Universul, iunie 1937 (Anul 54, nr. 148-162)
1937-06-10 / nr. 157
Anul al 54-lea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN YO Pagini EXEMPLARUL Zmgfl Taxa postali plătită în numerar conform aprobării df. I CELE URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACTIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 Un eveniment imbucurător ! --------------- Congresul internaţional al medicilor şi farmaciştilor militari a depăşit cadrul obicinuit al adunărilor de acest fel. El a luat proporţiile unui prilej fericit de înfrăţire sinceră şi entuziastă a unui mare număr de intelectuali remarcabili din diferite părţi ale lumii. Eveniment înviorător în vremea îngrijorărilor endemice ale popoarelor, datorit unei masse de congresişti în care ştiinţa şi armata se îmbină atât de bine şi atât de nobil. In desbaterile profesionale şi în operaţiunile clinice, s’a afirmat întrecerea reprezentanţilor medicinii din toate părţile de a pune în serviciul umanităţii, cu cât mai mare eficacitate, resursele în neîntrerupt progres ale geniului ce nu cunoaşte rase şi hotare. Aceste lucrări au alternat cu vizitarea aşezămintelor de utilitate publică pentru îngri-Dcuunatu uu.fueşu, unde congresiştii au fost impresionaţi de nivelul lor ştiinţific şi social, cu vizitarea monumentelor culturale şi artistice, ce simbolizează evoluţiunea neamului întregit după mari suferinţe şi mari jertfe şi îndreptăţesc eternitatea unităţii sale naţionale, cu sărbătorirea acestor numeroşi şi valoroşi oaspeţi, în condiţiuni care au deslănţuit manifestaţii repetate de admiraţie pentru virtuţile, pentru prosperarea, pentru importanta contribuţiune a ţării noastre la patrimoniul civilizaţiei universale. Asemenea zile de însufleţire, când tot ce trebue să apropie se ridică hotărît peste tot ce poate să despartă, formează un mijloc direct şi sigur ca naţiunile să se cunoască bine şi să se aprecieze just, ca realităţile să risipească invenţiunile, ca adevărurile istorice să se impună fără reticenţe şi fără replici.________________ Cooperaţia economică polono-română mântuit de manifestaţiuni polono-române din ultimele două luni, desfăşurate într’o atmosferă de perfectă bunăvoinţă reciprocă şi într’un spirit de înaltă înţelegere a intereselor comune, a avut un viu răsunet în straturile largi ale poporului român, pentru care prietenia cu poporul vecin nu înseamnă numai reflexul istoric al atâtor veacuri de destine comune, dar mai ales comandamentul unei politici dictate de hotărîtoare realităţi, care, cu vrerea sau fără vrerea noastră, ne indică acelaş drum de urmat. Consolidarea raporturilor politice dintre cele două popoare va fi insă şi mai bine servită, dacă în ajutorul ei va putea sta şi factorul determinantelor economice. Problema care se pune este deci, aceasta : structura economică a celor două ţări este astfel întocmită, încât să permită o desvoltare naturală a relaţiunilor lor economice? Dacă ne-am grăbi să dăm răspunsul, judecând după indicii, cari reprezintă in clipa de faţă volumul şi valoarea schimbului dintre România şi Polonia, fireşte, că concluziile n’ar fi prea mulţumitoare. Exportul nostru in Polonia în anul trecut, calculat în valută poloneză, a atins un total de abia 4 859.000 zloţi, iar importul nostru din Polonia numai 3.457.000 zloţi. Dacă extindem însă cercetarea noastră asupra anilor anteriori, vom descoperi situaţii din ce în ce