Viitorul, septembrie 1923 (Anul 16, nr. 4644-4669)

1923-09-01 / nr. 4644

« Anul ai cimi­sproi ects»e« no. 4644 ■\% l­U «.în turn * 2 lei ex. în streinslete ABONAMENTE IN TARA In streinatate LA ORASE Un an---------- 300 lei Şase luni — — 150 » Trei »------75 » LA SATE 175 lei SO 45 » !Un art — 700 lei Şase luni 350 » Trei » 175 » REDACŢIA STR. EDGARD QUINET No. 2 (Vis-à-vis de Hotel Capşa) ADMINISTRAŢIA ~ STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefo­anele: Direcţia 51/23; Redacţia şi Administraţia 49/23 şi 3/11 Sâmbătă 1 Septembrie 1923 Manuscriptele nepublicate se distrug 1 l60 «. în torn 2 lei­. în streînciate ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate ULTIMA TICĂLOŞIE CflHD PRESA STRElHfl NE APĂRĂ Anumita presă protestează f 'Anumita presă îşi continuă p­­articolele de ponegrire a ţării şi ____ ... f. .. 1 cu «Tt.îCOldlfi Ul'in Cai'O­pera nefastă cu o perseverenţă diabolică. „Opera“ acestei prese este, de­altfel, bine cunoscută. Nu a fost manifestaţiune ostilă intereselor ţării, pe care anumita presă să nu o fi aplaudat şi încurajat, după cum nu a existat împrejurare în care un interes naţional să fi ve­nit în conflict cu un interes de­­peste hotare, fără ca aceiaşi presă să nu se fi făcut ecoul şi instru­mentul celor din afară. Fapte recente şi cunoscute de întreaga opinie publică românea­scă confirmă trista constatare pe care astăzi nu facem decât să o reîmprospătăm în lumina unei noui isprăvi a acestei prese. Opinia publică îşi aminteşte a­­titudiinea unor anumite ziare pre­tinse româneşti faţă de atacurile O actriţă mare a noastră revine ţi calomniile aruncate împotriva din în faţa unui ■ .. . , .. . sescu a plecat din ţară ţarii noastre de anumite ziare şi personalităţi interesate de peste hotare. Acele atacuri şi calomnii, înregistrate în coloanele anumi-Jucase pe vremuri public relativ restrâns, şi pe o sce­nă caia lângă Viena ce-o atrăgea talentul ei necontestat, era încă mi-J.AI1L CgiOUtHt­­A Al L.U1VOAIGW ttiiUUJA lYtl cură tei prese cu o satisfacţiune pur şi "'^j1 ţara ei e marea Românie, cu simplu criminală, nu provocau­ ce! mai timid accent de protesta­re împotriva unei campanii care putea atinge cele mai vitale inte­rinorităţi etnice puse sub tutela statului nostru, dator a se îngriji de cultura lor; astăzi găseşte în ţară un public şi pregătit şi nume; - . . . v . ros pentru a popula săli multe şi mese ale tarii. Dimpotrivă, prin ,totdeauna arh­iocupate , astăzi, A- comentariile cu care însoţea re-­­ ga­ ha Bârsescu se regăseşte în mij­­producerea acelor atacuri, anu-, locul unei mari mişcări teatrale,, mite mert nu făcea decât să în- £*» «Ä'Ä.'ÄfAA tărească şi să alimenteze campa­niile de ponegrire a ţării. Astăzi avem de înregistrat o botează cu jertfele statului, pentru a ne da un aspect de serios occiden­talism artistic. Şi pentru­ că un mare­ artist, este nouă maniferaţiune de ticăloşie­ morlă a acestei prese pe care nu naţionala, care nu puțin va fi con­­ezităm a o califica drept o ruşine j tribuit că să o decidă a reveni în «ud­j/ynîilS j ţara ei. Acum câtva timp România a l­uat Agaiua Bârsescu prin t^p^- , , . ., ... , , j._. „ .rument şi rol jucat In teatru, do\e­fost