Viitorul, octombrie 1927 (Anul 20, nr. 5882-5907)

1927-10-14 / nr. 5892

&raus al deisi-zecesea No. 58926 PACINI 3LEI rs. idtaba 6 Lil ptr. tii streinetete ABONAMENTE IN TARA Un an--------- 700 lei Şase luni------— 350 „ Trei luni-----------200 _ In streinătate Un an-----------1460 lei Şese luni — — 700 „ Trei luni — *1 400 , REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADĂ ACADEMIEI No. IT Telefoanele • Direcţia 351/23 , Redacția si Administraţia 349/23 si 305/11 ASI , /,y ?,*,, , ^ ViiBeri 14 Octombrie, 1927 Viitorul jl i f.MECIURI COMERCIALE Se primesc direct la Acministratia ziarului Mr icaotmie 17 si i» îdale Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug 4® LEI EX. in TAXA 6 LNI ex. in streinatate PROPAGANDA MAGHIARA SI o In lămuririle pe care d. dr. Lupu, ministrul muncei a binevoit să le dea ziarului nostru cu privire la chestiunea optanţilor unguri, s’a pus în adevărata lumină tendinţa ce se urmăreşte de către cercurile maghiare, şi anume acea de a lua o ofensivă contra tratatelor de pace. Procesul optanţilor nu este decât o primă manifestare a unei atitudini care urmăreşte altceva decât apărarea a două sute de proprietari rurali. Este la mijloc o politică de răsturnare a celor stabilite pentru garantarea păcei europene şi pentru ca drepturile naţionale cu atâta greutate câştigate, să cadă iarăşi în sfera litigioasă de dinainte de război. D. dr. Lupu a explicat la Geneva ziariştilor din toată lumea că procesul optanţilor caută să atingă reforma agrară din România, care este una din cele mai importante legiferări sociale de pe urma căreia Europa a putut avea aci, o santinelă sigură faţă de vântul anarhiei şi internaţionalismului distrugător. Societatea Naţiunilor este astfel pusă în faţa a două concepţiuni: Una larg democratică a statului român, care a dat exemplul celei mai largi reforme agrare, şi cealaltă feudală a Ungariei, pentru care învechitele forme de organizare socială sunt în vigoare şi preconizate de ea. Această atitudine a Ungariei faţă de noi, are deci un temein adânc şi anume revendicările uinui stat, care crede că prin acţiunea lordului Rothermere, ori prin o vie propagandă în străinătate, poate să r răstoarne starea de lucruri existentă. O ofensivă politică, infructuoasă desigur în ultimele ei rezultate, ca orice acţiune ce vine în conflict cu sentimentul general al opiniei publice, dar care totuşi poate să fie dăunătoare prin efectele ei morale. Şi iată de ce , o parte din minoritarii de la noi pot fi încurajaţi de această propagandă, şi cu modul acesta să ia atitudini cu tendinto centrifuge dăunătoare şi nouă şi lor. Minoritarii au totul de câştigat din o conlucrare paşnică cu statul român, şi progresul general se întemeiază tocmai pe această identificare de interese. Sferele cu răspundere politică de la noi, în fara atitudinei venite de la Pesta, şi a ecourilor ce ea le poate avea în cercurile minoritare din România, nu au decât o singură linie de urmat şi anume acea de a opune tendinţelor centrifuge o acţiune românească din care orice preocupare măruntă să lipsească. In faţa ofensivei din afară, se cere astfel, mai ales in Ardeal o apărare conştientă şi inspirată de interesele românismului. Constatăm, însă, cu părere de rău că partidul naţional-ţărănesc dovedeşte prin modul cum voeşte a face din Ardeal centrul agitaţiilor politice de partid, că nu înţelege rolul menit a-i juca partidele politice în situaţiile grele ca cele de acum. Alegând Alba-Iulia — oraşul care reprezintă pentru românism ce face Roma ,reprezenta pentru memoria unei latinităţi victorioase — ca centru de întruniri politice, partidul naţional-ţărănesc, vine să încurajeze în Ardeal agitaţiile centrifuge, şi să facă astfel involuntar jocul acelora cari urmăresc cu tenacitate slăbirea statului român. In locul unei politici curat româneşti, în