Universul - Capitala, februarie 1943 (Anul 60, nr. 30-57)

1943-02-01 / nr. 30

. Anul al 60-lea 12 Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfo» CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA* TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-35 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.111. SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 NAŢIUNEA ŞI RĂZBOIUL Cât de palide par descrie­rile luptelor din­ războaiele trecutului — când populaţia civilă, departe de frontul în­­căerărilor, îşi vede liniştită de treburile zilnice faţă de forma generală a războiului modern! In­ ce priveşte pericolele, a­­viaţia scurtând distanţele, iar moralul adversarului fiind so­cotit drept unul din obiecti­vele ce trebue zdruncinat, populaţia centrelor orăşeneşti, oricât de depărtate ar fi, înre­gistrează mereu pierderi pe urma bombelor ce pică din a­­vioanele ce zboară la înălţi­­mile pe unde altă dată numai V^-^nourii şi păsările pluteau. I In ce priveşte sforţările pen­tru obţinerea victoriei, gene­ralizarea se accentuiază până la o quashr-totală participare a tuturor fiilor şi fiicelor ace­­luiaş neam, indiferent de vâr­stă, însă fiecare potrivit apti­tudinilor­ şi pregătirii lor din viaţa civilă. Aprovizionarea fiind de la început socotită drept o latură de cea mai mare importanţă pentru tăria fron­tului, mobilizarea cuprinde pe toţi specialiştii, inginerii şi me­canicii din fabricile de muni­­ţiuni, din atelierele de con­­fecţiuni, din organizaţiile de transport, etc.; lucrători-mese­­riaşi ori plugari, bărbaţi şi fe­mei, în toate ţările luimei, toţi şi toate trebue să pună umărul spre a dobândi realizarea nă­zuinţelor naţiunii respective. Tineretul neamului porneşte la luptă cu armele făurite de cei mai vârstnici, cu certitu­dinea că familiile lor nu vor fi lipsite de cele necesare tra­iului, ştiind că în timp ce el îşi face datoria în faţa inami­cului, la rândul lor cei ră­maşi au grije ca nici un mo­ment să nu se oprească în loc organizarea statală ce veghea­ză pentru îndestularea trebui­toare existenţei tuturor. Această generală participare a naţiunei întregi la riscurile şi la sforţările comune, im­pune însă diriguitorilor din toate compartimentele vieţii de stat o şi mai mare atenţie faţă de interesele colectivi­tăţii. Funcţionarii statului de toate mărimile au datoria să dea cel dintâi exemplul apre­cierii jertfelor ce se cer mul­­ţimei. Măsurile ce se iau să fie gândite şi studiate, iar de­ciziile să fie pătrunse de cu­minţenie şi de prevedere. Fie­care trebue să-şi dea seama că o amânare, o neglijenţă, o rea­­voinţă ori o încălcare a orân­duirilor stabilite strică armo­nia solidară ce trebue să dom­nească în războiul la care în­treaga naţiune participă. Mai ales în domeniul cin­stei, orice îngăduinţă, orice absenţă de la controlul necru­ţător, înseamnă o slăbire a re­zistenţei cu care trebue să ducem lupta până la capăt. Numai aşa se încheagă de­plina unitate între cei ce-şi riscă viaţa, între cei cari mun­cesc pentru făurirea armelor victoriei, între cei cari au gri­ja hranei de toate zilele şi cei cari au răspunderea condu­cerii treburilor publice. AMĂNUNT! ASUPRA CONFERINŢEI DELA CASABLANCA Tanger, 30 (Radar).­­—­ Cores­pondentul agenţiei Ştefani comu­nică: Astăzi deabia s’au aflat câteva­­amănunte foarte pitoreşti asupra conferinţei dela Casablanca■ Intr’adevăr, lucrările conferinţei n- au durat decât patru sau cinci Zile. Ele au fost prelungite în spe­­franţa că în urma insistenţelor fă­cute Stalin va trimite la confe­rinţă cel puţin un reprezentant al Său. Totuşi, zilele au trecut una­­după alta şi Stalin nu trimitea pe nimeni. Londra şi Washingtonul fiu insidat apoi, prin ambasadorii­­sovietici din cele două capitale, pentru ca cel puţin Molotov să meargă la