vizitata de unul dintre ce­i jnc- ceva şi anume că toate m­ai distinşi reprezentanţi ai pre-i perfecţiunile tehnice, că arta regizo­asei franceze — d. Henry die Jou-’ratului sunt anexele personalităţi-7------------T- * x x tă a artei, care în primul rând este ţara noastra, a fost ^măsură la exteriorizarea de suflet lor mari scenice. Cu ele — fără de perfecţionări teh­nice multe — se poate face artă bună, iar cu acele perfecţionări teh­nice fără de artişti singulari, se ajunge la sinteze închegate din con­venţionalism fără pulsaţia adevăra-renel, deputat şi redactor al zia­rului „Le Matin“. D. de Jouvenel vizitând Româ­nia şi căutând să se documenteze cu temeinici© şi onestitate asupra adevăratelor stări de fapt din publice o serie de articole prin. După ce a trecut pin Viena pro­­eare a crezut de datoria sa să edi­­tocolară a lui Franz Iosef — cu ar­­fice opinia publică mondială ar­tiştii din Bura plimbaţi în trăsuri ţ„pra citotiunei intoTM dia Ro- US mania. Expunerea ^ obiectivii şi Bârsescu s® va putea convinge că d­ocumentată a d-lui de Jouvenel „fie pâinea cât de rea, tot mai bine înseamnă o desminţire a tuturor e’n tara mea“, şi că România este campaniilor de ponegrire între­ astăzi n,,x prinse impotriva Romaniei d­ie marea artistă jucând, vor face ilare interesate şi de duşmani in jurul ei 0 Sllitg, enormă de admi­bine cunoscuţi ai ţării noastre,­­ retori entusiaşti. Dar iată că articolele drlui de Noi îi urăm: fie Line vmită în Jouvenel care prin adevârul dule îl expumă nu pot deecât să­ fie încredinţată, că, nu-i m­ai­­servească interesele ţării, au stâr­tat-o! nu­ protestările, nu ale unor ziare sau personalităţi de peste hotare, ci ale aceleiaşi anumite prese care nu-şi desminte niciodată ten­dinţele ostile ţării. Această presă face aspre mus­trări ziaristului francez pentru articolele prin care restabileşte adevărul asupra situaţiunei inter­ne din ţara noastră şi apără pres­tigiul, pe nedrept atins, al Româ­niei calomniate. Aceasta e meni­rea anumitei prese : să­ aplaude să dezaprobe articolele prin care prestigiul şi interesele României sunt apărate. Faţă de ziaristul străin o ase­menea atitudine constitue o inde­­licateţă de care nu putea fi capa­bilă decât o presă lipsită die orice urbanitate şi conştiinţă profesio­nală, iar faţă de ţară această ul­timă ticăloşie a anumitei prese o clasifică odată mai mult de par­tea celor mai primejdioşi duş­mani ai intereselor naţionale. ---------------------— NOTE AGATHA BÂRSESCU PETRONIUS Abonaţi-vâ la „VIITORUL“ Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit — ZIAR DE SEARA — Cronica teatrală de PAUL I. FRODAN - O şcoală pentru autorii dramatici­­ In legătură cu cele scrise în foi­letonul precedent, iată încă o ches­tiune care a dat naştere la cele mai interesante discuţmni. Este sau nu necesară şi utilă o clasă de artă dramatică ? întrebarea la prima enunţare pare comică. Cum t Are să se poa­tă învăţa la şcoală cum se scrie o piesă de teatru ! Să existe profesori care să pre­­dea cursuri de artă dramatică ! Talentul este un dar, o dispozi­ţie personală, ei nu se capătă pe băncile şcoalei. Or­cât de sârgui­­tor ar fi elevul şi oricât de mulţi ani ar studia