mai îmbunătăţite, culminând cu anul 1937, când cifra comerţului româno-polon s’a ridicat la peste 153 milioane zloţi, din care exportul nostru în Polonia însuma 70.756.000 zloţi , iar importul din Polonia la noi 82.408.000 zloţi. Cifrele nu sunt extraordinare, desigur, ele arată, totuşi, că condiţiunile economice ale celor două ţări nu se exclud intre ele, că ele lasă putinţa unei desvoltări a schimbului intre cele două state, că situaţia de azi este aptă, deci, de a se îmbunătăţi. Un exemplu revelator ni-l oferă relaţiunile noastre amicale cu statul cehoslovac, a cărui structură economică este asemănătoare celei a Poloniei şi cu care întreţinem azi un schimb destul de activ. Din modul cum s’a desfăşurat schimbul nostru cu Polonia in anul 1927 şi următorii, s’a putut vedea, că, deşi având o economie mixtă — şi industrială şi agricolă, cam în aceeaşi măsură — piaţa poloneză s-a dovedit un debuşeu destul de comod pentru produsele noastre şi mai ales care ţin fruntea cerealele şi leguminoasele, furajele, fructele, seminţele oleaginoase şi pieile. Pe de altă parte, cifrele statistice arată că importul nostru din Polonia a fost cu deosebire activ pentru următoarele produse : ţesături de bumbac, fire de lână şi bumbac, ţevărie, huilă şi colis, fier şi oţel, tablă, etc. Aşadar, de îndată ce se face dovada că există atâtea categorii de produse, care sunt cerute pe cele două pieţe şi care au şi participat pe scară mai întinsă — şi fără nici o sforţare deosebită — la schimbul dintre ţările noastre, trebue să existe şi putinţa unei desvoltări mai ample, pe viitor, a schimbului în aceste compartimente, dacă s’ar depune, fireşte, oarecari sforţări din ambele părţi. Sistemul compensaţiilor aplicat în ultimii ani schimbului de mărfuri dintre state, cât şi plăţilor externe, ne-a dovedit că se pot angaja relaţiuni de comerţ cu ţările socotite ca cele mai puţin abordabile pentru schimbul de produse cu ţara noastră. Din acest punct de vedere, trebue să recunoaştem, însă, că România şi Polonia au pierdut un prilej din cele mai prielnice, spre a da o desvoltare cât mai mare operaţiunilor lor de schimb I ucrsul poate fi reparat, măcar de aci înainte. Şi cu atât mai mult, cu cât părerea noastră este că dorinţa desvoltării relaţiilor noastre comerciale cu Polonia este ajutată de nevoi şi condiţiuni fireşti, care cer şi dau putinţa ca economiile celor două ţări să se completeze şi să se ajute una pe alta. Toate sforţările trebuesc deci concentrate în direcţia unei cooperări economice cât mai strânse între România şi Polonia, cooperare care să nu se limiteze numai la activarea schimbului de mărfuri, ci şi la colaborări de capitaluri şi participaţiuni la întreprinderile reciproce, cum am început s-o facem cu cehoslovacii, la înlesnirea şi desvoltarea transitului, la creiarea de zone libere în porturile noastre maritime pentru produsele poloneze, la înlesniri valutare în serviciul desvoltării turismului, etc Vizita recentă a guvernatorului Băncii Naţionale a României, la Varşovia, şi a d-lui Byrka guvernatorul Băncii Poloniei, la Bucureşti şi Constanţa, au însemnat o îmbucurătoare ilustrare de intenţiuni în această direcţie, pe care şi noi şi polonezii, desigur, le dorim transpuse cât mai repede în fapte. H. L După o fotografie de arh. AL. PETIT Interiorul bisericei „Sf. Stelian“ din comuna Stelian Popescu (Prahova) care a fost sfinţită Duminică 6 