Universul, decembrie 1949 (Anul 66, nr. 280-304)
1949-12-01 / nr. 280
UNIVERSUL mmm MJ (Urmare din pagina la ţările capitaliste o accentuare a mizeriei, şomajului şi foamei de teama în faţa zilei de mâine. In acelaş timp, politica de pregătire a războiului este însoţita de încălcarea continuă de către cercuola imperialiste conducătoare a drepturilor vitale elementare şi a libertăţilor democratice ale masselor populare, de întărire a reacţiunii şi toate domeniile vieţii sociale, politice şi ideologice, de folosire a metodelor fasciste de înăbuşire a lor,clor progresiste şi democratice ale popoarelor. Cu aceste măsuri burghezia imperialistă încearcă să-şi pregăteas» S spatele frontului ţh vederea unui război tâlhăresc. Astfel biocul angio-americani, aidoma agresorilor fasciei, face pregătirire în vederea unui nou război in toate direcţiile, în direcţia măsurilor militaro-strategice, a presiunilor politice şi a şantajului, a expansiunii economice şi subjugării popoarelor, a narcotizării ideologice a masselor şi a înăspririi reacţiunii. Conducătorii imperialismului american îşi construesc planurile lor de deslănţuire a unui nou război mondial şi de cucerire a dominaţiei mondiale fără să ţină seama de raportul real de forţe dintre lagărul imperialismului şi lagărul socialismului. Planurile lor de dominaţie mondială poartă un caracter şi mai iluzoriu, şi mai aventurier decât planurile hitleriştilor şi imperialiştilor japonezi. Imperialiştii americani işi supraapreciază în mod vădit forţele lor şi subaprecia?! forţa şi organizarea crescânda a lagărului antiimperialist. ?~mrejurările istorice de astăzi se deosebesc radical de împrejurările în care s’a pregătit a! doilea război mondial, iar in condiţiunile internaţionale actuale aţâţătorilor la război le este incomparabil mai greu să-şi realizeze planurile lor sângeroase. „Sunt încă prea vii în memoria popoarelor grozăviile războiului recent şi sunt prea mari forţele sociale care sunt pentru pace, pentru ca elevii lui Churchill întru agresiune să se poată înfrânge şi să îndrepte lucrurile spre un nou război”. (I. Stalin). Popoarele nu vor război şi urăsc războiul. Ele işi dau tot mai mult seama în ce groaznică prăpastie încearcă să se împingă imperialiştii. Lupta neobosită a Uniunii Sovietice, a ţărilor de democraţie populară şi a mişcării internaţionale muncitoreşti şi democratice pentru pace, libertate şi independenţa popoarelor, împotriva aţâţătorilor la război, găseşte cu fiecare zi un sprijin tot mai puternic din partea celor mai largi pături ale populaţiei din toate ţările lumii. De aci , desvoltarea luată de puternica mişcare a partizanilor răcit. Această mişcare, care uneşte în rândurile sale peste 600 de milioane de oameni, se lărgeşte şi creşte, cuprinzând toate ţările lumii şi strigând în rândurile ei mereu noui luptători împotriva primejdiei războiului. Mişcarea partizanilor păcii constitue o elocventă dovadă a faptului că massele populare iau în propriii lor mâini cauza apărării păcii, demonstrându-şi voinţa neînfrântă de a apăra cauza păcii, de a preîntâmpina războiul. Cu toate acestea, ar fi greşit şi primejdios pentru cauza păcii să se subaprecieze primejdia unui nou război, pregătit de puterile imperialiste, în frunte cu Statele Unite ale Americii şi Anglia. Creşterea enormă a forţelor lagărului democraţiei şi socialismului nu trebue să dea naştere nici unei atâtominiştiri în rândurile adevăraţilor luptători pentru pace. Ar fi o greşeală profundă şi de neiertat să se creadă că primejdia războiului s'ar fi micşorat. Experienţa istorică ne învaţă că, cu cât e mai disperată pitoza reacţiunii imperialiste, cu atât aceasta din urmă este mai furioasă şi cu atât mai mult creşte primejdia unor aventuri războinice. Numai cea mai mare vigilenţă a popoarelor, hotărîrea lor nestrămutată de a lupta activ cu toate forţele şi mijloacele lor pentru pace, vor duce la crahul planurilor criminale ale aţâţătorilor la un nou război. In condiţiunile creşterii primejdiei unui nou război, Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti le revine o mare răspundere istorică- Lupta pentru o pace trainică şi îndelungată, pentru organizarea şi unirea tot mai strânsă a forţelor păcii împotriva forţelor războiului, trebue să ocupe în momentul de faţă locul central în întreaga activitate a Partidelor Comuniste şi a organizaţiilor democratice. Pentru realizarea măreţei şi nobilei sarcini de salvare a omenirii de primejdia unui nou război, reprezentanţii Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti văd principalele lor sarcini în următoarele: 1. Este necesar de a munci şi mai perseverent pentru consulidarea organizatorică şi lărgirea mişcării partizanilor păcii, atrăgând în această mişcare noui şi noui pături ale populaţiei şi transformând-o într-o mişcare a întregului popor Trebue acordată o atenţi deosebită atragerii în mişcarea partizanilor păcii a sindicatelor, a organizaţiilor de femei, de tineret, cooperative, sportive, cultural-educative, religioase şi altele, precum şi a savanţilor, scriitorilor, ziariştilor, oamenilor de cultură, a parlamentarilor şi altor fruntaşi ai vieţii politice şi obşteşti care se pronunţa pentru apărarea păcii şi împotriva războiului. Cu deosebită putere se impune astăzi sarcina unirii tot mai strânse a tuturor partizanilor cinstiţi ai păcii, fără deosebire de credinţă religioasă, de vederi politice sau de partidul căruia aparţin, pe baza celei mai largi platforme de luptă pentru pace, împotriva primejdiei unui nou război care ameninţă omenirea. 