Viitorul, ianuarie 1908 (Anul 2, nr. 55-83)
1908-01-15 / nr. 67
UN AN ȘASE LUNI Inari .......................18 lei 9 lei in Străinătate...........................30 lei 16 lei Abonamentele încep la 1 și 16 ale fiecărei luni Pentru preoți și învățători prețul abonat, pe Jumăt. REDACȚIA: 66, Calea Victoriei, 66, București .. ■ [UNK] ■ [UNK] ■ ---- TELEFON 13/47 ===== ZIAR DE DIMINEAȚA Marti 15 (28) Ianuarie 1908 ! Inia de petit pe o coloană In pag. III. 30 Bani demi » » . » » » IV. 20 Bani noersiuni și reclame linia....................... 3 Lei Anunciure și Inserațiunire se primesc numai la Administrație ...... -ADMINISTRAȚIA: 3. Bulevardul Academiei, 3 la MINERVA» Inel de Arte Grafice și Edit. București TELEFON 3/31 ====== DROC DISPĂRUT ACTIVITATEA EXTRA-ȘCOLARA Dl. Titu Maiorescu a anunțat la Senat o interpelare asupra direcțiunei dată de d. Haret activităței extra-școlare. Interpelarea aceasta vine la vreme. Ea era așteptată de mult, căci se simțea nevoia ca o persoană cu autoritate din partidul conservator, să lămurească odată ce vrea și gândește acest partid despre o problemă, căreia mulți îi dau o însemnătate egală cu reformele agrare propuse de guvernul liberal. Dl. Maiorescu era mai mult ca oricine indicat să lămurească doctrina conservatoare— dacă e cu putință ca în această materie vreuna — și să arăte care este direcțiunea ce se cusvine a se da activităței extrașcolare. Așteptăm car interpelarea cu nerăbdare. Face-se-va ecoul luminat și eloquent al acelora cari din interes vor păstrarea întunericului la sale ? Sunt mulți care se tem instinctiv de activitatea extra-școlară. Ei simt dacă nu și dau seama în mod conștient, că neștiința este — ca să vorbim în stil financiar — aportul social al maselor întru realizarea unor beneficii materiale nedrepte. Un sat locuit de țărani cu știință de carte și de lume nu mai poate furniza materialul omenesc pe care -l poți mlădia după nevoia unor profituri exagerate. Activitatea extra-școlară, ca și întreg poporanismul economic și cultural, are menirea să creeze asemenea sate. întrebarea care se pune este, dacă o schimbare așa de pronunțată este și în interesul clasei stăpânitoare de latifundii ? Noi credem că da. Presupunând chiar că va culege mai puțin aur de pe urma țăranilor cu știință de carte și de rostul societății moderne, ea va câștiga în schimb stabilitatea așa de neapărat trebuincioasă oricărei întreprinderi. Marele proprietar german sau austriac, e mai mulțumit și mai sigur de situația lui, ca boierul rus care are a se teme fără încetare de mujicii lui. In unele guvernăminte rusești, neliniștea e permanentă la sate și proprietarii ar da mult să câștige puțin, dar să fie ordine și pace. Mujicul rus este ca și țăranul român. Revoltele din Martie 1907 au arătat că țăranul nu știe însă să deosebească realitatea de fantezie. Despre mujicul rus se povestește că e gata să apuce calea rezvrătirei, de îndată ce vreun instigator îndrăzneț îl face să crează că e porunca Tătucă ca să se răscoale. La noi situația nu e mai bună: înainte de revoltale agrare din primăvara anului trecut, credeam că țăranul are cel puțin atâta spirit de discernământ ca să nu crează că «7 împărați» sau «stiudenți» vor să li se dea pământ și le trimit să arză conacurile boerești. Ne-am înșelat. Revoltele ne-au arătat că țăranul nostru este tot așa de adâncit în neglijență, și, din pricină aceasta, cată mereu a fi victima propriilor sale iluzii, ca și înainte de legea obligativității învățământului primar. Poporanismul economic și cultural, care e cunoscut la noi sub