Universul, mai 1950 (Anul 67, nr. 99-122)
1950-05-01 / nr. 99
1 MAI IN LUMEA ASUPRIRII CAPITALISTE BR (Din „Timpuri Noi") " Un ’timp, ce oamenii muncii din Juniunea Sovietică ţi ţările de 'democraţie populară se pregătesc să 'Sărbătorească 1 Mai prin întreceri socialiste, cinstind astfel realizările lor şi progresele înregistrate, frarii lor, din ţările înfeudate capitalismului, întâmpină ziua solidarităţii internaţionale sub semnul luptei grele pentru drepturile lor vitale la pâine, pace şi libertate. Zdrobitoarea superioritate a sistemului socialist nu mai este astăzi un secret pentru nimeni. Oricât ar încerca propaganda pusă în serviciul imperialismului să nege sau să ascundă realitatea, adevărul iese la lumină. "Desființarea ex-Economiștii burghezi asudă de zor în cabinetele lor capitonate pentru a da impresia măcar pe de departe a unei stări normale a lucrurilor. Din nefericire pentru ei, cârpelile lor statistice nu prea sunt pe placul stăpânilor lar, capitaliştii monopolişti. Cusurul acestor lipituri cu pap este că şi oamenii nespecialişti pot afla adevărul sub străvezia şablataniei. Buletinul de statistică a ONU-lui a publicat de curând o mostră a acestei statistici. Din acest buletin lipsesc Statele Unite, Germania occidentală şi Japonia. Dar alcătuitorii buletinului, oricât de „experţi” nu pot ascunde adevărul. Chiar, aşa trucât, rezultatul este că producţia industrială a lumii capitalistei de la sfârşitul anului 1948, este într’o simţitoare scădere, cu 89/91?i timp de 9 luni de zile. Dece credeţi că s’a întocmit acest buletin fără Germania, Japonia, Statele Unite ? Pentrucă rezultatul total ar fi fost mult mai dezastruos. Numai în Germania occidentală în al treilea trimestru 1949, producţia industrială atingea, abia 85°Io din cifra din 1939. ÎTABLOUl REAL AL SITUA«Tlfil DIN ŢĂRILE CAPITALISTE Nefericitele cârpeli ale statisticâi oficiale sunt, în realitate, încercări disperate pentru atnvulgarea dezastrului economiei capitaliste. Inflaţia, este în creştere îngrijorătoare în ţările marshallizate. Ministrul britanic de finanţe Stafford Cripps, prezentând proectul de buget pe 1950—1951, a recunoscut oficial că „tendinţa inflaţionistă constitue cel mai mare pericol în ce priveşte succesul politicii externe britanice. In acelaş timp, el a adăugat că se va continua cu politica de îngheţare a salariilor, cu reducerea până la 55 milioane lire sterline a subvenţiunilor pentru industria alimentară, şi, în fine, cu ridicarea cheltuielilor militare până la 780 milioane lire. In Franţa, tendinţa inflaţionistă este şi mai îngrijorătoare. Maurice Thorez a arătat că din Aprilie 1947 până în Martie 1950 cantitatea de hârtie monedă aflată în circulaţie a crescut de la IDacă şomajul şi mizeria masselor muncitoare pot mări beneficiile patronilor, în schimb capacitatea de luptă a masselor capătă proporţii uriaşe. Omul, lipsit de pâine şi ameninţat să fie întrebuinţat drept carne de tun într’un nou război, se îndârjeşte, pentru că îşi dă seama că lupta pentru pace este legată şi de revendicările lui materiale. Atunci regimul capitalist capătă forma lui cea mai odioasă, forma fasicistă de represiune. In Statele Unite, proectul de lege Muncit care,doi ani de zile n’a putut fi pus în aplicare din pricina împotrivirii opiniei publice, a trecut de curând prin comisia juridică a Senatului american. In virtutea acestui proiect, cetăţenii americani, bănuiţi de idei ploatării, munca pentru îmbunătăţirea traiului, construirea socialismului şi a comunismului, iată ce explică succesele crescânde ale Uniunii Sovietice, iată ce determină avântul creator din ţările de democraţie populară. E lesnede înţeles că întrecerea dintre cele două sisteme nu poate fi câştigată decât de Uniunea Sovietică, pentru că, în timp ce energiile ţărilor capitaliste sunt sleite prin fabricarea armelor ucigaşe, Uniunea Sovietică îşi concentrează eforturile în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai al celor ce muncesc. 