Viitorul, mai 1921 (Anul 15, nr. 3938-3960)
1921-05-01 / nr. 3938
DESPĂGUBIRILE Din când în când apar prin ziare note mai mult sau mai puțin oficioase Cu privire la plata de către Stat a despăgubirilor de război. Una din aceste informații precizează chiar că s-ar fi hotărât ca ministerul de finanțe să se afecteze deocamdată, pentru această plată, o sumă de vreo 200 de milioane, din cari s’ar achita mai ales cei cari au de primit sume mai mici. Chestiunea despăgubirilor de război este desigur una din cele mai dificile și mai delicate. Toate statele s’au preocupat de chestiunea aceasta a rambursarea pagubelor pe cari le-au avut diferitele categorii de dăunați de pe urma războiului. Unii au suferit mai mult, mai ales cei de pe.Fronturile de luptă, la alții chestiunea descăunăre, este în legătură cu însăși refacerea națională. Toate statele au recunoscut nevoia despăgubirilor. Pentru țara noastră, care a suferit așa de mult de pe urma războiului, chestiunea e mai greu de rezolvat, tocmai din pricina pagubelor mari cari s’au produs și a lipsei de resurse cu cari să fie acoperite. Să nu uităm în adevăr, că, cu prețurile de acum un an și ceva, evaluarea pagubelor de războiu s’a ridicat la suma de treizeci miliarde lei aur, — sumă care a și fost comunicată comisiunea interaliate de reparațiuni. De aceea, atunci când această chestiune este abordată, ea trebue tratată cu foarte mare prudență pentru a nu produce în sânul numeroaselor categorii de dăunați un sentiment de desamăgire inutilă sau de nemulțumire. In adevăr, Statul, pentru a-și păstra întregul prestigiu și toată autoritatea, nu trebue și nu poate să tăgăduiască decât aceea ce poate îndeplini. întrebarea e foarte simplă: de unde să ia Statul român sumele așa de importante pentru plata despăgubirilor de războiul înainte de a se angaja în această chestiune. Statul trebue să cunoască precis resursele de cari dispune. Or, din nenorocire, până acuma chestiunea e foarte nelămurită. Din totalul despăgubirilor datorite Aliaților de Germania, României i s-a acordat la Spa acea cotă derizorie de 1 la sută, care a provocat protestul și retragerea delegațiunii române, în frunte cu actualul ministru de finanțe. Se anunță că ar fi vorba să se întocmească o nouă cotă de repartizare, dar nimic precis nu e stabilit. Chestiunea a rămas însă în suspensie, și apoi întreaga atitudine a Aliaților în realizarea despăgubirilor germane nu ne prea încurajează la speranțe mari. De pe acuma, credem că dăunații trebue să se obicinuiască cu ideea că plata unor sume atât de însemnate, nu se poate face cu bani gata, într’un an, ci lichidarea despăgubirilor trebue făcută după un adevărat program, eșalonat pe mai mulți ani. Dacă, cum am văzut, speranțele din afară sunt încă în stare nebuloasă, iar resursele noastre proprii sunt absolut insuficiente pentru plata unor despăgubiri de 30 miliarde, e prematur să se vorbească de această chestiune acuma. Nici impozitul pe capital, pe care-l propune d. ministru de finanțe, oricare ar fi cota de impunere și modalitățile de plată, nu poate fi suficient pentru plata despăgubirilor de război și. Nu este bine deci să se dea unei populațiuni care a suferit atâta și care are atâtea nevoi de împlinit, împresiunea, pe nimic întemeiată, că se apropie momentul lichidărei despăgubirilor. Dacă, după cum am arătat, nu avem nici resurse proprii, nici nu le putem găsi acum în repartiția îndemnizărilor germane, trebue să fim foarte prudenți când abordăm chestiunea aceasta așa de dificilă. Negreșit că în cazul când nu se vor putea procura resurse îndestulătoare, va fi nevoie de o reducere proporțională a sumelor de plătit, ținându-se de sigur seama și de valoarea despăgubirilor și de caracterul lor în legătură cu refacerea generală a țărei. Așa s’a făcut la 1907, când proprietarii dăunați în urma răscoale’lor, n’au putut fi despăgubiți în intregime, ci li s’a aplicat o reducere’ proporțională a sumelor de primit. Ar fi desigur