Viitorul, aprilie 1927 (Anul 20, nr. 5728-5751)

1927-04-01 / nr. 5728b

Anul și două-zecelea Ec. 5723 6 PAGINI 3 LEI nr. in tara BlElex.în stremetele Viitor­­ —*UCU«MT .­­ JKA /v IK ȚARA I îl* streinitfite Un an — — — — 700 lei | Un an-------------1400 lei Șase luni---------- 350 »1 Șase luni--------- 700 » Trei luni ' ‘,r'n ------­ 750 Trei luni----------400 REDACȚIA ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTl STB. EDGÁRT) QTTNET No. 2 || STRADA' ÄCÄDEMTET Na. IT Talefraneto; Dlwetln W/M; Redeetla «! Administrația U/23 «t 3/11 ÎNGRIJORĂRI financiare Este de netăgăduit că în mo­mentele actuale rolul unui minis­tru de finanțe este să fie mereu atent, de veghe, ca unitatea poli­ticei financiare a țărei să nu fie știrbită prin proectele de legi ne­numărate ce se îndulzesc pe bi­roul Parlamentului in acest în­cărcat sfârșit de sesiune. Pentru oamenii serioși, cari «tiu cu câte sacrificii s’a reali­zat consolidarea financiară a ță­­rei noastre și redobândirea cre­ditului ei în străinătate, două sunt prilejurile de îngrijorare : felull pripit și nesocotit cum se pune chestiunea întocmirei, a­­doptării și punerei în aplicare a tarifului general vamal, precum și faptul că, fără a fi studiată, s’a pus la ordinea zilei ches­tiunea salarizării funcționarilor publici. Ambele chestiuni, dacă vor fi soluționate cu ușurința pe care o indică lipsa lor de pregă­tire de până acuma, pot să aibă consecințe dezastruoase, una pen­tru politica vamală și economică a Statului român, alta­­ pentru politica bugetară și financiară. Este incontestabil, — și chiar unii din membrii guvernului au recunoscut acest lucru în consi­liul de miniștrii, —­ că o așa zisă armonizare a salariilor rău chib­zuită și ne­îndeajuns de studiată, poate să aibă o influență directă asupra bugetului Statului, pro­vocând desechilibrarea lui fără folos real pentru funcționări, ba încă primejduind și situația lor actuală. Ceea­ ce este mai îngrijitor în toate aceste preocupări, și atunci când se pun în mod intempestiv la ordinea zilei atâtea probleme importante de ordin financiar, este că de o lună de zile aproape nu avem ministru de finanțe. Președintele consiliului de mi­niștri care deține titlul de mi­nistru de finanțe a mărturisit singur în ziua în care a luat în primire acest departament, lipsa sa de pregătire specială și de cu­noaștere a problemelor financi­are imposibilitatea de a se ocupa de detaliu, precum și de a con­trola toate ministerele. Pe de altă­ parte se adaugă un alt motiv de îngrijorare : sub-se­­cretarul de stat de la finanțe, că­ruia se pare că i s’a dat mână liberă să conducă finanțele Sta­tului și politica lui economică, nu inspiră nici o încredere. Poli­tica de aventură dusă până acu­ma de acest impetuos politician, nu poate să dea nimănui încre­derea că de­ acum înainte lucru­ri­le s’ar putea schimba în bine, și că ne-am putea, aștepta de la d-sa la o politică financiară și e­­conomică serioasă. Dealt­fel însuși faptul că se a­­tacă aceste două mari chestiuni, —­ tarifer vamal și salarizarea funcționarilor publici, — la sfâr­șitul u­nei sesiuni parlamentare nu este li­ ni­ai de natură să nu inspire rici o încredere, dar el poane să distrugă chiar întreaga politică de consolidare fin­ancia­ră pentru care s’au făcut atâtea jertfe de la războiu încoace. Dar mai sunt și alte exemple de desorientarea ce domnește în guvern cu privire la problemele financiare, învederându-se ast­fel cât de necesară și utilă ar