Viitorul, septembrie 1929 (Anul 21, nr. 6466-6490)
1929-09-15 / nr. 6478
N T INOTE „Amicii Sinaei“ După exemplul Societăţei „Amicii Louvre-ului“, care avea desigur mai puţin nevoe de solicitudinea câtorva, întrucăt avea admiraţia tuturor, câţiva iubitori de natură şi de frumos s-au constituit în societatea „Amicii Sinaei“. O bună iniţiativă, la timp venită. Sinaia — minunată cetate de vis şi feerie — era pe punctul de a cunoaşte faza nostalgică a unui trecut ce se pierde. Treptat minunatul Salon, în care bogătaşii plini de gust ai timpurilor, dinainte de răsboi îşi clădise vile, şi unde se întâlneau vara ambasadori şi protipendadi în jurul Regelui Carol, care atât de mult iubise Sillaia, a cunoscut scările scoborăşului.Bogaţii de altă dată au dispărut. Vilele lor au rămas în părăsire. O lume nouă, necunoscătoare a farmecului Romăniei Mici nu era atrasă spre perfecţiunea, estetică, unică poate în Europa întreagă a Sinaiei. Pentru a aprecia frumuseţea pitorească a naturei se cere o pregătire cel puţin egală cu aceea care e necesară înţelegerei unui tablou, ori unei poesii. Grăbit** vremurilor de azi, nu puteau înţelege astfel în chip integral frumuseţea Sinaei. A venit, apoi, şi gustul de trivial care a făcut ca pe Bulevard cul frumos ca un decor de teatru bine făcut, să se permită clădirea barocelor de lemn. Sinaia trebue să rămână elegantă şi nobilă, căci şi epocile de cea mai integrală democraţie trebue să admită selecţiunea estetică şi eleganţa artistică. Cei mulţi se pot şi trebue să se ridice la perfecţiune, iar nu să fie lăsaţi în mediocritatea aprecierilor banale. Iată de ce Sinaia, trebue să rămână nobilă, pură şi elegantă ca un tablou sau o melodie clasică. „Amicii Sinaei“ constituiţi în societate pot face astfel ca să redea „perlei Carpaţior“ faima de altădată şi splendoarea ce-o merită. Credem, apoi că Sinaia trebue să devină o staţiune de iarnă. Totulconcură la aceasta. Aerul uscat, lipsa de curenţi, absenţa sgomotului oraşului mare, ca şi apropierea de inima ţârei. In aerul ozonificat al Sinaei, iarna se pot face cure de refacere fiziologică minunată. Avem o minune lângă noi şi nu ştim să o preţuim. E păcat. De aceea şi medicii şi iubitorii de frumos sunt de fapt — înscrişi sau neînscrişi şi în societatea de care vorbim — adepţii iniţiativei de a reda Sinaei rangul, pe care ea era aproape să-l piardă în degringolada gusturilor ce a urrr,at după prefacerea războiului. Sinaia va trebui să fie o mâflurie naţională, o încântare a ochitor, un cămin de refacere fiziologică. Escursionişti, esteţi, şi medici se unesc în acest desiderat. PODGOREANU ! Anual douăzeci $1 doilea No. 64786 PACINI Duminici 11 septembrii§29 BUCURESTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administrata darului, Strada R. Poincare 17 ţi la toate Agenţiile de Publicitate .... 6 LEI EX. la ŢARA 6 LEI EX. In STRĂINĂTATE6 LEI EX. IN STRĂINĂTATE Şase luni — — 350 , Trei luni------ 200 . Telefoanele: Ciroatia 351/23, Redacţiaţi Administraţia 349/23 şi 31/11 Manuscrisele nepublicate se detin: 3 LEI EX. in TARA ABONAMENTE REDACTIA ADMINISTRATIA ANUNCIURI COMERCIALE IN TARA Un an------ 700 M In străinătate Un an------1400 lei Şase luni------TOO . Trei Ioni------ 400 „ CINISMUL GUVERNAMENTAL Presa oficioasă, clandestină sau făţişe, care îşi ia rolul de intermediară între guvern şi opinia publică, îndrăzneşte a sfida opoziţia şi a afirma că partidul venit prin bruscare şi ameninţare la