care să nu fie vorba decât numai de apărarea intereselor naţionale, desbrăcate de patima de partid, naţional-ţărăniştii, duc în Ardeal campania lor de ponegrire, de negaţiune, de stânjenire a progresului, de agitaţie violentă, şi fac din cetatea încoronărei, locul unde se concentră ca într’un stat major războinic forţele de luptă şi de ofensivă... contra intereselor româneşti. Acei minoritari cari caută la Pesta linia de conduită, vor vedea astfel în acţiunea partidului acesta un nesperat ajutor indirect. Iată de ce socotim că în ceasul cel din urmă va veni reculegerea, şi că acţiunile ce pot slăbi rezistenţa statului român, nu vor fi duse până la capăt. Cele explicate de d. dr. Lupu, cu privire la propaganda ungurească — explicaţiuni cari sunt întemeiate pe o cunoştinţă reală a curentelor europene sunt de natură să oprească pe naţionalţărănişti, de la atitudini adânc dăunătoare ţârei. Se vorbeşte în momentul acesta de o concentrare a tuturor instituţiilor de cultură, în special a celor şcolare, în Ministerul Instrucţiunii, care astfel ar deveni Ministerul Culturii Naţionale. Aşadar, pe câtă vreme astăzi Ministerul Şcoalelor înglobează toate şcoalele de cultură generală şi o mică parte din cele profesionale, — majoritatea acestora din urmă fiind repartizată la alte Ministere: Agricultură, Incluşi I 'o : - ’Eil...—Ujj—.. că’ şi operei de culturalizare extraşcolară, condusă de Casa Şcoalelor, i se va da o extindere mult mai mare, mai ales prin faptul că şi societăţile culturale particulare îşi vor avea locul lor în noua organizare, vom considera ca adecvată titulatura de Minister al Culturii Naţionale. , Asupra rezultatelor, pe care le-ar putea da noua instituţie, înclinăm a fi optimişti, dacă la organizarea ei se va ţine seamă _jJL—£ât«n !fri 171 a vantajele reformei proectate : 1) Un prim mare avantaj ar fi realizarea unui organism cultural unitar, în care diferitele centre de activitate — oricâtă diferenţă specifică ar exista între ele — sunt în strânsă legătură unele cu altele şi astfel culturapulsează viguros şi liber în toate direcţiile, aşa cum sângele circulă în organismul animal. O asemenea organizare armonică ar facilita : şcoalelor de cultură generală raportul cu viaţa socială, şcoalelor profesionale, contactul cu elementele fundamentale ale culturii generale, şi învăţământului în general relaţii strânse şi variate cu opera de culturalizare a masselor populare. 2) Un avantaj de ordin practic, referitor mai mult la organizarea şcoară, este că în învăţământul secundar, pe baza unei culturi gimnaziale comune, am putea institui, în aceeaş şcoală, aceeaş şcoală secundară ar putea ridica pe piedestalul de cultură generală gimnazială un curs liceal tot de cultură generală, unul comercial, altul agricol, sau industrial, ş. a. m. d. . „ 3) In ce priveşte propaganda culturală în masele populare de la ţară şi de la oraş, noua organizare i-ar garanta, eficacitatea, prin stabilirea unui scop bine precizat, a unui program de activitate dar şi unitar şi prin agenţii culturali chemaţi să realizeze programul, pe care i-ar oferi în special şcoala (Institutori, profesori secundari, universitari). Dacă până acum s’a vorbit de o extensiune universitară, în sensul unei lărgiri a sferei de activitate a Universităţii, prin opera de culturalizare, pe care profesorii acestei Instituţii ar întreprinde-o în jurul centrului Universitar, de acum înainte ai îi vorba de o extensiune şcolară, în dere a culturii. In felul acesta s’ar stabili o corelaţie nu numai între diferitele centre de propagandă culturală dar şi între cultura intraşcolară şi cea extraşcolară. Bineînţeles, nu trebue să mergem cu entuziasmul pentru culturalizarea masselor atât de departe, încât să-i facem pe profesori a-şi neglija îndatoririle lor din năuntrul şcoalei, căci oricum am privi problema