Vremea Nouǎ, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 963-1040)
1971-05-16 / nr. 1002
• PAGINA 3 Răspunderea editorului Discutînd, într-un articol apărut anterior (Vremea Nouă, nr. 998, din 12 mai 1971)„ pe marginea culegerilor editate de Casa județeană a creației populare - Pămînt iubit (1968), Omagiu (1969), Urme pe timp (1970), Tărîm solar (1971), Arc de triumf (1971) - remarcam, ca un merit de necontestat, prezența în volumele citate a creațiilor unor tineri cu frumoase însușiri literare. Pentru Constantin Crînganu, Petru Stoian, Ana Corcodel, Cicerone Sbanțu, Mihai Orinji — ne mărginim la numele, după părerea noastră, cele mai reprezentative — faptul de a fi incluși în unul sau altul dintre volumele citate mai înainte echivala, probabil, cu debutul literar (spunem probabil, deoarece în nici una dintre culegeri nu se face vreo mențiune în legătură cu autorii care publică pentru prima dată...). Ar fi fost de așteptat ca, după ce în prima culegere s-au „lansat", pe plan local, o serie de nume, într-unele din volumele următoare să se încerce impunerea celor mai înzestrați autori de poezie, proză sau teatru. Cu numai o excepție, poate prea puțin grăitoare (Logodna de duminică de George Stoian — piesă de teatru într-un act, apărută în Colecția noastră, in 1970). Casa județeană a creației populare, în postura de editor, n-a manifestat tendințe mai deosebite, scoțînd în continuare un singur tip de antologie. Făcînd oarecum o paranteză, să ne întrebăm ce spun aceste culegeri iubitorului de literatură. Unele volume (Omagiu sau Arc de triumf) legate de anumite evenimente de mare însemnătate politică și socială, au prin firea lucrurilor, un caracter unitar, propunînd un același gen de literatură patriotică, militantă, profund ancorată în realitățile sociale contemporane și, astfel, reușesc să dea cititorului, prin varietatea de stiluri și maniere literare, o impresie puternică, a unei singure voci care, în game diferite, intonează același imn de laudă adresat partidului, poporului, pămintului românesc. In cazul altor culegeri, însă, impresia generală e cu totul alta, mai degrabă nedumeritoare ; cititorul căruia îi cade în mină o antologie ca arme pe timp (întîmplare destul de rară, deoarece editorul - limitîndu-și din comoditate sarcinile - nu s-a preocupat de difuzarea tirajului prin librării) nu se poate să nu se întrebe ce miracol îi unește pe cei 25 de autori (poezie, proză, istorie literară), din generații diferite, aflați pe trepte foarte deosebite de înțelegerea fenomenului creației literare ; scrisul unora este la nivelul literaturii publicate în reviste, al altora de calitatea producțiilor taxate la Poșta redacției cu pe marginea unor culegeri literare ale Casei județene a creației populare „deocamdată, nu”. Ce a gîndit redactorulresponsabil al unei asemenea culegeri hibride, care i-au fost criteriile de selecție este greu de spus ; încă mai greu ne-ar fi să presupunem că a avut o cît de sumară idee asupra a ceea ce înseamnă a edita o carte de literatură, spre a nu mai vorbi de îndreptățire sau competență... Pentru a judeca maniera să-i spunem, deocamdată, neobișnuită - a unor activiști ai Casei județene a creației populare de a înțelege răspunderea ce le revine ca editori de culegeri literare, un exemplu ni se pare edificat ori cu atît mai mult cu cît este luat dintr-o plachetă altfel de bună ținută). Este vorba de modificările, „stilizările" la care sînt supuse „materialele" (în virtutea, probabil, a unei întinse experiențe și culturi literare. . .), care trecute prin sertarul metodistului de specialitate, ies de acolo schimbate la față, transformate din niște îngrămădiri amorfe de litere în veritabile capodopere. „Specialitatea" aceasta este într-atît de indubitabilă (dobîndită, altfel nici nu s-ar putea închipui, prin aplicate studii de la distanță...), incite urmează exemplul fericit ar fi de greu de crezut, este „șlefuit", „îmbunătățit" chiar și Nichita Stănescu II ! („Shakespeare tăiat de Popescu” - spune Baranga, referitor la amputările unor texte clasice efectuate de regizori „inspirați"). In fine, spre a lăsa gluma la o parte (și acest „amatorism" editorial ni se pare mai degrabă întristător), vom spune că ne însușim acum opinia unor membri ai cenaclurilor din județ, cu care am avut prilejul să discutăm îndrumarea, ca și modul în care tinerii sau mai puțin