Viitorul, septembrie 1923 (Anul 16, nr. 4644-4669)
1923-09-01 / nr. 4644
« Anul ai cimisproi ects»e« no. 4644 ■\% lU «.în turn * 2 lei ex. în streinslete ABONAMENTE IN TARA In streinatate LA ORASE Un an---------- 300 lei Şase luni — — 150 » Trei »------75 » LA SATE 175 lei SO 45 » !Un art — 700 lei Şase luni 350 » Trei » 175 » REDACŢIA STR. EDGARD QUINET No. 2 (Vis-à-vis de Hotel Capşa) ADMINISTRAŢIA ~ STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţia 51/23; Redacţia şi Administraţia 49/23 şi 3/11 Sâmbătă 1 Septembrie 1923 Manuscriptele nepublicate se distrug 1 l60 «. în torn 2 lei. în streînciate ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate ULTIMA TICĂLOŞIE CflHD PRESA STRElHfl NE APĂRĂ Anumita presă protestează f 'Anumita presă îşi continuă particolele de ponegrire a ţării şi ____ ... f. .. 1 cu «Tt.îCOldlfi Ul'in Cai'Opera nefastă cu o perseverenţă diabolică. „Opera“ acestei prese este, dealtfel, bine cunoscută. Nu a fost manifestaţiune ostilă intereselor ţării, pe care anumita presă să nu o fi aplaudat şi încurajat, după cum nu a existat împrejurare în care un interes naţional să fi venit în conflict cu un interes depeste hotare, fără ca aceiaşi presă să nu se fi făcut ecoul şi instrumentul celor din afară. Fapte recente şi cunoscute de întreaga opinie publică românească confirmă trista constatare pe care astăzi nu facem decât să o reîmprospătăm în lumina unei noui isprăvi a acestei prese. Opinia publică îşi aminteşte atitudiinea unor anumite ziare pretinse româneşti faţă de atacurile O actriţă mare a noastră revine ţi calomniile aruncate împotriva din în faţa unui ■ .. . , .. . sescu a plecat din ţară ţarii noastre de anumite ziare şi personalităţi interesate de peste hotare. Acele atacuri şi calomnii, înregistrate în coloanele anumi-Jucase pe vremuri public relativ restrâns, şi pe o scenă caia lângă Viena ce-o atrăgea talentul ei necontestat, era încă mi-J.AI1L CgiOUtHtA Al L.U1VOAIGW ttiiUUJA lYtl cură tei prese cu o satisfacţiune pur şi "'^j1 ţara ei e marea Românie, cu simplu criminală, nu provocau ce! mai timid accent de protestare împotriva unei campanii care putea atinge cele mai vitale interinorităţi etnice puse sub tutela statului nostru, dator a se îngriji de cultura lor; astăzi găseşte în ţară un public şi pregătit şi nume; - . . . v . ros pentru a popula săli multe şi mese ale tarii. Dimpotrivă, prin ,totdeauna arhiocupate , astăzi, A- comentariile cu care însoţea re- ga ha Bârsescu se regăseşte în mijproducerea acelor atacuri, anu-, locul unei mari mişcări teatrale,, mite mert nu făcea decât să în- £*» «Ä'Ä.'ÄfAA tărească şi să alimenteze campaniile de ponegrire a ţării. Astăzi avem de înregistrat o botează cu jertfele statului, pentru a ne da un aspect de serios occidentalism artistic. Şi pentru că un mare artist, este nouă maniferaţiune de ticăloşie morlă a acestei prese pe care nu naţionala, care nu puțin va fi conezităm a o califica drept o ruşine j tribuit că să o decidă a reveni în «udj/ynîilS j ţara ei. Acum câtva timp România a luat Agaiua Bârsescu prin t^p^- , , . ., ... , , j._. „ .rument şi rol jucat In teatru, do\efost vizitata de unul dintre cei jnc- ceva şi anume că toate mai distinşi reprezentanţi ai pre-i perfecţiunile tehnice, că arta regizoasei franceze — d. Henry die Jou-’ratului sunt anexele personalităţi-7------------T- * x x tă a artei, care în primul rând este ţara noastra, a fost ^măsură la exteriorizarea de suflet lor mari scenice. Cu ele — fără de perfecţionări tehnice multe — se poate face artă bună, iar cu acele perfecţionări tehnice