Universul, decembrie 1949 (Anul 66, nr. 280-304)

1949-12-01 / nr. 280

UNIVERSUL mmm MJ (Urmare din pagina l­a­ ţările capitaliste o accentuare a mi­zeriei, şomajului şi foamei de teama în faţa zilei de mâine. In acelaş timp, politica de pregătire a răz­boiului este însoţita de încălcarea continuă de către cercuola impe­rialiste conducătoare a drepturilor vitale elementare şi a libertăţilor de­mocratice ale masselor populare, de întărire a reacţiunii şi toate do­meniile vieţii sociale, politice şi ideologice, de folosire a metodelor fasciste de înăbuşire a lor,clor pro­gresiste şi democratice ale popoa­relor. Cu aceste măsuri burghezia imperialistă încearcă să-şi pregă­teas»­ S spatele frontului ţh vederea unui război tâlhăresc. Astfel biocul angio-americani, ai­doma agresorilor fasciei, face pre­­gătirire în vederea unui nou război in toate direcţiile, în direcţia măsu­rilor militaro-strategice, a presiu­nilor politice şi a şantajului, a ex­pansiunii economice şi subjugării popoarelor, a narcotizării ideologice a masselor şi a înăspririi reacţiunii. Conducătorii imperialismului ame­rican îşi construesc planurile lor de deslănţuire a unui nou război mondial şi de cucerire a dominaţiei mondiale fără să ţină seama de raportul real de forţe dintre lagărul imperialismului şi lagărul socialis­mului. Planurile lor de dominaţie mondială poartă un caracter şi mai iluzoriu, şi mai aventurier decât planurile hitleriştilor şi imperialiş­tilor japonezi. Imperialiştii ameri­cani işi supraapreciază în mod vă­dit forţele lor şi subaprecia?! for­ţa şi organizarea crescânda a­ la­gărului antiimperialist. ?~mrejurările istorice de astăzi se deosebesc radical de împrejură­rile în care s’a pregătit a! doilea război mondial, iar in condiţiunile internaţionale actuale aţâţătorilor la război le este incomparabil mai greu să-şi realizeze planurile lor sângeroase. „Sunt încă prea vii în memoria popoarelor grozăviile răz­boiului recent şi sunt prea mari forţele sociale care sunt pentru pace, pentru ca elevii lui Churchill întru agresiune să se poată înfrân­ge şi să îndrepte lucrurile spre un nou război”. (I. Stalin). Popoarele nu vor război şi urăsc războiul. Ele işi dau tot mai mult seama în­ ce groaznică prăpastie încearcă să se împingă imperialiştii. Lupta neobosită a Uniunii Sovie­tice, a ţărilor de democraţie popu­lară şi a mişcării internaţionale mun­citoreşti şi democratice pentru pace, libertate şi independenţa po­poarelor, împotriva aţâţătorilor la război, găseşte cu fiecare zi un sprijin tot mai puternic din partea celor mai largi pături ale populaţiei din toate ţările lumii. De aci , desvoltarea luată de puternica mişcare a partizanilor răcit. Această mişcare, care uneşte în rândurile sale peste 600 de mi­lioane de oameni, se lărgeşte şi creşte, cuprinzând toate ţările lumii şi strigând în rândurile ei mereu noui luptători împotriva primejdiei războiului. Mişcarea partizanilor păcii constitue o elocventă dovadă a faptului că massele populare iau în propriii­ lor mâini cauza apără­rii păcii, demonstrându-şi voinţa neînfrântă de a apăra cauza păcii, de a preîntâmpina războiul. Cu toate acestea, ar fi greşit şi primejdios pentru cauza păcii să se subaprecieze primejdia unui nou război, pre­gătit de puterile impe­rialiste, în frunte cu Statele Unite ale Americii şi Anglia. Creşterea enormă a forţelor lagă­rului democraţiei şi socialismului nu trebue să dea naştere nici unei atâtominiştiri în rândurile adevăraţi­lor luptători pentru pace. Ar fi o greşeală profundă şi de neiertat să se creadă că primejdia războiului s'ar fi micşorat. Experienţa isto­rică ne învaţă că, cu cât e mai disperată pitoza reacţiunii imperia­liste, cu atât aceasta din urmă este mai furioasă şi cu atât mai mult creşte primejdia unor aventuri răz­boinice. Numai cea mai mare vigilenţă a popoarelor, hotărîrea lor nestră­mutată de a lupta activ cu toate forţele şi mijloacele lor pentru pace, vor duce la crahul planurilor criminale ale aţâţătorilor la un nou război. In condiţiunile creşterii primej­diei unui nou război, Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti le revine o mare răspundere istorică- Lupta pentru o pace trainică şi îndelun­gată, pentru organizarea şi unirea tot mai strânsă a forţelor păcii îm­potriva forţelor războiului, trebue să ocupe în momentul de faţă lo­cul central în întreaga activitate a Partidelor Comuniste şi a organi­zaţiilor democratice. Pentru realizarea măreţei şi no­bilei sarcini de salvare a omenirii de primejdia unui nou război, re­prezentanţii Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti văd principalele lor sarcini în următoarele: 1. Este necesar de a munci şi mai perseverent pentru consulida­­rea organizatorică şi lărgirea miş­cării partizanilor păcii, atrăgând în această mişcare noui şi noui pături ale populaţiei şi transformând-o în­­tr-o mişcare a întregului popor Trebue acordată o atenţi deose­bită atragerii în mişcarea partiza­nilor păcii a sindicatelor, a organi­zaţiilor de femei, de tineret, coope­rative, sportive, cultural-educative, religioase şi altele, precum şi a sa­vanţilor, scriitorilor, ziariştilor, oa­menilor de cultură, a parlamenta­rilor şi altor fruntaşi ai vieţii poli­tice şi obşteşti care se pronunţa pentru apărarea păcii şi împotriva războiului. Cu deosebită putere se impune astăzi sarcina unirii tot mai strânse a tuturor partizanilor cinstiţi ai păcii, fără deosebire de credinţă religioasă, de vederi politice sau de partidul căruia aparţin, pe baza celei mai largi platforme de luptă pentru pace, împotriva primejdiei unui nou război care ameninţă ome­nirea. 