tinerii creatori de literatură sunt reprezentați și stimulați prin mijlocirea culegerilor din Colecția noastră (alte forme nu există...) au devenit insuficiente. Ar fi necesar, părerea, iarăși, nu ne aparține - organizarea unui cenaclu la nivelul județului, care să reunească talentele (și nu acestea lipsesc!) cele mai semnificative, în cadrul căruia chiar editarea de antologii ar putea fi realizată în cu totul alte condiții. De exemplu, editarea unor culegeri în genul Antologiei debutanților, scoasă la „Junimea", cu un număr restrâns de autori, însă bogat reprezentați. Ni s-a mai sugerat, de asemenea, organizarea unei consfătuiri a membrilor cercurilor și cenaclurilor literare din județul nostru, care să-și propună realizarea unor dezbateri mai ample, ținînd atît de participarea cenaclurilor (foarte vagă, deocamdată) la viața cultural-artistică a județului, cit și unele probleme generale, privind aspecte, tendințe și imperative ale creației literare, ale creatorilor de literatură în anii construcției societății socialiste multilateral dezvoltate. In concluzie, putem spune că, privită prin prisma unor satisfacții și insatisfacții anterioare, activitatea editorială a Casei județene a creației populare trebuie să suporte modificări de structură, să cîștige în varietate și acuratețe, spre a putea deveni cu adevărat reprezentativă pentru înflorirea vieții cultural-artistice a județului. C. CIOLCA Expoziția de artă populară de la Vaslui UN INDIVIN CERCETARE Este un lucru pe deplin cunoscut că fenomenul artistic popular, pe lingă faptul că e strîns legat de obiceiurile comunității în care ia naștere, se mai deosebește de arta cultă și prin aspectul utilității. Rareori se poate întîlni, chiar intr-o zonă de pronunțată tradiție folclorică, vreun obiect de artă în sine, care — decorativ, ori legat de anumite obiceiuri — să nu poată folosi la ceva, să nu conțină și cele mai elementare laturi ale folosirii practice. Căci, oricînd și oriunde, țăranul român și-a pus pecetea fanteziei sale creatoare în primul rînd pe obiectele de uz gospodăresc : mai întîi și-a pictat vasele de lut, sau a crestat fuioarele și fusele cu care se îndeletnicea — la rîndul ei artistă — tovarășa sa de viață, iar cu totul și cu totul întîmplător a încercat să-și împodobească curtea sau încăperile casei cu „sculpturi“, sau cu „picturi“ care să nu-i folosească decit la o „delectare estetică“. De acestea din urmă se ocupă, astăzi, artizanii. Iar artizanatul nu trebuie confundat cu arta populară, căreia, în fond, cu tot aspectul utilitar, îi este străină producția de serie, pentru ciștig, comercializarea. Iată, deci, cîteva considerente care îi obligă pe cei ce se ocupă cu cercetarea și valorificarea (bineînțeles acea de ordin estetic) a tradițiilor în arta populară să-și pună în primul rînd lor întrebarea, iar apoi persoanelor de la care au obținut un obiect de artă populară , la ce folosește ? (sau , la ce a folosit ?). Există printre obiectele expuse în cele trei săli ale Casei orășenești de cultură din Vaslui și cîteva (în special printre cele din lemn, cioplit sau crestat) asupra cărora nu poți să te oprești cu această întrebare. Fie prin tendința imitării unor creații artistice culte, fie prin „voita“ lor finisare, ele se îndepărtează mult de autenticitatea creației populare. Nu am început intenționat cu semnalarea unui aspect oarecum impropriu pentru o expoziție care trebuie să reprezinte măcar un crîmpei din tradițiile artistice locale, — pentru a termina cu vreo laudă — dar considerăm că n-ar fi stricat un plus de atenție din partea organizatorilor. Altfel, celelalte lucrări expuse, prin grija Casei creației populare a județului Vaslui, aparținînd unui număr de 54 de creatori populari — lucrări selecționate în urma organizării numeroaselor expoziții intercomunale și orășenești — reușesc (încă o dată parțial, datorită unor neconcordanțe cu tradițiile tipice moldovenești în modelele de covoare) să ofere vizitatorului ceva din sufletul, din bucuriile și înclinarea spre armonie a țăranului din părțile județului Vaslui. Cîteva dintre numeroasele cusături și țesături, precum și obiectele legate de datini și obiceiuri (măști, în special) sînt piese deosebit de interesante, purtînd amprente locale, ce captează atenția atît a celui care se ocupă direct de problemele legate de arta populară, de folclor, cît și a vizitatorului