de dorit ca chestiunea despăgubirilor să fie rezolvată cât mai curând și suferințele dăunaților ca și nevoile de refacere ale țărei să primească o soluțiune cât mai complectă și cât mai dreaptă. încă odată însă, trebue să se țină seamă de realități, și Statul să nu făgăduiască decât ceea ce poate aduce la îndeplinire. ZI CU ZI ! Deoarece d. Costaforu, în chestia zahărului a dat uni mie kix, a vrut să se refacă în chestia... ferului da la Reșița! Probabil că „Președintele Asociației“ în urma doirii>* d-lui Veith, își va schimba și muntele de Costa- Foru în acela de Costea-Fernl! * * ! D. Costa-Fennu pretinde, totuși, că ar fi omul de oțel și că toți aceia cari ar vroi să-l încolțească vor trebui să-și rupă dinți. Nici nu i se putea ca omul cu caracter de oțel să nu patrroneze o anchetă la „Reșița“. și* ! D. Gr. Filipescu ia apărarea d-lui Al. Marghiloman, în ceea ce privește remarca ce am făcut-o, că d-sa cere astăzi volurile dobrogenilor, după ce el îi sfătuise să fugă din Dobrogea după nenorocita pace separată ! !* Cu sprijinul d-lui Gr. Filipescu, d. Marghiloman desigur că va intra chiar in sferele cele mai" immaculate ale takismului ! & Citim că numele stațiunei de cale ferată Mihaifalău din Ardeal a fost schimbat în acela de Valea lui Mihali Noi găsim că schimbarea vine prea repede, ceea ce poate să supere pe unguri. Guvernul sa arătat prea grăbit cu unificarea ! > # ! Un ziar teatral laudă hotărârea luată de d. Oct. Goga, ministrul artelor, cu privire la perceperea taxelor pe teatru la trupele străine. Aceste trupe, germane, ruse, ungurești, etc. sunt, scutite, grație măsurei luate de d. Goga, de orice taxă. Trupele române, firește, însă că trebue să plătească, deoarece d’aia sunt românești ! fii #In interviervul acordat „Adevărului“ de către d. Take Ionescu. d-sa spune că e anumit de activitatea! d-lui Titulesciu. Nu știm dacă reciproca e adevărată. Noi credem căi pentru acea.. 1 d. Take Ionescu ar trebui să ia informații dela Titulescu însuși. „Țara Nouă“ caută să explice „cine sunt răspunzători ,printim crearea urei de clasă“? Desigur nimeni nu poate învinui pentru așa ceva pe d. M feladie, di r. aceia Cari au sădit în mintea sătenilor uar contra ciocoilor. Oh, aceștia se știe că nu sunt țărăniștii ! - Efectele bolșevismului în Rusia m m îs; mmmm/z GREȘELII-1 — că prin sistemul rsău de guvernare a provocat ruina Rmiei . După ce timp de trei ani conducătorii bolșevismului rus au căutat prin toate mijloacele, să ascundă de privirile sumei indiscrete, tabloul efectelor dezastruoase ale regimului comunist aplicat cu teroare, după anumite norme dictate de interesele multiple ale potentaților, a venit timpul reculegerii, când adepții ortodoxiei comuniste au început să înțeleagă că sistemul e defectuos și că urmându-l, fiascul complect nu va întârzia de a se produce. De altfel, acest lucru l-au înțeles încă din primele zile ale revoluțiunei dar n’au avut curajul s‘o recunoască. Și dacă ei s’au obstinat a-l continua, au făcut-o din ambițiune și amor propriu, sporind mijloacele de constrângere contra mulțimei înspăimântată și lipsită de mijloace de reacțiune. , încetul cu inootul, câte un glas s-a ridicat în dorința de a aduce la realitate pe cei îmbătați de o putere nelimitată. Sovietele înecau in sânge glasurile răzlețe, dar sângele acestora potolea și focul nebuniei revoluționare. In cele din urmă, fiindui-se teamă că înecându-se corabia se vor îneca și ei, bolșevicii au început, aproape pe față să facă o schimbare de front și de tactică, pentru ca în cele din urmă să recunoască ei înșiși că falimentul comunismului se apropie cu pași repezi. Odată cu această recunoaștere, sistemul teroarei s’a potolit, fără însă ca să mai existe posibilitatea de a se reface ceea ce iremediabil se perduse. Orapatia bolșevică în Georgia Astăzi nu mai încape nici umbră de îndoială că deznădejdea a cuprins spiritele celor mai înfocați bolșevici și că un reviriment s’a produs in sensul