denumirea de activitate extra-școlară, vrea să micșoresc sărăcia prin stârpirea ignoranței. Nu e oare acesta un scop de o mărime așa de impunătoare, încât tot ce e suflare românească ar trebui să-l primească fără cârtire ? Aci nu suntem în fața unei chestiuni de partid, ci în fața unei mari nevoi naționale. Vor unii ca, prin întârzierea sau slăbirea activităței extra-școlare, să menite la sate ignoranța care primejduește în rândul dintâi interesele conservărei sociale ? Conservatorii, cari nu se coboară să judece interesele mari naționale după campaniile de ziare inspirate de patimă — să judece ei! Și apoi, poporanismul, așa cum se practică în satele noastre, cu școli de adulți, cu cercuri culturale, cu șezători literare, cu bănci populare și cooperative, are la noi un premergător ilustru : Domeniul Coroanei. Cele dintâi încercări poporaniste s’au făcut în satele Coroanei. Citiți circulările primite de administrația Domeniului și pe acele ale ministerului instrucțiunei, nici o deosebire între ele. Direcțiunea este desăvârșită în privința aceasta. Ele pleacă de la convingerea, că neștiința e tot așa de rea ca și sărăcia și că un popor, care are un mare ideal național de împlinit și o neatârnare prețioasă de aparat, nu poate să facă un pas înainte, dacă cea mai mare parte a lui este adâncită în ignoranță și nu posedă măcar noțiunea de patrie. In apus, se vorbește de educația integrală, de dreptul mulțimei ca să parcurgă tot ciclul învățământului, pentru ca acesta să nu mai fie privilegiul celor bogați, iar la noi, țară eminamente analfabetă, se găsesc oameni politici cari refuză cu zgârcenie poporului ceva mai multă știință de carte. Aceeași oameni cari, stăpâni pe mii de hectare, măsoară peticele țărănești și numesc obraznice pretențiunile acelora cari ar dori sporirea parcelelor! Activitatea extra-școlară li este suspectă ca și Casa Rurală. Ei drămuesc brazda ca și cultura. Suntem singurii, împreună cu Rusia, cari ne mai îngăduim luxul, într’o chestiune de cultură, să avem un partid de guvernământ dușman al culturei. Va fi poate interesant de ascultat, cum un om ca d. Maiorescu, discută și combate pe un ministru care nu vrea doar alta, decât ca milioane de români din Țara românească să știe să’și dea seamă de vremea în care trăim și de lumea înconjurătoare. Dar să nu prejudecăm. Poate că d. Maiorescu ne rezervă o surpriză!... a mai intra în Ungaria. Acum ministerul ungar de interne, a voit să aboneze acest ziar pentru biuroul de presă. Gross-Oesterreich scrie însă într’un număr din zilele trecute, că nu primește abonamentul, deoarece, cât timp cetățenii Ungariei, n’au voe să citească acest jurnal, redacția crede că nici d. ministru nu trebue să-l citească.* Cunoscutul agitator antimilitarist, Gustav Hervé, a fost exclus din baroul din Paris.« In arhiva Comediei Franceze s’a găsit următorul bilet: Cetățeanul Bonaparte are intrare liberă la toate reprezentațiile teatrale».—Talma. Talma, unul dintre cei mai vestiți actori francezi, a fost prietin din tinerețe al lui Napoleon I. Și prietenia lor nu s’a răcit nici după ce Bonaparte a ajuns la culmea mărirei sale. * Ziarele italienești anunță că săptămâna viitoare la Theatrul Argentina unde s’a reprezentat noua piesă a lui d’Annunzio, se va juca piesa Voalul fericirei al cărui autor este d. George Clemenceau, actualul prim ministru al Franței. Partidele populare din Italia, pregătesc cu ocazia aceasta o mare manifestație anticlericală. O frumoasă surpriză a făcut împăratul Germaniei unuia din fiii săi. Mai zilele trecute al treilea fiu al