Universul, martie 1935 (Anul 52, nr. 59-73)

1935-03-01 / nr. 59

Anul al 52-lea Nr. 59 Vineri 1 Martie 1935 Comemorarea martirilor de la Alba Iulia Acte şi documente privitoare la revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan Misiunea istorică a lui N. Densuşianu in Ungaria şi Ardeal in 1878 In sesiunea anuală 1878 a Academiei Române, Nicolae Densuşianu a fost însărcinat de această instituţie cu o misiune istorică in Ungaria şi Transil­vania. El a cercetat arhivele şi bi­bliotecile transilvănene, ungu­reşti şi austriace în legătură şi cu­ revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan. In timp de 15 luni, N. Densuşianu a cercetat 12 bi­blioteci şi 16 arhive, a studiat numeroase colecţii de docu­mente şi manuscrise, care au desvăiluit multe fapte importan­te ce interesează istoricul revo­luţiei din 1784—1785. In darea de seamă înaintată Academiei Române, relativă la rezultatul misiunei sale, N. Den­suşianu a comunicat cele ce ur­mează (16 Martie 1880) : „In cât priveşte Revoluţiunea lui Horia din anul 1784, am fost fericit a găsi în Biblioteca Aca­demiei şi a Museului naţional din Pesta, precum şi în bibliote­cile din Cluj, Alba-Iulia şi Bra­şov un număr însemnat de re­­laţiuni contemporane, ce până astăzi rămăsese necunoscute istoricilor străini. Dar cel mai preţios material istoric cu privire la epoca acea­sta l-am aflat în archiva can­celariei aulice şi în archiva co­­misiunii Jancoviciane. Actele descoperite aici ne desvelesc îna­intea ochilor o lume cu totul ne­cunoscută din suferinţele şi fap­tele părinţilor noştri; ele răs­toarnă în mod decisiv rătăci­rile seri­torilor străini, ce apu­case în literatura modernă să îmbrace costumul verităţii is­torice. Din aceste, sunt mai cu sea­mă memorabile : Interogatoriul făcut de con­tele Jankovits cu Nicolla U­rsu sau Horia capul revoluţiunii din 1784, care conţine 118 între­bări şi răspunsuri; interogato­riul făcut tot de contele Janco­­vits cu căpitanul Ion Cloşca în 104 întrebări şi răspunsuri; in­terogatoriul căpitanului George Crişan, 47 întrebări şi răspun­suri ; interogatoriul căpitanului Uibar Ursu; interogatoriul lui Alexandru Chendi, secretarul lui Horia; testamentul lui Ho­ria şi Cloşca, scris de preotul Nicolae Raţ din Alba-Iulia; sentinţa originală pronunţată de contele Jankovics în contra lui Horia şi Cloşca ; sentinţa pronunţată asupra lui Crişan după moartea acestuia ; ordi­nele împăratului Iosif către contele Jankovics, către guver­nul transilvan, Cancelaria au­lică, comandanţii militari din Buda şi Sibiu, toate în cestiu­­nea revoluţiunii hartane; ra­poartele contelui Jankovits, ale guvernului transilvan şi ale Cancelariei aulice către monar­­cul Iosif II, tot în acesta mate­rie ; plânsurile Românilor şi ale clasei feudale adresate impera­­torului Iosif şi contelui Janko­vits ; investigaţiunea făcută de consilierul Michai Bruckenthal cu privire la cauzele acestei re­­voluţiuni; listele Românilor, cam­ în urma acestor evenimen­te, au fost scoşi din Transilva­nia şi colonizaţi în ţinutul Pan­­ciovei; relaţiunile Episcopului român Gedeon Nichitiiei despre activitatea sa intru liniştirea Românilor ; circulările şi scriso­rile lui Horia, adresate către popor şi alte persoane diferite. Valoare importantă istorică posed şi actele ce le-am aflat în archiva Consiliului de Loco­tenenţă din