Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)
1972-01-14 / nr. 2
14 i IN BAZA RECENTEI legi cu privire la regimul preturilor şi tarifelor. In preţul de cost al produselor se va include şi un element nou, taxa asupra fondurilor de producţie. In expunerea făcută la proiectul de lege, la sesiunea Marii Adunări Naţionale din decembrie 1971, se aprecia că: „introducerea taxei pe fondurile de producţie in preţul de cost al produselor va constitui un stimulent pentru determinarea intreprinderilor şi organelor centrale în judecarea mult mai exigentă a solicitărilor de noi investiţii, de ieftinire şi simplificare a proiectelor şi utilizarea cit mai intensivă a fondurilor existente“. Această nouă reglementare a stirnit — aşa cum era şi firesc — un viu interes în rindurile economiştilor ; astfel, după aducerea la cunoştinţă publică a proiectului de lege, în presa cotidiană şi de specialitate, s-au exprimat opinii, uneori controversate, în legătură cu natura economică a taxei, sursa ei de acoperire, valoarea fondurilor la care se va aplica, modalitatea de includere în prețul de cost al produselor etc. Avînd in vedere că taxa asupra fondurilor de producție reprezintă o problemă nouă în țara noastră, în cele ce urmează ne vom exprima părerea în legătură cu natura economică a acestei taxe precum şi asupra unor soluţii pentru introducerea ei în practica economică. # Natura economică MAJORITATEA economiştilor, au recunoscut că taxa asupra fondurilor de producţie este o formă a venitului net. In ce ne priveşte, ne raliem acestor opinii deoarece taxa pe fonduri nu are un corespondent în activitatea de obţinere a producţiei materiale, respectiv taxei nu îi corespunde vreun consum material sau de muncă. Taxa asupra fondurilor de producţie nu este deci nici cost, nici dobindă şi nici măcar chirie, ci venit net, respectiv o formă de prelevare la buget a unei părţi din venitul net creat de unităţile economice. Includerea ei in preţul de cost, ca de altfel şi a altor forme de venit net (contribuţiile asupra salariilor, cheltuielile făcute cu tehnica nouă fără obţinerea de rezultate concrete în producţie etc.) este determinată, aşa cum s-a arătat în expunerea la proiectul de lege a preţurilor, de interese generale ale economiei naţionale. Nu se poate spune, aşadar, că neincluderea taxei pe fondurile de producţie în preţul de cost ar reprezenta o amputare a acestuia. # Mărimea optimă O PROBLEMA METODOLOGICA, dar şi de fond, care se va pune cu prilejul elaborării actului normativ de reglementare a taxei asupra fondurilor de producţie va consta, în mod inerent, şi în ceea ce priveşte mărimea taxei , respectiv, dacă rata taxei va fi, de regulă, unică pentru toate ramurile sau diferenţiată de la o ramură la alta şi ce criterii se vor lua în considerare în acest scop. Pentru adoptarea unor soluţii în această problemă este necesar să se examineze unele aspecte adiacente ca influenţele pe care le va înregistra preţul de cost dacă taxa pe fondurile de producţie va fi unică, variaţiile pe care vor trebui să le înregistreze în acest caz ratele de beneficiu faţă de preţul de cost, care, de asemenea, vor trebui reglementate şi, în fine, în ce condiţii vor putea fi asigurate mai corespunzător funcţiile beneficiului. Dacă beneficiul se determină iniţial — aşa cum prevede legea — în raport cu fondurile de producţie, folosindu-se, în acest scop, o rată unică, mărimii absolute a beneficiului îi corespund, pe ramuri, rate faţă de preţul de cost — care ar urma să fie legiferate — foarte dispersate, în funcţie de diferenţele dintre preţul de cost şi fondurile de producţie ale ramurilor. La rîndul său, dacă taxa pe fondurile de producţie s-ar determina iniţial în raport cu preţul de cost, folosindu-se în acest scop o rată unică, mărimii absolute a taxei i-ar corespunde, pe ramuri, rate faţă de fondurile de producţie, foarte variate, în funcţie de diferenţele dintre fondurile de producţie şi preţul de cost al ramurilor. Din unele calcule la nivelul macroeconomic efectuate în cadrul studiilor şi analizelor de reaşezare a preţurilor cu ridicata, s-a desprins faptul că o rată de venit net unică faţă de fondurile de producţie conduce la o dispersie foarte mare a ratei corespunzătoare faţă de preţul de cost. Dacă, de exemplu, s-ar stabili o taxă unică de 6% faţă de fondurile de producţie aceasta ar reprezenta faţă de preţul de cost al diferitelor ramuri industriale, rate variind între 1—25% şi anume : — industria cărbunelui 14. 