Iunie M. S. Regele întâmpină pe d. președinte Munijfel /IO Sosirea d-lui preşedinte I. Moscicki in Capitală Primirea în gara Mogoşoaia. — Parada din piaţa palatului în onoarea înaltului oaspete Excelenţa Sa d. I. Moscicky, preşedintele Poloniei, este de Luni oaspetele Ţârii. In vederea primirii înaltului oaspe, gara Mogoşoaia şi întreg parcursul, şoseaua Kiseleff, bulevardele Lascar Catargiu şi Take Ionescu, str. Franklin şi calea Victoriei, până la palatul regal, au fost frumos şi bogat pavoazate cu drapelele celor două ţări. De-a lungul drumului se înşirau unităţi din armată. De la ora 2 după amiază circulaţia a fost oprită. La ora 3 încep să sosească la gara Mogoşoaia automobilele cu persoanele oficiale. In curând pavilionul nou construit al gării Mogoşoaia s-a umplut de personalităţile oficiale care aşteptau sosirea M. S. Regelui. Sunt prezenţi I. P. S. Patriarh dr. Miron Cristea; d-n. Gh. Tătărăscu, preşedintele consiliului de miniştri; mareşal Prezan; I. Inculeţ, vice-preşedinte al consiliului; N. N. Săveanu, preşedintele Camerei; Al. Lapedatu, preşedintele Senatului; Victor Antonescu, ministru de externe; dr. C. Angelescu, ministrul educaţiei naţionale; dr. I. Costinescu, ministrul sănătăţii; Vaier Pop, ministrul industriei; V. Sassu, ministrul justiţiei; M. Cancicov, ministru de finanţe; D. Gh. Lupu şi Al Iuca, preşedinţi la înalta Curte de Casaţie; C. Viforeanu, procuror g-ral la Casaţie; Al. Stârcea, prim. preş. al Curţii de apel; Codin ştefănescu, procuror genera al Curţii de apel; întreg corpul , diplomatic, în frunte cu decanul, monseniorul Casulo; generalii: Ilasievici, comajidantul lor;Mihil N srziigtta şi al paxăzâi; Sichîtiu, şeful marelui stat major; Prodan şi Manu, inspectori de armată; Pârâianu, inspector al jandarmeriei; Papazoglu, comandantul pieţii; Al. G. Donescu, primarul general al Capitalei; general Gabriel Marinescu, Radu Irimescu, Tiberiu Moşoiu, Vaceanu şi Alimăneştianu, subsecretari de stat; colonel Bălşanu, preşedintele justiţiei militare; colonel Zeciu, prim procuror; col. Dombrovschi, comandantul reg. de esseortă regală; Paraschivescu, ministru plenipotenţiar; Grigorcea, directorul protocolului; Cernat, directorul general al siguranţei statului; Moţăţeanu, secretar general al prefecturii de poliţie; inspector general Vintilă Ionescu; chestorii Parisianu şi Stănescu, etc. De la palat au venit d-nii: general Filimon, prim .aghiotant regal; maior Sidorovici; Flondor, maestru de ceremonii; Mocioni, maestrul de vânătoare; colonel Filitti, căpitan Ştiubei. O companie din reg. 1 artilerie de gardă, cu muzică şi drapel, aştepta înşiruită pentru a da onorurile. SOSIREA SUVERANULUI IN GARA La ora 4 fără cinci minute soseşte la gara Mogoşoaia, cu automobilul, M. S. Regele, însoţit de Măria Sa Marele Voevod Mihal, ni« «14- X/XXI. Ci AU «VlMAAillV'LU.l VAJ’UUOU. exu. Ernest Urdăreanu, mareşalul Curţii regale, şi colonel Stavăr, prefectul palatului. Suveranul este salutat de membrii guvernului, în frunte cu d. Gh. Tătărăscu, I. P. S. dr. Miron Cristea, patriarhul României, şi înalţii demnitari militari şi civili, apoi trece în revistă taupa de onoare, mâna M. S. Regelui, cu care se întreţine câteva minute. Apoi dă mâna cu Măria Sa Voevodul Mihai. Din acelaş vagon mai coboară d-nii colonel Beck, ministrul de externe al Poloniei, şi Arczisevschi, ministrul Poloniei la Bucureşti. Din celelalte vagoane