Universul, martie 1935 (Anul 52, nr. 59-73)
1935-03-01 / nr. 59
Anul al 52-lea Nr. 59 Vineri 1 Martie 1935 Comemorarea martirilor de la Alba Iulia Acte şi documente privitoare la revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan Misiunea istorică a lui N. Densuşianu in Ungaria şi Ardeal in 1878 In sesiunea anuală 1878 a Academiei Române, Nicolae Densuşianu a fost însărcinat de această instituţie cu o misiune istorică in Ungaria şi Transilvania. El a cercetat arhivele şi bibliotecile transilvănene, ungureşti şi austriace în legătură şi cu revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan. In timp de 15 luni, N. Densuşianu a cercetat 12 biblioteci şi 16 arhive, a studiat numeroase colecţii de documente şi manuscrise, care au desvăiluit multe fapte importante ce interesează istoricul revoluţiei din 1784—1785. In darea de seamă înaintată Academiei Române, relativă la rezultatul misiunei sale, N. Densuşianu a comunicat cele ce urmează (16 Martie 1880) : „In cât priveşte Revoluţiunea lui Horia din anul 1784, am fost fericit a găsi în Biblioteca Academiei şi a Museului naţional din Pesta, precum şi în bibliotecile din Cluj, Alba-Iulia şi Braşov un număr însemnat de relaţiuni contemporane, ce până astăzi rămăsese necunoscute istoricilor străini. Dar cel mai preţios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în archiva cancelariei aulice şi în archiva comisiunii Jancoviciane. Actele descoperite aici ne desvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferinţele şi faptele părinţilor noştri; ele răstoarnă în mod decisiv rătăcirile seritorilor străini, ce apucase în literatura modernă să îmbrace costumul verităţii istorice. Din aceste, sunt mai cu seamă memorabile : Interogatoriul făcut de contele Jankovits cu Nicolla Ursu sau Horia capul revoluţiunii din 1784, care conţine 118 întrebări şi răspunsuri; interogatoriul făcut tot de contele Jancovits cu căpitanul Ion Cloşca în 104 întrebări şi răspunsuri; interogatoriul căpitanului George Crişan, 47 întrebări şi răspunsuri ; interogatoriul căpitanului Uibar Ursu; interogatoriul lui Alexandru Chendi, secretarul lui Horia; testamentul lui Horia şi Cloşca, scris de preotul Nicolae Raţ din Alba-Iulia; sentinţa originală pronunţată de contele Jankovics în contra lui Horia şi Cloşca ; sentinţa pronunţată asupra lui Crişan după moartea acestuia ; ordinele împăratului Iosif către contele Jankovics, către guvernul transilvan, Cancelaria aulică, comandanţii militari din Buda şi Sibiu, toate în cestiunea revoluţiunii hartane; rapoartele contelui Jankovits, ale guvernului transilvan şi ale Cancelariei aulice către monarcul Iosif II, tot în acesta materie ; plânsurile Românilor şi ale clasei feudale adresate imperatorului Iosif şi contelui Jankovits ; investigaţiunea făcută de consilierul Michai Bruckenthal cu privire la cauzele acestei revoluţiuni; listele Românilor, cam în urma acestor evenimente, au fost scoşi din Transilvania şi colonizaţi în ţinutul Panciovei; relaţiunile Episcopului român Gedeon Nichitiiei despre activitatea sa intru liniştirea Românilor ; circulările şi scrisorile lui Horia, adresate către popor şi alte persoane diferite. Valoare importantă istorică posed şi actele ce le-am aflat în archiva Consiliului de Locotenenţă din Buda; în arhivele comitatelor Oradea, Cluj şi Deva; în arhivele primăriei şi ale comandei militare din AlbaIulia; în arhiva primăriei şi Universităţii săseşti din Sibiu; în arhivele bisericilor româneşti din Abrud şi Câmpeni — cam toate până în ziua de astăzi nu au fost de loc scrutate în direcţiunea aceasta. Am colectat, cu raport la revoluţiunea lui Horia, peste şapte sute documente diferite, ce puse faţă în faţă ne prezintă o icoană cu mult mai clară şi mai vastă despre fazele