Universul, aprilie 1916 (Anul 34, nr. 91-118)
1916-04-01 / nr. 91
BILE fiSmSft! Domnul ministru al financior Emil Costinescu, uns în personalitățile de frunție vieței noastre politice din suimele patru sau cinci de mii, a trebuit să-și vestescă intenția regretabilentru țara pe care a setat-o cu atâta devotare șiricepere, de a se retrage viața publică,—pentru a i rostească, dela înălțimiituației și a prestigiuluiu, adevărate rechizitori asupra unor rele de prindei, ipotriva cărora însăși tipcelor mai înalți demnii ai Statului nostru a fost fe arte ori zadarnică. Mai iutii, în chestiuneaa zisă a sinecurelor,de iie se leagă obiceiul slăvitului, al Interventior. Instatarea a făcut vîlul și dau naștere la protestăr,intre cari fără îndoială uite sincere, însă în geiereră putere de a o infirma, ici ceea ce a spus după în Mingata și incontestibila .sale experiență domnul sinstru al finanțelor, nu poate decît să fie întemeiat și bine documentat. A doua, a fost chestiunea contrabandelor. S’a văzut că înșiși ministrul de finanțe, car are autoritatea și preț în ce privește chestiuni de import și export, n’a tot să împiedice abuzuridespre a căror întindere spun multe, exagerîndu* au atenuîndu-se, dar au bîntuire, mai mare sau mică, nu poate fi tăgă..i. venit și domnul ministru interne ca să confirme enta răului, a bubei aia, față de care autoriguvernului însuși nu ajunge, devine in unele cazuri neputincioasă. __ Ce este de făcut aicea ?■ E bine cel puțin că alarma e dată, — și că acuma nu mai este dată numai de voci de presă, ci pornește chiar de pe banca ministerială. Nu este autoritatea atotputernică. Ea nu poate să facă tot ceea ce vrește și ce e bine, dacă deprinderile rele covîrșesc, dacă lipsește secondarea din partea celor mai mulți dintre cei cari în viața publică au o influență, sau o parte de rol, nî aplicarea legilor și orînduelilor de interes obștesc. O educație de cinste și corectitutudine ne-a lipsit prea mult ; o educație de disciplină, de înfrînare a urîtelor porniri, și de îndreptare a sufletului și năzuințelor spre idealurile, curate și înălțătoare, ale unei vieți, rupte de lăcomia banului și a josnicelor saturări ce el ne poate procura. Domnul Emil Costinescu, ministrul finanțelor și omul politic cu un trecut atât de bogat îri făptuiri folositoarepentru propășirea țarei, ne spune că își simte menirea d-sale terminată , dar d-sa lasă moștenire rezolvirea problemelor pe cari le-a pus cu atîta vigoare și necruțare,—și nu se mai poate de acuma ca, mulțumită și acestei inimoase ieșiri a acestui veteran vrednic al vieței noastre publice, să nu se pornească hotărîtoarea campanie de însănătoșire. Fruntașii noștri politici din toate partidele și-au spus și ei cuvântul, și ae la energia lor dovedită, suntem în drept sa așteptăm, cu toată încrederea.—înfăptuirea, îi. «waaHH» ■ Să ne fie de lecție folosul viitorului este sa ne reamintim greșeli trecut. Dacă mai maré situația de azi a mabeligeranți, micile Staomânia, Grecia și Bul, se înfrățeau și se acumuadrupla, desigur iul 1916 nu găseauexpusă unui război ca din trecut când țineau prea mult, spre suferitulor, adevăr, acestui bloc îii s’ar fi datorii poate imediată a păcei, azi te mult dorită de toate irele, fiindcă puterea luptei devenea covârșit somația germano-ungară fiind superbelei a Cuadrulei, nu i, ca a împăcat pe Tur I Bulgaria — lucru ail, — dar le-a și aliat, ce au urmat au probat ântelegerile dintre șusele State mici, au precumat marilor puteri, zi. Bulgaria urmează antipatică poporului Serbia cu Muntenegru pre ape sacrificate, iar una cu Grecia nefiindite stau pe loc nedepentru meritul bloc urmano-austro-ungar de un loc pe toți dușsăi, să nu uitam că prea e doi ani de blocul nu s’a putut răni ci unul din beligei spre nenorocirea nevlor popoare, și mai bombele asfixiante. Tiurie, perfecționarea rinelor