aceleaşi şi aceleiaşi principii. Dar atunci, se poate răspunde: Şi pietonii, şi sculptorul şi muzi­cantul trebue să aibă talent, ca să răsară din mulţimea de pictori, de sculptori şi de muzicanţi şi cu toate acestea, oricât ar fi talentul de mare, artistul trebue să înveţe desemnul, pentru a fi bun pictor; sculptorul trebue să înveţe tehni­ca, muzicantul trebue să înveţe armonia şi contrapunctul. Autorul dramatic nu ar avea în schimb, nevoe decât de hârtie şi de creion, pentru ca să scrie o pie­să de teatru . Antoine, un glas hotărâtor în ori­ce chestiune de teatru, răspun­de : da. El este, pe faţă, ostil pro­­ectului unei clase de artă drama­tică. „Cum poate trece prin min­tea unui om normal o asemenea idee bizară?“ Meşteşugul teatral nu se învaţă. Un Curei, un Porto Riche, un Courteline, la noi, un Ca­ragiale, un Delavrancea, un Davil­la, ce-ar putea transmite alt­ceva decât meşteşugul lor, care este per­sonal fiecăruia, şi dacă s-ar încu­­menta să-l transmită altora, fatal le-ar omorî toată personalitatea. Fiecare prof. ar trece elevilor săi pe lângă calităţile sale şi cusuru­rile sale. Aşa de pildă un elev al luî Sardou ar fi moştenit meşte­şugul tuturor operilor. Arta dramatică nu se poate pre­da la Conservator ca orice alt curs, t® naşti autor dramatic ori nu. Nu poţi învăţa pe cineva să scrie o piesă de teatru, cum îl în­veţi să facă o mobilă. Dramatur­gii cei mari n’au învăţat meşteşu­gul de la nimeni. Iată o serie de obiecţiunî pe ca­ri le ridică potrivnicii acestei idei „singulare“ de a se preda aspiran­­ţilor-autorî cursuri de compoziţie dramatică. In trio ţară cu soeieta­­jteta autorilor dramatici nu se poa- I te egneepe a scoală de autori dra­matici. I I jtru artele plastice, pentru muzică Pentru a ajunge la o limpezire a ’ există o tehnică specială. Pentru chestiunea, fără a provoca nici o a scrie piese, nu e nevoe decât să­­nemulţumire, să părăsim terenul şî cunoşti bine limba. Dar profe­­naţional şi să căutăm aiurea ros­­sorul de pictură stau de compozi­tul şi dezlegarea chestiuneî.­­ ţie predă elevului numai cursuri A ţinut piept cu înverşunare —­de desemn şi de tehnică. Nu vine, şi credem noi, cu dreptate — tutu- ‘­oare, o vreme, când elevul a tre­­vut potrivnicilor acestei idei şi a cut din clasele inferioare în cursu răspuns, cu comp­etenţă tuturor o­­rile superioare, ca profesorul su­­­biecţiunilor, un bătrân om de tea- predea şi cursuri de critică este ti­­tlu : Alfred Mortier. , că şi de stil ? Pofesorii deşteaptă. De altminteri, când se deschide aprind şi deschid ochii elevilor, o anchetă de către o revistă sau Eugéne Camere, marele pictor, de către o gazetă, prin care se co­ spunea, într’o zi, unui elev virtuoz de neîntârziatul răspuns al carne-­ un desemn: „Ştii totul, afară de­nilor competinţi, mai totdeauna ce este esenţial“, răspunsul obţinut este rezultatul „Acţiunea maeştrilor este urmă­­riul examen superficial al chesti­­toarea: ei dau sfaturile, nu cons­un ei. Aşa a fost şi în cazul de trâng, nu legiferează ; ei îndreap­­taţă.