şi ideile acestei mişcări, ba totodată, ele ne oferă, cu privire la ţăranul român, un material etnologic foarte preţios. In fine, pentru a nu lăsa nimic ce poate revărsa o lumină în relaţiunile timpilor de atunici, am cercetat şi studiat localităţile ce au fost teatrul evenimentelor mai însemnate, cum sunt: Slatna, Abrudul, Cărpenişul, Câmpeni, Albacul, Buceşul, Michăleni, Cristiorul, Bradul, Mesteacănul si Valea Căianului. Am cules, în cât mi-a fost posibil, tradiţiunile ce se păstrează şi astăzi la popor despre intâmplările de atunci, şi în modul acesta mi-a succes a termina misiunea cu rezultate ce au întrecut toate așteptările mele". Comemorarea simbolică de la Ateneul Român Sub cupola „Ateneului Român" aşezământ ridicat prin contribuţia anonimă a întregului popor, pentru întărirea şi glorificarea sufletului şi a geniului naţional, se va comemora astăzi — la ora 4 d. a., — prin grija .,Ligii Antirevizioniste Române“ împlinirea a 150 de ani de la martirizarea pe roată a lui Horia şi Cloşca şi dela tragicul sfârşit în temniţă a lui Crişan. Horia — ca promotor şi conducător al mişcării de la 1794 — reprezintă în istoria şi destinul românismului un fenomen istoric, iar moartea-i tragică în străvechea cetate romană Apullum-Alba-Iulia, un simbol. Ca şi fraţii români loan şi Petru Asans cari pentru o insultă primită din partea împăratului Bizanţului au organizat un imperiu şi au redat libertatea popoarelor oprimate din Balcani, Horia şi tovarăşii săi Cloşca şi Crişan, precursorii lui Avram Iancu şi Tudor Vladimirescu, sunt întruparea însuşirilor superioare ale poporului nostru, în care se concretizează în mod genial, conştiinţa de rasă şi setea de libertate creatoare. Martirizarea lui Horia Şi Cloşca—tocmai în Alba Iulia — pare că a urmat unei voinţe supraumane, pentru ca sângele marilor luptători să mărească prestigiul simbolic al cetăţii , străbune care vorbeşte deopo- trivă de măreţia trecutului daco-roman, de persistenţa civilizaţiei latine şi de flacăra nestinsă a eroismului românesc. La Alba Iulia cerea pe patul morţii marele Ion Huniade să fie înmormântat printre ai săi, ubere suorum, refuzând omagiul Ungariei care hotărîse să-i aşeze trupul la Alba lângă Buda, în cripta regală, alături de regii canonizaţi de unguri. Cu geniala-i intuiţie , marele erou şi vizionar părea că vede şi ţine să asiste la intrarea triumfală a oştilor biruitoare ale lui Mihai Viteazul şi la încoronarea lui de „Domn al ţării româneşti, al Ardealului şi al Moldovei". Va fi văzut poate şi frângerea sălbatică pe roată a lui Horia şi Cloşca şi pălmuirea între zidurile aceleaşi cetăţi a lui Avram Iancu. Dar toate aceste fapte, sfinţite prin jertfa lui Horia trebuiau să pregătească şi să dea cea mai strălucită aureolă şi justificarea istorică măreţei încoronări a regelui Ferdinand I, ca rege al tuturor românilor. Prin glorificarea martiriului lui Horia, Cloşca şi Crişana se glorifică şi se consacră astăzi la „Ateneul Român“ triumful şi suveranitatea românismului peste „Dacia Traiană“ după mii de ani de lupte, de jertfe şi de neclintită credinţă în învierea şi întregirea neamului. Iată pentru ce serbarea e atât de simbolică și de sfântă pentru neamul nostru. UNIVERSAE Xx Martirii Nu! N’am uitat... Un veac şi jumătate N’a şters un strop din sângele vărsat, Din strigătul avid de libertate Ce’ntreg Ardealul a cutremurat... Români semeţi ce n’au ştiut sclavia, De sub potopul hoardelor de Huni S’au ridicat să-şi apere moşia Şi moştenirea marilor străbunii Cu furci de fier au fost loviţi Martirii, O lume ’ntreagă s’a cutremurat, Şi-atunci, în ziua sfântă-a răstignirii Ardealul tot a plâns şi-a ’ngenunchiat.. Nu! N’am uitat!... Cum să uităm vre-odată Blestemul şi-al durerilor noian: E strigătul lui Horia pe roată, E