Viitorul, noiembrie 1911 (Anul 5, nr. 1342-1370)
1911-11-26 / nr. 1367
ANDL ALOINOILEA —No. 1367—2 ABONAMENTE In Uni......................... an 18 lei..............șease Inni 9 lei In străinătate .... an an 30 lei..............șease Inni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 1. STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTII ----------------------- ț ■ [UNK] REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 X • bani SIMBATA 26 NOEMBBIE 19115 ANÜNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina III :..... . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV ....... 30 bani Inserții și reclame pagina III linia...............................3 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRATIE SI LA AGEHTIA EMIL MELBERT 5 bani PROCESUL TRAMVAIELOR COMUNALE Legea din 14 Aprilie 1909 poate să fie abrogată? D-l BERTHELEMY, profesor de drept administrativ la Universitatea din Paris, răspunde categoric: NL Modal cum l’a urmat pînă azi, procesai pe care societatea tramvaielor comunale l’a intentat atît ministemlui de interne cit și Primăriei Capitalei, a edificat pe deplin opinia publică asupra intențiunilor pe care guvernul înțelege să le păstreze față de această inițiativă romînească. Intervenția Primăriei la anul din procese precum și intervenția ministerului la celalt de a figura ca parte in proces, n’au fost decit niște încercări neizbutite de a se temporiza judecata până ce Parlamentul se va deschide și de Marghiloman va veni ca o lege prin care să ceară abrogarea legei din 14 Aprilie 1909, adică desființarea societăței comunale de tramvaie. Noi ne-am exprimat încă de la început îndoiala, că d-l Marghiloman va putea împinge pînă acolo inconștiența actelor sale responsabile și am afirmat art o lege în felul acesteia, nu poate constitui de ort o nouă violență oficială din partea celor cari găsindu-se la guvern, în loc de respecte legalitatea, o calcă cu fizicul sacrificiului ultimei garanții morale. Să admitem Insă oft d-l Marghiloman, odată pornit pe calea aceasta, va ține cu tot dinadinsul să meargă pină la afirșit, chit o& va întîlni In cale obstacolul fatal care i va fringe gîtul. In cazul acesta Insă, se pune întrebarea : Legea din 14 Aprilie 1909, poate să fie abrogată? Pentru lămurirea celor nedumeriți InoS, dăm aei mai jos cuvîntul d-lui H. Berthelemy, unul din somitățile universale In ceea ce privește știința dreptului administrativ. Iată dar ce spune d-l Berthelemy relativ la cazul de față: i Trebue oare privită ipoteza unei abrogări a legei speciale din 14 Aprilie 1909, abrogare pe care nu s’a temut s'o ceară noua administrație comunală ? * Afară numai dacă nu s’ar obține de la Parlamentul român adoptarea de măsuri inconstituționale și ai căror caracter ar fi cu totul revOluționur. 8. T. sb. nu are a se teme de o abrogare a legei care i-a autorizat crearea, să presupunem ca pentru autorizarea unui împrumut comunal, este nevoe de o lege. Se poate oare imagina că un împrumut contractat pe baza unei asemenea legi să poarta valoarea sa obligatorie prin abrogarea dispozițiunei care ia permis sa fie efectuat? Actul născut prin permisiunea legislatorului este suficient fie și însuși de îndată ce este îndeplinit. La ce bun sa retragi permisiuni de a naște, unei societăți deja născută ? Abrogarea legei de la 14 Aprilie 1909 nu ar putea avea astfel nici o repercursiune asupra actelor regulat îndeplinite In virtutea textului abrogat. Ceea ce este facutf este făcut, ca va sta în picioare 8. 