Casablanca. Numai în Sultima Zi Stalin a răspuns formal că Sovietele au altceva de făcut, decât să ia parte la „conferinţe”. In aşteptarea sosirii lui Stalin, suitele preşedintelui Roosevelt şi d-lui Churchill şi-au consacrat toată activitatea lor pentru a des­coperi şi acapara mărfuri ce le interesau în cel mai înalt grad. Înaintea plecării, avionul preşe­dintelui Roosevelt a fost încărcat cu numeroase pachete, cu covoare orientale cu lână şi obiecte vechi lucrate de artiştii marocani. Avionul lui Churchill însă a fost încărcat, simultan, cu nume­roase lăzi pline cu ouă, borcane cu miere, pui de găină şi alte lu­cruri de mâncare care toate fuse­seră rechiziţionate. Şedinţa secretă a Camerei japoneze Tokio, 30 (Radar). — Corespon­dentul agenţiei „D. N. B." trans­mite: Camera japoneză s’a întrunit Sâmbătă dimineaţa intr’o şedin­ţă secretă, in cursul căreia un reprezentant al guvernului a fă­cut o dare de seamă asupra poli­ticei externe. Proclamaţia Fuehrerului cu prilejul aniversării naţional-socialismului Berlin, 30 (Rador). — Furie­rul a dat Sâmbătă următoarea, proclamaţie : „Pentru a zecea oară se Împli­neşte astăzi ziua când preşedin­tele Reichului, Mareşalul von Hind­enburg, mi-a încredinţat răspunderea pentru conducerea Reichului. Lupta de 14 ani a ac­ţiunii naţional-socialiste în vede­rea preluării puterii, care, des­­voltându-se din începuturi foarte modeste, ajunsese atunci cu mult cel mai puternic partid al Rei­chului, având astfel dreptul le­gal al formării guvernului, şi-a dobândit astfel încheerea încu­nunată de succes. Este adevărat că această preluare a răspunderii s’a produs abia după ce toate ce­lelalte partide, într’un timp mai lung sau mai scurt, îşi dovediseră incapacitatea de a ridica din nou Germania. Reichul suferea tot mai mult consecinţele înfrângerii după un război pe care nu-l voise şi pen­tru care, din această cauză, nu era de fel pregătit. După o rezis­tenţă eroică, care timp de patru ani nu a fost frântă de nici o forţă inamică, elementele defe­tiste, încurajate din afară şi dinăuntru, au reuşit în cele din urmă să treacă la revoluţie făţişe. O VIZIUNE AMĂGITOARE Preşedintele nord - american Wilson, cu întocmirea celor 14 puncte, a prezentat lumii viziu­nea amăgitoare a unei păci vii­toare, ce era cu atât mai dorită drept adevărată de poporul ger­man cu cât acesta, în marile sale masse, cât şi în procesele men­tale ale conducătorilor lui, nu avea vreun obiectiv de război po­zitiv-Naţiunea ducea războiul pen­tru propria ei conservare şi de­­aceea în unele cercuri a fost chiar aproape recunoscătoare că i s’a oferit o pace de împăcare şi înţelegere. Imediat după ce prin aceasta poporul german a f°st a­­demenit să-şi predea armele, s’a produs istorica înşelăciune. O călcare a cuvântului rumn n,­ mai cunoscuse până atunci istoria. In locul păcii de împăcare şi Înţe­legere s’a produs acel Diktat dela Versailles, care a făcut din na­ţiunea germană şi din popoarele aliate cu ea, sclavi, le-a dezar­mat, le-a răpit drepturile poli­tice şi le-a distrus din punctul de vedere economic pe o durată căreia nu i se putea prevedea sfârşitul. Dar toate aceste nedreptăţi, îm­pilări, jefuiri economice şi dis­criminări politice ce au fost fă­cute din anul 1918 până în 1933 poporului german nu loveau în­­tr’o Germanie naţional-socialistă, ci într’o Germanie complet de­mocrato-marxistă. Orice încercare a conducători­lor democraţi, centralişti şi mar­xişti de a îmblânzi atitudinea restului omenirii printr’un apel la identitatea spirituală, după cât se pare, bănuită acolo sau chiar de a face să înţeleagă ira­­ţionalitatea acestei dictaturi a forţei nesocotite, a dat greş. Cu dârză stăruinţă, iudaismul internaţional a căutat întâi să je­fuiască din punct de vedere ca­pitalist naţiunea pentru a o face astfel coaptă