sângele lui Cloşca şi Crişan... E-al libertăţii cântec spre azururi Ce-a răsărit din sângerat pământ, —Prin jertfa lor s’a plămădit de-apururi Hotarul drept, hotarul nostru sfânt! MIRCEA DEM. RADULESCU forjei .Jr^dArerderSiehetrbârşLschen . (j losekk ol dlebcnbürßcr S\ ebd-Us. Horia şi Cloşca in celule in închisoarea din Alba Iulia mas i închinare marilor martiri şi mucenici ai neamului românesc: Horia, Cloşca şi Crişan de general C. DRAGU Jertfa strivirei cu roata, la Alba Iulia, a marilor patrioţi, Horia, Cloşca şi Crişan; retezarea capului lui Mihai Viteazul pe câmpia Turdei; revoluţia de la 1848 şi luptele eroice ale Moţilor, sub conducerea lui Avram Iancu, craiul Munţilor, care înebuneşte de durere, că nu poate înfăptui desrobirea fraţilor ; întemniţarea bravilor memorandişti în frunte cu părintele Lucaciu, pentru că au îndrăznit să ducă dreptatea, durerea şi jalea neamului până la Tronul împărătesc dela Viena, toate aceste jertfe sublime formează cununa de pietre nestimate, ce a înpodobit şi va înpodobi pe vecie fruntea fraţilor ardeleni. La flacăra dogoritoare, ca şi para focul ud, a acestor măreţe şi sublime jertfe, s’au oţelit sufletele tuturor românilor, făurindu-le pentru jertfele viitoare, jertfele libertăţii şi unităţii naţionale a românilor : Războiul Independenţei din 1877/78 şi Războiul pentru desrobirea fraţilor şi înfăptuirea Unirii celei mari şi eterne. Dumnezeu este martor ! Icoanele Sfinte ale marilor martiri naţionali au fost adânc săpate in sufletele tuturor ostaşilor cari au luptat pe viaţă şi pe moarte, pentru cauza dreaptă şi sfântă a Neamului Românesc. In frunte a stat de bună seamă icoana martirilor HORIA, CLOŞCA şi CRIŞAN. Jertfa sublimă şi măreaţă a acestei trinităţi „ţărani români“ din Munţii Apuseni, urmaşi demni ai Dacilor, cari au băut paharul cu otravă, ca să nu cadă vii în mâinile vrăşmaşilor , a fost desigur pilda hotărâtoare şi convingătoare, pentru acei chemaţi mai târziu să-şi facă datoria de sânge pe altarul dreptăţii libertăţii şi unităţii noastre naţionale, însufleţiţi şi electrizaţi de această covârşitoare şi dumnezeească pildă, s’au năpustit la atat vitejii dela Rahova, Griviţa, Plevna şi Smârdan, arătând lumii întregi că sunt la înălţimea bravurei şi gloriei străbune şi că sunt demni urmaşi ai celor trei martiri striviţi cu roataDupă cum scria marele bard al românismului, Vasile Alecsandri despre vitejii Războiului Independenţei: „Ce-aţi probat cu avântul vostru lumii puse în mirare „Că din vultur, vultur naşte, din stejar, stejar răsare! „Astăzi lumea ne cunoaşte : Români zice! Viteaz zice. Culmea măreţiei şi gloriei străbune a fost atinsă însă de eroii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. În adevăr , Lupta pe viaţă şi pe moarte a fost dusă cu atâta bărbăţie, bravură şi eroism de oastea marelui Rege Ferdinand I, încât a întrecut ori şi ce aşteptare şi este mai presus decât orice închipuire omenească- Un duh sfânt, duhul Martirilor neamului, îi călăuzea pretutindeni, le susţinea bărbăţia şi le înzecea puterile. Graţie acestui Duh sfânt, pământul strămoşesc de la Nistru până la Tisa şi până la Buda-Pesta a fost semănat de cruci şi scăldat din belşug cu sângele cald al vitejilor desrobitori de fraţi. Spre Alba-Iulia, cetatea desrobită de Mihai Viteazul, şi unde au purtat crucea calvarului, Horia, Cloşca şi Crişan, spre Câmpnia Turdei, unde a fost ucis mişeleşte Mihai Viteazul şi spre Tisa, sbura gândul ostaşilor şi Dumnezeu le-a ajutat, să poarte cu glorie şi în triumf dreptatea neamului, peste acele sfinte locuri, prin Munţii Apuseni ai lui Avram Iancu şi până la Buna Pesta. Sfinţi eroi ai românismului, în cetatea martirajului vostru la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1919, s’a proclamat Unirea