Viitorul, august 1920 (Anul 14, nr. 3710-3734)
1920-08-08 / nr. 3716
* UNDE MERGEM ? dura. Pentru salvarea țării se impun măsuri potrivite cu nevoile vremii și toți ce-și iubesc țara trebue să reacționeze. Nu spunem aceste lucruri pentru a face dificultăți cuiva. Constatăm faptele cu regret și starea actuală care denotă lipsa de patriotism, de pricepere și de energie a guvernului. Situația e gravă. Armatele boree Această situație de nu mai poate fice ajutate probabil de germani înnaintează vertiginos spre capitala Poloniei. Ajutorul aliaților întârzie. Pe când armatele lui Lenin simt numai la câțiva kilometri de Varșovia, aliații schimbă telegrame cu Moscova Sovietică pentru rndicarea unui armistițiu cu Polonia și tratează între ei o înțelegere spre a trimite câteva regimente și un număr de ofițeri în ajutorul pospornluui polonez. Winston Churchill dă alarma că salvarea Europei depinde numai de o cooperație între Franța, Anglia și Germania. In ceea ce ne priveze, se zice că botșevicii după ce vor învinge Polonia, comptând pe ajutorul Ungariei, se vor anunca asupra României pentru a-și da mâna cu comuniștii bulgari și amicii turci. Nu știim cum se vor desfășura evenimentele. Credem însă că România ar putea fi destul de tare pentru a se apăra atât de atacurile Rusiei Sovietice cât și de bandele bulgare și ungurești. Pentru aceasta însă trebuește ,patriotism, pricepere și energie spre a ne apăra cu succes țara. Aceste însușiri trebuește să le aibă guvernul ; el, căruia îi revine răspunderea, trebue să aibă atât inițiativa cât și energia pentru a lua și aplica măsurile necesare. Ce face însă guvernul ? In interiorul țării, cea mai groasnică dezordine debandadă în administrație, o complictă lipsă de organizație și de conducere în toată mașina transporturilor ; greve pretutindeni , o mână de oameni, ziși socialiști înaintați, terorizând o țară, iar guvernul luând toate măsurile pentru a le complace, dreapt Suduri chiar la Moscova spre a di ® lecții de la Trotzki, Seraiin, Racovski și Bela Kun , la acelaș timp ministTM departamentelor mai importante sunt ocupația da permise fructuoase lui Schuller, M Lavromatia Co., sau a face monopol de distribuție interioară în favoarea lui I. R. D. P., după ce a încheiat cu el un acord secret avantajos pentru .Instituțiiuile Partidului Guvernamental. Ei mai crează Societăți ca : „Reconstrcția“ și „Refacerea“ prin care înființează monopoluri în favoarea particularilor (convenabil aleși) , naționaliizează Reșița în scopul de a consolida aceiastă instituție ungurească (în capull căreia stă d. Bontescu ( Co.), dându-i Hunedoara și Cujirul bunurile cele mai importante ale Statului român. Iar d. Take Ionosan, pentru a-i întrece pe toți, pune la cale. concesiunea către străini a terenurilor petrolifere alle Statului ; instituirea monopolului străin în comerțul interior al petrolului , organizarea exportului acestui produs numai în favoarea capitalelor străine și vrea să dăruiască acestor capitaluri toată averea în acțiuni de bunuri vrășmașe, care după tratatul de la Versailles aparține României ? labă trista oglindire a acțiunii guvernului în aceste momente grave, la care dacă se mai adaugă spectacolul ce zilnic îl dă parlamentul, ni se face groază când ne întrebăm : unde mergem ? PĂDURILE NOASTRE — Ce politică se face la ministerul de domenii în Intir’un articol publicat în coloanele unui ziar de dimineață, d-l s Avicultor Fiorescu, ale cărui idei românești au fost mai de mult remarcate,— arată că pădurile noastre sunt amenințate să fie acaparate de societăți streine. Se pare, într'adevăr, că la departamentul domeniilor, sub conducerea d-lui ministru Cudalba, se duce o politică greșită. Avem informațiuni sigure că d-l Cudalba duce o adevărată luptă împotriva cooperativelor sătești pentru exploatare de păduri, dar favorizează în acelaș timp societățile cu capital strein formate în același scop. Capitalurile acestea dau în momentul de față un