800 miliarde la 1300 miliarde. In acelaş interval de timp, indicele oficial al preţurilor de vânzare cu amănuntul a crescut de la 837 la 1.922. Salariul real al muncitorilor şi funcţionarilor francezi a scăzut cu 50°lo faţă de 1938. Acelaş salariu real a scăzut în Italia cu 2T%'o, în Germania occidentală cu 30%, în Anglia cu 7%. In acelaş timp, profiturile trusturilor americane sunt în creştere. In 1949 ele au crescut cu 7°/o în medie generală; unele, ca de pildă, „General Motors Corporation“ au depăşit câştigurile cu SONO. Şomajul în statele capitaliste a depăşit cifra de 40 milioane, dacă ne-am gândi şi la familiile lor am obţine cifra de 150 milioane de oameni fără lucru şi muritori de foame, echivalentă cu populaţia din Anglia, Franţa, Italia, Belgia şi Olanda, progresiste, trebuie să treacă pe la Ministerul de Justiţie pentru a fi înregistraţi. Cei învinuiţi de „activitate subversivă” pot ft fi condamnaţi până la 10 ani închisoare. Un sindicalist, cerând o sporire a salariului, riscă să fie aruncat pe cinci ani în închisoare. Din ordinul imperialiştilor americani, în Franţa s-a votat, o lege asemănătoare care a fost redactată de Renée Mayer şi votată in Cameră de către majoritatea guvernului americanizat. Nu e prima dată în istoria Franţei, când loviturile de tip fascist începeau prin legi criminale. In 1894, ca să se ascundă opiniei publice scandalul Afacerii Panama, s’a propus o lege care ameninţa libertăţile republicane. Atunci a protestat Jauvris, Desen de Grant după cum, in 1921 o încercare de acelaş fel a ridicat glasurile autorizate ale lui Anatole France şi Romain Rolland. Astăzi scandalul cu generalii afacerişti Mast şi Revers este acompaniat de legea criminală a lui Mayer „Să apărăm armata împotriva propagandei pentru pace” — este motivul ipocrit al acestei legi. Nu propaganda pentru pace demoralizează armata, ci atitudinea fascistă şi incorectă a conducătorilor. Poporul francez se ridică împotriva generalilor escroci şi cere încetarea războiului nedrept din Vietnian, tocmai pentru că ştie cine l-a pus la cale şi cui foloseşte. In Italia, Scelba, folosind aceleaşi izvoare fasciste şi călcând in mod flagrant Constituţia, a trimis o circulară în virtutea căreia orice prefect poate abroga pe timp de trei luni libertăţile constituţionale. Cu alte cuvinte, legea bunului plac aplicată acelora care luptă împotriva închiderii uzinelor, împotriva exploatării moşiereşti. LUPTA EROICĂ A MUNCITORIMII APUSENE Legile criminale nu fac decât să înteţească lupta pentru pace, pentru pâine, pentru libertate, indisolubil legate în lupta clasei muncitoare. Astfel, în Statele Unite, legea Muncii, ca şi legea Taft- Hartley, a dus la înregistrarea celui mai mare număr de grevişti cunoscut in istoria Statelor Unite. Lupta minerilor împotriva companiilor carbonifere s'a încheiat cu triumful muncitorilor. In Franţa, legea Mayer nu poate împiedeca refuzul docherilor dela Marsilia, Nantes, Saint Nazaire sau Algerie a încărca sau descărca material de război pentru Vietnam. In Italia, ţărănimea muncitoare continuă să ocupe pământurile, în ciuda ordonanţelor prefecţilor lui Sceiba şi în ciuda suspendării libertăţilor democrate. împotriva muncitorimii care apără industria naţională italiană contra acaparării monopoliste americane, s a încercat înarmarea unor bande de tip fascist sub numele de „Mişcarea socială“. La Torino, reacţiunea