cârma ţârei, merge înainte neintimidat de nimeni. Guvernul astfel al d-lui Maniu e presentat de avocaţii interesaţi, ca o înjghebare serioasă, ce va stăpâni înainte ţara, fericind-o cu o operă de guvern care se sbate între inconştienţă ori demagogie. Pentru a calmă zelul acestor susţinători ai partidului de la cârma ţării, şi pentru a deschide ochii guvernanţilor înşişi asupra iluziei ce-şi fac în ceea ce priveşte statornicia şi durata guvernărei, e foarte oportun să le reamintim aceste adevăruri elementare. * IA crede că poate fi posibilă o guvernare susţinută de forme, dar nesusţinută de sentimentul opiniei publice, este a crede că intr’o ţară cu conştiinţă cetăţenească, se pot sfida cetăţenii, şi se pot ataca toate clasele sociale şi amăgi toate minţile, fără nici o răspundere. Aci e marea eroare şi marea vină a guvernului actual. Un guvern nu poate conduce o ţară prin forţa materială a momentului, îi trebue şi atmosfera de încredere generală. Dar ce încredere poate inspira un guvern? ce seriozitate poate prezentă el, când mijlocul de-a veni la putere a fost minciuna, şi când sfidarea este o armă de susţinere actuală ! Partidul care actualmente guvernează ţara a înşelat pe toată Demagogia la lucru lumea; a promis în opoziţie funcţionarilor lefuri în aur, şi ajuns la putere, a desfiinţat statutul ce le garantă siguranţa carierei ; a aruncat pe drumuri pe funcţionarii bănuiţi de o simpatiză cu liberalii; a făgăduit scăderi de impozite, şi la guvern leau mărit, au pactizat cu comuniştii, pentru ca la guvern să nu ştie cum să prevină o mişcare decât înecând-o în sânge... Guvernanţii de azi au dovedit astfel în orice împrejurare o lipsă totală de conştiinţă morală, pentru că au minţit pe toată lumea cu deplină conştiinţă că spun minciuni , precum la guvern au arătat că ştiu să adaoge la minciunile trecutului, cinismul prezentului. „Stăm la putere, pentru că puţin ne pasă de opinia publică !“ O concepţie pe cât de nedemnă, pe atâta de inutilă. O ţară nu se guvernează cu sfidare. Nu se minte şi nu se amăgeşte toată lumea, cu gândul că de acum încolo victoria e câştigată. Prin minciună, şi prin sfidare nu se consolidează un partid, şi imoralismul mijloacelor se traduce în neputinţa de-a domină situaţiile grele şi de-a face faţă problemelor ce se pun pe primul plan al vieţei publice în țara noastră. Nepriceperea, unită cu inconştienţa mijloacelor de susţinere , lipsa de autoritate unită cu cinismul de-a sfida opinia publică, au condamnat regimul politic ce ne guvernează. Şi prin aceasta s’a făcut tărei un mare serviciu, arătându-i-se în chip evident pericolul ce-i prezintă demagogia înșelătoare pentru toate clasele sociale. * SITUAŢIA in POLONIA Varşovia, M. (Rador).—Mareşalul Pilsudski s’a înapoiat aseară la Varşovia, din concediul petrecut în staţiunea climaterică Druskienniki. Se aşteaptă pentru săptămâna viitoare convocarea şefilor grupărilor parlamentre la o consfătuire pentru a se examina o procedură mai potrivită a desbaterii budgetului la Dietă şi la Senat. Demersurile în vederea acestei consfătuiri au fost făcute de preşedintele Consiliului, din dorinţa mareşalului Pilsudski, că va asista la Întrunirea şefilor grupărilor parlamentare. A MAREŞALUL PILSUDSKI acuzi „Dreptatea“ cade în admirație înaintea d-lui Petrovici, care a dovedit „o admirabilă consecvență morală impusă carierei sale politice.