coboară suită care însoţeşte pe . d. preşedinte Moscicky în această călătorie: d-nii conte Römer; general Schally; căpitan Hartman; căpi ' ■ — m -H . : • • ! . Primirea d-lui Moscicky Mai trec două-trei minute şi trenul special, în cap cu două locomotive, decorate cu stema ţării noastre şi cu drapelele celor două ţări, se opreşte lângă peron. - fito vagonul care te află in dreptul pavilionului, unde, în faţă, pe covorul întins de la uşa până la marginea peronului, aşteaptă Suveranul şi Marele Voevod, coboară preşedintele statului vecin, d. I. Moscicky. Excelenţa ta strânge îndelung llf* 159 Joi 10 Iunie Egyf DIRECTOR: STELIAN POPESCU HITLERISM , de IOAN AL BRĂTESCU VOINEŞTI In ziua apariţiei în „Universul” a articolului meu precedent, m’am întâlnit cu un prieten foarte drag, dar mult mai tânăr decât mine, atât de tânăr încât aşi putea să-i fiu tată. Cele dintâi cuvinte pe care mi le-a adresat, când a sosit în cercul de prieteni în care mă găseam, au fost: — Coane Iancule, ţi-am cetit articolul din „Universul”. Care vasăzică apologia hitlerismului? Era nu numai în cuvintele dar şi în tonul tânărului prieten, căruia i-aşi fi putut fi tată, o vădită intenţie de zeflemisire foarte jicnitoare. Aşi fi fost îndreptăţit să-l reped, sau să-l biciuiesc cu o ironie mult mai crudă şi mai amară decât a lui. Dar m’am stăpânit, pe de oparte pentrucă-mi e prea drag, iar pe de alta pentrucă vream să-l conving că dreptatea e de partea mea şi-mi dau seama că aşi reuşi mai uşor dacă nu-l umilesc. . De aceea cu tonul cel mai potolit i-am vorbit precum urmează : — Dragul meu, în articolul de care vorbeşti n’am făcut tipologia hitlerismului, ci am reprodus exact, fără nici un adaos şi fără nicio schimbare, explicaţiile şi părerile unui conte german despre mişcarea antisemită din ţara lui. Personagiul nu e inventat de mine, trăeşte aevea. N’am făcut apologia hitlerismului, dar sunt gata s’o fac, şi iată pentru care motive: Întâi. Deşi sunt unul dintre cei care în timpul neutralităţei am cerut în scris intrarea în acţiune împotriva puterilor centrale, unele din măsurile luate, după terminarea războiului contra Germaniei, mi-au părut nedrepte şi neviabile din pricina absurdităţei lor. In momentul isbucnirei răsbOÎUÎWi in ordial şi în tot timpul duratei lui, toată presa , ţărilor, care s’au rânduit împotriva Germianiei trâmbiţa că răsboiul se datoreşte militarismului. Acest militarism era duşmanul de moarte, monstrul care ameninţa toată civilizaţia omenirei şi în contra căruia trebuia să se ralieze toţi iubitorii de adevăr şi de dreptate. Părerea tuturor era că monstrul trăia în Germania, und° un suveran bolnav, înscriind cu silnicie în fruntea tablei erarhice de valori morale ale neamului ce cârmuia eroismul militar, îi crease o mentalitate bolnăvicioasă, care-l îndemna la proslăvirea forţei brutale şi la nesocotirea dreptului. Negreşit că ceea ce a determinat pe unele ţări să se rânduiască împotriva Germaniei a fost gândul desrobirei unor conaţionali de sub stăpânire străină, — dar peste acest interes particular diferitelor popoare care luptau alămuri, idealul comun tuturora, folositor şi lor şi întregei umanităţi, idealul trâmbiţat prin toate publicaţiile, strigat de pe toate tribunele şi considerat de toată lumea ca singurul mijloc de a împiedica pe viitor recăderea omenirei în ticăloşia războaielor era înfrângerea şi desfiinţarea militarismului. Era