salvărei cel puțin a „onoarei bolșevice“. Din motive ușor de înțeles, dictatorii, dacă nu au putut consfinți roadele binefăcătoare ale regimului, vor să-i salveze cel puțin reputațiunea. Exemplul l-au dat în Georgia ocupată unde, încă din primele zile s-au străduit să renunțe la aplicarea măsurilor ce i-au făcut atât de odioși în Rusia și în toată lumea. Astfel în orașul Batum, ocupat de trupele bolșevice ruse încă din prima jumâtate a lunei Februarie, parvine unui ziar parizian o scrisoare din care se poate vedea schimbarea de tactică a guvernului din Moscova. Bolșevicii, invadând orașul, nu s-au putut abține de la jafuri, executări, perchezițiuni, teroare etc.. Următori insă ordinelor date de Lenin au fost mai puțin dârzi decât aiurea, fundamental drept proprietatea. Recunoaște și mărturisește că a fost nedreptățită clasa intelectualilor și că deci din pricina răsturnărei scărei valorilor, haosul cel mai mare domnește în Rusia. In sfârșit Lenin își mărturisește vina de a nu fi fost conciliant cu acele forțe politice cari nu impărtășau pe deplin vederile comuniste. Lenin și-a făcut singur rechizitoriul, așezându-se stogul în adevărata lumină de potentat samavolnic și încăpățânat. Heguinul bunului plac Dar odată cu acest rechizitoriu de la lumină și mizeria nemărturisită în care trăește poporul rus copleșit de greutatea regimului, în care legile care garantează viața și averea fiecăruia au fost înlocuite cu bunul plac și-n care stăpânește puterea nebuniei. Cel puțin, mămurisindu-și vina, Lenin ar fi trebuit să fie consecvent cu el însuși. Totuși, și-n Georgia ca și aiurea, teroarea regimului bolșevic continuă făcând viața tot mai insuportabilă. Experiența aceasta a făcut pe bolșevici să înțeleagă odată mai mult că sunt pe pragul falimentului. O formă nouă de bolșevism fiind necesară, pentru reabilitarea celui de la Moscova, aceștia au fost siliți să lase georgienilor frâul ceva mai liber spre a se organiza cum vor crede mai bine. Neapărat că, interesați direct în cauză, șefii sovietelor moscovite supraveghează mersuri •■evenimentelor spre a-1 stabili în momentul când interesele lor ar fi periclitate. ——........... . • —1 — * O proclamație a lui Lenin O serie de proclamațiuni au fost date, din care cea mai importantă emană chiar de la Lenin și în care potentatul Rusiei expune un program de conciliațiune extrem de curios,dovada evidentă a modificărei vederilor groaznicului dictator. Iată câteva pasagii din această proclamațiune dată locuitorilor orașului ocupat: „In Georgia nu trebue să se repete greșelile ce au fost comise în Rusia ; este neapărată nevoe să se facă concesiuni clasei intelectuale georgiene. Prăvăliile și micile stocuri de mărfuri vor trebui să rămână în mâinile actualilor deținători iar micul Comerț își va urma cursul nesupărat. Limba georgiană va rămâne limba oficială a națiunei. De asemenea este necesar să se încerce stabilirea de raporturi cu acele partide politice georgiene care nu sunt ireductibil adversare socialismului“. Analizând această proclamațiune, ea echivalează cu o mărturisire. Acela care a trâmbițat totdeauna binefacerile regimului comunist recunoaște, prin această proclamațiune falimentul regimului și dezastrul ce i-a urmat. Lenin recunoaște că greșeli au fost comise în Rusia și că este de dorit să nu fie comise în țara ocupată. Recunoaște că regimul comunist așa cum a fost și este aplicat în Rusia a omorât comerțul și deci a provocat mizeria populațiunei căreia nu i se mai recunoaște nici cel mai MOTE Stilnibsrg te Ceatrul frațissiai Piesat care .de alimente se joacă la Teatrul National, pe lângă meritul] [ce l-a avut de-ai pune în lumină un nou talent femenin, cu atât mai promițător, cu cât vitne într’un timp când altfel doi talente devin tot mai rare; pe lângă acest merit—ziceau— are și pe acela de-a fi făcut să se vorbească de Strindberg, unul dim nordicii cei mai puțîni cunoscuți la noii—din cei mai curioși literați ai vremurilor