adevărat asalt asupra pădurilor noastre, și nu vedem mâna energică și hotărâtă care să preteagă această bogăție națională. Este un adevăr elementar că pădurile faceste să rămână un factor important în economia noastră națională, și politica ce se duce actualmente la ministerul domeniilor, este îngrijitoare. In loc să se încurajeze elementul național, — obștiile și cooperativele de exploatare, — se dau în fiecare zi importante concesiuni unor societăți streine. Dată fiind activitatea din trecut a d-lui Cudalbu, ne așteptam tocmai ca d-sa să fie o piedică la această politică dusă după insistențele unora din colegii săi. Ne așteptam la o serie de măsuri restrictive în ce privește concesionarea în bloc a pădurilor noastre, și de națiomatizare a acestei mari ramuri a economiei naționale. D-l Cudalbu are însă o personalitate prea... maleabilă. După cum, în calitate de administrator al Casei Pledurilor, n’a știut să se împotrivească măsurilor demagogice laute în chestia pădurilor de d. Mihalache tot astfel, ca ministru al domeniilor, nu poate rezista presiunilor zonei anume politici. Se vede că atmosfera în care trăește d l ministru de domenii, — între permisele lui Schuller și diferitele concesii ale d-lui Take Ionescu,— a avut o influență dezastruasă asupra sentimentelor și politicei românești al cărei partizan îl știam. Puțina 1 energie d-le Cudalbu, nu lăsa să ni se ia pădurile ! .Aprovizionarea Capitalei cu lemnele necesare populiațiunei pentru temna ce se apropie, a rămas o problemă nerezolvată. Oricine își închipuia și se lăsase încântat să creadă că odată cu sfîrșitul iernei trecute, cînd Primăria a avut să lupte cu greutăți marii în ce privește aprovizionarea populațiunei cu lemne, problema aceasta luată în deaproape cercetare avea în tot cursul primăverei, verei și toamnei, tot timpul să i se găsească o soluțiune fericită, așa încît, măcar pentru iarna care vine popular, tiunea să fi fost la adăpostul atîtor rigori îndurate în anii de după război. Totai —ă ia rămas numai speranțe MMMKMOBBIUMMMM! La un moment dat, în primăvară, aveam chiar certitudinea că totul va fi dus la bun sfînșit. In adevăr, Comisiunea interimară a Capitalei pusese pe primul plan această chestiune și începuse să facă neobosite intervenții la autorități ca s-o ajute în rezolvarea ei. Evident că dificultățile întâmpinate, în special în ce privește transportul, am stânjenit toate aceste încercări. Șil rezultatul acestor străduințe a fost că depozitele comunale de abia au putut satisface cîteva cereri, pe cînd marea maeșă a populațiunei a răbdat sau s’a lăsat să fie speculată de negustorii cari, profiînd de această lipsă, cer prețuri fantastice pentru lemne de calitate inferioară și ca lipsă la cîntar. Specula cu iernatele Deocamdată, plătim negustorilor care acuc lemne în capitală, 2—300 lei căruța, ceea ce revine la aproape 600 lei mia de kilograme , iar depozitarilor cari s’au obișnuit să facă reclame prin ziare, plătim între 360 — 460 lei mia de kilograme. Ne dăm seama cu tații cu cît vor spori aceste prețuri imediat ce va veni toamna și mai ales cînd primii fulgi de zăpadă vor cădea". Vom retrăi 'iarăși, desigur, 'iarna anului 1918, cînd, imediat după plecarea armatelor ocupante, se vindea mia de kilograme de lemne cu 1000 lei. O măsuri bună E drept, că pentru a veni în ajutorul unei categorii de cetățeni, destul de numeroși, — funcționari L, — ministerul domeniilor a hotărît să le dea lemne din pădurile statului cu 30% reducere. Și totuși nici așa problema nu s’a rezolvat, fiindcă pădurile sunt depărtate iar costul transportului și tăiatului este așa de mare încât revine tot la 300 lei írnia din k logiime. Chier ca exemplu: transportul a 10 care de lemne din pădurea Mertani costă 1600 lei. In aceste zece care nu pot fii zece mii de kilograme ci cel mait șapte mii. O socoteală sumară face pe oricine să vadă dacă eu toată bunăvoința și solicitudinea ministerului de Domenii față de funcționari