Universul, iunie 1951 (Anul 68, nr. 126-151)

1951-06-10 / nr. 134

Taxa poştală plătită în numerar­­miteriu aprobării Adiţiei Poş­telor şi Telecomunicaţiilor IMP. 20.064/939 Am&î si 68»rea Apare sub conducerea unui comitet CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOEANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI­­ 3.30.10. APORTUL LITERATURII TEHNICE Literatura tehnică este un auxiliar preţios în munca zil­nică a tehnicianului ca şi a studentului inginer, a oricărui om pentru cai1© problemele pe care re atrae tehnica constitue o preocupare. Azi, când ţara noastră a de­venit un vast şantier de măreţe construcţii paşnice, în care se construeşte într'un ritm într-a­­dievăr socialist, desvoltarea ne­contenită a tehnicii se impune în mod imperios. Nu se poate concepe o des­voltar­e de mari proporţii a tehnicii fără o lar­­gă răspândire a cunoşt­inţelor tehnice .—­iptrik interhtedhtl literaturii de specialitate. Este deci firesc de ce se acor­dă atâta atenţie îmbogăţirii li­teraturii tehnice. Şi în acest domeniu al lite­raturii tehnice am trebuit s’o începem de la un nivel foarte coborît. Dacă vei sta de vorbă cu uni inginer sau tehnician pe care setea de noi cunoştinţe tehnice l-a îndemnat In urmă cu ani să treacă pragul unei librării sau al unui anticar, în căutare de cărţi tehnice, el îţi va spune că lucrări originale aproape că nu existau, iar cele traduse erau într’un număr restrâns. Piaţa era inundată cu lucrări ce nu aveau o mare valoare ştiinţifică, lucrări scrise în toa­te limbile pământului, dar în româneşte nu, inaccesibile ast­fel păturilor largi de tehnicieni. O lucrare ştiinţifică tipărită în limba română era o raritate şi obiectul de speculaţie al antica­rilor. Cu toate acestea,­­oamenii noştri de ştiinţă realizau lu­crări îndrăzneţe, modeste dar interesante, care erau însă sor­tite să rămână în manuscris. Cărţile de aşa zisă populariza­re a ştiinţei erau o afacere rentabilă pentru editori, fiindcă erau menite a-i atrage pe tineri pe drumul aventurii „ştiinţifi­ce“, cultivând ignoranţa şi mis­ticismul. Şi credeţi că o carte tehnică nu-şi are aportul ei imediat în munca unui tehnician? La a­­ceastă întrebare răspunsul îl găsim în realitatea de astăzi. Zilnic întâlnim în presă ştiri care ne arată că numeroşi muncitori, tehnicieni şi ingi­neri au devenit inovatori şi chiar inventatori, datorită pu­nerii în practică a studiului aprofundat al unui material de specialitate. In Căminele cul­turale de prin satele noastre stau la sfat ţăranii în jurul vreunei cărţi care popularizea­ză ştiinţa agrotehnică şi arată roadele aplicării ei. Şi exemple s’ar putea da cu duiumul. Metoda de recondiţio­­ttare a sculelor a inginerului sovietic Kuaneţov aduce eco­nomii însemnate întreprinderi­lor în care se aplică. La fel şi metoda mecanicului sovietic Lunin, de a întrebuinţa cu mai mult randament locomotiva, fiind aplicată la depoul C.F.R.­­Iaşi, a dat rezultate bune. Pe ogoarele noastre, însă­­mânţărite în rânduri încruci­şate, metode inspirate din ex­perienţa agrotehnicii sovietice, îi fac pe ţăranii noştri munci­tori să obţină rod mai bogat. Şi când te gândeşti că la bună parte din aceste rezulta­te, se ajunge datorită faptului că un mare număr de cărţi tehnice sovietice de mare im­portanţă au fost traduse şi ti­părite într-un tiraj mare şi pe de altă parte, se încurajează lucrările tehnice originale, întotdeauna vitrinele libră­riilor sunt cele care vorbesc concludent despre existenţa u­­nei bogate literaturi. Să pri­vim azi în vitrina unei librării. Lucrările în domeniul ştiinţe­lor tehnice, care de care mai atractive, îţi atrag