“ Sunt excese de elogii cari iau forma celor mai crude ironii. D-l Petrovici e cel d’intâiu care simte usturimea acestor fel de elogii. , , ■.njit!. ,m i ''T i £. Impozitele nu vor fi micşorate, ci menţinute aceleaşi, dacă nu chiar majorate, şi în bugetul viitor. Se dovedeşte astfel că guvernul e consecvent şi că continuă a fi providenţial pentru contribuabili. *— " m .... Q-«1 - ** ■- - — UN INSTINTANEU D-nii miniștri Mironescu si Mihai Popovici după succesul dela Haga „DIRECŢIUNEA TOBEŞTILOR“ Risipa scandaloasă a banului public sub regimul actual a depăşit toate limitele. Intr’o vreme în care deficitul bugetar creşte îngrijitor, atingând 6 miliarde până la 1 Setembrie, şi în care s’au aruncat mii de funcţionari pe drumuri, oprindu-se deasemenea, tot pentru motive de economie bugetară, orice lucrări în interes public, în astfel de zile grele şi împovărătoare pentru contribuabilul român, se dă pur şi simplu iarna în banii Statului. Cetăţenii, cari trăesc sub teroarea fiscală, au dreptul să ceară socoteală guvernului şi să-i tragă la răspundere. Căci este absolut nepermis ca aproape toţi minştrii, sub cele mai stupide şi naive pretexte, să colinde străinătatea, cu familiile lor, exclusiv pe socoteala bugetului. Şi cu ei, membrii majorităţei parlamentare şi şefii de cabinet şi consilierii technici, şi în sfârşit, tot ce e agent electoral, o armată întreagă bate drumurile Apusului, secătuind bugetul desechilibrat. Inutil să adăugăm, ceea ce opinia publică ştie, că şi pentru funcţionarii maghiari iredentişti cari au refuzat să depună jurământul de credinţă s’au găsit alte patru miliarde lei. Dar, în afară de acest dans de miliarde, se risipesc alte miliarde pentru creări de nouă posturi, gros retribuite, evident pentru „ai noştri“. Fără nici o consideraţiune ori scrupul pentru funcţionarii Statului, pe care nu se jenează să-i arunce zilnic pe drumuri, nouile creaţiuni bugetare sunt făcute exclusiv pentru creaturile partidului. Spre a ilustra sistemul, vom cita cazul înfiinţărei unei direcţiuni aşa zisă a torenţilor, la Cluj. Rostul acestei direcţiuni a torenţilor stă în încasarea de salarii mari, pe cari o sumă de „voinici“ figurând în State, le iau în fiecare lună. Şeful lor — şef-director — d. Em. Precup — anunţă „Naţiunea", confratele nostru din Cluj, — are în afară de grase apantamente şi automobil la scară. Par’că se putea altfel . Direcţiunea torenţilor are probabil un înţeles simbolic: exprimă sugestiv istovirea bugetară, din care se scurg, pentru partizani. In torenţi, banii storşi de la contribuabili, prin cea mai nemaipomenită teroare fiscală, în asemenea condiţiuni, ar fi de mirare ca disperarea cetăţenească să provoace o viguroasă reacţiune ? Nu. Noi o socotim chiar cu totul firească şi absolut justificată. Căci, nu se poate îngădui unui guvern de incapabili să-şi bată joc fără teamă de sancţiuni, de o populaţiune îngrijată în ce priveşte ziua de mâine. In faţa sancţiunei cetăţeneşti „voinicii” vor intra, desigur în pământ. A EVREII si ARABII - Anglia nus mai vrea mandatul asupra Palestinei — Revista New Statesman, de o nuanţă mai mult laburistă decât independentă are un articol de fond în care chestia demiterii mandatului Angliei este discutată dintr’un punct de vedere cu totul nou şi interesant. Spune că: „Problema Palestinei n’are să fie rezolvată uşor. A venit, după cum se ştie şi mult anticipata revoltă a arabilor contra evreilor. Putem, desigur, să-i suprimăm manifestările ei fizice prin vasele de războiu, aeropanele şi