2. Pentru dezvoltarea şi mai mare a mişcării partizande­ păcii are o importanţă hotărîtoare participarea tot mai activă a clasei muncitoare la această mişcare, coeziunea ei, unitatea rândurilor ei. De aceea o sarcină primordială a Partidelor Co­muniste şi Muncitoreşti este atra­gerea în rândurile luptătorilor pen­tru cauza păcii a celor mai largi naturi ale clasei muncitoare, făuri­rea unităţii trainice a clasei munci­toare, organizarea de acţiuni co­mune a diferitelor detaşamente ale proletariatu­lui pe baza unei platfor­­m­e comune de luptă pentru pace şi independenţa naţională a ţărilor lor. 3- Unitatea clasei muncitoare poate fi cucerită numai în lupta hotărită împotriva socialiştilor de dreapta, scizionişti şi desorganiza­­tori ai mişcării muncitoreşti. Socialiştii de dreapta de tipul lui Bevin, Attlee, Blum, Guy Myllet, Spaak, Schumacher, Benner, Sara­­gat şi şefii sindicali reacţionari de tipul lui Green, Carey şi Deakin, care duc o politică s­isionistă şi antipopulară, simt principalii duş­mani ai unităţii clasei muncitoare, unelte ale aţâţătorilor la război şi lachei ai imperialismului, ce-şi mas­­teraliza trădarea printr-o frazeolo­gie pseudo-socialistă şi cosmopolită. Partidele Comuniste şi Muncito­reşti, luptând fără încetare pentru pace, trebue să demaşte zi de zi pe şefii socialişti de dreapta ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai păcii. Este necesar sa se desvolte şi să se tr­ansolideze neîncetat colaborarea şi unitatea de­ acţiune cu organiza­ţiile de jos şi membrii de rând ai partidelor socialiste, să fie susţi­nute toate elementele cu adevărat cinstite din rândurile acestor par­tide, arătân­du-se caracterul funest al politicii conducătorilor reacţio­nari de dreapta. 4. * Partidele Comuniste şi Mun­citoreşti troiere să opună propa­gandei plină de ura faţă de om a agresorilor, care tind să transforme ţările Europei şi Asiei într'un sân­geros câmp de bătălie, cea mai largă propagandă pentru o pace trainică şi îndelungată între po­poare, să demaşte neîncetat blo­curile agresive şi alianţele militare­­pulitate (in primul rând Uniunea Occidentală şi blond Atlanticului de Nord), să explice pe larg, ci un nou război ar aduce popoarelor nenorociri din cele mai grave şi colosale distrugeri şi că înota îm­potriva războiului şi apărarea păcii este cauza tuturor popoarelor din lume. Trebue luptat ca propaganda războiului, propovăduirea urii de rasă şi a duşmăniei dintre popoare care este dusă de agenţii imperia­lismului anglo-american, să întâm­pine o hotărâtă contamnare din partea întregii opinii publice demo­cratice din fiecare ţară. Trebue luptat ca nici o manifestare a pro­pagandiştilor unui nou război să nu rămână fără ripostă din partea par­tizanilor cinstiţi ai păcii. 5. Trebue larg folosite asemenea forme noui şi eficace ale luptei de massă pentru pace, forme care s'au îndreptăţit pe deplin şi rare au fost larg practicate, în F­ranţa şi în Ita­lia, cum sunt comitetele de apărare a păcii în oraşe şi sate, alcătuirea de petiţii şi proteste, anchete in sânul populaţiei. Editarea şi răspân­direa de literatură care demască pregătirea războiului, strângerea de bani pentru fondul luptei pentru pace, organizarea boicotării filmelor, ziarelor, cărţilor, revistelor, com­paniilor de radiodifuziune, institu­ţiilor şi politicienilor care fac pro­pagandă în favoarea unui nou răz­boi — toate acestea formează o sarcină dintre cele mai importante ale Partidelor Comuniste şi Mun­citoreşti. b. Partidele Comuniste şi mun­citoreşti din ţările capitaliste socot de datoria lor să contopească lupta pentru independenţa naţională cu­ lupta pentru pace, să demaşte ne­încetat caracterul antinaţional şi trădător al politicii guvernelor bur­gheze, care au devenit lachei di­recţi­a imperialismului agresiv a­­merican, să unească şi sa strângă laolaltă toate fortele democratice patriotice din fază In jurul lozin­cii lichidării ruşinosului jug, care îşi găseşte expresia într’o supune­re de sclav faţă de monopolurile americane, in jurul lozincii reveni­rii la o politică internă şi externă independentă, corespunzătoare in­tereselor naţionale ale popoarelor. Este necesar de a uni strâns cele mai largi masse populare din ţările capitaliste pentru apărarea dreptu­rilor şi libertăţilor democratice, explicându-le neîncetat ca apărarea păcii este indisolubil legată d­e a­­părarea intereselor vitale ale clasei muncitoare şi ale masselor celor ce muncesc, de apărarea drepturilor lo­r economice şi politice. Sarcini importante revin Parti­delor Comuniste din Franţa, Italia, Anglia, Germania Occidentală şi ce­lelalte ţari, ale căror popoare impe­rialiştii americani vor să le folo­sească drept carne de tun pentru realizarea planurilor lor agresive. Datoria­ acestor partide este să des­făşoare cu şi mai mare tărie lupta pentru pace, pentru zădărnicirea planurilor criminale ale aţâţătorilor la război angio-americani. 