2. Pentru dezvoltarea şi mai mare a mişcării partizande păcii are o importanţă hotărîtoare participarea tot mai activă a clasei muncitoare la această mişcare, coeziunea ei, unitatea rândurilor ei. De aceea o sarcină primordială a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti este atragerea în rândurile luptătorilor pentru cauza păcii a celor mai largi naturi ale clasei muncitoare, făurirea unităţii trainice a clasei muncitoare, organizarea de acţiuni comune a diferitelor detaşamente ale proletariatului pe baza unei platforme comune de luptă pentru pace şi independenţa naţională a ţărilor lor. 3- Unitatea clasei muncitoare poate fi cucerită numai în lupta hotărită împotriva socialiştilor de dreapta, scizionişti şi desorganizatori ai mişcării muncitoreşti. Socialiştii de dreapta de tipul lui Bevin, Attlee, Blum, Guy Myllet, Spaak, Schumacher, Benner, Saragat şi şefii sindicali reacţionari de tipul lui Green, Carey şi Deakin, care duc o politică sisionistă şi antipopulară, simt principalii duşmani ai unităţii clasei muncitoare, unelte ale aţâţătorilor la război şi lachei ai imperialismului, ce-şi masteraliza trădarea printr-o frazeologie pseudo-socialistă şi cosmopolită. Partidele Comuniste şi Muncitoreşti, luptând fără încetare pentru pace, trebue să demaşte zi de zi pe şefii socialişti de dreapta ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai păcii. Este necesar sa se desvolte şi să se transolideze neîncetat colaborarea şi unitatea de acţiune cu organizaţiile de jos şi membrii de rând ai partidelor socialiste, să fie susţinute toate elementele cu adevărat cinstite din rândurile acestor partide, arătându-se caracterul funest al politicii conducătorilor reacţionari de dreapta. 4. * Partidele Comuniste şi Muncitoreşti troiere să opună propagandei plină de ura faţă de om a agresorilor, care tind să transforme ţările Europei şi Asiei într'un sângeros câmp de bătălie, cea mai largă propagandă pentru o pace trainică şi îndelungată între popoare, să demaşte neîncetat blocurile agresive şi alianţele militarepulitate (in primul rând Uniunea Occidentală şi blond Atlanticului de Nord), să explice pe larg, ci un nou război ar aduce popoarelor nenorociri din cele mai grave şi colosale distrugeri şi că înota împotriva războiului şi apărarea păcii este cauza tuturor popoarelor din lume. Trebue luptat ca propaganda războiului, propovăduirea urii de rasă şi a duşmăniei dintre popoare care este dusă de agenţii imperialismului anglo-american, să întâmpine o hotărâtă contamnare din partea întregii opinii publice democratice din fiecare ţară. Trebue luptat ca nici o manifestare a propagandiştilor unui nou război să nu rămână fără ripostă din partea partizanilor cinstiţi ai păcii. 5. Trebue larg folosite asemenea forme noui şi eficace ale luptei de massă pentru pace, forme care s'au îndreptăţit pe deplin şi rare au fost larg practicate, în Franţa şi în Italia, cum sunt comitetele de apărare a păcii în oraşe şi sate, alcătuirea de petiţii şi proteste, anchete in sânul populaţiei. Editarea şi răspândirea de literatură care demască pregătirea războiului, strângerea de bani pentru fondul luptei pentru pace, organizarea boicotării filmelor, ziarelor, cărţilor, revistelor, companiilor de radiodifuziune, instituţiilor şi politicienilor care fac propagandă în favoarea unui nou război — toate acestea formează o sarcină dintre cele mai importante ale Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti. b. Partidele Comuniste şi muncitoreşti din ţările capitaliste socot de datoria lor să contopească lupta pentru independenţa naţională cu lupta pentru pace, să demaşte neîncetat caracterul antinaţional şi trădător al politicii guvernelor burgheze, care au devenit lachei direcţia imperialismului agresiv american, să unească şi sa strângă laolaltă toate fortele democratice patriotice din fază In jurul lozincii lichidării ruşinosului jug, care îşi găseşte expresia într’o supunere de sclav faţă de monopolurile americane, in jurul lozincii revenirii la o politică internă şi externă independentă, corespunzătoare intereselor naţionale ale popoarelor. Este necesar de a uni strâns cele mai largi masse populare din ţările capitaliste pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor democratice, explicându-le neîncetat ca apărarea păcii este indisolubil legată de apărarea intereselor vitale ale clasei muncitoare şi ale masselor celor ce muncesc, de apărarea drepturilor lor economice şi politice. Sarcini importante revin Partidelor Comuniste din Franţa, Italia, Anglia, Germania Occidentală şi celelalte ţari, ale căror popoare imperialiştii americani vor să le folosească drept carne de tun pentru realizarea planurilor lor agresive. Datoria acestor partide este să desfăşoare cu şi mai mare tărie lupta pentru pace, pentru zădărnicirea planurilor criminale ale aţâţătorilor la război angio-americani. 