economiceşte şi apoi şi spiritualiceşte pentru bolşevis­mul iudaic. URMĂRILE TRATATULUI DE LA VERSAILLES Nebunia aşa zisului tratat de pace de la Versailles a dus insă nu numai la distrugerea econo­miei germane,­ ci, mai târziu, şi la o distrugere nu mai puţin mare a vieţii economice şi în alte ţări, inclusiv aşa numitele state victorioase. Când anul 1932 se a­­propia de sfârşit, omenirea se a­­fla în starea unei crize economice permanente ce devenea tot mai acută. Şomajul apăsa nu numai asupra poporului german, ci şi asupra ţărilor bogate din occi­dent şi din America, in special în Statele Unite. In iarna anului 1932—1933, pe teritorul Reichului numărul şo­meurilor se ridicase la 7.000.000, iar al celor care lucrau un nu­măr redus de ore se ridicase la aproape aceeiaşi cifră. Metropola engleză ce stăpânea peste un sfert din suprafaţa pământului avea 2.500.000 şomeuri. Uniunea nord-americană, cu bogăţiile ei teritoriale imense şi cu fertilita­tea ei nesfârşită, număra circa 13.000.000 şomeuri. In Germania, condiţiile econo­mice corespundeau stării vieţii publice. Divizată în numeroase partide, stânjenită prin încăpă­ţânarea egoistă a reprezentanţi­lor regionali, precum şi a repre­zentanţilor intereselor diferitelor profesiuni şi partide, această si­tuaţie a Germaniei făcea iniţial imposibilă pentru orice guvern soluţionarea chiar şi a celor mai urgente probleme ale asigurării existenţei poporului nostru cu metodele de până atunci şi cu forţele existente. Măcinarea internă a corpului naţional făcuse atât de mari pro­grese încât părea că singura cale pentru o soluţie posibilă nu mai era decât intrarea în haos. In timp ce conducătorii evrei de partid şi hienele economice dis­trugeau tot mai mult temeliile vieţii politice şi economice, a­­ceeaşi agitatori evrei predicau necesitatea revoluţiei bolşevice. Era clar că, dacă 14 ani de marxism, democraţie şi parla­mentarism reuşiseră să ruineze Germania, un an de bolşevism ar fi trebuit să ajungă pentru a dis­truge complet Reichul. Astfel se găsea poporul ger­man, desbinat şi prăbuşit intern, îndatorat şi sdruncinat în finan­ţele sale de stat şi comunitare, în faţa unui faliment complet. Din 14.000.000 de oameni în stare să muncească, jumătate nu aveau suficient de lucru, iar res­tul nu avea de fel, economia se frângea tot mai mult, comerţul pierea, navigaţia şi transporturile se reduceau mereu, ţăranul pier­dea gospodăria, bucuria de viaţă începuse să dispară, iar numărul tot mai scăzut al naşterilor per­mitea anticiparea şi calcularea aproape matematică ale sfârşitu­lui poporului nostru. SITUATA GERMANIEI LA 30 IANUARIE 1933 Aceasta era deci moştenirea ce ni s’a încredinţat cu răspundere la 30 ianuarie 1933. In prima proclamaţie către poporul german, în calitate de (Continuare în pag. 3-a) FUEHRERUL ADOLF HITLER SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Bătălia de la Voronej şi din regiunea Doneţului mijlociu. — Operaţiunile din Africa de nord de R. SEIŞANU Focarele principale in raza de acţiune a ofensivei sovietice din sectorul­ de sud al frontului, sunt la vest de Voronej, unde bătălia angajată acum câteva zile are caracterul unei bătălii de miş­­care , în regiunea Donului mij­­­lociu şi în aceea a Doneţului mijlociu unde au intervenit în luntă şi rezervele germane. Presiunea forţelor sovietice pare a fi mai accentuată în spa­ţiul de la vest de Voronej, pe când în celelalte sectoare, în urma rezultatelor date de contra­atacurile germane şi ale celorlalte formaţiuni aliate, este în scădere. In cursul luptelor violente din partea de est a Doneţului mijlo­ciu, pe unde trece frontul ger­man, o divizie de infanterie ina­mică a fost nimicită. Aviaţia germană în formaţiuni puter­nice, participă cu eficacitate la luptele de apărare, în colaborare strânsă