fără de artişti singulari, se ajunge la sinteze închegate din convenţionalism fără pulsaţia adevăra-renel, deputat şi redactor al ziarului „Le Matin“. D. de Jouvenel vizitând România şi căutând să se documenteze cu temeinici© şi onestitate asupra adevăratelor stări de fapt din publice o serie de articole prin. După ce a trecut pin Viena proeare a crezut de datoria sa să editocolară a lui Franz Iosef — cu arfice opinia publică mondială artiştii din Bura plimbaţi în trăsuri ţ„pra citotiunei intoTM dia Ro- US mania. Expunerea ^ obiectivii şi Bârsescu s® va putea convinge că documentată a d-lui de Jouvenel „fie pâinea cât de rea, tot mai bine înseamnă o desminţire a tuturor e’n tara mea“, şi că România este campaniilor de ponegrire între astăzi n,,x prinse impotriva Romaniei die marea artistă jucând, vor face ilare interesate şi de duşmani in jurul ei 0 Sllitg, enormă de admibine cunoscuţi ai ţării noastre, retori entusiaşti. Dar iată că articolele drlui de Noi îi urăm: fie Line vmită în Jouvenel care prin adevârul dule îl expumă nu pot deecât să fie încredinţată, că, nu-i maiservească interesele ţării, au stârtat-o! nu protestările, nu ale unor ziare sau personalităţi de peste hotare, ci ale aceleiaşi anumite prese care nu-şi desminte niciodată tendinţele ostile ţării. Această presă face aspre mustrări ziaristului francez pentru articolele prin care restabileşte adevărul asupra situaţiunei interne din ţara noastră şi apără prestigiul, pe nedrept atins, al României calomniate. Aceasta e menirea anumitei prese : să aplaude să dezaprobe articolele prin care prestigiul şi interesele României sunt apărate. Faţă de ziaristul străin o asemenea atitudine constitue o indelicateţă de care nu putea fi capabilă decât o presă lipsită die orice urbanitate şi conştiinţă profesională, iar faţă de ţară această ultimă ticăloşie a anumitei prese o clasifică odată mai mult de partea celor mai primejdioşi duşmani ai intereselor naţionale. ---------------------— NOTE AGATHA BÂRSESCU PETRONIUS Abonaţi-vâ la „VIITORUL“ Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit — ZIAR DE SEARA — Cronica teatrală de PAUL I. FRODAN - O şcoală pentru autorii dramatici In legătură cu cele scrise în foiletonul precedent, iată încă o chestiune care a dat naştere la cele mai interesante discuţmni. Este sau nu necesară şi utilă o clasă de artă dramatică ? întrebarea la prima enunţare pare comică. Cum t Are să se poată învăţa la şcoală cum se scrie o piesă de teatru ! Să existe profesori care să predea cursuri de artă dramatică ! Talentul este un dar, o dispoziţie personală, ei nu se capătă pe băncile şcoalei. Orcât de sârguitor ar fi elevul şi oricât de mulţi ani ar studia aceleaşi şi aceleiaşi principii. Dar atunci, se poate răspunde: Şi pietonii, şi sculptorul şi muzicantul trebue să aibă talent, ca să răsară din mulţimea de pictori, de sculptori şi de muzicanţi şi cu toate acestea, oricât ar fi talentul de mare, artistul trebue să înveţe desemnul, pentru a fi bun pictor; sculptorul trebue să înveţe tehnica, muzicantul trebue să înveţe armonia şi contrapunctul. Autorul dramatic nu ar avea în schimb, nevoe decât de hârtie şi de creion, pentru ca să scrie o piesă de teatru . Antoine, un glas hotărâtor în orice chestiune de teatru, răspunde : da. El este, pe faţă, ostil proectului unei clase de artă dramatică. „Cum poate trece prin mintea unui om normal o asemenea idee bizară?