­­­tă şi întrebuinţează darurile tână-Căci dacă recunoşti că dramaturi rului artist care îi întreabă. Clan­­gul este un autodidact, înseamnă de Debussy, cel mai original şi cel că recunoşti implicit că ucenicia lui mai revoluţionar dintre moderni, ar putea fi uşurată prin experien a fost premiu al Romei ? Rem­­ţa altuia. Nu există o artă sau o brandt, Rubens, Ingres, au avut meserie pe care nu o poţi învăţa elevi celebri, cu o personalitate cu singuri. „Acesta e un motiv — scrie totul diferită de a maeştrilor. Mortier în „Comoedia4* pentru a ! Aşa­dar, nu este vorba de a pre­­suprima şi şcoli şi cursuri, ci ari­fesa reţete, de a dicta elevilor re­fac să câştigi timp şi să eviţi băi­­guli şi procedee, de a întocmi pen băelile ?“ tru uzul lor „Un manual de perfee Talentul dramaturgului este un dar personal ! De sigur! Ca talentul pictorului, al muzicantului au • tat aşa t­­oa­tă bucătărie teatrală“. E vorba de altceva“. De altminteri, îndreptările făcu­te şinei piese de tea­tru de uit om de meserie sunt ele jignitoare? De raţiunile noastre, cari au fost ţi­­eâteori nu se întâmplă ca direc- j nute în seamă de tânărul autor, torul de scenă, în timpul repeţi­ţie­i piesa a fost prezintată în al dol­­ilor, să modifice textul, pentru a-ilea,an cu modificările făcute şi eul scenei,­­nu numai că a fost premiată, dar De câte ori, acelaşi director de ’ a fost şi jucată şi a obţinut cea scenă lae tirade întregi, înlocu-i mai frumoasă primire din parte p­este replici şi preface chiar un act: publicului şi a presei, întreg. Autorul, care la început se oireşte, că îndreptările cari nu opune la orice modificare’, şi se propun autorului trebue făcute cu care orice făctură îl doare ca şi o mare băgare de seamă şi cu respec­­p­tul operei, cum i s-ar băga un cuţit în carne vie, recunoaşte la urmă dreptatea omului de meserie şi e mulţumit când textul capătă o mişcare mai vie, şi acţiunea o desfăşurare mai logică. O critică motivată, justificată­ este totdauna folositoare. Faţă de acei, cari au credinţa, că şcolile de artă sunt inutile, că Dar oare, toate comitetele de loc arta oficială este totdauna inferio­tură, instituite pe lângă teatrele oară artei independente, orice argui subvenţionate, de câteori, n‘au pus oricât de logic ar fi, nu ai* rezoluţii de felul acesta: „Piesa'mt' 0 Potere convingătoare, cutare ar fi reprezentabilă, dacă! Faptul, însă, că se poate discui în actul cutare s‘ar face modifică- i la, serios, o chestiune care la înli­ăile cutare, dacă s‘ar tăia scena ce put pare comică, ne-ar îndrept cutare etc.“. Aceste amendamente: toţi să supunem ideea înfiinţări dictate de experienţă şi de o legi-i unei clase de artă dramatică, ul­timă autoritate nu sunt ele foto--mânând ca din răspunsurile ce­re­sitoare tinerilor autori? ar da oamenii competenţi în vatf. Ni s-a întâmplat, mie şi la câţi-­ tem­e, propunerea să fie admiţi-va distinşi colegi, cari facem par­te de trei ani dintr’un comitet de premiare al pieselor prezintate la concurs numai de autori nejucaţi, ca să citim o piesă, cu reale cali­tăţi dramatice, dar cu oare­care neverosi­mil­ităţi. Am făcut obser­vri respinsă. PAUL L PROD Alt Impresiunile culese Amiciţia polono-română Aşa, de pildă, în afară de cele­lalte localitaţi despre care am vor­bit, au fost cu multă dragoste pri­miţi la Cluj de prefectul judeţu­lui d. Septimiu B. Mureşanu, un mare iubitor de neam şi un re­ghin luptător pentru cauza naţio­nală , de d. dr. Utalea, vrednicul primar al oraşului, de d. colonel Nicol­au, şef de stat major al cor­pului de armată, d. locot.