Viitorul, iulie 1920 (Anul 14, nr. 3694-3709)
1920-07-22 / nr. 3701
*V Anul al treisprezecelea No. 3701 limiiTii iiiimii MIIiiiMÉHHrtMllMBWffl îra vețhiufl Kogát și Basarabia 1 € 0?!» în Ardeal și Bucovinia ABONAMENTE IN ȚARA: IN STRAINATATE : Un an . . . . Lei 120 ț Cn an . . . Lei 240 Șase luni... » 60 j « Șase luni . . . » 120 Trei » ... » 30 [I Trei » ...» 60 LA FAGIMI REDACȚIA STRADA FDGARD QUINET No. 2 (Vis-a-vis de Hotel Capsa) Telefoanele:Direcția ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 GhZ’1. Redacția si Administrația 43/JL? și 3/11 Joi 22 iulie 1920 In vechiul Regat și Basarabia 0 € 011« în Ardeal si Bucovina ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, strada Academiei No. 17 și la toate Agențiile de publicitate și BÜÜ1 GUVERNUL SS Millidilli Chestiunea dreptului ce l’ar avea funcționării de-a se pune in grevă e una dintre acelea care nu suferă controversă . Funcționarii nu pot sau mai bine zis nu trebue să se pună în grevă, după exemplul lucrătorilor, deoarece ei sunt legali prin jurământul de credință cu autoritatea de Stat, precum sunt agenții pintérei executive. __ Deținând o parte din autoritatea Statului funcționarii nu pot uza de metoda grevelor muncitorești, pentru că în acest caz o parte a Statului s’ar ridica contra unei alte părți a Statului. In afară de faptul că greva unor funcționari, înseamnă o îmipedicare a unor servicii de utilitate publică, și unele în legătură directă cu siguranța Statului, toți oamenii de ordine nu pot accepta dreptul de grevă la funcționari, și pentru considerațiile nea citată, că o parte a Statului nu ■ poate să se revolte contra Statului însuși din care ea face parte. E-o contradicție logică și principială. Dar plecând de la această doctrină, că funcționarilor nu li este îngăduită calea grevelor pentru a-și realiza rinele desiderate profesionale, și ținând seamă de faptul că grevele la muncitori se produc tocmai pentru că au o organizație sindicală care să le susțină, unii oameni politici ar putea vedea în asocierea funcționarilor sub forma de sindicate profesionale, crearea însăși a originei de unde grevele se pregătesc și se organizează. Acești opozanți ai sindicatelor funcționărești, ar zice : „Dacă voiți ca grevele să nu se întâmple, împiedicați constituirea de sindicate, căci ele vor fi în viață izvorul grevelor criticate astăzi“. Acest limbagiu, deși în aparență logic, ar fi greșit pentru cuvântul că instituțiile și formele de manifestare socială sunt în funcție de timp. Nu este posibil ca cineva să nu admită, ceea ce curentul vremei îl cere, iar a combate tendințele sociale cari es din însuși complexul evoluției unui timp, ar fi o operă pe cât de negativă, pe atât de stearpă. Progresul ideilor are o forță contra căreia ar fi copilăresc a te revolta. Or, în lumina acestor idei, trebue să recunoaștem că spiritul de asociație, tendința de solidarizare a intereselor profesionale, sau de clasă, este o formă a timpului. Și asociația care din punct de vedere economic a devenit una din pârghiile morilor, opere productive din lume, tot asemeni în viața socială, asociația tinde să înlocuiască pretutindeni sforțarea individuală de-a căpăta drepturi personale. A nege funcționarilor dreptul de-a se sindicaliza ar fi o greșală, ar fi o necunoaștere a tendințelor vremei în care trăim. Evident, însă, dacă socotim sindicalizarea funcționarilor, ca o tendință firească a vremurilor noastre, rămâne de văzut în ce direcție trebue să se meargă; rămâne ca Statul cu autoritatea de care dispune să canalizeze