culturii, factorul esenţial de răspândire al luminii rămâne tot şcoala. Să trecem acum la desavantajele mai însemnate ale nouei organizări : 1) Prin înglobarea tuturor şcoalelor cu caracter profesional în Ministerul Instrucţii se va reduce considerabil contactul acestora cu centrele de activitate comercială, industrială, agricolă, în care va trebui să se desfăşoare activitatea viitoare a absolvenţilor acelor şcoale. Astăzi Ministerele 2) Se va reduce simţitor sprijinul acordat şcoalelor speciale. Astăzi, spre ex., Academia de Comerţ e copilul răsfăţat al Ministerului de Industrie şi Comerţ. Dovada o avem prin palatul splendid al acestei Instituţii, realizat în 2 sau 3 ani. Devotamentul Rectorului Academiei şi dărnicia unor mari Instituţii comerciale şi industriale ar fi fost stânjenite, poate chiar zădărnicite, dacă Ministerul ar fi refuzat concursul său. De asemeni, şcoala Politehnică e un copil bine îngrijit al Ministerului Lucrărilor Publice, ceea ce explică in mare parte promptitudinea cu carese completează localul acestei instituţii, laboratoriile şi atelierele de care dispune. Când însă aceste instituţii şi altele similare, vor deveni copii adoptivi ai Ministerului Instrucţiunii, care şi aşa are prea mulţi copii de îngrijit, evident că afecţia-3) Un al treilea dezavantaj, pe care-l accentuează unii adepţi ai separaţiei complete între şcoalele de cultură umanistă şi cele profesionale, dar care, după părerea noastră, poate fi mult redus, poate chiar înlăturat, este tulburarea atmosferii de idealism a şcoalei clasice umaniste, prin contactul ei prea apropiat cu utilitarismul şcoalei profesionale. Reducerea considerabilă a acestor dezavantaje şi accentuarea avantajelor menţionate mai sus, credem că s-ar putea realiza, dacă am reuşi să coordonăm diversele şi variatele Instituţii şcolare, fără a stânjeni prea mult independenţa lor de acţiune, dacă, cu alte cuvinte, am ajunge a acorda cât mai multe drepturi de manifestare şi desvoltare individuală fiecărui gen de şcoală, garantând totuşi posibilitatea unei complete armonizări între diferitele treimi----------------------- Probleme culturale MINISTERUL CULTURII NAȚIONALE de GEORGE G. ANTONESCU Profesor la Universitatea din București POLITICA SOCIALIȘTILOR ENGLEZI — Laburiștii sunt acum în căutarea unor pretexte pentru a începe lupta contra guvernului - Congresul partidului travai.list englez de la Blackpool, va marca începutul unei noui faze în lupta pe care stânga socialistă o duce contra cabinetului conservator prezidat de d. Baldwin. Ideile discutate în congres vor constitui fondul programului susţinut de Labour Party în campania electorală ce ar fi să se deschidă în anul ce vine în Marea Britanie, deşi nu e de prevăzut că guvernul se va decide să dizolve parlamentul" pentru a recurge la noul alegeri în 1928 — observă „Temps“ analizând luptele dintre cele două mari partide britanice. Majoritatea conservatoare care numericeşte e mai puternică din câte au fost cândva în Camera Comunelor, va continua să susţină guvernul actual, astfel că nu se poate prevedea pe ce chestiune s'ar putea din nou recurge la consultarea electorală. Fără îndoială că guvernul Baldwin care a succedat în, 1924 cabinetului socialist Macdonald suferă efectele uzurei produsă de exercitarea puterei oricărui guvern, însă aşa cum este, cabinetul Baldwin se află în condiţii absolut normale pentru a continua executarea marilor îndatoriri ce şi-a asumat. Negreşit că cei cari îşi asumă responsabilităţile guvernării nu pot înfrânge unele crize cu o gravitate deosebită ca cele provocate în Anglia de tentativa de grevă generală, greva minerilor ce s’a prelungit peste şapte luni şi lupta necesară contra agitaţiilor comuniste care a sfârşit cu ruperea legăturilor cu sovietele — fără a stârni şi nemulţumiri. Ar fi însă o greşală să se creadă