și în fine toate de urile lor, fac că orgia generală a acestui jsts pe atît de genială este și de brutală, ca zicem sălbatică... o istoria care pune înde popoarelor, mai prea dezechilibratele arii ale conducătorilor vade isprăvile acestui ca și de acelea ale turcuri »năvălind asupra Statelor nepregătie credeau să domnească pe vecie între Constantinopol și Rusa poată realiza dorința de a domni de la Hamburg la Bagdad. Dar acea turbată invazie turcească a avut un sfârșit dezastros pentru Turcia. Rezultatul greșelilor din trecut să fie lecție pentru conducătorii popoarelor de azi și mai cu seamă pentru micile State, care au uitat că unirea face puterea. MCA. Eroismul Ingenios al unui aviator francez Roma, 11 — Stampa primește din Paris. Unul din cei mai iscusiți piloți ai Franței a săvîrșit zilele trecute un act îndrăzneț, care i-a adus Crucea Leisiunei de Onoare. Pe un biplan cu două locuri, aviatorul plecase singur în recunoaștere. Rătăcindu-se din cauza ceței, el cobori cu aparatul neatins în liniile dușmane. Pe dată fu înconjurat de soldații germani, dezarmat și cercetat. Ofițerul în fața căruia fu adus concepu fără zăbavă un plan ingenios: pilotul francez fu legat de scăunelul biplanului și silit să exploreze tranșeele franceze de la mică distanță, dimpreună cu ofițerul, care i-a făgăduit ettem gloanțe în efect la cea mai mică încercare de a aterisa. Pornire. Aviatorul francez îndreptă aeroplanul spre tranșeele sale, zbură deasupra lor, și deodată răsturnă aparatul printr-un „looping“ impecabil. Ofițerul german nelegat de scăunel fu svârlit afară, după care bravul pilot cobori liniștit în timpul său. (A. T. I.). Transporturi de trupe austriace . Dunăre a.-Severin, 29 Martie Aseară, pe la orele 5 d. a., a trecut prin fața portului nostru vaporul de pasageri al navigației austriace Taussig, încărcat cu trupe de infanterie austriacă. Aceste trupe sunt aduse din interiorul Serbiei pe linia • t Finanța germană și pacea JOURNAL DE GENEVE arată într-un număr de curînd apărut că: finanța germană, care are mare răspundere în războiul mondial desfășurat de militarismul german, prin faptul că a dat tot concursul ca să se poată face față celor patru împrumuturi de război, simte azi nevoia urgentă de a-și pune toată influența în loc spre a se pune capăt războiului, exercitînd o presiune din ce în ce mai puternică în acest scop asupra guvernului imperial. Ea avertizează pe cei de la cîrmă despre o îngrozitoare criză economică, mai ales că resursele sunt cu desăvîrșire sleite și că al patrulea împrumut de război a fost ultima încordare ce a mai putut face finanța germană cu succes Pe de altă parte FRANKFURTER ZEITUNG impută marilor capitaliști, că n'au participat la împrumut în măsura forțelor lor și atît cît ar fi cerut gravitatea timpurilor și arată că dacă fiii erau micii depunători (cari în mare parte au subscris fiindcă li s’a impus) și unele instituțiuni patriotice (?) ,cu greu am fi putut avea pentru un nou șir de luni o bază financiară solidă pentru continuarea operațiunilor noastre militare”. Acestea în ce privește noul împrumut pe care l slăvește așa de mult Wolfsbiroul. • In Ce privește starea financiară și a băncilor din Germania, colaboratorul financiar al ziarului GAZETTE DE LAUSANNE ocupîndu.se cu scăderea necontenită mai ales în Elveția a mărcii germane, arată că adevărata cauză este situația financiară din ce în ce mai grea a Germaniei. Intre altele el spune: Măsurile luate în Berlin spre a evita speculațiunea și de a coordona, sub direcțiunea Statului, cursul arbitrar al titlurilor, precum și mișcările creditului în străinătate, nu au avut nici un rezultat. Banca imperială germană (Reichsbank) a insistat prea mult în necesitatea de a-și constitui o rezervă în titluri străine, și în prohibirea făcută băncilor de a dispune de depozitele lor și de creditele