Kaizerului, care este ofițer de marină și locuește la Kiel, dă un bal mascat la care invitase numai prieteni intimi, împăratul aude, se urcă într-un tren special și pornește la Kiel. Pe la orele 12 noaptea, o persoană mascată purtând costumul marelui elector de Brandemburg, își face intrarea în bal. Persoana nu fusese invitată și totuși servitorii îi deschiseră ușa salutând-o plecați până la pământ. In momentul acela însă o telegramă adresată prințului de către mama sa, îi vestea că persoana necunoscută din bal este tatăl său. ■ Intr’una din zile s’a presentat comerciantului C. Constantinof, proprietarul firmei «La Bazarul Oriental», un bulgar care a târguit mărunțișuri dându-i în schimb o monedă de aur, pentru a opri valoarea târguelei. D-na Constantinos luând moneda a văzut că e cam ștearsă și că fusese emisă în anul 1806 și pe care era scris : «Napoleon I consul al Franței», a primit-o cu un preț scăzut. Mai târziu acest comerciant a dat acea monedă unui turc, care a plecat la Constantinopol. Acum în urmă s’a constatat, că acea monedă era o raritate, deoarece din acest fel de monede s’au emis numai 10 bucăți și că o bucată la fel s’a vândut la Paris cu lei 150.000. FIGURI DISPĂRUTE rală, în urma avizului consiliului de miniștri. Lei 2.609.821—74. S’au împrumutat pe polițe acordate Băncilor populare și contracte de împrumut pe amanet transmise Băncilor populare lei 1.943.630—31. Pentru acoperirea datoriei rezultată din distribuirea de producte la săteni, s’au format contracte colective pe comune, în valoare de lei 32.498.659—12 din care scăzând lei 3.085.034—84 cât s’a încasat prin perceptori în cursul anului și lei 7.7771.222—30 ce s’a iertat sătenilor cu ocaziunea jubileului de 40 ani de domnie a M. S. Regelui rămâne un sold de 31 Martie 1907 de lei 21.642.400-98. Din împrumuturile cu anuități acordate sătenilor care voiau să se strămute cu locuința la o vatră nouă de sat, soldul la* * * 31 Martie 1907 a fost de lei 749.663—29. Capitalul de fondațiune al Centralei în sumă de 20 milioane și sumele luate în cont curent de la Banca Națională în cursul anului a fost de lei 30.810.561—93 din care s’a restituit de sucursale 6.484.502—97 rămânând un sold la 31 Martie 907 de 24.326.058 lei 96 bani. Fondul de rezervă cu prelevațiunea de 10 la sută din beneficiile anului 1906—907 este de lei 2332984—06 Profitele totale la finele anului, provenite din : dobânzi, procente, diverse beneficii, comision, venitul imobilelor, mobilier, procentele fondului de rezervă, procente de anuități, etc., au fost de lei 3.050.928—80. Cheltuelile totale în cursul anului, au fost de lei 1.831.308—45 rămânând un beneficiu neto de, lei 1.219.620—35, din care prelevându-se 10 la sută pentru fondul de rezervă rămâne beneficiu neto de vărsat la tezaurul public în camptul budgetului 1906—907 al statului, lei 1.097.658—30, la care dacă se vor adăuga beneficiile deja vărsat la tezaur, rezultă că: Creditul agricol a varsat Statului în Interval de 24 ani de existență, beneficii nete în sumă de lei 29102993-63. Din aceste rezultate se poate vedea că, această instituțiune, în cursul celor 24 ani de existență, a vărsat Statului întreaga sumă de 20 milioane, care-i fusese avansată ca capital de fondațiune, realizând și un beneficiu de mai bine de 9 milioane. G. C. M. NOUITAȚI dj .Diplomația abisiniană abuzează de drepturile ei de câte ori se găsește în exercițiul funcțiunei. Un frumos exemplu ni-i povestesc gazetele franceze. Astă vară o ambasadă abisiniană fusese trimisă la Constantinopol, pentru a trata cu guvernul turcesc