soldaţii Angliei, dar acestea nu ne vor putea folosi la înlăturarea greutăţii fundamentale. Lordul Balfour, ca ministru pe timpul războiului a angajat Marea Britanie ca să facă din Palestina „Reşedinţa naţională a evreilor“, patria lor cu alte cuvinte. Săptămâna trecută, vorbind fără altă autoritate decât acea acordată părerilor personale ale unui om de stat bătrân şi respectat, d-sa a repetat şi amplificat angajamentul. Ne-a pus însă într-o situaţie foarte grea. Angajamentul său original — care poate că a fost cerut de împrejurările momentului — a fost în sine o săritură primejdioasă în întuneric. Mai mult încă, preia alte angajamente pe cari le luasem mai înainte faţă de arabi. A fost o nesăbuinţă, poate cea mai mare pe care a făcut-o vreodată lordul Balfour în toată cariera sa politică, dar atunci ocupa un loc care-l îndreptăţia să vorbiască în numele Angliei şi angajamentul său, deveni angajamentul nostru şi trebuia respectat. E totuşi o afacere din cele mai nefericite, căci e cât se poate de îndoios dacă vom putea urmări până în cele din urmă idealul Zionist prin forţa armelor. fr .fr * Bineînţeles, că, în momentul de faţă şi probabil pentru câţiva ani încă, suntem legaţi prin angajamentul Balfour. Trebue să apărăm pe evreii imigranţi în Palestina chiar de ne-ar costa sume enorme cari nu ne vor fi plătite niciodată. Dar un atare angajament nu poate fi socotit ca etern — nici n’a trecut prin parlament şi nici n’a fost supus aprobării electoratului suveran al Angliei. Suntem nevoiţi să acceptăm obligaţia pe care lordul Balfour ne-a impus-o dintr-un imbold generos al inimei sale. Dar trebue să fie o limită oarecare de timp pentru acest angajament sau să se aducă vre-o modificare politicii pe care am urmărit-o în Palestina în ultimii zece ani. Nu putem susţine la nesfârşit o minoritate contra unei majorităţi, numai pentru că unul din miniştrii noştri, ne-a angajat pe vremuri, fără să ne consulte la o anumită politică. Totuşi trebue să ne purtăm cum se cade, adică să nu repudiem brusc răspunderile pe cari le-am asumat — cu alte cuvinte să facem cunoscut că după un termen oarecare, cinci, zece, ori douăzeci de ani, Evreii din Palestina trebue să fie gata a-şi conduce ei înşişi afacerile. întreaga situaţie e fără precedent. N’avem nici un interes politic în Palestina şi cu atât mai puţin vre-un interes economic ca să înlăturăm pe arabi în favorul evreilor. Bineînţeles că înclinăm cu totii înspre zionism, adică în favoarea evreilor să emigreze în tara lor proprie, ori unde s’ar afla aceasta. , Uh !-10 Din nefericire Palestina nu este ţara lor decât numai într’o privinţă istorică. Acum aparţine arabilor de mai bine de o mie de ani. Pretenţia evreilor ar fi cam aceaşi bunăoară cu a saxonilor, dacă aceştia ar pretinde că au drepturi asupra pământului Angliei de unde au fost goniţi la anul 1066 Mai scurt, din punct de vedere istoric drepturile evreilor în Palestina, cu tot sprijinul religios, politic, financiar și sentimental pe care-1 aduc, nu au de altfel mai nici un temeiu. Ar fi întocmai ca și cum Anglia ar pretinde Danemarca sau Normandia — căci nu sunt englezii, danezi sau normanzi ? Influenţa financiară evreiască în lumea gazetărească tinde să împiedice orice consideraţie dezinteresată a problemei. Evreii din Palestina formează acum o şesime din populaţia ţării şi pare că s’a ajuns la punctul de saturaţie aşa că în momentul de faţă n’ar mai trebui în tot cazul să