noastre. Strindberg este contiranii tui Sacher Masodh. Pe când acesta din urmă făcea din teanee un zeu, înaintea căruia bărbați trebue să se închine cu o mai mare cucernicie decât în fața'coase'-lor. Strindberg este un misogin, un vrăjmaș al femeei. El nu vede în ea decât partea de umbră, numai petele, numai și greșelile, numai patina. Ce poată fi dincolo de brutalitate, pentru a înțelege misterul și duioșia firei omenești, de aceasta nu se interesează Strindberg. El vede în ferree pe detracata simțurilor, pe bolnava de nervi, pe ‘superficiala amatoare de sinx; pe 'puțin scrupuloasa egoistă S care pentru ași satisface un capriciu scalpă în picioare legile morale. 1 Ca prieri exagerate, — și aceasta este periculoasă, este nedreaptă, și ieste alăturea de drumul adevărului. S S’a z"s că infestatele Ivá La Roch et foucauM, prin care se arată că egoismul este la baza oricărei acțiuni , omnestești', sunt [perfect adevărate, dacă înaintea fiecăreia s’ar pune: „Unii oameni“, scan „câltiva oameni“. Totul este chestie de măsură. Și femeile au drept să ceara ca cei care judecă să-i aducă aminte că iau avut o mamă! metronius iii lii [UNK] [UNK] [UNK]llll ni iriim CONTRACTUL BRUTINELOR CU BONURILE LIE TEZAUR?«*• Ziarele anunță că d-l Titulescu, ministru de finanțe, va rezilia în sfârșit faimosul contract Brutinel, pentru cumpărare de locomotive „canadiene“ procurate din Germania, plătite de statul român în dolari, pe când ele sunt cumpărate în mărci. D-l ministru a mai declarat că această reziliere se face după însăși cererea scrisă a d-lui general Văleanu-Brazinel, — cerere pe care ministrul comunicațiilor ar fi lăsat-o înainte de a pleca în străinătate pentru a pune la cale un nou contract de furnitură... Se mai zice că d-l ministru de finanțe, — care e și un om de drept cu reputație, — ar avea la îndemână nu mai puțin de șapte motive de reziliare. Întrebarea pe care însă toată lumea și-o pune și pe care o punem și noi d-lui ministru de finanțe este : ce se face cu bonurile de tezaur emise și date consorțiului Brutiner, și în schimbul cărora sau nu s’a executat nici una din clauzele contractului, sau s'au dat materiale cu totul improprii pentru serviciul căilor noastre ferate? Amdevăr, după însăși lista publicată de d-l ministru de finanțe în expunerea sa de motive a bugetului s’au emis bonuri de tezaur pentru această afacere în valoare de 26 milioane dolari, sau, cu valuta actuală, 156 milioane de lei. Nu este deci, vorba să se rezilieze numai un contract și să se reediteze afacerea Argetoianu-Schuller, în care ministrul de finanțe ad-interim după ce pretinde că a tratat de excroc pe amicul său, a continuat să facă numeroase afaceri cu dânsul, ci chestiunea este să se salveze banii contribuabililor și statul să nu piardă zecile de milioane în schimbul cărora n’a primit nimic. De altfel influența d-lui general Văleanu-Brutinel în guvern este așa de mare, încât suntem informați vă, deși era vorba mai de mult de rezilierea contractului Brutinel, peste capul ministrului de finanțe și fără aprobarea lui, o sumă disponibilă în dolari efectivi a fost luată și dată direct de preșidenția consiliului d-lui Britinel. Cu un asemenea contract și cu un asemenea ministru, interesele țărei sunt primejduite. Să mai sperăm că Sfatul nu va pierde din această reziliere?... Ar fi să nu cunoaștem pe cei ce ne guvernează. ECOURI După informațiuni demne de încredere, guvernul sovietelor rusești e pe cale de a renunța la naționalizarea proprietății private din orașe. Astfel, orice bun care nu trecea de 7400 de livre Sterlinge, înaintea războului, va fi redat cât de curând vechiului posesor. Ciuma a izbucnit cu violență în Egipt Se numără, numai la Alexandria, peste 35 de cazuri zilnic. De Mély a descoperit că arhitectul, căruia i se datorează construirea catedralei Notre Dame, nu e Montereau, ci Pierre Montreuil. La Mogate (Spania) s‘a dat de urmele unei cetăți vechi, berbere. Tot acolo s’au găsit și