8%, — minereuri feroase 11,6% — extracţia ţiţeiului 20.4%, — prelucrarea ţiţeiului 4.8%, — gaze naturale 25%, — Industria medicamentelor 5,2%, — industria metalurgiei feroase 7,1% — industria construcţiilor de maşini 6.5%, — industria pielăriei 2.9%, dar: Industria cărnii şi frigului 1.0%. Avînd In vedere gradul deosebit de dotare al întreprinderilor noastre s-ar putea ca foarfecele ce rezultă din cifrele de mai sus să fie şi mai deschis. Ţinînd seama de prevederile legii preţurilor şi anume că taxa asupra fondurilor de producţie împreună cu beneficiul vor trebui să asigure reproducţia lărgită şi considerînd exemplificativ că această funcţie ar putea s-o îndeplinească un venit net total reprezentat printr-o rată de 30% faţă de preţul de cost, se va pune inevitabil problema căreia din cele două părţi ale venitului net inclus în preţurile cu ridicata va trebui să i se asigure rată unică sau rate apropiate şi căreia va trebui, în consecinţă, să i se stabilească rate diferenţiate. Răspunsul la problema ridicată îl vom găsi dacă avem în vedere funcţiile beneficiului printre care cele mai importante sunt : asigurarea unei părţi din veniturile bugetului de stat, constituirea fondului de stimulare, prelevări pentru investiţii necentralizate, constituirea fondului de rezervă la centrală, restituirea creditelor de mică mecanizare. Asigurarea în practica economică şi financiară a acestor numeroase şi importante funcţii ale beneficiului in condiţii optime şi, în acelaşi timp, în deplină concordanţă cu cerinţele gestiunii economice proprii, nu se va putea realiza, după părerea noastră, decit dacă ratele de beneficii vor fi relativ unice sau cit mai apropiate pe ramuri şi subramuri ale economiei naţionale dar mai ales in cadrul acestora. Această necesitate este evidentă dacă ne vom referi la datele de mai sus. Dacă ar trebui că rata taxei pe fondurile deproducţie să fie unică, de exemplu de 6% şi cu dispersiile corespunzătoare faţă de preţul de cost care au fost arătate, ratele de beneficiu faţă de preţul de cost vor fi, de asemenea, foarte dispersate; în ipoteza în care, în exemplul dat, s-ar urmări realizarea unei rate de venit net total de 30% faţă de preţul de cost, rata beneficiului tot faţă de preţul de cost ar urma să varieze de la 5% în industria gazelor naturale, pînă la 29% în industria cărnii şi frigului. Dacă, dimpotrivă, rata beneficiului ar urma să fie unică, de exemplu de 15% (adică jumătate din rata totală a venitului net luată ca exemplu), rata taxei pe fondurile de producţie ar reprezenta, de asemenea, tot 15% faţă de preţul de cost, insă recalculată în rate faţă de fondurile de producţie, acestea vor înregistra variaţii de la 3,6% în industria gazelor naturale, pină la 90% in Industria cărnii şi frigului. Această variaţie a ratei taxei faţă de fondurile de producţie este determinată de gradul de dotare tehnică şi de valoarea fondurilor de producţie foarte diferite de la o ramură la alta. Varianta liniarităţii relative a ratei beneficiului şi a dispersiei ratei taxei pe fonduri creează condiţii optime pentru realizarea tuturor funcţiilor beneficiului însă se slăbeşte, într-o anumită măsură, funcţia de pîrghie economică a taxei pe fondurile de producţie. Varianta liniarităţii taxei pe fonduri asigură mai bine funcţia de pîrghie economică a acestei taxe, deoarece ea solicită un efort uniform în toate ramurile însă aceasta în dauna funcţiilor beneficiului. Avînd în vedere importanţa crescîndă a beneficiului şi necesitatea asigurării tuturor funcţiilor acestuia — necesitate care se leagă şi de întărirea gestiunii economice în unităţile productive — considerăm că trebuie