7. Partidelor Comuniste şi Atunci­­toreşti din ţările de democraţie populară şi Uniunea Sovietică le revine— odată cu demascarea aţâ­ţătorilor imperialişti la război şi a uneltelor lor — sarcina continuei consolidări a lagărului păcii şi so­cialismului în numele apărării păcii şi securităţii popoarelor. 8. Imperialiştii angro-americani acordă un rol important în realiza­rea planurilor lor agresive, mai cu seamă in Europa Centrală şi de Sud-Est, clicii naţionaliste a lui Tito — clică de spioni aflaţi în slujba imperialiştilor. Sarcina apărării pă­cii şi a luptei împotriva aţâţătorilor la război cere o continuă demascare a acestei clici care a dezertat in lagărul duşmanilor înverşunaţi ai păcii, democraţiei şi socialismului, în lagărul imperialismului şi fas­cismului. « Pentru prima oară in istoria ome­nirii a apărut un front organizat al păcii, condus de Uniunea Sovie­tică — bastionul şi stegarul păcii in întreaga lume. Tot mai larg se răspândeşte in massele populare din ţările capita­liste chemarea curajoasă a Partide­lor Comuniste, care proclamă că popoarele nu vor lupta niciodată împotriva primei ţări socialiste din lume, impotriva Uniunii Sovietice. In timpul războiului împotriva fascismului, Partidele Comuniste au fost avangarda rezistenţei întregu­lui popor împotriva cotropitorilor, în perioada postbelică. Partidele Comuniste şi Muncitoreşti sunt lup­tătorii de frunte pentru interesele vitale ale popoarelor lor, împotriva unui nou război. Unindu-se sub conducerea clasei nimicitoare, toţi adversarii unui nou război , oa­menii muncii, ştiinţei, culturii, for­mează un puternic front al păcii, capabil sa zădărnicească planurile criminale ale imperialiştilor. Pe energia şi iniţiativa Partide­Pregalirite in vederea unui nou război pe cre se fac imperialiştii ajigro-americani, ofensiva rea sfiim­­­ii burgheze împotriva drepturilor democratice şi intereselor economi­ei ale clasei muncitoare şi ale ma­selor populare, cer intensifica­­rea luptei clasei muncitoare pen­tru menţinerea şi consolidarea pă­cii, pentru organizarea unei h­o­­tăriri riposte aţâţătorilor la război şi ofensivei reacjiunii imperialiste. In această luptă, chezăşia succe­sului este unitatea rândurilor cla­sei muncitoare. Experienţa de după război arată că politica de scizionare a mişcării muncitoreşti ocupă unul din primele locuri în arsenalul mijloacelor şi metodelor tactice folosite de im­perialişti pentru deslănţuirea unui nou război, pentru înăbuşirea for­ţelor democraţiei şi socialismului, pentru o şi mai eccentuată cobo­râre a nivelului de trai al masselor populare. Niciodată încă în întreaga istorie a mişcării muncitoreşti internaţio­­nale unitatea clasei muncitoare, a­­tât în cadrul diferitelor ţari cât şi pe plan mondial, nu avut o impor­tanţă atât de hotărîtoare ca în vre­murile noastre. Unitatea rândurilor clasei muncitoare este necesară pentru a salvgarda pacea, a zădăr­nici planurile criminale ale aţâţă­torilor la război şi a zădărnici com­plotul imperialiştilor împotriva de­mocraţiei şi socialismului, a preîn­tâmpina întronarea metodelor de dominaţie fascistă, a da o ripostă h­otărîta ofensivei capitalului mo­nopolist împotriva intereselor vitale ale clasei muncitoare şi a obţine îmbunătăţirea situaţiei economice a masselor celor ce muncesc. Aceste sarcini pot fi realizate mai ales pe baza unirii strânse a masselor largi ale clasei muncitoare,­­ fără deosebire de partidul căruia a­­parţin, de organizarea lor în sin­dicate, de convingerile religioase. Unitatea de jos, iată cea mai efica­ce cale de unire a tuturor mun­citorilor pentru apărarea păcii, a in-­­ dependenţei naţionale a ţărilor lor,­­ pentru apărarea intereselor econo­­­­mice şi a drepturilor democratice ale celor ce muncesc. Unitatea cla­sei muncitoare este pe deplin rea­lizabilă, cu toaia rezistenţa pe care o opun centrele conducătoare ale acelor sindicate sau partide, care sunt conduse de scizionişti şi duş­mani ai unităţii. Perioada postbelică s’a caracteri­zat prin marile succese repurtate în direcţia lichidării sciziunii cla­sei muncitoare şi a unirii strânse a tuturor forţelor democratice, ceea ce şi-a găsit expresia în crea­rea Federaţiei Sindicale Mondiale, a Federaţiei Democrate Interna­ţionale a Femeilor şi a Fede­raţiei Mondiale a Tineretului De­mocrat, în convocarea Congresu­ Iu: Mondial al Partizanilor Păcii. Succesele unităţii îşi găsesc expre­sia iri întărirea Confederaţiei Ge­nerale a Muncii din Franţa, in crea­rea unui centru sindical unic în Italia (C.G.M.I.), în acţiunile de luptă ale proletariatului francez şi italian. In ţările de democraţie populară au fost repurtate succese istorice pe tărâmul taurini unităţii clasei muncitoare — au fost create parti­de unice ale clasei muncitoare, sin­dicate unice, organizaţii unice coo­perative, de tineret, de femei şi al­tele. Această unitate a clasei mun­citoare a jucat un rol hotărâtor în succesele repurtate în ceea ce pri­veşte avântul economic şi cultural din ţările de democraţie populară, în domeniul asigurării rolului con­­ducător al clasei muncitoare în stat şi al îmbunătăţirii radicale a si­tuaţiei materiale a masselor munci­toare. Toate acestea dovedesc extrem de puternica năzuinţă a masselor muncitoreşti pentru strângerea