Viitorul, aprilie 1927 (Anul 20, nr. 5728-5751)
1927-04-01 / nr. 5728b
Anul și două-zecelea Ec. 5723 6 PAGINI 3 LEI nr. in tara BlElex.în stremetele Viitor —*UCU«MT . JKA /v IK ȚARA I îl* streinitfite Un an — — — — 700 lei | Un an-------------1400 lei Șase luni---------- 350 »1 Șase luni--------- 700 » Trei luni ' ‘,r'n ------ 750 Trei luni----------400 REDACȚIA ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTl STB. EDGÁRT) QTTNET No. 2 || STRADA' ÄCÄDEMTET Na. IT Talefraneto; Dlwetln W/M; Redeetla «! Administrația U/23 «t 3/11 ÎNGRIJORĂRI financiare Este de netăgăduit că în momentele actuale rolul unui ministru de finanțe este să fie mereu atent, de veghe, ca unitatea politicei financiare a țărei să nu fie știrbită prin proectele de legi nenumărate ce se îndulzesc pe biroul Parlamentului in acest încărcat sfârșit de sesiune. Pentru oamenii serioși, cari «tiu cu câte sacrificii s’a realizat consolidarea financiară a țărei noastre și redobândirea creditului ei în străinătate, două sunt prilejurile de îngrijorare : felull pripit și nesocotit cum se pune chestiunea întocmirei, adoptării și punerei în aplicare a tarifului general vamal, precum și faptul că, fără a fi studiată, s’a pus la ordinea zilei chestiunea salarizării funcționarilor publici. Ambele chestiuni, dacă vor fi soluționate cu ușurința pe care o indică lipsa lor de pregătire de până acuma, pot să aibă consecințe dezastruoase, una pentru politica vamală și economică a Statului român, alta pentru politica bugetară și financiară. Este incontestabil, — și chiar unii din membrii guvernului au recunoscut acest lucru în consiliul de miniștrii, — că o așa zisă armonizare a salariilor rău chibzuită și neîndeajuns de studiată, poate să aibă o influență directă asupra bugetului Statului, provocând desechilibrarea lui fără folos real pentru funcționări, ba încă primejduind și situația lor actuală. Ceea ce este mai îngrijitor în toate aceste preocupări, și atunci când se pun în mod intempestiv la ordinea zilei atâtea probleme importante de ordin financiar, este că de o lună de zile aproape nu avem ministru de finanțe. Președintele consiliului de miniștri care deține titlul de ministru de finanțe a mărturisit singur în ziua în care a luat în primire acest departament, lipsa sa de pregătire specială și de cunoaștere a problemelor financiare imposibilitatea de a se ocupa de detaliu, precum și de a controla toate ministerele. Pe de altă parte se adaugă un alt motiv de îngrijorare : sub-secretarul de stat de la finanțe, căruia se pare că i s’a dat mână liberă să conducă finanțele Statului și politica lui economică, nu inspiră nici o încredere. Politica de aventură dusă până acuma de acest impetuos politician, nu poate să dea nimănui încrederea că de acum înainte lucrurile s’ar putea schimba în bine, și că ne-am putea, aștepta de la d-sa la o politică financiară și economică serioasă. Dealtfel însuși faptul că se atacă aceste două mari chestiuni, — tarifer vamal și salarizarea funcționarilor publici, — la sfârșitul unei sesiuni parlamentare nu este li niai de natură să nu inspire rici o încredere, dar el poane să distrugă chiar întreaga politică de consolidare financiară pentru care s’au făcut atâtea jertfe de la războiu încoace. Dar mai sunt și alte exemple de desorientarea ce domnește în guvern cu privire la problemele financiare, învederându-se astfel cât de necesară și utilă ar fi prezența unui ministru de finanțe specialist, atent și realmente răspunzător de bunul mers al finanțelor publice. Iată, de pilda, proectul zis pentru încurajarea construcțiilor, elaborat de ministerul muncei, în care s’au introdus principii absolut inadmisibile și cari schimba cu totul caracterul impozitului global pe venit, atât de important în sistemul nostru de impozite. Numai o concepțiune ca acela a d-lui ministru al muncei a putut să producă o atare comfuziune