într'o schimbare radicală în opinia publică şi într’un desacord profund între guvern şi majoritatea naţională care l-a impus la cârma ţărei. Atitudinea opoziţiei Dat fiind situaţia reală opoziţia îşi face iluzii când socoate că influenţa partidului liberal unită cu activitatea partidului laburist va face necesare alegerile generale în 1928. O consultaţie electorală ar reduce poate din majoritatea conservatoare de astăzi, însă nimic nu vădeşte reuşita ce ar putea avea partidele de opoziţie reunite — insistă organul francez. Liberalismul britanic prins între curentul conservator şi curentul laburist — acesta din urmă din ce în ce mai influenţat de spiritul socialismului continental — nu are sorţi de isbândă pentru a redeveni un factor politic capabil să se afirme folositor prin propriile sale mijloace. Cel liberal nu mai este decât un partid de sprijinire şi nu personalitatea d. Lloyd George i-ar putea asigura şansa de a maii juca în împrejurări determinate, un ■ d upă un congres preponderant. Iar în ce priveşte partidul laburist ar trebui o răsturnare complectă a situaţiei ca să poată pretinde să devină majoritate în parlament şi experienţa de guvernare ce a făcut cu d. Macdonald i-a dovedit că are mai mult de pierdut decât de câştigat dacă ar voi să lucreze cu spirijinul altui partid şi să trebuiască să guverneze fără a fi în măsură de a realiza oricare punct din programul său social. Ce urmăresc SsLstirîştii împrejurările în cari a fost deschis congresul laburist la Blackpool, tinde să stabilească mai ales că acest partid e în căutarea unui teren favorabil pentru a porni un atac susţinut contra guvernului conservator. Şefii laburiştilor sunt în căutarea unei sau cji iar două chestiuni cu caracter general cari să intereseze masele populare, în afară de programul socialist pentru a avea bazele asaltului contra guvernului. Astfel s'ar creia o diversiune pentru dificultăţile cu care are de luptat partidul laburist. Aceste dificultăţi de nu vor fi repede învinse, riscă să producă sciziuni şi să compromită grav acţiunea laburistă. Nereuşitele grevelor au pricinuit leziuni serioase acestui partid şi trade-Uniunilor. Elementele moderate cari socot trade-uniunile numai ca organizaţii pentru apărarea intereselor de breaslă fără influenţă politică, se îndepărtează evident de laburism. Extremiştii acuză pe şefii partidului de „trădarea revoluţiei“ în greva generală şi greva minerilor. Precizarea unei situaţii iar deciziunea guvernului votată de parlament pentru limitarea acţiunei trade-Uniunei pe terenul intereselor profesionale şi interzicerea grevelor cu caracter politic, — deciziune care era speranţa unei lupte decisive — n'a dat trade-Uniunei rezultatele aşteptate. Şefii laburişti atacaţi chiar în partidul lor, sunt într’o situaţie destul de grea. Atacurile contra guvernului evidenţiază încurcătura diriguitorilor acestui partid. Dar oricare alt guvern „burghez“ care ar succeda d-lui Baldwin ar adopta fără îndoială aceiaşi atitudine în faţa aceloraş probleme—gopchide „Temps“. MENIREA tineretului Un ziar reamintind unele directive pe care d. Vintilă Brătianu le-a dat tineretului, într-o conferinţă, se întreabă ce să facem cu acest tineret. Acest ziar ajunge la concluzia că trebue să luăm pilda Americei, în ce priveşte încrederea şi întrebuinţarea ce se dă tinerei generaţiuni. In conferinţa citată, —d. V. Brătianu a arătat în adevăr că România, cu toate că este o’ţară veche, are marele avantaj de-a putea să nu rămâe în făgaşul unor tradiţii, care i-ar stânjeni avântul. De asemenea a sus că ar fi bine, ca şi în America, s diai cu seamă într'o ţară ca a noastră, atât de reînoită după războiu, să se găsească în spiritul cel nou al tineretului, pe lângă destoinicia dată de o cultură mai înaintată şi energia, puterea de muncă, perseverenţa şi avântul ce-l dă