rân­durilor lor, dovedesc existenţa unor posibilităţi reale de creare a unui front unic al clasei muncitoare îm­potriva forţelor unite ale reacţiiuii — de la imperialiştii americani şi până la socialiştii de dreapta. Imperialiştii americani şi englezi şi sateliţii lor din ţările europene, urmăresc fărâmiţarea şi i­esorgani­­zarea forţelor proletare şi populare, punându-şi mai cu seamă speran­ţele in so­ialiştii de dreapta şi în şefii sindicati reacţionar". In urma indicaţiilor directe primite de la im­perialiştii americani şi englezi, Ka­der, socialişti de dreapta şi con­ducătorii reacţionari ai sindicatelor, introduc de sus sciziunea în rân­durile mişcării muncitoreşti, caută să distrugă organizaţiile unice ale clasei muncitoare create în perioada de după război. Ei au încercat să distrugă dinăuntru Federaţia Sindi­cală Mondială, au organizat grupă­rile scizioniste „Force Ouvriere“ in Franţa, aşa numita „Federaţie a Muncii“ în Italia, şi pregătesc crea­rea unui centru internaţional sindi­cal scizionist. Asemenea încercări scizioniste au fost săvârşite şi de conducătorii organizaţiilor catolice din diferite ţări. Să confirmat in întregime apre­cierea făcută de prima consfătuire a Biroului Informativ al Partidelor Comuniste cu privire la activitatea trădătoare a teaderilor socialişti de dreapa — duşmani înverşunaţi ai unităţii clasei muncitoare şi unelte ale imperialismului. In momentul de faţă socialiştii de dreapta acţionează nu nimai ca a­­genţi ai burgheziei din ţările lor, ci şi ca agenţi ai imperialismului american, transformând partidele lor Comuniste depinde în mare mă­sură rezultatul luptei gigantice pen­tru pace, ce ia un avânt tot mai mare­ de comunişti, ca luptători de frunte, depinde în primul rând să transforme posibilitatea zădărnicirii planurilor aţâţătorilor la război în realitate. Forţele democraţiei, forţele par­tizanilor păcii, sunt cu mult supe­rioare forţelor reacţiunii. Acum, sarcina este de a mări şi mai nuuit vigilenţa popoarelor faţă de aţâţă­torii la război, de a organiza şi uni strâns massele largi populare pen­tru apărarea activă a cauzei păcii în nunţile intereselor vitale ale po­poarelor, în numele vieţii şi liber­tăţii lor­ social-democrate din ţările europene in partide americane, in unelte di­recte al agresiunii imperialiste a Statelor Unite. In ţările, unde socialiştii de dreapta fac parte din guvern (An­glia, Franţa, Austria, ţările Scan­dinave), ei acţionează ca înverşunaţi apărători ai „­Danului Marshall“, „ Uniuni­­ Occidentale1’, „Pactului Atlanticului de Nord“ şi tuturor celorlalte forme ale expansiunii a­­mericane. Aceşti pseudo-socialişti îndeplinesc cel mai josnic rol în persecutarea organizaţiilor muncito­reşti şi democratice care apără in­teresele celor ce muncesc. Socialiştii d­c dreapta care se ros­togolesc tot mai jos pe calea tră­dării intereselor clasei muncitoare, ale d­emocraţiei şi socialismului, şi care au renegat complect învăţă­tura marxistă , se manifestă astăzi ca apărători şi propagandişti ai ideologiei banditeşti a imperialismu­lui american. Teoriile lor — aceea a „socialismului democratic“, aceea a „forţei a treia“ — palavrele lor cosmopolite despre necesitatea re­nunţării la suveranitatea naţională, nu reprezintă altceva decât un ca­muflaj ideologic al agresiunii im­perialismului american şi englez. Aşa numitul comitet al conferin­ţelor internaţionale socialiste (Com­misco), jalnică progenitură a Inter­naţionalei a II-a, putrezită de vie, s’a transformat într’un centru de adunare a celor mai înverşunaţi scizionişti şi dezorganizatori ai mişcării muncitoreşti. Această or­ganizaţie a devenit un centru de spionaj in slujba serviciilor de spionaj englez şi american. Numai în luptă hotărită împotriva socialiştilor de dreapta — scizio­nişti şi desorganizatori ai mişcării muncitoreşti, poate fi cucerită uni­tatea clasei muncitoare. II Biroul Informativ socoate lupta neîncetata pentru unirea şi organi­zarea tuturor forţelor clasei mun­citoare drept o cauză primordială a Partidelor Comuniste, pentru a da o ripostă puternică pretenţiilor impertinente ale imperialismului anglo-american, pentru a spulbera speranţa sa într-un nou război mon­dial, pentru a apăra şi consolida cauza păcii şi securităţii interna­ţionale, pentru a condamna la eşec ofensiva capitalului monopolist îm­potriva nivelului de trai al masselor celor ce muncesc. In situaţia internaţională de as­tăzi este o datorie directă a Par­tidelor Comuniste de a arăta că dacă clasa muncitoare nu-şi va a­­sigura unitatea rândurilor sale, ea se va lipsi de o armă de extremă importanţă in lupta împotriva pri­mejdiei crescânde a unui nou răz­boi mondial şi a ofensivei reacţiu­­nii imperialiste împotriva nivelului de trai al oamenilor, muncii. Ducând o luptă neîmpăcată şi consecventă in domeniul teoriei şi al practicei împotriva socialiştilor de dreapta şi leadu­rilor reacţionari ai sindicatelor, demascându-i fără cruţare şi izolându-i­­de masse, co­muniştii trebue să explice cu răb­dare şi perseverenţă muncitorilor social-democraţi de rând întreaga importanţă a unităţii clasei munci­toare, să-i atragă in lupta activă pentru pace, pâine şi libertăţi de­mocratice, să ducă o politică de acţiuni comune pentru atingerea a­­cestor scopuri. O