acordată prioritate variantei în care se asigură liniaritatea relativă ratelor de beneficiu*). Dacă pe ramuri și subramuri ratele de beneficiu pot și uneori chiar trebuie să difere, in cadrul unei subramuri sau centrale industriale, respectiv pe întreprinderi, ratele de beneficiu vor trebui să fie unice sau, în orice caz foarte apropiate, pentru ca funcţiile beneficiului să fie asigurate. Aceasta, evident, în dauna liniarităţii taxei asupra fondurilor de producţie, care, în mod implicit, va trebui să difere de la o întreprindere la alta. # Baza de aplicare AVÎND ÎN VEDERE, că mijloacele fixe sunt supuse continuu procesului de uzură, diminuîndu-şi în mod treptat valoarea lor inițială, unele fiind complet amortizate, se vor ridica următoarele probleme : dacă taxa se va aplica la valoarea inițială sau la valoarea rămasă a mijloacelor fixe ; dacă mijloacele fixe amortizate urmează să suporte taxe pe fonduri. După părerea noastră, taxa va trebui să se aplice la valoarea INIŢIALA a mijloacelor fixe, cele amortizate complet trebuind să fie scutite de la plata taxei. Avem în vedere necesitatea operativităţii calculului, precum și faptul că prin reparaţiile capitale, mijloacele fixe sunt menţinute la performanţele lor iniţiale. Pe de altă parte, dacă taxa se va aplica la valoarea rămasă s-ar putea ivi tendinţa de frînare a introducerii tehnicii noi. In ceea ce priveşte scutirea de taxă a mijloacelor fixe amortizate, avem în vedere înlăturarea eventualelor tendinţe de a se scoate din funcţiune astfel de mijloace, în situaţia cînd ele mai pot fi folosite cu eficienţă în producţie. I# Includerea in pretul de cost INTRUCÎT fondurile de producţie nu se pot determina prin procedee directe pe unitatea de produs, rezultă în mod inerent, că nici suma totală corespunzătoare taxei pe care unităţile productive o vor suporta în viitor pentru fondurile de producţie fixe şi circulante din dotaţia lor, nu se va putea repartiza pe produse prin procedee directe ; operaţiunea este posibilă numai în cazuri excepţionale, respectiv în cazurile cînd unităţile productive fabrică un singur produs. In consecinţă, taxa pe fondurile de producţie, considerată în mod convenţional cheltuială de producţie, se va înscrie in categoria cheltuielilor indirecte. Legat de includerea în preţul de cost se ridică şi problema dacă taxa pe fonduri va trebui să figureze în calculaţii la un articol distinct sau să fie însumată împreună cu alte cheltuieli la articolele de cheltuieli indirecte folosite, în prezent, în practică, cum sunt : cheltuielile generale ale secţiei şi cheltuielile generale ale întreprinderii. Fiind deci vorba de o cheltuială indirectă va fi necesar, de asemenea, să se statornicească dacă repartizarea taxei asupra fondurilor de producţie pe unitatea de produs va trebui sau nu să fie precedată şi de o repartizare pe locuri de producţie, adică pe secţii, ateliere sau alte compartimente ale unităţilor economice. O altă problemă metodologică de rezolvat va consta în evitarea includerii în preţuri a unui venit net mai mare decât cel stabilit iniţial. După cum se ştie, noua lege a preţurilor reglementează că benefi- ■ ciul se include în preţurile produselor, proporţional cu preţul de cost. Avînd la vedere că taxa pe fondurile de producţie inclusă în preţul de cost reprezintă un fapt venit net, va fi necesar ca metodologia ce se va adopta să elimine posibilitatea de a se calcula venit net la venit net, respectiv de a se aloca cota de beneficiu şi pentru taxa pe fonduri inclusă în preţul de cost al produselor. Pornind de la criteriul care a fundamentat introducerea regimului de taxă asupra fondurilor de producţie şi includerea acesteia în preţul de cost, apare necesar ca acest element nou al preţului de cost să figureze In calculaţia pe unitate de produs la un articol distinct. In felul acesta se creează instrumentul de apreciere asupra măsurii în care solicitările de investiţii sunt mai raţionale, proiectele noilor unităţi productive sunt mai eficiente iar fondurile de producţie existente se folosesc în mod