cu trupele de uscat. In zona încercuită din Stalin­grad, grupul de forţe german şi român continuă rezistenţa lor e­­roică. O informaţie interesantă dă comunicatul de azi al marelui cartier general german de ieri, privitoare la participarea în lup­tele din regiunea Donului mijlo­ciu, alături de cele germane şi italiene a unor formaţiuni de voluntari chiar din acest ţinut. Intre Donul inferior şi Cauca­­zia trupele germane continuă mişcările lor spre nouile poziţii. In ultimul timp presa ameri­cană ocupându-se de forţele ar­mate ale U. R. S. S. a constatat că în ultimele două decenii con­ducătorii Sovietelor au dat o a­­tenţie deosebită organizării şi sporirii potenţialului de război, dezvoltând pe o scară întinsă in­dustria pentru armament, aviaţie şi materialele necesare unei ar­mate cu un efectiv fără prece­dent. In acest scop — scrie un zia­rist american bine informat în această chestiune — guvernul din Moscova a pus pe întâiul plan problema înarmării, fără să ţină seamă de celelalte probleme de ordin social şi economic în legătură cu interesele generale ale populaţiunii, încât cheltuelile pentru scopuri de război au ab­sorbit aproape totalitatea veni­turilor statului prin comprimarea tuturor celorlalte până la ex­trema limită. Aceste constatări ale presei a­­mericane corespund adevărului şi confirmă scopurile război­nice ce le-au urmărit mai de mult conducătorii sovietelor în legă­tură cu pregătirea unei revoluţii mondiale, atunci când Germania era aproape dezarmată şi când celelalte puteri, în frunte cu Sta­tele Unite, Marea Britanie şi Franţa se ocupau de rezolvarea problemei limitării armamente­lor şi a dezarmării, fără să ţină seama de realităţi şi de înarmă­rile progresive şi massive ale U. R­ S. S. Câteva precisione în această materie vor scoate în evidenţă politica de război a U. R. S. S„ care a fost aplicată în ultimele două decenii şi în deosebi, dela 1933 încoace-Pregătirile militare ale U. R. S. S. cu scopul de a creia un in­strument ofensiv, capabil să sdrobească orice rezistenţă au început în 1933 pe baza planului de organizare, elaborat de statul major în care s’a prevăzut spo­rirea continuă a efectivelor ins­truite, a stocurilor de armament modern şi variat, a materialului de războiu de tot felul şi a des­­voltirii industriei de războiu pe o scară întinsă şi într’un ritm accelerat. Pe când în 1932 armata roşie nu dispunea decât de 13 000 puşti mitraliere, 10.000 mitraliere, 2.400 tunuri uşoare şi 600 grele; 300 tancuri; o singură brigadă motorizată şi 1700 avioane; în 1936 ea a dispus de 25.000 puşti­­mi­trollere; 14.000 mitraliere; 7.500 tunuri uşoare şi 1200 tu­nuri grele; 1600 tunuri anti-car, 4000 vehicole blindate şi peste 6000 de avioane; iar efectivele din timp de pace prin ordonanţa de la 10 August 1936 au fost spo­rite dela 562 000 oameni la 2 mi­lioane, prin chemarea sub dra­pel a tinerilor de la vârsta de 19 ani şi efectivul rezervelor dis­ponibile pentru caz de războiu, au fost şi ele sporite la 13 mi­(Continuare in pag. 2-a) Mareşalul Antonescu cinsteşte o familie de ţărani români Berlin, 30 (Rador). — Berliner Lokalanzeiger, într’un articol in­titulat : „Mareşalul Antonescu cinsteşte o familie de ţărani ro­mâni”, după ce arată că Mareşa­lul Antonescu a dat ca exemplu strălucit de românism, vitejie os­tăşească şi spirit de sacrificiu fa­milia unui ţăran prahovean, din­tre ai cărui fii patru au căzut pe front, iar doi luptă dârzi mai de­parte în primele linii, adaugă: „Această familie românească, una dintre atâtea mii, poate să arate gradul de participare a to­talităţii absolute a românilor la lupta contra bolşevismului ală­turi de Germania. Camarazii români, care acum se găsesc in cea mai aspră luptă la Stalingrad alături de fraţii lor germani şi care luptă şi în alte sectoare