atenţia. Vo­lume care pe mulţi dintre teh­nicienii noştri, cu decenii de activitate în acest domeniu, îi uimeşte prin seriozitatea ştiin­ţifică a materialului şi clarita­tea expunerii. Lucrări de mare valoare ştiinţifică, cursuri universitare predate zeci de ani de la catedrele Poli­tehnicii de către autorii lor, fiind puse azi la punct cu uli­­mile date ale ştiinţei, văd pen­tru prima oară lumina tiparu­lui. Există astăzi o editură care tipăreşte în exclusivitate lu­crări ştiinţifico-tehnice. Să luăm spre exemplu volumul intitulat: „Memento pentru e­­lectricieni“ care cuprinde, ală­turi de formule importante, a­­mănunte de cele mai multe orji necesare. Un asemenea man­­nual are tot ce-i trebue unui electrician, fie el muncitor inol­­vator, tehnician sau inginer îi­ activitatea lui în producţie. Şi­n cele mai variate domenii ale­ tehnicii, avem astfel de ma­nuale care unesc alături mate­rial ştiinţific teoretic şi formu­le cu caracter practic. De un real folos tehnicienilor noştri sunt lucrările de specialitate sovietice care au fost traduse şi se bucură de o largă popu­laritate, printre cei interesaţi. Iată, de pildă, volumul de op­tică datorit autorului sovietic S. G. Landsberg, care umple un gol în literatura de specia­litate. Orice tehnician ţesător ştie astăzi că atunci când tre­bue să-şi regleze în condiţii bune războaiele, poate face a­­cest lucru cu mai multă preci­zie, după lectura broşurii în care specialistul sovietic Karey împărtăşeşte înaintata sa ex­perienţă. La fel şi tehnicianul din metalurgie îşi dă seama cât de preţios îl ajută lucrarea specialistului sovietic Pavlov: „Metalurgia fontei"*. Broşurile scrise de stahano­­viştii sovietici, în care vor­besc de experienţa lor în pro­ducţie, sunt broşuri de o lar­gă popularizare în domeniul de specialitate respectiv. Se vede deci clar necesitatea unei bogate literaturi tehnice atât pentru omul de ştiinţă şi elevul său, cât şi pentru mun­citorul şi tehnicianul din pro­ducţie. De bogata noastră litera­­■ură tehnică se bucură şi sta­r­tul inginer când are posibi­litatea să consulte un bogat ma­terial bibliografic ca să-i asu­­­te o mai temeinică pregătire, ca şi muncitorul inovator care creşte cu mai multă uşurinţă calea spre realizarea de noi inovaţii. A. Redea GR­U’NPÂRGĂ Un vânt încet şi cald unduia lanurile de grâu de pe malurile râului Satoar. Când gălbui, când verde câmpul se întindea cât vezi cu ochii spre pădurile din jur. Acolo, legănatul grânelor se oprea la fel ca apa când se is­­beşte de ţărm. Boabele de grâu, acum de lapte, se întăreau parcă văzând cu o­­craii. Curând grafi va fi în pâr­­gă, gata să-l înhaţe secerătorile şi braţele vânjoase ale secerâto­­rilor. Din dreptul podului de cale fe­rată apăru o brişcă trasă de un cer. Inginerul Cazacu de la Sfat­ul Popular al Raionului Vidra pri­cea când la dreapta când la stân­ga peste câmpie. ,işi opreşte să vedem grâul gos­podăriei colective . Infrânat de hăţuri, calul se opri şi bătu nervos din picior. Grâul ajungea până în dreptul inimii. Prin lan trebue să-ţi faci loc dând grâul într’o parte şi’n alta. „N’are pic de mătură”, observă instructorul regional, Puşcaciu Ion. Intr’adevăr grâul era curat ca şi certil. Sămânţa a fost tratată cu piatră vânătă şi acum colecti­viştii au de ce să fie invidiaţi. Grâul lor este cel mai frumos, dintre toate tarlalele. Nici mătura, nici vorbă de neghină. Doar „goangele” din loc in loc mai dau de furcă spicelor de grâu. Goangele sau găinuşele cum le spun ţăranii sunt nişte gândaci mici, roşu cu negru, care se urcă pe spicul grâului şi-i sug mustul. Acum bobul de grâu musteşte şi găinuşele îl sug pe de-a-mn­­tregul. Vântul şi omul sunt duşmanii­­ găinuşelor. Când bate vântul, gâi-­­ nuşele cad pe jos şi apoi le trebue . 