mai multe chestiuni de ordin religios. Ambasada se compunea din 12 persoane, cari fusese găzduite la marele Palace- Hotel pe socoteala guvernului turc. Ce se întâmplă însă ? După ce ambasada își termină misiunea, mai rămâne totuși câteva zile la Constanntinopol. Faptul acesta însă, deși foarte natural, puse pe gânduri guvernul turcesc care înștiința pe Abisinieni că daca nu părăsesc Constantinopolul în 24 de ore, vor rămâne la hotel ca simpli voiajori și Guvernul nu le va mai plăti nota. Avizul diplomatic care pentru un moment ar părea o lipsă de politeță, în fond nu era decât o necesitate. Ambasada abisiniană în cele 10 zile cât stătuse la Constantinopol, consumase numai șampanie și lichioruri pentru suma de 15 mii de lei. Ne putem dar ușor închipui cât să fi costat restul celorlalte consumațiuni. Ziarele se întreabă înspăimântate dacă toți Abisinienii consumă în țara lor atâta alcool sau dacă acest lux este rezervat numai membrilor diplomatici când sunt trimiși în misiuni extraordinare. ♦ Asociația transilvană, secția de la Sibiu, va ține astă seară o ședință publică, la care va vorbi poetul I. Borcea despre drama lui Björnson . Peste puterile noastre.* In urma intrigilor foilor jidănești, ziarul tíross-Oestertich a fost oprit de Fost mai bine de 40 de ani secretar al liceului Sf. Sava. A încetat din viață zilele acestea. Eri a fost înmormântat. O CUGETARE PE ZI Nu e de fel ridicol să pari aceia ce ești în realitate ; ridicolul constă în a te sili să pari ceia ce nu ești. ____ Sir Jalka Lublock. Relațiile dintre Austria și Italia — Cu prilejul Nouei piese a lui d’Annunnzio — Schimb de note diplomatice.—Cum s’a interpretat unele cuvinte ale lui D’anuzio.—Relațiunea partidului imperialist-itaian. Se așteaptă ca noua piesă a lui d’Annunzio să producă aprinse discuțiuni în lumea literară. După lumea literară însă, se agită acum lumea diplomatică. Diplomația austriacă, mai cu seamă, comentează în termenii cei mai violenți diferitele pasagii din presă, în care se ascund aluziuni deghizate contra Austriei. Noi nu știșa care să fi fost intenția autorului, când a scris aceste pasagii și nu știm dacă diplomația austriacă se alarmează pe drept sau pe nedrept. Un lucru însă trebue să recunoaștem, și acest lucru este clar ca lumina zilei. In Italia, există astăzi un așa zis Imperialism italian, un fel de partid mmai mult sentimental decât efectiv și mai mult teoretic decât practic. Acest imperialism reprezintă atmosfera intelectuală din Italia Contemporană și formează un element care se poate or când impune, deoarece cuprinde pe toți profesorii, filosofii, oamenii de știință și de litere din Italia. Entuziasmați de splendoarea trecutului Romei, acest partid respinge cu putere ideia cum că Roma, puterea latină de altă dată, n’ar fi pierdut cu totul rolul ei preponderant în concertul omenirei. Pot afișa alții superioritatea raselor Anglo-Saxone. Italienii intelectuali însă, cred că această simplă constatare a nu-i decât un fenomen transitoriu, care nu este în măsură de a zdrobi încrederea omenirei în viitorul unei apropiate supremații a Italiei restaurate. Gabriele d’Annunzio, contează printre cei mai străluciți membrii ai acestui partid, imperialist. Aluziile din piesa sa, dacă au fost făcute intenționat, publicul — care de cele mai multe ori, nu se înșală în asemenea ocazii — a avut dreptul să aplaude furtunos pasagii ca: «Liberează-ne Adriatica.... Scapă-ne frumoasa noastră mare de atâția pirați streini», sau : « Universul!... Universali... Urmează-ți bine corabia... Boteaz-o Lumea toată... Să fie