spre binele lui și ai tarei întregi aceasta tendință a funcționarilor de a se constitui în bloc , rămâne, cu alte cuvinte opera de tact și de prevedere clare să canalizeze o mișcare ■ după cum inginerește se captează o apă ce inundă câmpiile pentru a o transforma în forța motrice absolut utilă. Funcționarilor astfel nu li se poate opri dreptul de-a se solidariza, pentru a revendica unele drepturi legitime, t$i a-și satisface unele doleanțe justificate. Atât cât ei vor face din asociație numai ca mijloc de îmbunătățire a situației lor profesionale, și se vor feri de a pune sindicatele într-un moment sau altul în legăturră cu unele partide politice, desigur că asociațiile înfuncționaiii lor nu pot să fie oprite de ■a funcționa. Am cere desigur de la ■membrii acestor, sindicate sau dala aceia ce le conduc, chiar în forma externă în care presintă doleanțele lor, un respect visibil pentru autoritatea Statului, pe care ei —și unii dintre ei mari furocțtoari—mai mult decât lucrătorii sunt ținuți să o înțeleagă. Dar suntem nevoiți scrima a ne întreba care este atitudinea guvernului față de această associație profesională a funcționarilor ? Trebue să spunem insă, că din actele de până acum ale guvernului se desprind două măsuri din care el judecă dreptul de sindicalizare, și aminee energic și ostil asociațiilor profesionale, cu caracter pronunțat național și în acelaș timp este îngăduitor până la slăbiciune față de sindicatele roșii. Guvernul astfel, prin glasul unui ministru aruncă cuvinte grele clasei funcționarilor, oprește ținerea unei întruniri pașnice a sindicatului funcționarilor, dar în schimb privește cu mult calm și filosofică resemnare o propagandă anarhică ce se face la lumina zilei, în văzul nostru al tuturor. Guvernul îngădue ținerea de congrese în care se preconizează afilierea la internaționala a IlI-a și merge până a permite representarea în consiliile muncitorești nu cu scopuri profesionale, ci pur politice. Aceste două feluri de a judeca sindicalizarea, sunt cu adevărat surprinzătoare din partea unui guvern „de ordine“. , NOTE Pentru artă Infiiințarea, noului minister al arteilor, care are în firamte pe un poet» — despre care nu se poarte epure că este străin de materia ce este chemat a o adta îmi srt Fa, trebue să aibă o direcțiune bine pronunțată, pentru proteguirea artelor plastice, carri la noi sunt încă în faza embrionara. Litematiiî au un public foumart, și poesiia, grație râbunetului extraordinar pe care poesisle lui Eminesc ® 1ft au avut în massele cele mai profunde ale poporului nostru, ate un câmp mnicreg de cuinoscători, apreciatori și iubitori. De altfel mulțimea volumelor de literatură, — ea,ne sfidează mult cantata lipsă de hârtie, — este o dovadă a numărului de cititori pe care un nuvelist, ant poet, un literat poate să «e bizue. Numai așa stau lucrurile cu artele plastice. La noi sunt puțini cari apreciază pirniutra și sculptura — moartea lui V. G. Morțun a împuținat cu unul acest număr de buni Mecenați ai artei românești— și de aceea statul trebue să creeze, prin din, ce mijloc mediul artistic, necesar propășirii picturei și sculpturei la noi. Și nu ne gândim numai lai cumpărămitutile ce le poate face, cât de eroarea de expoziții permanente, la înființarea de pinacotecii publice, etc. Intro țară cu o veche cubiscură artâstrc și, cum e Prafața, sau Religia, galioanele“ sunt subvenționate de stat. Ne aducem aminte că înainte de război, pentru a atrage pe marele public în solemni trienal de pictură din Bruxelles, si dau concerte ejpifice. In