2—3 zile până reuşesc să ajungă din nou pe spicul grâului, de a­­ceea se agaţă bine de spic şi par­că ar vrea să se împotrivească vântului atunci când cad una după alta. Şi oamenii le pot veni de hac. O frânghie întinsă, pur­tată la înălţimea spicelor, doboară Radu Negoescu (Continuare în pag. 4­ a) Fenomenul astronomic din seara zilei de 8 Iunie 1951 Luna mişcându-se în jurul pă­­mântului, ascunde câteodată pri­­virii noa­stre unele a­stre mai înde­­părtate în dreptul cărora se în­­âmplă să treacă. Când discul lu­­nei ascunde soarele are loc o e­­ilipsă de soare. Şi la noi va fi rizibilă la 25 Februarie 1952 o eclipsă de soare între orele 10h­cm şi 12h 4cm. Când luna acoperă stele sau flanete fenomenul astronomic poartă numele de ocultaţie. Se nţelege că în clipa unei ocultaţii lu­i vorba de nici un fel de cinc­­ire de corpuri cereşti. Luna se vede în aceeaşi direcţie cu steaua iau planeta pe care discul ei o acoperă dar se găseşte în spaţiu a foarte mari distanţe de ele. Fe­­limenul este cât se poate de sim­­plu, este acel ce se petrece atunci când cu mâna întinsă în faţa celei­­or ascundem privirii obiectele a­­tate mai departe. La Bucureşti una a trecut foarte aproape de luceafăr (planeta Venus) la ora 10 seara, însă nu sa acoperit. Pentru localităţi aflate în nordul ţării şi pentru o parte din Uniunea Sovietică luna a trecut chiar în dreptul luceafărului şi a avut foc o ocultaţie a planetei Venus de către lună. Astronomii cunoscând cauzele mişcării corpurilor cereşti — atracţie universală, — pot cal­­cula din timp, cu mare precizie, h­itmul lunei pe bolta cerească, astfel ei pot prezice cu mult înain­­te şi până la secundă data eclip­selor, ocultaţilior. Aceste date sunt publicate în anuare astronomice, cum sunt spre exemplu Efemeridele astronomice ale U.R.S.S.-ului care apar cu câţiva ani înainte. Un capitol al acestor efemeride este dedicat o­de Dr. C. POPOVSC3 de la Observatorul Astronomic Bucureşti, Mem­bru al Societă­ţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii cultaţiilor de stele de către lună, calculate pentru mai multe locali­­tăţi din U.R.S.S. şi după care se pot calcula orele exacte ale feno­­menului şi pentru alte localităţi din alte ţări, la noi spre exemplu. Orele exacte ale fenomenului di­feră de la un foc la altul pe pă­­mânt. Din cauza efectului de per­spectivă.­­Dacă ţine un deget în faţa ochilor şi închidem ochii pe rând ni se pare că degetul se mişcă pe fundul orbitelor înde­părtate, noi îl vedem când în dreptul unor obiecte, când în dreptul altora. Acelaş lucru se petrece şi cu luna, numai că acum în joc de cei doi ochi, avem doi observatori aflaţi la mari distanţe pe pământ. Ei nu văd luna în dreptul aceloraşi stele, aceasta ne şi explică de ce pentru unele locuri pe pământ Venus a apărut ascuns de lună, iar pentru altele luna a trecut doar aproape de el dar nu la acoperit­. Ocuptaţiile planetelor de către Lună sunt fenomene foarte rare. Acestea nu înseamnă totuşi că în anumiţi ani apropiaţi nu se poate repeta fenomenul. Este cazul anu­lui acesta când se va vedea din nou ocultaţia planetei Venus de către lună şi anume la 8 iulie, fenomenul fiind vizibil în Europa, şi în Japonia, în unele regiuni chiar în plină zi, deoarece lucea, fărul fiind câteodată foarte stră­lucitor se poate vedea cu ochii liberi cu toată lumina soarelui. De­sigur că ajutaţi de lunetă putem vedea mai bine fenomenul. La 4 August luna va acoperi steaua foarte strălucitoare Regulus din constelaţia Leului