muncitorilor împotriva provocărilor fasciste, a fost promptă. Ei au ocupat marile întreprinderi, au ocupat şi devastat sediul organizaţiei fasciste „Mişcarea socială“. La San-Genero în Apulia poliţia încadrată de bandele fasciste ale „Mişcării sociale“ au susţinut o luptă fără succes împotriva muncitorilor organizaţi. Apelul lansat de Comitetul Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii găseşte muncitorimea din Apus intr’o încleştare uriaşă împotriva imperialismului adrumurilor. Vapoarele care descărcaţ altădată cărbune sunt îndreptate spre portul Anvers. O întreagă armată de muncitori şi funcţionari sunt supuşi unei asfixii ecoţâţător la războaie şi intrat în faza finală a descompunerii. Lupta pe care muncitorimea apuseană o duce alături de toţi oamenii cinstiţi e cu atât mai semnificativă, cu atât mai importantă, cu cât ea se duce in foarte grele condiţiuni. Am văzut înrobirea economică a ţărilor marshallizate, scăderea sau îngheţarea salariilor, creşterea uluitoare a preţurilor, mizeria şi şomjaul. Pentru a vedea cum imperialiştii lucrează sistematic la ruinarea masselor producătoare, dar şi, în acelaş timp, cum oamenii muncii duc lupta tot aşa de sistematic şi cu răsunet internaţional, vom lua cazul portului Cherbourg. Acest port a fost destinat, în planurile imperialiştilor, pentru încărcat şi descărcat material de război. Simţind însă că docherii ■— şi după ei muncitorii de tot felul şi cei dela arsenalul oraşului — se vor opune, imperialiştii americani s’au hotărit să constrângă oraşul prin înfometare. Cherbourg are aspectul unui oraş asediat. Sub privirile îndobitocite ale primarului — un om devotat lui de Gaulle — s’a procedat la ocuparea militărească a oraşului. Patrule de soldaţi americani, înarmaţi cu mitraliere, sunt postate la toate răscrucile nomice lente. — „Oraşul nu reînvie decât dacă se descarcă armament“, este cuvântul de ordine lansat de stăpânii anglo-americani prin intermediul trădătorilor socialdemocraţi de dreapta (de tipul „Force ouvriere“). Docherii se găsesc într’o mizerie indescriptibilă. Au dreptul numai la aşa zisul salariu de garanţie care revine la 375 franci odată la ISO zile. Alocaţiile familiare au fost suprimate. Copiii muncitorilor, din lipsă de haine şi de încălţăminte, pe un timp în permanenţă umed, se văd nevoiţi a nu veni la şcoală. Funcţionarii se văd în primejdie zilnică de a fi concediaţi. Chiar micul comerţ suferă, din pricina salariilor reduse la ultima expresie ale muncitorilor şi funcţionarilor. Note de credit neplătite ale acestora se ridică la sume de 15—20.000 franci. Criza de locuinţe se resimte în urma neglijenţei criminale a autorităţilor faţă de primejdia inundaţiilor. Şî totui, oraşul Cherbourg rezistă. La alegerile sindicale, manoperile socialiştilor de dreapta au fost demascate şî candidaţii Confederaţiei Generale a Muncii au fost în unanimitate aleşi. Docherii sunt îndeaproape urmaţi de muncitorii şi funcţionarii de la Arsenal. La un meeting ţinut în Februarie, la care au participat mii de oameni , s’a cerut de lucru în scopuri paşnice. S’a cerut chiar înapoierea portului Cherbourg Franţei, într’atât pare astăzi de înstrăinat! Docherii au lansat un apel în care se spune răspicat: „De şapte luni, guvernul şi complicii săi ne fac să murim de foame. Ei ne leagă de sărăcie împreună cu soţiile şi copiii noştri în speranţa că, la sosirea năvilor cu armament, ne vom arunca asupră-le ca nişte înflămânziţi. E adevărat că ni-i inima strânsă, că nu putem da o bucăţică de pâine copiilor noştri. Dar ştim, în acelaş timp, cu siguranţă că ceea ce am descărca astăzi, mâine ne-ar cădea în cap pentru interesele capitaliştilor francezi şi ai