tara Lui Rubens pictura avea nevoe, deci, de reclamă! Sifatuil are deci un întreg câmp de apăState, pentruu a preta mediiul în care planta rară ce se chiabnă arta să poată înflori. Si dacă e bună voință vin multe idei bune ce se pot pune în practică! Petremus ! „Le Traps“ din 12 iulie vorbind de propunerile Germaniei, comunicate de delegații ei oficiali Conferinții de la Spa, © prutinde că există un program german, după care Germania poate fi obligată să plătească. El nu poate fi recuzat, deoarece priimeu’palii i repiazentiamți aii Germaniei de azi, au jucat un roll important la întocmirea Lui, care datează de doi ani. Astfel, Fehrenbach, actualul prim-ministen german , a prezidat Reichstagul care l-a sancționat. D-l Stimes își văzuse de pe atunci avarea și influența morală Dr. Simons actualmvnier u de externe era pe atunci la Wilhelmstrasse unul din colaboratorii activi ai celui Kriege, directorul secției juridica și autorul programului în chestiune. Când a fost supus Reichstagului programul a fost aprobat de toate partidele care susțin actualul guvern german.Până și socialiștii majoritari, prim organul lui Nosbe îl încuviințaseră. Unde, se întreabă „Le Temps“, si găsește în scris acest program? Și răspunde: In cele două convenții unui anexe la tratatul de la 7 Mai 1918, încheiat intre Germania și România. Cum a tratat e germanii România. Există, continuă ziarul, o oarecare asemânare între resursele economice ale României și cele ale Germaniei. Petribnu Germania, cum spunea d-l Simons la Spa, cărbunii sunt totul. Pentru România, petrolul și cerealele sunt totul. Să vedem cum a tratat Germania aceste bogății de căpetenie ale țăriei, căreia îi dicta pacea? Pentru cereale și cetei ane produse agricole, soluțiunea impusă de imperiul germani era radicală.* „România se angaja să vândă Germaniei și Austro Ungarii, întreg „prisosul“ producțiunei sale din 1918, 1919 și cei, șeapte ani următori. Producțiuinea vizată nu cuprindea numai cereale din tot felul ci și semințe oloogiaroase, pregume uscate, păsări, vite vii sau tăiate, textile vegetale și lâmă. României îi era integral de a exporta» aceste măriimt în vre o altă țară. Taxele vamale și celelalte ta»bunau plat iile de vânzători. Comsumația internă era limitată, deoartece guvernul român se obliga de a fix» împreună cu treprezentenții germani și austro-ungari, «miambiuimul spiteosului“ care trebuia furnizat Germaniei și Austro-Ungariei. Prrețurile datorite de aceste puteri trebuiau stabilite de o corni.Timp mixtă. In ce privește plata, ea trebue efectuată în combițiunile următoare: Germania trebuia să deschidă României credite în mărci iar Austro-Ungariia credite în coroane. In definitiv întreaga populație rurală a României trebuia să lucreze nouă ani de zile ca să hrănească puterile Centrală fără a putea consuma nimic mai mult decât îl îngăduia învingătorii și fără a primi altă renumeirație, decât creditele care La rândul lor nu puteau servi la altceva decât pentru a cumpără mărfuri germane sau austrro-ungare. In ce privește petrolul român, clauzele tratartului de la 7 Mai 1918, creau concomiterit în folosul Germaniei și Austriei, un drept de exploatalie și un monopol de vânzare. Exploatarea zăcămintelor de petrol ale stabilui român era concaționată pentru o perioadă ce putea dura 90 ani, unei societăți al cărei capital trebuia repartizat astfel: o zecime, formată din acțiuni privilegiate, dispunând de 50 voturi fiecare, era atribuită Germaniei restul se împărțea între Germania care obținea 50 lai sută, Austro-Ungaria