Buda; în arhivele comitatelor Oradea, Cluj şi De­va; în arhivele primăriei şi ale comandei militare din Alba­­Iulia; în arhiva primăriei şi U­­niversităţii săseşti din Sibiu; în arhivele bisericilor româneşti din Abrud şi Câmpeni — cam­ toate până în ziua de astăzi nu au fost de loc scrutate în di­recţiunea aceasta. Am colectat, cu raport la re­voluţiunea lui Horia, peste şapte sute documente diferite, ce puse fa­ţă în faţă ne prezintă o icoa­nă cu mult mai clară şi mai vastă despre fazele şi ideile a­­cestei mişcări, ba totodată, ele ne oferă, cu privire la ţăranul român, un material etnologic foarte preţios. In fine, pentru a nu lăsa ni­mic ce poate revărsa o lumi­nă în relaţiunile timpilor de a­­tunici, am cercetat şi studiat localităţile ce au fost teatrul evenimentelor mai însemnate, cum sunt: Slatna, Abrudul, Căr­­penişul, Câmpeni, Albacul, Bu­­ceşul, Michăleni, Cristiorul, Bradul, Mesteacănul si Valea Căianului. Am cules, în cât mi-a fost posibil, tradiţiunile ce se păstrează şi astăzi la po­por despre intâmplările de a­­tunci, şi în modul acesta mi-a succes a termina misiunea cu rezultate ce au întrecut toate așteptările mele". Comemorarea simbolică de la Ateneul Român Sub cupola „Ateneului Ro­mân" aşezământ ridicat prin contribuţia anonimă a întregu­lui popor, pentru întărirea şi glorificarea sufletului şi a ge­niului naţional, se va comemo­ra astăzi — la ora 4 d. a., — prin grija .,Ligii Antirevizionis­­te Române“ împlinirea a 150 de ani de la martirizarea pe roa­tă a lui Horia şi Cloşca şi dela tragicul sfârşit în temniţă a lui­ Crişan. Horia — ca promotor şi con­ducător al mişcării de la 1794 — reprezintă în istoria şi destinul românismului un fenomen is­­toric, iar moartea-i tragică în străvechea cetate romană A­­pullum-Alba-Iulia, un simbol. Ca şi fraţii români loan şi Petru Asan­s cari pentru o insultă primită din partea îm­păratului Bizanţului au organi­zat un imperiu şi au redat li­bertatea popoarelor oprimate din Balcani, Horia şi tovarăşii săi Cloşca şi Crişan, precurso­rii lui Avram Iancu şi Tudor Vladimirescu, sunt întruparea însuşirilor superioare ale po­porului nostru, în care se con­cretizează în mod genial, con­ştiinţa de rasă şi setea de liber­tate cr­eatoare. Martirizarea lui Horia Şi Cloşca—tocmai în Alba Iulia — pare că a urmat unei voinţe su­praumane, pentru ca sângele marilor luptători să mărească prestigiul simbolic al cetăţii , străbune care vorbeşte deopo-­­ trivă de măreţia trecutului da­­co-roman, de persistenţa civili­zaţiei latine şi de flacăra nes­tinsă a eroismului românesc. La Alba Iulia cerea pe pa­tul morţii marele Ion Huniade să fie înmormântat printre ai săi, ubere suorum, refuzând o­­magiul Ungariei care hotă­­rîse să-i aşeze trupul la Alba lângă Buda, în cripta regală, a­­lături de regii canonizaţi de unguri. Cu geniala-i intuiţie , ma­rele erou şi vizionar părea că vede şi ţine să asiste la intra­rea triumfală a oştilor birui­toare ale lui Mihai Viteazul şi la încoronarea lui de „Domn al ţării româneşti, al Ardealului şi al Moldovei". Va fi văzut poate şi frânge­rea sălbatică pe roată a lui Horia şi Cloşca şi pălmuirea între zidurile aceleaşi cetăţi a lui Avram Iancu. Dar toate aceste fapte, sfin­ţite prin jertfa lui Horia trebuiau să pregătească şi să dea cea mai strălucită aureolă şi justificarea istorică măreţei