cea mai mare corabie din lume... Iar mâine, vom tăia păduri în regi de brad pentru a ne construi alte mii de corăbii la fel cu aceasta!... Să nu uităm însă, că acțiunea piesei lui d’Annunzio se petrece acum 1400 de ani, când Venețienii nici nu visau că odată și odată va fi posibilă existența unui Dreadnoughts și iarăși să nu uităm că parlamentul Italian a vota mai lunile trecute construirea a patru cuirasate-tip care vor întrece în proporție pe cel mai puternic cuirasat englez. Atâta însă nu-i de ajuns. A doua zi după reprezentație, Italia intelectuală, oferea lui d’Annunz un banchet monstru la care autorul Corăbiei toasta pentru mult amara Adriatica. Și Adriatica este amară fiind căudă și coastele unei provincii odată Italienii și astăzi austriacă. Vederea lor mi-a făcut o impresie adâncă, așa încât nu o voi uita niciodată. O rază de lumină a luminat deodată mintea mea întunecată despre cauza națională a Românilor din Transilvania. Cu un astfel de popor, luminat și conștient de drepturile și datoriile sale, m’am convins câtă dreptate au deputații români ca să fie dârji în lupta lor și mândri de cauză sfântă ce apără. Am căutat să citez și societatea Petru Maior, dar n’am avut noroc. Studenții au plecat cu toții pe acasă în timpul vacanței, iar cancelaria am găsit-o închisă. N’am perdut însă speranța de a vizita cu altă ocazie și această frumoasă societate a studenților români din Budapesta, Ion Codrea. GREVA AVOCAȚILOR Am scăpat de avocați! Pe onoarea mea, că am scăpat! Căci greva generală însemnează sinuciderea întregului corp avocățesc. — Nu vom mai pleda până ce d. Toma Stelian nu va retrage legea judecătorilor ambulanți—spun avocații Dar legea nu se va retrage niciodată. Deci avocații nu vor mai pleda niciodată. O lacrimă pe corpul neînsuflețit al sinucisului corp, — și să trecem mai departe. Ca să nu ne depărtăm pre mult însă să rămânem tot la chestie. Hotărârea avocaților de a declara grevă, mi se pare fi. hazlie. E tocmai ca și cum o categorie întreagă de indivizi s’ar hotărâ să nu mai mănânce, atâta vreme până ce, de pildă, brutarii nu vor decide să scadă prețul pâinei. E foarte legitimă dorința de a mânca pâine eftină, dar până una alta trebue s’o mănânci și scumpă căci altfel n’o s’o mai poți mânca de fel. Tot așa se poate întâmpla să pățească și avocații, până ce greva lor își va atinge țelul, te pomenești că lumea se va obișnui fără avocați.’ Și atunci ce-o să vă faceți d-lor avocați? Sfredeluș Situația Creditului Agricol — pe exercițiul 1906-1907 — Raportul Directorului Creditului către ministrul de finanțe Direcțiunea creditului agricol publică raportul d-lui director M. Haret, către ministrul de finanțe, prin care supune aprobărei sale bilanțu general anual și contul de profit și perderi, din care se constată rezultatul definitiv al operațiunilor efectuate în cursul celui de-al 24 an de existență 1906-1907, al acestei instituții. Din darea de seamă care precede bilanțul, extragem următoarele : S’au făcut împrumuturi pe amanete din nou și reânoite de la 1 Aprilie 1906 la 31 Martie 1907. Sold la 1 Aprilie 1906. ... .lei 27.631.968-65 intrate în cursul anului........................» 29.008.907—89 Total, » 56.640.876—54 Eșite în cursul a nului.....................lei 30.304.749—09 Sold la 31 Martie 1907 » 26.336-127—45 S’au construit imobile în Capitală și provincie, conform legei creditului și cu aprobarea ministe Socializmul și naționalizmul Un răspuns d-lui Iorga."— Ue zice «Țara noastra».