financiară. Inadevăr, în nici o țară din lume unde funcționează impozitul global pe venit, nu se fac excepțiuni, căci, odată porniți pe calea excepțiilor și a scutirilor, ele se înmulțesc și întreg impozitul devine iluzoriu. Pretutindeni impozitul global se pune pe venitul total al contribuabilului, de oriunde ar veni el. Aceasta e și teoria, și practica financiară în toate tarile. Negreșit că numai în lipsa unui ministru de finanțe răspunzător s’a putut ivi o atare conceptiune primejdioasă pentru echilibrul bugetar și pentru sănătoasa desvoltare a sistemului nostru fiscal. D-l ministru al muncei, care prin măsurile sale nechibzuite din perioada de la 1920 —1921 a produs multe dificultăți bugetare, reîncepe acest joc primejdios, și viitorii miniștrii de finanțe, fie ei generalul Averescu sau alții, vor avea să sufere consecințele acestor grave erori. Am exprimat deunăzi o speranță și anume că șeful guvernului nostru să poată împlini în România rolul pe care l-a avut în Franța d-l Poincare, adică acela de ministru de finanțe efectiv, care să aibă și autoritatea și priceperea de a duce o politică financiară sănătoasă de consolidare și economie. Oficiosul guvernului ne-a răspuns că d-l general Averescu nu are nevoie de secțiunile noastre. Se poate. Dar nimeni nu ne poate opri să nu exprimăm opiniei publice îngrijorările noastre asupra felului cum se pregătesc și se soluționează probleme însemnate care pot primejdui fie desvoltarea și propășirea economiei naționale, fie consolidarea financiară. m *3 •< >__I'.1* A _1— In urma întrevederilor succesive de la Quai d’Orsay între d-nii Briand lord Greve, baronul Avezzana și d. Spalaikovici, se pare că guvernele englez, francez și german, sunt de acord ca o comisiune de anchetă să plece pentru a-și da seama la fața locului de exactitatea nemulțumirilor formulate de guvernul italian, contra Iugoslaviei — scrie d. Auguste Gauvain in „Debats“. Se știe că guvernul din Belgrad ar tine că acea comisiune să fie aleasă de Societatea Națiunilor, însă d. Mussolini e de altă părere in guvernul din Londra ca și cel din Paris doresc na nti Stffleth-pitoet îi esiminea prin amănuntul acesta. Ambele cabineteau preferat să recomande o comisiune nealeasă de instituția, de la Geneva, între,care să fie și atașații militari acreditați la Belgrad. Rămâne să se stabilească cine va alege pe anchetatori, guvernele aliate, sau conferința ambasadorilor . Dacă Societatea Națiunilor nu intervine, negreșit că numai conferința ambasadorilor ar fi autoritatea cea mai în măsură să facă acea alegere delicată, o adaugă d. Gauvain. Unele ziare italiene caută să întrețină conflictul Ar mai fi însă și altă soluție , cunoscând dorințele bărbaților de stat cari se consfătuesc la Paris, guvernul din Belgrad ar putea formula o propunere ce ar fi imediat acceptată " Dar d. Mussolini ține oare cu adevărat ca să se facă acea anchetă? După cele publicate in diferite organe ale presei italiene, nu se poate constata o atmosferă tocmai favorabilă anchetei. Dintre toate ziarele „Impero“ are tonul cel mai agresiv spunând între altele : — Dacă Iugoslavia va stărui în atitudinea ei provocătoare, răsboiul contra ei va fi considerat de noi și de restul Europei, ca acele răsboae coloniale la cari adeseori marile puteri sunt nevoite să recurgă în mijlocul indiferenței universale“. ■ Ori acest fel de a scrie este cât se poate de neadmisibil în momentul când se caută o soluțiune împăciuitoare între ambele țări. Războiul „colonial“ al Austro-Ungariei din 1914, nu sa desfășurat chiar în mijlocul indiferenței generale — observă cu fineță d. Gauvain. Crede Impero cu adevărat că o agresiune a Italiei contra Iugoslaviei ar fi doar o expediție scurtă și fără răsunet în lume? Este el atât de sigur că poporul italian ar fi dispus să se arunce într'o atare aventură ? Poporul italian dorește pacea. Albania contra oricărei ocupații