1. B. și nu va implica nici o modificare met in instituirea sa nici in statutele sale. Când o lege modifică procedura actelor sau capacitatea persoanelor, ea nu infirmă intru nimic măsurile luate ca formele mai înainte admise și actele făcute de către persoane anterior capabile*Noua administrație comunală, va trebui deci să și ia nădejdea, avantajele și puterile pe cari * * * Societatea comunală a tramvaielor București* le a primit, in schimbul sarcinilor care i au fost impuse, sunt consacrate prin texte precise și definitive. Via ritatea, întinderea și valoarea juridică a acestor texte, vor impresiona desigur juridicțiunile regale. ” Atacurile, a căror victimă este acum 8. T. B., se vor isbi de aceste obstacole, pe cari deligența și perspicacitatea judecătorilor te face imposibil de trecut , respectul necesar drepturilor real căpătate și observarea riguroasă a angajamentelor serios primite*. H. Berthelemy Profesor de drept administrativ la Universitatea din Paris Paris, 2 Oct., 1911 După cum se vede motivele invocate de d-l Berthelemy pentru demonstrarea imposibilității de a se abroga legea din 14 Aprilie 1909 sunt attt de stare încît ele pot fi cetite și înțelese chiar de către d-l Marghiloman. Dar atît nu este de ajuns. Voim să punem opinia publică în curent cu părerile celor mai mari jurisconsulți ai timpului și în numărul nostru de iline vom continua ancheta noastră publicînd consultația d-lui Otto von Gierke, profesor la Universitatea din Berlin. Se caută griul romînesc In partea economică a ziarelor străine, — foarte mult îngrijită și cultivată,—citim de citeva zile informații interesante cu privire la marile piețe de cereale din Europa, informații dintre cari multe ne interesează foarte de aproape. Astfel vedem, că de cîțiva ani, dar mai ales în anul acesta, recolta totală a Rusiei scade și în aceeași proporție scade și exportul ei. Și în marile piețe europene de cereale, spiritele prevăzătoare încep să se preocupe de această stare de lucruri. Ceea ce este foarte important, e că morile mari din Odessa, pentru campania lor curentă, caută griul romînesc, din care s’au aprovizionat pînă acum cu 265.000 chintale metrice Pe de altă parte și la bursa de cereale din Budapesta se caută acum din nou griul și porumbul romînesc ; ba prețurile s’au și ridicat puțin sub impresiunea știrilor privitoare la Dardanele. Budapesti Hírlap arată, că numai într’o singură zi, Luni, s’au încheiat la bursa de cereale din Budapesta, afaceri pentru aproape 30.000 chintale metrice de grîu și porumb romînesc , o cantitate relativ foarte însemnată, din care aproape trei pătrimi au și sosit acolo. De altfel, acest ziar constată că «dispozițiunile pentru griul romînesc sunt în creștere la bursa de acolo și din Viena». INCORIGIBILUL Faptul că d-l Take Ionescu a fost împiedicat să ia cuvîntul în Cameră cu privire la situația din guvern a d-lui Marghiloman, în urma numirii d-lui general Averescu ca șef al statului major, continuă să fie viu comentat în cercurile noastre politice. Toată lumea este de acord a recunoaște că d-l Carp a comis o necuviință la adresa șefului conservatorilor-democrați. De la 1866 și pînă azi, nici odată nu s’a retras cuvîntul unui șef de partid și ceva mai mult, de cite ori șeful partidului din opoziție își anunța cite o interpolare sau cerea cuvîntul, primul ministru se găsea de față. D. Carp însă trece cu ușurință regretabilă peste uzanțele noastre parlamentare, d-sa de altfel nu este la prima sa indelicateță. Astă primavară cînd d. Take Ionescu a luat cuvîntul la Răspunsul Mesagrului d. Carp a părăsit incinta Camerei și a declarat amicilor săi că face acest lucru fiindcă nu vrea să recunoască d-lui Take Ionescu șefia unui al treilea partid. Aceeaș explicație se dă, și de data asta, atitudinei d-lui P. Carp. Părerile personale ale d-lui Carp n’au nimic de a face cu datoriile pe care uzanțele parlamentare i se impune să le aibă i asemenea cazuri. In orice caz, gestul de Mercuri al d-lui Carp nu este unul din cele mai fericite gesturi ale actualului prim-ministru. Carp. Carp a rămas acelaș incorigibil. Uram deci d-lui Carp, ca pentru viitor măcar, să bine-voiasca a-și corecta atitudinile, și a-și retușa cite ceva din manierele cu cari obișnuește să-și exprime părerile sale personale—potrivite și amuzante intr’un cerc intim de prieteni, dar regretabile în incinta Parlamentului. Nota personală ia declarațiile lui N. Filipescu Ultimele valuri ale incidentului. - D. Filipescu tine minte.