—Nobilul ungur. Unirea Românilor cu socialiștii, Brașov, 10 , 1908. Socialiștii dela congresul din Arad s’au ocupat și cu chestiunile interne ale României. Ei au vorbit cum s’au priceput și ce-au poftit;—dar d-voastră veți ști să faceți ce trebue să faceți în interesul țării; ei pot vorbi și mai departe, fără nici o primejdie. Aceasta nu trebue să ne împiedice însă pe noi, cei de-aici, a recunoaște că congresul dela Arad are o însemnătate mare pentru Românii din Ungaria și Ardeal. D. N. Iorga este de altă părere. D-sa cere prin «Neamul românesc», oratorilor și mulțimii dela Arad un «naționalizm democratic» ; învinuește pe conducătorii noștri politici că au fost în stare să-l producă până acum ; și este chiar desperat, când zice: «Și pot începe anii durerii, nu numai pentru vinovați, ci pentru un neam întreg, purtat de acum înainte pe căi de rătăcire». Din parte-ne constatăm întâi că Românii ardeleni nu au această temere și cităm ca — unică și suficientă — probă Țara noastră, ziarul poetului O. Goga, care scrie în numărul 2, p. 15, din acest an : «Un curent de idei în sânul poporului nostru nu se poate porni și susținea decât de oameni cari își au rostul lor la noi acasă și de oameni, înzestrați cu un fond intelectual mai superior. Iată de ce toate sforțările conducătorilor din Budapesta sufer o derută când e vorba de propagarea principiilor socialiste între noi. D-nii de la «Népszava», (ziarul socialiștilor) ar trebui să înțeleagă acest lucru elementar și în loc de a aranja «congrese» cu oratori ca Iopescu și Ștrengar, etc., cari nu pot să stârnească decât hazul nostru, să caute pe alte căi apropierea. O astfel de apropiere, o frăție de arme se impune în fața evenimentelor din viitor și noi apreciem necesitatea ei. Programul nostru politic nu e în contrazicere cu lozincele mișcării socialiste de la noi și astăzi când stăm în fața luptei pentru votul universal, e o trebuință firească să mergem alături și să ne îngrijim reciproc. Această tovărășie de arme nu se poate îndeplini în nici un caz prin congrese ca cel din Arad, ci prin înțelegerea cu conducătorii noștri politici. «Congresul» din Arad am putut cel puțin să compromită apropierea noastră și credem că a servit totodată și de un prețios învățământ d-lui Rakovschi». * Acesta este simțământul Ardelenilor tineri; ei admit o alianță cu socialiștii în toate cazurile în care programul lor politic nu se bate în capete cu cel național-român. Cine admite acest principiu, va merge în curând și mai departe decât până unde îl chiamă lupta pentru votul universal. Iată de ce: Programul național a lăsat în desconsiderare o serie lungă de chestiuni sociale și politice cari privesc și poporul român. Acestor chestii li se dau astăzi soluți din caz în caz, iar uneori li se dau soluții diferite, după personalitățile diferite politicește. Să ne închipuim că astă seară programul național ar fi realizat întreg și să punem întrebarea: In pe partid politic s’ar înscrie mâine deputații, demnitarii bisericești, avocații, profesorii ardeleni ? Credem că am avea multe surprize. Fiindcă între noi nu există încă o opinie publică politică — nu națională, care există. Socialiștii au însă o rețetă, care-i cel puțin limpede și foarte amăgitoare pentru mințile mai naive. Nu trebue să ne mirăm deci, că țăranii și muncitorii români din Ungaria primiră rețeta, ale cărei părți practice le înțeleg ușor. Drept vorbind, instinctul lor nici nu este de astădată rătăcit. Ungaria este țara cea mai «nobilitară» în Austro-Ungaria. Nobilul ungur se simte și azi «cuceritor milenar» și fără milă. Umilirea lui trebue s-o producă cineva, dacă-i vorbă ca și poporul