şi spectacolul va fi din nou foarte interesant. Astronomii explicând şi prezi­­când fenomenele cereşti alungă totodată toate superstiţiile legate de ele. In societatea sclavagistă a lu­at naştere astrologia care pretindea că prezice soarta oa­menilor şi diferite evenimente după mersul planetelor şi unele fenomene cereşti. Cu cât un feno­­men era mai rar, cu atât oamenii, în neştiinţa lor, neînţelegându-i, Lau privit mai cu teamă. Exploa­­tatorii tuturor timpurilor au căutat să ţină mereu poporul în întune­ric şi în teamă. Spre a-l putea je­fui mai uşor, ei au încercat să-i rătăcească mintea prin superstiţii. Astronomia a arătat adevărul des­pre astre, despre locul omului în Univers şi prin aceasta a spulbe­­rat şi minciunile astrologilor. In­­semnările astrologilor din vechime ea le-a folosit altfel. Putând calcu­la cu mare precizie data unor feno­mene astronomice din trecut, astro­nomii comparându-le cu însemnă­­rile astrologilor, au putut stabili data când au avut loc acele eveni­­mente istorice pe care astrologii le puneau în legătură cu fenomenele cerești. Astfel astronomii au pre­cizat datele cronologice din isto­­ria veche. Iată o pildă legată toc­mai de tema articolului nostru : O ocultaţie a lui Venus care a avut loc acum 2.000 de ani înaintea erei noastre şi a fost vizibilă în Chaldeea, le-a folosit la determi­narea celei mai vechi date din is­­toria acelei ţări 4 PAGIHI 4 LEI Pe şantierele arheologice, în arhive şi biblioteci, în Insti­tute, Muzee şi Universităţi, istoricii din ţara noastră trudesc pentru a scrie adevărata istorie a poporului, istoria luptelor glorioase duse împotriva cotropitorilor şi exploatării. Ei contribuie astfel la lupta paşnică pentru construirea so­cialismului. Iată de ce sunt alături de oamenii cinstiţi din toate ţările, cari au semnat pentru pace-Istoria desvoltării societăţii omeneşti i-a învăţat că ceea ce este nou învinge ceea ce este învechit. Nou este acest imens consens al masselor din toate ţările, care nu mai vor dis­trugeri d­e vieţi omeneşti şi de bunuri realizate cu truda muncitorilor, încrezător în biruinţa a ceea ce este nou, semnez din toată inima pentru Pace. Decanul Facultăţii de Istorie Zeci de ani de zile, fizicienii din ţara noastră au dorit şi aşteptat condiţiuni prielnice pentru desvoltarea acestei ramuri a ştiinţei şi la noi. Prin reforma învăţământului, care a înfiinţat facultăţi de fi­zică şi matematică, prin crearea Institutului de fizică al Aca­demiei şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de trai al tuturor cer­­cetătorilor ştiinţifici, Partidul Muncitoresc Român şi Guver­nul Republicii noastre Populare au îndeplinit şi îndeplinesc zi cu zi mai bine aspiraţiile fizicienilor din ţara noastră. Oamenii fizicei de la noi nu sunt puşi să facă din ştiinţa lor o unealtă de agresiune, de război, aşa cum sunt puşi s-o facă oamenii fizicei din ţările capitaliste. La noi, fizica ajută pro­ducţia bunurilor de larg consum, ajută electrificarea ţării, ajută proteguirea muncitorului la locul de muncă şi ajută înţelegerea justă a lumii. Poziţia noastră morală este înaltă şi legătura noastră cu poporul trainică. Toate aceste bunuri, aşa de mult căutate de fizicienii noştri, su­nt însă ameninţate de uneltirile guvernelor din America şi Anglia, pentru extinderea războiului. Convinşi de spusele marelui Stalin, că pacea poate fi apărată dacă popoarele îşi vor lua cauza apărării păcii în propriile lor mâini, punem semnătura noastră pe acest Apel al Păcii, ca un avertisment că suntem gata să o apărăm oricând și oricum. Au semnat cu toţii Apelul In toate raioanele Capitalei, ce­tăţenii