stăpânilor lor, miliardarii americani“. Şi docherii mulţumesc tuturor acelora care-i ajută în lupta lor pentru că „ei sunt convinşi că acţiunea muncitorilor din Franţa va face să nu reuşească planurile provocatorilor la război şi că împreună cu toţii, putem câştiga bătălia păcii“. Şi exemplul docherilor din Cherbourg se întinde tot mai mult. Zilele trecute un tren care transporta muniţii spre Saint-Nazaire a fost oprit la Chartres de muncitorii feroviari care s-au aşezat pe şine. Trenul a mai fost oprit la Angers, iar după ieşirea din oraş, o explozie la roţile locomotivei, l-a oprit definitiv pe o bună bucată de vreme. Şi din Franţa, exemplele se întind mi departe: în Italia la Livorno, la Ancona, la Spezzia, la Civita Vecchia, la Bari, la Brindissi, la Veneţia, în Olanda, la Rotterdam şi Amsterdam, in Belgia la Ostende; în Danemarca la Copenhaga; în Germania occidentală la Brema, Hamburg, Bremenhaven, etc. Succesele înregistrate până acum dovedesc că nici o forţă distructivă nu-i destul de puternică pentru a se opune forţelor productive creatoare care se confundă cu irsăşi existenţa clasei muncitoare. Aşa luptă muncitorii, împreur cu oamenii cinstiţi în Apus, aş îi găseşte 1 Mai, în lupta impotriva asupririi imperialiştilor războinici. Al. Dimitriu Păuşeşti Minciunile convenţionale ale statisticei capitaliste legi criminale pentru desfiinţarea libertăţii Propaganda de bâlci americană Ca Ire majoritatea oraşelor Italiei, populaţia din milano manifestează împotriva politicii antimuncitotreşti şi antinaţionale’ de represiune fascistă, dusă de guvernul de Gasperi. •Muncitorii de la marile uzine. Renault (Franţa) semnează rapactul pentru pace ».vasi Grandioase spectacole festive in cinstea zilei de la Mai Ziarul „Sovietskoe Iscusstvo“ vorbeşte în numărul său de Marţi despre pregătirile pentru sărbătoarea de 1 Mai, ale oamenilor artei, despre marele avânt creator în teatrele, studiourile cinematografice, instituţiile muzicale şi în colectivele de artişti amatori. Teatrele din Kiev vor prezenta în zilele de sărbători spectacole noi, precum şi cele mai bune piese din repertoriul stagiunii. Teatrul dramatic ucrsinian a pregătit premiera piesei „Dumbrava de călini“ de Corneiciuc. Activiştii teatrelor, ai filarmonicilor, ai teatrelor de estradă vor da concerte în întreprinderi şi în pieţele publice. In ziua de 2 Mai, va avea loc la Odesa un festival de cântece şi dansuri pentru mase. Pe imensul stadion al Parcului de Cultură şi Odihnă va concerta un ansamblu de coruri compus din 25.000 de cântăreţi. Totodată pe imensa estradă se vor produce 500 de dansatori. In ziua de 1 Mai vor avea loc festivaluri populare de cântece în toate raioanele din regiunea Kiev şi într’o serie de alte regiuni din R.S.S. Ucrainiană. Mulţi colhoznici din regiunea Lvov vin adesea la Lvov pentru a asculta spectacolele de operă. Acuma în preajma sărbătorilor de 1 Mai, Opera a invitat oaspeţi din colhozuri. Spectatorii de la sate au ascultat nu de mult, cu mult interes, minunata operă „Ivan Susanin” de compozitorul rus Glinka, „Dalibor” de Smetana şi „Logodnica bogată” de compozitorul Enke, cu subiecte din viaţa colhoznică. In ziua sărbătorii de 1 Mai, gala de spectacole va primi din nou oaspeţi din multe sate din regiunea Lvov. In Republica Letonă. In ziua de 1 Mai, pe scenele a sute de teatre de estradă, de la oraşe şi sate, vor da reprezentaţii peste 80.000 de artişti amatori. In aceste zile peste 500 de colective dramatice, 1.300 de colective corale şi 400 colective de dansatori vor prezenta noile lor programe festive. In Republica Karelo-Fină, in zilele sărbătorii de 1 Mai, artiştii vor vizita cele mai îndepărtate sate din raioanele