7. Partidelor Comuniste şi Atuncitoreşti din ţările de democraţie populară şi Uniunea Sovietică le revine— odată cu demascarea aţâţătorilor imperialişti la război şi a uneltelor lor — sarcina continuei consolidări a lagărului păcii şi socialismului în numele apărării păcii şi securităţii popoarelor. 8. Imperialiştii angro-americani acordă un rol important în realizarea planurilor lor agresive, mai cu seamă in Europa Centrală şi de Sud-Est, clicii naţionaliste a lui Tito — clică de spioni aflaţi în slujba imperialiştilor. Sarcina apărării păcii şi a luptei împotriva aţâţătorilor la război cere o continuă demascare a acestei clici care a dezertat in lagărul duşmanilor înverşunaţi ai păcii, democraţiei şi socialismului, în lagărul imperialismului şi fascismului. « Pentru prima oară in istoria omenirii a apărut un front organizat al păcii, condus de Uniunea Sovietică — bastionul şi stegarul păcii in întreaga lume. Tot mai larg se răspândeşte in massele populare din ţările capitaliste chemarea curajoasă a Partidelor Comuniste, care proclamă că popoarele nu vor lupta niciodată împotriva primei ţări socialiste din lume, impotriva Uniunii Sovietice. In timpul războiului împotriva fascismului, Partidele Comuniste au fost avangarda rezistenţei întregului popor împotriva cotropitorilor, în perioada postbelică. Partidele Comuniste şi Muncitoreşti sunt luptătorii de frunte pentru interesele vitale ale popoarelor lor, împotriva unui nou război. Unindu-se sub conducerea clasei nimicitoare, toţi adversarii unui nou război , oamenii muncii, ştiinţei, culturii, formează un puternic front al păcii, capabil sa zădărnicească planurile criminale ale imperialiştilor. Pe energia şi iniţiativa PartidePregalirite in vederea unui nou război pe cre se fac imperialiştii ajigro-americani, ofensiva rea sfiimii burgheze împotriva drepturilor democratice şi intereselor economiei ale clasei muncitoare şi ale maselor populare, cer intensificarea luptei clasei muncitoare pentru menţinerea şi consolidarea păcii, pentru organizarea unei hotăriri riposte aţâţătorilor la război şi ofensivei reacjiunii imperialiste. In această luptă, chezăşia succesului este unitatea rândurilor clasei muncitoare. Experienţa de după război arată că politica de scizionare a mişcării muncitoreşti ocupă unul din primele locuri în arsenalul mijloacelor şi metodelor tactice folosite de imperialişti pentru deslănţuirea unui nou război, pentru înăbuşirea forţelor democraţiei şi socialismului, pentru o şi mai eccentuată coborâre a nivelului de trai al masselor populare. Niciodată încă în întreaga istorie a mişcării muncitoreşti internaţionale unitatea clasei muncitoare, atât în cadrul diferitelor ţari cât şi pe plan mondial, nu avut o importanţă atât de hotărîtoare ca în vremurile noastre. Unitatea rândurilor clasei muncitoare este necesară pentru a salvgarda pacea, a zădărnici planurile criminale ale aţâţătorilor la război şi a zădărnici complotul imperialiştilor împotriva democraţiei şi socialismului, a preîntâmpina întronarea metodelor de dominaţie fascistă, a da o ripostă hotărîta ofensivei capitalului monopolist împotriva intereselor vitale ale clasei muncitoare şi a obţine îmbunătăţirea situaţiei economice a masselor celor ce muncesc. Aceste sarcini pot fi realizate mai ales pe baza unirii strânse a masselor largi ale clasei muncitoare, fără deosebire de partidul căruia aparţin, de organizarea lor în sindicate, de convingerile religioase. Unitatea de jos, iată cea mai eficace cale de unire a tuturor muncitorilor pentru apărarea păcii, a in- dependenţei naţionale a ţărilor lor, pentru apărarea intereselor economice şi a drepturilor democratice ale celor ce muncesc. Unitatea clasei muncitoare este pe deplin realizabilă, cu toaia rezistenţa pe care o opun centrele conducătoare ale acelor sindicate sau partide, care sunt conduse de scizionişti şi duşmani ai unităţii. Perioada postbelică s’a caracterizat prin marile succese repurtate în direcţia lichidării sciziunii clasei muncitoare şi a unirii strânse a tuturor forţelor democratice, ceea ce şi-a găsit expresia în crearea Federaţiei Sindicale Mondiale, a Federaţiei Democrate Internaţionale a Femeilor şi a Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, în convocarea Congresu Iu: Mondial al Partizanilor Păcii. Succesele unităţii îşi găsesc expresia iri întărirea Confederaţiei Generale a Muncii din Franţa, in crearea unui centru sindical unic în Italia (C.G.M.I.), în acţiunile de luptă ale proletariatului francez şi italian. In ţările de democraţie populară au fost repurtate succese istorice pe tărâmul taurini unităţii clasei muncitoare — au fost create partide unice ale clasei muncitoare, sindicate unice, organizaţii unice cooperative, de tineret, de femei şi altele. Această unitate a clasei muncitoare a jucat un rol hotărâtor în succesele repurtate în ceea ce priveşte avântul economic şi cultural din ţările de democraţie populară, în domeniul asigurării rolului conducător al clasei muncitoare în stat şi al îmbunătăţirii radicale a situaţiei materiale a masselor muncitoare. Toate acestea dovedesc extrem de puternica năzuinţă a masselor