încoronări a regelui Ferdinand I, ca rege al tuturor românilor. Prin glorificarea martiriului lui Horia, Cloşca şi Crişan­a se glorifică şi se consacră as­tăzi la „Ateneul Român“ trium­ful şi suveranitatea românis­mului peste „Dacia Traiană“ după mii de ani de lupte, de jertfe şi de neclintită credinţă în învierea şi întregirea nea­mului. Iată pentru ce serbarea e a­­tât de simbolică și de sfântă pentru neamul nostru. UNIVERS­AE X­x M­artirii Nu! N’am uitat... Un veac şi jumătate N’a şters un strop din sângele vărsat, Din strigătul avid de libertate Ce’ntreg Ardealul a cutremurat... Români semeţi ce n’au ştiut sclavia, De sub potopul hoardelor de Huni S’au ridicat să-şi apere moşia Şi moştenirea marilor străbunii Cu furci de fier au fost loviţi Martirii, O lume ’ntreagă s’a cutremurat, Şi-atunci, în ziua sfântă-a răstignirii Ardealul tot a plâns şi-a ’ngenunchiat.. Nu! N’am uitat!... Cum să uităm vre-odată Blestemul şi-al durerilor noian: E strigătul lui Horia pe roată, E sângele lui Cloşca şi Crişan... E-al libertăţii cântec spre azururi Ce-a răsărit din sângerat pământ, —­­Prin jertfa lor s’a plămădit de-apururi Hotarul drept, hotarul nostru sfânt! MIRCEA DEM. RADULESCU forjei .Jr^dArerderSiehetrbârşLschen . (j losekk ol dlebcnbürßcr S\ ebd-Us. Horia şi Cloşca in celule in închisoarea din Alba Iulia mas i închinare marilor martiri şi mucenici ai neamului românesc: Horia, Cloşca şi Crişan de general C. DRAGU Jertfa strivirei cu roata, la Alba Iulia, a marilor patrioţi, Horia, Cloşca şi Crişan; rete­zarea capului lui Mihai Vitea­zul pe câmpia Turdei; revolu­ţia de la 1848 şi luptele eroice ale Moţilor, su­b conducerea lui Avram Iancu, craiul Munţi­lor, care înebuneşte de durere, că nu poate înfăptui desrobirea fraţilor ; întemniţarea bravilor memorandişti în frunte cu pă­rintele Lucaciu, pentru că au îndrăznit să ducă dreptatea, durerea şi jalea neamului până la Tronul împărătesc dela Vie­­na, toate aceste jertfe subli­me formează cununa de pietre nestimate, ce a înpodobit şi va înpodobi pe vecie fruntea fra­ţilor ardeleni. La flacăra dogoritoare, ca şi para focul ud, a acestor măreţe şi sublime jertfe, s’au oţelit su­fletele tuturor românilor, fău­­rindu-le pentru jertfele viitoa­re, jertfele libertăţii şi unită­ţii naţionale a românilor : Răz­boiul Independenţei din 1877/78 şi Războiul pentru desrobirea fraţilor şi înfăptuirea Unirii celei mari şi eterne. Dumnezeu este martor ! Icoa­nele Sfinte ale marilor martiri naţionali au fost adânc săpate in sufletele tuturor ostaşilor cari au luptat pe viaţă şi pe moarte, pentru cauza dreaptă şi sfântă a Neamului Româ­nesc. In frunte a stat de bună sea­mă icoana martirilor HORIA, CLOŞCA şi CRIŞAN. Jertfa sublimă şi măreaţă a acestei trinităţi „ţărani ro­mâni“ din Munţii Apuseni, ur­maşi demni ai Dacilor, cari au băut paharul cu otravă, ca să nu cadă vii în mâinile vrăşma­şilor , a fost de­sigur pilda ho­tărâtoare şi convingătoare, pen­tru acei chemaţi mai târziu să-şi facă datoria de sânge pe altarul dreptăţii libertăţii şi unităţii noastre naţionale, însufleţiţi şi electrizaţi de a­­ceastă covârşitoare şi dumne­­zeească pildă, s’au năpustit la atat vitejii dela Rahova, Gri­­viţa, Plevna şi Smârdan, ară­tând lumii întregi că sunt la înălţimea bravurei şi gloriei străbune şi că sunt demni ur­maşi ai celor trei martiri stri­viţi cu