cinstiţi care încă nu au semnat Apelul Consiliului Mondial al Păcii, complectează listele pre­zentate de echipele Comitetelor de luptă pentru pace. In raionul I. V. Stalin, cele 3.330 echipe ale Comitetelor de luptă pentru pace au străns până acum mai mult de 140.000 de semnături pe Apel. Pe tot mai numeroase străzi din acest raion apar afişe pe care stă scris: „Pentru pace. Pentru viaţa fericită a copiilor, toţi cetăţenii acestei străzi au semnat Apelul pentru încheierea unui Pact al Păcii’’. Astfel de placarde au fost afişate pe străzile Pitaru Cristache, Dionisie Fotino, şcoala Floreasca, aviator Marcel Andrees­­cu, Vârful cu Dor şi b-dul Duca■ Peste tot afişarea lor a dat loc la Însufleţite manifestări pentru pace­in str. Bitoliei şi Puţul lui Zamfir, echipele după ce au terminat de a­­dunat semnăturile cetăţenilor, în­­ cadrul unei scurte consfătuiri au arătat însemnătatea pe care o are unitatea de luptă a tuturor oame­nilor de bună credinţă în lupta pen­tru apărarea păcii. Şi cetăţenii din raza Comitetelor de luptă pentru pace ale circumscripţiilor 9 şi 10 orăşeneşti au sărbătorit în scurte adunări afişarea placardelor care anunţă succesul lor în acţiunea pentru strângerea de semnături. In raionul Tudor Vladimir­escu au semnat până In prezent Apelul pentru încheierea unui Pact al Păcii, 122.660 cetă­ţeni. Echipele au adunat semnăturile tuturor ce­tăţenilor din străzile Epureanu şi Vitan. Şi pe aceste străzi s’au a­­fişat placarde prin care cetăţenii a­­rată plini de mândrie că au sem­nat cu toţii Apelul, că se găsesc cu toţii în rândurile celor 300.000.000 oameni, cinstiţi din lu­mea întreagă care au cerut până acum încheierea unui Pact al Pă­cii, (Agerpres). FOAMETE IN INDIA BOMBAY, 9 (Agerpres). — Im India bântuie foametea. Săptămâ­nalul CROSS ROADS citează în legătură cu aceasta raportul doc­­to­rului Suryarepnt, preşedintele blocului progresist din Darbhanga, care a vizitat recent numeroase sate din regiunea indiană Sadar­gha­na. Doctorul Suryakami a constatat că „peste 600 persoane sun­t pe punctul de a muri literal­mente de foame în această re­giune” şi a înregistrat personal 15 cazuri de moarte prin inaniţie. Revista engleză EASTERN ECO­NOMIST este silită şi ea să recu­noască că „foametea face victime îrn rândurile ţăranilor fără pă­mânt din India“... Aceeaşi revistă semnala că foametea şi lipsurile de tot felul fac ravagii în rându­rile a peste 20.000.000 locuitori ai provinciei Bihari CONFERINŢA DE LA PARIS Desen de NEL COBAR — DELEGATUL A­MERIC­AN (către delegaţii englez şi francez): — Cum să mai zădărnicim Conferinţa ? Am epuizat toate variantele ! M­ai rămân© să născocim noi variante la vechile varianta ! P Hs*. 1^4 Dumb­îliîn 10 Iunie 1951 Insexis sub Nr. 160 Trib. Ilfov ÎtSSL ALEGERILE DIN FRANŢA In politica marilor capitalişti există un principiu de bază după care oamenilor de afaceri tre­bue să le meargă bine în orice împrejurare, pentru aceasta par­tidele lor politice îşi împart ast­fel rolurile încât să existe ,,solu­ţie” pentru orice situaţie şi oa­menii de afaceri să rămână ast­fel mereu la putere. Un exemplu tipic al acestei politici l-au oferit evenimentele din 1940 din Franţa. Tagma de acolo a jefuitorilor trădase inte­resele naţionale ale poporului francez şi blindatele lui Hitler invadau pământul Franţei. Se crease astfel o situaţie politică nouă. Marii capitalişti şi-au pus oamenii lor politici să afle „so­luţia” acestei noi situaţii. Şi „so­luţia” a fost găsită. Rolurile au fost împărţite astfel încât oricum ar ieşi lucrurile, oamenii de afa­ceri să rămână la putere şi să continue, nestânjeniţi, jefuirea poporului