care căpăta 25 la sută și România care căpăta tot 25 la sută. Statul român trebuia în plus să încaseze o redevență de 8—10 la sută asupra vânzării țițeiului și o anumită proporție de beneficii. Asstfel, comerțul întregului petrol pordus în România — provenind, fie din zăcămintele Sfertului, fie din acelea ale întreprinderilor particulare, — era monopolizat în mâinile uneii a doua societăți al cărei capitol era epafitizat ca și a ecita iau societăței menționate. Societatea care exercită acest monopol, avea draptul că fixeze singură prețul cu care avea sacuminște petrolul de la producător. Tot această Societate avea dreptul să ceară de la Statul român, fără nici o despăgubire, toate imistaflațiile, uzinele, rezervoare, etc. care serveau particulari soi pentru a produce, a rafina sau a înmagazina petrolul Societetea trebue să limiteze pe fiecare an, impreuină cu guvernul român, cantitatea de petrol necesară consumațiunei interne, având dreptul să exporteze restul, plătind numai o modestare dicventă de 3 lei 40 până la 4 tei de tonă. Deși forțată România să iscălească asemenea stipulații, guvernul germani avea totuși gaja să declare că încheie cu Romi ,un „o pace fără despăgubiri“. Armatele Germaniei, și aliaților îi devastase, de altfel, aproape două treimi din țară, ceia ce nu împiedecă pe nemți să-și asigure în acea parte a tratatului promisiunea repparațiilor pentru pagubele suferite de supușii ei. Cum trebue să proce deze aliații Aliații și aceasta îi onorează, au alte concepțiunii decât guvernul german. Nici prin grard nu te-ar trece să impute Germaniiei, în afară de inechiziții în felul acelora a care larmjațtele iinamice leoau executate teritoriul român și în »faraid» reparațiile ca acelea pe care Germania te prefundiea României, confunacrt» de ceordi ațiuialea aoetea pe care te conținea trartatul de la București. „Dar situația este foarte diferită. Trebue absolut — spune „Ha Temps — că obțiinem de la Germania, care ia devastat țările atacate și care azi e intactă în reparații și restituiri. De aceia aveau dreptul să spunem reprezentanților Germaniei: „In zadar căutați azi să evitați orice preciziuni. Sunt mai bine de doi ani de când <fți arătat lumea, în modul cel mai precis, cum înțelegeți aria de a impune plățile. Aplicați atunci metodele d-voastră unei țări ce nu vă datora nimic și pe care o devastaserăți. Azi când trebue să dați socoteală de devastările și jafurile d-voastre și când vă încăpățânați a nu ne aduce nici o ofertă: ‘Cu ce drept tie cereți să fim mai generoși față de d.voastră? De ce oare n’am trata cărbunii germani, din care ne oferiți cantități dorive, rii, cum ați tratat pi'.rolul român? BREQTIOMLE Germania poate si treiue ti plătiSffi topit uMrilg Sas@ assike Germaniei sistemul pe care ea înșiș! l-a preconizat față de România prin tratatul de la București ZI CC ZI Ziarul „Renașterea Română“ scrie: „Suntem siguri că d. Octavian Tăzlăoanul va limpezi atmosfera făcută în jurul ministerului industriei și comerțului, justificând pe deaîntregul actele sale ministeriale". Acel „suntem sigur“ din capul frazei citate este echivalent cu „am fi fericiți dacă 1.... " Domnul Bella Khun a fugit din Ungaria și s’a dus la Moscova pentru a lua parte ]a congresul de acolo. Să sperăm că d-nii Christescu și Moscovici vor obține pașapoartele pentru a se întâlni cu domnul Bella Khun în Rusia ! . . BUGETUL CîmeJaj răspunderea bugetului cu deficit!... Am dat vii cifrele globale ale proectului de buget general al Statului, depus pe biroul Camerei de dl Take