“ Meşteşugul teatral nu se învaţă. Un Curei, un Porto Riche, un Courteline, la noi, un Caragiale, un Delavrancea, un Davilla, ce-ar putea transmite altceva decât meşteşugul lor, care este personal fiecăruia, şi dacă s-ar încumenta să-l transmită altora, fatal le-ar omorî toată personalitatea. Fiecare prof. ar trece elevilor săi pe lângă calităţile sale şi cusururile sale. Aşa de pildă un elev al luî Sardou ar fi moştenit meşteşugul tuturor operilor. Arta dramatică nu se poate preda la Conservator ca orice alt curs, t® naşti autor dramatic ori nu. Nu poţi învăţa pe cineva să scrie o piesă de teatru, cum îl înveţi să facă o mobilă. Dramaturgii cei mari n’au învăţat meşteşugul de la nimeni. Iată o serie de obiecţiunî pe cari le ridică potrivnicii acestei idei „singulare“ de a se preda aspiranţilor-autorî cursuri de compoziţie dramatică. In trio ţară cu soeietajteta autorilor dramatici nu se poa- I te egneepe a scoală de autori dramatici. I I jtru artele plastice, pentru muzică Pentru a ajunge la o limpezire a ’ există o tehnică specială. Pentru chestiunea, fără a provoca nici o a scrie piese, nu e nevoe decât sănemulţumire, să părăsim terenul şî cunoşti bine limba. Dar profenaţional şi să căutăm aiurea rossorul de pictură stau de compozitul şi dezlegarea chestiuneî. ţie predă elevului numai cursuri A ţinut piept cu înverşunare —de desemn şi de tehnică. Nu vine, şi credem noi, cu dreptate — tutu- ‘oare, o vreme, când elevul a trevut potrivnicilor acestei idei şi a cut din clasele inferioare în cursu răspuns, cu competenţă tuturor orile superioare, ca profesorul subiecţiunilor, un bătrân om de tea- predea şi cursuri de critică este titlu : Alfred Mortier. , că şi de stil ? Pofesorii deşteaptă. De altminteri, când se deschide aprind şi deschid ochii elevilor, o anchetă de către o revistă sau Eugéne Camere, marele pictor, de către o gazetă, prin care se co spunea, într’o zi, unui elev virtuoz de neîntârziatul răspuns al carne- un desemn: „Ştii totul, afară denilor competinţi, mai totdeauna ce este esenţial“, răspunsul obţinut este rezultatul „Acţiunea maeştrilor este urmăriul examen superficial al chestitoarea: ei dau sfaturile, nu consun ei. Aşa a fost şi în cazul de trâng, nu legiferează ; ei îndreaptaţă.tă şi întrebuinţează darurile tână-Căci dacă recunoşti că dramaturi rului artist care îi întreabă. Clangul este un autodidact, înseamnă de Debussy, cel mai original şi cel că recunoşti implicit că ucenicia lui mai revoluţionar dintre moderni, ar putea fi uşurată prin experien a fost premiu al Romei ? Remţa altuia. Nu există o artă sau o brandt, Rubens, Ingres, au avut meserie pe care nu o poţi învăţa elevi celebri, cu o personalitate cu singuri. „Acesta e un motiv — scrie totul diferită de a maeştrilor. Mortier în „Comoedia4* pentru a ! Aşadar, nu este vorba de a presuprima şi şcoli şi cursuri, ci arifesa reţete, de a dicta elevilor refac să câştigi timp şi să eviţi băiguli şi procedee, de a întocmi pen băelile ?“ tru uzul lor „Un manual de perfee Talentul dramaturgului este un dar personal ! De sigur! Ca talentul pictorului, al muzicantului au • tat aşa toată bucătărie teatrală“. E vorba de altceva“. De altminteri, îndreptările făcute şinei piese de teatru de uit om de meserie sunt ele jignitoare? De raţiunile noastre, cari au fost ţieâteori nu se întâmplă ca direc- j nute în seamă de tânărul autor, torul de scenă, în timpul repeţiţiei piesa a fost prezintată în al dolilor, să modifice textul, pentru a-ilea,an cu modificările făcute şi eul scenei,nu numai că a fost premiată, dar De câte ori, acelaşi director de ’ a fost şi jucată şi a obţinut cea scenă lae tirade întregi, înlocu-i mai frumoasă primire din parte peste replici şi preface chiar un act: publicului