tinereţea. Dar d-sa în acea conferinţă dădea şi un sfat părinţilor, asupra modului de educare a tineretului, în scopul de a face faţă acestor noui cerinţi. Căci numai printr’o educaţie bine îndrumată se pot desvolta aceste calităţi unite cu spiritul de iniţiativă trebuitor şi se poate astfel desfiinţa formula învechită prin care un tânăr în plină vigoare, nu-şi găseşte privivită de afirmare prin propriile lui forţe, ci caută să-şi croiască drumul prin bunăvoinţa şi favoarea altora. Este nevoie deci piai întâi de o educaţie perseverentă a tineretului pentru ca acesta să-şi poată singur afirma calităţile dintre cari iniţiativa şi puterea de muncă trebue să se unească cu cunoştinţe cât mai solide. In această direcţie pilda Americei este preţioasă şi trebue să ne folosim de ea. in POLONIA Situaţia guvernului PILSUDSKI Dificultăţile actualului regim din Polonia constau în faptul, că împotriva lui luptă toate partidele parlamentare, dar şi printre partidele opoziţioniste mareşalul Pilsudski are numeroşi prieteni cari propagă o conciliere, însă în momentul hotărâtor aceste partide trec la lupta deschisă contra lui Pilsudski. In momentul de faţă opinia publică este de partea lui Pilsudski, văzând că dânsul împiedică demonstraţiile infructuoase ale Parlamentului în timpul când tratativele pentru împrumutul extern nu trebue să fie zădărnicite. De partea lui Pilsudski stă acea opinie publică care este încredinţată că guvernele anterioare n’au realizat nimic din cele promise şi că Pilsudski are cea mai mare bunăvoinţă de a ajuta şi de a se îngriji ca metodele de până acum să fie înlocuite prin o colaborare democratică şi pozitivă inti's toţi. (Ceps). MAREŞALUL PILSUDSKI ECOURI Vaporul Crucei Roșii americane „Narissa“ venind din Halifax a sosit la New-York, aducând pe bord epava avionului „Old Glory“. Zilele acestea s-a pus la Topolder lângă Belgrad piatra fundamentală a primei monetării de stat din Iugoslavia. Acest institut va fi prevăzut cu cele mai moderne instalaţii şi va costa 13 milioane dinari. Construcţia va fi terminată în anul 1926. Totodată aceasta va fi şi prima imprimerie de bancnote în Balcani. Monedele şi bancnotele sârbeşti se efectuau până acum în Franţa care prin mijlocirea Băncii Franţei au contribuit la întemeiarea acestei monetării, permițând inginerilor iugoslavi să cunoască de aproape technica baterii monedelor. NOTE In Raiul bolşevic Francezii au un dicton care exprimă un mare adevăr experimental : „Cu cât se schimbă mai mult un lucru, cu atât el rămâne mai degrabă acelaşi!“ Veracitatea acestui dicton se poate ilustra şi prin situaţia Rusiei de azi, care este în tendinţe şi în spirit aceiaşi Rusie ţaristă. Ce s’a schimbat ? Oamenii. In focul unui om, înconjurat de o familie, cu influenţă în stat şi înconjurat de o clasă de funcţionari, vedem câţiva oameni, înconjuraţi şi susţinuţi de o clasă întreagă de simbrigişi, cari din interes apără o formă de guvernământ din care ei scot beneficii. Ar fi astfel interesant de ştiut ce-au fost în vechea Rusie potentaţii de azi. Acest studiu omenesc ne-ar arăta ce ar fi rămas să fie aceşti oameni, dacă ei sau acoliţii lor nu s’ar fi lepădat printr’o crimă, un aşa numit asasinat politic, de ţar şi ţarism. Cei ce au văzut Rusia, în culorile ei adevărate (reporterii Béraud, Leo London, etc.) sunt unanimi a constata că diferenţele de clasă există chiar şi în presupusul imperiu al deplinei egalităţi. Sunt acolo bogaţi ce-şi permit toate plăcerile, şi alături de aceştia cea mai îngrozitoare cohortă de nenorociţi, nemâncaţi şi spirenţeroşi. Mult criticata societate burgheză nu prezintă un astfel de dureros contrast între bogaţi şi săraci, fericiţi şi nefericiţi, ca în „Raiul bolşevic“. Dar situaţia armatei roşii este cu adevărat elocventă. Reporterul lui ,,Le Journal“, d. Leo London, care îşi publică recent