Ardealului cu Patria Mumă. Tot acolo s’a încununat cu coroana biruinţei şi cu mare strălucire, Regele Ferdinand I întregitor de Neam, şi devotata sa soţie Regina Maria, Mama răniţilor şi suferinzilor. Vestindu-se lumei întregi, că s’a împlinit visul şi dorul pentru care v’aţi jertfit viaţa. Neamul românesc întregit la împlinirea a 150 de ani dela marţi, raiul vostru, sărbătoreşte cri smerenie şi evlavie pilda jertfelnică ce le-aţi lăsat moştenire. Bucuraţi-vă martiri ai neamului de vrednicia, bărbăţia şi vitejia urmaşilor cari v-au înţeles chemarea şi au înfăptuit-o-Iar în această zi mare, din sufletele tuturor Românilor „Uniţi pe vecie" se ridică spre înălţimea Cerului, spre Tronul Dumnezeiei şi sufletele voastre , rugăciuni pioase şi ferbinţi, ca să se coboare şi reverse şi mai departe asupra poporului român, bunătatea şi mila cerească, să coboare din belşug în sufletele românilor, duhul şi sfinţenia faptelor eroice, a celor jertfiţi pe altarul Patriei, şi unităţii noastre naţionale. Să gonească în pustiu duhul necurat, dihonia diavolului, care a început să semene vrăşmăşie şi neunire între fraţi de un sânge şi de o lege, pângărind pilda măreaţă a sacrificiului, pe altarul românismului, a marilor martiri striviţi cu roata la Alba Iulia. Zi mare, zi de pomenire pentru sfânta trinitate, a celor jertfiţi de la Alba. Să uităm toate relele şi să îndreptăm toată recunoştinţa fiinţei noastre româneşti către ei, zicându-le : „Dormiţi în pace sfinţi martiri şi fiţi fericiţi. Urmaşii v-au împlinit pilda şi credinţa. Visul vostru a fost înfăptuit. Toţi românii vieţuesc în libertate în graniţele României Mari“. HORIA ŞI TROMPEŢII NEAMULUI Horia plecase la Viena spre a pune înaintea împăratului plângerile românilor de sub sceptrul habsburgic. Iosif al II-lea era unicul, care descoperind frumoasele calităţi ale neamului românesc, căuta să-i facă dreptate. Avea multă bunăvoinţă pentru urmaşii Romei, ajunşi în iobăgia ungurească. Nimeni altul nu mai recunoscuse — nici înaintea lui, nici după el — originea românilor dela laitimii „Salve parva Romuli nepos“, saluta el pe „fiii lui Marte de pe valea „Bârgăului şi a Rodnei“, când cobora pe „Măgura calului“, venind din Bucovina de curând răpită. Era însă prea slab şi bolnăvicios, ca să poată forţa mâna slujbaşilor pajurei împărăteşti spre a le face dreptate românilor. Nici Napoleon din înălţimea deceniilor următoare n’a izbutit întru ajutorarea vlăstarului latin din Dacia. Veacuri triste şi tot mai întunecoase se perpetuau pe plaiurile Daciei „felix“, până când Dumnezeu întinse mâna Sa spre noi... Horia se întorcea deci acasă numai cu slabele asigurări împărăteşti, cari nu puteau fi realizate pe seama iobagilor români. Robia noului Babilon tot mai tare strângea cirezile ferecate in jurul coapselor româneşti. Atunci căpitanii lui Horia sunară din tulnice. Semnalul dat fu înţeles în adâncurile văilor şi a poienilor îndepărtate. Alte tulnice răspunseră prelung. întreg Zarandul începu să vuiască. începutul se făcu la Mesteacăn. Focurile fură aprinse pe dealuri, de unde ele coborârâ aprinzând castelele şi hambarele grofilor unguri. Moţii lui Horia şi zarandenii lui Crişan dovediră o hotărîtă dârzenie de a se elibera de asupritorii lor hrăpăreţi. Numele celor 3 conducători au rămas adânc întipărite în memoria iobagilor şi în tradiţia neamului. Iată motivul pentru care azi, în 28 Februarie, toată suflarea românească, cu adâncă piositate, slăveşte memoria celor 3 martiri, cari, pentru credinţa lor în dreptul la viaţă a neamului românesc şi-au sacrificat viaţa în chinurile cele mai fioroase sub zidurile urbei Alba- Iulia. De aceea întreg neamul poposeşte azi, cu sufletul înspre cetatea răstignirii lor pe roată, făcând pomenirea a 150 de ani de la marea tragedie. Să ne adunăm deci în biserici pentru prăznuirea lor, să ascultăm in şcoale istoria vieţii lor, făcând pomenirea vrednicilor martiri Horia, Cloşca şi Crişan, cari şi-au pus viaţa pentru desrobirea fraţilor. Câţi au mai suferit încă pentru visul neamului, până la plinirea vremii. Răscumpărarea din robia milenară fu înfăptuită în proporţii măreţe. Poate că pentru aceasta, mulţi nu înţeleg încă nici un prezent acest dar al lui Dumnezeu: desrobirea fraţilor şi marea unire de la Nistru la Tisa, din Maramureş la mare... Deşteptaţi-vă români cu toţii ! Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri şi de jertfirea vieţii lor. Să luăm aminte! Să ne desmetecim! Mormânt nou se găteşte acestui neam. La acest popas să ne trezim deci din toropeala bucuriei, ori a desmăţului. Să ne strângem rândurile, văzând mulţimea străinilor profitori, cari se înghesuiesc la masa bunătăţilor noastre româneşti. Câţi Lázári ai neamului zac afară la poartă, nebăgaţi in seamă, iar străinii se înveselesc minunat la masa încărcată a românismului. Chiar ca pe vremea lui Horia... Invocăm harul cinstei neamului, odinioară neprihănita, de care toţi veneticii au profitat destul, şi din ale cărei bunuri încă se îndulcesc. Pentru ce aţi suferit voi mucenici de aici şi dincolo de trecători?! Ca să vedem mulţimea străinilor sătui îmbuibându-se şi acum in România românilor ? Să ne aducem aminte de focurile ce se aprindeau pe munţi înalţi, la poalele cărora „Horia odată îşi aduna oştirea Sub falnic gorun“. Ţebea cu bătrânul gorun, Ţebea, cu mormântul lui Avram Iancu, să ne ridice pe toţi la o viaţă nouă şi fără prihană. Ţebea să lumineze cărarea naţiunii. Sunaţi voi moţi din tulnicile voastre, până când flacăra sfântă se va aprinde in toate inimile româneşti. De cumva sunteţi plecaţi prin ţară, „cu cercuri şi cu cibară“, după mălaie şi făină, puneţi atunci pe fiicele voastre ca să sune. Ele erau şi până acum trompeţii munţilor de aur ai moţilor cerşetori. La fiecare stână sunetul mistic al tulnicului să ne cheme, doar ne vom trezi din somnul „în care ne adânciră barbarii de tirani“. Avem un rege tânăr. Jugul ni l-a fărâmat Marele Său înaintaş. Ajuns-am deci stăpâni pe ale noastre plaiuri. Deci român să nu mai fie sărac, nici străin in ţara lui ! Aceste stihuri sfinţite, rupte din sufletul neamului, le aducem azi omagiu celor 3 martiri, cari pentru dreptate frânţi au fost pe roată. Pomenirea lor din neam în neam să o facem Voi tineri ai neamului, acum când peste hotare se îmbată lumea cu „revizionismul“ să vă aduceţi aminte şi de clopotarul din Târnava (Zarand), copilandrul, care s’a dus fuga în turnul bisericii, ca să vestească primejdia ungurească. Cu vrednicie mergeţi pe căile trasate de înaintaşi. Sufletul lui Horia să vă călăuzească peste veacuri. Pr. Dr. I. Felea Siluetele celor trei martiri români şi medalii atribuite lor O carte de un puternic naţional din I. Lupaş: Răscoalele ţăranilor din Transilvania la 1784 Istoria neamului nostru are pagini de un zguduitor dramatism. Printre cele mai dureroase suferinţe, epoca, în care Ardealul, Banatul şi Bucovina au trăit sub jug străin, este presărată de martirajul fraţilor redeşteptării naţionale, care au ţinut trează conştiinţa românismului. Patriotismul şi abnegaţia fruntaşilor ardeleni Horia, Cloşca şi Crişan rămân dea,cururi pildă vie a celei mai înălţătoare dovezi de desăvârşire morală a unui ţinte supreme de viaţă liberă. Eruditul profesor de la universitatea din Cluj, d. dr. I. Lupaş a scris de curând o importantă lucrare care tratează despre răscoalele ţăranilor din Transilvania, evidenţiind rolul luminos şi istoric al celor trei martiri Horia, Cloşca şi Crişan Autorul a înţeles să facă nu numai o lucrare de informaţie istorică, rece, cu un simplu