leacul crizei de lemne nu a fost găsit €<a sa face postulația Etc-al Să presupunem că funcționarului îî convine să cumpere la acest preț. — ceea ce nu credem având în vedere enormele greutăți ale traiului față cu salariile. Ce se face însă populațiu mea nevoiașe al, cărei număr este poate ei mult mai mare ? De unde își va procura lemnele trebuincioase, când Primăria, căreia îi incumbă această sarcină, nu i le poate pune la dispoziție? Sau fi va această populațiunie lăsată la capricirea negustorilor, can’i în ciuda tuturor sentiaeniiei soi omenești,speculează și mizeria ? Iată de ce, cât mai este timp. Primăria sau Direcțiunea aprovizionărei să facă tot posibilul cai până în iarnă să pue la dispoziția populațiunei lemnele de care are nevoie. Sau, dacă acest lucru nu i stă în putință, i să-i facă cunoscut publicului pentru ca să nu se pomenească în iarnă fără o bucățică de lemn în casă. Ii' i: i 'ii ‘'ii; s. ANCHETELE NOASTRE APROVIZIONAREA */.. L Capitalei cu lemne nei cis l©msia a pistiasnerezolvata — NOTE Arenfiula in tesiru Pe vremea aceasta când comercializarea tuturor smergiiilor omenești pare a fi cuvîntul de ordine al vremei noastre s’ar păreai că ei teatrul ar trebui să fie judecat prin prisma registrelor de coimptabilitate. Și dacă este vorba ca interesul pecuniar să fie factorul principal care mișcă activitățile, am putea prefera sistemul concesionărei Teatrului Național, pentru ca astfel acel om întreprinzător sau un consorțiu să facă așa încât Teatrul să dea beneficii, în loc să -i solifeze cu deficite. Pe această tem, adică dar că e bine a, păstră forma actuală a Teatrului Național care are cu ea autoritatea Comediei franceze, care și ea se prevalează de geniul lui Napoleon ce a reglementat-o, sau dacă ar fi de preferat sistemul arendăitei, 6 au luat discuțiile celor ce vresc să reformeze actuala lege a teatrelor. Dar cum orice discuție are și- o latul la subiectivi, și personală, fiemî îngăduiți a spune că nu mă declar pentru menținerea actualei societăți dramatice în forma care e, căci ea reprezintă următoarele avantagii: Imaia caeiază sguranța carierei artistice. Sătul se uite că dacă s’am putut face bune trape particulare este că a fost o școală actoricească la teatrele de stat și a putut să fie așa pentru că ele matide bune au venit atrase de siguranța pozițiunei lor. Apoi, atât timp cât statul este marele regizor, literatura cea adevărată nu riscă să fie concurată de piesele bulevardiere, ori de „revistele spirituale“ ce abundă piața literală a României Mari. Cunoaștem obiecția: Teatrul Național nu a fost totdeauna în înălțime. A cui e vina? Acelor pui șî în fruntea lui! Dar ce e mai ușor lucra decât a scoate imediat pe incapabilă, leneși oii interesați? E ușor firește să înlături un om, dacă el e periculos unei instituții, numai că înlocuirea sau aducerea lui să nu aibă un dedesupt politic. . . Iată de ce credem că fără politica, dar cu dragoste de artă, Teatrul Național sub forum societăței dramatice porți da'eminente roade culturale! Poironius Ziarul d-lui Take Ionescu rămâne înmărmurit în fața activităței parlamentului actual. y.El muncește ne spune d-l Take Ionescu. Resultatele nu vor întârzia a se manifesta, deșii până acum, ele nu sunt încă prea numeroase“. Ultima constatare e o adevărată perlă! , plecând de la concepțiunea că este mai sănătos a lucra cu numere cu soț decât fără soț — deși — Neamțul spune că toate tureurile hume sunt trei — actualul guven a înființat încă un subsecretariat de stat pentru ca astfel să avem în cap, douăzeci de ministere. * ■ Era un timp când d. Take Ionescu se gândea la o stabilire în Chicago. Conflictul cu Polonia părere că Ta speriat, tot așa cum îl speriase atacul bolșcvist de la Socola din Iași, când preconisa fuga noaptea, ca în romanele lui Conan Doyle, și de aceea se gândește la o fugă în America. Așa ,se explică de ce „La Roumannie“ este o copie fidelă a ziarelor din America. # Ziarul „Adevărul“ vorbește zilnic despre însemnătatea împrumutului extern. Se știe că d. Blănu nu are nici un amestec în contractarea acestui împrumut! li! , C ECOURI riza de hârtie este azi, cum se cunoaște, principalul obstacol la aparițiunea gazetelor. In timpul Restaurațiunei in Franța tinerii avizi de celebritate se izbeau de alte greutăți, între altele de cauțiunea de 50.000 franci pe care trebuiau s’o verse anticipat la Casieria publică. Legea care creia această obligațiune pentru editorii de ziare făcea excepțiune în favoarea acelora de publicații literare. Deci, un scriitor ingenios Desnoyers găsi mijlocul de a scăpa de prescripțiunile legei. Ei lansă un organ paradoxal care avea 7 titluri de schimb corespunzând la cele 7 zile ale săptămânei: Trilby, Spiriduș, Nebunatecul, Spiritul de apă, Silf, Candy, Peri. Aceste șapte ziare care nu formau defapt decât unul singur erau tipărite pe Iistrițe roz In prospectul ce anunța apariția ziarului Demoyers declara: De mult se simțea nevoia unui ziar roz. Cu ce spirit și vervă știau bătrâni, să combată încurcăturile lor. Sonicitate . Un inginer român, scrie «Le Figaro» d-l Constantinescu, a descoperit un fenomen pe care-l numește „sonieitatea"”. Acest fenomen consistă în proprietatea pe care o au lichidele de a transmite vibrațiuni de la distanță. Se știe că apa posedă facultatea de a transmite sunetele mai bine și mai repede decât aerul. D-l Constantinescu merge și mai departe : el utilizează apa pentru a transmite energia la distanță prin tuburi asemănătoare cu tuburile acustice. Vibrațiunile străbat aceste tuburi ca un curent electric un fir de sârmă. Ce ne rezervăm viitorul ? Nu este departe, desigur, momentul când, — toate formele de energie fiind de aceiași natură— ne vom scălda in electricitate, vom acționa motoarele cu acumulatori solari și se va telefona cu ajutorul contorului de apă. Perspectivele științei sânt nelimitate. zi cu Zi I Corpurile legiuitoare B a DAmnei A ■ Discuția proectului de lege wsanusfocma pentru reglementarea conflictelor colective de muncă. CAMERA Ședința dela 7 August 1920 La orale 9 jun. Părinte!® D&ianiu vicepreședinte deschide ședința Pte banca ministerială d-rn: Trancu-Iași Greceanu, general Averescu. L Atanasiul PESerite comunicări D. VOICU NITESCu întreabă pe d. ministru al instrucției ce măsurii a luat pentru îmbunătățirea, situației materiale ai învățătorilor și profesorilor din Transilvania. D. N. IORGA depune un proect de lege din inițiativă parlamentară, pentru înființarea de școli românești la Paris și Roma. Școlile cuprind între altele, secțiunile: Studii de istoria și filologie, cercetări de arhive, cultivarea artelor, etc., în aceste școli nu se va primi decât studenți cari au absolvit în țară cursurile secundare superioare. (Proectu este primit și aplauze unanime). Se admite urgența. D. MINISTRU TRAN CIȚIAȘI răspunde din partea guvernului că îmbrățișează acest proect, dar aceasta se va face în limitele budgetare. D. RADUCANU interpelează pe președintele comitetului agrar dacă are cunoștință de candidații partidului poporalui din jud. Tecuci cari au împărțit în timpul alegerilor pământ din islazurile statului, iar după terminarea alegerilor, acest pământ a fost luat înapoi. Cere o anchetă. D. I. MIHALACHE adresează o interpelare d-lui ministru al refacerei cu privire la situația trstă a tiranilor din Dragomiavele și Rucăr, din jud. Muscel, sate cari au fost distruse de bombardament din timpul războiului. Face cunoscut givernului că acești sfiteni nu au primit nici un fel de ajutor. Se intră în ordinea de zi. Reglementarea conflictului de muncă D. DUNAREANU (soc.) în continuare face o expunere a preturilor din înainte de război și cele de acum, arătând că ele s’au ridicat în medie de 8 și jun., pe când lefurile muncitorilor nu s’au majorat decit de 4—5 ori. Trecând la procetul d-lui Tnamcu •pentru reglementarea conflictelor de muncă, arată că scopul acestui proect este de a i protegui pe marii capitaliști și di? a lovi în libertatea muncitorilor!