francez. Pétain a rămas în Franţa să încheie cunoscuta cârdăşie cu Hitler, care să asigure marilor ca­pitalişti continuitatea afacerilor şi sub ocupaţia hitleristă. Şi, în adevăr, afacerile au fost atunci excelente, marea industrie din Franţa lucrând din plin arme pentru Hitler, arme împotriva Uniunii Sovietice şi a forţelor care luptau pentru libertatea po­poarelor. In timpul acesta, Paul Rey­­naud şi De Gaulle fugiseră în Anglia şi Statele Unite pentru a asigura „soluţia” politică după înfrângerea lui Hitler. Ei aveau sarcina să joace acolo, rolul „re­­zistenţei” pentru a putea apoi „plini de glorie” să revină în fruntea statului burghez francez ca să asigure marilor capitalişti puterea şi afacerile în perioada frământată postbelică. Reynaud şi De Gaulle aveau deci sarcina să capteze simpatia masselor populare din Franţa, încât să poată crea o diversiune imperia­listă în momentul în care valul revoluţionar de eliberare a po­poarelor avea să cuprindă şi Franţa. Capitaliştii francezi nu erau deci mână în mână cu cei anglo-americani. Uneltele lor politice — De Gaulle şi Rey­naud — constituiau deci „rezer­va strategică” a imperialiştilor împotriva luptei de eliberare a popoarelor, luptă în fruntea că­reia se afla Uniunea Sovietică. Aripatele de şoc ale imperia­liştilor împotriva Uniunii Sovie­tice au fost hoardele fasciste con­duse de Hitler. „Rezervele stra­tegice” sunt socialiştii de dreap­ta, neofasciştii şi politicienii burghezi care au jucat în timpul războiului comedia rezistenţei, de Al. C. Constantinescu pentru a putea apoi reveni la pu­tere ca să se opună valului re­voluţionar de eliberare a popoa­relor şi de organizare a unei păci drepte şi trainice în lume. Au fost şi pe la noi astfel de „rezerve strategice”. Erau par­tidele istorice, titeliştii şi restu­rile legionaro-cuziste. Aceste re­zerve strategice imperialiste au putut fi repede măturate de va­lul revoluţionar al poporului nos­tru datorită faptului că ţara noastră a fost eliberată de Ar­mata Sovietică. Acolo unde au pătruns ar­matele înrobitoare imperialiste, acolo „rezervele strategice” im­perialiste au intrat pentru mai mult timp în funcţiune. Lucrurile nu s’au petrecut însă chiar aşa cum le visaseră imperialişti. Şi iată de ce. La radio Londra, De Gaulle dăduse poruncă „rezistenţilor” lui să nu omoare nici un hitle­rist. Rolurile erau ele împărţite dar partida care se juca era a­­ceeaşi. „Rezistenţii” lui De Gaulle şi Paul Reynaud nu tre­buiau să încurce socotelile im­perialiştilor, înăsprind — prin uciderea hitleriştilor — cordia­lele raporturi dintre industria­şii francezi şi cei germani care susţineau cu producţia lor de ar­me războiul criminal împotriva Uniunii Sovietice. Socotelile a­­cestea nu trebuiau stricate, în concepţia lui De Gaulle „rezis­tenţa” fiind o simplă comedie de înşelare a masselor populare franceze. Socotelile au fost totuşi strica­te chiar de massele populare care — lămurite şi conduse în luptă de Partidul Co­munist francez — au deslăn­­ţuit o adevărată şi eroică miş­care de rezistenţă. Zadarnic dă­dea De Gaulle sfaturi „de cu­minţenie” la radio Londra, za­darnic imperialiştii anglo-ameri­cani au făcut, totul pentru a înă­buşi şi distruge mişcarea de re­zistenţă din Franţa. (Un exem­plu: în loc să arunce cu paraşu­tele armele cerute de partizanii francezi, anglo-americanii arun­cau spioni şi diversionişti, care vârau unităţile de Maquis în gura fiarei hitleriste). Cu toate aceste criminale uneltiri impe­rialiste, adevărata mişcare de rezistenţă din Franţa a luat am­ploarea cunoscută, ieşind de sub mâna lui De Gaulle şi a unelte­lor imperialiste. De