lor în străinătate, ceea ce a stînjenit și zdruncinat multe din aceste bănci. Mai vine apoi faptul ca s’a prohibit exportul multor produse indigene germane^— în scop de a regula vînzarea în simătate, ceea ce a avut un efect tocmai contrar celui dorit, căci cumpărătorii străini, de voe de noroc, și-au oprit comandele și nu numai în țările cu cari sunt nemții în război; ei și în cele neutrale s'au căutat și găsit mijloace de a înlocui cel puțin o foarte bună din produsele nemțești. Rezultatul nemijlocit al acestor prohibițiuni și în urma lor a lipsei de export, a fost pe deoparte că n’au mai intrat aeopo ‘riri străine pe piața germană, pe de alta că nu s’au mai căutat în străinătate creditele și •• titlurile germane și repetatele încercări de plasament făcute pe piețele neutrale din Amsterdam și din Elveția au dat greș, căci nu s’au găsit cumpărători Aceste oferte făcute pe piețele neutrale sunt atribuite dificultăților întîmpinate de anume institute de credit germane, cari prin dorința sau mai bine necesitatea de a-și crea disponibilități n'au mai ținut seamă de recomandabile oficiale, iar urmarea este că Rheinische Bank din Essen este în lichidare și tot asemenea și Mittelrheinische Bank din Koblenz. Tot astfel A. Schaffhausenscher Bankverein, care e socotită a cincea bancă în Germania după Deutsche Bank, Diskonto Gesellschaft, Dresdener Bank și Bank für Handel und Industrie și care înainte de începerea războiului , la 30 Aprilie 1914, prezenta un bilanț de 783.000 de mărci (aproape un miliard de lei), astăzi în situație dificilă, căci mai ales prin împrumuturile nemțești de război și-a absorbit toate rezervele. Banca Palatinatului (Rheinpfălzriche Bank) și Rheinische Kredit Bank de asemenea ,un tip condițiuni șubrede Banca Comercială de Bavaria este în întârziere cu șase luni cu bilanțul său, iar băncile coloniale și de expansiune în străinătate, filialele celor mai mari institute germanice, ca Banca Orientului, Banca Palestinei, Banca Asiatică. Banca Transoceanică. nu și-au publicat încă bilanțurile pe 1911 și cine știe dacii vor mai ajunge să și le poată publica, sau vor prefera , lichideze, ce sprijin forțat s’ar mai căuta I să li se dea când astfel stau lucrurile, numai e' de mirare "că marii capitaliști se cam dau atunci, cînd e vorba de participare la împrumuturile de război și că pe de altă parte, nu numai sărăcimea Carei simte din greu strîmtorările pricinuite de războiul kaizeresc, dar și cei mai cuprinși se gindesc cu groază la ziua de mî înați doresc și grăbuesc în cercuri tot mai largi din răsputeri pentru ,pace”. Prof. Virgiliu Popescu Ou £ ü)&1 minister olandez despre înfometarea Germaniei Nauen, 12. — Fostul ministru prezident olandez, dr. Kuyper scrie în ziarul olandez ,„Standard“. Pare că sistemul de a forța puterile centrale să renunțe la, război prin înfometare, e practicat de partea adversă, fără remușcare. O clipă nu slăbește această tactică diabolică protestarea cuiva. Se referă la asediile de fortărețe, cari cedează la urmă tot prin înfometare. Comparația nu se potrivește, cînd e vorba de flămînzirea unui popor întreg de 70 de milioane Un popor întreg nu-și mate părăsi țara trebue să râmáe unde se găsește, de aceea ,~A^4n.rvw! * Iți! rl ACU. PARLAMENTUL — ȘEDINȚELE DE LA 30 MARTIE 1916 - ------------------------- ---------------------------- ;-*enta d-lui ministru dr. Angelo. D. dr. BARDESCU spune din guvernul a promis că va lua măfuri pentru ca populația să nu sufere. Totuși, la spitale nu se [ dă carne, iar lipsa de medicamente e foarte simțită. Fără acestea munca medicilor e zadarivică. D. I. ATANASIU spune că pentru spitale se dă carne, chiar Miercurea și Vinerea, după o dispoziție a ministerului de interne !), președinte, B- MISSIR. Dumneata ai răspuns în numele guvernului, (ilaritate). D. I. ATANASIu. — Am dat numai