şi a presei, întreg. Autorul, care la început se oireşte, că îndreptările cari nu opune la orice modificare’, şi se propun autorului trebue făcute cu care orice făctură îl doare ca şi o mare băgare de seamă şi cu respecptul operei, cum i s-ar băga un cuţit în carne vie, recunoaşte la urmă dreptatea omului de meserie şi e mulţumit când textul capătă o mişcare mai vie, şi acţiunea o desfăşurare mai logică. O critică motivată, justificată este totdauna folositoare. Faţă de acei, cari au credinţa, că şcolile de artă sunt inutile, că Dar oare, toate comitetele de loc arta oficială este totdauna inferiotură, instituite pe lângă teatrele oară artei independente, orice argui subvenţionate, de câteori, n‘au pus oricât de logic ar fi, nu ai* rezoluţii de felul acesta: „Piesa'mt' 0 Potere convingătoare, cutare ar fi reprezentabilă, dacă! Faptul, însă, că se poate discui în actul cutare s‘ar face modifică- i la, serios, o chestiune care la înliăile cutare, dacă s‘ar tăia scena ce put pare comică, ne-ar îndrept cutare etc.“. Aceste amendamente: toţi să supunem ideea înfiinţări dictate de experienţă şi de o legi-i unei clase de artă dramatică, ultimă autoritate nu sunt ele foto--mânând ca din răspunsurile ceresitoare tinerilor autori? ar da oamenii competenţi în vatf. Ni s-a întâmplat, mie şi la câţi- teme, propunerea să fie admiţi-va distinşi colegi, cari facem parte de trei ani dintr’un comitet de premiare al pieselor prezintate la concurs numai de autori nejucaţi, ca să citim o piesă, cu reale calităţi dramatice, dar cu oarecare neverosimilităţi. Am făcut observri respinsă. PAUL L PROD Alt Impresiunile culese Amiciţia polono-română Aşa, de pildă, în afară de celelalte localitaţi despre care am vorbit, au fost cu multă dragoste primiţi la Cluj de prefectul judeţului d. Septimiu B. Mureşanu, un mare iubitor de neam şi un reghin luptător pentru cauza naţională , de d. dr. Utalea, vrednicul primar al oraşului, de d. colonel Nicolau, şef de stat major al corpului de armată, d. locot.-colonel Stoika, cu un grup de ofiţeri, de d. Popovici, prefect de poliţie, etc. cari au condus pe escursionişti la I Universitate şi la clinici la marca şi frumoasa bibliotecă, la Teatrul Naţional, la grădina botanică, la institutul de zoologie, la Academia agricolă, etc. unde au rămas încântaţi de tot ce au văzut. Li s-a oferit un dejun la restaurantul New-York, o masă la parcul oraşului, iar a doua zi dimineaţa, înainte d® plecare de general Petala, comandantul corpului de armată, a oferit oaspeţilor un ceai la elu- I leul militar, la care au luat parte prefectul, primarul, generalul Grigorescu cu mai mulţi ofiţeri superiori. La Oradia Mare, unde oaspeţiipolonezi au vizitat oraşul cu autormobilele timp de două ore, au fost I primiţi şi conduşi de d- niî dr. Ho- Idor, prefectul judeţului, Bucica, primarul oraşului, Catană prefect de poliţie, ete. • La Arad şi la Timişoara au fost primiţi de prefectul şi primarul oraşului şi de ceilalţi reprezentanţi n î evitA.T«v711 ad militare ^ ai autorităţilor civile şi militare şi de un numeros public. După cei DESPRE CARE SE VORBEŞTE CA au fost conduşi pretutindeni în a-, VA Fi NUMIT AMBASADOR AL»ceste două oraşe, oaspeţii polonezi* f 1 A UăUrăşti. Iad Vizita Grupului POJONEZ —Vecinii noştri şî-au putut da seama de adevărata stare de lucrări din România —% Vizita grupului polonez la noi a' au vizitat uzinele Reşiţa,de unde fost un fericit prilej pentru ea a- au trecut la Băile Herculane. De ceşti vecini şi fraţi de suferinţă aci s’au îndreptat apoi spre Constanţa, să-şi poată da seama de