muncitoreşti pentru strângerea rândurilor lor, dovedesc existenţa unor posibilităţi reale de creare a unui front unic al clasei muncitoare împotriva forţelor unite ale reacţiiuii — de la imperialiştii americani şi până la socialiştii de dreapta. Imperialiştii americani şi englezi şi sateliţii lor din ţările europene, urmăresc fărâmiţarea şi iesorganizarea forţelor proletare şi populare, punându-şi mai cu seamă speranţele in soialiştii de dreapta şi în şefii sindicati reacţionar". In urma indicaţiilor directe primite de la imperialiştii americani şi englezi, Kader, socialişti de dreapta şi conducătorii reacţionari ai sindicatelor, introduc de sus sciziunea în rândurile mişcării muncitoreşti, caută să distrugă organizaţiile unice ale clasei muncitoare create în perioada de după război. Ei au încercat să distrugă dinăuntru Federaţia Sindicală Mondială, au organizat grupările scizioniste „Force Ouvriere“ in Franţa, aşa numita „Federaţie a Muncii“ în Italia, şi pregătesc crearea unui centru internaţional sindical scizionist. Asemenea încercări scizioniste au fost săvârşite şi de conducătorii organizaţiilor catolice din diferite ţări. Să confirmat in întregime aprecierea făcută de prima consfătuire a Biroului Informativ al Partidelor Comuniste cu privire la activitatea trădătoare a teaderilor socialişti de dreapa — duşmani înverşunaţi ai unităţii clasei muncitoare şi unelte ale imperialismului. In momentul de faţă socialiştii de dreapta acţionează nu nimai ca agenţi ai burgheziei din ţările lor, ci şi ca agenţi ai imperialismului american, transformând partidele lor Comuniste depinde în mare măsură rezultatul luptei gigantice pentru pace, ce ia un avânt tot mai mare de comunişti, ca luptători de frunte, depinde în primul rând să transforme posibilitatea zădărnicirii planurilor aţâţătorilor la război în realitate. Forţele democraţiei, forţele partizanilor păcii, sunt cu mult superioare forţelor reacţiunii. Acum, sarcina este de a mări şi mai nuuit vigilenţa popoarelor faţă de aţâţătorii la război, de a organiza şi uni strâns massele largi populare pentru apărarea activă a cauzei păcii în nunţile intereselor vitale ale popoarelor, în numele vieţii şi libertăţii lor social-democrate din ţările europene in partide americane, in unelte directe al agresiunii imperialiste a Statelor Unite. In ţările, unde socialiştii de dreapta fac parte din guvern (Anglia, Franţa, Austria, ţările Scandinave), ei acţionează ca înverşunaţi apărători ai „Danului Marshall“, „ Uniuni Occidentale1’, „Pactului Atlanticului de Nord“ şi tuturor celorlalte forme ale expansiunii americane. Aceşti pseudo-socialişti îndeplinesc cel mai josnic rol în persecutarea organizaţiilor muncitoreşti şi democratice care apără interesele celor ce muncesc. Socialiştii dc dreapta care se rostogolesc tot mai jos pe calea trădării intereselor clasei muncitoare, ale democraţiei şi socialismului, şi care au renegat complect învăţătura marxistă , se manifestă astăzi ca apărători şi propagandişti ai ideologiei banditeşti a imperialismului american. Teoriile lor — aceea a „socialismului democratic“, aceea a „forţei a treia“ — palavrele lor cosmopolite despre necesitatea renunţării la suveranitatea naţională, nu reprezintă altceva decât un camuflaj ideologic al agresiunii imperialismului american şi englez. Aşa numitul comitet al conferinţelor internaţionale socialiste (Commisco), jalnică progenitură a Internaţionalei a II-a, putrezită de vie, s’a transformat într’un centru de adunare a celor mai înverşunaţi scizionişti şi dezorganizatori ai mişcării muncitoreşti. Această organizaţie a devenit un centru de spionaj in slujba serviciilor de spionaj englez şi american. Numai în luptă hotărită împotriva socialiştilor de dreapta — scizionişti şi desorganizatori ai mişcării muncitoreşti, poate fi cucerită unitatea clasei muncitoare. II Biroul Informativ socoate lupta neîncetata pentru unirea şi organizarea tuturor forţelor clasei muncitoare drept o cauză primordială a Partidelor Comuniste, pentru a da o ripostă puternică pretenţiilor impertinente ale imperialismului anglo-american, pentru a spulbera speranţa sa într-un nou război mondial, pentru a apăra şi consolida cauza păcii şi securităţii internaţionale, pentru a condamna la eşec ofensiva capitalului monopolist împotriva nivelului de trai al masselor celor ce muncesc. In situaţia internaţională de astăzi este o datorie directă a Partidelor Comuniste de a arăta că dacă clasa muncitoare nu-şi va asigura unitatea rândurilor sale, ea se va lipsi de o armă de extremă importanţă in lupta împotriva primejdiei crescânde a unui nou război mondial şi a ofensivei reacţiunii imperialiste împotriva nivelului de trai al oamenilor, muncii. Ducând o luptă neîmpăcată şi consecventă in domeniul teoriei şi al practicei împotriva socialiştilor de dreapta şi leadurilor reacţionari ai sindicatelor, demascându-i fără cruţare şi izolându-ide masse, comuniştii trebue să explice cu răbdare şi perseverenţă muncitorilor social-democraţi de rând întreaga importanţă a unităţii clasei muncitoare, să-i atragă in lupta activă pentru pace, pâine şi libertăţi democratice, să ducă o politică de acţiuni comune pentru atingerea