se permită noii imigrări evreieşti. Rezultă deci că arabii de acolo sunt în proporţie de 5 la 1 şi cu toate acestea arabii sunt aproape ignoraşi şi evreii favorizaţi în administraţia ţării. Aceasta bineînţeles este aşa cum trebue să fie conform cu termenii nenorocitului de angajament Balfour — când ne-am luat sarcina să înfiinţăm în Palestina arabă o „patrie” evreilor. Natural că arabii protestează, ba încă ne spun făţiş şi cu dreptate că le făgăduisem să păstrăm drepturile arabilor de ambele părţi ale Iordanului.* încurcătura este vădită; nu ne putem îndeplini toate angajamentele luate la finele războiului pentru că unele din ele sunt contradictorii. Chestiunea care se impune este, prin urmare, cum să eşim din această încurcătură fără a repudia nici una din făgăduelile făcute şi cum să păstrăm pacea într’o ţară fulminantă unde totuşi ne-am luat sarcina să păstrăm ordinea. Este absurdă noţiunea că Anglia poate menţine în Palestina o armată suficientă pentru menţinerea unei păci permanente între evrei şi arabi. Evreii sunt perfect în stare să-şi apere interesele singuri îndată ce înţeleg că trebue să facă aceasta. Natural că nu vor face nici o sforţare serioasă în această privinţă atât timp cât cred că o vom face noi în locul lor. Dacă ei vor cu adevărat „o patrie“, trebue să şi-o câştige fără ajutorul trupelor engleze. Noi nu putem să apărăm pe veci minoritatea evreiască cu vasele noastre din Mediterana şi cu rezervele din Malta. Acest lucru trebue să-l lămurim cât se poate de bine. Pentru că dacă evreii vor să aibă Palestina trebue s’o cumpere cu proprii lor bani, iar nu cu banii Angliei şi cu sânge englez. Am cheltuit până acum din amândouă, mai mult decât destul în această întreprindere. a , în actualii», n teroarea claxoanelor Pe când bandiţii aţin calea la răspântia drumurilor, cu cuţitul sau cu revolverul întins, celor ce în aceste vremuri au cutezanţa de a trece barierele oraşelor, aci în Bucureşti, în plin centru al capitalei şi sub privirile binevoitoare ale unei poliţii vigilente, trăim sub teroarea şoferilor şi a... claxoanelor. Dacă nu ne schilodesc sub roţile maşinelor, ne îmbolnăvesc, ne paralizează activitatea, cu abuzul nepermis ce-l fac cu întrebuinţarea claxoanelor. Nu mai este vorba de nişte instrumente de semnalizare pentru prevenirea accidentelor, ci de deslănţuirea unei adevărate urgii sgomotoase fără sens şi doar cu scopul de a da impresia destrăbălării noastre administrative. Intr’adevăr, nu ar trebui îngăduită nici o clipă întrebuinţarea acelor râşniţi, ale căror sunete stridente răsnesc până la mari distanţe şi cari nu-şi au rostul în mijlocul capitalei. De asemeni, a acelor trompete cu care şoferii complectează acest infern muzical, mânuindu-le în aşa chip, că par adevărate instrumente de cântat, înarmaţi cu aceste maşini infernale, şoferii au devenit o adevărată calamitate pentru cetăţenii Capitalei. Chestiunea s-a discutat atât de mult şi în special presa a insistat mereu, încât a devenit o banalitate să mai vorbeşti de teroarea şoferilor şi a instrumentelor de tortura nervilor pe cari le întrebuinţează. Totuşi, refuzăm să credem că nu se poate găsi omul care să pună ordinea necesară în circulaţia pe străzile Capitalei. Avem impresia că lipseşte energia, căci intenţiunile bune traduse prin anumite dispoziţiuni, nu lipsesc. De pildă, dispoziţia ca toate vehiculele să stea pe loc când tramvaiele sunt oprite în staţii, pentru ca publicul să