Vatra, 1975 (Anul 5, nr. 1-12)

1975-01-01 / nr. 1

2 CRONICA IDEILOR SOCIALE < ;:*p &ZM.: democraţia în acţiune „Alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţională şi consiliile populare, care vor avea loc în luna martie vor constitui ... o puternică afirmare a democraţiei noastre socialiste, a participării maselor largi popu­lare la conducerea întregii vieţi economico­­sociale, la făurirea în mod conştient a pro­priului lor viitor­. NICOLAE CEAUŞESCU Hotărîrea, entuziasmul, pasiunea şi hăr­nicia cu care întregul nostru popor a por­nit la înfăptuirea planului pe 1975, la de­vansarea cincinalului 1971—1975, eferves­cenţa care caracterizează întreaga pregă­tire a alegerilor de la 9 martie, succesele obţinute pe frontul construcţiei socialiste în primele două decade ale lunii ianuarie, adeziunea deplină la hotărîrile Congresu­lui al XI-lea, la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, dorinţa şi hotărîrea fermă de a da viaţă Programu­lui Partidului Comunist Român de ridi­care a ţării pe noi culmi de progres şi ci­vilizaţie — în toate acestea îşi găsesc o puternică expresie conştiinţa şi sentimen­tul oamenilor muncii de stăpîni unici ai propriilor destine, convingerea lor de ne­strămutat că tot ceea ce se făureşte în ţara noastră este spre binele şi fericirea lor, slujeşte înfloririi continue a patriei. In aceleaşi coordonate înscriem şi trans­punerea în viaţă, ca forţă a conştiinţei socialiste militante, a Codului care statu­­tează principiile şi normele muncii şi vie­ţii comuniştilor, ale eticii şi echităţii so­cialiste menit să contribuie la dezvolta­rea în continuare a civilizaţiei româneşti sub raportul idealurilor care o însufleţesc. Răspunzînd intereselor noastre cele mai legitime. Codul principiilor normelor mun­cii şi vieţii comuniştilor, ale eticii şi echi­tăţii socialiste, se evidenţiază în această perioadă de intensă activitate politică, ca unul dintre mijloacele principale de rea­lizare a programului partidului, de edifi­care a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. în lumina acestei viziuni, partidul nos­tru se ocupă de atragerea tot mai largă a maselor populare, a întregului popor, la elaborarea şi înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului, la con­ducerea tuturor treburilor obşteşti. Aşa cum se subliniază în Program, partidul va acţiona pentru crearea cadrului orga­nizatoric cel mai potrivit participării în­tregului popor la conducerea vieţii econo­­mico-sociale, ţinînd seama de faptul că dezvoltarea democraţiei socialiste este un factor esenţial şi o necesitate obiectivă a făuririi depline, multilaterale a socialis­mului şi înaintării spre comunism. în această perspectivă se reliefează din plin însemnătatea hotărîrilor plenarei CC, al P.C.R. şi ale plenarei Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din de­cembrie 1974, a legilor adoptate de Marea Adunare Naţională în legătură cu îmbu­nătăţirea organizării şi funcţionării orga­nelor supreme ale puterii de stat, a Con­siliului de Miniştri, precum şi a consilii­lor populare, legea electorală care, în spi­ritul documentelor celui de-al XI-lea Con­gres al partidului, se înscriu în mod orga­nic pe linia dezvoltării continue a demo­craţiei socialiste în plină acţiune. Noua Lege electorală, prin întregul său continut, dă expresie principiilor înscrise în Constituţie, potrivit cărora drepturile electorale, întemeiate pe deplina egalitate a cetăţenilor, fără deosebire de rasă, na­ţionalitate, sex sau religie, constituie ma­nifestarea puterii unice şi suverane a poporului, a participării nemijlocite a ma­selor la conducerea societăţii. Legea el°c­­torală asigură alegerilor un cadru