numeroase vase, arme etc., a căror valoare istorică pare fi netăgăduită. Cheltuielile Angliei, necesitate de războiul mondial se ridică—spun ultimele statistici locale la cifra globală de 197 de milioane lire sterlinge’ ceea ce, în moneda țărei noastre, face cam de vre-o 2 mii de miliarde . Colonelul Arthur Sbee a prezentat în Camera Comunilor, un proect de lege prin care se cere obligativitatea votului, sub pedeapsa de amendă și închisoare pentru infractori. Autorul procetului mai preconizează ca persoanele condamnate din această cauză, să fie lipsite apoi de dreptul de a-și exercita prerogativele electorale, RESTABILIREA UNUI ADEV\Í Ghi h IIFiPTIT REFORMA AGRARA — DesisraționîSe I. G. Duca — Ziarul „Ora** făcând o anchetă largă asupra reformei agrarei, a crezut că cd dintâi care trebuie să-și spună cuvântul asupra acestei chnestemi, cd-l I. G. Duca fostul ministru lai agriculturi, în guvernul liberal care, după ce a înscris în Constituție principiul expropriarei a dat de■ crelul-lege al împroprietărirei de la 16 Decembrie 1918. . Meritul înfăptuirei reformei agrare îi au cei cari au dat I i, mn Baa—eai ai ut min—a»—* ! saț/^ce i Iată convorbirea avută de unul din redactorii „Orei“, cu d-l I. C. Duca. — Fiindcă ați fost autorul, decretului-lege din 16 Decembrie 1918 v’ași ruga să arătați cititorilor noștri punctul d-v. de vedere asupra reformei agrare, ce va veni imediat după Paști în discuti a Camielun. —„Vă mulțumesc pentru atenția d-v„ dar dați-mi voe să-am exprim toată surprinderea. Eu credeam că reforma agrară se înfăptuiește abbia acum. Eu știam că în aceasta privință partidul liberal n’a făcut nimic, că meritele încep de când d-l Mihalache a ■ dat la iveală proectii d-sale, iar faptele de când guvernul Averosenu a adus înaintea Camerilor proectul Garoflîd sau și mai precis din ceasul solemn în care mai zilele trecute, în diplauzele unei majorități entusiaste și în vecificările unei opoziții disperate, finul ultim născut al lui Mihail Kogălniceanul,a depus pe biroul Adimărei raportul comis hír ei pradamenteste. Trăiam liniștit în aceste dulcii fluizii și d-v. veniții să ani turburați seninătatea tocmai acum în preajma Sfintelor. Sărbători. voirhludinimi de opera agrară a partidului liberal, de autorul decretuilui-rege de la 1918. De ce nu puteți să înțelegi fi și dv.că meu! partidul liberal, nici smerita mea persoană n’au făcut nimic în această chestiune, că numai de azi încolo se revarsă peste România binefacerile paradisului agrar“. — D-ie Duca, vreți desigur, să gluimiț... — „Eu? Nici de cum. Dacă e vorba da glumă cel mult puteți spune că glumesc cei ce afirmă că partidul liberal a jucat vreun rol în dezlegarea chestiei agrare“. Partidul liberal a dat țărani tot pământ,guvernul de azi parcelează și țărăniștii... înd———Bl ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]Sa BMBaMSMME------- făptuesc reforma — Kirtați-mă, dar nu vă mia"- înțeleg de loc — es clamă redactorul „Orei“. — „De ce? E foarte simplu, ultimăr...-mă numai câteva minute. Un partid a luptat ani de zile împotriva tututrora ca să înscrie în Constituției principiul exproprierii; pe urmă același.partid a întocmmT: un decret-lege în temeiul căruia peste 2 milioane de hectare din pământul cultivabil al Statului, al așezămintelor de binefacere, și al particularilor a trecut în patrimoniul țăranilor; în fine același partid în câteva luni la 1919 a și realizat în practică această transferare de proprietate și de doi ani întinderile astfel expropriate de idei sunt efectiv stăpânite de țărrănimea română. Bineînțeles acest partid n’a făcut nimic, e oligarhie și anti democratic. Iar pe de altă parte un alt partid,—partidul poporului — parcelează definitiv terenurile Expropriate prin decretul de la 1918, vine să completeze exproprierea care prin aplicare»•primei scări, prevăzută în decretul 1 baraj n’a putut împlini dintr’odată, I orile 2 milioane prescrise de Constitutie, cu alta cuvinte acest partid