-colonel Stoika, cu un grup de ofiţeri, de d. Popovici, prefect de poliţie, etc.­­ cari au condus pe escursionişti la I Universitate şi la clinici la marca şi frumoasa bibliotecă, la Teatrul Naţional, la grădina botanică, la institutul de zoologie, la Acad­e­­mia agricolă, etc. unde au rămas încântaţi de tot ce au văzut. Li s-a oferit un dejun la restaurantul­ New-York, o masă la parcul ora­şului, iar a doua zi dimineaţa, îna­inte d® plecare de general Petala, comandantul corpului de­­ armată, a oferit oaspeţilor un ceai la elu- I leul militar, la care au luat parte­­ prefectul, primarul, generalul Gri­gorescu cu mai mulţi ofiţeri su­periori. La Oradia Mare, unde oaspeţii­­polonezi au vizitat oraşul cu auto­­r­mobilele timp de două ore, au fost I primiţi şi conduşi de d- niî dr. Ho- I­dor, prefectul judeţului, Bucica, primarul oraşului, Catană prefect de poliţie, ete. • La Arad şi la Timişoara au fost primiţi de prefectul şi primarul­­ oraşului şi de ceilalţi reprezentanţi n î evitA.T«v711 a­d­ mi­litare ^ ai autorităţilor civile şi militare şi de un numeros public. După cei DESPRE CARE SE VORBEŞTE CA au fost conduşi pretutindeni în a-, VA Fi NUMIT AMBASADOR AL»­ceste două oraşe, oaspeţii polonezi* f 1 A UăUrăşti. Iad Vizita Grupului POJ­ONEZ —Vecinii noştri şî-au putut da seama de ade­vărata stare de lucrări din România —% Vizita grupului polonez la noi a' au vizitat uzinele Reşiţa,­­de unde fost un fericit prilej pentru ea a-­ au trecut la Băile Herculane. De ceşti vecini şi fraţi de suferinţă­­ aci s’au îndreptat apoi spre Con­stanţa, să-şi poată da seama de adevărata' stare de lucruri din România în­tregită. In adevăr, polonezii cari, în marea lor majoritate cunosc limba germană, citesc, în afară de ziarele lor, numai ziare şi broşuri nemţeşti. In acest caz ei sunt in-* formaţi despre viaţa şi lucrurile de la noi ca şi despre ţara noastră numai de către presa nemţească. Şi este uşor de înţeles cum infor­mează lumea presa­ scrisă în limba germană din Ungaria, Austria, Ger­mania, etc., despre tot de priveşte România şi pe Români. *­ţii M. S. Regelui nostru, în timpul De aceea am văzut adesea .Cat g . Sf Polonia, iar la Si.­mu­t se mirau oaspeţii Penezi )Mia a fost confundat de către u­nii vilegiaturişti cu A. S. R. Prin­de tot ceea ce au văzut aci in cursul escursiunei lor, faţă cu ceea ce ştiau ei despre noi din presa duşmană nouă. — Ce enormă deosebire, spuneau oaspeţii noştri, între ceea ce ştiam despre ţara şi oamenii de la dv. şi ceea ce vedem. Noi aveam cele mai proaste informaţiuni despre munca, despre cultura, despre pro­gresul şi civilizaţia din România. Şi acum vedem că România est® o ţară în plin progres, eu o cul­­ipele Nicolae Mai notăm din memorie pe d­-nul colonel Trynczak din ministerul de război polon, Stomirdaw Hy­­mowski, avocat, Liebek, locotenent aviator, Majzner Joseph de la ser­viciul sanitar, Dzierzgowski, căpi­tan de artilerie în rezervă, d-na Stanislawa Odrojewska, directoa­rea școalei de balet din