metodă verificată de realizare a unităţii clasei muncitoare este unitatea, de acţiune­­, diferitelor sa­e detaşamente. Acţiunile comune coor­donate la diferite întreprinderi, în întregi ramuri de producţie, pe oraş pe regiune, pe scară naţio­nală şi internaţională, mobilizează cele mai largi masse la luptă pen­tru nevoile lor cele mai apropiate şi mai clare şi servesc stabilirii uni­tăţii permanente a rândurilor pro­letariatului. Realizarea unităţii de acţiune de jos a clasei muncitoare poate să-şi găsească expresia în crearea comitetelor de apărare a păcii la întreprinderi şi instituţii* în organizarea de demonstraţii de raassa împotriva aţâţătorilor la răz­boi, în acţiuni comune ale munci­torilor* cu scopul de a apăra drep­turile democratice şi de a-şi îm­bunătăţi situaţia economică. In lu­pta pentru unitatea clasei muncitoare trebue acordată o aten­ţie deosebită masselor de muncitori şi oameni ai muncii catolici, cât şi organizaţiilor ior, având in vedere că convingerile religioase nu cons­­titue o piedică în calea unităţii ce­lor ce muncesc, mai cu seamă când această unitate este necesară pen­­tr­u salvarea păcii. Acţiunile con­crete comune în domeniul reven­dicărilor economice, coordonarea luptei intre sindicatele de clasă şi cele catolice, etc., pot fi mijloace eficace de atragere a muncitorilor catolici în frontul comun a! luptei pentru pace. Una din cele mai importante sar­cini ale Partidelor Comuniste în fiecare ţară capitalistă, este de a face tot ce depinde de ele pentru a asigura unitatea mişcării sindi­cale. Enormă importanţă capătă In momentul de faţă atragerea în sin­dicate şi în luptă activă a munci­torilor neorganizaţi din punct de vedere profesional. In ţările capi­­taliste asemenea muncitori alcă­­tuesc o parte însemnată a proleta­riatului. Dacă Partidele Comuniste vor desfăşura o muncă temeinică în rândurile muncitorilor reorgani­zaţi, e­u vor reuşi să obţină suc­cese serioase în făurirea unităţii clasei muncitoare. Biroul Informativ socoate că pe baza unităţii clasei muncitoare este necesară stabilirea unităţii naţio­nale a tuturor forţelor democratice în scopul mobilizării masselor largi populare la luptă împotriva impe­­rialismului anglo-american şi reac­­ţiunii interne. O importanţă extrem de mare capătă munca de zi cu zi în diferitele organizaţii de massă­­ale oamenilor muncii: de femei, de tineret, ţărăneşti, cooperative şi alte organizaţii. Unitatea mişcării muncitoreşti şi strânsa unire a tuturor forţelor de­mocratice este necesară nu numai Biroul Informativ alcătuit dintee­prezentanţii: Partidului Comunist Bulgar, Partidului Muncitoresc Ro­mân, Partidului celor ce muncesc din Ungaria, Partidului Muncito­resc Unit Polonez, Partidului Co­munist (bolşevic) al Uniunii So­­vietice, Partidului Comunist Fran­cez, Partidului Comunist Cehoslo­vac, şi Partidului Comunist Italian, examinând problema „Partidul Comunist din Iugoslavia in­­mâini­le unor asasini şi sponi“, a căzut de acord în unanimitate asupra ur­mătoarelor concluzii : Dacă consfătuirea Biroului in­formativ al Partidelor Comuniste din Iunie 1948 a constatat trece­rea clicii Tito-Rankovici de la de­mocraţie şi socialism la­ naţionalism burghez, în timpul scurs după a­­ceastă consfătuire a Biroului In­formativ s-a desăvârşit trecerea a­­cestei clici de la naţionalismul bur­ghez la fascism şi la trădarea di­rectă a intereselor naţionale ale Iugoslaviei. Evenimentele din ultimul timp au arătat că guvernul iugoslav se a­­flă în totală dependenţă de cercu­rile imperialiste străine şi s’a trans­format întro unealtă a politicii lor agresive, fapt care a dus la lichi­darea independenţei Republicii iu­goslave. Comitetul Central al Par­tidului Comunist şi guvernul iugos­lav s’au unit complect cu cercu­­rile imperialiste împotriva întregu­lui lagăr al socialismului şi demo­craţiei, împotriva Partidelor Comu­niste din întreaga lume, impotriva tarilor de democraţie populară şi a U.R.S.S. Clica de spioni şi asasini­­gătiţi de la Belgrad a intrat pe faţă in cârdăşie cu­ reacţiunea imperialistă şi a trecut în serviciul ei, fapt desvăluit cu toată claritatea de pro­cesul de la Budapesta al lui Rajk­ Brankov. Acest proces a arătat că actualii guvernanţi iugoslavi au dezertat din lagărul democraţiei şi socialis­mului in lagărul capitalismului şi reacţiunii, au devenit unelte direc­te ale aţâţătorilor la un nou război şi prin actele lor de trădare se străduesc să obţină lauda imperia­liştilor şi să câştige m­erite în ochii lor. Trecerea clicii lui Tito la fas­cism nu este întâmplătoare, — ea a fost efectuată din ordinul stăpâ­nilor ei, imperialiştii anglo-ameri­­cani, a căror mercenară această clică este demult, aşa cum s’a lă­murit acum, trădătorii iugoslavi, executând voinţa imperialiştilor, şi-au pus ca sarcină să creeze în ţările de de­mocraţie populară bande politice alcătuite, din elemente reacţionare, naţionaliste, clericale şi fasciste, pentru ca, bazându-se pe ele, sa înfăptuiască in aceste ţări o lovi­tură de stat contrarevoluţionară, să se despartă de Uniunea Sovietică şi de viti­mul lagar socialist şi să le subor­doneze forţelor imperialismu­lui. Clica lui Tito a transformat Belgradul intrăm centru american de spionaj şi de propagandă anti­comunistă. In timp ce