militare După ce-și exprimă convingerea în dorința de pace de care e îmflețit poporul italian, d. Gauvain, adaugă: S’a spus adesea ori că dacă în 1914 ar fi existat Societatea Națiunilor, răsboiul ar fi putut fi evitat. Ori de astă dată ea există și chestiunea albaneză trebue astfel tratată încât orice conflict să fie rezolvat. Expunând în rezumat situația internă politică și financiară a Albaniei, Gauvain se întreabă cum poate fi Iugoslavia făcută responsabilă de inevitabilele tulburări interne albaneze. D Mussolini va crede că e necesară o ocupare militară a orașului Scutari sau Valona pentru restabilirea liniștei în Albania. Dar în ambele ipoteze însuși albanezii ar reacționa după deprinderile lor seculare. Din oricare grupare politică ar fi, ei sunt ostili oricărei ocupații militare străine, ei se vor răscula contra ei și ar fi acolo lupte fără sfârșit, întreg Balcanul și restul Europei ar risca să fie târât în cele mai periculoase complicații. Ce ar câștiga Italia din gestul ei, nu se vede. Adevăratul ei merit este de a întreține relații bune cu statele de pe țărmul opus al Adriaticei, relațiuni cari ar ușura și desvolta schimburile comerciale. Este deci absolut necesar ca să se aranjeze cât mai repede și mai prietenos, incidentul stârnit de nota italiană. Nu trebue pierdut din vedere că mai curând sau mai târziu, chestiunea albaneză va trebui să se pună în tot complexul ei și aceasta nu se va putea face în condițiuni pașnice decât în fața., Societăței Națiunilor. Pentru Dace CHESTIUNEA ALBANEZA și Societatea Puterile aliate față de diferendul italo-iugoslav m «•nD ARMONIZARE POLITICA Proectul pentru armonizarea salariilor, alcătuit de. d. Manóileacu, are multe lipsuri, isvorăte din neseriozitatea autorului. Are altele însă ce nu se pot atribui decât zimți îngust politicianism. Intre acestea, sunt în special foarte grave călcarea drepturilor câștigate de slujbași, și culoarea statutului funcționarilor. 1). Manoilescu a împărțit funcționarii Statului, din punctul de vedere al salarizării, în două categorii : acei plăcuți d-sale ,și partidului poporului, și acei neplăcuți Chiar instituțiile au urmat această împărțire, unele au fost favorizate și altele nu, după cum d. Manuilesen avea interes să o facă. In ce, privește drepturile câștigate de funcționari, ele au fost complect, desconsiderate de câte ori acest tânăr democrat a crezut de cuviință. De altfel această inegalitate de tratament nu e decât un început. Desființând prin proectul de armonizare stabilitatea tuturor funcționarilor, d. Manoilescu intenționează să ducă răzbunarea politică și personală, până la ultimile ei limite, scoțând din serviciul Statului pe oameni cari de un deceniu muncesc cinstit și harnic, pentru a-i înlocui cu acei cari formează azi clientela dinrnistă a tuturor miniștrilor actualului cabinet. O pildă vie cu modul de „armonizare“ a d-lv Manoilescu este Consiliul Legisteiv. Spre a se răzbuna pe membri acestei instituțiuni, subsecretarul de Stat de la finanțe, i-a pus și clase de salarizare inferioare acelora la cari aveau dreptul. Azi este însă mai mult decât o răzbunare: este încercarea unei presiuni nedemne, asupra instituției ce va avea să se pronunțe, în chestiunea constituționalității acestui proect. Dacă insă d. Manoilescu și-a închipuit că astfel ar putea influența asupra Consiliului, judecând această înaltă instituție după calapodul diurniștilor d-sgle, s’a înșelat. "Armonizarea politică pe care o face, va avea soarta multora din legiuirile actualului regim: va trăi câțiva zile *mai mult ca legea bincei Danubiene. Tratatul dintre Olanda și Belgia Ministrul de externe al Olandei care in urma refuzului Camerii din Haga de a ratifica tratatul încheiat cu Belgia, a demisionat din această funcțiune. După avizul președintelui Consiliului de miniștri belgian, orice tratative în jurul acestui tratat sunt definitiv