Varşovia, Feliks Przybylski, ziarist, Miron Duda pictor, care a luat diferite tură occidentală, cu o civilizaţie eroquituri pen­tru a picta peisagii europeană, cu o agricultură şi­­ din Romănia, şi alţi d­ni şi d­ne ale căror nume ne scapă, industrie deopotrivă de puternice şi cu o armată admirabilă. Cât despre primirea caldă, entu­ziastă şi cu adevărat frăţească ce li s’a făcut pretutindeni, oaspeţii polonezi nu ştiau cum să-şi arate mai bine mulţumirea şi nec cunoş­­tinţa . D. Lungu­lescu, conferenţiar, a însoţit grupul polonez peste tot locul până la Constanţa. D-sa a desfăşurat o activitate demnă de toată lauda, dând oaspeţilor polo­nezi toate explicaţiile asupra is­­­oriei, artei, ştiinţei, culturei şi producţii­­nei româneşti. D-sa cu­noscând limbile­ franceză şi polonă a fost un preţios tâlmaciu în acea­stă împrejurare. De la Co­nstanţa escursioniştii polonezi se vor ieşi Ros.j­ cs în pa­trie prin punctul de graniţă Gri­­gore Ghica Vodă. Plecarea oaspe­ţilor polonezi este însoţită de ură­rile de fericire şi prosperitate ale întregului neam românesc pentru patria lor glorioasă. Grupul polonez, după cum am a­­rătat, se compune din 25 persoane, sub conducerea d-lui dr. Kuchar­­ski. Dintre aceste persoane d-na și d. baron Bakanowski, locotenent de cavalerie, o pereche pe cât de drăgălașă pe atât de distinsă, răs­pândesc un adevărat farmec în tot grupul polonez. U­n amănunt inte­resant despre d. Bakanowski : D-sa a făcut parte dintre adjutan­GH. C. BRITANIEI LA PARIS Cine compunea grupul I *---------------*-«“«-** Relaţiunile anglo-franceze ZI CU ZI __________­ In fiecare zi, oficiosul partidu­­lui naţional se ocupă cu... punerea la punct a situaţiei celorlalte par­tide. Situaţia naţionaliştilor nu se pune însă nici­odată... la punct. • „Patria“ din Cluj, a aflat că s’au împlinit şapte ani de când România a intrat în război. Ar putea să spună ziarul clujan câţi ani au trecut de când, unii fruntaşi ai partidului naţional pu­blicau interview-uri şi semnau de­­claraţiuni de fidelitate, cu cari spe­rau să zădărnicească acest eveni­ment? Sunt date cari nu se pot pre­ciza. RĂSPUNS A 1 „Patria“, care de obiceiu nu e cu­rioasă ci se mulţumeşte să calom­nieze fără a cerceta, de astă dată printr-o inexplicabilă curiozitate pune o serie de întrebări „guver­nului“, cu modestia-i cunoscută. Nu credem ca oficiosul naţional de la Cluj să fi avut pretenţia vre­unui comunicat oficial în chestiu­nile ce-l preocupă şi de aceia îi vom răspunde noi, în speranţa că, dacă nu vom reuşi să-l lămurim, vom putea totuşi dovedi opiniei publi­ce cât adevăr conţin afirmaţiunile altor oameni interesaţi să denigre­ze totul. „Patria“ întreabă de ce nu se pun în valoare bogăţiile noastre petrolifere cari „zac“ neexploatate, pr­in capitalul strein când „nu exis­tă de fapt capital românesc“ ? Ori­cât de înstrăinat ar fi partidul na­ţional, totuşi nu-l facem necin­­­­tea a-l atribui părerile „Patriei“. Căci dacă se poate admite colabora­rea capitalului strein în anumite proporţiuni, nici un om politic se­rios n‘ar putea face afirmaţiunea­­ că „nu există capital românesc“ ce­rând totodată acorda­rea exploată­rilor petrolifere în întregime ca­pitalului strein. După