intensiv, nu numai pe ansamblul activităţii economice a unei ramuri sau întreprinderi ci şi pa unitatea de produs. Pornind de la această premisă se ajunge la concluzia că înainte de repartizarea în preţul de cost al produselor, taxa asupra fondurilor de producţie va trebui să fie determinată pe locuri de producţie , secţii, ateliere şi alte compartimente. Această operaţiune este posibilă să se desfăşoare astfel : a) pe secţii sau alte locuri de producţie : — pentru fondurile fixe, prin aplicarea la valoarea medie anuală a acestora a cotei ce se va stabili, valoarea medie anuală a fondurilor fixe se poate prelua din calculele prin care se determină fondurile de amortizare ; — pentru mijloacele circulante, prin aplicarea aceleiași cote la valoarea acestor mijloace repartizate convenţional fiecărei secţii sau loc de producţie în parte ; la repartizarea mijloacelor circulante pe secţii sau alte locuri de producţie. În vederea determinării taxei pe aceste fonduri, se pot folosi mai multe criterii : producţia globală, producţia marfă, preţul de cost total al producţiei fiecărei secţii sau numai cheltuielile materiale. Ultimul criteriu apare mai indicat intrucit elimină, in mare măsură, anomaliile pe care le cuprind, in unele cazuri, preţurile cu ridicata, de asemenea, elimină salariile care nu au nici o legătură cu volumul mijloacelor circulante ; b) pe activitatea comună a întreprinderii : — pentru fondurile fixe care deservesc activitatea de conducere a unităţilor economice şi ale căror amortizări se includ in cheltuielile generale ale întreprinderii, taxa se calculează prin aplicarea cotei la valoarea medie anuală a acestor fonduri ; suma astfel obţinută se repartizează pe secţii sau alte locuri de producţie, proporţional cu taxele determinate deja in condiţiile arătate la litera a). După determinarea sumei totale a taxei asupra fondurilor de producţie pe fiecare secţie sau loc de producţie în parte, aşa cum s-a arătat mai sus, urmează operaţiunea de repartizare în preţul de cost al tuturor produselor care se obţin în fiecare secţie în parte, în care scop se va folosi procedeul convenţional cel mai corespunzător. Ţinînd seama că mărimea taxelor reflectă valoarea fondurilor fixe şi a celor circulante iar acestea, la rîndul lor, se reflectă în preţul de cost prin valoarea materiilor prime şi materialelor (mijloacele circulante) şi prin amortizări (mijloacele fixe), apare indicat ca taxele asupra fondurilor de producţie să se repartizeze in preţul de cost al produselor proporţional cu preţul de cost de secţie al fiecărui produs, mai puţin salariile directe. Se respectă în felul acesta legătura cauzală între cheltuiala indirectă de repartizat şi baza de aplicare a coeficientului folosit în acest scop. In ce priveşte evitarea includerii în preţuri a unei cote de beneficiu şi asupra taxei pe fondurile de producţie, aceasta se poate realiza prin stabilirea ratelor de beneficiu faţă de preţul de cost al ramurilor din care s-a exclus taxa şi prin aplicarea ratelor de beneficiu astfel obţinute la preţul de cost al produselor, mai puţin cota parte din taxa pe fondurile de producţie. Operaţiunea arătată se poate realiza numai în situaţia în care taxa pe fondurile de producţie figurează în calculaţia preţului de cost pe unitatea de produs la un articol distinct. Acesta este un alt considerent pe care se sprijină propunerea ca taxa pe fondurile de producţie să figureze în calculaţiile de preţ de cost la un articol special. PROPUNERILE DE MAI SUS sau altele ce se vor mai exprima vor putea contribui, considerăm noi, la adoptarea celor mai eficiente soluţii în actul normativ ce se va elabora în legătură cu regimul taxei asupra fondurilor de producţie, introdus recent şi în ţara noastră. Luca NĂSTASE *) Aceasta în concepţia în care beneficiul şi rentabilitatea exprimată în raport de preţul de cost constituie principalul criteriu al eficienţei activităţii economice, fapt ce se desprinde şi din spiritul legii. DISCUŢII SOLUŢII PENTRU INTRODUCEREA TAXEI ASUPRA FONDURILOR DE PRODUCŢIE ÎN PRACTICA ECONOMICĂ