roata­După cum scria marele bard al românismului, Vasile Alec­­sandri despre vitejii Războiului Independenţei: „Ce-aţi probat cu avântul vos­tru lumii puse în mirare „Că din vultur, vultur naşte, din stejar, stejar răsare! „Astăzi lumea ne cunoaşte : Ro­mâni zice! Viteaz zice. Culmea măreţiei şi gloriei străbune a fost atinsă însă de eroii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. έn adevăr , Lupta pe viaţă şi pe moarte a fost dusă cu atâta bărbăţie, bravură şi eroism de oastea marelui Rege Ferdinand I, încât a întrecut ori şi ce aş­teptare şi este mai presus de­cât ori­ce închipuire omeneas­că- Un duh sfânt, duhul Marti­rilor neamului, îi călăuzea pre­tutindeni, le susţinea bărbăţia şi le înzecea puterile. Graţie a­­cestui Duh sfânt, pământul strămoşesc de la Nistru până la Tisa şi până la Buda-Pesta a fost semănat de cruci şi scăldat din belşug cu sângele cald al vitejilor desrobitori de fraţi. Spre Alba-Iulia, cetatea des­­robită de Mihai Viteazul, şi un­de au purtat crucea calvarului, Horia, Cloşca şi Crişan, spre Câmpnia Turdei, unde a fost ucis mişeleşte Mihai Viteazul şi spre Tisa, sbura gândul ostaşi­lor şi Dumnezeu le-a ajutat, să poarte cu glorie şi în triumf dreptatea neamului, peste ace­le sfinte locuri, prin Munţii A­­puseni ai lui Avram Iancu şi până la Buna Pesta. Sfinţi eroi ai românismului, în cetatea martirajului vostru la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1919, s’a proclamat Unirea Ardealu­lui cu Patria Mumă. Tot acolo s’a încununat cu coroana bi­ruinţei şi cu mare strălucire, Regele Ferdinand I întregitor de Neam, şi devotata sa soţie Regina Maria, Mama răniţilor şi suferinzilor. Vestindu-se lumei întregi, că s’a împlinit visul şi dorul pen­tru care v’aţi jertfit viaţa. Nea­mul românesc întregit la împli­nirea a 150 de ani dela marţi, raiul vostru, sărbătoreşte cri smerenie şi evlavie pilda jert­­felnică ce le-aţi lăsat moşteni­re. Bucuraţi-vă martiri ai nea­mului de vrednicia, bărbăţia şi vitejia urmaşilor cari v-au în­ţeles chemarea şi au înfăp­tuit-o-Iar în această zi mare, din sufletele tuturor Românilor „Uniţi pe vecie" se ridică spre înălţimea Cerului, spre Tronul Dumneze­iei şi sufletele voas­tre , rugăciuni pioase şi fer­­binţi, ca să se coboare şi re­verse­ şi mai departe asupra po­porului român, bunătatea şi mila cerească, să coboare din belşug în sufletele românilor, duhul şi sfinţenia faptelor eroi­ce, a celor jertfiţi pe altarul Pa­triei, şi unităţii noastre naţio­nale. Să gonească în pustiu duhul necurat, dihonia diavo­lului, care a început să seme­ne vrăşmăşie şi neunire între fraţi de un sânge şi de o lege, pângărind pilda măreaţă a sa­crificiului, pe altarul românis­mului, a marilor martiri stri­viţi cu­ roata la Alba Iulia. Zi mare, zi de pomenire pen­tru sfânta trinitate, a celor jertfiţi de la Alba. Să uităm toa­te relele şi să îndreptăm toată recunoştinţa fiinţei noastre ro­mâneşti către ei, zicându-le : „Dormiţi în pace sfinţi mar­tiri şi fi­ţi fericiţi. Urmaşii v-au împlinit pilda şi credinţa. Visul vostru a fost înfăptuit. Toţi românii vieţuesc în liber­tate în graniţele României Mari“. HORIA ŞI TROMPEŢII NEAMULUI Horia plecase la Viena spre a pune înaintea împăratului plângerile românilor de sub sceptrul habsburgic. Iosif al II-lea era unicul, care descope­rind frumoasele calităţi ale neamului