caracter documentar. D-sa a reuşit să îmbrăţişeze întreaga epocă a celei de a doua jumătăţi a veacului al 18-lea, toţi au dominat viaţa plânsă a Ardealului vitregit, arătând suferinţele ţărănimii de peste munţi şi svâcnirile de legitimă revoltă ale conştiinţei româneşti, mereu trează şi dornică de eliberare. Horia, Cloşca şi Crişan au zguduit în viaţa Transilvaniei de atunci, tirania celor trei factori cari sugrumau idealurile unui popor: călugărul iezuit, agentul fiscal şi căpitănia militară împărătească. Această trinitate a imperiului bicefalic austro-ungar a deslănţuit o susţinută prigoană contra marei majorităţi a populaţiei ardelene. Multe decenii înainte de revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan au fost izbucniri de nemulţumire sugrumate de stăpânire, în modul cel mai groasnic. 1. Viaţa de jertfă a celor trei martiri ai revoluţiei din 1784 e o epopee a neamului nostru. D. prof. I. Lupaş arată în partea introductivă a lucrării evoluţia spiritului revoluţionar şi roadele lui între 1688—1764, Ungaria, Boemia şi Transilvania de la 1764—1783, precum şi împrejurările cari au contribuit la izbucnirea răscoalelor ţăranilor şi scopurile ce vroiau să atingă prin legitimele şi permanentele lor nemulţumiri. Un capitol evocator al pregătirii revoltei are menirea să zugrăvească şi căpeteniile stăpânirii străine. „Spiritul revoluţionar nu era pe la jumătatea secolului al XVIIX-lea un fenomen specific al vieţii din Transilvania, ci unul care începuse a prinde rădăcini şi în alte provincii ale monarhiei habsburgice. Sfetnicii Curţii din Viena nu lipseau a-şi face datoria, atrăgând cu tot mai multă stăruinţă atenţiunea Măriei Tereza asupra nemulţumirilor adânci ale maselor populare, exploatate crud de către clasele privilegiate“. Aceasta era atmosfera timpului în sferele conducătoare. Intr’un raport către Maria Teresia se găseşte constatarea păgubitoare pentru stăpânire, că în Transilvania populaţia este aproape in întregime românească. La 1817 scriitorul ungur Ştefan Czeverc traducând o mono------Jes - -3 gt_______________ poet şi istoric Friederich Schiller, asupra lui Horia şi Cloşca, subliniază faptul că Valahii din Transilvania alcâtuesc cea mai mare parte a populaţiei ,şi adaugă: „evident că această viţă de oameni frumoşi, sdraveni şi spornici, al căror clocotitor sânge roman nu e chiselniţă de prune, încearcă să scape de sub sistemul vătămător al aprigilor maghiari — cuceritorii lor“. Un alt factor care a contribuit într’o mare măsură la deslănţuirea revoluţiei contra satrapilor stăpâni ai pământului şi bogăţiilor transilvănene, a fost domnia lipsită de fermitatea lui Iosif II, după mulţi istorici, cel mai popular împărat dintre cei care au urcat tronul Habsburgilor. Intr’adevăr, Iosif al II-lea, in călătoriile ce le făcea în Transilvania, avea prilejul să constate justeţea revendicărilor păturei ţărăneşti. * Horia era socotit cel mai iscusit dintre luptătorii timpului. D. I. Lupaş spune că: „isvoarele contemporane îl înfăţişează pe Horia ca om de statură mijlocie, subţire, cu păr castaniu şi cu mustaţă roşiatică, având faţa ovală, nas ascuţit şi pur nz3—■c.u.m o v>_trrtm imr»rtrir»hiî- rw* margini cu cusături vinete, iar în timp de iarnă cojoc de piele de oaie şi căciulă neagră“. Istoricii afirmă că Horia avea legături cu cercurile conducătoare şi chiar cu împăratul. Dintre audienţele ce le-a avut la împărat, acea din Aprilie 1784 a fost hotărîtoare. Atunci Horia l-ar fi rugat pe împărat, să-i lase pe nemeşi în grija lui, căci va găsi el mijlocul de a-i strânge pe toţi, râsvrătind poporul contra lor“. Se afirmă chiar, ceea ce după mulţi este o simplă supoziţie, că împăratul l-ar fi îndemnat pe Horia la răscoală, prin cuvintele „but ihr das“ (faceţi voi aceasta). Tovarăş