politic, instituţional şi organizatoric perfecţionat — expresie' a a­dîncirii democraţiei' noas­tre socialiste. Prevederea din lege potri­vit căreia se asigură posibilitatea­ depune­rii mai multor candidaturi pentru un loc de deputat este menită să lărgească şi­­mai mult drepturile democratice ale cetăţe­nilor, d’ndudi-se acestora posibilitatea să aleagă în organele puterii de stat ne acei candidaţi care întrunesc cele mai bune condiţii, necesare pentru aducerea la­ în­deplinire a mandatului de răspundere în­credinţat de popor Alegerile de la 9 martie — eveniment central al vieţii Politice a României so­cialiste, este un moment deosebit d° im­portant, ţinînd seama de faptul ca, cu acest prilej, poporul nostru, prin vot uni- V*SU.€ RUS (Continuare in pan. 11 timpul liber şi afirmarea persoanei Cercetarea timpului liber este una din temele cu predilecţie cultivate de sociologia contemporană, pe toate meridianele globu­lui. Interesul ce i se arată are ceva din exa­gerările, superficialităţile şi caracterul trecă­tor al oricărei mode; cu toate acestea, pro­blematica timpului liber işi are importaţa sa, deloc redusă, fiind legată de multiple aspecte ale modului de trai al indivizilor, colectivităţilor şi societăţilor. Intre altele, dar nu în ultimul rînd, problematica tim­pului liber este conexă cu aceea a dezvol­tării complexe, a afirmării persoanei umane. însemnătatea acestei conexiuni a fost, la vremea sa, insistent subliniată de Marx. In repetate rînduri a abordat Marx ideea că existenţa unui timp liber de servitutea muncii fizice brute, a muncii pentru altul, este condiţia sine qua non a autoperfec­­ţionării persoanei, a valorificării unor ca­pacităţi creatoare ale acesteia. „Cu cit so­cietatea are nevoie de mai puţin timp pen­tru a produce grîu, vite etc., cu atît mai mult timp cîştigă ea pentru alte activităţi productive de ordin material sau spiritual. Atit la individ cit şi la societate omnilatera­­litatea dezvoltării, a consumului şi a activi­tăţii depinde de economisirea timpului“.­ Marx a arătat că în multimilenara istorie a societăţii civilizate, munca de rob — în sen­sul propriu sau în cel al robiei salariate , a unei părţi a societăţii, a creat condiţiile pentru ca o altă parte, mult mai restrinsă, să poată beneficia de timpul liber necesar autocultivării şi creaţiei. Punctul de vedere al lui Marx,­ se ştie, nu este unul morali­zator: el a adăugat că această situaţie era inevitabilă atîta vreme cit munca socială nu era îndeajuns de productivă pentru a asigura întregii societăţi, odată cu îndestu­larea materială, un timp excedentar folo­sibil pentru cultivarea valenţelor umane ale tuturor indivizilor. „Depinde însă de pro­ductivitatea muncii cîtă valoare de între­buinţare se poate produce într-un timp anu­mit de supramuncă. Avuţia reală a­ socie­tăţii şi posibilitatea permanentei extinderi a procesului ei de reproducţie nu depind aşa­dar de durata supramuncii, ci de producti­vitatea ei şi de condiţiile de producţie mai mult sau mai puţin abundente în care ea se înfăptuieşte“ 1­2 — scrie Marx în Capitalul, iar „avuţia reală a societăţii“, o spune ex­pres în mai multe rînduri, este avuţia sa în valori umane autentice, în indivizi pe de­plin realizaţi ca oameni. Sporul acestei a­­vuţii reale a societăţii depinde însă, alături de creşterea productivităţii muncii pînă la nivelul asigurat de industrialismul modern, de o seamă de condiţii economice şi sociale — în speţă de participarea echitabilă la muncă, de repartiţia echitabilă a produsului social şi a timpului liber. In secolul trecut, nici în ţările cele mai avansate economiceşte, nu exista încă o pro­blemă cu caracter de masă a utilizării tim­pului