această enormitate eure dovedeşte nu numai lipsa de patri­otism a oficiosului naţionalist dar şi complecta­l nepregătire economi­că, „Patria“ se întreabă de ce s-a oprit cultura grâului prin „maxi­­malizarea“ preţurilor. Ori şi aici se face o mică eroare: actualul guvern departe de­ a stăvili cultu­ra grâului a ştiut să o încurajeze prin măsuri eficace. Preţul maxi­­malizat de azi întrece chiar preţu­rile pieţei interne, astfel că agri­cultorul hat este stânjenit cu ni­mic. Bineînţeles că dacă nu ar fi lu­ată nici o măsură, şi grâul ar atin­ge preţurile pieţelor streine, „Pa­tria“ ar fi prima în a protesta, cum o face de altfel şi azi, contra I scumpird pâineî. I In sfârşit oficiosul naţionalist I mai somează guvernul să răspun­­dă pentru ce loveşte exportul vite­­lor cu taxe „vexatorii“ şi „contin- I gentări“. Şi aici nepriceperea na­ţionalistă atinge limite nebănuite. Căci a lăsa exportul de vite liber astfel cum Var voi „Patria“ înseam­nni a nu mai avea animale de muncă la ţară, de tăere la oraşe, ci seamă a arunca în mizerie în­treaga populaţie prin lipsa celui mai important element al produc­ţie agricole. Astfel criticele „Patriei“ sunt e­­gal de naive cu întrebările ei. Ele nu meritau un răspuns și dăndu-l am voit să­­dovedim numai opi­niei publice lipsa de seriozitate a celor mai aprigi acuzatori al ac­tualului guvern. . .............................­........................... In extremul Orient Supremaţia MARILOR — 3fflomul britanic Yşi pse pe faţă îi apli­­care sistemul Osfensiv în răsăriţui­ îndepărtat — O mare despărţire politică se semnalează în Extremul Orient între Anglia şi Japonia, despărţi­re confirmata de faptul că impe­riul britani© a început să se ape­re în contra expanei unei japone­­ez. Explicând acest eveniment, zi­arul ,,Le Matin“ scrie că parla­mentul britanic a decis, zilele tre­cute, să consacre respectabila su­m­ă de zece milioane livre ster­ling© pentru crei­area unei formi­dabile baze navale la Singapur. Minunata radă a marelui centru­­din Extremul Orient va putea fo­losi la orice întreprindere, şi im­periul britanic se va găsi astfel înzestrat cu o nouă piaţă mariti­mă susceptibilă de a tăia dru­mul spre Indii oricărei flote ca­re ar venii din Pacific. Ea va fi deasemeni capabilă să sporească în proporţii considerabile raza de acţiune a unităţilor britanice în­sărcinate să împedice descinderea spre Australia a oricărui năvăli­tor de la Nord, învinsă în aproapele Orient, o­­bligată să părăsească Constanti­­nopolul, Anglia îşi pune în apli­care, pe faţă, sistemul defensiv în Extremul Orient. Contra cărei puteri ? Contra fostei sale aliate, Japonia Acordurile dela Washington In urma acordurilor dela Wa­shington, alianţa care unea Lon­dra de Tokio a luat sfârşit. De­altfel, trebuie să se recunoască as­tăzi un fapt: In toate ţinuturile ce tii­ Tinuresc­u Pincifîc._ în­teresele comerciale şi etnografice ale rasei japoneze se ciocnesc cu interesele comerciale şi etnogra­fice a­le rasei anglo-saxone. Desvoltarea comerţului, indus­triei şi finanţei japoneze în tim­pul şi diuipa războiul, mondial, e prodigioasă. Imperiul Soarelui- Răsare a pus stăpânire pe toate pieţele Pacificului părăsite de