ale frontului de răsărit, fiind citaţi aproape zilnic în co­municatul militar german, dove­desc cea mai fanatică credinţă a românilor in victoria finală. Cei rămaşi acasă urmăresc fazele lup­telor de pe frontul de est cu o li­nişte netulburată”. Amiralul Raeder numit amiral inspector al marinei de război a imperiului Marei Germanii Berlin, 30 (Rador). — De la ma­rele cartier general al Fuehreru­lui se anunţă următoarele: Fuehrerul a primit Sâmbătă, la marele său cartier general, pe Marele Amiral Raeder, coman­dantul şef al marinei de război, pe care l-a numit amiral-inspec­­tor al marinei de război a Impe­riului Marii Germanii, în onoa­rea şi ca recunoştinţă a meritelor sale istorice în organizarea nouei marine de război germane, pre­cum şi a comandamentului ei în lupta de eliberare a Reichului Marei Germanii. La cererea Marelui Amiral, Fuehrerul s’a hotărît a face acea­stă numire, pentru a scuti pe Ma­rele Amiral de munca zilnică pe care o depunea la comandamen­tul marinei de război și pentru a putea, pe de altă parte, să_l păs­treze ca prim consilier în ches­tiunile privitoare la marină. In acelaş timp Fuehrerul a nu­mit pe amiralul Doenitz, coman­dantul submarinelor, în gradul de Mare Amiral şi de Coman­­dant-şef al marinei de război. Marea cinste ce se face marelui amiral Raeder subliniază impor­tanţa şi măreţia operei lui, Ma­rele Amiral Raeder fiind de la 1 Octombrie 1928 în fruntea ma­rinii de război germane. Sporirea, luptele, îndrăzneala și victoriile marinei de război germane vor rămânea, în mod neuitat, legate de numele primu­lui Mare Amiral al Imperiului Marii Germanii. încercarea neisbutită a bolşevicilor la Stalingrad Berlin, 30 (Rador). — Bolşevicii au încercat timp de zile întregi să pătrundă în una din văgăunile tipice de la Stalingrad, care se în­tinde pe o distanţă de 300 metri pe malul Volgei ,spre vest, la sud de fabrica „Baricada Roşie“ dis­trusă in întregime. Toate atacurile date de inamic contra,acestei văgăuni s’au sfă­râmat de focul armelor automate germane, cu pierderi sângeroase extrem de grele pentru inamic. Bolşevicii au atacat mereu, tre­când peste mormanele de cadavre ale camarazilor lor căzuţi, fără a isbuti să pătrundă în poziția ger­mană. Avion american prăbuşit in Marocul spaniol Şapte victime Madrid, 30 (Rador). — Co­respondentul agenţiei „D. N. B.“ transmite: Un avion nord-american cu pa­tru motoare s-a prăbuşit în noaptea de Vineri spre Sâmbătă în localitatea Sidi Rahini, din Ma­rocul spaniol, după ce sburase la o mare altitudine ,deasupra re­giuni, din jurul localității Ceuta. Aparatul a luat foc fiind com­plet distrus. Cadavrele celor șapte oameni din echipaj au fost găsite carbo­nizate sub­­­fărâmăturile avionu­lui. Coivil 1 Februarie 1943* 12 Pagini DIRECTOR ȘI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU 1 lITON­CI» DIN MISIUNE --------— . ■ ...........—--------------—■ 1111 -­ .......... Pe aerodroamele noastre de iarnă activitatea este în toi. Un echipaj se întoarce din misiune după ce a bombardat coloane inamice în cotul Donului. (S.M.P.) MENIREA NAŢIONAL-SOCIALISMULUI GERMAN Cu prilejul inaugurării sediului asociaţiei româno-germane, d. prof. Mihai Antonescu, vice­pre­şedintele Consiliului de miniştri care a participat la această inau­gurare, a rostit un discurs al cărui text l-am publicat în nu­mărul nostru de eri. Vice­preşedintele Consiliului de miniştri subliniind faptul că deschiderea căminului asociaţiei româno-germane coincide cu ziua aniversărei a zece ani de când Fuehrerul şi partidul na­­ţional-socialist au luat conduce­rea Germaniei, a arătat ce a în­semnat pentru naţiunea germană acest eveniment. „Niciodată istoria germană — a spus d-sa — n’a fost străbătută într'un popas atât de scurt de un fior atât de puternic, însufle­ţită d® o credinţă