românesc, căuta să-i facă dreptate. Avea multă bu­năvoinţă pentru urmaşii Romei, ajunşi în iobăgia ungurească. Nimeni altul nu mai recu­noscuse — nici înaintea lui, nici după el — originea românilor dela laitimii „Salve parva Romuli nepos“, saluta el pe „fiii lui Marte de pe valea „Bârgăului şi a Rodnei“, când cobora pe „Măgura calului“, venind din Bucovina de curând răpită. Era însă prea slab şi bolnăvi­cios, ca să poată forţa mâna slujbaşilor pajurei împărăteşti spre a le face dreptate româ­nilor. Nici Napoleon din înălţimea deceniilor următoare n’a izbutit întru ajutorarea vlăstarului la­tin din Dacia. Veacuri triste şi tot mai întunecoase se perpe­tuau pe plaiurile Daciei „felix“, până când Dumnezeu întinse mâna Sa spre noi... Horia se întorcea deci acasă numai cu slabele asigurări îm­părăteşti, cari nu puteau fi rea­lizate pe seama iobagilor ro­mâni. Robia noului Babilon tot mai tare strângea cirezile fere­cate in jurul coapselor româ­neşti. Atunci căpitanii lui Horia su­nară din tulnice. Semnalul dat fu înţeles în adâncurile văilor şi a poienilor îndepărtate. Alte tulnice răspunseră prelung. în­treg Zarandul începu să vuias­­că. începutul se făcu la Mes­teacăn. Focurile fură aprinse pe dealuri, de unde ele coborârâ aprinzând castelele şi hamba­rele grofilor unguri. Moţii lui Horia şi zarandenii lui Crişan dovediră o hotărîtă dârzenie de a se elibera de asupritorii lor hrăpăreţi. Numele celor 3 con­ducători au rămas adânc înti­părite în memoria iobagilor şi în tradiţia neamului. Iată motivul pentru care azi, în 28 Februarie, toată suflarea românească, cu adâncă piosi­­tate, slăveşte memoria celor 3 martiri, cari, pentru credinţa lor în dreptul la viaţă a nea­mului românesc şi-au sacrificat viaţa în chinurile cele mai fio­roase sub zidurile urbei Alba- Iulia. De aceea întreg neamul poposeşte azi, cu sufletul în­spre cetatea răstignirii lor pe roată, făcând pomenirea a 150 de ani de la marea tragedie. Să ne adunăm deci în bise­rici pentru prăznuirea lor, să ascultăm in şcoale istoria vieţii lor, făcând pomenirea vredni­cilor martiri Horia, Cloşca şi Crişan, cari şi-au pus viaţa pentru desrobirea fraţilor. Câţi au mai suferit încă pen­tru visul neamului, până la plinirea vremii. Răscumpărarea din robia milenară fu înfăp­tuită în proporţii măreţe. Poa­te că pentru aceasta, mulţi nu înţeleg încă nici un prezent a­­cest dar al lui Dumnezeu: des­robirea fraţilor şi marea unire de la Nistru la Tisa, din Mara­mureş la mare... Deşteptaţi-vă români cu to­ţii ! Aduceţi-vă aminte de îna­intaşii voştri şi de jertfirea vie­ţii lor. Să luăm aminte! Să ne des­­metecim! Mormânt nou se gă­teşte acestui neam. La acest popas să ne trezim deci din to­ropeala bucuriei, ori a desmă­­ţului. Să ne strângem rându­rile, văzând mulţimea străinilor profitori, cari se înghesuiesc la masa bunătăţilor noastre ro­mâneşti. Câţi Lázári ai nea­mului zac afară la poartă, ne­băgaţi in seamă, iar străinii se înveselesc minunat la masa în­cărcată a românismului. Chiar ca pe vremea lui Horia... Invocăm harul cinstei nea­mului, odinioară neprihănita, de care toţi veneticii au profitat destul, şi din ale cărei bunuri încă se îndulcesc. Pentru ce aţi suferit voi mucenici de aici şi dincolo de trecători?! Ca să vedem mulţimea străinilor sătui îmbuibându-se şi acum in Ro­mânia românilor ? Să ne aducem aminte