obișnuit. Astfel, se remarcă ingeniozitatea modelului simetric la cusăturile Anghelinei Huța (comuna Lipovăț), finețea execuției la cele ale Penelopei Grigoriu (comuna Murgeni), ori țesăturile Măriei Leonte (comuna Vetrișoaia), precum și măștile confecționate de Dumitru Pruteanu și Vasile Gherghievici, ambii din comuna Voinești. Dar scopul unei expoziții de artă populară nu constă numai în adunarea celor mai „plăcute“ sau „decorative“ obiecte dintr-o anume zonă, ci și în prezentarea, succintă chiar, a evoluției sau a desfășurării tematicei unor artiști populari. Iar lucrul acesta a fost destul de bine realizat prin expunerea lucrărilor în lemn semnate de Toader Gorga, din comuna Văleni. Chiar dacă nu toate obiectele expuse de acest talentat creator popular se află pe aceeași treaptă a valorii estetice, chiar dacă unele crestături se află în vecinătatea artizanatului de serie, în cele mai reușite se remarcă încercarea de a păstra nealterată o anume naivitate, o poezie a cadrului culminînd cu o interesantă lucrare reprezentînd chipului Ion Creangă înconjura de celebrele personaje din poveștile sale. Lucrarea se prezintă, astfel, ca o plăcută xilogravură naivă, aici pășindu-se în domeniul, de care vorbeam la început, destu de restrîns, al artei popular libere, necondiționate de vreun suport util al obiectului prelucrat. ale Există încă destule lătul creației artistice populare din cuprinsul județulu Vaslui care trebuie cercetate cu atenție, căci unele zone de aici au suferit atît influențe artistice din Moldova de nord, prin numeroasele așezări de strămutați cit și influențe muntenești din părțile Bărăganului. Dar se vede că aceste aspecte nu au fost, deocamdată, prinse în planificările de studiu ale Casei județene a creație populare, care, de data aceasta, nu numai ca valorificare, ci și ca cercetător de artă populară are în față un cîmp larg deschis. H. MIHAIL Liberi biberi și? lasă arborii Spre foșnitoare logodnice — Inima mea în sunetul lor ca o Pasăre cutremurată la cer. Ce pot născoci despre brațele, despre Picioarele mele călătoare-n flori ? Atîta ordine-ntr-un fir de iarbă. O, brazda-n despicare ca femeia Unde-ncolțește fără pacea mea Spre împruncire cu veciile. Aceeași albie, în născare alta, Divulgă policrome maluri, ape îndrăgostindu-se-n străvechi ținuturi De umerii mei la plus infinit. GH. LUPU Astăzi, din inițiativa Comisiei județene de difuzare a științei și culturii, în mai multe localități din județ, vor avea loc expuneri, conferințe, întilniri ale brigăzilor științifice cu cetățenii. La Cornia Huși, o brigadă specializată va participa la o dezbatere pe teme ateist-științifice cu membrii cooperatori, iar la Băcești, Ivănești, Hurdugi, Pădureni și Poenești, membrii brigăzilor științifice vor răspunde întrebărilor referitoare la probleme de medicină, istorie, biologie, jurisprudență etc. La căminele culturale din Dumești și Todirești, sînt programate conferințe cu caracter de popularizare a tehnicii și științei românești contemporane. Astăzi, pe scena Casei de cultură a sindicatelor din Bîrlad, Opera de stat din Iași prezintă, la orele 17.00 și 20,00, spectacolul pentru tineret „Muzică și dans“. Din program fac parte: selecțiuni din cele mai cunoscute și îndrăgite arii și duete din opere și operete, lieduri, canțonete, balet, dans clasic și modern; își dau concursul : Traian Uilecan, Maria Boga- Verdeș, Elena și Petre Cărcăleanu, Cristian Georgescu, Ev. Filipovici, George Popa, Camelia Șotrin-Olinescu și grupul de balet. Liviu Corneliu Ichim , ,,Vestitorul“ Pastelun mai Mai, izbavă dulce a cîntului și-a înfloririi, din feciorelnice înălțimi coboară pășind sfios pre cîmpuri și pre pleoape —i ploaie de triluri, surîsuri și metafore. Pan însuși, în această parfumată viitorime, duce pe frunte-i cărăbuși și pui de vrabie, puști blonzi, privighetori și dimineți înrourate, vorbe de bine, amurguri și cuci singurateci. El are sufletul cît ceriul de mare și inima-i bate să spargă orizonturile de unde vine soarele și adevărul săltînd în ritmice voaluri deasupra noastră ca o zburătoare. Mai, numai în evantaiuri lungi de raze cîntătoare îmbrățișează stele și iarbă laolaltă ; sub pîlpîiri de amurguri neantice iară, ființa sloboade un murmur, un murmur... Ridic numai mîinile în sus ; e îndeajunsă această risipă de viață pretutindeni cheltuitoare în luminile elastice și tremurătoare ale cerurilor