—Antagonismul există și va reizbucni Tot se mai discută în cercurile politice incidentul dintre dnii A. Filipescu și Al. Marghiloman și se constată, chir în sinul majorității, o schimbare lentă a curentului în favorul d-lui N. Filipescu și în prejudiciul d lui Marghiloman, pe care cei mai mulți îl socotesc umilit. Căci nimeni nu mai poate tăgădui că, în adevăr, d. Marghiloman își dăduse demisiunea, și dacă a revenit, a făcut-o aceasta numai de dragul cramponării sale de putere și de frica de a nu fi desființat de d. N. Filipescu. Și astfel d. Marghiloman se mulțumește acum cu un ro , dacă nu secundar, dar cel mult egal cu al dlui N. Filipescu. Aceasta este impresia generală in toate cercurile politice, cu toate că d. Marghiloman își dă toate silințele ca, prin Adevărul, pe care îl are la dispoziția sa, să schimbe curentul. . . • Dar d. N. Filipescu are cunoștințe bune de relațile d-lui Marghiloman cu Adevărul și—vorba romanului— ține minte. Deocamdată se resemnează iarăși în rolul expectativ de pînă acum, ceea ce reiese din singura notă personală ce o avea în declarațiile sale de Miercuri : — Mă ocup [numai de armată. De politică nu. Dar in ce privește armata, răspund eu și numai eu de toate actele mele. Așadar, d. Marghiloman n’are ce căuta în armată și i se contestă orice drept de amestec în această vastă și importantă administrație, — Eu politică nu fac !—a mai spus d. N. Filipescu. Ceea ce, mai limpede zile, înseamnă că va continua și de acum înainte aceeași rezervă glacială față d. Marghiloman, ca și pînă acum. In ce privește personalitatea d-lui N. Filipescu, impresia generală este, că numai aceasta este declarația proprie a d-sale. Cealaltă este formula d-lui Titu Maiorescu. Se crede între guvernamentali că situația anterioară s’a restabilit în aparență, dar în fond antagonismul, concepțiile și tendințele celor două sunt mai accentuate ca înainte. In parte, e o chestiune de temperament, cînd va reizbucni acest antagonism. In acest fel se judecă în lumea noastră politică situația guvernului. In urma așa zisei aplanări a crizei ce amenință să izbucnească la finele săptăminei trecute. NOTE POLITICE De și d-l Filipescu s’a grăbit să răspunză imediat la interpelarea d lui Vasiliu, situația dlui Marghiloman a rămas neschimbată. E adevărat că dl Filipescu a răspuns în mod mulțumitor pentru d sa personal, ca ministru de războiu. Nimeni nu contestă și n’a contestat dreptul d sale de a-și conduce departamentul așa cum crede de cuviință. Dar nu aceasta era chestiunea. Nu era vorba de gestiunea dlui Filipescu,—ua ministru de răsboiu,— ci de situația critică a dlui Marghiloman față de numirea dlui general Averescu. Or în urma dezbaterilor de ei, situația d lui Marghiloman nu s’a clarificat de loc, ba s’ajncurcat și mai rău. D sa n’a deschis gura să se explice, deși tocmai d sa era dator să și lămurească situația în fața Camerei. Adevăratul răspuns la interpelarea d nului Vasiliu, trebue dar să ni i dea d. Marghiloman, nu d. Filipescu.# a * Relativ la aceeaș interpelare, d. Vasiliu cerînd să i se pună la dispoziție scrisoarea pe care d. general Averescu a adresat’o dlui Marghiloman și pe care acesta a înaintat o înregistrară ministrului de războiu d Carp a răspuns că scrisoarea fiind particulară nu i se poate da, cu atît mai mult cu cît generalul singur dispune de actele ce trebuesc și pot fi comunicate Adunărei. Dacă nu ne înșelăm, așa ceva nu se mai petrece astăzi nici în Duma rusească. Scrisoarea în chestiune, deși particulară la început, ea a devenit un act, oficial din momentul în care a fost alăturată la petiția d lui Marghiloman și înregistrată în toată regula și mai ales astăzi după ce urmările ei nu mai constituesc un secret pentru nimeni. D-l Carp dar a creat un precedent neobișnuit în uzanțele noastre parlamentare. SITUAȚIA EXTERNA Conflictul ruso-persan In Persia evenimentele se precipuu. Rusia a trimis un al doilea ultimatum, pe care guvernul persan l-a respins, așa încit trupele rusești au plecat spre Karzvin și înaintează poate