liber. în schimb, consumul de masă, între altele caracteristic pentru stadiul con­temporan al capitalismului, ar fi inimagina­bil fără o cantitate corespunzătoare de timp liber pentru majoritatea producătorilor (consumatori totodată). Timpul liber creşte proporţional cu creşterea economică. Dar în aceeaşi măsură, în societatea capitalistă, el devine problematic: se complică proble­mele privitoare la folosirea lui, la consecin­ţele sale. Problematic este chiar sensul ce i se atribuie expresiei. Este aproape de la sine înţeles că socio­logie, timpul liber trebuie determinat prin conţinutul său, adică prin natura activităţi­lor pe care le conţine, nu prin aspectul său cantitativ-temporal. In multe limbi a deve­nit uzual un termen care-l distinge din capul locului de o simplă unitate de timp măsurabilă cu ceasul. Freizeit din germană este altceva decit freie Zeit; loisir din franceză sau leisure din engleză și america­nă însemnează altceva decît temps libre sau free time. Freizeit, loisir sau leisure în­semnează, din capul locului, anume activi­tăţi „de timp liber“. Joffre Dumazedier, cunoscut specialist francez al acestor probleme, analizează pa­tru tipuri de definire a timpului liber.3 Pri­mul tip îl defineşte ca pe un model aparte de comportament; astfel, orice fel de acti­vitate poate deveni loisir; acest tip de defi­nire este mai mult psihologic decit sociolo­gic, conchide autorul nostru. Al doilea de­fineşte timpul liber ca timp ne­lucrător, tot timpul din afara muncii; aceasta este o în­ţelegere mai mult economică decît sociolo­gică. Al treilea delimitează timpul liber ca pe cel eliberat de obligaţiile casnice­ fa­­miliale, fără însă a preciza conţinutul acti­vităţilor ce-i sînt specifice. Al patrulea, in sfîrşit, propune o apropiere cantitativă de conceptul examinat, reducîndu-1 la anumite cadre temporale determinate cum ar fi week­­end-ul, concediul etc. In locul acestor moda­lităţi de apropiere de definiţia căutată, Du­mazedier propune una specific sociologică, care pune accentul pe aspectele de conţi­nut. El subliniază caracterul liber al acestui timp atît în raport cu munca cît şi cu obli­gaţiile gospodăreşti-familiale, caracterul non­­lucrativ, dezinteresat al activităţilor pe care le conţine, precum şi caracterul lor hedonis­tic şi personal. In lucrările lui Georges Friedmann şi ale multor altor sociologi din Occident loisir-ul este prezentat ca un remediu — uneori drept principal remediu — faţă de realitatea tot mai apăsătoare a înstrăinării. Recunoscînd adevărul unor idei ale lui Marx cu privire la înstrăinarea muncitorului în procesul muncii în condiţiile industrialismului mo­dern — prezantînd însă adesea, spre deose­bire de Marx, acest fenomen drept conse­cinţă a progresului tehnic doar, nu a rela­ţiilor de proprietate şi de producţie capitaliste — o seamă de autori exaltă posibilităţile ce le oferă loisir-ul pentru realizarea ca per­soană a individului care în munca prin ca­­re-şi cîştigă existenţa nu se poate realiza. Bricolajul, hobby-urile, amatorismul de­­tot felul ar permite, astfel, individului să se re­găsească şi să se afirme într-o activitate ne­obligatorie şi nelucrativă, să-şi refacă echi­librul ameninţat de activităţile obligatorii, lucrative şi puse în cea mai mare parte in slujba unor scopuri străine. De asemenea, loisir-ul ar acţiona, în această concepţie, ca antidot faţă de înstrăinarea în relaţiile cu ceilalţi oameni, faţă de înstrăinare ca „în­singurare în mijlocul masei“, prin retragere şi izolare, sau prin căutarea unor alte rela­ţii, nedominate de interes. Credem a putea afirma cu îndreptăţire că o atare înţelegere a virtuţilor loisir-ului este incompletă şi într-un fel