Kalevalki, Kestenksk, Sabuhsk şi Rogozersk. Studioul de filme cinematografice din Stalinabad a produs in cinstea lui 1 Mai un film de lung metraj, „Pământul tinereţii". Fiecare scenă din acest film ilustrează Înflorirea economiei, ştiinţei şi a culturii Taijikistanului Sovietic. Muntenii din Caucaz fac numeroase pregătiri in cinstea lui 1 Mai. Ansamblul naţional cerchez de cântece şi dansuri va prezenta cu prilejul lui 1 Mai un nou program şi consacrat ţărilor de democraţie populară şi luptei popoareloor pent*tru pace. Pentru prima dată, In rf- file cercheze vor răsuna cântede despre lupta eroică a poporului chinez: „Salut Chinei” şi „Fără adimunişti China nu poate exista"» Sărbătorirea a 25 ani de funcţionare a unei maşini de laminat tip „600“ In primăvara anului 1925, într’unul din atelierele uzinei metalurgice din Zlatoust a fost pusă în funcţiune o maşină de laminat de tip „600“ — prima producţie a industriei metalurgice sovietice din Sudul Uralului. In cei 25 de ani care au trecut de atunci, colectivul uzinei a produs multe mii de tone de metal pentru economia naţională a ţării.In aceşti ani, productivitatea maşinii a crescut de câteva ori, muncitorii laminatori producând astăzi metal de calitate superioară. In anii planurilor cincinale staliniste şi în anii postbelici, toate muncile grele, care necesită o mare cantitate de forţă fizică, au fost mecanizate, uşurându-se condiţiile de muncă ale muncitorilor. Patria sovietică a apreciat cum se cuvine glorioasa şi îndelungata muncă a laminatorilor de la maşina „600”. 14 muncitori sunt decoraţi cu ordinul Lenin, 25 — cu ordinul Steaguloşu al Muncii și peste 50 — cu diferite medali. Laminatorii au sărbătorit c ca de al 25.lea an de funcționare a mașinii prin noi succese în mânecă. Făcând schimburi stahanoviste în cinstea zilei de 1 Mai, ei produc zilnic metal de prima calitatee peste normele prevăzuta de plan. Consfătuirea Arhitecturii industriale din U. R. S. S. La 10 Aprilie a început la Moscova consfătuirea Arhitecturii industriale din TIRSS, la care participă arhitecţii , ingineri, constructori, precum şi conducători ai organizaţiilor de proectări şi construcţii, veniţi ,din toate colţurile ţării. In raportul său asupra construcţiei industriale şi sarcinile arhitecturii sovietice, Ivan Onufriev, ministrul adjunct al construcţiilor întreprinderilor pentru industria grea a URSS, a arătat că în primii patru ani de după război, au fost construite, refăcute şi puse în funcţiune 5.200 întreprinderi industriale de stat. Volumul lucrărilor capitale efectuate în anul 1949 a depăşit cu aproape de două ori pe cel al lucrărilor efectuate în cel mai bun an antebelic. Sute de organizaţii pentru proiectarea lucrărilor de construcţii, cei mai de seamă arhitecţi sovietici, precum şi o serie întreagă de institute pentru cercetări ştiinţifice se ocupă cu construcţiile industriale. In URSS a fost creată o puter, nică industrie de construcţii. In lucrările de construcţii se aplică pe scară largă tehnica cea mai înaintată, hol materiale de construcţie şi o tehnologie perfecţionată. Arhitectura industrială sovietică e pătrunsă de ideea grijii staliniste pentru om. Toate proectele d întreprinderi industriale prevă crearea condiţiilor celor mai fafvorabile de muncă pentru muncitori. PRIMUL 1 MAI Chicago, 1886... De doi ani, criza făcea ravagii pe întregul cuprins al Statelor Unite. Mii de fabrici închise, trilioane de oameni aruncaţi pe drumuri... Şomaj, foamete, mizerie... Mulţimea cerea de lucru, cerea pâine. Dar capitaliştii erau ocupaţi să strângă averi cât mai mari, să acapareze căi ferate, mine, fabrici, să alcătuiască trusturi şi carteluri. Muncitorii care mai