de fo­curile ce se aprindeau pe munţi înalţi, la poalele cărora „Horia odată îşi aduna oştirea Sub fal­nic gorun“. Ţebea cu bătrânul gorun, Ţe­­bea, cu mormântul lui Avram Iancu, să ne ridice pe toţi la o viaţă nouă şi fără prihană. Ţebea să lumineze cărarea na­ţiunii. Sunaţi voi moţi din tulnicile voastre, până când flacăra sfântă se va aprinde in toate inimile româneşti. De cumva sunteţi plecaţi prin ţară, „cu cercuri şi cu cibară“, după mă­­laie şi făină, puneţi atunci pe fiicele voastre ca să sune. Ele erau şi până acum trompeţii munţilor de aur ai moţilor cer­şetori. La fiecare stână sune­tul mistic al tulnicului să ne cheme, doar ne vom trezi din somnul „în care ne adânciră barbarii de tirani“. Avem un rege tânăr. Jugul ni l-a fărâmat Marele Său înaintaş. Ajuns-am deci stă­pâni pe ale noastre plaiuri. Deci român să nu mai fie sărac, nici străin in ţara lui ! Aceste stihuri sfinţite, rupte din sufletul neamului, le adu­cem azi omagiu celor 3 martiri, cari pentru dreptate frânţi au fost pe roată. Pomenirea lor din neam în neam să o facem Voi tineri ai neamului, acum când peste hotare se îmbată lumea cu „revizionismul“ să vă aduceţi aminte şi de clopotarul din Târnava (Zarand), copilan­drul, care s’a dus fuga în turnul bisericii, ca să vestească pri­mejdia ungurească. Cu vredni­cie mergeţi pe căile trasate de înaintaşi. Sufletul lui Horia să vă călăuzească peste veacuri. Pr. Dr. I. Felea Siluetele celor trei martiri români şi medalii atribuite lor O carte de un puternic naţional din I. Lupaş: Răscoalele ţăranilor din Transilvania la 1784 Istoria neamului nostru are pagini de un zguduitor drama­tism. Printre cele mai dureroa­se suferinţe, epoca, în care Ar­dealul, Banatul şi Bucovina au trăit sub jug străin, este presă­rată de martirajul fraţilor re­deşteptării naţionale, care au ţinut trează conştiinţa româ­nismului. Patriotismul şi abne­gaţia fruntaşilor ardeleni Ho­ria, Cloşca şi Crişan rămân dea,cururi pildă vie a celei mai înălţătoare dovezi de desăvâr­şire morală­ a unui ţinte supre­me de viaţă liberă. Eruditul profesor de la uni­­versitatea din Cluj, d. dr. I. Lupaş a scris de curând o im­portantă lucrare care tratează despre răscoalele ţăranilor din Transilvania, evidenţiind rolul luminos şi istoric a­l celor trei martiri Horia, Cloşca şi Crişan Autorul a înţeles să facă nu numai o lucrare de informaţie istorică, rece, cu un simplu ca­racter documentar. D-sa a reu­şit să îmbrăţişeze întreaga e­­pocă a celei de a doua jumă­tăţi a veacului al 18-lea, toţi au dominat viaţa plânsă a Ar­dealului vitregit, arătând sufe­rinţele ţărănimii de peste mun­ţi şi svâcnirile de legitimă re­voltă ale conştiinţei româneşti, mereu trează şi dornică de eli­berare. Horia, Cloşca şi Crişan au zguduit în­ viaţa Transilvaniei de atunci, tirania celor trei factori cari sugrumau idealurile unui popor: călugărul iezuit, a­­gentul fiscal şi căpitănia mili­tară împărătească. Această tri­nitate a imperiului bicefalic austro-ungar a deslănţuit o susţinută prigoană contra ma­rei majorităţi a populaţiei ar­delene. Multe decenii înainte de re­voluţia lui Horia, Cloşca şi Cri­şan au fost izbucniri de nemul­ţumire sugrumate de stăpâni­re, în modul cel mai groasnic. 