acestor scopuri. O metodă verificată de realizare a unităţii clasei muncitoare este unitatea, de acţiune, diferitelor sae detaşamente. Acţiunile comune coordonate la diferite întreprinderi, în întregi ramuri de producţie, pe oraş pe regiune, pe scară naţională şi internaţională, mobilizează cele mai largi masse la luptă pentru nevoile lor cele mai apropiate şi mai clare şi servesc stabilirii unităţii permanente a rândurilor proletariatului. Realizarea unităţii de acţiune de jos a clasei muncitoare poate să-şi găsească expresia în crearea comitetelor de apărare a păcii la întreprinderi şi instituţii* în organizarea de demonstraţii de raassa împotriva aţâţătorilor la război, în acţiuni comune ale muncitorilor* cu scopul de a apăra drepturile democratice şi de a-şi îmbunătăţi situaţia economică. In lupta pentru unitatea clasei muncitoare trebue acordată o atenţie deosebită masselor de muncitori şi oameni ai muncii catolici, cât şi organizaţiilor ior, având in vedere că convingerile religioase nu constitue o piedică în calea unităţii celor ce muncesc, mai cu seamă când această unitate este necesară pentru salvarea păcii. Acţiunile concrete comune în domeniul revendicărilor economice, coordonarea luptei intre sindicatele de clasă şi cele catolice, etc., pot fi mijloace eficace de atragere a muncitorilor catolici în frontul comun a! luptei pentru pace. Una din cele mai importante sarcini ale Partidelor Comuniste în fiecare ţară capitalistă, este de a face tot ce depinde de ele pentru a asigura unitatea mişcării sindicale. Enormă importanţă capătă In momentul de faţă atragerea în sindicate şi în luptă activă a muncitorilor neorganizaţi din punct de vedere profesional. In ţările capitaliste asemenea muncitori alcătuesc o parte însemnată a proletariatului. Dacă Partidele Comuniste vor desfăşura o muncă temeinică în rândurile muncitorilor reorganizaţi, eu vor reuşi să obţină succese serioase în făurirea unităţii clasei muncitoare. Biroul Informativ socoate că pe baza unităţii clasei muncitoare este necesară stabilirea unităţii naţionale a tuturor forţelor democratice în scopul mobilizării masselor largi populare la luptă împotriva imperialismului anglo-american şi reacţiunii interne. O importanţă extrem de mare capătă munca de zi cu zi în diferitele organizaţii de massăale oamenilor muncii: de femei, de tineret, ţărăneşti, cooperative şi alte organizaţii. Unitatea mişcării muncitoreşti şi strânsa unire a tuturor forţelor democratice este necesară nu numai Biroul Informativ alcătuit dinteeprezentanţii: Partidului Comunist Bulgar, Partidului Muncitoresc Român, Partidului celor ce muncesc din Ungaria, Partidului Muncitoresc Unit Polonez, Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice, Partidului Comunist Francez, Partidului Comunist Cehoslovac, şi Partidului Comunist Italian, examinând problema „Partidul Comunist din Iugoslavia inmâinile unor asasini şi sponi“, a căzut de acord în unanimitate asupra următoarelor concluzii : Dacă consfătuirea Biroului informativ al Partidelor Comuniste din Iunie 1948 a constatat trecerea clicii Tito-Rankovici de la democraţie şi socialism la naţionalism burghez, în timpul scurs după această consfătuire a Biroului Informativ s-a desăvârşit trecerea acestei clici de la naţionalismul burghez la fascism şi la trădarea directă a intereselor naţionale ale Iugoslaviei. Evenimentele din ultimul timp au arătat că guvernul iugoslav se află în totală dependenţă de cercurile imperialiste străine şi s’a transformat întro unealtă a politicii lor agresive, fapt care a dus la lichidarea independenţei Republicii iugoslave. Comitetul Central al Partidului Comunist şi guvernul iugoslav s’au unit complect cu cercurile imperialiste împotriva întregului lagăr al socialismului şi democraţiei, împotriva Partidelor Comuniste din întreaga lume, impotriva tarilor de democraţie populară şi a U.R.S.S. Clica de spioni şi asasinigătiţi de la Belgrad a intrat pe faţă in cârdăşie cu reacţiunea imperialistă şi a trecut în serviciul ei, fapt desvăluit cu toată claritatea de procesul de la Budapesta al lui Rajk Brankov. Acest proces a arătat că actualii guvernanţi iugoslavi au dezertat din lagărul democraţiei şi socialismului in lagărul capitalismului şi reacţiunii, au devenit unelte directe ale aţâţătorilor la un nou război şi prin actele lor de trădare se străduesc să obţină lauda imperialiştilor şi să câştige merite în ochii lor. Trecerea clicii lui Tito la fascism nu este întâmplătoare, — ea a fost efectuată din ordinul stăpânilor ei, imperialiştii anglo-americani, a căror mercenară această clică este demult, aşa cum s’a lămurit acum, trădătorii iugoslavi, executând voinţa imperialiştilor, şi-au pus ca sarcină să creeze în ţările de democraţie populară bande politice alcătuite, din elemente reacţionare, naţionaliste, clericale şi fasciste, pentru ca, bazându-se pe ele, sa înfăptuiască in aceste ţări o lovitură de stat contrarevoluţionară, să se despartă de Uniunea Sovietică şi de vitimul lagar socialist şi să le subordoneze forţelor imperialismului. Clica lui Tito a transformat Belgradul intrăm centru american de spionaj şi de propagandă anticomunistă. In timp ce toţi