spre Teheran. Ocuparea Teheranului, dacă va fi impusă Rusiei de intransigența guvernului persan, va pune la grea încercare acordul ruso engez. Anglia a și început să se alarmeze la ideia că evenimentele actuale ar putea aduce după sine o împărțire a Persiei, din care Anglia ar avea mai mult de pierdut decît de ciștigat. Pe de altă parte este sigur că în acest caz nici celelalte mari puteri europene n’ar sta nepăsătoare, și ar avea un pretext de a interveni. Nimic ireparabil nu s’a săvirșit încă. Mai este o speranță că, în cele din urmă, guvernul persan nu va periclita independența Persiei pentru o chestie de amor propriu. De asemenea, nici Rusia nu și-a închis calea, și poate redeschide prieind tratativele de aplanare. Telegramele ne vestesc că poporul persan e dispus să lupte împotriva ocupatorilor. Incă odată însă, e cu putință ca acest conflict să se mai rezolve și pe cale paetnică. Note Pantelimon Iată un nume la a cărui popularitate, trebue să mărturisim că presa a contribuit în primul rînd. Și cu toate acestea, nu-i decît numele unui bandit, un bandit la fel cu toți anonimii fără aureolă care operează la drumul mare fără să fie prinși și ceva mai mult chiar, fără să fie intervievați de nici un reporter cu practica dentiștilor americani. Din punctul acesta de vedere clar, Pantelimon se prezintă ca un eșantinion unic. Dar dacă Pantelimon n'are nici alte calități, nici alte defecte în afară de cele caracteristice tuturor acestor pretinși revoltați contra societăței, ne întrebăm sau mai bine zis întrebăm pe specialiștii afacerei Pantelimon, care au fost înaltele rațiuni profesionale, ca să nu zicem „de stat“, cari i-au îndrituit să facă dintr’un om comun, un erou de roman senzațional și dintr’un bandit vulgar, o victimă a atorităților noastre. Dacă nu mă înșel, Pantelimon n’a jucat în nordul Moldovei nici măcar ro- 1 , pe care un Licinsky bunioară îl jucase pe vremuri în Dobrogea. Bineînțeles că nu mai vorbesc de popularii haiduci Jianu, Bujor, Codreanu, Tunsu, Ghiță Cătănuță și alții, a căror amintire trăește și astăzi încă vie în sufletul poporului nostru. Se poate face oare o comparație între Pantelimon și haiducii veacului trecut? Desigur că nu. Isprăvile lui Pantelimon însă pot fi speculate într’altfel de cum presa romînească, inexistentă pe vremea aceea, ar fi putut specula gesturile cu adevărat generoase ale acestor flevoi naționali pe cari îi întîlnim pînă chiar și în cîntecile noastre populare. Și cum în ziua de azi, articolele senzaționale și reportajele fantastice au luat locul cîntecelor populare, Pantelimon, care putea foarte bine trece prin nordul Moldovei fără să deștepte nici măcar atenția celor cîțiva negustori evrei ambulanți, a fost totuși decretat de om al zilei și subiect inepuizabil al unei regretabile ciocniri profesioniste între bouă mari ziare din Capitală care-și puseseră în gînd să joace rolul unor polițiști mai dibaci chiar decît aceia cari aparțin secției III. Astăzi Pantelimon a fost prins. Nu ne importă cum și ce fel s’a operat această arestare. Suntem siguri însă că ea nu se datorește nici intervenției «Dimineței» nici concursului «Universului». Că înainte de a fi prins Pantelimon ar fi vorbit sau nu cu anume reporteri din Capitală, iarăși nu ne mai interesează din moment ce umbra banditului nu se va mai profila de azi înainte decît pe zidurile albe ale pușcăriei. Ceea ce ne interesează însă în primul rînd, este rolul fiecare o anume presă de la noi, înțelge să-l joace, atunci cînd e vorba de mărirea imagiunii. In cazul acesta însă, numele lui Pantelimon va rămîne strîns legat de etapele prin cari au trecut ziarele noastre pentru lărgirea sferei lor de acțiune. Și dacă astăzi Sfîntu Gheorghe este considerat ca patron al cavaleriei, de ce oare Pantelimon n’ar putea servi pe viitor de patron al ziarelor de tiraj ?.. Și unde mai puneți că numele lui, însoțit de o cruce, îl găsim trecut chiar în Calendar!.. Koh y noor RĂZBOIUL Trecerea Dardanelelor Constantinopole. 