de aşteptat ca la sfârşitul războiului aliaţii să pătrundă în Germania, să desfiinţeze fabricile de muniţii, să le prefacă în fabrici de instrumente de muncă creatoare şi să procedeze în acelaş fel cu fabricile de muniţii din propriile lor ţări. N’au făcut-o pentru că zeii care aveau să stabilească condiţiile păcei erau interesaţi în acele fabrici. Ce mai luminoasă şi mai ■paradoxală dovadă pentru ilustrarea acestui adevăr se poate aduce, decât faptul că Austen Chamberlain, căruia i s’a atribuit premiul Nobel pentru colaborare la menţinerea păcei, era membru în consiliul de administraţie al fabricei de arme şi muniţiuni Wikers ? ! In loc de a se desfiinţa fabricile de muniţii s’au luat Germaniei marina comercială şi coloniile, condamnându-se astfel un popor de peste 60 de milioane să trăiască înăbuşit în graniţa unei ţări prea săracă şi prea îngustă chiar pentru locuitorii ei actuali, necum pentru cei de mai târziu. In asemenea condiţiuni cine, având o minte limpede şi fiind de bună credinţă, poate tăgădui legitimitatea voinţei germanilor ca de roadele mancei lor să se împărtăşească numai elementele producătoare, nu şi paraziţii, care trăesc din specularea nevoilor altora ? Şi când germanii şi-au văzut ţara ameninţată să fie târâtă de un grup de evrei, într’o prăpastie asemenea celei în care tot un grup de evrei tărâse Rusia, cine, având o minte întreagă şi fiind de bună credinţă, poate osândi pe germani că au întreprins deparazitarea ţarei ? Al doilea. Dat fiind că nici cei mai aprigi duşmani ai hitlerismului nu îndrăsnesc să afirme că în Germania s’au întrebuinţat ca în Rusia mijloace fioroase de teroare pentru instaurarea şi dăinuirea regimului şi date fiind entuziasmul şi fidelitatea aproape unanimă cu care şeful este urmat și ascultat, — ca să pot condamna hitlerismul ar trebui să presupun că un întreg popor de peste 60 de milioane este cuprins de nebunie colectivă, ceea ce ar constitui în contra mea o dovadă de complectă lipsă de seriozitate. Al treilea. Pentru că socotesc laşitatea ca unul din cele moi josnice, greţoase şi vrednice de dispreţ sentimente, pentrucă socotesc (şi am să mă silesc să dovedesc prin alt articol) că ticăloasa stare de lucruri din ţara noastră se datoreşte tocmai laşităţei, — sunt înclinat să mă descopăr cu admiraţie şi cu respect înaintea actelor de eroism. Şi este un act de eroism vrednic de tot respectul şi de toată admiraţia acela de a înfrunta formidabila forţă a alianţei universale israelite şi a tuturor lojilor masonice din lume, luând măsuri de apărare împotriva elementelor disolvante şi parazitare, ba chiar eliminându-le, din organismul neamului. Al patrulea. Pentru că socotesc că e foarte utilă tuturor popoarelor demonstraţiunea că negocierea şi specularea produselor şi mărfurilor nu este o condiţie sine qua non de existenţă a unui popor cum e producerea lor, — că comercializarea o pot face şi alţii, nu numai evreii şi că un popor nu numai că poate trăi, dar poate trăi mai bine fără evrei. Şi în sfârşit al cincilea şi cel mai puternic motiv care m’ar determina să fac apologia hitlerismului este că el a dat o grozavă lovitură alianţei universale israelite. Până acum această alianţă era socotită de toată lumea formidabilă şi de neînvins. Ferocele naţionalism (Continuare in pag. 2-a) (Continuare in pagina 3-a) Primând Capitalei oferă înaltului oaspete tradiţionala pâine şi sare.