atât de fana­tică, exaltată într'o luptă atât de neobicinuită“. Şi vice­preşedintele Consiliului de miniştri preamărind acţiunea Fuehrerului în slujba patriei sa­le, şi-a exprimat astfel admira­ţia faţă de omul care „fără fa­milie, fără clasă, fără sprijin, sărac şi contestat“ a realizat transformări atât de profunde într-un timp atât de scurt. „Duşman sau prieten , a spus vice­preşedintele consiliului de miniştri — nu poţi să fii orb şi să nu-ţi da seama că ceea ce a fă­cut Adolf Hitler şi naţional so­cialismul pentru clădirea naţio­nală a marei Germanie, pentru disciplinarea muncii şi vieţii so­ciale, pentru o nouă ordine poli­tică şi pentru trăirea prin luptă a unui nou destin, este un mare exemplu pe care trebue să-l pri­veşti cu uimire şi cu respect“. Şi ca o accentuare a valorii a­­cestui exemplu, vice­preşedintele consiliului de miniştri şi-a ex­primat dorinţa ca „neamul ro­mânesc, românii de pretutindeni, inima şi conştiinţa românească, să ia din această mare trăire de fa­natism naţional şi de jertfă pen­tru patrie, pildă vie de credinţă şi de faptă". In a doua parte a cuvântărei sale, vice preşedintele Consiliu­lui de miniştri, a pus în lumină acţiunea de secole a imperialis­mului rusesc, care sub diferitele lui aspecte, n’a urmărit decât invazia asupra popoarelor euro­pene, iar astăzi sub aspectul co­munist, pe lângă această invazie urmăreşte şi „prăbuşirea biseri­cii, a familiei, a proprietăţii şi a tuturor aşezărilor fără de care Europa nu poate să mai fie“. „Cel de al treilea Reich — a spus d. profesor Mihai Antonescu — s’a zidit în mijlocul Europei tocmai în ceasul când Rusia a­­runca asupra continentului se­ducţia unei ordine sociale de pace pentru ca în spatele acestui Canaan de iluzii şi de adormirea credinţelor naţionale europene să organizeze cea mai imperialistă şi mai sălbatecă dintre invaziile militare cunoscute de istorie“. Naţional socialismul a consti­tuit „cetatea morală de rezisten­ţă a ideii naţionale“, iar armata germană este „instrumentul de îndârjenie“ a imperialismului rus sub ultima lui formă. Şi ca încheere, vice­preşedin­tele Consiliului de miniştri subli­niind încă odată ce înseamnă mai ales pentru popoarele de margini ale Europei această pri­mejdie slavă, a sintetizat astfel rolul României în apărarea Eu­ropei : „In ceasul acestei misiuni eu­ropene pe cari azi o împlinesc armatele marelui Reich, modeşti dar conştienţi de răspunderile noastre europene, slujindu-ne destinul, propriul nostru destin, noi ne apărăm pământul, pro­prietatea, familia şi viaţa şi sun­tem mândri de lupta dată pen­tru creştinătate împotriva ace­lora cari schimbă etichetele şi mirajul oferit europenilor, dar păstrează acelaş­inut şi aceeaşi voinţă de cotropire“. PRELUNGIREA MANDATULUI REICHSTAGULUI Berlin, 30 (Rador). — Guver­nul Reichului a promulgat o lege, care a apărut în Monitorul Ofi­cial, și prin care se prelungește până la 30 Ianuarie 1947, man­datul actualului Reichstag. Ofițer român pe frontul de est procedează la identificarea tere­nului in vederea tragerilor de artilerie (S.M.P­). Discursul d-rului Goebbels comentat de cercurile berlineze Prin telefon de la corespondentul nostru particular Berlin, 30. — Toţi comentatorii din capitala Reichului au fost azi in mod unanim de părere că ziua aceasta de 30 Ianuarie a fost una din cele mai semnificative din ul­timii ani. Doctorul Goebbels a precizat în discursul său­ că Fuehrerul nu poate pleca de la cartierul său ge­­neral, deoarece mărimea luptelor de pe frontul de est îl reţine acolo. Atât discursul d-rului Goeb­bels cât şi proclamaţia Fuehreru­­lui au relevat însemnătatea eve­nimentelor hotărîtoare care ur­­­mează să vină. Toţi oratorii au accentuat hotă­­rtrea poporului german de a pune la contribuţie toate forţele sale pentru dobândirea