24. — Cercurile Porței continuă a păstra tăcerea cu privire la demersurile Rusiei dar lasă a se înțelege că un demers înscris nu s’a făcut. Se mărturisește apoi a fi ambasadorul Rusiei a formulat în repetite rînduri In ultimul timp dorința Rusiei de a ne deschide trecerea Dardanelelor, D-l Ciankov a convorbit îndelungiri după amiazi cu Assim bey. Se crede însă ori demersul ambasadorului n’a fost încoronat de succes. LEGALITATEA soc. comunale de tramvae Părerea decanului facultăței de drept din Iași. Distinsul nostru jurisconsult de D. Alexandrescu, decanul facultăței juridice din Iași, într’un foarte interesant articol, publicat in revista de drept «Curierul Judiciar» discută cu multă competință și cu argumente întemeiate și bine justificate, chestiunea societătței comunale a tramvaielor comunale București Printr’o argumentare bogată, dublată de o logică strînsă distinsul jurist arată că nici un moment nu poate fi vorba de a se declara legal constituită societatea comunală pentru motivul că nu s’ar fi îndeplinit unele prescripțiuni ale codului comercial cerute atunci cînd e vorba de înființarea unei societăți ordinare. Din momentul ce Societatea comunală a fost creată printr’o lege specială—spune distinsul jurisconsult — ea există legal și de fapt, prin urmare nu se poate susține inexistența ei pentru motivul că nu ar fi îndeplinit cerințele codului comercial, ca și cum ar fi vorba de societăți ordinare. In privința statutelor, bazat pe jurisprudențele Curței de Casație și pe părerile celor mai distinși jurisconsulți streini, decanul facultății juridice din Iași declară că aceste statute sunt întocmite absolut în conformitate cu legea, iar ministrul sau guvernul, care a încercat să le anuleze, și-a asumat o foarte grea răspundere. Articolul d-lui Alexandrescu, fiind de o importanța capitală, îl vom reproduce în întregime, în numărul nostru viitor. MAXIME ȘI CUGETĂRI Nu numai dîndu-le viața copiilor lor, ci mai ales crescîndul, mamele devin cu adevărat mame. Sf. loan Crisostomul Acela care vrea să prospereze trebue mai ales să consulte și pe femeia sa. (Proverb francez) Să ne iubim unul pe altul, și sufletele noastre se vor uni. A.Gratrv. A TREIA INFRINGERIE Discursul prin care d-l Nicu Kilipescu a răspuns d lui Gr. Vasiliu, deputat de Tutova, constitue dovada cea mai strălucită că, de cînd se află în fruntea ministerului de război, adversarul autorizat al d-lui Marghiloman a cîștigat foarte mult din punct de vedere al strategiei. După cum “d-l Marghiloman ne obișnuise cu ideea că violențele se pot traduce adesea prin eleganțe conținute, d-l Filipescu a arătat, cu acest prilej, că și d-sa poate să exprime violența, prin abilitate. Fiindcă cochetăriile politice prin care ministrul de război a răspuns la interpelarea în chestia numirii generalului Averescu ca șef al marelui stat major al țar masei, constitue în fond, cea mai violentă secțiune de lealitate ce se putea da dlui Marghiloman Cu toate umilirile pe care ministrul de război le a suferit din partea adversarului său de la interne in vremea din urmă, cu toate persecuțiile la cari amicii săi au fost expuși, d-l Filipescu n’a părăsit pe dl Marghiloman într’un moment în care însăși situația sa de ministru de interne era în joc Din potrivă Cu realitatea și cavalerismul cel caracterizeasă, dl mF.Ispescu a întins brațe prietenești adversarului său și, în fața întregului parlament, l’a strîns cu afecțiune la pieptul său. V a strîns cu atîta căldură în cît eleganțele ministrului de interne l’au cam șifonat din cauza gestului de prea violentă afecțiune a ministrului de război. Nu d-l Filipescu insă poate fi acuzat dacă muschulatura sa afectuoasă a fost mai rezistentă decit eleganțeia ministrului de interne. Nu-i mai puțin adevărat însă că îmbrățișarea parlamentară de Miercuri trebue să l fi convins pe dl Marghiloman pentru totdeauna că, dacă chiar imbrățișerile de dragoste ale d-lui Filipescu sunt prea vînjoase pentru debilitatea sa politică, cu atît mai puțin i-ar fi prielnică o luptă corp la