adevăraţii prieteni ai păcii, democraţiei şi socialismului văd în U.R.S.S. puternica fortăreaţă a social Hamillei, apărătoarea credincioasă şi neclintita a libertăţii şi independenţei popoarelor, principalul bastion al păcii — cica Tito.Rankovici ajunsă la putere sub masca de prieteni ai U.R.S.S., a deslănţuit din ordinul imperialiştilor anglo-americani o campanie provocatoare de calomnii împotriva Uniunii Sovietice, folosind cele ttrai mârşave născociri împrumutate din arsenalul hitleriştilor. Transformarea clicii Tito Rankovici intr’o agentură directă a imperialismului şi in unelte aie aţâţătorilor la război s'a desăvârşit prin aderarea deschisă a guvernului iugoslav la blocul imperialist în Organizaţia Naţiunilor Unite, unde kardeifii, djilaşii şi beblerii fac front unic cu reacţionarii americani în cele mai importante probleme ale politicii internaţionale. In domeniul politicii interne, principalul rezultat al activităţii clicii trădătoare TitoTrankovici, este lichidarea de fapt a orânduirii de democraţie populară din Iugoslavia. In urma politicii contrarevoluţionare a clicii Tito.Rankovici, care a uzurpat puterea în partid şi stat, în Iugoslavia a fost întronat un regim de stat anticomunist, poliţist, de tip fascist. Baza socială a acestui regim o constitue chiaburimea la sate si elementare capilapentru rezolvarea problemelor curente de zi cu zi ale clasei muncitoare şi ale masselor celor ce muncesc, ea este deasemeni necesară şi pentru rezolvarea problemelor fundamentale, care stau în faţa proletariatului ca clasă ce conduce lupta pentru răsturnarea puterii capitalului monopolist, pentru reorganizarea socialistă a societăţii. Pe baza succeselor realizate pe tărâmul unităţii rândurilor mişcării muncitoreşti şi a strânsei uniri a tuturor forţelor democratice, va deveni posibilă desfăşurarea luptei in ţările capitaliste pentru formarea de guverne, care să strângă laolaltă toate forţele patriotice ţi se opun subjugării ţarilor lor de către imperialismul american, care să sa situeze pe platforma unei păcitrainice intre popoare, să înceteze goana înarmărilor şi să ridice nivelul de trai al masselor muncitoare. In ţările de democraţie populară, în fals Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti stă sarcina de a consolida şi mai mult unitatea deja realizată a clasei muncitoare şi a organizaţiilor unice — sindicale, cooperative, de femei, de tineret şi ,tele. Biroul Informativ socoate că succesele noui ale luptei pentru unitatea clasei muncitoare şi unirea strânsă a forţelor democratice depind în primul rând de îmbunătățiste la oraş. In Iugoslavia puterea se află de fapt în mâna unor elemente antipopulare şi reacţionare. Organele centrale şi locale sunt înţesate de elemente active ale vechilor partide burgheze, chiabureşti şi alte elemente duşmănoase democraţiei populare. Vârfurile cârmuitoare fasciste se menţin datorită unui aparat militaro-poliţienesc extrem de umflat, cu ajutorul căruia ei asupresc popoarele Iugoslaviei, au transformat ţara într’un lagăr militar, au lichidat drepturile democratice ale oamenilor muncii şi înăbuşe orice exprimare liberă a gândirii. Guvernanţii iugoslavi înşeală în mod demagogic şi neruşinat poporul, afirmând că ei ar construi socialismul în Iugoslavia. In realitate este clar pentru orice marxist că în Iugoslavia nu poate fi vorba de nici un fel de construire a socialismului, în condiţiunile când clica lui Tito a rupt cu Uniunea Sovietică, cu întregul lagăr al socialismului şi democraţiei, răpind prin aceasta Iugoslaviei reazămul principal al construirii socialismului, când această clică a subordonat ţara din punct de vedere economic şi poliţie imperialiştilor angro-americani. Sectorul de Stat în economia Iugoslaviei a încetat de a fi un bun al poporului, deoarece puterea de stat se află în mâinile duşmanilor poporului. Clica Iito-Rankovici a creat largi posibilităţi pentru pătrunderea capitalului străin în economia ţării, a pus economia ţării sub controlul monopolurilor capitaliste. Cercurile industrialo-financiare anglo-americane, investindu-și capitalurile în economia iugoslavă, transformă Iugoslavia într-o anexă agrară și furnizoare de materii prime a capitalului străin. Aservirea tot mai mare a Iugoslaviei de către imperialism duce la intensificarea exploatării clasei muncitoare şi la înrăutăţirea puternică a situaţiei ei materiale. Politica pe care guvernanţii Iugoslavi o urmează la ţară, poartă un caracter chiaburesc-capitalist. Pseudocooperativele care sunt organizate cu forţa la sate, se află în mâinile chiaburim» şi agenturii ei şi formează un mijloc de exploatare a masselor largi ale ţărănimii muncitoare. Firea întregii munci organizatorice şi ideologice a fiecărui Partid Comunist şi Muncitoresc. Pentru Partidele Comuniste şi Muncitoreşti are o importanţă deosebită demascarea ideologică şi lupta neîmpăcată împotriva oricărei manifestări a oportunismului, a sectarismului, a naţionalismului burghez, lupta împotriva pătrunderii agenturii duşmane în rândurile Partidului, învăţămintele care decurg din demascarea clicii de spioni Tito- Rankovici impun imperios Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti întărirea maximală