nu fie împiedicat la urcare, sau la coborâre, nu e respectată cu nici un chip de şoferi. Dacă cineva ar asista numai câteva minute la spectacolul ce-i oferă una din staţiile principale, din faţa Universităţii, s’ar convinge lesne de ceia ce înseamnă dispreţul de autoritate şi ţie ordinea publică. Nu mai vorbim de nebunia vitezei, care n’a putut fi înfrântă de nici una dintre reţetele serviciului de circulaţie. Panta din Bulevardul Schitu Măgureanu, se urcă cu viteze vijelioase, impresionante, o ascensiune de curse, care poate provoca nenorociri catastrofale de către mașinele încărcate cu zeci de pasageri. Pe celelalte bulevarde, taxiurile în special, circulă cu viteză de10—70 km pe oră și numai prevederea publicului înmărmurit pe bordura trotuarelor, evită înregistrarea mai multor nenorociri decât cele ce se întâmplă zilnic. Ar fi timpul ca această chestiune să fie scoasă de la ordinea zilei, prin luarea unor masuri drastice, care să pună capăt îndărătniciei dezesperante a șoferilor. ECOURI Producţia filmului în Turcia a luat în ultimul timp o desvoltare considerabilă. -r -----— | In Octombrie va rula la Angora un film turcesc „Curierul din Angora“ care a fost realizat sub regia cunoscutului artist de cinema turc Mouhsin Bey. La Constantinopol rulează deasemenea un nou film turcesc. După cum se anunţă din Angora, artistul Mouhsine Bey intenţionează să realizeze împreună cu colaboratorii săi primul film sonor turcesc „Contrabandiştii". Presa comunistă a deschis o violentă campanie contra scriitorilor Zamiatin şi Pilniak. Vina lor ar fi că unele din lucrările lor literare, cari au fost respinse de redacţiile ziarelor sovietice, au apărut în ziarele emigranţilor ruşi. Presa sovietică cere ca aceşti doi scriitori să fie excluşi din Asociaţia scriitorilor sovietici. Krasnaia Gazeta a deschis o anchetă pe temă dacă scriitorii sovietici îşi pot vinde operile unei edituri burgheze şi inamice sovietelor. a.d■1 FINANŢAREA RECOLTEI de VICTOR SLAVEiggEr Finanţarea recoltei este astăzi problema cea mai acută, la ordinea zilei ce reclamă o serioasă rezolvare. Cea ce s’a făcut până în prezent de către actualul guvern, este egal cu un imens zero. S‘a vorbit s’a făgăduit, s’au anunţat operaţiuni financiare imaginare, s-au dat interviewuri cu o uşurinţă extraordinară, pentru a se ajunge la trista situaţie de astăzi, relevată de toată lumea. Este cazul să se spună : „Parturunt moptes , nas cetur ridiculus mus“. In plină „finanţare“, organizată de specialiştii actualului regim, vagonul de ovăz se vinde cu 15—25 de mii lei vagonul de orz cu 85 40.000 lei, iar porumbul se încheie de acum cu 20.000 lei, „a livrer“ în octombrie, după cum anunţă unele ziare, chiar din cele ce susţin politica actualului guvern. Trebue să se recunoască că situaţia este intolerabilă şi dacă continuă, echivalează cu ruinarea şi descurajarea complectă a tot ce este producător agricol. * In schimb, nici odată nu s’a vorbit mai mult despre „finanţarea recoltei“ ca în vara şi toamna aceasta; nici odată nu s’a făgăduit mai mult, de către reprezentanţii oficiali ai regimului, — par’că ar fi în plină opoziţie, — de credite pentru agricultori, ca în ultima vreme. Desigur, a făgădui şi a vorbi tot ce trece prin minte este mult mai uşor, decât a înfăptui şi organiza, şi în această privinţă, trebue să recunoaştem partidului naţional-ţărănesc o adevărată măestrie, neîntrecută până astăzi. Mai săptămânile trecute se lansa