lămuriri. D. ministru dr. ANGELESCU— Este adevărat că spitalelor treime să li se dea toată atențiunea, pentru ca ele să nu șuiere. In ce privește carnea, am intervenit pe lîngă ministerul de interne pentru ca spitalele să nu ducă lipsă E adevărat că e oarecare lipsă de medicamente. O comisiune se află în Elveția pentru cumpărare de medicamente și în curînd va porni către țară un prim transport O altă comisiune se află în Germania și în urma tratativelor cu guvernul german , se speră că și de acolo nu vor sosi alte transporturi D SCARLATURASCU spune că s’au făcut asupra contrabandelor și permiselor de export, atîtea, destăinuiri Incit populația ne suspectează pe toți, numindune contrabandiști pe toți cei cari reprezentăm o părticică din această țară. Zilnic citim prin ziare că s’au acordat permisuri, pentru export de boi, porci și alte alimente. Noi nu știm cui -mordat aceste permisuri și pentru ce lumea,are dreptul să ne bănuiască pe top. Mereu se exportă alimente Ouăle, cari azi nu sunt scoase pe piață, sunt ținute spre a se strica, pentru ca apoi să fie exportate. Asta e nemaipomenit- Trebue să, se știe cine sunt acei cari obțin permisuri și pe ce motiv. Pentru aceasta propun ca toate permisurile și motivarea lor să fie publicate în „Monitorul Oficial”, pentru ca să putem controla și întreba guvernul asupra lor. D. ministru dr. AAGULESCU— N’am nicio cunoștință de faptul că s'ar fi acordat noui permise de export. În ce privește propunerea d-lui Orăscu, eu personal o aprob și voi propune, la rîndul meu consiliului de miniștri ca toate permisurile sa fie publicate în „Monitorul Oficial“. (Aplauze). Se intră în ordinea zilei. Se votează fără discuție proiectul admis de Cameră, prin c vre imobilul din Bîrlad donat de d. Ștefan Grăescu ministerului instrucțiunii publice este și rămîn** proprietatea „Societății ortodoxe nationale a femeilor române”. Se votează proiectul, admis de Cameră, prin care se recunoaște calitatea de persoană morala „Coloniei disciplinare a prefecturii poliției București”. .Se mai votează următoarele proiecte admise de Cameră: Autorizarea comunei Fălticeni de a cumpăra un teren de la Casa Rurală; Strămutarea reședinței judecătoriei Puchenii Moșneni din Prahova în com. Poomun-Burchi; Autorizarea Eforiei Spitalelor de a vinde din moșia Piersica- Mierlari-Dor Mărunt, o suprafață de 90 de hectare locuitorilor din comuna Dor-Măruni (Ialomița); Calitatea de persoană morală „Cercului de educație integrală din București; Calitatea de persoană morală ,,Societății Studenților în drept“ din București; Calitatea de persoană morală „Cercului artistic muzical“ din București. Votul asupra recunoașterii calității de persoană morală Cercului Intim-Club“ din Galați, anul (20 albe contra 19 negre). Se votează următoarele recunoașteri: D nii: Boeriu George. Botar Ștefan, zis și Botarescu. Cîrnul. Matei, Ciocan I. Toma, Crizbășanu Ion, Cutulidis Dinu X. Constantin, Dan V. Iosif. Dogaru I. George. Dragan George. Dragan Ion, Ghise Dumitru, Ghișe Ion Gogonea Ion. Ivanciu Naum, Maimuca Const. Naum. Manasiu D. Nicolae. Mărițeanu Constantin. Mircea Ștefan. Morariu T Grigore. Moșoiu Dumitru. Parago Ion. Petre George, Petre Vangheli. Preda Ion. zis și Niță Predescu. Slănină Dimitrie. Se votează indigenatele d-lor George A. Ienesei din București, George A. Rohr din Iași, dr. Landes din Cetatea (Dolj). Ședința se ridică. Cea viitoare azi. * jturai al demnității parlamentului, am luat apărarea Parlamentului împotriva acelora cari-i atacau demnitatea. O vie discuție se naște, în care d. dr. HESSELMANN, în dialog cu d- L. MOLDOVANU, spune: Intîi să se facă controlul exportului! D. L .MOLDOVANU. — Să se facă controlul tuturor ticăloșiilor! D. TAKE IONESCU..... O crimă săvârșită de oameni sus puși e o crimă care cere o și mai grabnică pedepsire și o și mai sevV reprimare a unui