corp cu acesta. Aceasta în ceea ce privește viitorul. Socotelile trecutului d l Filipescu le a regulat în mod definitiv prin cuvintele : «Pentru numirea ce-am făcut, n’am prevenit pe nimeni, afară de primul-ministru, de ort pe d-l Marghiloman. Adaug că dacă d. Marghiloman n’ar fi împotrivit, n’ași fi făcut acea numire». Aceste cuvinte spun tuturor celor cari-l cunosc pe d. Filipescu și au înțeles subtilitatea discursului său de Miercuri . Pentru numirea ce-am făcut n’am prevenit pe nimeni, afară de primul ministru. Și chiar dacă d-l Marghiloman s’ar fi împotrivit, tot aș „fi făcut acea numire». Va să zică a treia infringere a d-lui Marghiloman l ■M mHNM M mbsbi RĂZBOIUL Dupa supunere Reîntoarcerea șefilor arabi după supunerea lor față de guvernatorul italian din Tripolis. învățătorii și Politica — Un important studiu al d-nului Spiru C. Haret — D. Spiru C. Haret fost ministru al cultelor și instrucțiunei publice, publică în «Revista Generală a Invățămintului» un foarte interesant studiu, sub titlul «Invățătorii și Politica». Importanța studiului d lui Haret nu va scăpa nimănui, dat fiind marea d-sale autoritate, în materie de școală. Intr’o serie de articole vom rezuma întregul studiu, al domnului Haret, fiind siguri că el va fi urmărit cu mult interes de către toți acei care se interesează de mișcarea culturală dela sate. * ■ ■ Chestiunea rolului politic al învățătorilor sătești—spune d. Spiru C. Haret nu de mult a fost ridicată. Dacă nu ținem seamă de cîteva voci izolate cari se auziseră și mai inainte, această preocupare a învățătorilor a luat naștere In urma înjghebărei activităței așa zise extrașcolară, și este o urmare a ei. E adevărat că încă de cînd s’a făcut ultima modificare a legei electorale s’a zis că colegiul 3 va fi colegiul preoților și al învățătorilor, dar aceasta a rămas o simplă zicătoare, pentru că colegiul 3 continued și după reforma legei electorale a nu fi un adevărat colegiu țărănesc, după cum voise legiuitorul, activitatea politică a învățătorilor și a preoților nu avea nici un obiect. Introducerea activităței extrașcolare și avintul, neașteptat pentru cei mai mulți, luat de dînsa, a avut urmări mari și în această direcție. Cea mai însemnată din toate a fost aceea că s’a dovedit cam că pătură țărănească posedă calități, nebănuite încă, de energie, pricepere și inițiativă. Pentru orice om care posedă cel mai elementar simț politic, descoperirea aceasta era de o importanță capitală. In adevăr, problema cea mare, fundamentală, care trebue să domine Întreaga istorie a desvoltării noastre ca stat modern, este acea de a face ca toate forțele națiunii săă lucreze în valoarea lor maximă pentru binele și întărirea ei. Și dacă această preocupare o au toate națiunile, chiar cele mai puternice, cu atât mai mult trebue să o avem noi. Suntem un popor puțin numeros, împărțit și acela în patru sau cinci trunchiuri, dintre cari numai unul are libera dispunere de soarta sa; suntem de un neam deosebit de al tuturor acelora cari ne înconjoară, și de cari nu despart toate , și limba, și deprinderile, și temperamentul, și aspirațiile ; de aceea, la nioi o simpatie adevărată nu trebue să ne așteptăm din partea vecinilor, iar aceia cu cari ne potrivim sunt prea departe, și au și ei prea mari nevoi ale lor, pentru ca săt se mai ocupe de ale noastre. Afară de aceasta, locul ce ocupăm pe hartă închide multe drumuri și zătdărnicește multe ambiții, pe cînd însăși existența noastră ca stat liber provoacă și întreține multe tameri și bănueli. De aceea, trebue să ne intre bine în minte că, la o vreme de nevoie, nu vom avea a compta decît pe noi înșine și pe propriile noastre forțe. Politica internațională nu este o chestie de sentiment, iar mai ales pe noi, propria noastră istorie ne-a învățat pe preț trebue să punem pe dragostea și dreptatea altora, cind noi înșine nu suntem in stare să ne impunem respectului lor. • * • Sunt două feluri de a privi obsida utilizării forțelor naționale. După cea dintîia, un popor este asemănat