Ionescu, ministru ad interim la finanțe. Se știe că acest buget se soldează cu 6 miliarde și jumătate la deflwll și cu 6 miliarde la venituri, rămânând neacoperită o sumă de 500 milioane. Deci, chiar la alcătuirea lui, bugetul acuză un deficit de o jumătate de miliard. înainte de a examina cifrele bugetare, am dori să știm al cui este acest buget, cine îi revendică paternitatea și răspunderea? E știut că d. Argetolinu primul titular al departamentului finanțe, dr sa actualul guvern n'a avut un proect de buget al său, ci și-a însușit bugetul d-lui Răducanu, fost raportor al disolvatei comisiuni bugetare. Insușindu-și bugetul d-lui Răducanu, fostul ministru și-a însușit și politica bugetară a acstui dublu reprezentant al Casei Blank și al țărăniștilor. Ori,cum țărăniștii n’au o politică bugetară bine definită, rămâne aceea a Casei Blank. D. Tituluson n'a stat decât câteva zile la ministerul de finanțe, și oricât de mare ar fi inteligenta și capacitatea sa financiară, n'a putut alcătui un buget într’un timp așa de scurt. Atunci, ale cui concepții financiare le reprezintă bugetul depus de ministrul de finanțe ad-interim? După enormul deficit pe care-l acuză, se pane că el reprezintă, politica financiară a d-lui Take Ionescu, omul „bugetului sălbatec“ de la 1960, care a rămas în istoria noastră financiară ca cel mai monstruos exemplu de risipă a banului public și de neprevedere. Se știe că e l Take Ionescu are a nume concepții în politica economică și în cea externă, „Bugetul sălbatec“, care era să aducă o adevărată catastrofă financiară asupra României, reprezintă concepțiile sale în materie financiară Se pare că actualul buget e alcătuit după aceleași „principii“, adică o politică de risipă la cheltueli și de neprevedere la venituri. In loc să se alcătuiască un buget restrâns la cheltueli, cu venituri bine chibzuite, se ajunge la cifra, e. •normă de 6 miliarde și jumătate cheltueli, în cari nu intră cheltuelile extra ordinare, și eu un deficit inițial de o jumătate de miliard!.... Ce-o să fie la aplicare?... Vom reveni mai pe larg asupra acestui buget, a cărui răspundere nu ia nimeni. Pentru că e însă prezentat Camerei de acel către amintește „bugetul sălbatec“, suntem de pe acuma îngrijați de consecințele pe cari el poate să le aibă asupra situației financiare a statului. . . .................................................................................. 11,1 *— Corpurile legiuitoare La Senat La Gam@ra SEIMTOL Ședința de la 21 iulie Ședina se deschide la orele 8 și jumătate sub președinția d-lui general C. Coardă. Pe banca ministerială, d-nii C. Garoflid, Dim. Grecanu, Gr. Gr. Trancu-Iași. . Se fac formalitățile obișnuite. PAR. VASILE ALEXE ridică chestiunea foștilor prizonieri de război asupra ordinelor contrazicătoare cu privire la situația acestora, D. V. GR. BORGOVAN cere oarecari acte cu privire la o școală din Ardeal, în vederea unei interpelări. D. HENȚIESCU, in vederea unei interpelări, cer să i se procure acte de la ministeul de domenii. D. MIHAIL VLADESCU, alesul universității din București, anunță o interpelare față de intenția guvernului de a renstala Senatul in Palatul Universitatii. D-sa se ridică împotriva acestui proect, care răpește Universității un număr important de săli, care ar putea fi utilizate pentru cursuri, semînarii, etc. D-nii G. Bogdan-Duică și I. Nistor se asociază la interpelare. Senatul încuviințează urgența. Legea Islazurilor Se intră în ordinea zilei, discuta pe articole la legea izlazurilor. Cererea d-nîl P. Bujor de a se