asemenea fapt. O goană după bani s’a întreprins acum în urmă. Un senator a declarat că-i e indiferent Ardealul, dar că vrea, să-și vîndă cerealele; un altul și-a vîxidut ziarul, cum și-ar fi vindut porumbul. Trebuie să recunoaștem că contrabanda nu putea fi oprită cu desăvîrșire. Dar guvernul a dovedit o maleșalii, o nesuficientă vigilență. In locul, prefecților, de pildă, cari știu cum o simt numiți, din combinații politice.. D CUZA. — O știi din experiență... D. TAKE IONESCU. — Dintr-o experiență pe care mi-e teamă că d-ta nu o vei putea avea niciodată (aplauze, ilaritate)Procese știu că sunt pendinte, în materie de contrabandă. Dar o sancțiune nu există, propriuzis. Dar oamenii sus-puși, oamenii sunt opuși vizați, de ministrul de interne, nu se văd. Vom vesteji cu energie păcatele acestora și vom sfătui populația să aibă răbdare, căci o campanie care aduce cu ea atîta suferință nu se poate să nu fie precedată de alte dureri, antemergătoare. Vom cere azi, — ceea ce am mai cerut, — printr-o moțiune semnată de 30 sau 33 deputați, — o anchetă parlamentară, • D C. C. ARION. — pe care o susținem ,și noi-D. TAKE IONESCU. — nu pot da certificat că nu e vinovat niciunul dintre acei cari mi-au fost partizani. Nu știu, nu ..fim, nimic. Dacă ar fi reale încercări a se descoperi vinovații, cere această anchetă parlamentară- O cerem însă, pentru ce nu vedem această intențiune, ceea ce e de natură să zdruncim încrederea în guvern, ci e așa de necesară. Răspunsul d-lui ministru Morțun înainte de a răspunde, d. ministru Morțun a răspuns d-lui Cuza la o întrerupere: Deosebirea de principii și de credințe politice nu exclude urbanitatea între deputați. In răspunsul dat d-lui Take Ionescu, d. MORȚUN a spus: Interpelarea de azi e rezultatul unei regretabile confuziuni, care a enervat Adunarea. Eu nu am afirmat că cunosc persoane cari au participat la aceste contrabande Am spus că convingerea mea, convingerea mea absolut personală, ca a oricărui particular, este că asemenea persoane au participat la contrabande. Eu, bănuind însemnătatea ce se va da acestor cuvinte ale mele, m‘am abținut dela orice s modificare a lor. Aceste cuvinte ale mele, cercetate cu liniște, pot înlătura enervarea produsă. Dacă aș avea o certitudine formată, să nu v-i îndoiți cu vinovații și-an primi pedeapsa, cum și-au primit-o cei dovediți vinovați.* C AMERAÂ mărunte asupra incursiunei Zeppelinurilor deasupra coastelor engleze M ..... f'.cweQnnrt.ilanfw 1 fi.fesi t.i.mn rviplolfn r/.t>.r07)p. linuri se găseau in situațiuni mai puțin grele și au aruncat in total 54 bombe incendiare in regiunea orientală și 22, în regiunea nord orientală. . Multe din ele nu și-au atins însă ținta, explodînd în afară de ținuturi locuite, ceea ce dovedește că întunericul a fost atît de complet încit bombardatorii au fost puși în încurcătură- Sl a constatat că două sau trei din Zeppelinuri au stat vre-o patru ore pe cerul englez adică de la 9 luni, pînă la 2 noaptea. Zeppelinul L 15 doborât în mare era de construcție nouă. O granată îl lovise aproape de cîrmă și atunci a coborît iute, căzând apoi aproape de coasta Kent. Numărul victimelor acestei incursiuni se ridică la 2S morți și 44 răniți. Numărul total al victimelor Zeppelinurilor în Anglia de la începutul războiului se ridică la 299 morți și 534 răniți. (AT. I ). din Londra ai ziarului Stamps comunică, cu privire la ultime incursiune aeriană a Zeppelinurilor deasupra Londrei, următoarele: De data asta,, prin numărul dirijabilelor cari au luat parte incursiunea a fost mai impunătoare decit oricare din cele 22 precedente. Condițiunile meteorologic* erau ideale in noaptea cînd flotila de Zeppelinuri s'a ivit in «apropierea coastelor țării. Nici o adiere ele vînt nu sufla, Zeppelinurile s'au împărțit in două escadre, și o aeronavă derașată; cele două escadre au făcut un raid