excluse. D-l VAN KARNEBEEK ■ "u, ZI CU ZI Președinția „Ligei chiriașilor“ o va lua d-nul Trancu-Iași, pentru ca, nimeni nu a combătut mai cu succes nenorocita lege a d-lui Cudalbu, asupra chiriilor, decât colegul său de pe aceiași bancă. Astfel d. Trancu se trudește ca să dovedească cât de puține locuințe avem, și deci, cât de nenorociți sunt chiriașii în România, iar dl. Cudalbu îi asvârlă direct în libera tranzacție. * De când s’a întors din Spania, d. N. Iorga comunică impresiunile sale tuturor. E regretabil însă că nu a adus și formula după care se constresc castelele de acolo. Aceasta ar fi fost util într’o vreme când criza de locuințe e o problemă pe care numai d. Cudalbii, în înalta sa pricepere nu o vede și nu o apreciază’. Castelele din Spania au și un alt avantaj. Ele se pot construi cu trupele din Venezia, pe care d. Manoilescu le poate oricând importa date fiind bunele sale legături cu finanța italiană. NOTE O DONAȚIE exemplară De mult — adică de atunci de când in terapeutica cancerului a intrat aplicarea metodică a radium-ului — medicii noștri erau puși intr-o tristă atitudine . Ei știau că există un leac vindecător pentru multe cazuri de cancer,— dar știau în același timp că bolnavii lor mureau — mureau cu zile e locul să se repete din cauza tocmai a lipsei minunatului radium. Stasticele se însărcinau să sperie lumea, prin numărul cazurilor de cancer, o boală care nu are nici o preferință, căci nu e clasat socială, nu e situație materială, nu e vârstă, și nu e sex, care să fie pus la adăpost definitiv de groaznicul rac, și totuși medicii nu puteau face nimic, și in România se făceau studii teoretice asupra cancerului, fără ca bolnavii, — bolnavii cei săraci mai ales și cari sunt tributarii asistenții medicale gratuite sau reduse — să poată fi realmente căutați. S-a spus de multe ori că lupta contra cancerului pentru a putea fi dusă cu succes, trebue să fie însoțită de o propagandă în care să se arate nevoia „cuțitului“ în coșurile incipiente, și in al doilea rând, de aprovizionarea cu o cantitate de radium suficientă. Se da ca exemplu Belgia, unde cantitatea de radium este atât de mare încât lupta contra cancerului a eșit acolo din faza teoretică, intrând in acea a aplicării imediate, urgente și gratuite. Dar pe când medicii și opinia publică constatau că intr-o țară unde nu se fac prea multe economii, nu se găsesc acele milioane ce ar fi trebuit unei lupte serioase contra îngrozitoarei boale,—iată că deodată apare un om , un om care face un gest ce este menit să rămână exemplar în paginele frumoase ale umanității. El se numește inginerul M. Constantinescu, care dăruește ministerului instrucției două milioane pentru ca să se cumpere radium și să se înceapă organizarea unui centru clinic anticanceros. De acum încolo lupta contra cancerului începe cu prospective de succes, căci are acum armamentul ce o poate duce la victorie. Și într-o vreme de relaxare morală.1. când urâtul egoism a pus stăpânire pe sufletele celor mai mulți, când dincolo de „eu“ se pare că nu mai e nimic, fapta d-lui M. Constantinescu are mai mult decât o utilitate individuală ; ea are valoarea unui exemplu, ea are semnificația simbolică a jertfei fără de care lumea nu poate trăi, și nu poate înainta. Sunt mulți ce pun dorința de-a câștiga ei singuri, ca o dogmă a vieței , contra acestora și pentru aceștia, gestul inginerului Constantinescu, vine să lumineze, să ardă idolii răi, să creeze un drum, și să trezească sfânta lumină a jerbei pentru binele comun, într-o epocă in care durerile și suferințele acoperiseră sub cenușe flacăra vie a idealului... FETRONIUS k Vineri 1 r<!£@, t.927 Legăturile noastre economice cu Italia In privința legăturilor noastre economice cu Italia, rectorul Academiei de comerț adaugă că urmările tratatelor dintre această tară anemice Expansiunea economică a României in Orient 110 MI I ■ [UNK]Will IM MIHI I [UNK]! !