a vigilenţei revolţionare. Agenţii clicii lui Tito joacă astăzi rolul de înverşunaţi scizionişti în rândurile mişcării muncitoreşti şi democratice, care îndeplinesc voinţa imperialiştilor americani. De aceea este necesară lupta hotărită împotriva uneltirilor acestei agenturi a imperialiştilor, oriunde ea încearcă să acţioneze în organizaţiile muncitoreşti şi democratice. Consolidarea organizatorică şi politico-ideologică a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti pe baza principiilor marxism-leninismului, constitue cea mai importantă condiţiune a succesului luptei clasei muncitoare pentru unitatea rândurilor sale, pentru cauza păcii, pentru independenţa naţională a ţărilor lor, pentru democraţie şi socialism. Mercenarii iugoslavi ai imperialiştilor, punând mâna pe conducere în Partidul Comunist din Iugoslavia, au deslănţuit o campanie teroristă împotriva adevăraţilor comunişti, credincioşi principiilor marxism-leninismului, şi care luptă pentru independenţa iugoslaviei faţă de imperialişti. Mii de patrioţi iugoslavi devotaţi comunismului au fost excluşi din partid, aruncaţi in închisori, în lagăre de concentrare, şi mulţi dintre ei au fost ucişi în torturi, asasinaţi în închisori sau de după colţ, cum este cazul cunoscutului comunist iugoslav Arsolovanoviei. Cruzimea cu care sunt exterminaţi în Iugoslavia luptătorii fermi pentru comunism, poate fi comparată numai cu bestialităţile fasciştilor hitlerişti sau ale călăilor lui Tsaldaris în Grecia şi ai lui Franco în Spania. Excluzând din rândurile partidului pe comuniştii credincioşi internaţionalismului proletar, exterminându-i, fasciştii iugoslavi au deschis larg porţile partidului pentru elementele burgheze şi chiabureşti. In urma teroarei fasciste despăriţuite de banda titoistă împotriva forţelor sănătoase ale P.C. din Iugoslavia, conducerea Partidului Comunist din Iugoslavia a ajuns complect în mâinile spionilor şi asasinilor, mercenari ai imperialismului. Partidul Comunist din Iugoslavia a ajuns în stăpânirea unor forţe contrarevoluţionare care fără să aibă vreun drept vorbesc în numele partidului. Se ştie că burghezia foloseşte de mult vechea metodă de a-şi recruta spioni şi provocatori în rândurile partidelor clasei muncitoare. Cu asemenea mijloace imperialiştii caută să descompună dinăuntru aceste partide şi să şă le subordoneze. In Iugoslavia ei au reuşit să-şi atingă acest scop. Ideologia fascistă, politica internă fascistă ca şi politica externă trădătoare a clicii lui Tito, în întregime subordonată cercurilor imperialiste străine, au săpat o prăpastie între clica de spioni fascişti Tito-Rankovici şi interesele fundamentale ale ■ popoarelor dornice de libertate din Iugoslavia. De aceea activitatea antipopulară şi trădătoare a clicii Tito întâmpină o rezistenţă tot mai mare atât din partea comuniştilor, care au rămas credincioşi marxism-leninismului, cât şi în rândurile clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare din Iugoslavia. Pornind de la fapte incontestabile, care dovedesc trecerea complectă a clicii lui Tito la fascism şi dezertarea ei în lagărul imperialismului internaţional Biroul Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti consideră că: 1. Grupul de spioni Tito, Rankovici, Kardeij, Djilas, Prade, Gosneak, Maslarici, Bebler, Mrazovici, Vukmanovici, Koce Popovici, Kidrici, Neşkovicî, Zlatici, Velebit, Kolişevski şi alţii sunt duşmani ai clasei muncitoare şi ţărănimii, duşmani ai popoarelor Iugoslaviei. 2. Acest grup de spioni reflectă nu voinţa popoarelor Iugoslaviei, ci voinţa imperialiştilor angro-americani,din care cauză el a trădat interesele ţării şi a lichidat independenţa politică şi economică a Iugoslaviei. 3. „Partidul Comunist din Iugoslavia“ în compoziţia sa actuală, ajungând în mâinile duşmanilor poporului, asasinilor şi spionilor, a pierdut dreptul de a se numi partid comunist şi nu este decât un aparat, care îndeplineşte însărcinările de spionaj ale clicii Tito, Kardeij, Rankovici şi Djilas. Birou informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti consideră de aceea, că lupta împotriva clicii Tito — împotriva acestor spioni şi asasini plătiţi — constitue datoria internaţională a tuturor Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti. Este o datorie a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti, de a acorda ajutor din toate punctele de vedere clasei muncitoare şi ţărănimii muncitoare iugoslave, care luptă pentru readucerea Iugoslaviei în lagărul democraţiei şi socialismului. O condiţiune necesară pentru revenirea Iugoslaviei în lagărul socialist o constitue lupta activă a elementelor revoluţionare, atât înlauntrul P. C. din Iugoslavia cât şi în afara lui, pentru renaşterea partidului cu adevărat comunist, revoluţionar, al Iugoslaviei, partid credincios marxism , leninismului, principiilor internaţionalismului proletar şi luptător pentru independenţa Iugoslaviei faţă de imperialism. Forţele din Iugoslavia devotate comunismului, neavând posibilitatea în condiţiile crâncenei terori fasciste de a se manifesta deschis împotriva clicii Tito-Rankovici, au fost silite să pornească pe aceeaş calede luptă pentru cauza comunismului pe