in regiunile orienteile, in timp ce aeronava detașată zbura deasupra coastei nord orientale. Nu se cunosc precis toate localitățile deasupra cărora a zburat fiecare din cele cinci Zeppelinuri, dar se cunosc citeva din peripețiile vizitelor. Pretutindeni alarma a fost dată repede și cu efect. Puținele lumini răslețe se stinseră diferitele centre. Rezervele poliției au fost chemate pe dată. Trenurile s'au oprit brusc pa unde se găseau și stinseră luminile și stațiunile se înfundară în întuneric și o sumedenie de prosetoare cercetau serul. Mare parte din măsurile de mai sus s'au luat și în Londra. Mii de persoane se uitau spre ser cînd razele unui proector datora peste un Zeppelin scăldîndu-i în lumină. Mașina pluteau o înălțime vertiginoasă și cînd se văzu descoperită mări viteza se înălță mereu și se îndreptă spre est, unde reuși să eintre în întuneric. Zeppelinul acesta n'a aruncat ambe, și părea mai mult precupat să scape de primejdia loilurilor artileriei. Probabil însă , el este acela, care a fost lovit La orele 2 30 minute, d. președinte M., Ferekhide deschide ședința, pe banca ministerială fiind d-nii: I. G. Duca, Al. Radovici dr. Angelescu și V. Antonescu. După îndeplinirea formalităților obișnuite, d. Duca ministrul instrucțiunei publice, a depus proiectul prin care se deschide un credit extraordinar de 250 mii tei pentru nevoile școalei normale de învățători. Se fac cîteva comunicări și întrebări adresate guvernului. Chestia personală dr. Costi-JA3SGH—A. C. Cuza La ordinea zilei este chestiunea personală dr. Costinescu-A. G Cuza. D. .Dr. COSTINESCU.— intr’o ședință trecută am cerut d-lui Cuza să producă dovada afirmațiunei sale că ministrul de finanțe ar fi primit un plic cu 50 mii lei din partea fabricelor de zahăr, plic pe care la refuzat sub cuvînt că ar cuprinde o sumă prea mică. In argumentarea pe care Cuza a făcut-o, am găsit raționamentul cel mai ridicol și cea mai vădită rea-credință, întemeiîndu-se pe un sistem de afirmațiuni fără probe, — în scop de a face să se creadă că ministrului de finanțe iar fi fost în adevăr adresat acelplic cu 50 mii lei. D. CUZA. — Ba am probe. D. pr. COSTINESCU — Asemenea mentalitate nu poate dovedi decît o stare de spirit bolnavă’ o stare de inconștiență. . D. CUZA — In calitate de medic spui acest lucru ? D. COSTINESCU. In calitate de doctor, domnule. D. VICTOR IONESCU. ~ D. Costinescu are perfectă dreptate. ’ D. Dr. COSTINESCU. — D. Cuza a făcut o afirmațiune falsă. In privința participărei d-îui ,mnstrii de finantr- în consiliul unei întreprinderi industriale. ♦»oU.h. mărit Că D. CUZA, răspânzînd, face o expunere a datelor pe cari le-a mai produs înaintea Camerei, stabilind că d. Costinescu, ministru de finanite, a participat în casa de comision a fabricilor de zahăr, în care 1 calitate a putut prea bine să primească un plic cai 50 mii lei, cari erau tantiemele sale personale. Ședință se suspendă în orele 3 și trei sferturi. La orele 3 și jumătate ședința se redeschide. " Asistă și dn prim-ministru Brătianu și d- Emil Costinescu, ministru de finanțe. Interpelarea d-lui Take Ionescu D. TAKE IONESCU. — Dacă adresez această interpelare guvernului, nu o fac cu intențiunea de a pescui în apă turbure. Avem convingerea că azi nu este nimic de pescuit- Interpelarea mea e datorită faptului că contrabandele făcute au produs în țara noastră — de nebeligerantă,— o situațiune absolut anormală. E cu totul anormal ca toate produsele cari-și au origina aci să fie așa de scumpe cum sunt astăzi. Pe o frontieră așa de lungă, desigur, contrabanda nu se putea împiedeca cu desăvîrșire. Totuși, imunitatea cu care contrabanda s’a făcut ne umple de durere. D- ministru de interne a declarat că contrabandiștii aparțin ram la toate partidele politice, așa văd în „Monitorul Oficial”. D. ministru MORȚUN. — N’am schimbat un singur cuvînt