utopică; în­străinarea în procesul de muncă nu poate fi contracarată eficientă în afara muncii; re­mediul, precum a arătat încă Marx, nu poa-’ te fi decît dezînstrăinarea muncii însăşi, înstrăinarea în relaţiile interindividuale nu poate fi depăşită nici prin retragerea iluzo­rie din aceste relaţii şi nici prin construirea unei reţele paralele de relaţii „de loisir“; trebuie umanizate înseşi principalele relaţii în care e prins individul cele în care el îşi desfăşoară activităţile sociale de bază. Să nu fim greşit înţeleşi: nu afirmăm că loisir-ul nu are şi nu trebuie să aibă — cu atît mai mult în condiţiile de înstrăinare din capi­talism — un anumit rol compensator; afir­măm numai că loisir-ul nu poate compensa totul, că el nu poate fi pe deplin eficient dacă e menit a constitui doar o compen­sare, pentru individ, faţă de ceea ce are ■acesta de făcut în restul timpului său, dacă acţiunea loisir-ului trebuie să fie contrară faţă de cea a activităţilor sociale de bază ale individului. Loisir-ul nu poate deveni principalul tărîm al afirmării persoanei; dezvoltarea multilaterală a persoanei nu poate fi nici în primul rînd şi cu atît mai puţin în mod exclusiv rezultatul activităţi­lor din timpul liber; poate fi doar rezulta­tul tuturor activităţilor sale, în primul rînd şi în mod principal al celor de bază, pro­fesionale, social-politice, ş.a. Ceea ce nu în­seamnă deci nicidecum subaprecierea impor­tanţei timpului liber, a activităţilor de loisir, in calitatea lor de contribuţii la dezvoltarea şi afirmarea persoanei. Rezultă că problema se pune în principiu într-un fel nou în condiţiile societăţii socia­liste, pe temeiul procesului de dezînstrăinare a esenţei umane în procesul de muncă şi în relaţiile sociale principale. In aceste împre­jurări — care sunt cele ale societăţii noastre — şi cu atît mai mult in perspectiva dezvol­tării multilaterale a socialismului şi a trece­rii ulterioare, treptate, la comunism, timpul liber crescind al tuturor membrilor societăţii poate şi trebuie să constituie cadrul unor activităţi complementare în care persoana să găsească resurse de autocultivare, de auto­­perfecţionare, de realizare a unor dispoziţii şi aptitudini. In mod evident, creşterea potenţialului economic general al societăţii socialiste, a­­­sigurarea materială mai bună a tuturor indi­vizilor este o condiţie a folosirii într-adevăr libere a unui cuantum de timp în creştere, însă bunăstarea materială oferă doar posi­bilităţi, nu conferă în mod automat sens şi valoare activităţilor de timp liber. Mijloacele de informare în masă — presa, radioul, tele­viziunea — conjugate cu activitatea unor in­stituţii vechi şi noi de cultură şi divertis­ment — teatrul, cinematograful — creează enorme facilităţi de cheltuire cu folos a tim­pului liber. Dezvoltînd acestea şi veghind la conţinutul adecvat al mesajului pe care-l transmit, societatea socialistă contribuie la valorificarea timpului liber al membrilor săi. Insă spre a contribui cu adevărat eficient la afirmarea persoanei, este nevoie de ac­centuarea activismului şi independenţei preocupărilor din timpul liber: acestea tre­buie să determine autoperfecţionarea, auto­­cultivarea individului, desigur puternic an­corat în relaţiile sale sociale şi folosind în­tregul sprijin pe care societatea i-1 oferă pentru aceasta. In absenţa independenţei şi activismului, timpul liber îşi pierde carac­terul. Libera alegere a activităţilor de loisir, in conformitate cu dispoziţiile şi aptitudi­nile, interesele şi posibilităţile infinit de variate ale indivizilor, poate permite com­­plementarea fericită a activităţilor de bază din producţie, din viaţa publică şi din cea familială, contribuind