Germania blocată şi de comerţul britanic carte era ocupat cu apro­vizionarea câmpurilor de bătălie europene. Numai în cursul pri­milor trei ani ai conflictului, exporturile japoneze s-au împă­trit în Indii, s’au triplat în Fili­­pine, s’au triplat în Australia și s’au înzecit în Africa de Sud. Pro­gresele au fost mai mici, în ce privește America de Sud, însă în China au fost atât de mari în­cât dacă Statele Unite n’ar fi stă­vilit drumul Japoniei, aceasta ar fi pus stăpânire pe im­periul chi­nez, la început economică şi a­­poi politică. Totuşi, numeroase stabilimente bancare, cele mai multe ale minelor de fier, ale pă­durilor, arsenalelor, telefoanelor şi telegrafelor Chinei, sunt în mâinile japonezilor. Astfel că a­­tun­ci când Marea Britanie nu mai era obligată să-şi con­centreze a­­ten­ţi­unea şi energia în Europa, ea a găsit instalaţi pe japonezi la revenirea sa în China. Antagonismul dintre japo­nezi şi englezi De atunci, antagonismul dintre japonezi şi englezi cari sunt aso­ciaţi prin forţa lucrurilor cu a­­mericanii, n’a făcut decât să cre­ască. El se manifestează prin ne­înţelegeri între reprezentanţii ce­lor două ţări, atât la reuniunile corpului diplomatic din China cât şi la acelea ale consorţiului însăr­cinat cu emisiunea împrumuturi­lor chineze. Dar ceea ce îngrijorează Marea Britanie, e poate mai puţin pe­­netraţiunea japoneză pe pieţele străine, ca penetraţiiunea ja­poneză în propriile sale do­­minionuri şi colonii. Mai ac­centuată ca oriunde, această ex­pansiune se manifestează în In­dii. In 1911 nu erau decât HO ja­ponezi flixaţi în Indii. Astăzi, în Bombay sa găseşte un club japo­nez, două bănci japoneze şi o co­lonie j. 'yrlor/­! înfloritoare, Nă­­vile de comerţ japoneze napi! des o toate porturile peninsulei. Dar eeeac© este încă şi mai grav pen­tru comerţul şi industria brita­­nică, e comerţul japonez care a devenit stăpân pe produsele indi­ene die bumbac, din care cea mai mare parte nu mai merge spre Manchester, ci în Japonia, de un­de revine sub formă de ţesături. Din punct de vedere politic, de a­­semenea, indienii au o înclinare deosebită pentru japonezi. Exis­tenţa acestor două popoare die­­pinde de alimentarea cu orez : e­­xistă o ei­­igraţie a orezului du­pă cum există o civilizaţie a grâ­ului. Englezii ştiu prea bine a­­ceasta. ceea ce însă îi alarmează şi mai mult, e altceva . Sunt prea mulţi japonezi ! ^ Activitatea comercială a ja­­­ ponezitor Activitatea şi inteligenţa co­mercială a japonezilor, sunt încă mai puţin îngrijitoare ca creşte­rea populaţiunii lor. Statisticele acestei creşteri sunt vertiginoase Ele acordă Japoniei aproape 70 milioane locuitori şi îi promit mai mult de 100 milioane într’o jumătate de secol. Aşa­dar, po­­pulaţiunea japoneză creşte în fi­ecare an cu aproape 850.000 su­flete ! Ori, nici Japonia, nici cuceri­rile sale teritoriale nu sunt ca­pabile să hrănească atâta lume. Numai o emigraţiune enormă ar putea împiedica această ţară să se înăbușe. Unde să emigreze în­să ! In Asia, China, e suprapopu­lată, iar Indio-China are o climă în care mâna de­ lucru ja­poneză nu se poate adapta. Rămâne Siberia orientală ca­re e un debușeu insuficient Continuarea i pagina 2-a

Next