria de Nord, din­spre Dunăre, cea de mijloc, ocupată de munții B­al­­kanului, și cea de Sud (Prumelia o­­rientală), străbătută de viul Marița. Orașele Dunărene In spre partea Bulgariei țărmuri!» Dunărei e ridicat ca un părete până la o înălțime de 20—50 m., în unele părți chiar până la 200 m­. Localitățile sunt situate sau jos în gura rîurilor (Nicopoli) sau sus pe te­rase (Rusciuk) sau în formă amphi­­teatrală (Rahova). Dintre orașe se prezintă mai mândru Vidinul, cu ce­tatea masivă, care își are originea Ist evul mediu și o așa de bine restau­rata, că mai poate servi și acum la scopuri militare. Are 16.183 locui­tori , viața in part­e activă și ora­șul prezintă o frumoasă desvoltare. Aci se află o școală de horticultura și pomicultură. Renumit e Vidinul pentru prepararea icrelor. Lom Pa­lanca, mai în jos pe Dunăre, ca însușirile lff M In lumea plăcerilor 40 — Mare roman de moravuri — XV Așa in­cit, Martin, timp de o lună întreagă, nu fu întimpinat pe e­i de răspunsuri negative sau­ de făgădueli vagi, care ascundeau în ele, tot un refuz. Cu tot curajul pe care-l avea, cu tot renumele sau de mecanic iscusit, nu găsia nimica de lucra.. — Dar e teribil lucrul acesta! ¥ spunea dinsul ; fără banii pe care mi-o da Julieta, aș fi con­damnat să mor de fume-Dar, ori de câte ori se pro­nunța numele de Juranda, Mar­tin simția cum si crește ura i­a­­potriva acestei familii. — Juranda, își apunea­u?«-­­kb! , mereu ca în calea mea !... fer eu ei in drumul vieții mele, mereu ei sunt aceia care voesc să mă zdrobească !... Ei mi-au răpit sora... ei mi-au­ ucis părinții... eî au­ voit să mă asasineze.... Și acum, influența lor nefastă mă împedică de a-m­i câștiga pâinea de toate zilele !... Le maî trebue incă un cadavru de Roubot [...Neputând urmă ucide cu focuri de revolver, caută­ să mă ucidă prin mizeri­e, prin foame... Când se întorcea seara acasă, după o zi întreagă de alergare, din ce in ce mai trist și mai des­perat, adese­ori începea să vor­bească singur, ca un nebun. — Oh ! familia Suranda!... spu­nea dinsul: „Cât de fericit voi­ fi când voi­ putea să mă răzbun pe ea!.... Oh !... nenorocire nouă!... de o mie de ori nenorocire !... Dar răzbunarea, această plăcere născocită de zei, nu este în­tot­deauna la Îndemâna celor miei, celor slabi... Săracul care reușește să se răzbune, este o excepție... Puternicul, bogatul, acela care are puterea de a covârși, ține în mâinile sale și putința de-a se răzbuna... Acela care muncește zilnic pentru câștigarea unei bu­căți de pâine, trebue să renunțe la răzbunare... in timp ce-șî rumega ura și speranța sa neclintită intr’o răz­bunare teribilă, Martin sfârșise prin a găsi un mic loc într’o uzină modestă.. Tata Moulin, care era și dinsul mecanic, îi dădu adresa unei mici turnătorii, al căreia patron era camarad de atelier cu dinsul. Cu recomandația aceasta, Mar­tin fu primit. Dar el nu era acolo de­cât în calitate de lucrător, și nu putea să-și pue în practică cunoștințele sale mecanice. Pe lângă asta nu primia de­cât un salariu foarte mic, care nu putea să-l ajungă... Cu toate acestea plin de curaj, Martin îmbrăcase buza de lucră­tor și începuse să bată cu energie fertil, așteptând alt­ceva mai bun. Mica fonderie era instalată pe țărmul Senei, în apropierea po­dului de Suresnes. Martin pleca foarte dimineață de acasă și stră­batea întreg Parisul, pe jos, tre­când prin parcul Bulognes. La ora deschiderea uzinei, era la