adevărata' stare de lucruri din România întregită. In adevăr, polonezii cari, în marea lor majoritate cunosc limba germană, citesc, în afară de ziarele lor, numai ziare şi broşuri nemţeşti. In acest caz ei sunt in-* formaţi despre viaţa şi lucrurile de la noi ca şi despre ţara noastră numai de către presa nemţească. Şi este uşor de înţeles cum informează lumea presa scrisă în limba germană din Ungaria, Austria, Germania, etc., despre tot de priveşte România şi pe Români. *ţii M. S. Regelui nostru, în timpul De aceea am văzut adesea .Cat g . Sf Polonia, iar la Si.mut se mirau oaspeţii Penezi )Mia a fost confundat de către unii vilegiaturişti cu A. S. R. Prinde tot ceea ce au văzut aci in cursul escursiunei lor, faţă cu ceea ce ştiau ei despre noi din presa duşmană nouă. — Ce enormă deosebire, spuneau oaspeţii noştri, între ceea ce ştiam despre ţara şi oamenii de la dv. şi ceea ce vedem. Noi aveam cele mai proaste informaţiuni despre munca, despre cultura, despre progresul şi civilizaţia din România. Şi acum vedem că România est® o ţară în plin progres, eu o culipele Nicolae Mai notăm din memorie pe d-nul colonel Trynczak din ministerul de război polon, Stomirdaw Hymowski, avocat, Liebek, locotenent aviator, Majzner Joseph de la serviciul sanitar, Dzierzgowski, căpitan de artilerie în rezervă, d-na Stanislawa Odrojewska, directoarea școalei de balet din Varşovia, Feliks Przybylski, ziarist, Miron Duda pictor, care a luat diferite tură occidentală, cu o civilizaţie eroquituri pentru a picta peisagii europeană, cu o agricultură şi din Romănia, şi alţi dni şi dne ale căror nume ne scapă, industrie deopotrivă de puternice şi cu o armată admirabilă. Cât despre primirea caldă, entuziastă şi cu adevărat frăţească ce li s’a făcut pretutindeni, oaspeţii polonezi nu ştiau cum să-şi arate mai bine mulţumirea şi nec cunoştinţa . D. Lungulescu, conferenţiar, a însoţit grupul polonez peste tot locul până la Constanţa. D-sa a desfăşurat o activitate demnă de toată lauda, dând oaspeţilor polonezi toate explicaţiile asupra isoriei, artei, ştiinţei, culturei şi producţiinei româneşti. D-sa cunoscând limbile franceză şi polonă a fost un preţios tâlmaciu în această împrejurare. De la Constanţa escursioniştii polonezi se vor ieşi Ros.j cs în patrie prin punctul de graniţă Grigore Ghica Vodă. Plecarea oaspeţilor polonezi este însoţită de urările de fericire şi prosperitate ale întregului neam românesc pentru patria lor glorioasă. Grupul polonez, după cum am arătat, se compune din 25 persoane, sub conducerea d-lui dr. Kucharski. Dintre aceste persoane d-na și d. baron Bakanowski, locotenent de cavalerie, o pereche pe cât de drăgălașă pe atât de distinsă, răspândesc un adevărat farmec în tot grupul polonez. Un amănunt interesant despre d. Bakanowski : D-sa a făcut parte dintre adjutanGH. C. BRITANIEI LA PARIS Cine compunea grupul I *---------------*-«“«-** Relaţiunile anglo-franceze ZI CU ZI __________ In fiecare zi, oficiosul partidului naţional se ocupă cu... punerea la punct a situaţiei celorlalte partide. Situaţia naţionaliştilor nu se pune însă niciodată... la punct. • „Patria“ din Cluj, a aflat că s’au împlinit şapte ani de când România a intrat în război. Ar putea să spună ziarul clujan câţi ani au trecut de când, unii fruntaşi ai partidului naţional publicau interview-uri şi semnau declaraţiuni de fidelitate, cu cari sperau să zădărnicească acest eveniment? Sunt date cari nu se pot preciza. RĂSPUNS A 1 „Patria“, care de obiceiu nu e curioasă ci se mulţumeşte să calomnieze fără a cerceta, de astă dată printr-o inexplicabilă