din notele stenografice. D- TAKE IONESCU. — Găsesc că nu ne-am făcut datoria acum în urmă, cînd d. președinte Ferekide a atacat presa. D- CUZA. — N’a atacat-o, a în‘ n TAKE IONESCU. - Deputatul Ferekide avea dreptul să-și spună părerea despre presă. Dar președintele Camerei Fere •astă intrare ibide, n are autoritate în afară d? * KIDF. Apărător pa- v..i Ase ntinuare« iu pas ~~ Serviciul nostru telegrafic — PE FBOUTUlt OCCIDENTAL Respingerea germanilor la Menza Atacarea a două gări de o escadrilă de aeroplane franceze Parise, 12 Aprilie. •— la Argonac mare activitate a artileriei franceze pe întregul front advers.( * La vest de Menza a fost o bombardare intensă, in cursul zilei 1 ® contra frontului francez Mort- Homme- Camière», fără acțiune de infanterie. * " La est de Menza, după o foarte violentă pregătire a artileriei completată printr o aruncare intensivă de bombe lacrimogene, germanii au pornit, pe la orele 16, un atac puternic în contra tranșeelor franceze dintre Douaumont și Vaux. Germanii, caii pătrunseseră în cîteva elemente înaintate ale liniilor franceze, ar fost respinși, puțin mai în urmă, printr-un contraatac al trupelor franceze, făcînd prizonieri 100 de germani nerăniți, printre care și un ofițer.* în Woevre lupte de artilerie în sectoarele Moulainville, Ronvaux și Chantillone La nord-est de Saint Miles tunurile franceze cu bătae mare au bombardat cu succes un tren oprit la nord de gara Hendicourt. . * In noaptea de 10—11 Aprilie, o escadrilă franceză de aeroplane de bombardare a aruncat, in doua rînduri, odată 27 și altă dată 21 Obuze, peste gările din Nentillois și Brienlles. Germanii despre luptele dela Verdun Nauon. 11. — Presa franceza continuă să arate operațiunile de la Verdun ca o serie de înfrîngeri suferite de germani. O radiotelegramă franceză susținea că sa executat, după cum se prevăzuse, evacuarea punctului proeminent de la Beshincourt. Fapt e că li s-au luat cu acest prilej francezilor peste 700 de prizonieri valizi,iar pierderile lor sângeroase au fost mai mari. In totale de la 21 Februarie au căzut în mîinile noastre prizonieri , luptele de la Verdun, peste 36,000 de oameni nerării. Pe malul apusam al Meusei germanii au cucerit 25 de kilometri pătrati., ceea ce ar fi după criticii francezi un indiciu că forța germanilor se paralizează, iar pentru francezi un semn al începutului, marei lor victorii. E ciudat că, în același timp, francezii constată cît de energic se apără trupele lor. Criticul militar de la’Journal des , Debats“ scrie, ca să înainteze, dușmanul plătește greu, fiecare palmă de pămînt. Același lucru se vede și dintrnun ordin găsit la un prizonier francez, prin care se preciza că Bethincourt e un punct important, care trebue păstrat cu orice chip. Articolul lui „Bataille“ din 8 Martie redă într-un mod interesant adevărata stare de spirit a poporului francez. Tatăl: Criticii militari încearcă să descrie pierderile germanilor ca foarte mari, și spune că forțele germanilor sunt sleite, pe cînd francezii ar fi avut pierderi excesiv de mici. Dar poporul nu se lasă așa ușor amăgit, știe că bătălia de la Verdun dăinuește, știe că dușmanul a avut atîtea succese parțiale, că socotite in întregime sunt egale cu o victorie, că nu există insucces lipsit de însemnătate. Poporul rîde cînd aude că o poziție, mai întîi arătată ,o deosebit de importantă ajunge fără valoare, după ce am evacuat-o pentru ca să ne retragem, zice-sem în altă pozițiune mai bună. AUSTRALIA și conferința economică a Aliaților ■ Roma, 11 — Se află din Londra că primul ministru australian va lua parte la conferința economică a Aliaților A. T. I Criza olandeză Roma, 11. Se telegrafiază din Amsterdam. Personalul căilor ferate ale Statului va putea din nou să se bucure de concedii-Aceasta însemnează că criza olandeză a intrat într’o fază ; liniștită. (A, Ț !•)'