fi prezența unui ministru de fi­nanțe specialist, atent și real­mente răspunzător de bunul mers al finanțelor publice. Iată, de pilda­, proectul zis pen­tru încurajarea construcțiilor, e­­laborat de ministerul muncei, în care s’au introdus principii ab­solut inadmisibile și cari schim­ba cu totul caracterul impozitu­lui global pe venit, atât de im­portant în sistemul nostru de im­pozite. Numai o concep­țiu­ne ca a­­cela a d-lui ministru al mun­cei a putut să producă o atare comfuziune financiară. In­­adevăr, în nici o țară din lume unde funcționează impozitul glo­bal pe venit, nu se fac excepți­­uni, căci, odată porniți pe calea excepțiilor și a scutirilor, ele se înmulțesc și întreg impozitul de­vine iluzoriu. Pretutindeni impo­zitul global se pune pe venitul total al contribuabilului, de ori­unde ar veni el. Aceasta e și teo­ria, și practica financiară în toa­te tarile. Negreșit că numai în lipsa u­­nui ministru de finanțe răspun­zător s’a putut ivi o atare con­­ceptiune primejdioasă pentru e­­chilibrul bugetar și pentru sănă­toasa desvoltare a sistemului nos­tru fiscal. D-l ministru al mun­cei, care prin măsurile sale ne­chibzuite din perioada de la 1920 —1921 a produs multe dificultăți bugetare, reîncepe acest joc pri­mejdios, și viitorii miniștrii de finanțe, fie ei generalul Averes­­cu sau alții, vor avea să sufere consecințele acestor grave erori. Am exprimat deunăzi o spe­ranță și anume că șeful guvernu­lui nostru să poată împlini în România rolul pe care l-a avut în Franța d-l Poincare, adică a­­cela de ministru de finanțe efec­tiv, care să aibă și autoritatea și priceperea de a duce o politică financiară sănătoasă de consoli­dare și economie. Oficiosul gu­vernului ne-a răspuns că d-l ge­neral Averescu nu are nevoie de secțiunile noastre. Se poate. Dar nimeni nu ne poate opri să nu ex­primăm opiniei publice îngrijo­rările noastre asupra felului cum se pregătesc și se soluționează probleme însemnate­ care pot pri­mejdui fie desvoltarea și propă­șirea economiei naționale, fie consolidarea financiară. m *3 •< >__I'.­1* A _1— In urma întrevederilor succesive de la Quai d’Orsay între d-nii Briand lord Greve, baronul Avezzana și d. Spalaikovici, se pare că guvernele englez, francez și german, sunt de acord ca o comisiune de anchetă să plece pentru a-și da seama la fața locului de exactitatea nemulțu­mirilor formulate de guvernul ita­lian­, contra Iugoslaviei — scrie d. Auguste Gauvain in „Debats“. Se știe că guvernul din Belgrad ar tine că acea comisiune să fie aleasă de Societatea Națiunilor, însă d. Mus­solini e de altă părere in guvernul din Londra ca și cel din Paris doresc na nti St­ffl­eth-pitoe­­t îi esiminea prin amănuntul acesta. Ambele cabinete­­au preferat să recomande o comi­­siune nealeasă de instituția, de la Ge­neva, între,care să fie și atașații mi­litari acreditați la Belgrad. Rămâne să se stabilească cine va alege pe anchetatori, guvernele aliate, sau conferința ambasadorilor . Dacă Societatea Națiunilor nu in­tervine, negreșit că numai confe­rința ambasadorilor ar fi autoritatea cea mai în măsură să facă acea ale­gere delicată, o adaugă d. Gauvain. Unele ziare italiene caută să întrețină conflictul Ar mai fi însă și altă soluție , cu­noscând dorințele bărbaților de stat cari se consfătuesc la Paris, guver­nul din Belgrad ar putea formula o propunere ce ar fi imediat accep­tată " Dar d. Mussolini ține oare cu a­­devărat ca să se facă acea anchetă? După cele publicate