până la moarte al viteazului iobag a fost Cloşca, Ioan Oargă din Cărpiniş, ceva mai tânăr, de vreo 30 şi ceva de ani şi cu o situaţie materială mai bună, având chiar şi câteva sforicele de moşie. Alături de ei, se găsea Georghe Crişan, comandant de popor în ţinutul Zarandului. Fireşte, au fost numeroşi factori politici, economici şi sufleteşti cari au determinat revolta lui Horia. Contele Dominic Teleki, unul dintre istoricii maghiari ai răscoalei lui Horia, ai aliv.nMd__sit.nat.ng__tiranului și mai ales cercetând împrejurările cari au provocat această mişcare populară, constată că ea a fost determinată de numărul covârşitor al Românilor, de deosebirea lor etnică şi religioasă faţă de minoritatea locuitorilor Transilvaniei, şi mai ales de continua asuprire care a făcut din această provincie nu o patrie, ci un leagăn al suferinţei şi mizeriei perpetue. Nu voi evoca momentele tragice ale acestei revoluţii, care apare o justificare naţională în timpuri când nimic nu mai poate frâna cerbicia conducătorilor şi prăbuşirea credinţelor naţionale. Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan rămâne în istoria luptelor naţionale de peste muli şi nu numai dovada energiilor sufleteşti ale unui popor, dar şi simbolul marilor virtuţi cetăţeneşti şi luminatelor conştinţe de români care alcătuesc patrimoniul de nepreţuit al neamului nostru. Suferinţele ce au avut de îndurat capii mişcării au fost dintre cele mai groaznice. Horia şi Cloşca au fost traşi pe roată. Crişan s-a sugrumat în temniţă cu baierile de la cămaşă. „Acest sfârşit neaşteptat al căpitanului,care manifestese în cursul răscoalei atitudinea cea mai curajoasă şi mai radicală, nu poate fi înţeles şi explicat decât prin firea lui aprigă şi total dispreţuitoare de moarte. După cum îndrăsnise in focul răscoalei să stingă vieţile altora, nu a stat mult la îndoială în temniţa de la Alba. Iulia să şi-o curme şi pe a sa, lipsindu-şi astfel judecătorii de putinţa de a-l vedea despicat de viu sau tras în ţeapă sau cu mădularele frânte in roată, care urma să sfâşie în curând trupurile celor doi tovarăşi ai săi. S-a pronunţat totuşi a doua zi asupra rămăşiţelor neînsufleţite ale lui Crişan sentinţa „onorabilei comisiuni chesaro-erăeşti“, care pentru a da un exemplu de oroare dispunea să fie târât corpul mort al acestui criminal principal la locul de supliciu şi acolo potrivit codului criminal carolin şi teresian, articolul despre ofensarea Maiestăţii civile, despre revoluţiune şi articolul despre pedepse în mod general, gâdele să-i taie capul şi să-i despice corpul in patru bucăţi, capul să i se pună in ţeapă la locul domiciliului său în Cărpiniş, iar celelalte patru bucăţi să i se pună pe roată anume o parte de sus a cornului la Abrud, o parte de jos la Bucium, în comitatul Albiei de jos, a doua parte de sus la Brad şi a doua parte de jos la Mihăleni, în comitatul Hunedoarei“.• D. prof. I. Lupaş a scris o carte de o mare valoare istorică şi naţională. D-sa n’a făcut o lucrare de diletant, mărginindu-se la câteva fapte vagi sau la câteva date generale. Perfect informat, folosind o vastă biografie asupra subiectului, d. prof. I. Lupaş dă generației de azi, o carte care trebue să fie mereu înţeleasă prin bogăţia jertfei şi prin frumuseţea idealului celor mai destoinici înaintaşi. Este bine să ştim mereu cu câtă trudă şi cu câtă pilduită abnegaţie sa făcut România întregită de azi, pentru că numai aşa vom putea săvârşi şi de acuma înainte, tot binele pentru propăşirea şi strălucirea naţiunii şi statului de azi. Veacuri dearândul sunt presărate de jertfe. Sângele înaintaşilor să ne fie o poruncă şi un îndemn, făcându-ne din ridicarea Ţării şi elementului românesc, unicul şi supremul nostru ideal de muncă și de realizări. ____M. G