cu o mașină, mai mult sau mai puțin puternică, însă lipsită de inteligență și de inițiativă, și incapabilii de a lucra și a se dirige singură; pentru aceasta ea are trebuință o sft fie sub tutela unei mine ritfiți care «a cugetă și o chibzuește pentru toți, ea regulează munca mașinei, ea o pornește sau o oprește, ea hotătrește ce și cum are să lucreze; iar mașina tace, se supune și muncește. Concepția aceasta și-a făcut veacul de acum 122 de ani, în ziua cînd s’a proclamat drepturile omuli. Azi nu mai merită nici să fie discutată. Asta însă nu va să zică cum că toate urmele ei au dispărut. In viața popoarelor, schimbările nu se fac nici odată în mod iubit, ci trebue totdeauna un șir de ani, uneori destul de lung, pentru a se trece de la o stare socială la alta. O stare de lucruri care durase sute sau mii de ani și care avea rădăcini adinei în interese, în obiceiuri, în tăria celor de sus și în slăbiciunea celor de jos, nu se putea schimba așa de lesne. Și de aceea nu rare ori se văd și azi, chiar în țări înaintate, trăind rămășițe de ale trecutului, adevărate anacronisme In mijlocul societăților moderne, dominate de idei cu totul diferite. După cealaltă concepție de organizare socială, o națiune este un organism viu și inteligent, în care fiecare părticică, fiecare individ contribue. Ia marginile sferei sale de acțiune, însă în mod conștient, pentru a întreține viața socială și a ajuta la desvoltarea ei. In sistemul acesta se cere ca puterea de acțiune conștientă a tuturor indivizilor care constitue societatea să fie clt mai mare posibil. Aceasta este principiul societăților democratice. Statul român este un stat democratic. Constituția de la 1866, cu toate modificările ei ulterioare, precum și toate legile noastre fundamentale, proclamă principiul egalității de drepturi și datorii pentru toți cetățenii țării, fără deosebire de naștere sau de avere, și desființează orice privilegii, fie pentru anumite clase de cetățeni, fie pentru anumite persoane. Organizarea noastră legală de stat presupune clar că toți cetățenii țării iau deopotrivă parte, fiecare în marginea sferei sale de acțiune, la lucrarea comună de întărire și propășire națională , și deoarece această lucrare trebue să se facă Iu așa fel încît să dea maximul de efect util, se presupune că și fiecare individ este pus în măsură de a da maximul său de muncă conștientă și utilă. Repet însă odată, că trebuința aceasta, ca toate forțele națiunii să fie încordate așa ca în tot momentul să dea maximul lor de efect util este, pentru noi Romînii în deosebi, o condiție fatală și inejustabilă, fără care însăși existența noastră ca națiune liberă este in paricol, împlinește oare societatea rominească condiția aceasta ? Sîntem noi organizezi în așa fel, ca orice Romia. Inceplnd cu cel mai modest sătean, să și dea seama de rostul lui în stat, să-și cunoască bine drepturile și datoriile lui de cetățean, și să aibă și mijloacele intelectuale, și putința materială de a îndeplini pe unele și de a face să i sa respecte celelalte ? Desigur oft nu. Nimeni nu va zice, spre exemplu, că In imensa lor majoritate țăranii noștri se află In cazul acesta. Este de prisos să cercetăm acum cari sunt cauzele acestei stări de lucruri, cauze pa osri cei mai mulți le cunosc și le înțeleg. Este și mai inutil sat repriminat. Starea actuală este urmarea unor imprejuriuri istorice, și istoria nu se poate trage la judecată, cum s’ar trage un om. Se pot însă judeca stările create de dînsa, și îndrepta nedreptățile ce ea a comis. Atentatele din Macedonia Salonic, 24 Noembrie. Dintr’un raport al vallarni lui Kosova cu privire la incidentele din Yohtip, rezultă că mulțimea, în urma explozei din Moschea, s’a năpustit asupra Bulgarilor omorînd 14 bulgari, rănind de moarte 32 și rănind mai puțin grav 125 Bulgari. Totul s’a petrecut In interval de o jumătate de oră. Trupele au restabilit apoi ordinea. ** S’a arestat la Yakueb un bulgar, bănuindu-se că el a comis atentatul contra drumului de fier la Koeprull.