victoriei finale. însemnat a fost deasemeni fap­tul că doctorul Goebbels a preci­zat că dorinţa de a duce un răz­boi totalitar a fost adresată de poporul german conducătorilor săi şi că aceştia nu sunt decât exe­cutorii voinţei poporului. Toată lumea a fost de acord că naţional-socialismul a mai fost pus în ultimii ani, în repetate rânduri, în situaţii grele ştiind să le rezolve de fiecare dată. Doctorul Goebbels a mai făcut insemnata declaraţie că Germa­nia va porni în curând la contra­ofensivă şi că adversarii poporu­lui german nu trebue să creadă Într’o slăbiciune a acesteia. * Cu toate cuvintele precise des­­pre greutatea luptei de azi, ziua de 30 Ianuarie a dovedit voinţa nestrămutată a poporului german de a pune în cumpănă toate r­­­zervele sale. Poporul german a dovedit că Îşi dă seama de greutatea clipelor de azi şi a arătat în acelaş timp ca ştie să aleagă căile care duc la victoria finală. Spiritul de la Stalingrad a pătruns azi în ma­rile masse ale naţiunii germana hotărînd-o să facă cea mai su­premă sforţare pentru înfrânge­rea duşmanilor ei. IN PAG. 5: Textul discursului mareşalului Goering ÎNAINTE spre maiorescu de S. MEHEDINŢI Profesor universitar Din toată inima preţuiesc, domnule Pisanu, lupta pentru păstrarea limbii româneşti Cred că nu e niciun om cult, care să nu fi urmărit cu adânc interes cele scrise în cronica „Universu­lui“, şi ar fi de real folos pentru noi toţi, să aduni în chip de carte tot ce-ai tipărit în privinţa asta. Cine nu greşeşte, când am în­văţat în copilărie, cum am în­văţat... Pentru orice om cu ju­decată, e o binefacere să-i atra­gă cineva luarea aminte asupra lunecărilor condeiului. Pecingina neologismului s’a întins şi asupra satelor. Dumi­nica Poporului a publicat ani de zile scrisori trimise de săteni (zăpăciţi de gazete, şcoli şi pri­­fenării), din care nu se putea în­ţelege nimic, nimic, nimic. Mai ales scrisorile de dragoste erau balamuc curat. De la oraşe s’a întins la sate nu numai oftica şi sifilisul, dar şi neologismul. Aş fi urmat aşa­dar bucuros îndemnul de a scrie câteva rân­duri pentru ciclul „înapoi spre Maiorescu“, dar în ceasurile grele prin care trecem sunt a­­tâtea şi atâtea la rând, în legă­tură cu grija cea mare a tuturor, încât mi-a lipsit şi timpul, şi li­niştea sufletească, spre a putea scrie ceva potrivit cu însemnă­tatea operei lui Titu Maiorescu. Când voiu fi mai liber, voiu in­­cerca. Până atunci, o singură obser­vare. Am impresia că e la mij­loc şi oarecare neînţelegere. Unii cred că ar fi vorba în articolele din „Universul“ numai de neologisme. Cu toate că boa­la asta e grea, calea spre lecui­re se poate găsi. După câte ştiu, însuşi întemeietorul criticei la noi a întrebuinţat atât în scris, cât şi pe catedră, o sumă de cu­vinte nouă. Altminteri, cum ar fi putut face curs de istoria fi­­losofiei, folosindu-se numai de limba „Amintirilor“ lui Crean­gă ! Prin urmare, împotriva neologismelor necesare nu poa­te fi nimeni. Dar trebue mult, mult bun simţ, ca să ştii cum să alegi şi ce să alegi. Şi ar fi nu numai păcat, dar şi o pângărire să laşi pe orice nimenea să cal­ce hotarele limbii, avuţia cea mai de seamă a unui neam. Eu, unul, mă bucur că „Universul"“ şi „Gazeta Transilvaniei“ fac strajă împrejurul scrisului ro­mânesc. Dar nu e vorba numai de limbă. Unii, adversari parcă ar voi să pună în discuţie şi toată activitatea critică a lui Maiores­cu. Osteneala lor e de prisos. De gustul estetic şi de măsura ju­decăţilor sale literare, nu se mai îndoeşte azi nici un român cult. Aiurea stă, cred, miezul pro­cesului în zilele noastre,­­ în la­tura etică. Maiorescu a fost cel dintâi şi cel mai mare educator al neamului în epoca renaşterii noastre. Rolul acesta etnope­­dagogic nu este încă destul de înțeles de urmaşi. De a­(Continuare in pag. 2-a)

Next