postul seft. Acest drum peste măsură de lung, pe care trebuia să-l facă de două ori în fie­care zi, nu-l înspăimânta de loc... Cât timp fusese în zuavă, se în­vățase cu curse și mai lungi, se deprinsese cu tot soiul de exer­ciții fizice, cu tot felul de oboseli, așa în­cât, drumul acesta care pe un altul l’ar fi zdrobit, lui i sa părea o preumblare.... Afară de asta, Martin simția mereu nevoia de a merge, de a se mișca, pen­tru a’și potoli nervii, pentru a cu­geta mai în joc la viitor, pentru a găsi vre-o idee nouă, care să-l scoată din încurcătură și să pre­­gătească răzbunarea... Intorcându-se spre casă, făcea în fie­care seară un mic încon­jor pe la mama Moulin, pentru a-și îmbrățișa nepotul ! Une­ori, bursa femee­ii aducea copilul la eșirea de la uzină. Micuțul devenia din ce în ce mai superb și părea că prinsese o dragoste foarte mare pentru unchiul său... Ii spunea tată, și Martin nu căuta nici­o­dată să-l îndrepte... — Tata, da, micul meu Polo, voi ! tatăl IM... Și gândurile acestea îl ficeau sa aibă puțină încredere în viitor, îî inturnau sufletul. Câte­odată, mai ales de când se făcuse nașă, fata Moulin ve­nea să-l ia pe Martin, pentru a face împreună câte o mică plim­bare prin parc. Cu toate că trebuia să iasă uun înconjur destul de mare, Martin mergea în tot­d’a­una cu plăcere prin aleele acelea largi, străbă­tute în tot­d’a­una și în toate di­recțiile de cavaleri mândri și de echipagii bogate. — Iubesc colțul acesta al Pa­risului, spunea dinsul lui Mou­lin. . . Mai uit puțin deșertările Africei. Moulin, ea Yochin parisian, iu­bea și dansul spectacolul acesta. Ii plăcea să vadă Parisul bo­gat, Parisul strălucitor, Parisul elegant alergând pe la picioarele sale în carete imperiale, în lan­­douri princiare , și credea că Mar­tin urmărește acelaș spectacol. In timp ce Moulin admira caii­­ și femeile frumoase, și ca un bă­trân ștrengar el era făcea din când în când câte o glumă plină de răutate, Martin căuta pe cine­va. El violă să zărească echipagiul familiei Iurands, să se găsească în fața marchizului, sau în fața contelui Raul. Mai­ mult de dorul acesta îm­pins, venea dânsul prin parc. Voia să-l vadă macar odată pe acela pe care îî ura atâta ; voia sa-l vadă in mijlocul vieței lor ușoare, viață de lux și de petre­ceri . Voia să vadă bucurându-se de plăcerea de a trăi. Ce bucurie nebună, ea plăcere sălbatecă pen­tru dânsul, la gândul că într’o zi avea sâ se răzbune avea să-i prăbușească din înălțimea lor,pen­tru a-i arunca în rușine, in iad, acolo unde este scrâșnirea din­ților !... A-țî ucide dușmanul într’o luptă, în furia unui atac ferbinte, e un lucru frumos !... Dar a-ți avea dușmanul plecat sub arma ta, al vedea în vela ta, și a-l sä palpite, sâ aș­tepte moartea pe care o vede așa de aproape de dânsul, s și aim, frumos tacă !.„ Nimic însă nu egalează bucuria aceea inexprimabilă, de a vedea cum trâește, cum râde, cum sa bucură fără nici o grijă de viață, dușmanul al căruia sfârșit e aș­a de apropiat!... Fără îndoială, a­­ceasta este plăcerea zeilor și far­mecul răzbunărel!... Martin voia sâ guste sensații la acestea,, în toată plinătatea lor. Și «si n’ar fi voit cu nici un preț acuma, să-l lovească pe mar­chiz sau pe conte, așa, in mij­locul acelei mulțimi, nu voia să se expui din nou a da o lovitei care sa nu-I reușească intr’un mod complet Nu, căci acesta ar fi fost «»­­fapt divers ordinar­­ și Mart&se voia mai mult­­ cât atâta.

Next