in diferite or­gane ale presei italiene, nu se poate constata o atmosferă tocmai favora­bilă anchetei. Dintre toate ziarele „Impero“ are tonul cel mai agresiv spunând între altele : — Dacă Iugoslavia va stărui în atitudinea ei provocătoare, răs­­boiul contra ei va fi considerat de noi și de restul Europei, ca acele răsboae coloniale la cari adeseori marile puteri sunt nevoite să re­curgă în mijlocul indiferenței uni­versale“. ■ Ori acest fel de a scrie este cât se poate de neadmisibil în momentul când se caută o soluțiune împăciui­toare între ambele țări. Războiul „colonial“ al Austro-Un­gariei din 1914, nu sa desfășurat chiar în mijlocul indiferenței gene­rale — observă cu fineță d. Gau­vain. Crede Impero cu adevărat că­­ o agresiune a Italiei contra­­ Iugosla­viei ar fi doar o expediție scurtă și fără răsunet în lume? Este el atât de sigur că poporul italian ar fi dis­pus să se arunce într'o atare aven­tură ? Poporul italian dorește pacea. Albania contra ori­cărei ocu­pații militare După ce-și exprimă convingerea în dorința de pace de care e îm­­flețit poporul italian, d. Gauvain, adaugă: S’a spus adesea ori că dacă în 1914 ar fi existat Societatea Națiunilor, răsboiul ar fi putut fi evitat. Ori de astă dată ea există și chestiunea al­baneză trebue astfel tratată încât ori­ce conflict să­ fie rezolvat. Expunând în rezumat situația in­ternă politică și financiară a Alba­niei,­­ Gauvain se întreabă cum poate fi Iugoslavia făcută respon­sabilă de inevitabilele tulb­urări in­terne albaneze. D Mussolini va crede că e nece­sară o ocupare militară a orașului Scutari sau Valona pentru restabi­lirea liniștei în Albania. Dar în ambele ipoteze însuși alba­nezii ar reacționa după deprinderile lor seculare. Din ori­care grupare politică ar fi, ei sunt ostili ori­cărei ocupații militare străine, ei se vor răsc­ula contra ei și ar fi acolo lupte fără sfârșit, întreg Balcanul și res­tul Europei ar risca să fie târât în cele mai periculoase complicații. Ce ar câștiga Italia din gestul ei, nu se vede. Adevăratul ei merit este de­ a întreține relații bune cu statele de p­e țărmul opus al Adriaticei, re­­lațiuni cari ar ușura și desvolta schimburile comer­ciale. Este deci absolut necesar ca să se aranjeze cât mai repede și mai prie­tenos, incidentul stârnit de nota i­­taliană. Nu trebue pierdut din vedere că mai curând sau mai târziu, chestiu­nea albaneză va trebui să se­ pună în tot complexul ei și aceasta nu se va putea face în condițiuni pașnice de­cât în fața., Societăței Națiunilor. Pentru Dace CHESTIUNEA ALBANEZA și Societatea Puterile aliate față de diferendul italo-iugoslav m «•n­D ARMONIZARE POLITICA Proectul pentru armonizarea sa­lariilor, alcătuit de. d. Manóileacu, are multe lipsuri, isvorăte din ne­seriozitatea autorului. Are altele însă ce nu se pot atribui decât zi­mți îngust politicianism. Intre a­­cestea, sunt în special foarte grave călcarea drepturilor câștigate de slujbași, și culoarea statutului funcționarilor. 