*, fapt care-i fac de a cere retragerea acestui proect, D. CIZER (socialist Ardeal), își începe cuvântarea prin a arăta că se asociază la declarațiile predecesorului său. Trece la ingerințele din alegeri și protestează contra guvernului că admite scumpetea de azi a materiilor prime protestând în primul rând contra scumpetei pâinei, lămâi, pânzei țărănești și altele. Vorbitorul în altă ordine de idei, arată cm au primit) muncitorii din Ardeal actul de unire de la Alba-Iulia și cum acum nu se respectă acele angajamente. " Suprimarea dreptului de grevă — spune d-sa — și introducerea arbitrajului obligator nu este decât un mijloc pentru a se da puterea executivă în mâna oamenilor politici, caii vor căuta a înăbuși conflictele dintre capital și muncă și urmărește legarea muncitorului de patronul capitalist. Apoi s’a mai făcut și cu scopul de a introduce prin acest mijloc politica în masele muncitorești, atrăgându-le apoi în diferite hârtueli, pentru ca astfel să se scadă puterea partidului socialist. Greva—«pune d. Cizer—dacă va f suprimată se va face grevă generală. Acest drept de grevă nu a fost luat nici de maghiari, cari erau cei _mai înfocați" dușmani" ai proletariatului din Transilvania. Vorbitorul termină cerând retragerea pacectului, care de altfel nu se va putea aplica căci se va lupta cu toate forțele contra aplicărei tomen în discuție. Ședința se suspendă. La timp 12 d. a. ședința se rodic», eh dedându-se cuvîntul d-lui Anibal Teodorescui. D. PAPACOSTA cere să nu se inverseze ordinea, ar pălând că vine din dud d-sale la cuvînt și spune că nu admite a se trece peste d-sa decât dacă i se garantează că i se va da cuvîntul în urmă, pentru a protesta contra desființărea sindicatelor naționale cari sunt o forță în Statul nostru. D. PREȘEDINTE promite cuvîntul d-lui Papacosta. D. GREGENU ministru al lucrărilor publice depune un proect de lege pentru acordarea unui credit de 2 milioane lei necesar reparărei diumuritor dlin Basarabia. Se cere și se admite urgența. D. ANIBAL TEODORESCU susține punctul de vedere al guvernului în chestia proectului de muncă arătând că ea este o necestete socială și că guvernul n’a făcut decât să imite, proeotete de legi pentru reglementarea muncii din țările civizate. Procetul are trei părți — spune oratorul — prima este principiul libertăței muncei unde se prevăd și sancțiunile apoi, mijloacele pentru înlăturarea pe cale pașnică a conflictelor de muncă. D-sa crede că salariații și funcționarii Statului cari reprezintă interesul general al Statului, nu au dreptul de a face grevă. Internele țarei trebuesc să primeze pe cele ale câtorva salariați. In ce privește grevele de la întreprinderile private trebue să se îndeplineasca înfiâi procedura înpărțuirei în urma căreia dacă nu sa ajunge la nici un rezultat să se institue arbitrajul obligator. A treia chicisiciune este deliictul ca sabotaj, care ea legiferează și sancționează. D-sa arată că micșorarea producției se datorește în nisre parte acestui fapt mulți din lucrători distragând unei trie din fabrici. Oroierul arată că grevele sunt întreținute de partidul serialii.fi. In artă ordine de Idei d. Theodorescu aduce în diacuțe chestia toderatiiei bailcanice pusă la cale da d-irul Racovski. D. TANASE. Trăiască dr. _Racovski. D. AN. TEODORESCU arătând că el intraționa prîntr’o vie propagandă să atragă muncitorimea noastră, pentru a1e conduce cum îi dicta interesele și apoi scopul acestei federații mai era pentru înființarea unei republice fedrativă sub heghemonia Bulgariei. Tot în această chestiune oratorul citește dintr’un manifest și dintr’un discurs ținut de d. Boris Stefanov în Dobrogea, în care îndeamnă mancitorimea și populația bulgară din aceea provincie, să lupte pentru înființarea republicei federativă socialistă și pentru afilierea la Internaționala 3-a. .Abonați-vă Ea ”VIITORUL“ Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit ZIAR DI SEARA - - Continuarea în papa 2-a ACTIVITATE FEMEIASCA de I. SIMIONESCU Prof. univ. "Atât ce se mai bârfește trecutul mai recent din vechiul regat, de când voți bine oligarhie și democrație se asvârtă de oricine și oricând în cât chilar cei cu oarecare judecată obiectivă, ara elipe de îndoială dacă a mai fost ceva bun în țara aceasta, descrisă ca atâte nenorocită. Pretutindeni nu auzi decât de tâlhării ea în codrul Vlăsiei; prin cele mai multe ziare — chiar și de peste munți — nu găsești pomenite numele oamenilor socotiți cum se cade, decât însoțite de epitetele cele mai de rând. De aicea când ai înainte vreo instituțiune, în care munca, cinstea, iubirea de cei nevoiași sunt cu dragoste cultivate, îți mai vine inima la loc. Nu e dracul așa de negru eu și vor să-l zugrăvească toți cei care socot că lumea începe de la ei; sunt și oaze răcoritoare în pustiul pe care pescuitorii în apă tulbure vor să-l întindă peste țara de eri. Dacă am fi numai noi intre noi, calea valea, suntem deprinși cu clevetirea ca țiganul cu scânteia. Dar către noi sunt ațintite acum și privirile fraților dinspre alpinis și răsărit, care n’au avut cum să ne cunoască mai înainte, despărțindu-ne ziduri înalte. Mai cu voie maii fără voie, ei iau de bun tot ce se spune în ferbrațeala patimilor politice ,și... generalizează. Pe lângă ei mai sunt și străini, care abea așteaptă să deschidă românul gura contra țărei sale, spre a trâmbița vorbele, necugetat rostite, hunei întregi. „Iată pe mâna căror sălbatecii, tâlhari, inculți, ne-ați dat“, țipă ei, să-i audă și Dumnezeu. Din punctul lor de vedere au dreptate. Dacă noi, înșine nu ne cinstim unii pe laihii, așteptăm cinstire dela dușmanii noștri? Un asemenea cuib de înviorătoare muncă, tihnită, metrâmbițată, sub formă de școală, se găsește în Iași. Anul trecut a sărbătorit o viață de jumătate de secol iar în anul acesta a fost o sărbătorire, intimă dar nu mai puțin pioasă, în care elevele, generațiunea de mâine, au presărat flori în fața bustului aceleia, din generațiunea de oli, prin a căreia muncă rodnică și fără întrerupere, au sput nța să-și câștige cinstit pâinea zilnică. Școala profesională a Reuniiumeii femeilor române din Iași, un exemplu de cât poate face inițiativa particulară, este în întregime opera unor femei, care socoteau că e mai bine a arăta întâi ce poate săvârși munca lor șii apoi a năzui sgire drepturi ,nouă, încă din anul 1865, o mână de femei, biciuite de ironica vervă a lui Nem«’al Ionosén, că nu sunt în «tare decât să-și petreacă vremea în nimicuri dulci, după cum scrie una din ele, și au pus în gând să arate contrarul. Au chibzuit să croieze o școală în care și româncelc să învețe lucrul manual. Și cu perseverența caracteristicii femeii, când vrea ceva, se ajunge în 1869, să funcționeze cea dintâi școală profesională din țară. Averea inițială, strânsă prin danii, era de 80 000 lei veni, iar pentru dejunul celor opt eleve externe pe care le avea școala, s’a alocat câte 20 de parale. începutul a fost greu, voința fiind hotărâtă, spre deosebire de alte instituțiuni, viața școlii, n’a stânjenit o clipă. La 1870, numărul elevelor crește la 20, regulamentul școlii , prevede participarea lor la beneficiu, pentru ca să iasă după 4 ani cu o mică zestre, un capital necesar întreprinderii lor viitoare. La 1874 școala intră în seama unei femei energice, dostoinică și cu multă voință: Elena Gh. Mârzescu. Timp de patruzeci de ani coinduce școala, care e luată drept model de către stat, pentru crearea școlilor profesionale i publice. Nu se abate din calea croită, nu se oprește nici în fața greutăților nici chiar a calomniilor. Ajutată, de un comittet vremte, înțelegând rostul școlii, adună fonduri de unde poate face bună gospodărie cum nu se vede deseori la stat, înzestrând școala cu o clădire din ce în ce mărită. Ajunge astfel să preieze în Iași, cea mai bună școală profesională din țară dând pe fiecare an numeroase