cu tot aparatul de reclamă necesar, ştirea miliardului olandez, tratat cu discreţiune de d. Mihai Popovici, în orele libere ale conferinţei de la Haga. Ce speranţe pentru agricultorii mici ? Peste câteva zile, urma un interview explicativ al ministrului de Finanţe, cu tot felul de reticenţe, rezerve, etc., pentru ca din toată această operaţie să nu iasă până în prezent absolut nimic. Zilele acestea, ziarele guvernamentale ne înştiinţează că „tratativele sunt în curs“ şi că noi călătorii la Berlin şi Haga se pregătesc, în acelaş scop. Serios este să se procedeze cu atâta uşurinţă, în astfel de chestiuni în nu ştiu care „conferinţă“ cooperatistă, de la Cluj, dacă nu mă înşel, ministrul cooperaţiei, într’un moment de entuziazm, caracteristic pentru d-sa, anunţă că va înfiinţa o altă bancă cooperativă la Cluj, cu un capital de 500 milioane lei, când nici Banca Centrală Cooperativă nu a izbutit încă să-şi acopere capitalul său. Ce sunt toate aceste făgădueli şi verbe goale, în momentul când agricultorii mici sunt atât de nenorociţi şi de amărâţi, strânşi pe deoparte de rigoarea perceptorului nemilos şi loviţi pe de altă parte de preţuri, ce nu le acopere nici primele nevoi! „ •* Câtă reclamă, câte vorbe goale în jurul „Creditului Agricol“, ce încă nu a luat fiinţă şi nici nu credem că îşi va începe aşa de curând „activitatea lui binefăcătoare“. Ne găsim încă în faza tratativelor şi d-nii Popovici, Lugojeanu, Stoicescu şi alţii se găsesc încă la Paris, fără ca să se ajungă la rezultatul atât de mult anticipat. Tot ce pare a fi sigur este o înţelegere cu Banca Naţională, care a pus la dispoziţie, pentru un moment, 300 milioane lei, cu care urmează a se face finanţarea însămânţărilor de toamnă şi vânzarea în comun. Precis nu se ştie încă nimic. Comunicatul Băncii Centrale Cooperative este un cap de operat de claritate (!) şi el va fi dat multe speranţe agricultorilor cari aşteaptă, citesc gazetele, înghit făgădueli după făgădueli, dar de primit avansuri asupra stocurilor de cereale ce posedă, nici gând. De acum încolo pleacă „delegaţii“ să trateze la Berlinşi Haga şi foarte curând pleacă şi Ad. Răducanu, care după ce va lua parte la nu ştiu ce adunare cooperatistă internaţională, va merge şi la Berlin în scopul de a aduce bani în ţară. Nu este ridiculă, profund ridiculă toată această publicitate a tuturor proietelor de finanţare, când realitatea de fiecare zi, de care se isbesc miile de săteni producători şi astăzi vânzători de cereale, este atât de crudă ! Când sătenii au plătit în primăvară 7—9 lei kilogramul de sămânţă de orz, ovăz şi porumb şi astăzi vând cu 2—4 lei acelaş kilogram, ce pot spune de grija binefăcătoare ce le poartă actualul regim ? Când împrejurările naturale ne ajută atât de rar să avem o recoltă mijlocie, nu se comite cea mai mare dintre greşeli când se tratează cu atâta uşurinţa organizarea finanţării şi comercializării ei ? Când ţărănimea este atât de angajată în tot felul de datorii şi când i se reclamă cu atâta rigoare dările, nu era necesar caîn locul unor făgădueli deşarte să se pornească cu mai multă metodă şi cu mai multă grije la ajutorarea ei subt forma unei finanţări, ce se putea altfel organiza decât o încearcă actualul regim ? Modul cum s’a ocupat şi cum a tratat guvernul problema finanţării recoltei arată pe deplin cât d€ puţin justificate au fost speranţele puse în actualul regim, ce ne cârmueşte. Dar asupra acestei chestiuni vom reveni.