1). Manoilescu a împărțit funcți­onarii Stat­ului, din punctul de ve­dere al salarizării, în două cate­gorii : acei plăcuți d-sale ,și parti­dului poporului, și acei neplăcuți­ Chiar instituțiile au urmat această împărțire,­ unele au fost favorizate și altele nu, după cum d. Manui­­lesen avea interes să o facă. In ce, privește drepturile câștigate de funcționari, ele au fost complect, desconsiderate de câte ori acest tâ­năr democrat a crezut de cuviință. De altfel această inegalitate de tratament nu e decât un început. Desființând prin proectul de ar­monizare stabilitatea tuturor func­ționarilor, d. Manoilescu intențio­nează să ducă răzbunarea politică și personală, până la ultimile ei limite, scoțând din serviciul Sta­­tului pe oameni cari de un deceniu muncesc cinstit și harnic, pentru a-i înlocui cu acei cari formează azi clientela dinrnistă a tuturor miniștrilor actualului cabinet. O pildă vie cu modul de „armo­nizare“ a d-lv Manoilescu este Consiliul Legiste­iv. Spre a se răz­buna­ pe membr­i acestei institu­­țiuni, subsecretarul de Stat de la finanțe, i-a pus și clase de salari­zare inferioare acelora la cari a­­veau dreptul. Azi este însă mai mult decât o răzbunare: este în­cercarea unei presiuni nedemne, asupra instituției ce va avea să se pronunțe, în chestiunea constituțio­­n­ali­tăț­ii acestui proect. Dacă insă d. Manoilescu și-a închipuit că ast­fel ar putea influența asupra Con­siliului, judecând această înaltă instituție după calapodul diurniș­­tilor d-sgle, s’a înșelat. "Armonizarea politică pe care o face, va avea soarta multora din legiuirile actualului regim: va trăi câțiva zile *m­ai mult ca legea bincei Danubiene. Tratatul dintre Olanda și Belgia Ministrul de externe al Olandei care in urma refuzului Cam­erii din Haga de a ratifica tratatul încheiat cu Belgia, a demisionat din această funcțiune. După avizul președintelui Consi­liului de miniștri belgian, orice tra­tative în­ jurul acestui tratat sunt definitiv excluse. D-l VAN KARNEBEEK ■ "u,­ ZI CU ZI Președinția „Ligei chiriașilor“ o va lua d-nul Trancu-Iași, pen­­tru ca, nimeni nu a combătut mai cu succes nenorocita lege a d-lui Cudalbu, asupra chiriilor, decât colegul său de pe aceiași bancă. Astfel d. Trancu se trudește ca să dovedească cât de puține lo­cuințe avem, și deci, cât de neno­rociți sunt chiriașii în România, iar dl. Cudalbu îi asvârlă direct în libera tranzacție. * De când s’a întors din Spania, d. N. Iorga comunică impresiu­­nile sale tuturor. E regretabil în­să că nu a adus și formula după care se const­resc castelele de a­­colo. Aceasta ar fi fost util într’o vreme când criza de locuințe e o problemă pe care numai d. Cu­dalbii, în înalta sa pricepere nu o vede și nu o apreciază’. Castelele din Spania au și un alt avantaj. Ele se pot construi cu trupele din Venezia, pe care d. Manoilescu le poate oricând importa date fiind bunele sale le­gături cu finanța italiană. NOTE O DONAȚIE exemplară De mult — adică de atunci de când in terapeutica cancerului a intrat apli­carea metodică a radium-ului — medi­cii noștri erau puși intr-o tristă atitu­dine . Ei știau că există un leac vinde­cător pentru multe cazuri de cancer,— dar știau în același timp că bolnavii lor mureau — mureau cu zile e locul să se repete din cauza tocmai a lipsei mi­nunatului radium. Stasticele se însărcinau să sperie lu­mea, prin numărul cazurilor de cancer, o boală care nu are nici o preferință, căci nu e clasat socială, nu­ e situație materială, nu e vârstă, și nu e sex, care să fie pus la adăpost definitiv de groaz­nicul rac, și totuși medicii nu puteau face nimic, și in România se făceau stu­dii teoretice asupra cancerului, fără ca bolnavii, — bolnavii cei săraci mai ales și cari sunt tributarii asistenții me­dicale gratuite sau reduse — să poată fi realmente căutați. S-a spus de multe ori că lupta contra cancerului pentru a putea fi dusă cu succes, trebue să fie însoțită de­ o pro­­p­agandă în care să se arate