aveau de lucru, erau storşi de vlagă, siliţi să robească 12-14 ore pe zi şi chiar mai mult, pentru un salariu din ce în ce mai mic. Cu 20 de ani în urmă, în 1866, Uniunea Naţională a Muncitorilordin America ridicase steagul luptei pentru ziua de lucru de 8 ore. „Primul şi marele imperativ al momentului de faţă, având ca scop eliberarea muncii de sclavia capitalistă în această ţară, este adoptarea unei legi prin care ziua de 8 ore să fie declarată zi normală de muncă” — declara Congresul general muncitoresc ţinut în August 1866. Iar muncitorii din Dunkirk declarau: „Durata timpului de muncă cerută sub actualul regim este prea lungă şi nu-i lasă muncitorului timpul necesar pentru recreare şi desvoltare, ci îl reduce, dimpotrivă, la ostare de servitute care abia este mai bună decât sclavia”. In 20 de ani, situaţia nu se schimbase. Se ridicaseră, în 1877, muncitorii din Chicago, atrăgând de partea lor întreaga sărăcime a oraşului, pentru a cere condiţiuni omeneşti de lucru. Dar oamenii flămânzi şi goi fuseseră atacaţi de poliţie, cererea lor fusese înnăbuşită în sânge. Acum însă, în 1886, cuţitul ajunsese la os. Peste 600.000 de muncitori se ridică o luptă pentru ziua de lucru de 8 ore, pentru îmbunătăţirea condiţiunilor de muncă. Muncitorii din fabrici se solidarizează cu şomerii. Grevele se ţin lanţ. Solidaritatea celor ce muncesc începe să-şi arate roadele. La 1 Mai 1886 muncitorii din Chicago declară grevă generală, întreaga activitate a oraşului este paralizată. Capitaliştii simt că în faţa lor s’a ridicat o forţă uriaşă, pe care nu o vor putea stăpâni. Şi atunci ei recurg la o provocare mârşavă. Cu prilejul unei întruniri muncitoreşti, la Chicago, o bombă este aruncată de un poliţist, în mijlocul manifestanţilor. Fruntaşii muncitorilor sunt arestaţi, patru dintre ei sunt spânzuraţi. Dar teroarea şi spânzuraturile nu pot înnăbuşi voinţa de luptă a muncitorilor. In 1888 Congresul Federaţiei Muncitorilor din America hotărăşte să organizeze o mare acţiun© pentru ziua de lucru de 8 ore. Acţiunea trebuia să înceapă la 1 Mai 1890. Acestei acţiuni i se alătură proletariatul din lumea întreagă. Internaţionala II-a hotărăşte, la primul ei congres, ţinut în 1889, ca ziua de 1 Mai să fie prăznuită de muncitorii din toate ţările ca o zi de manifestare a solidarităţii celor ce muncesc. La 1 Mai 1890, în toate ţările din lume muncitorii demonstrează pe străzile oraşelor pentru ziua de lucru de 8 ore, pentru îmbunătăţirea condiţiunilor de muncă, împotriva exploatării şi asupririi capitaliste. In această zi istorică, Engels scria, după ce participase la marea demonstraţie muncitorească de la Londra, care întrunise 500.000 de muncitori: „Astăzi, când scriu aceste rânduri, proletariatul din Europa şi din America îşi trece in revistă forţele de luptă mobilizate pentru întâia oară, i mobilizate ca o singură armată, sub un singur steag şi pentru un singur ţel imediat: pentru stabilirea, prin lege, a zilei normale de muncă de 8 ore... Şi priveliştea de azi va deschide ochii capitaliştilor şi moşierilor din toate ţările, arătându-le că azi proletarii din toate ţările sunt într’adevăr uniţi. De-ar fi Marx lângă mine să vadă toate acestea cu ochii lui...