interverti ordinea articolelor în discuție se respinde de majoritate. La art. 1, în urma rmopunerii d-lor Pleșoianu și Const. Georgescu, d. ministru Garoflid primește să se adauge lege un articol adițional pentru înzestrarea cu izlaz a comunelor moșnenești și rezășește,dacă majoritatea locuitorilor acestor sate o cer. Articolele 1—6 se votează nemodificate, respingându-se amendamentele propuse. Ședința se suspendă pentru 10 minute. La redeschidere se continuă discuția pe articole. Art. 7 se votează nemodificat. La art. 8 PĂRINTELE VASILE ALEXE propune un amendament în sensul ca și pământul de arătură de la munte să poată fi expropiat ca și cel de la șes, până la 5 ha. D. MINISTRU GAROFLID reamintește principiile cari Tau călăuzit la alcătuirea legei neîngăduind să se transforme pământul arabil de la munte—care e foarte puțin — în pășuni. D-sa primește în parte amendamentul, numai în ce privește asimilarea pământului, de la munte ,și de la șes la expropiere. D„ IZVORANU vorbește despre confuziunea ce se face în proect între regiunile de deal și merite. Cere de asemeni menținerea min ntului de 100 ha., recunoscut de altfel și de opoziție ca o cantitate economică ireductibilă. Propune un amendament D. LAZAR POPESCU vorbește contra amendamentului propus de d. Izvoranu. D. N. TANASESCU propune o schimbare de redacție la care convine și d. ministru. Se naște o discuție între d. Tănăsescu și Păr. Vasile Alexe asupra paternității amendamentului propus de primul. Crissaria psarSisolQ a iegsi gislasurilor. O deeSarafi ® a ei^i Take 8 ©. Res €u privi?® la propus«F@a de pas ® a l?ăspunî su B_ d-îui ntmströ al indjasSrses La interpelarea «Hei! Incidentul se aplanează prin îndulerea discuției, cerută și votată • !" ^MEITANI, raportorul, vornițească amendamentul d-l al îanăsescu, opoziția se opune lent VOCI (din majoritate). La ordine D. PREȘEDINTE dă citire întâiandamentului propus de Pa.r.. A„to maistroi garolfid „aEâ Pe d. T.băsescu sa. retrasa ameiuls. meniul. CIP TANASESCU nu consimte. (Nou tumult). * PE GRECEANU: urmăriți înînbunătațirea lege! sau o manevră electorală. (Opoziției protestează violent). Art. 8 se votează cu amendamentul propus de d. stânăsescu. Ședința se ridică la orele un sfert. Joi ședință la orele 8. dim 12Și CAIUEflJI — Ședința «lega 21 [ui] — Ședința se deschide la orele 9 dim. sub președenția d-lui Duiliu Zamfirosen. Te banca ministerială d-nn noral Văleanu, Mocsony, Oct Tăzlăoanu, gen. Averascu, Take Ionescu. Diferite ecranicări După aprobarea sumarului ședinței precedente. D. CRISTESCU (Soc.) Interpelează pe d. ministru de interne în "chestia nerespectăreî repauzului Duminical. D. PETRE POPESCU anunță o interpelare d-lui ministriu de domenii, asupra situației moșnenilor din jud. Dâmbovița, car I se judecă de o sută de ani pentru pămîntul lor. D. FLORIAN CRISTESCU: Face cunoscut guvernului pagubele ce au suferit locuitorii din județele Dunărene, cu ocazia inundațiilor, certând a se lua măsuiri grabice.. Totdată cere a se lua măsuri contra speculei ce se face cu cerealele în aceste județe, unde nu se respectă prețurile maximale, arătând totodată că moșierii nu mai vor să-și lucreze moșiile pentru motivul ca nu și-ar acoperi nici măcar cheîturile din recoltă. Pacea D. COCEA interpelează pe d-l ministru de externe, pentru ce nu se primește de guvern a se trata pace, propusă de republica sovietelor ruse. D. TAKE IONESCU minstrei de externe sosepunde că guvernul n’a primit nici o propunere de pace, de la comisarul sovietelor ruse. Situata noastră politică față de sovietele ruse este: în anul 1918, ne-au declarat război, printr’o nap diagramă, în 1919 au reînoit această declarație de război. Apoi pe timpul d-lui Vaida la guvern, e drept făcut o propunere de pace, pe care o știe toată lumea. De atunci însă nu s’a mai primit nici o asemenea propunere.. Aceste nu sunt decât versiuni menite să tulbure liniștea țârei. ' Coîitastei Îr pisini 2-a Cronica literară — Cornelia I^QldQ ¥agiu; Autori și Actori (pagini de critică dramatică)1.