■ NI II Bill--------------- Un studiu al d-lui dr. I. N. Angelescu, rectorul AwammmmmmaaBmmm n—p—wh— araam—^— cademiei de înalte studii comerciale In ultimul număr al revistei „Analele economice și statistice” a apărut un interesant studiu al d-lui prof. dr. I. N. Angelescu, rectorul Academiei de înalte studii comerciale și industriale, în care examinează tendințele actuale de penstrațiune , economică în Franța și Italia. Analizând tot pe Orient față de atitudinea României, D-sa arată cum locul Germaniei, care înainte de război visa drumul de pătrundere în Orient — și pe care îl realizează în parte — este azi disputat de către Anglia, au obținut aceste puteri, în anii de după război, ca influență și stăpânire, d-l prof. I. N. Angelescu crede că locul cel mai bun din punct de vedere,nl, victoriul penetrațiunei către Răsărit și Asia îl ține astăzi Italia, al cărui program de acțiune diplomatică e vast, dar și conștient. E conștient — spune d-sa — fiindcă Mussolini își dă foarte bine seama că în Italia populațiunea mereu crescândă se înăbușe. Diplomația economică a Italiei In asemenea condițiuni desigur că „Ducele“ nu va cruța nici energia sa, nici artificiile diplomației, pentru ca visul său imperialist să încerce oarecari reușite. Cât va realiza el din tot ce dorește, nu se poate ști. Pentru fiecare stat balcanic. Italia, în politica sa externă, rezervă un necunoscut. Este desigur un succes pentru Italia atât tratatele sale cu Iugoslavia cât mai ales acel recent cu România. Dar față de celelalte state balcanice, ce mai rezervă oare politica italiană? Ținta ei este desigur mai îndepărtată decât Bosforul. Iin aceeaș ordine de idei d. I. N. Angelescu arată că’n acțiunea diplomatică a Italiei, există un „necunoscut“ pentru fiecare stat balcanic. și România se vor preciza în comvențiunea ce se tratează cu delegații români la Roma. Oricum ar fi România nu poate avea decât o singură tendință: valorificarea pozițiilor sale naționale și a situațiunilor geografice în folosul poporului ce le posedă. In convențitipiile ce vom încheia trebue să facem să se înțeleagă că la noi nu este teren propriu unei zone de influență economică alta decât aceea românească, dar că în limitele posibilității și’n acord cu împrejurările căntimporane, noi putem merge mână în mână cu ’alții acolo unde interesele vor V da comune. D-l dr. i ECOURI , ultimul timp se poate observe o creștere a participării femeilor la lucrările științifice în Rusia. Din 1.250 aspiranți pentru corpul de predare în Universități, aproape o treime o formează femeile. Dintre profesoarele de astăzi de la școlile superioare din Moscova se poate aminti în primul rând profesoara de filozofie I. S. Stern, profesoara de paleontologie M. V. Pavlova, directoarea institutului științific din Moscova Rocepova profesoară de igienă socială la Institutul pentru apărarea mamei și copiilor, docența în Chirurgie Bagastova, profesoara de geologie la universitatea din Aloscov, Varsonovieva ș. a. u nul din monumentele cele mai interesante din Fraga care atrage atenția vizitatorului, este vechea catedrală a Sf. Vitus care posedă două turnuri gotice și o cupolă puternică în stil baroc. Construcția acestei clădiri a fost începută acum vreo 580 ani de către regele Boemiei și împărat al Germaniei Carol al IV-lea. Marele plan al catedralei gotice n’a fost însă nicirmat nici de el, nici de urmașii loi Secole întregi s’a lucrat și când după războiul mondial s’a înființa republica cehoslovacă, marele monument nu era încă gata. In ultimii 10 ani construcția se apropie de sfârșit și catolicii din Cehoslovacia doresc ca în anul când se va face în toată țara mari solemnități pentru comemorarea unui mileniu de la moartea de martir a patronului Boemiei Sf. Vardavi să inaugureze și această catedrală a cărei istorie a strâns legată de aceas poporului ceh. In ultimal timp