“ De la 1 Mai 1890 şi până astăzi, timp de 60 de ani, oamenii muncii, din lumea,întreagă au prăznuit, an de an, ziua internaţională a solidarităţii celor ce muncesc, sub semnul luptei împotriva exploatării şi asupririi. Mişcarea muncitorească a crescut, s’a întărit şi s’a călit în luptă. In ţara noastră, încă în 1890, cu prilejul primei demonstraţii de 1 Mai, peste 1000 de muncitori au îeşit pe străzile Capitalei. De atunci, în fiecare an, în oraşele ţării muncitorii luau parte la demonstraţiile de 1 Mai manifestându-se hotărîrea de a lupta pentru o viaţă mai bună, pentru pace, pentru socialism. Nici teroarea, deslănţuită de clasele exploatatoare împotriva muncitorimii, nici diversiunile puse la cale de uneltele burgheziei, n’au reuşit să întunece caracterul revoluţionar al zilei de 1 Mai. Acum mai bine de 32 de ani popoarele din Rusia s’au rupt din lanţurile exploatării capitaliste, au zdrobit jugul imperialist şi au făurit primul stat socialist din lume, Uniunea Sovietică. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie 1917 a deschis, calea pentru eliberarea altor sute de milioane de oameni, care au pornit pe calea construirii socialismului, în ţările de democraţie "populară.Astăzi stau faţă lin faţă două lumi: de o parte lumea libertăţii, a păcii,, a progresului, în frunte cu marea Uniune Sovietică; de altă parte lumea exploatării, a războiului, a barbariei capitaliste, înpunte cu Statele Unite. De o parte lumea care creşte, care are în faţă viitorul, lumea democraţiei şi a socialismului, de altă parte lumea trecutului, imperialismul în descompunere, lumea exploatatorilor urîţi de popoare. Graniţele care despart cele două lumi nu pot fi urmărite pe hartă; ele trec prin fiecare ţară, prin fiecare oraş, prin fiecare sat al lumii capitaliste. Niciodată popoarele n’au văzut atât de limpede faţa hidoasă a forţelor întunecate alei exploatării şi ale războiului, niciodată în istorie forţele libertăţii, progresului şî păcii n’au fost atât de uriaşe. Sute de milioane de oameni ai muncii din Uniunea Sovietică şi din ţările de democraţie populară ies astăzi în stradă, pentru a-şi manifesta voinţa de luptă pentru pace, împotriva imperialismului. Lor li se alătură sutele de milioane de oameni cinstiţi din lumea capitalistă, care luptă împotriva exploatării, împotriva pregătirilor războinice ale imperialiştilor. Nicio putere nu va fi în stare să abată pe oamenii muncii de la drumul lor de luptă împotriva războiului imperialist, împotriva aţâţătorilor la un nou măcel mondial. 1 Mai 1950 va dovedi odată frai mult că forţele păcii sunt mai puternice decât întunecatele forţe ale războiului. SERGHEI MIKALCOV VREAU AGASA PIEMIIM. STALIN 1949 BORIS LAVRENÎEV VOCEA AMERICII PREMIUL STALIN 1949 ANATOL SUROV CONCETĂŢEANUL PREŞEDINTELUI Lupta popoarelor din colonii pentru independenţă şi pace Pe măsură ce mişcarea de eliberare din colonii capătă proporţii de masive, oprimarea imperialistă devine din ce în ce mai grea. Războaie nedrepte şi barbare se duc în puncte pe care imperialiştii le consideră vitale pentru exploatarea pe scară mare a popoarelor. Astfel în Malaia colonialiştii britanici duc un război de exterminare împotriva populaţiei malaeze, care luptă pentru independenţă. In Malaia se găseşte importantul port Singapur, pe care imperialiştii îl consideră drept cheia dominaţiei lor în Asia. Pentru aceasta, legi draconice pedepsesc pe orice cetăţean al Singapurului cu 3 ani închisoare şi zece mii de dolari amendă pe cel cae nu se înscrie în registrele poliţiei şi nu-şi pune pe cerere amprentele digitale. Peste două milioane de dolari sunt afectate special pentru construirea de noi şi noi închisori. Aspectul oraşului oferă un contrast izbitor dintre luxul desfăşurat de colonialişti şi mizeria fără margini a populaţiei muncitoare. Vilele somptuoase ale stăpânilor englezi se ridică alături de colibe primitive sau „locuinţe” improvizate din vechi bidoane de petrol. Nimic nu este mai ieftin la Singapur decât munca omenească. Astfel, undocher malaez este plătit cu un dolar pe zi, care este preţulunei străchini de orez. Această neruşinată exploatare, explică rezistenţa şi lupta