astfel la apropierea de idealul de multilateralitate. Atîta vreme­­ cît omul este constant legat de o anumită profesiune, loisir-ul este cel care-i poate permite să-şi însuşească cunoştinţe şi va­lori din alte domenii decît cel al profesiu­nii sale, să-şi dezvolte sau să-şi cizeleze ap­titudini în afara celor pe care şi le fructi­fică pe tărîm profesional. Aceasta nu în sensul cultivării diletantismului la scară de masă; acel „violon­tongres“, dorinţa Indi­vidului de a se evidenţia neapărat în alt domeniu decît cel pentru care are chemare şi pregătire, nu constituie o alternativă rea­lă, o cale de umblat pentru, cei mulţi. Nu cultivarea pseudo-priceperii, ci lărgirea ori­zontului, sporirea culturii generale, cultiva­rea omului întreg — iată conţinutul cel mai important al activităţilor de timp liber. In loisir se poate prefigura, in condiţiile dez­voltării multilaterale a societăţii socialiste, trecerea liberă de la o activitate la alta, pe care urmează s-o generalizeze comunismul. Spre a se realiza multilateral, omul trebuie să se realizeze simultan în muncă, în acti­vitatea obştească, în viaţa, familială şi în timpul liber, nu în una sau alta dintre aceste domenii ale vieţii şi activităţii sale; între timpul ocupat, organizat, obligat şi cel liber, omul multilateral dezvoltat trebuie să găsească puncte de contact; cu cît posi­bilităţile de trecere de la un plan la altul sînt mai mari, cu atît mai aproape ne aflăm de idealul dezvoltării multilaterale. ANDREI ROTH Cotidiene ale Comitetului judeţean de partid Mureş al P.C.R. şi ale Consiliului popular judeţean, ziarele Steaua Roşie şi Vörös Zászló, au împlinit 25 de ani de la apariţie. Acest ju­bileu a oferit colegilor noştri, şi, implicit nouă, colectivului redac­ţional al revistei Vatra, un bun prilej de analiză a muncii de un sfert de veac pusă în slujba politicii partidului. Acţionînd pentru generalizarea experienţei înaintate acumu­late în toate sectoarele construcţiei socialiste, pentru expunerea largă a părerilor şi propunerilor oamenilor muncii, ale tuturor cetăţenilor, în legătură cu activitatea ce se desfăşoară în diferi­tele sfere ale vieţii economico-sociale, pentru dezvoltarea demo­craţiei socialiste, pentru educarea în spiritul prieteniei şi frăţiei între toţi cei ce muncesc, fără deosebire de naţionalitate, ca tri­bune de afirmare a principiilor eticii şi echităţii socialiste, ziarele Steaua Roşie şi Vörös Zászló, alături de întreaga presă co­munistă din România, se dovedesc demne continuatoare ale tra­diţiilor presei muncitoreşti şi revoluţionare, dorind să fie la înălţi­mea sarcinilor încredinţate de Congresul al XI-lea al P.C.R. presei şi radioteleviziunii, celorlalte mijloace de informare în masă pen­tru edificarea orînduirii socialiste şi comuniste. Urmărind cu atenţie, zi de zi, activitatea colegilor noştri, ga­zetari comunişti, militînd pentru aceleaşi idealuri ale partidului nostru, idealuri jalonate cu clarviziune de hotărîrile celui de-al XI-lea Congres al P.C.R., de cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, colectivul redacţiei noastre urează ziarelor surori Steaua Roşie şi Vörös Zászló, în­tregului colectiv redacţional şi colaboratorilor, succese în nobila lor misiune de militanţi consecvenţi pentru înfăptuirea programu­lui de dezvoltare multilaterală a Patriei Române. VATRA revista revistelor 1 Karl Marx: Bazele criticii economiei poli­tice, I, Editura Politică, București, 1972, p. 107. 2 Karl Marx: Capitalul, vol. III, Partea a II-a, ESPLP, București, 1955, p. 772. 3 Joffre Dumazedier: Sociologie empirique du loisir. Critique et contre-critique du loisir, Editions du Seuil, Paris. 1974. p. S9 şi urm. VATRA 46

Next