1. Viaţa de jertfă a celor trei martiri ai revoluţiei din 1784 e o epopee a neamului nostru. D. prof. I. Lupaş arată în partea introductivă a lucrării evoluţia spiritului revoluţionar şi roadele lui între 1688—1764, Ungaria, Boemia şi Transilva­nia de la 1764—1783, precum şi împrejurările cari au contribuit la izbucnirea răscoalelor ţăra­nilor şi scopurile ce vroiau să atingă prin legitimele şi per­manentele lor nemulţumiri. Un capitol evocator al pregă­tirii revoltei are menirea să zu­grăvească şi căpeteniile stăpâ­nirii străine. „Spiritul revoluţionar nu era pe la jumătatea secolului al XVIIX-lea un fenomen specific al vieţii din Transilvania, ci unul care începuse a prinde ră­dăcini şi în alte provincii ale monarhiei habsburgice. Sfetni­cii Curţii din Viena nu lipseau a-şi face datoria, atrăgând cu tot mai multă stăruinţă aten­ţiunea Măriei Tereza asupra nemulţumirilor adânci ale ma­selor populare, exploatate crud de către clasele privilegiate“. Aceasta era atmosfera timpu­lui în sferele conducătoare. Intr’un raport către Maria Teresia se găseşte constatarea păgubitoare pentru stăpânire, că în Transilvania populaţia este aproape in întregime ro­mânească. La 1817 scriitorul ungur Şte­fan Czeverc traducând o mono­------Jes - -3 gt_______________ poet şi istoric Friederich Schil­ler, asupra lui Horia şi Cloşca, subliniază faptul că Valahii din Transilvania alcâtuesc cea mai mare parte a populaţiei ,şi a­­daugă: „evident că această viţă de oameni frumoşi, sdraveni şi spornici, al căror clocotitor sânge roman nu e chiselniţă de prune, încearcă să scape de sub sistemul vătămător al aprigilor maghiari — cuceritorii lor“. Un alt factor care a contri­buit într’o mare măsură la des­­lănţuirea revoluţiei contra sa­trapilor stăpâni ai pământului şi bogăţiilor transilvănene, a fost domnia lipsită de fermi­tatea lui Iosif II, după mulţi istorici, cel mai popular împărat dintre cei care au urcat tronul Habsburgilor. Intr’adevăr, Iosif al II-lea, in călătoriile ce le făcea în Tran­silvania, avea prilejul să cons­tate justeţea revendicărilor pă­­t­urei ţărăneşti. * Horia era socotit cel mai is­cusit dintre luptătorii timpului. D. I. Lupaş spune că: „isvoare­­le contemporane îl înfăţişea­ză pe Horia ca om de statură mij­locie, subţire, cu păr castaniu şi cu mustaţă roşiatică, având faţa ovală, nas ascuţit şi pur­ nz3—■c.u.m o v>_trrtm imr»rtrir»hiî- rw* margini cu cusături vinete, iar în timp de iarnă cojoc de piele de oaie şi căciulă neagră“. Istoricii afirmă că Horia avea legături cu cercurile conducă­toare şi chiar cu împăratul. Dintre audienţele ce le-a avut la împărat, acea din Apri­lie 1784 a fost hotărîtoare. A­­tunci Horia l-ar fi rugat pe îm­părat, să-i lase pe nemeşi în grija lui, căci va găsi el mijlo­cul de a-i strânge pe toţi, râs­­vrătind poporul contra lor“. Se afirmă chiar, ceea ce după mulţi este o simplă supoziţie, că îm­păratul l-ar fi îndemnat pe Ho­ria la răscoală, prin cuvintele „b­ut ihr das“ (faceţi voi a­­ceasta). Tovarăş până la moarte al vi­teazului iobag a fost Cloşca, Ioan Oargă din Cărpiniş, ceva mai tânăr, de vre­o 30 şi ceva de ani şi cu o situaţie materia­lă mai bună, având chiar şi câteva sforicele de moşie. Ală­turi de ei, se găsea Georghe Crişan, comandant de popor în ţinutul Zarandului. Fireşte, au fost numeroşi fac­tori politici, economici şi sufle­teşti cari au determinat revol­­ta­ lui Horia. Contele Dominic Te­leki, unul dintre istoricii ma­ghiari ai răscoalei lui