poporului malaez. Intrun an de zile numai —■ anul 1949 *— 160 trenuri au fost aruncate în aer, 47 atacuri au fost îndreptate împotriva gărilor principale, poduri au fost avariate, șine de tren au fost demontate. In cursul ultimelor luni, trupele engleze, sub presiunea partizanilor, au fost nevoite să părăsească mai multe localităţi. In India, lupta dintre grupărie imperialiste americane şi engleze se dă pe spinarea poporului indian. Starea agriculturii este îngrijorătoare, deşi 80% din populaţie este constituită din plugari. Explicaţia acestei înapoieri se datoreşte regimului feudal de exploatare, precum şi instrumentelor primitive de lucru. In acest timp, industria indiană se prăbuşeşte sub loviturile monopolurilor americane. Astfel, numai în oraşul Ahmedabad, 7 industrii textile au fost închise, 12.000 muncitori rămânând pe drumuri. Acestora nu Ie rămâne decât să se întoarcă la ţară, de unde au fugit, goniţi de foame şi mizerie. In contrast cu această stare de lucruri profiturile imperialiste cresc vertiginos. Astfel într’un an de zile, India a importat mărfuri americane de 400 milioane dolari. Legi fasciste de reprimare nu pot înăbuşi mişcarea de eliberare, care câştigă teren spre spaima exploatatorilor care văd că locul lor în Asia va fi iremediabil pierdut. Un război desguistători se duce în Vietnam de către colonialiştii francezi. Prizonierii vietnamezi sunt supuşi unor torturi speciale. Astfel ziarul catolic „Mărturia creştină” relatează că la postul militar Cholon, prizonierii erau puşi la maşina electrică pentru a denunţa pe tovarăşii de luptă. Acei care rezistau acestei torturi „ştiinţifice” erau decapitaţi, iar craniile lor serveau drept scrumiere militariştilor francezi. Războiul din Vietnam ascunde corupţia generalilor francezi, afacerile neruşinate ale guvernatorilor şi plantatorilor. Dar armatele de partizani înaintează zilnic spre Saigon, capitala Indochinei, unde domneşte „înparatul” Bac Dai, zis şi „împăratul localurilor de noapte”, marionetă inventată de clica militarista şi capitalistă franceză. Pe Coasta de Fildeş, în Africa, un alt guvernator francez, Péchoux duce un război fără cruţare împotriva Partidului Democrat al Coastei de Fildeş. Se înscenează procese monstre împotriva patrioţilor, cum e acel deja Bessam, unde, împotriva mărturiilor chiar ale poliţiei, fruntaşi democraţi au fost condamnaţi la zeci de ani de temniţă grea. Se arestează zilnic muncitori şi intelectuali. Şcolile, şi aşa destul de lăsate în părăsire, sunt lăsate fără învăţători, ridicaţi dur clase de către poliţia lui Péchoux. Partidului Democrat li creşte zilnic forţele şi nu va înceta lupta până la gonirea „civilizatorilor” francezi. Exemplul Republicii Populare Chineze, eliberarea a 475 milioane de oameni de sub jugul capitalist, arată că mişcarea de eliberare a popoarelor din colonii va alunga, până la urmă, pe cei mai crunţi exploatatori şi asupritori pe care i-a cunoscut istoria omenirii. A apărut: mc NOD Nr. 19 din 28 Aprilie 1950, cu următorul cuprins: ♦311 Mai, afirmarea forţei de neînvins a proletariatului internaţional de Mihai MUJIC Membru supleant în G.G. al P.M.R. Uniunea Sovietică, reazimul păcii din lumea întreagă de Boris LEONTIEV ♦3 Cercurile ARLUS contribue ac tiv la lupta pentru pace ❖ Primăvara omenirii de Alexei SURCOV ♦3» 1 Mai la Arctica de Boris GORBATOV *** „Apteron” —■ un roman al întrecerilor socialiste în industria petroliferă sovietic, de Silvian 10SIFESC ❖ Petroliștii dela MuntenV Ochiul' lup'â pentru pac dând Patriei mai mult netro , 48 tractoare, 50 semănătoare şi 42 motopompe peste pian la „Sovromtractor“ Braşov & Clădirile înalte ale Moscovei, monumente ale epocii stalteiste