se trudește numai—cu unai multă sau mai puțină pricepere — să isprăvească, să desăvârșească opera uriașă săvârșită de liberali’. Bine înțeles un atare partid are deja dreptul să pretindă că a înfăptuit el reforma agrară, că fără de ei nu s’ar fi dat țăranului nici un pogon de pământ. Și în sfârșit mmai există și un al treilea partid partidul țărănist, firește singurul adevărat reprezentant al intereselor țărănimei, care nu a avut n ci fericirea liberalilor de-a înfăptui reforma agrară nici măcar fericirea avere-scrafeor de a o termina și de a o sancționa, dar care au avut fericirea supremă, mortul neîntrecut de a așterne și el pe un petic de hârtie un proect de reformă agrară de pe urma căruia, admițând că soc,olel."] e ar fi exacte ceea ce nu este cazul, s’ar mai da țăranilor du mnîult 30—40.000 de hectare peste cele 2 mlioane Și 600 de mii: date de liberali și de averescanii. tR’ne înțeles acest partid 'poate revendica toate meritele și toate te»* id-c'c. • Apoi când într'o țară se ajaunge la o așa defermațiune a ritmuli si simț n’am eu dreptiace sa spun că liberalilor nu li se datorase ateorisî tutunc, 'nu e vădit că după regatele acestei ilogici răsturnate scara meritelor în cee privește reforma agrară trebuia ‘să fie următoarea: întâi țărirniștii • fiindcă n’am făcut decât un proect, al doilea faivorescanß fiindcă au tepsă-* ! v‘t ceaace nnui act făcut și al vedea , diberali fiindcă au înfăptuit oi sări marii ceea ce azi uniiî desăvârșesc și citii critică“. Și totuși chestia agrară e de mult terminată . — Paradoxul e hazliu, dar poate că aveți dreptate. — „Dați-ari voe să adaug că am mai muilți încă dreptate <le cât o credeți. Adevărud ei că chestia agreată e rezolvată, definitiv rezolvată. Am mai spus-o și auzea: o stea ce am urmărit prin expropriere e să schimbăm structura noastră agrară, să transformăm țara aceasta dintr’o țară de proprietate mare latifundiară într’o țară de proprietate mică. Acest rezultat e atins și pe dotăm atins. Intr’adevăr când într’o țară proprietatea mare nu mai repreizntă — cum nu mai representa în urma aplicărei decretului-lege din 1918,— de cât 8 la sută din întindere cultivabilă față de propretatea mică care reprezimțai 92 la suită maii poate fi vorba de, existența unei mari proprietăți și nu este orice ora, de bună credință slu să convin că rar faptul de a reduce aceastăproporție de mar 8 la sută la 7 și trei sferrturi la sută sau la 7 și jumătate poate să joace vreun rol serios întru destegarea definitivă a chestiunei?“ — Cu toate acestea mi se pare că din cuvintele d-voastră se desprinde oarecare amărăciune față de ingratitudinea ce se anală partidul liberal. — „Vă înșelați.Nu confundaț" țara, necum țărani", c> „țărân’știi“. "De altminteri reizuitraéi uriaselor alegeri va dovedit că țărănimea noastră începe să ști © cine au fost adevărații ei binefăcători“. NMN Soatkuaro h pag. 2-a ztmmzm 1 iiiiwiiihiiii'ii'ii miii In acest articol încerc să caracterizez, să vorbesc ceva ? despre compozitorul George Enescu, desppre opera"Tai creatoare. ’ . Mărturisesc greutatea sarcinei pe care 0 Ein, nefiind vorba de câțiva elogii și raci de lipsurile, insuficiențele sau stângăciile vreunui debutant,ci de" stabilirea valoarei, de puterea de creațiune a unui artist, asupra căruia nici marele centru apusa.;, Parisul, nu și-a putut spune încă ultimul cuvânt. Astfel stând lucrurile, voi căuta ca prin stabilirea unor premise și pe cale de de iecție să trag concluzii, cari să nu fie Í ..ra nimic legate de simpatia pe care, aproape toți românii o avem pentru marul artist.’ Ar fi o nare-greșală din parte-mi, să fi, că prin fraze calde și elogioase, la iis...ani.. -fiului Enescu", aș putea câșta ceva fi. ochii cetitorului, sau aș putea t sau.coborî valoarea adevărată a c ț ri.tate de autor. rrcî.t.