Horia, a­i­ aliv.nMd__sit.nat.n­g__tiranului și mai ales cercetând împrejură­rile cari au provocat această mişcare populară, constată că ea a fost determinată de nu­mărul covârşitor al Românilor, de deosebirea lor etnică şi re­ligioasă faţă de minoritatea lo­cuitorilor Transilvaniei, şi mai ales de continua asuprire care a făcut din această provincie nu o patrie, ci un leagăn al su­ferinţei şi mizeriei perpetue. Nu voi evoca momentele tra­gice ale acestei revoluţii, care apare o justificare naţională în timpuri când nimic nu mai poate frâna cerbicia conducăto­­rilor şi prăbuşirea credinţelor naţionale. Revoluţia lui Hori­a, Cloşca şi Crişan rămâne în istoria lupte­­lor naţionale de peste muli şi nu numai dovada energiilor sufle­teşti ale unui popor, dar şi sim­bolul marilor virtuţi cetăţeneşti şi luminatelor conştinţe de ro­mâni care alcătuesc patrimo­niul de nepreţuit al neamului nostru. Suferinţele ce au avut de în­durat capii mişcării au fost dintre cele mai groaznice. Horia şi Cloşca au fost traşi pe roată. Crişan s-a sugrumat în temniţă cu baierile de la că­maşă. „Acest sfârşit neaşteptat al căpitanului,care m­anifeste­se în cursul răscoalei atitudi­nea cea mai curajoasă şi mai radicală, nu poate fi înţeles şi explicat decât prin firea lui a­­prigă şi total dispreţuitoare de moarte. După cum îndrăsnise in focul răscoalei să stingă vie­ţile altora, nu a stat mult la îndoială în temniţa de la Alba. Iulia să şi-o curme şi pe a sa, lipsindu-şi astfel judecătorii de putinţa de a-l vedea despicat de viu sau tras în ţeapă sau cu mădularele frânte in roată, care urma să sfâşie în curând trupurile celor doi tovarăşi ai săi. S-a pronunţat totuşi a doua zi asupra rămăşiţelor neînsufle­ţite ale lui Crişan sentinţa „o­­norabilei comisiuni chesaro-eră­­eşti“, care pentru a da un e­­xemplu de oroare dispunea să fie târât corpul mort al acestui criminal principal la locul de supliciu şi acolo potrivit codu­lui criminal carolin şi teresian, articolul despre ofensarea Ma­iestăţii civile, despre revoluţi­­une şi articolul despre pedepse în mod general, gâdele să-i taie capul şi să-i despice corpul in patru bucăţi, capul să i se pună in ţeapă la locul domiciliului său în Cărpiniş, iar celelalte patru bucăţi să i se pună pe roată anume o parte de sus a cornului la Abrud, o parte de jos la Bucium, în comitatul Albiei de jos, a doua parte de sus la Brad şi a doua parte de jos la Mihăleni, în comitatul Hune­doarei“.• D. prof. I. Lupaş a scris o carte de o mare valoare istorică şi naţională. D-sa n’a făcut o lucrare de diletant, mărginin­­du-se la câteva fapte vagi sau la câteva date generale. Perfect informat, folosind o vastă biografie asupra subiec­tului, d. prof. I. Lupaş dă ge­­nerației de azi, o carte care tre­­bue să fie mereu înţeleasă prin bogăţia jertfei ş­i prin frumu­seţea idealului celor mai destoi­nici înaintaşi. Este bine să ştim mereu cu câtă trudă şi cu câtă pilduită abnegaţie sa făcut Ro­mânia întregită de azi, pentru că numai aşa vom putea săvâr­şi şi de acuma înainte, tot bi­nele pentru propăşirea şi stră­lucirea naţiunii şi statului de azi. Veacuri dearân­dul sunt pre­sărate de jertfe. Sângele înain­taşilor să ne fie o poruncă şi un îndemn, făcându-ne din ri­dicarea Ţării şi elementului ro­mânesc, unicul şi supremul nos­tru ideal de muncă și de reali­zări.­­ ____M. G

Next