toţi adevăraţii prie­teni ai păcii, democraţiei şi socia­lismului văd în U.R.S.S. puterni­ca fortăreaţă a social Ham­illei, apă­rătoarea credincioasă şi neclintita a libertăţii şi independenţei po­poarelor, principalul bastion al pă­cii — c­ica Tito.Rankovici ajunsă la putere sub masca de prieteni ai U.R.S.S., a deslănţuit din ordinul imperialiştilor anglo-americani o campanie provocatoare de calom­nii împotriva Uniunii Sovietice, fo­losind cele ttrai mârşave născociri împrumutate din arsenalul hitle­­riştilor. Transformarea clicii Tito­ Rankovici intr’o agentură directă a imperialismului şi in unelte aie aţâţătorilor la război s'a desăvâr­şit prin aderarea deschisă a guver­nului iugoslav la blocul imperialist în Organizaţia Naţiunilor Unite, unde kardeifii, djilaşii şi beblerii fac front unic cu reacţionarii ameri­cani în cele mai importante pro­­bleme ale politicii internaţionale. In domeniul politicii interne, prin­­cipalul rezultat al activităţii clicii trădătoare TitoTrankovici, este li­chidarea de fapt a orânduirii de de­mocraţie populară din Iugoslavia. In urma politicii contrarevoluţio­nare a clicii Tito.Rankovici, care a uzurpat puterea în partid şi stat, în Iugoslavia a fost întronat un re­gim de stat anticomunist, poliţist, de tip fascist. Baza socială a­­ a­­cestui­ regim o constitue chiabu­­rimea la sate si elementare capila­pentru rezolvarea problemelor curente de zi cu zi ale clasei mun­citoare şi ale masselor celor ce muncesc, ea este deasemeni nece­sară şi pentru rezolvarea probleme­lor fundamentale, care stau în faţa proletariatului ca clasă ce conduce lupta pentru răsturnarea puterii ca­pitalului monopolist, pentru reor­­ganizarea socialistă a societăţii. Pe baza succeselor realizate pe tărâ­mul unităţii rândurilor mişcării muncitoreşti şi a strânsei uniri a tuturor forţelor democratice, va deveni posibilă desfăşurarea luptei in ţările capitaliste pentru forma­rea de guverne, care să strângă laolaltă toate forţele patriotice ţi se opun subjugării ţarilor lor de către imperialismul american, care să sa situeze pe platforma unei păci­­trainice intre popoare, să înceteze goana înarmărilor şi să ridice ni­velul d­e trai al masselor munci­toare. In ţările de democraţie populară, în fals Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti stă sarcina de a con­solida şi mai mult unitatea deja realizată a clasei muncitoare şi a organizaţiilor unice — sindicale, cooperative, de femei, de tineret şi ,tele. Biroul Informativ socoate că suc­cesele­ noui ale luptei pentru uni­tatea clasei muncitoare şi unirea strânsă a forţelor democratice dep­ind în primul rând de îmbunătă­țiste la oraş. In Iugoslavia pute­rea se află de fapt în mâna unor elemente antipopulare şi reacţio­nare. Organele centrale şi locale sunt înţesate de elemente active ale vechilor partide burgheze, chia­­bureşti şi alte elemente duşmănoa­se democraţiei populare. Vârfurile cârmuitoare fasciste se menţin da­torită unui aparat militaro-poliţie­­nesc extrem de umflat, cu ajutorul căruia ei asupresc popoarele Iu­goslaviei, au transformat ţara în­tr’un lagăr militar, au lichidat drepturile democratice ale oameni­lor muncii şi înăbuşe orice expri­mare liberă a gândirii. Guvernanţii iugoslavi înşeală în mod demagogic şi neruşinat po­porul, afirmând că ei ar construi socialismul în Iugoslavia. In rea­litate este clar pentru orice mar­xist că în Iugoslavia nu poate fi vorba de nici un fel de construire a socialismului, în condiţiunile când clica lui Tito a rupt cu Uniunea Sovietică, cu întregul lagăr al so­cialismului şi democraţiei, răpind prin aceasta Iugoslaviei reazămul principal al construirii socialismu­lui, când această clică a subordo­nat ţara din punct de vedere eco­nomic şi poliţie imperialiştilor an­gro-americani. Sectorul de Stat în economia Iu­goslaviei a încetat de a fi un bun al poporului, deoarece puterea de stat se află în mâinile duşmanilor poporului. Clica I­ito-Rankovici a creat largi posibilităţi pentru pă­trunderea capitalului străin în eco­nomia ţării, a pus economia ţării sub controlul monopolurilor capita­liste. Cercurile industrialo-finan­­ciare anglo-americane, investin­­du-și capitalurile în economia iu­goslavă, transformă Iugoslavia în­tr-o anexă agrară și furnizoare de materii prime a capitalului străin. Aservirea tot mai mare a Iugosla­viei de către imperialism duce la intensificarea exploatării clasei muncitoare şi la înrăutăţirea pu­­ternică a situaţiei ei materiale. Politica pe care guvernanţii Iu­goslavi o urmează la ţară, poartă un caracter chiaburesc-capitalist. Pseudocooperativele care sunt or­­ganizate cu forţa la sate, se află în mâinile chiaburim» şi agenturii ei şi formează un mijloc de exploa­tare a masselor largi ale ţărănimii muncitoare. Firea întregii munci organizatorice şi ideologice a fiecărui Partid Co­munist şi Muncitoresc. Pentru Partidele Comuniste şi Muncitoreşti are o importanţă deo­sebită demascarea ideologică şi lupta neîmpăcată împotriva orică­rei manifestări a oportunismului, a sectarismului, a naţionalismului burghez, lupta împotriva pătrun­derii agenturii duşmane în rându­rile Partidului, învăţămintele care decurg din demascarea clicii de spioni Tito- Rankovici impun imperios Partide­lor Comuniste şi Muncitoreşti