s’a observat in Viena o evidentă creștere a numărului de licitații artistice. Cauza acestui eveniment trebue căutată in faptul că fosta, noblime, aflându-si acuma ,într o situație financiară dificilă, e nevoit să vândă obiectele de artă de valoare. De asemenea și îmbogățiții de război care în timpul inflației au pus o parte a averii lor în colecții de artă, sunt, acum,siliți să se revândă. Prețurile obținute la aceste licitații sunt în genere scăzute, deoarece interesul pentru tablouri și industrie de artă e foarte mic acum. Aceasta mai ales pentru vechii maeștri vienezi. Prețuri ceva mai ridicate realizează numai tablourile pentru care se interesează străinătatea. La licitațiile ținute până acum în Martie la Dorothea și Wawra, au obținut prețurile cele mai mari tablouri de mică însemnătate ale lui Bukoweki (2,300 shilingi) pe când tablourile vechilor pictori vienezi, odată atât de mult agreate, n’au ajuns nici la o mie shilingi ,,, Continuare in pag. 2-a In articolele apărute anterior, au indicat principiile și măsurile de ordin general, cari trebuesc avute în vedere, înainte de a întreprinde orișice operă de îmbunătățire și de dezvoltare a orașelor noastre, și în special, a Capitalei. Cred că am putut face dovada că, fără întocmirea unui vast plan de sistematizare, în înțelesul cel mai larg al cuvântului, adică cuprinzând un program rațional, complect, și bine studiat al dezvoltărei tuturor activităților unui oraș pe timp de trei Estetică edilitară Legislația m urbanism și PLANUL de SISTEMATIZARE al CAPITALEI de arhitect SONAL. SAVIOESCU parecari. directive de ordin practic, cari pot contribui la reușita unei asemenea întreprinderi. Am mai semnalat însă, că pe lângă toate măsurile de ordin tehnic, mai trebue preparată o întreagă legislație specială care să înlesnească aplicarea măsurilor tehnice. In adevăr, în starea de fapt de azi, cele mai bune intențiuni de realizare se împiedică de obstacole aproape de neînvins, la baza cărora stă problema financiara. Pentru realizarea unui plan de sistematizare, trebuește sau patru decenii, nu se poate dată comunei posibilitatea nuiiface nimic serios, nimic trainic,loacelor bănești. Obținerea adesa pe de altă parte am indicat tor mijloace se poate asigura prin două serii de măsuri: 1) Dotarea comunei cu fonduri speciale, 2) Micșorarea cheltuelilor ce trebuesc angajate. Seria a doua de măsuri, prezintă o importanță deosebită și reclamă o reformă a legislației noastre, de care ne vom ocupa în acest articol. O mare dificultate pentru comună, constă in dobândirea terenurilor necesare , pentru traseul străzilor și pentru amplasarea diferitelor așezăminte comuniste: clădiri, uzini, parcuri, squaruri etc. In starea actuală, dobândirea lor se face pe o cale de expropriere, care — grație legei în vigoare, — este extrem de oneroasă, și face ca Primăria să renunțe de cele mai multe ori, la lucrările de amenajare pe cari ar voi să le întreprindă. Când va exista un plan de sistematizare, va fi și mai rău. Va ajunge, ca orice proprietar de teren viran, să afle că pe locul lui este proectată de exemplu, o stradă, ca el să se grăbească sași valorifice imediat terenul, cerând o autorizațiune de construcție, iar Primăria, în lipsă de fonduri disponibile, sau daca evacuarea ar fi prea ridicată, va fi silită să elibereze autorizația cerută, și să renunțe la strada proectată. Și încetul, cu încetul, pe această cale, va trebui să renunțe la aproape tot planul de sistematizare. Aceasta, pentru că legea de expropriere, nu mai corespunde nici scopului, nici principiilor moderne de urbanism, și paralizează acțiunea comunei. •— Va trebui așadar ca, înainte de toate, să se modifice această lege, în sensul legilor adoptate de țări străine, legi cari, singure, au îngăduit acolo o bună și frumoasă dezvoltare a orașelor. In dorința de a provoca o discuțiune, care să lumineze și să convingă