aceea, după război, De Gaulle a fost desumflat şi redus la limitele ridicole ale neînsem­natei lui persoane. In loc să de­vină dictatorul fascist al Fran­ţei — rol pentru care îl pregăti­seră imperialiştii americani — a trebuit să fie acceptată, sub pre­siunea masselor, formula unor guverne din care să facă parte şi comuniştii, adevăraţii condu­cători şi animatori ai rezistenţei împotriva ocupantului hitlerist. Dar imperialiştii americani nu au dezarmat. Cu concursul tag­mei din Franţa a jefuitorilor, cu concursul imperialiştilor fran­cezi, ei au uneltit mereu împo­triva voinţei de libertate a po­porului francez. Cu ajutorul pla­nului Marshall, poporul francez a fost din ce în ce mai strâns legat cu lanţurile robiei imperia­liste, comuniştii au fost excluşi din guvern, Franţa a devenit pi­lonul central al pactului agresiv al Atlanticului, pact ce vrea să transforme Franţa în bază de o­­peraţie împotriva Uniunii Sovie­tice, iar poporul francez în car­nea de tun necesară acestor cal­cule criminale. Unelta principală a pactului Atlantic în Franţa e De Gaulle care a salutat încheierea pactu­lui cu următoarele cuvinte: „pri­mii Care vor muri pe Elba, pe Rin, pe Sena şi Loara vor fi francezii”. Canalia fascistă vinde deci fără pic de scrupule sân­gele francez imperialiştilor ame­ricani. De aceea De Gaulle e considerat cea mai sigură uneltă a imperialiştilor care vor să facă­­ din el stăpânul absolut al Fran­ţei. De altfel, De Gaulle declară, de pe acum, ritos, că nu va îm­părţi puterea cu nimeni. El vrea să repete lovitura de stat a lui Hitler care — după ce a obţinut prin fals şi teroare e­­lectorală majoritatea în Reich­stag — a anulat, pur şi simplu, mandatele comuniştilor obţinute pe baza a aproape 5 milioane de voturi şi a devenit stăpânul absolut al Germaniei pe care a împins-o apoi în prăpastie. Cu complicitatea socialiştilor francezi de dreapta (aşa cum Hit­ler a făcut-o cu complicitatea so­­cial-democraţilor de dreapta ger­mani) De Gaulle spera să ia sin­gur puterea, să fascizeze Franţa şi să lege poporul francez pe rugul incendiului mondial pa care îl pregătesc imperialiştii a­­mericani. Imperialiştii vor să obţină acum în Franţa ce nu au putut obţine imediat după răz­boi, când rezerva lor strategică de acolo — De Gaulle și clica lui — nu a fost în stare să pună mâna pe putere pentru a înăbuși lupta pentru libertate a poporu­lui francez. Acestea sunt scopurile urmărit (Continuare in pag. 4-a) înflorirea naţiunii turcmene in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Marea Revoluţie Socialistă din 1 Octombrie a eliberat poporul turcmen de sub jugul capitaliş­tilor şi moşierilor, al hanilor şi bailor, care îi înfrânaseră des­­voltarea politică, economică şi culturală. In condiţiile puterii sovietice, sprijinindu-se pe ajutorul fră­­ţesc al marelui popor rus, po­porul turcmen a început să-şi construiască o nouă economie, să-şi creeze cultura naţională ca formă şi socialistă în conţinut. In aceşti ani au crescu­t noi oraşe şi sate, au fost construite noi drumuri, pământul a fost a­­rat, iar oraşele existente au fost transformate şi amenajate. A crescut o nouă industrie socia­listă, de prelucrare a petrolului, chimică, textilă, poligrafică, an­ de V. Ilianov&caia Şefa secţiei de organizare ştiinţifică a Consiliului fi­lialelor Academiei de Şti­inţe a U.R.S.S. mentară, etc. Au fost construite fabrici de confecţiuni, de sticlă­rie, de produse chimice, de pie­lărie, tricotaje, etc. Ogoarele colhozurilor au fost înzestrate cu combine, tractoare şi cu mii de alte maşini agricole. Au fost extinse culturile de bumbac şi au fost sporite