curiozitate pune o serie de întrebări „guvernului“, cu modestia-i cunoscută. Nu credem ca oficiosul naţional de la Cluj să fi avut pretenţia vreunui comunicat oficial în chestiunile ce-l preocupă şi de aceia îi vom răspunde noi, în speranţa că, dacă nu vom reuşi să-l lămurim, vom putea totuşi dovedi opiniei publice cât adevăr conţin afirmaţiunile altor oameni interesaţi să denigreze totul. „Patria“ întreabă de ce nu se pun în valoare bogăţiile noastre petrolifere cari „zac“ neexploatate, prin capitalul strein când „nu există de fapt capital românesc“ ? Oricât de înstrăinat ar fi partidul naţional, totuşi nu-l facem necintea a-l atribui părerile „Patriei“. Căci dacă se poate admite colaborarea capitalului strein în anumite proporţiuni, nici un om politic serios n‘ar putea face afirmaţiunea că „nu există capital românesc“ cerând totodată acordarea exploatărilor petrolifere în întregime capitalului strein. După această enormitate eure dovedeşte nu numai lipsa de patriotism a oficiosului naţionalist dar şi complectal nepregătire economică, „Patria“ se întreabă de ce s-a oprit cultura grâului prin „maximalizarea“ preţurilor. Ori şi aici se face o mică eroare: actualul guvern departe de a stăvili cultura grâului a ştiut să o încurajeze prin măsuri eficace. Preţul maximalizat de azi întrece chiar preţurile pieţei interne, astfel că agricultorul hat este stânjenit cu nimic. Bineînţeles că dacă nu ar fi luată nici o măsură, şi grâul ar atinge preţurile pieţelor streine, „Patria“ ar fi prima în a protesta, cum o face de altfel şi azi, contra I scumpird pâineî. I In sfârşit oficiosul naţionalist I mai somează guvernul să răspundă pentru ce loveşte exportul vitelor cu taxe „vexatorii“ şi „contin- I gentări“. Şi aici nepriceperea naţionalistă atinge limite nebănuite. Căci a lăsa exportul de vite liber astfel cum Var voi „Patria“ înseamnni a nu mai avea animale de muncă la ţară, de tăere la oraşe, ci seamă a arunca în mizerie întreaga populaţie prin lipsa celui mai important element al producţie agricole. Astfel criticele „Patriei“ sunt egal de naive cu întrebările ei. Ele nu meritau un răspuns și dăndu-l am voit sădovedim numai opiniei publice lipsa de seriozitate a celor mai aprigi acuzatori al actualului guvern. . ........................................................ In extremul Orient Supremaţia MARILOR — 3fflomul britanic Yşi pse pe faţă îi aplicare sistemul Osfensiv în răsăriţui îndepărtat — O mare despărţire politică se semnalează în Extremul Orient între Anglia şi Japonia, despărţire confirmata de faptul că imperiul britani© a început să se apere în contra expanei unei japoneez. Explicând acest eveniment, ziarul ,,Le Matin“ scrie că parlamentul britanic a decis, zilele trecute, să consacre respectabila sumă de zece milioane livre sterling© pentru creiarea unei formidabile baze navale la Singapur. Minunata radă a marelui centrudin Extremul Orient va putea folosi la orice întreprindere, şi imperiul britanic se va găsi astfel înzestrat cu o nouă piaţă maritimă susceptibilă de a tăia drumul spre Indii oricărei flote care ar venii din Pacific. Ea va fi deasemeni capabilă să sporească în proporţii considerabile raza de acţiune a unităţilor britanice însărcinate să împedice descinderea spre Australia a oricărui năvălitor de la Nord, învinsă în aproapele Orient, obligată să părăsească Constantinopolul, Anglia îşi pune în aplicare, pe faţă, sistemul defensiv în Extremul Orient. Contra cărei puteri ? Contra fostei sale aliate, Japonia Acordurile dela Washington In urma acordurilor dela Washington, alianţa