>tri 2a tsazita—spre deosebire de C^a»iCil muzica la celelalte arte—lucrează cu neantul și chiar după ce opera este înfăptuită mai are de învins multe piedici. Trăinicia sau valorificarea unei lucrări muzicale este mai totdeauna în funcțiune de execuțiune și adeseori ea depinde de greutatea artistică a celui care își asumă sarcina de a o impune. Se cunoaște rolul precum și importanța pe care Liszt le-a avut, la valorificarea lui Beethoven, Berlioz și Wagner. Hotărât lucru, că acești din urmă trei, stau prea sus față de primul, dar nu e mai puțin adevărat, că la înălțarea lor a contribuit în mare grad faimosul pianist. Un compozitor și cu deosebire unul în materie simfonica, implică pe lângă un talent formidabil, cunoștințe vaste de literatură, de știință, de technică muzicală și în special orchestrală,— o putere de imaginație neobișnuită și o pătrundere și cunoaștere adâncă —a cutelor sufletului omenesc. Trebue să facem "o complectă separația se ten ® £,*kvri»3iiâ și ali compozitori de duzină, cari datorită meșteșugului pe care il au în mână, scriu oricând și orice. Tot la o parte trebuesc lăsați, meșteșugarii abili ai sunetelor, cari cunoscând mijloacele de atracțiune ale marelui public, îî oferă o muzică plină de efecte ușoare ritmice sau de sonoritate, cu care își cuceresc aplauzele și î și asigură nimbul vremelnic al artei. Există o muzică frivolă, sensuală, ușuratecă, cum există și o muzică serioasă, religioasă, sfântă, în care se oglindesc deopotrivă talentul, știința, temperamentul, caracterul, precum și profunzimea gândirrei a celui care se crede chemat să vorbească omenirei prin sunete. Sunt prin urmare multe categorii de compozitori și fiecare aleargă să-și ocupe un cât mai înalt loc în nesfârșitul șir, în marea galerie ai mânuitorilor de sunete. Se naște în chip natural problema, a cărei soluțiune, ar trebui să stabilească criteriul, modalitatea precum și cine anume ar fi indicat să aprecieze, să valorifice sau să fixeze o ierarhie între diverșii compozitori. Pentru edificare nu avem decât să ne adresăm trecutului și vom înțelege în chip neîndoios ce anume care trebuie să alegem... Să întrebăm publicul mare asupra valoarei unui compozitor ? Ar fi o copilărie. Acest factor hotărâtor, — căci lui se adresează în primă linie compozitorul —,este incapabil. De obicei aplaudă și lucrul bun și rău, ‘ după simpatia pe care acest public o are pentru autor sau executant, după dispoziția Isias&ucesa, &spa grand fed de pregătire, sau după împrejurări. La acelaș concert totdeauna aprecierile sunt impărți^ și diferențiază în chip straniu. Deci nimic precis, nimic stabilit. Să ne adresăm profesioniștilor și în special compozitorilor ? Confuziunile noi sunt și mai mari. Profesioniștii sunt egoiști, invidioși ori perfect atașați de colegul lor, pot să fie și de bună credință însă cu concepții diferite sau chiar complect rătăciți. Cu ce poftă ridiculiza Rossini pe Waigner și ce credea acesta din urmă despre drama muzicală a lui Verdi ! Cum a fost apreciat Berlioz de contimporanii lui și cum este văzut azi de moderniști ? Ce crede Vincent d’Indor și toată pleiada compozitorilor prinși de curentul lui Cesar Franck despre Massenet, ca să nu mai vorbesc de așa zisa școală „veristă“ în care sunt așezați pentru înmormântare, Mascagni, Puccini și Leoncavallo ? Și exemplele ar putea merge la infinit... Probabil că în critica muzicală vom găsi mai juste aprecieri ! Răspunsul și aci este negativ, deoarece și ei — vorbind de criticii consacrați și mai ales cinstiți—sunt capabili de greșeli și încă de greșeli mari, provenite, fie din cauza diversităților de păreri, fie din cauza influențelor la care sunt supuse. După felul meu de a raționa s-ar putea zice, că suntem cu toții niște dezorientați care nu știm ce facem și nu știm ce auzim ! Nu, nu pot susține o asemenea aberație, însă susțin cu tărie, că în muzică este foarte greu, dacă nu imposibil ca ekem aă n&Cw&alt; faot feator ‘ ia ma și ultima instanță. Singurul factor hotărâtor indiscutabil și cinstit în aprecieri este timpul ; el și numai el ne spune adevărul, dar sentința lui e dată de