care merg comuniştii din acele ţări unde le-a fost închisă calea spre activitatea legală. Biroul Informativ îşi exprimă ferma sa convingere, că printre muncitorii şi ţăranii din Iugoslavia se vor găsi forţe capabile să asigure victoria asupra clicii de spioni şi restauratori burghezi a lui Tito Rankovici, că oamenii muncii din Iugoslavia sub conducerea clasei muncitoare vor şti să restabilească cuceririle istorice ale democraţiei populare, obţinute cu preţul unor grele sacrificii şi prin lupta eroică a popoarelor Iugoslaviei şi vor merge pe calea construirii socialismului. Biroul Informativ consideră, că una din sarcinile principale ale Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti este întărirea permanentă a vigilenţei revoluţionare în rândurile lor, demascarea şi stârpirea elementelor naţionaliste-burgheze şi a agenţilor imperialismului, sub orice drapel s’ar ascunde. Biroul Informativ consideră necesară întărirea muncii ideologice în rândurile Partidelor Comuniste şi Amuncitoreşti, a muncii de educare a comuniştilor în spiritul devotamentului faţă de internaţionalismul proletar şi al intransigenţei faţă de orice abateri de la principiile marxism-leninismului, în spiritul devotamentului faţă de democraţia pop,țară şi socialism. UNITATEA CLASEI MUNCITOARE $1 SMMi PM3ELE COMUNISTE ŞI MUNCITOREŞTI REZOLUŢIE A BIROULUI INFORMATIV PARTIDE COMUNIST DIN IUGOSLAVIA IN MÂINILE UNOR ASASINI ŞI SPION! REZOLUŢIE a biroului informativ Apărarea păcii şi lupta împotriva aţâţătorilor la război »...szv.s» OAMENI! MUNCII fel EXPRIMĂ MAREA BUCURIE PENTRU HOTĂRÂREA DE A SE CONSTRUI „CASA SCÂNTEII“ „Prin înălţarea unei atât de importante instituţii de cultură, învăţătura va deveni posibilă tuturor ‘în "" —tot bucura de ea“ Prin nenumărate scrisori trim ziarului „Scânteia“ şi altor zii oamenii muncii îşi exprimă ma bucurie pentru hotărirea de a cetrui marele centru de indlus! poligrafică „Casa Scânteii“, ivit să răspândească lumina culturii cialiste in cnassele largi ale porului muncitor. In scrisoarea trimisă ziari „Lupta Sibiului“, muncitorul 5 Ştefan, deta- fabrica „Metalurgii din Sibiu, sparte intre altele: „Am subscris din toată inima pentru construirea „Casei Scânteii" deoarece am încă vii în amintire greutăţile prin care am trecut până când am terminat cele câteva clase primare. N'am putut avea niciodată cariile mele, totdeauna fiind nevoit să învăţ pe cărţi împrumutate. Prin „Casa Scânteii“, care va răspândi cărţi şi ziare în toate straturile poporului muncitor, învăţătura va deveni posibilă tuturor acelora care în trecut nu s’au putut bucura de ea. Noi muncitorii ne putem da cel mai bine seama de ceea ce va însemna „Casa Scânteii" pentru noi şi pentru copiii noştri. Cu ajutorul ei ne vom putea croi şi mai uşor decât până acum drumul către o viaţă fericită. Eu sunt mândru că pot contribui la înălţarea urei atât de importante Instituţii de cultură care va fi semna un mare pas înainte pe drumul construirii socialismului în ţara noastră“. Strungarul fruntaş Severin, de la întreprinderea „Metalurgia* din Bacău, se adresează astfel redacţiei ziarului „Luptătorii!“: „îmi amintesc şi acum cu câtă greutate şi cu cât sacrificiu izbutea un muncitor să-şi procure o carte bună Când eram ucenic trebuia să mă ascund pentru ca să-mi pot arunca ochii pe o carte în care se vorbea de lupta clasei muncitoare pentru dreptate şi libertate. Astăzi, când sub conducerea Partidului lor oamenii muncii din ţara noastră luptă pentru a-şi făuri o viaţă mai bună, pentru construirea socialismului, este nevoie de cât mai multe cărţi de ştiinţă şi de cultură sănatoasă. Cu ajutorul culturii şi ştiinţei oamenii muncii vor deveni constructori ai propriei lor fericiri. De aceea, m-am bucurat nespus când am aflat că Partidul a hotărît construirea „Casei Scânteii“ şi am subscris salariul meu pe două zile r şi prima de producţie pe care am fi primit-o pentru succesele în muncă obţinute in cadrul întrecerii în cinstea zilei de 7 Noembrie. Atunci când cărţile, revistele şi ziarele tipărite de „Casa Scânteii" , vor pătrunde in milioane de exemplare până în cele mai îndepărtate câtime ale ţării, satisfăcând dorinţa de învăţătură a milioanelor de oameni ai muncii, când voiu citi pe coperta cărţilor „tipărit la Casa Scânteii“ voiu avea o neţărmurită bucurie gândindu-mă că şi eu am fost printre aceia cari au contribuit la înfăptuirea acestui măreţ edificiu de cultură socialistă”. „In trecut, — scrie Maria Botez, profesoară la Şcoala Medie Tehnică Sanitară din Braşov, — manualele şcolare, tipărite de casele de editură aflate în mâinile exploatatorilor, erau puţine şi foarte scumpe. Din această cauză, elevii săraci nu-şi puteau procura niciodată cărţile necesare şi erau siliţi să facă eforturi mari şi complicate pentru a putea învăţa. „Casa Scânteii" va da posibilitate tuturor celor dornici de cultură să şi-o apropie şi sa şi-o însuşească. Aducând modesta mea contribuţie, am avut sentimentul bucurie: de a fi pus o cărămida în plus în temelia operei de culturalizare *" a masselor pe care o întreprinde Partidul Muncitoresc Român, la opera de construire a socialismului în ţara noastră şi de consolidare a păcii în lume. (Agerpres).