care unea Londra de Tokio a luat sfârşit. Dealtfel, trebuie să se recunoască astăzi un fapt: In toate ţinuturile ce tii Tinurescu Pincifîc._ înteresele comerciale şi etnografice ale rasei japoneze se ciocnesc cu interesele comerciale şi etnografice ale rasei anglo-saxone. Desvoltarea comerţului, industriei şi finanţei japoneze în timpul şi diuipa războiul, mondial, e prodigioasă. Imperiul Soarelui- Răsare a pus stăpânire pe toate pieţele Pacificului părăsite de Germania blocată şi de comerţul britanic carte era ocupat cu aprovizionarea câmpurilor de bătălie europene. Numai în cursul primilor trei ani ai conflictului, exporturile japoneze s-au împătrit în Indii, s’au triplat în Filipine, s’au triplat în Australia și s’au înzecit în Africa de Sud. Progresele au fost mai mici, în ce privește America de Sud, însă în China au fost atât de mari încât dacă Statele Unite n’ar fi stăvilit drumul Japoniei, aceasta ar fi pus stăpânire pe imperiul chinez, la început economică şi apoi politică. Totuşi, numeroase stabilimente bancare, cele mai multe ale minelor de fier, ale pădurilor, arsenalelor, telefoanelor şi telegrafelor Chinei, sunt în mâinile japonezilor. Astfel că atunci când Marea Britanie nu mai era obligată să-şi concentreze atenţiunea şi energia în Europa, ea a găsit instalaţi pe japonezi la revenirea sa în China. Antagonismul dintre japonezi şi englezi De atunci, antagonismul dintre japonezi şi englezi cari sunt asociaţi prin forţa lucrurilor cu americanii, n’a făcut decât să crească. El se manifestează prin neînţelegeri între reprezentanţii celor două ţări, atât la reuniunile corpului diplomatic din China cât şi la acelea ale consorţiului însărcinat cu emisiunea împrumuturilor chineze. Dar ceea ce îngrijorează Marea Britanie, e poate mai puţin penetraţiunea japoneză pe pieţele străine, ca penetraţiiunea japoneză în propriile sale dominionuri şi colonii. Mai accentuată ca oriunde, această expansiune se manifestează în Indii. In 1911 nu erau decât HO japonezi flixaţi în Indii. Astăzi, în Bombay sa găseşte un club japonez, două bănci japoneze şi o colonie j. 'yrlor/! înfloritoare, Năvile de comerţ japoneze napi! des o toate porturile peninsulei. Dar eeeac© este încă şi mai grav pentru comerţul şi industria britanică, e comerţul japonez care a devenit stăpân pe produsele indiene die bumbac, din care cea mai mare parte nu mai merge spre Manchester, ci în Japonia, de unde revine sub formă de ţesături. Din punct de vedere politic, de asemenea, indienii au o înclinare deosebită pentru japonezi. Existenţa acestor două popoare diepinde de alimentarea cu orez : există o eiigraţie a orezului după cum există o civilizaţie a grâului. Englezii ştiu prea bine aceasta. ceea ce însă îi alarmează şi mai mult, e altceva . Sunt prea mulţi japonezi ! ^ Activitatea comercială a ja ponezitor Activitatea şi inteligenţa comercială a japonezilor, sunt încă mai puţin îngrijitoare ca creşterea populaţiunii lor. Statisticele acestei creşteri sunt vertiginoase Ele acordă Japoniei aproape 70 milioane locuitori şi îi promit mai mult de 100 milioane într’o jumătate de secol. Aşadar, populaţiunea japoneză creşte în fiecare an cu aproape 850.000 suflete ! Ori, nici Japonia, nici cuceririle sale teritoriale nu sunt capabile să hrănească atâta lume. Numai o emigraţiune enormă ar putea împiedica această ţară să se înăbușe. Unde să emigreze însă ! In Asia, China, e suprapopulată, iar Indio-China are o climă în care mâna de lucru japoneză nu se poate adapta. Rămâne Siberia orientală care e un debușeu insuficient Continuarea i pagina 2-a