nevoia „cu­țitului“ în coșurile incipiente, și in al doilea rând, de aprovizionarea cu o can­titate de radium suficientă. Se da ca exemplu Belgia, unde cantitatea de ra­dium este atât de mare în­cât lupta con­tra cancerului a eșit acolo din faza teo­retică, intrând in acea a aplicării ime­diate, urgente și gratuite. Dar pe când medicii și opinia publică constatau că intr-o țară unde nu se fac prea multe economii, nu se găsesc acele milioane ce­ ar fi trebuit unei lupte se­rioase contra îngrozitoarei boale,—iată că deodată apare un om , un om care face un gest ce este menit să rămână exemplar în paginele frumoase ale u­­m­anității. El se numește inginerul M. Constantine­scu, care dăruește ministeru­lui instrucției două milioane pentru ca să se cumpere radium și să se înceapă organizarea unui centru clinic anti­­canceros. De acum încolo lupta contra cance­rului începe cu prospective de succes, căci are acum armamentul ce o poate duce la victorie. Și într-o vreme de relaxare morală.1. când urâtul egoism a pus stăpânire pe sufletele celor mai mulți, când dincolo de „eu“ se pare că nu mai e nimic, fap­ta d-lui M. Constantinescu are mai mult decât o utilitate individuală ; ea are va­loarea unui exemplu, ea are semnifica­ția simbolică a jertfei fără de care lu­mea nu poate trăi, și nu poate înainta. Sunt mulți ce pun dorința de-a câști­ga ei singuri, ca o dogmă a vieței , con­tra acestora și pentru aceștia, gestul in­ginerului Constantinescu, vine să lumi­neze, să ardă idolii răi, să creeze un drum, și să trezească sfânta lumină a jerbei pentru binele comun, într-o epo­că in care durerile și suferințele acope­­riseră sub cenușe flacăra vie a idealu­lui... FETRONIUS k Vineri 1 r<!£@, t.927 Legăturile noastre economice cu Italia In privința legăturilor noastre economice cu Italia, rectorul Aca­demiei de comerț adaugă că urmă­rile tratatelor dintre această tară anemice Expansiunea economică a României in Orient 110 MI I ■ [UNK]Will IM MIHI I [UNK]! !■ NI II Bill---------------­ Un studiu al d-lui dr. I. N. Angelescu, rectorul A­wammmmmmaaBmmm n—p—wh— araam—^— cademiei de înalte studii comerciale In ultimul număr al revistei „Analele economice și statistice” a apărut un interesant studiu al d-lui prof. dr. I. N. Angelescu, rectorul Academiei de înalte stu­dii comerciale și industriale, în care examinează­­ tendințele actu­ale de penstrațiune , economică în Franța și Italia. Analizând tot pe Orient față de atitudinea Româ­niei, D-sa arată cum locul Germaniei, care înainte de război visa dru­mul de pătrundere în Orient — și pe care îl realizează în parte — este azi disputat de către Anglia, au obținut aceste puteri, în anii de după război, ca influență și stăpânire, d-l prof. I. N. Ange­lescu crede că locul cel mai bun din punct de vedere,­nl, victoriul penetrațiunei către Răsărit și Asia îl ține astăzi Italia, al cărui pro­gram de acțiune diplomatică e vast, dar și conștient. E conștient — spune d-sa — fiindcă Musso­lini își dă foarte bine seama că în Italia populațiun­ea mereu cres­cândă se înăbușe. Diplomația economică a Italiei In asemenea condițiuni desigur că „Ducele“ nu va cruța nici ener­gia sa, nici artificiile diplo­mației, pentru ca visul său impe­rialist să încerce oarecari reușite. Cât va realiza el­ din tot ce do­rește, nu se poate ști. Pentru fiecare stat balcanic. Ita­lia, în politica sa externă, rezervă un necunoscut. Este desigur un succes­ pent­ru Italia atât tratatele sale cu