în­tărirea maximală a vigilenţei revo­­­lţionare. Agenţii clicii lui Tito joacă astăzi rolul de înverşunaţi scizionişti în rândurile mişcării muncitoreşti şi democratice, care îndeplinesc voinţa imperialiştilor americani. De aceea este necesară lupta hotărită­­ împotriva uneltirilor acestei agenturi a imperialiştilor, oriunde ea încearcă să acţioneze în organizaţiile muncitoreşti şi demo­cratice. Consolidarea organizatorică şi po­­litico-ideologică a Partidelor Co­muniste şi Muncitoreşti pe baza principiilor marxism-leninism­ului, constitue cea mai importantă con­­­diţiune a succesului luptei clasei muncitoare pentru unitatea rându­rilor sale, pentru cauza păcii, pen­tru independenţa naţională a ţărilor lor, pentru democraţie şi socialism. Mercenarii iugoslavi ai imperia­liştilor, punând mâna pe conducere în Partidul Comunist din Iugosla­via, au deslănţuit o campanie te­roristă împotriva adevăraţilor co­munişti, credincioşi principiilor marxism-leninismului, şi care luptă pentru independenţa iugoslaviei faţă de imperialişti. Mii de patrioţi iu­goslavi devotaţi comunismului au fost excluşi din partid, aruncaţi in închisori, în lagăre de concentrare, şi mulţi dintre ei au fost ucişi în torturi, asasinaţi în închisori sau de după colţ, cum este cazul cu­noscutului comunist iugoslav Arso­lovanoviei. Cruzimea cu care sunt exterminaţi în Iugoslavia luptăto­rii fermi pentru comunism, poate fi comparată numai cu bestialităţile fasciştilor hitlerişti sau ale călăi­lor lui Tsaldaris în Grecia­ şi ai lui Franco în Spania. Excluzând din rândurile partidu­lui pe comuniştii credincioşi inter­­naţionalismului proletar, extermi­­nându-i, fasciştii iugoslavi au des­chis larg porţile partidului pentru elementele burgheze şi chiabureşti. In urma teroarei fasciste des­­păriţuite de banda titoistă împotri­va forţelor sănătoase ale P.C. din Iugoslavia, conducerea Partidului Comunist din Iugoslavia a ajuns complect în mâinile spionilor şi a­­sasinilor, merce­nari ai imperialis­mului. Partidul Comunist din­ Iu­goslavia a ajuns în stăpânirea unor forţe contrarevoluţionare care fără să aibă vreun drept vorbesc în numele partidului. Se ştie că burghezia foloseşte de mult vechea metodă de a-şi recruta spioni şi provocatori în rândurile partidelor clasei muncitoare. Cu asemenea mijloace imperialiştii caută să des­compună dinăuntru aceste partide şi să şă le subordoneze. In Iugos­lavia ei au reuşit să-şi atingă a­­cest scop. Ideologia fascistă, politica inter­nă fascistă ca şi politica externă trădătoare a clicii lui Tito, în în­tregime subordonată cercurilor im­­perialiste străine, au săpat o pră­pastie între clica de spioni fascişti Tito-Rankovici şi interesele funda­mentale ale ■ popoarelor dornice de libertate din Iugoslavia. De aceea activitatea antipopulară şi trădă­toare a clicii Tito întâmpină o re­zistenţă tot mai mare atât din partea comuniştilor, care au rămas credincioşi marxism-leninismului, cât şi în rândurile clasei muncitoa­re şi a ţărănimii muncitoare din Iugoslavia. Pornind de la fapte incontestabi­le, care dovedesc trecerea com­plectă a clicii lui Tito la fascism şi dezertarea ei în lagărul impe­rialismului internaţional Biroul In­formativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti consideră că: 1. Grupul de spioni Tito, Ran­­kovici, Kardeij, Djilas, Prade, Gos­­neak, Maslarici, Bebler, Mrazovici, Vukmanovici, Koce Popovici, Ki­­drici, Neşkovicî, Zlatici, Velebit, Kolişevski şi alţii sunt duşmani ai clasei muncitoare şi ţărănimii, duş­mani ai popoarelor Iugoslaviei. 2. Acest grup de spioni reflectă nu voinţa popoarelor Iugoslaviei, ci voinţa imperialiştilor angro-ameri­cani,­din care cauză el a trădat in­teresele ţării şi a lichidat indepen­denţa politică şi economică a Iu­goslaviei. 3. „Partidul Comunist din Iugos­­lavia“ în compoziţia sa actuală, a­­jungând în mâinile duşmanilor po­porului, asasinilor şi spionilor, a pierdut dreptul de a se numi par­tid comunist şi nu este decât un aparat, care îndeplineşte însărcină­rile de spionaj ale clicii Tito, Kar­deij, Rankovici şi Djilas. Birou­ informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti consi­deră de aceea, că lupta împotriva clicii Tito — împotriva acestor spioni şi asasini plătiţi — constitue datoria internaţională a tuturor Par­tidelor Comuniste şi Muncitoreşti. Este o datorie a Partidelor Co­muniste şi Muncitoreşti, de a a­­­corda ajutor din toate punctele de­­ vedere clasei muncitoare şi ţără­nimii muncitoare iugoslave, care luptă pentru readucerea Iugoslaviei în lagărul democraţiei şi socialis­mului. O condiţiune necesară pentru re­venirea Iugoslaviei în lagărul so­cialist o cons­titue lupta activă a e­­lementelor revoluţionare, atât în­­launtrul P. C. din Iugoslavia cât şi în afara lui, pentru renaşterea par­tidului cu adevărat comunist, re­voluţionar, al Iugoslaviei, partid credincios marxism , leninismului, principiilor internaţionalismului proletar şi luptător pentru indepen­denţa Iugoslaviei faţă de imperia­lism. Forţele din Iugoslavia devotate comunismului, neavând posibilitatea în condiţiile crâncenei terori fas­ciste de a se manifesta deschis îm­potriva clicii Tito-Rankovici, au fost silite să pornească pe aceeaş cale­­de luptă pentru cauza comunis­mului