obicei prea târziu și anume atunci, când compozitorul sau contimpo-l rării lui și-au chiat rămas bun de la viață... Aceea ce ne rămâne de făcut pentru prezent este numai putința sau priceperea cântăririi elementelor și calităților cu care] am putea, numai să bănuim pe compozitorul de mâine, pe compozitorul consacrat, fie cel care are o personalitate, dar în nici un caz pe cel care ar putea să formeze un curent, o școală. Cine dintre conviețuitorii lui Beethoven ar fi crezut, că el se va ridica până •în vârful piramidei stăpânitorilor muzicii și câți dintre trâmbițașii succeselor lui . Âieyerbeer și-ar fi închipuit decăderea lui? Revenind la George Enescu avem de răspuns la câteva întrebări în concordanță cu cele zise mai sus din care răspunsuri nu-mi voi permite să trag decât anumite concluzii. După catalogarea făcută de programul concertului în care s-a cântat „Sinfonia No. 3“ în do major, această lucrare este a 20-a la număr și a 9-a între lucrările pentru orchestră. . Pentru cei cari au putința să arunce o privire retrospectivă asupra poemei române, a rapsodiilor și apoi a celor trei simfonii, constată cu ușurință o schimbare radicală, o evoluție în forma architectonică, în concepție, în mijlocul de expunere, în colorit, în fine în tot ceea ce contribue te realizarea gltrmei lui lucrări orchestrale. Este, sau nu, Enescu un temperament eminamente artistic ? Are Enescu o pregătire vasta tehnică ? Este un perfect , cunoscător al întregei literaturi muzicale? Are sau nu o mare putere de imaginație cum și o formidabilă memorie ? Poate fi numărat în rândul celor cu un accentuat gust estetic ? Cunoaște sau nu sufletul și preferințele publicului ? . Cred, că la toate aceste întrebări se va răspunde unanim în chip favorabil, și atunci ne este permis să credem că, omul hărăzit de soartă cu asemenea daruri este în stare și deci dator să lase urmașilor ceva din dumnezeiasca lui artă. Enescu aparține școalei moderne franceze; influența ei nu poate fi însă ușor înlăturată, cum de altfel chiar nici cei mai mari compozitori nu s-au putut scutura de influențele profesorilor sau inspiratorilor Simfonia a III-a este, după modesta mea părere, o icoană fidelă a caracterului, a naturii maestrului în legătură cu apucăturile oamenilor și a timpului în care trăim. 1 .Cu toate că autorul nu mărturisește nici în linii mari subiectul, voind să tăgăduiască un programatism excesiv, totuși afirm că merge la amănunte și că lucrarea e pur programatică. Probabil că la bază stau bucurii și dureri ascunse pe care autorul nu voește să le dezvălue nimănui. 1 . Am ascultat această simfonie înainte de război și am ..rămas nedumerit, pierzându-mă în haosul ei de sonorități. Nu am avut curaj să cred nimic despre ea. Ne-a înștiințat Parisul, că se execută .acolo revăzută de maestru- dar sub bagheta lui Gabriel Pierné. Că bătrânul maestru va fi găsit ceva atrăgător in ea nu mai încape îndoială , că a fost primită cu simpatie, cu rezervi sau cu indiferență de publicul parizian nu este nimic hotărâtor, nici acesta nefiinnd — după cum am spus mai [m= factor determinant» Aceea, ce am constatat însă cu ocazia recentelor audiții și cu mine mulți, este că lucrarea este complexă ca fiind rezultatul complexității cunoștințelor ca și sufletului maestrului și că are nevoe de mai multe audiții pentru a ne permite să gustăm câteva din multele ei fermecătoare pasagii. A treia audiție, a adus mai multă lumină, ne-a lăsat să ne apropiem mai bine de ea. Accente de durere, zbucium sufletesc, suferință, misticism, bizarerii sau chiar lucruri drăcești se înlănțuesc formând o frumoasă gradație de neîntrecut dramatism. Polifonia ți sonoritățile exagerate ale formidabilei mase orchestrale fac să producă acel haos care îngrozește sau dezorientează pe cei mai mulți. Nici motivele unui dens sălbatec, nici acelea ale unui cântec lugubru cum nici ale unui final impetuos ca acela al celei ‹•†a ® ®«»#~®«“© ® ®~ 9 ^a**®*« Co8t îh fipS:5. b