Iugo­slavia cât mai ales acel recent cu România. Dar față de celelalte state balcanice, ce mai rezervă oare politica italiană? Ținta ei­­ este desigur mai îndepărtată decât Bosforul. Iin aceeaș ordine de idei d. I. N. Angelescu arată că’n acțiunea di­plomatică a Italiei, există un „ne­cunoscut“ pentru fiecare stat bal­canic. și România se vor preciza în com­­vențiunea ce se tratează cu dele­gații români la Roma. Oricum ar fi România nu poate avea decât o singură tendință: valorificarea pozițiilor sale naționale și a situ­­ațiunilor geografice în folosul po­porului ce le posedă. In convențitipiile ce vom încheia trebue să facem să se înțeleagă că la noi nu este teren propriu unei zone de influență economică alta decât aceea românească, dar că în limitele posibilității și’n acord cu împrejurările cănti­mporane, noi putem merge mână în mână cu ’alții acolo unde interesele vor V da comune. D-l dr. i ECOURI , ultimul timp se poate observe o creștere a participării femeilor la lucrările științifice în Rusia. Din 1.250 aspiranți pentru corpul de predare în Universități, aproape o treime o formează femeile. Dintre profesoarele de astăzi de la școlile superioare din Moscova se poate a­­mint­i în primul rând profesoara de filozofie I.­ S. Stern, profesoara de paleontologie M. V. Pavlova, direc­toarea institutului științific din Mos­cova Roc­epova profesoară de igienă socială la Institutul pentru apărarea mamei și copiilor, docența în Chirur­gie Bagastova, profesoara de geolo­gie la universitatea din Aloscov, Varsonovieva ș. a. u nul din monumentele cele mai interesante din Fraga care a­­trage atenția vizitatorului, este vechea catedrală a Sf. Vitus care posedă două turnuri gotice și o cu­polă puternică în stil baroc. Cons­trucția­ acestei clădiri a fost înce­pută acum vreo 580 ani de către re­gele Boemiei și împărat al Germ­­­an­iei Carol al IV-lea. Marele plan al catedralei gotice n’a­ fost însă nic­­ir­m­at nici de el, nici de urmașii loi Secole întregi s’a­ lucrat și­­ când după războiul mondial s’a înființa republica cehoslovacă, marele monu­­ment nu era încă gata. In ultimii 10 ani construcția se apropie de sfârșit și catolicii din Cehoslovacia doresc ca în anul când se va­ face în toată țara mari solemnități pentru comemorarea u­­nui mileniu de la moartea de martir a patronului Boemiei Sf. Vardavi să inaugureze și această catedrală a că­rei istorie a strâns legată de acea­s poporului ceh. I­n ultimal timp s’a­ observat in­ Vien­a o evidentă creștere a n­u­mărului de licitații artistice. Cau­za acestui eveniment trebue­ căutată in faptul că fosta, noblime, aflân­­d­u-s­i acuma ,într o situație finan­ciară dificilă, e nevoit să vândă o­­biectele de artă de valoare. De aseme­nea și îmbogățiții de război care în timpul inflației au pus o parte a averii lor în colecții de artă, sunt, acum,siliți să se revândă. Prețurile obținute la aceste licitații sunt în­ gen­ere scăzute, deoarece interesul pentru tablouri­­ și industrie de artă e foarte mic acum. Aceasta mai a­­les pentru vechii maeștri vienezi. Prețuri ceva mai ridicate realizează numai tablourile pentru care se in­teresează străinătatea. La licitațiile ținute până acum în Martie l­a Do­rothea și Wawra, au obținut pre­țurile cele mai mari tablouri de mică­ însemnătate ale lui Bukoweki (2,300 shilingi) pe când tablourile vechilor pictori vienezi, odată atât de mult agreate, n’au ajuns nici la o mie shilingi ,,, Continuare in pag. 2-a In articolele