impresiunile sale din Rusia ne arată astfel un spirit războinic, cum nu e nici în un alt stat european. Nu se zice acolo, „dacă vom avea războiul“ ci cu siguranţă , „atunci când vom avea războiul“. Armata roşie e de altfel pregătită, instruită, admirabil disciplinată pentru a intra în acţiune. Societatea rusă, în afară de bugetul statului, susţine sacrificiile pentru oştire. O societate cu numele de „Amicii flotei aeriane“, înumără 3 milioane de membri. Activitatea ei e colosală. Există şi o altă Societate Bobrokin, destinată să încurajeze fabricarea gazelor asfixiante. Disciplina este severă, hierarhia ostăşească aidoma ca şi în alte armate. S’au desfiinţat comitetele civile din armată. Şase sute de mii de oameni echipaţi, instruiţi, o flotilă aeriană imensă. — iată ceea ce oferă Rusia egalitară, unei Europe burgheze care la Geneva se munceşte ca să împedice războiul şi să creeze o cât mai durabilă pace ! Nu suntem în drept oare atunci a repeta întrebarea: „Ce s’a schimbat în Rusia, prin aplicarea regimului bolşevic? Nimic. O mai accentuată inegalitate a împărţirei averilor , o sărăcie generalizată în profitul câtorva usurpători, şi o armătură militară care face din Rusia, un stat mai imperalist decât pe vremea ţarismului! PETRONIUS T CUM . Azi când se judecă la tribunalul internaţional din Haga aşa zisul diferend dintre România şi C. E. D., credem folositor pentru opinia publică să facem cunoscut modul cum delegaţii noştri oficiali s’au străduit să apere în faţa celei mai înalte instituţiuni mondiale, Societatea Naţiunilor, cauza regimului internaţional al Dunărei, a cărei dreptate este fără nici o îndoială de partea noastră. Posedăm documentul oficial No. 188 al Comisiunei consultative şi technice, care redă expunerea făcută de d. Gh. Popescu, delegatul nostru, în ziua de 28 iulie 1925 la Geneva; această expunere a impresionat pe membrii comisiunei. Se va vedea apoi cum împotriva uzanţelor, Biroul — prin mijloace diplomatice abile — a ştiut să repună chestiunea într’un cerc restrâns interesat care să susţină punctul de vedere opus celui românesc, pentru a ajunge în faţa tribunalului de la Haga. Origina acestui „pretins” diferend, calificat astfel chiar de guvernul român, — datează din 6 Septembrie 1924, când guvernul englez în numele său şi a guvernelor francez şi italian, a sezisat Societatea Naţiunilor (C. C. T.) pentru exacta interpretare a articolelor 346, 348, 349 din Tratatul din Versailles. Opera României pe Dunăre România a întreprins pe Dunăre o adevărată operă de îmbunătăţire şi creaţiune graţie căreia navigaţiunea se face cu înlesnire şi siguranţă noaptea ca şi ziua, după cum arată numărul mic al acciditelor, care s’a redus cu 90%. Pentru opera sa civilizatoare, România a cheltuit sute de milioane fără să perceapă nici o taxă de navigaţiune; porturile sale sunt din cele mai moderne — după cum de altfel a declarat acum câteva zile numai, d. Sandeman Allen, dispune de un material bogat al şenalului navigabil, cu instalaţiuni perfecţionate pentru iluminat, cu un şantier naval la Giurgiu, bazine şi cale de reparaţiuni, etc. cari înlesnesc navigaţiunea şi asigură circulaţiunea fluvială. In acest timp (1925) — continuă delegatul nostim — taxele de navigaţiune propuse de C. E. D. iau proporţii exorbitante, dovadă protestul guvernului nostru din 1920, pe când lucrările dela Sulina merg greu, depozitele crescând dela 84 mii m8 în 1894 la 1 200.000 în 1924. Efortul românesc a fost fără a mai pomeni de ultimii vizitatori străini, apreciat de personalități cunoscătoare ca savantul Charles Hartley, general Manice, etc. Avizul Comitetului * 1 2 3 4 5 * * După o amplă și foarte interesantă expunere teehnică, economică, istorică și politică, delegatul nostru d. Gh. Popescu examinează avizul Comitetului. Acest aviz arată în rezumat următoarele: 1. Tratatul din Londra (1883), baza argumentărei opuse tezei noastre, este fără valoare juridică, deci nu poate fi aplicat. 