plantaţiile de pomi roditori. Fenomenul cel mai remarcabil este însă transformarea oameni­lor şi desvoltarea ştiinţei şi a culturii naţionale. Imediat după Instaurarea puterii sovietice, s-au deschis în Turcmenia sute de şcoli la care au început să în­veţe copiii turemenî, populaţia tânără şi adultă. Peste câţiva ani, sute de turemeni au fost tri­mişi la instituţii de învăţământ special, mediu şi superior, la Moscova, Leningrad, Taşchent şi în alte oraşe. Au început să apară cărţi, zia­re­­şi reviste în limba turemenă, să se creeze biblioteci, muzee­­cluburi, teatre şi institute de cer­cetări ştiinţifice. Astăzi, în R.S.S. Turemenă în­treaga populaţie ştie carte. In cele 1236 de şcoli învaţă peste 200.000 de copii, iar în cele trei şcoli superioare şi în cele 33 de (Continuare in pag. 2-a) . Jucăria constitue pentru copil o parte ăia vieata lui, din lumea în­­­iijlocul căreia trâeşte. începând de la o vârstă foarte fragedă copi­lul invatt să iubească, să deose­bească lucrurile, datorită în mare parte şi jucăriilor. Pentru el, ju­căria nu e un lucru oarecare, lip­sit de viaţă, ci e prietenul său bun, fratele gândurilor lui, tova­răş de somn şi de veselie. Jucăria are, deci, un foarte mare rol educativ, dat fiind că influen­ţează atât de direct afectivitatea copilului. Ea educă şi copilul de curând venit pe lume, ca şi pe cel ce se apropie de adolescenţă, păs­trând proporţiile şi specificul fie­cărei vârste. Dacă zicala: „spune-mi cu cine te ’nsoţeşti, ca să-ţi spune cine eşti“ e atât de potrivită în mai toate cazurile când e vorba de a­­dulţi, atunci când e vorba de co­pii ne putem da seama foarte bine de educaţia pe care aceştia o pri­mesc privindu-le jocurile şi jucă­riile. Cred că nu există ţară de pe glob în care să nu existe, la copii, jocul „de-a lupta" cu diferite va­riante. E un nevinovat joc de co­pii care poate deveni mijloc de educare a curajului şi cinstei când copiii sunt îndrumaţi într-un spirit sănătos, la şcoală ca şi acasă. In cartea — atât de iubită de pionieri — a scriitorului sovietic Arcadie Gaidar, intitulată „Timur şi băieţii săi“ sunt pe larg des­crise astfel de jocuri copilăreşti „de-a lupta”. Cele două tabere care luptă între ele sunt: pe de o parte Timur şi băieţii lui, care a­­ UCĂRII jură pe cei în nevoie cu energia tânără şi puterile lor, care îşi face o onoare din a apăra pe cei slabi, din a fi de partea dreptăţii şi din a pedepsi cea de-a doua ta­bără, câţiva „golani“ ce fură fructe din grădinile oamenilor. In jocul lor lucrurile se petrec după modelul vieţii, al vieţii so­vietice. Amatorii de fructe din grădinile altora sunt prinşi şi pe­depsiţi prin batjocura tuturor co­piilor. Pentru ca, mai apoi, supu­­năndu-se exemplului bun, să devie la rândul lor convinşi că e mai onorabil să-ţi întrebuinţezi cura­jul şi îndemânarea pentru a face un lucru frumos, decât pentru a strica ceea ce au făcut alţii. In felul acesta jocul devine o şcoală de viaţă. Iar cetăţeanul crescut, în copilărie, cu jocul ce desvoltă cele mai frumoase cali­tăţi umane, va fi un om adevărat, capabil să îndrume pe alţii, drept şi curajos. Am spus, însă, că jocul „de-a lupta" se joacă în toate părţile globului. Copiii americani joacă şi ei acest joc. Numai că în jocul lor, la fel ca în societatea în care găesc şi învaţă, e încurajată în­, locuirea de „bun“ şi „rău” cu, spre exemplu, alb şi negru. Albul reprezentând omul alb, iar negrul pe cel negru. In felul acesta în lupta dintre cele două tabere de copii — albii şi negrii — cei din Ancuţa Maiean (Continuare in pag. 2-a) „Jucării" fabricate în Germania Occidentală Jucării fabricate în R. P. R.

Next