apărute anterior, au indicat principiile și măsuri­le de ordin general, cari trebuesc avute în vedere, înainte de a în­treprinde ori­și­ce operă de îm­bunătățire și de dezvoltare a ora­șelor noastre, și în special, a Ca­pitalei. Cred că am putut face dovada că, fără întocmirea unui vast plan de sistematizare, în înțele­sul cel mai larg al cuvântului, adică cuprinzând un program­ ra­țional, complect, și bine studiat al dezvoltărei tuturor activități­lor unui oraș pe timp de trei Estetică edilitară Legislația m urbanism și PLANUL de SISTEMATIZARE al CAPITALEI de arhitect SON­AL. SAVIOESCU pare­cari. directive de ordin prac­tic, cari pot contribui la reușita unei asemenea întreprinderi. Am mai semnalat­ însă, că pe lângă toate măsurile de ordin teh­nic, mai trebue preparată o întreagă­ legislație specială care să înlesnească aplicarea măsuri­lor teh­nice. In adevăr, în starea de fapt de azi, cele mai bune intențiu­­ni de realizare se împiedică de ob­stacole aproape de neînvins, la baza cărora stă problema finan­ciara. Pentru realizarea unui plan de sistematizare, trebuește sau patru decenii, nu se poate dată comunei posibilitatea nuii­­face nimic serios, nimic trainic,­loacelor bănești. Obținerea ades­­a pe de altă parte am indicat tor mijloace se poate asigura prin două serii de măsuri: 1) Dotarea comunei cu fonduri speciale, 2) Micșorarea cheltuelilor ce tr­ebu­­esc angajate. Seria a doua de măsuri, pre­zintă o importanță deosebită­­­ și reclamă o reformă a legislației noastre, de care ne vom ocupa în acest articol. O mare dificultate pentru co­mună, constă in­ dobândirea tere­­nurilor necesare , pentru traseul străzilor și pentru amplasarea diferitelor așezăminte comuniste: clădiri, uzini, parcuri, squaruri etc. In starea actuală, dobândi­rea lor se face pe o cale de expro­priere, care — grație legei în vi­goare, — este extrem de one­roasă, și face ca Primăria să re­nunțe de cele mai multe ori, la lucrările de amenajare pe cari ar voi să le întreprindă. Când va exista un plan­ de sis­tematizare, va fi și mai rău. Va ajunge, ca orice proprietar de teren viran, să­ afle că pe locul lui­­ este proectată de exemplu, o stradă, ca el să se grăbească sa­și valorifice imediat terenul, ce­rând o autorizațiune de construc­ție, iar Primăria, în lipsă de fonduri disponibile, sau daca­ e­­vacuarea ar fi prea ridicată, va fi silită să elibereze autorizația cerută, și să renunțe la strada proectată. Și încetul, cu încetul, pe această cale, va trebui să re­nunțe la aproape tot planul de sistematizare. Aceasta, pentru că legea de expropriere, nu mai­ co­respunde nici scopului, nici prin­cipiilor moderne de urbanism, și paralizează acțiunea comunei. •— Va trebui așa­dar ca, înainte de toate, să se modifice această le­ge, în sensul legilor adoptate de țări străine, legi cari, singure, au îngăduit acolo o bună și fru­moasă dezvoltare a orașelor. In dorința de a provoca o dis­­cuțiune, care să lumineze și să­ convingă publicul nostru, și mai ales forurile competente, vom a­­răta pe scurt, caracteristicile no­ilor legislații străine. In Franța, de exemplu, noile legi privitoare la­ expropriere și la sistematizare, *) prevăd urmă­toarele dispozițiuni esențiale: 1) Alinierile viitoare, precum și rezervarea viitoarelor spații libere, prevăzute de planul de sistematizare, sunt obligatorii și nimeni nu poate căpăta autoriza­ție de a construi pe terenurile, sau porțiunile de teren atinse de aceste alinieri sau spații