2. Articolul 346 din Tratatul de la Versailles este provizoriu şi susceptibil să fie modificat prin Conferinţa Statutului Dunărei dela Paris, 1920. Acest articol deci nu formează o bază juridică. 3. Celelalte articole ale aceluiaş tratat erau deasemenea provizorii: ele au căzut în faţa convenţiunei dela Barcelona desemnată de însuşi tratatul de Pace. 4. Conferinţa Statutului Dunărei dela Paris 1920 era valabil competentă să se ocupe de regimul integral al Dunărei, ceace a făcut de fapt. 5. Singurele acte juridice valabile sunt deci: Convenţiunea dela Barcelona şi Statutul definitiv al Dunărei dela Paris. Toate celelalte consideraţiuni juridice bazate sau invocate de orice tratate sunt îndepărtate de către comitetulfacial juridic. Chestiunea uzului antebelit Este adevărat că înainte de războiu, C. E. D. a exercitat drepturi pe porţiunea de fluviu Galaţi-Brăila, dar aceste drepturi erau un ua tolerat în mod tacit de autorităţile româneşti, cari pentru a se opune tendinţelor de hegemonie austroungare sau ruseşti, preferau C. E. D. prin forţa inexorabilă a circumstanţelor şi cu speranţa ca înn tr’o zi dreptatea se va face României. Dar nu poate fi vorba de consimţirea de drepturi pentru C. E. C. , după cum însuşi comitetul recunoaşte că pe baza tratatelor C. E. J. nu avea niciun drept de jurisdicţiune pe porţiunea de fluviu în chestiune. Acordându-se aceste drepturi speciale — după cum am mai spus prin forţa împrejurărilor, România nu a încetat să protesteze întotdeauna, chiar în faţa Conferinţei de Pace, contra tendinţelor de lărgire a unor drepturi cari ar aduce ştirbirea suveranitatea ţarei Una din soluţiunile propuse de comitet şi anume înfiinţarea de tribunale mixte a fost declarată de inacceptabilă pentru ţară, după cum nu se poate accepta nici o soluţiune care să fie contrară Constituţiunei sau care să atingă drepturile suverane ale ţarei, căci un astfel de consimţământ nu poate fi valabil nici în justiţie, nici în dreptul uman. Soluţiunea trebue să fie o revizuire a regulamentelor funcţionărei C. E. C. — aşa după cum şi Comitetul propune — fie pe baza dreptului internaţional pe fluvii internaţionale, fie pe baza regimului căilor navigabile de interes international stabilit la Barcelona. Chestiunea a fost deferită Tribunalului de la Haga In urma expunere! şi după ce d. Contescu, delegatul nostru juridic, a luat cuvântul pentru chestiunea de drept, Biroul C. C. T. care pregătise mai dinainte rezoluţiunile în această chestiune, printr’o procedare neuzitată până atunci, a făcut ca Preşedintele să supună la vot rezoluţiunea pregătită şi care nu ne era favorabilă. D. Gh. Popescu, delegat la C. C. T. a depus fată de această procedare un protest, declarând că asemenea rezoluţiuni votate in asemenea conditiuni nu angajează guvernul Român. După părerea noastră aci trebue să rămână chestiunea, adică pe baza unui protest formal după cum s’a făcut şi la congresul din Londra din 1883. Din nenorocire, ulterior acestor declaraţiuni, Biroul — găsindu-se îngreuiat de protestul delegatului nostru, — a căutat prin mijloace diplomatice abile să readucă chestiunea numai între delegaţii C. E. D. şi Comitetul special juridic numit de comisiunea consultativă, din a căror discuţiuni — din nefericire — a rezultat hotărîrea de a ne judeca la Haga, fără utilitate pentru nici una din părţi şi slă- bindu-se astfel importanţa delegatului nostru. Consecvent cu susţinerea tezei sale, delegatul nostru D. Gh. Popescu a reprodus și anul acesta (1927) la Geneva declarațiunea cunoscută că decizia dela Haga, dacă ne este defavorabilă Intereselor noastre, nu se va putea aplica. INGINER DAN PERIEȚEANU , Chestiunea Dunărei la Haga FOST SUSPCTA teza românească în fața So-