—CC5 tfl SCS afW“O capodoperă? Ce este critica literară D. Cormeliu Moldovanu este un scriitori impresionist în sensul larg. Să ne explicăm: a început sub auspiciile curentului țărănist de la „Semănăttorul“ și a scrie frumoase evocări de vitejie eter rașească în Flăcări; sub imperiul curentului eclectic de re Convorbiri critice ne-a dat bucăți de factură clasică cum e i Cetatea Soarelui, supraîncărcate de imagini și de metafore. In acetesș timp a notat critica ea dramatică" și a scos în vileag nuvele bine prinse dej>sicologie fină ale epopei nevro 1) Editura Steinberg 1920. Dare și isterice dinaintea războiului celui mare (Neguțătorul de arome); în răstimpul tragicei epopei de eliberare a poporului nostru, s’a ocupat cu articole de ziar (impresiuni vii, repezi, plastice), asupra peripețiilor dramei, publicate în ziarul „România“ din Iași. Totdeauna păsit romid gravarea mocumentelor trecătoare pe o placă sensibilă de ceară, maleabilă, câteodată fără consistență, foarte des distinsă, nu arareeorifund a inhista cu dilletantul și mereu apărându-șe artistul preocupat de problemele serioase ale existenței. Paginile de critică dramatică sunt scrise intra ,anii 1908—1913. Sunt ca un fel din continuarea Dramaturgiei romănești a d-lui Mihail Dragomirescu. D. Moldovanu nu face numai critică, analizează feminiismiul și-i caută debutul în Lysiutrata lui Ariistophane, face inculții în domeniul Bibliei, se îndeletnicește cu probleme de ordin estetic în „Publicul ca actor... și iluzia în teatru“ se identifică cu părerile lui Faguet în „Rîsul și Humorul în teatru“. împăcate, generală , excelente. Un critic-filozof, furat de gânduri sinistre și cufundat în elementele științei celei mai exacte, citind lucrarea, ar fi calificat-o pe nedrept poate și pretențios: „scriere de diletant și de impresionist“ luându-se după unele scăpări din vedere ale autorului... și-ar fi continuat: „Biblia nu este „o grandioasă cronică“ a popoarelor, ci istoria poetizată, falșiicată, dacă vreți, a poporului evreu. „Cine a citit cartea I-a a lui Thucidide știe că multiple au fost cauzele și străvechi ale conflictului dintre Atena și Sparta și nu cum susține d. Moldovanu că războiul ,s’a născut din cearta a două cetăți: Corynthul cu femei frumoase și Corcyra, insula cu_vinuri dulci și îmbătătoare“. „Mai departe, Maeterlink nu este cel mai mare poet modern, ci un mistic la modă și un diletant în materie de filozofie. Nu relevăm decât câteva greșeli, în treariii. „D. Moldovanu mai afirmă că Vlaicu-Vodă, Raima Roșie și Manasse... sunt capodopere. ..Să ne înțelegem un moment asupra cuvîntului capodoperă. Fiecare scriitor mare are numai o capodoperă și numai una: Esehul pe Primeteu, Sophoele pe Oedip-Rege, Euripide pe Iphigenia în Axilida— vorbim de teatru numai — Shakespeare pe Hamlet, Corneille pe Cidul, Raene pe Arkang, Goethe pe Iphigeniis și Taurida, Schiller pe Wilhelm Tell, etc. „Ce înseamnă aceasta ! La o clipă dată a vieții un mare scriitor — după sforțări uriașe, după lupte obos; loate cu sine însuși, studiind sufletul omenesc și