rezer-1) Legile di­n 14 Martie 1019, 19 Iu­lie asupra amtena­jărei orașelor. Legile din 6 Nov. 1918 și 17 Iulie 1921 asupra exproprierei. vate. Această­ interdicțiune de a construi se întinde pe un termen de 15 ani, pentru zona aglomera­­țiunei urbane, cu singura rezer­vă că: Primăria sa declare că va efectua în acest termen de 15 ani, partea, de lucrări din planul de sistematizare, referitoare la a­­ceste terenuri, votând și primele credite pentru începerea lucrării, sau, având posibilitatea, pentru lucrări de un interes general, să­ ceară contribuția județului sau a statului. Exproprierea se face în momentul pe care-l alege Primă­ria, în cursul celor 15 ani. — Pen­tru terenurile din afara aglome­­rațiunei urbane termenul inter­­dicțiunei de a construi se ridică, în aceleași condițiuni, la 30 ani. 2) Primăria are dreptul să pro­voace, de la început, evaluarea unui teren supus unei viitoare exproprieri. Ea este astfel pusă la adăpostul surprizelor viitoare, și este scutită de a plăti plus­­valuta pe care o câștigă un teren, fie din cauza urcărei valorilor funciare, fie din îmbunătățirile edilitare ale vecinătăților, pe ca­ri le crează și plătește comuna, dar pentru cari proprietarul n’a contribuit cu nimic. 3) Primăria devine posesoarea plus valutei cu care se sporește ori­ce fond urban, din faptul cre­ăm de lucrări edilitare în veci­nătate, afară de plus-valuta mai mică ca .15%­ din valoarea fondu­lui considerat, care rămâne pro­prietarului. Proprietarul are și el dreptul ca în locul plății plus­­valutei, să­ ceară el, exproprie­rea, plătită conform valorii pri­mitive a fondului. 4) Proprietarii sunt obligați să contribue în oare­care măsură la­ diversele cheltueli pentru lu­crări edilitare ca pavaje, canali­­zație pe o stradă nouă, scăzându­­se bine-înțeles cu atât, cifra plus­­valutei, pe cari sunt datori s’o restitue comunei. 5) Exproprierea pe zone, pre­văzută­ și în legea noastră admi­nistrativă, și de care vom vorbi mai departe. Numai grație unor măsuri de felul acesta, se pot începe acum, în Franța, după o lungă perioa­dă de stagnare, lucrări serioase, de modernizare. Numai în acest fel, și în Germania, orașele, așa de înapoiate înainte de 1870, au putut căpăta acel avânt extra­ordinar, care a uimit­ lumea. Măsurile expuse mai sus, au să pară, de­sigur, multora dras­tice. Trebue însă ales între hanii de astă­zi ai orașelor noastre, și perspectiva unei modernizări se­rioase La noi, actuala lege de expro­priere, și spiritul în care este a­­plicată, zădărnicește ori­ce pro­gres. Compoziția juriilor de evalua­re face ca Primăria să rămâne mai totdeauna în minoritate. A­­precierea valorii fondului se face numai în folosul proprietarului căruia i se atribue efectele ulti­melor îmbunătățiri edilitare, a­di­că, tocmai con­trariul de ce se face în Franța. Acest procedeu face ca să­ nu se poată duce la bun sfârșit, o mulțime de lucrări. Un exemplu tipic îl oferă stră­pungerea bulevardului I. C. Bră­tianu unde, exproprierile făcân­­du-se succesiv, în decursul anilor se provocase treptat sporuri de valoare a terenurilor rămase ne­expropriate, sporuri pe cari Pri­măria le crease, și pe care totuși era, datoare să le plătească, pro­prietarilor. Mai trebue considerat că în alte țări, ca Olanda și altele, le­gislația e și mai drastică. Când orașele noastre vor fi si ele, înarmate cu legi similare, vor putea face să se respecte pla­nul de sistematizare fără prea mari greutăți. Fondurile nece

Next