absolvente, care devin sau mandre la școlile statului eau — mai puține — deschid ateliere pe seama lor. Societatea devenind persoană morală, donațiunile sânt făcute cu deplină încredere, ajungând azi la aproape 309.000 lei. Școala fiind echivciată, mai târrziu cv acte publice a trebuit sa se dea după pretențiunile școlilor statului. Maleabilitatea unei instituțiuni particulare devine stânjenită prin cerințele nechibzuite ale administrațiunii centrale, de a face școlile profesionale mai mult fabrici de titrate, de a lua mare parte din timp elevelor cu studii ■aproape liceale și de a neglija partea practică, redusă mai mult la îndeletniciri migăloase, ariistree uneori, dar puțin rentabile. De acea fuga celor maii multe absolvente de școli profesionale de la meșteșugul pentru care au fost pregătite, îndreptându-se către funcționalismul ademenitor prin siguranța micii lefi, sunt plătită. Văzând povârnișul spre care este târâtă școala, creată tocmai pentru a da unui mediu însin’ăinat liuicizătoare destoinice, vrednica prezidentă luptă cât poate, pentru a mentinl fia, caracterul practic al școalei. In 1895—96 adaugă școalei un an și mai apoi doi ani de practică, în care elevele sunt admise ca luierătoare, cu dreptul la beneficiul a treia parte din orice comandă. Se imprimă în acest chip școlin, adevăratul ei canaster, deprinzând totodată pe eleve cât de cât cu viața reală, du greutățile inerente ei, cu răsplata adevărată a muncii, a observării, a adaptării în mediu, care e deosebittă ca cerul de pământ, față de viața factice pe care o cunosc în timpul școlii. Acesta este adevăratul rost al școlilor profesionale. Dacă nu au dat rezultatul așteptat prin înființarea lor, este din cauză că păcătuiesc tocmai prin caracterul prea teoretic acolo unde prastirizarea trebue să domine. S Prin mărirea din ultimii ani, ai soktahiloi școlii, actualul comitet desigur va putea păși mai departe, după gândul vechii conducătoare, adăugând un atelier compleet, cu totul practic, în care nu vor mai fi eleve ori lucrătoara și absolventele cele mai destoinice vor putea lucra, într-o cointeresare bazată pe inițiativa proprie și pe fizicul comun, înlăturat prin munca conștientă în comun. Este absolută nevoe de un atelier mai mare, de o industrializare a practicei căpătate in școală, menit nu numai să împlinească o lacună simțită la noi, dar mai ales pentru a dovedi rentabilitatea croitoriei și a lingeriei, de care absolventele nu poți fi convinse în vremiea școlii.; din această cauză e și deserțiunea multora de la scopul urmărit de școalele profesionale. După cum școala reuniunei a sprevit ca model statului, la începutul înființărei școlilor profesionale, desvoltate apoi mai mult în spiritul teoretic și birocratic, tot așa acum prin avantajul pe care-l are o instituție particulară, mai liberă în mișcări, școala din Iași poate lua înaintea statului, care nu are decât un singur atelier de această natâng în București, punând în practică, în măsura mai largă, ceea ce a stat în gândul întemeetoarelor ei î și mai ales în gândul acelei prezidente cana conducând-o aproape jumătate de veac, ai meritat pioasa atențiune de a se fi dat numele ei, școlii. In ori ce Gtaz școala reuniunii femeilor române din Iași, este unul din acele fapte concrete, care arată cât poate destoinicia, perseverența și continuitatea într-o operă de binefacere și interes obștesc. Ea este un trainic monument ridicat inițiativării particulare, în special e dovada cea mai vie la ce poate ajunge o întreprindere femeiască, dacă ținta spre care tinde este premisă și pusă în serviciul adevăratei emancipări — prin muncă — a femiei. Este totodată și unul din sraunele — din fericire rare— că în vechiul regat nu e ohiisli' totul putred, spre a motiva părerea superficială, C0 ș-o fac da nod cei ce nu ne-au cunoscut pe doplin; de vină, e dreptul, wnntaoeă, care intenționat, din interese re»,transe, nu vor să țină în seamă minea depusă până azi. -ooxxoo-