natura — ajunge la o bogată și vastă generalizare asupra Vieții — una din acele Wellaihsch&mgen de carl vox*,besc esteticanii germani —, când spiritul lui, când stilul (expresia) atinge cea mai luxuriantă eflorescență,, când construcția arhitectonică a minței bate o culme neatinsă. Atunci se citează capodopera, sinteza uriașe a unui geniu și încheerea definitivă a unei epoci. Nici una nu este o operă de debut. Capodopere n’au decât câțiva artiști prea mari, restul sunt lucrări de merit considerabil, puternice, dar nu capodopere. Revoluția spiritului științific — prin răsărirea principiilor filosofice în explicarea fenomenelor — în contra superstiției grosolane și comode ne-o desfășură Prometeu; lupta fatalitate f oarbe dar eterne cu nemernicite contingențe ale vieții ne-o deplânge Oedip-Rege, într-un verb magnific și într’o atmosferă majestoasă și sumbră; lupta dintre superstiția criminală și umanitatea transcedentă blândă și iubitoare, o retrăim în Iphigenia, în Aulida; vicisitudinile tulburătoare și supraomenești ale unui spirit superior in luptă cu viața și cu fantazmele obsedante ale necunoscutului (în Hamlet); rezumarea întrun poem minunat a celor mai frumoase virtuți ale cavalerismului medieval (în Cidul); magnifica și pompoasa desfășurare a sentimentului religios și dinastic în luptă cu uzurpatorul și profanatorul celor sfinte (în Aba’ia) ; femeia superioară și frumoasă care înalță prin curățenia virginală a sentimentelor sale; prin noblețea-i bine făcătoare pe toți cei ce o apropie în Iphigenia în Taurida a lui Goethe, lupta pentru libertate a unui popor în mijlocul celor mai frumoase peisagii din Europa, ne-o cântă Schiller în Wilhelm Tell. Fiecare din aceste tragedii reprezintă, rezumă o epocă. Secolul trecut, cu dezastrele lui sufletești, ni-1 descrie Tolstoi, într’un om lipsit de inițiativă, dar așa de nobil ca Nekludov,—tipul intelectualului de azi, căutând adevărul în toiul minciunii ce-l înconjoară, umblând după progres, legat de picioare cu lanțurile ruginite ale inferiorității omenești. Și capodopera marelui scriitor rus este învierea. „Să căutăm elementele capodoperei în piesele citate de d. Moldovanu. „Manasse este o lucrare bună, are miez dramatic, ceea ce chiamă Schiller, die tragische Schuld, — ceea ce i-a asigurat de altfel succesul—, dar ca limbă românească este detestabilă, iar ea gândire — în sens de intenție — ridiculă. ,Drama, ce e drept, ar trebui să ne dea personagii vii, dar nu orice tip este interesant dacă nu reprezntă o stare sufletească generală. In afară de viață, personagiului i se cere să fie și interesant, adică inteligibil pentru toată lumea și generic. „Vlaicu Vodă este o piesă cam retorică cu evidente"calități de arhitectonică teatrală, dar personagiile sunt simpli figuranți, prin gura cărora vorbește și gândește autorul. „Patima Roșie este o dramă care destăinuește un talent. Personagiile, însă, sunt simple abstracțiuni de boem de cafenea și nu realități. Dialogul este viu, pe alocurea energie, dar țesătura dramei nu este internă și se simte lipsa unei puteri cugetătoare la crearea ei. Patima Roșie a fost o încercare, cu tendințe de promisiuni. „Asupra d-lui Moldovanu se străvede influența lui Brandes în analiza lui Hamlet, predomnirea lui Fagcet în „Râsul și Humorul în Teatru“. Nouă ne plac scriitorii cari simt, care gândesc prin ei înșiși, — nu ne interesează punctul de vedere de unde pleacă“. Aceasta ar fi părerea celui mai pretențios cititor ce se poate fi chipul, dar meritul d-lui Moldovaira. Gönfmiarga la pagina f«i