român să răsufle. Orice umilire a lui îi este acestuia binevenită. Socialismul promite una. De ce s’ar refuza deci promisiunea ? Așa se simte pe-aici. Socialismul mai are ce de obicei Românii n’au, are îndrăzneala oarbă. De ce le-am micșora-o ? De școala îndrăznelei avem chiar nevoe! Socialismul unguresc este un răzbunător al unor nedreptăți seculare. .N’o să-l putem opri în loc, de aceea este mai cuminte să-i lăsăm drumul liber. Ar fi chiar o prostie ca noi Românii să ne facem polițiștii rasei maghiare, care ne asuprește și pe noi, cum asuprește — în ipostaza de proprietară—și pe muncitor. Soartea pare că și-a împlinit și aici măsura. Ungurii au abuzat de darurile ei și acum le ia cu o mână, ce le-a dat cu alta. Viața românească în Budapesta Redacția ziarului «Lupta».—Trei mari idei.—Cine plătește deficitul. — Iubirea de nație—Tipografia «Poporului Român».—Un român mulțumit—Reuniunea meseriașilor români.—Un grup de țărani.—Societatea Petru Maior. Dorind a cunoaște de aproape tot ce este românesc în capitala regatului unguresc, am vizitat și redacția ziarului Lupta, tipografia Poporului Român și societatea Petru Maior. Ziarul Lupta este, precum se știe, organul autorizat al partidului național român, prin care răsună glasul de trâmbiță al deputaților români din parlamentul ungar. Proprietarul I faces lui—» aici pot. dr. Aurel Vlad, care nu cruță nici o jertfă pentru a-l menține la înălțimea cauzei sublime ce apără. Redacția este instalată pe Istvanutca. 11, într’un local modest, sau mai bine zis în două camere puțin spațioase, din care una servește pentru administrație. Când am intrat, am simțit ca prin farmec un aer de apostolat și de nobilă jertfire. După ce m’am recomandat, domnii redactori, în număr de 5, tineri cu viață și, inimă caldă s’au grăbit să-mi dea mâna și să arate câte un compliment la adresa ziarului Viitorul. Pereții redacției sunt împodobiți cu trei tablouri : Șaguna, Gozsdu și Mihai Viteazul, simbolizând trei mari ideibiserica, școala și vitejia românească. Din vorbă în vorbă, am putut afla multe lucruri interesante, cari fac onoare fraților noștri din Ardeal. Lupta are numai 5 redactori, d-nii Șchiopu (care nu e șchiop) Stoica, Iorga, Bolcaș și nepotul episcopului din Caransebeș, N. Popea. Mai toți au la activul lor fapte cât se poate de frumoase. D. Bolcaș, pentru un discurs înflăcărat ținut la Oradia- Mare, a fost dat afară de la toate universitățile ungurești. Ziarul se imprimă tot de 5 lucrători, din cari doi lucrează cu mașina. Tirajul zilnic este de 3.100 foi, fiecare număr costând 180 de coroane cu tipar și expediție. — își scoate ziarul cel puțin cheltuelile — am întrebat pe d. Șchiopu, secretar. — Nu! — Și cine plătește deficitul ? — Dr. A. Vlad, proprietarul, se grăbi a răspunde d. Șchiopu iată niște oameni, mi-am zis atunci în gând, pentru cari iubirea de nație nu este o vorbă goală, ci un fapt concret, mai prețios decât orice comoară din lume. Pe masă am observat un plic mare, cu o voluminoasă corespondență din provincie. — Cine l’a trimis ? am întrebat cu indiscreție. — Dr. V. Lucaci, care ne-a dat un articol ocazional pentru sărbători. Lucrul acesta mi-a făcut impresie, căci nu credeam ca deputații români din Transilvania să poarte un interes așa de aproape de organul lor chiar în timpul unei vacanțe parlamentare. Am vizitat apoi atelierele tipografiei Poporului Român, instalate într’un fel de subsol, chiar in corpul clădirei, unde este și redacția ziarului Lupta. Tipografia are trei secțiuni, fiecare cu specialitatea ei. Intr’una se tipăresc trei foi