publicul nostru, și mai ales forurile competente, vom arăta pe scurt, caracteristicile noilor legislații străine. In Franța, de exemplu, noile legi privitoare la expropriere și la sistematizare, *) prevăd următoarele dispozițiuni esențiale: 1) Alinierile viitoare, precum și rezervarea viitoarelor spații libere, prevăzute de planul de sistematizare, sunt obligatorii și nimeni nu poate căpăta autorizație de a construi pe terenurile, sau porțiunile de teren atinse de aceste alinieri sau spații rezer-1) Legile din 14 Martie 1019, 19 Iulie asupra amtenajărei orașelor. Legile din 6 Nov. 1918 și 17 Iulie 1921 asupra exproprierei. vate. Această interdicțiune de a construi se întinde pe un termen de 15 ani, pentru zona aglomerațiunei urbane, cu singura rezervă că: Primăria sa declare că va efectua în acest termen de 15 ani, partea, de lucrări din planul de sistematizare, referitoare la aceste terenuri, votând și primele credite pentru începerea lucrării, sau, având posibilitatea, pentru lucrări de un interes general, să ceară contribuția județului sau a statului. Exproprierea se face în momentul pe care-l alege Primăria, în cursul celor 15 ani. — Pentru terenurile din afara aglomerațiunei urbane termenul interdicțiunei de a construi se ridică, în aceleași condițiuni, la 30 ani. 2) Primăria are dreptul să provoace, de la început, evaluarea unui teren supus unei viitoare exproprieri. Ea este astfel pusă la adăpostul surprizelor viitoare, și este scutită de a plăti plusvaluta pe care o câștigă un teren, fie din cauza urcărei valorilor funciare, fie din îmbunătățirile edilitare ale vecinătăților, pe cari le crează și plătește comuna, dar pentru cari proprietarul n’a contribuit cu nimic. 3) Primăria devine posesoarea plus valutei cu care se sporește orice fond urban, din faptul creăm de lucrări edilitare în vecinătate, afară de plus-valuta mai mică ca .15% din valoarea fondului considerat, care rămâne proprietarului. Proprietarul are și el dreptul ca în locul plății plusvalutei, să ceară el, exproprierea, plătită conform valorii primitive a fondului. 4) Proprietarii sunt obligați să contribue în oarecare măsură la diversele cheltueli pentru lucrări edilitare ca pavaje, canalizație pe o stradă nouă, scăzânduse bine-înțeles cu atât, cifra plusvalutei, pe cari sunt datori s’o restitue comunei. 5) Exproprierea pe zone, prevăzută și în legea noastră administrativă, și de care vom vorbi mai departe. Numai grație unor măsuri de felul acesta, se pot începe acum, în Franța, după o lungă perioadă de stagnare, lucrări serioase, de modernizare. Numai în acest fel, și în Germania, orașele, așa de înapoiate înainte de 1870, au putut căpăta acel avânt extraordinar, care a uimit lumea. Măsurile expuse mai sus, au să pară, desigur, multora drastice. Trebue însă ales între hanii de astăzi ai orașelor noastre, și perspectiva unei modernizări serioase La noi, actuala lege de expropriere, și spiritul în care este aplicată, zădărnicește orice progres. Compoziția juriilor de evaluare face ca Primăria să rămâne mai totdeauna în minoritate. Aprecierea valorii fondului se face numai în folosul proprietarului căruia i se atribue efectele ultimelor îmbunătățiri edilitare, adică, tocmai contrariul de ce se face în Franța. Acest procedeu face ca să nu se poată duce la bun sfârșit, o mulțime de lucrări. Un exemplu tipic îl oferă străpungerea bulevardului I. C. Brătianu unde, exproprierile făcându-se succesiv, în decursul anilor se provocase treptat sporuri de valoare a terenurilor rămase neexpropriate, sporuri pe cari Primăria le crease, și pe care totuși era, datoare să le plătească, proprietarilor. Mai trebue considerat că în alte țări, ca Olanda și altele, legislația e și mai drastică. Când orașele noastre vor fi si ele, înarmate cu legi similare, vor putea face să se respecte planul de sistematizare fără prea mari greutăți. Fondurile nece