pe care merg comuniştii din acele ţări unde le-a fost închisă ca­lea spre activitatea legală. Biroul Informativ îşi exprimă ferma sa convingere, că printre muncitorii şi ţăranii din Iugoslavia se vor găsi forţe capabile să asi­gure victoria asupra clicii de spi­oni şi restauratori burghezi a lui Tito­ Rankovici, că oamenii­­ mun­cii din Iugoslavia sub conducerea clasei muncitoare vor şti să resta­bilească cuceririle istorice ale de­mocraţiei populare, obţinute cu pre­­ţul unor grele sacrificii şi prin lupta eroică a popoarelor Iugosla­viei şi vor merge pe calea cons­truirii socialismului. Biroul Informativ consideră, că una din sarcinile principale ale Par­tidelor Comuniste şi Muncitoreşti este întărirea permanentă a vigi­lenţei revoluţionare în rândurile lor, demascarea şi stârpirea elemen­telor naţionaliste-burgheze şi a a­­genţilor imperialismului, sub orice drapel s’ar ascunde. Biroul Informativ consideră ne­cesară întărirea muncii ideologice în rândurile Partidelor Comuniste şi Amuncitoreşti, a muncii de edu­care a comuniştilor în spiritul de­­votamentului faţă de internaţiona­lismul proletar şi al intransigenţei faţă de orice abateri de la principiile marxism-leninismului, în spiritul devotamentului faţă de democraţia pop­,țară şi socialism. UNITATEA CLASEI MUNCITOARE $1 SMMi PM3ELE COMUNISTE ŞI MUNCITOREŞTI REZOLUŢIE A BIROULUI INFORMATIV PARTIDE COMUNIST DIN IUGOSLAVIA IN MÂINILE UNOR ASASINI ŞI SPION! REZOLUŢIE a biroului informativ Apărarea păcii şi lupta împotriva aţâţătorilor la război »...szv.s» OAMENI! MUNCII fel EXPRIMĂ MAREA BUCURIE PENTRU HOTĂRÂREA DE A SE CONSTRUI „CASA SCÂNTEII“ „Prin înălţarea unei atât de importante instituţii de cultură, învăţătura va deveni posibilă tuturor ‘în "" —tot bucura de ea“ Prin nenumărate scrisori trim ziarului „Scânteia“ şi altor zii oamenii muncii îşi exprimă ma bucurie pentru hotărirea de a c­etrui marele centru de indlus! poligrafică „Casa Scânteii“, ivit să răspândească lumina culturii cialiste in cnassele largi ale porului muncitor.­ In scrisoarea trimisă ziari „Lupta Sibiului“, muncitorul 5 Ştefan, deta- fabrica „Metalurgii din Sibiu, sparte intre altele: „Am subscris din toată inima pentru construirea „Casei Scânteii" deoa­rece am încă vii în amintire greu­tăţile prin care am trecut până când am terminat cele câteva cla­se primare. N'am putut avea nici­odată cariile mele, totdeauna fiind nevoit să învăţ pe cărţi împru­mutate. Prin „Casa Scânteii“, care va răspândi cărţi şi ziare în toate straturile poporului muncitor, în­văţătura va deveni posibilă tuturor acelora care în trecut nu s’au pu­tut bucura de ea. Noi muncitorii ne putem da cel mai bine seama de ceea ce va în­semna „Casa Scânteii" pentru noi şi pentru copiii noştri. Cu ajutorul ei ne vom putea croi şi mai uşor decât până acum drumul către o viaţă fericită. Eu sunt mândru că pot contribui la înălţarea urei atât de importante Instituţii de cultură care va fi­ semna un mare pas înainte pe drumul construirii socia­lismului în ţara noastră“. Strungarul fruntaş Severin, de la întreprinderea „Metalurgia­* din Bacău, se adresează astfel redacţiei ziarului „Luptătorii!“: „îmi amin­tesc şi acum cu câtă greutate şi cu cât sacrificiu izbutea un mun­citor să-şi procure o carte bună Când eram ucenic trebuia să mă ascund pentru ca să-mi pot arunca ochii pe o carte în care se vorbea de lupta clasei muncitoare pentru dreptate şi libertate. Astăzi, când sub conducerea P­artidului lor oamenii muncii din ţara noastră luptă pentru a-şi făuri o viaţă mai bună, pentru construi­rea socialismului, este nevoie de cât mai multe cărţi de ştiinţă şi de cultură săn­atoasă. Cu ajutorul cul­turii şi ştiinţei oamenii muncii vor deveni constructori ai propriei lor fericiri. De aceea, m-am bucurat nespus când am aflat că Partidul a hotărît­­ construirea „Casei Scânteii“ şi am subscris salariul meu pe dou­ă zile r­­ şi prima de producţie pe care am f­i­ primit-o pentru succesele în mun­­­­­că obţinute in cadrul întrecerii în­­ cinstea zilei de 7 Noembrie. Atunci când cărţile, revistele şi­­ ziarele tipărite de „Casa Scânteii" , vor pătrunde in milioane de exem­plare până în cele mai îndepărtate câtime ale ţării, satisfăcând do­rinţa de învăţătură a milioanelor de oameni ai muncii, când voiu citi pe coperta cărţilor „tipărit la Casa Scânteii“ voiu avea o neţărmu­rită bucurie gândindu-mă că şi eu am fost printre aceia cari au con­tribuit la înfăptuirea acestui mă­reţ edificiu de cultură socialistă”. „In trecut, — scrie Maria Botez, profesoară la Şcoala Medie Tehnică Sanitară din Braşov, — manualele şcolare, tipărite de casele de editură aflate în mâinile exploatatorilor, erau puţine şi foarte scumpe. Din această cauză, elevii săraci nu-şi puteau procura niciodată cărţile ne­cesare şi erau siliţi să facă efor­turi mari şi complicate pentru a putea învăţa. „Casa Scânteii" va da posibili­tate tuturor celor dornici de cul­tură să şi-o apropie şi sa şi-o în­suşească. Aducând modesta mea contribu­ţie, am avut sentimentul bucurie: de a fi pus o cărămida în plus în temelia operei de culturalizare *" a masselor pe care o întreprinde Par­tidul Muncitoresc Român, la opera de construire a socialismului în ţara noastră şi de consolidare a pă­cii în lume. (Agerpres).

Next