săptămânale socialiste ungurești : una a societăței pielarilor, alta a brutarilor și a treia a muncitorilor. La secția a doua se tipărește revista Poporul Român, care, fie zis în treacăt, este o revistă populară model, iar secția a treia tipărește Lupta. D-l. D.Birăuțiu, fericitul proprietar, mi-a dat bucuros și cu deosebită amabilitate toate explicațiunile necesare. După veselia, care radia pe figura sa, se sputea ușor ghici că d. Birăuțiu este un Român mulțumit de soarta și norocul său. — Cum îți merg afacerile ? l’am întrebat «frățește» știind bine că pentru Românii din Transilvania, Românii din țară sunt «frați». — Foarte bine ! Aș putea spune, că mai bine nici că se poate. Am vândut anul trecut și anul acesta câte 40 de mii de exemplare din Vhico ar fi scos axe tigat mai mult decât m’am așteptat. Am rămas surprins de aceste declarațiuni, dar la urmă mi-am zis, că d. Birăuțiu merită laudă, de oarece se știe că orice ’câștig este permis, când se face prin muncă și prin cinste. — Dar reuniunea meseriașilor români, unde este , am întrebat din nou. Și făcând un gest artistic cu mâna întreagă și cu un aer de mândrie personală, D. Birăuțiu mi-a răspuns: — Iat-o ! Lucrătorii mei tipografi compun și reuniunea meseriașilor români. Informându-mă de aproape, am putut afla, că această reuniune a cerut de trei ori de la guvernul unguresc ca să-i reunească statutele de organizare, iar guvernul a respins cu trei refuzuri categorice: înainte vreme, acum câțiva ani, meseriașii români din Budapesta, aveau dese întruniri și au dat numeroase dovezi de frumoase manifestări naționale. Au dat concerte și reprezentații, care au produs bucurii neașteptate în sufletul coloniei românești din capitala Ungariei. Păcat, că această societate a decăzut în anul trecut cu totul, mai ales de la retragerea președintelui D. I. Crăciunel. A decăzut așa de mult, încât astăzi există numai cu numele. La plecare, am întâlnit pe stradă un grup de peste zece țărani, înalți, spătoși, cu fața plină de sănătate, cu cizme noi în picioare și cu haine curate și frumoase. Erau conduși de d. Groza, un comersant român din Pesta — poate singurul — pe care l-am cunoscut cu două zile înainte. — Ce cauți pe aici ? am întrebat pe d. Groza. — Cum ce caut? Am venit cu nația să vedem Lupta și tipografia poporului Român. Aceștia sunt tocmai din Oradea Mare, veniți ca să ne viziteze pe noi de aici. Am dat mâna cu toți, exprimându-le marea bucurie ce am simțit, văzând pentru prima dată în viața mea, pe niște țărani Români, cari să vie din locuri depărtate și să nu găsească în Budapesta altceva mai frumos de vizitat, decât localul de redacție al Luptei și tipografia românească. Și acum, să lăsăm la o parte literatura și să revenim la legăturile politice dintre cele două țări. De câteva luni, ele se înrăesc pe zi ce trece. Vizitele reciproce ale miniștrilor de externe, par a nu fi putut într-u nimic schimba opinia publică. Poporul italian nutrește în ascuns răzbunarea legitimă pe care și-o manifestă numai când găsește momente favorabile. De data asta, reprezentația piesei lui d’Annunzio i-a dat cea mai potrivită ocazie. Presa austriacă însă, în furia ei, trece chiar peste valoarea literară a piesei pe care o găsește proastă, fiindcă nu corespunde vederilor politice austriace. Și această greșală și lipsă de tact, o comit nu numai gazetele revolver din Austria, dar chiar Premdenblat, organul oficios al ministrului de externe. Dacă d’Annunzio ar fi fost diplomat, incidentul de sigur s’ar fi apia Personalul tipografiei «Poporul Român» din Budapesta.