iubind o privighetoare. Mai, izbava dulce a cîntului și-a înfloririi, din feciorelnice înălțimi coboară pășind sfios pre cîmpuri și pre pleoape — ploaia de triluri, surîsuri și metafore. DANIEL LASCU Închinare Bat ceasurile ritmul în clopote străbune și-un șopot de copite se sparge-n geana ierbii, departe-n stema țării răsare și apune soarele alb ce-l beau din ape cerbii. Tot mai aproape, Timpul se rupe din tării și-și ondulează gestul în granițele noastre pe unde mor batrînii și cresc copilării cu frunțile în curcubeie albastre. Poetul meu, adică, acela care zace în celălalt din mine spre visuri aplecat visează ritmul sacru, aducător de pace cu fruntea în țărîna acestui șef stelat și aplaudă în cîmpuri zvîcnirea viței calme spre orizonturi roșii nălțînd potirul pur precum ridică tatăl feciorul crud în palme să-și umple tot pămîntul de vînturi și azur. ION IANCU LEFTER VIU MI A VOUÁ Cinemeridiane „PRIMELE scene iln „A la recherche du temps perdu“, care va purta probabil ca subtitlu „Sodoma și Gomora“, vor fi turnate pe la mijlocul lunii iunie și sper chiar să termin tot filmul pină la sfîrșitul lui august", a anunțat de curînd regizorul italian Luchino Visconti. Alegerea principalilor interpreți nu a fost terminată încă, dar cunoscutul cineast a indicat, cu același prilej, că se gîndește la Marlon Brando sau la Laurence Olivier pentru rolul lui Marcel, la Alain Delon sau la Dustin Hoffman pentru baronul de Charlus, la Helmut Berger pentru Morel, la Mary Bell pentru Berma, la Edwige Fellére, pentru d-na Verdurin și la Madelaine Renaud pentru rolul bunicii. Se spune chiar că Greta Garbo i-ar fi propus lui Visconti să-i acorde rolul, episodic de altfel, al reginei Neapolelui. Singura distribuire sigură este cea a Silvaniei Mangano în rolul Orinei de Guermantes. „Filmul va fi foarte lung , probabil îl voi împărți in două serii. Nu știu cum va fi Proust văzut de Visconti, știu doar că m-am străduit să fac un Proust cu parfum balzacian, deoarece nu întîlnești numai romanul unei memorii care se descoperă pe ea însăși ci și o frescă a unei epoci corupte". REGIZORUL francez de film Jacques Tati spunea despre ultimul său film : „Ideea Traficului“ (acesta este numele filmului — n.n.) mi-a venit într-o duminică dimineață, pe cînd priveam aglomerația mașinilor pe autostrada de vest. O mulțime de mașini luau cu asalt intrarea în tunelul Saint-Cloud, într-o competiție infernală de praf și fum. In soarele care abia ieșea, oamenii se arătau veseli că pot evada spre zone mai puțin aglomerate. Copiii însă nu se puteau bucura pentru că părinții automobiliști erau mai mult preocupați de depășirea unei mașini cu capacitate cilindrică superioară. Acest fenomen îl poți întîlni, din păcate, peste tot — în oraș ca și la țară, în Franța ca și în alte țări europene. Filmul meu va pune în circulație o distribuție de mari actori, pe care prefer deocamdată să nu-i numesc“. pâine este acest Victor Vlad Delamarina de care puțini au auzit și pe care, din păcate, mai puțini îl cunosc ? Adevăratul său nume este Victor Vlad, restul fiind doar un pseudonim pe care l-a adoptat ca aluzie la profesia sa, foarte puțin o tangentă cu literatura : locotenent de marină.Și totuși, vapoarele ne-au mai dat un scriitor : pe Eugeniu P. Botez - Jean Bart). Prin destinul său, din nefericire prea „concis", Victor Vlad Delamarina face parte din seria aparițiilor fulgerătoare într-o literatură, a scriitorilor-cometă, cum au fost (fără vreo comparație valorică) Rimbaud, Labiș, Raymond Radiguet. Victor Vlad se naște la 31 august 1870, in Satu-mic, lîngă Lugoj, tatăl fiind primar, iar mama o femeie destul de cultivată. Este eliminat din gimnaziul lugojan pentru că afișase pe tablă o cocardă națională cu inscripția „Trăiască România". Se mută la București, unde urmează la Liceul Sf. Sava, apoi în școlile militare de la Craiova, Iași și București, ieșind sublocotenent. Primele exerciții navale le face pe bricul Mircea; în aprilie 1895, este înaintat locotenent; călătorește prin Bosfor, Grecia, vede Odesa, Torentul, Veneția. Ca orice veritabil poet damnat, este ftizic, drept care peregrinează din sanatoriu în sanatoriu , Worishofen, Abhazia, Meran. Simțindu-și însă implacabilul sfîrșit, se întoarce la locul natal, în aprilie 1896. Acolo, în satul Herendești, lîngă Satulmic, mai trăiește cinci zile „întins pe prispa casei”, cu ochii spre lunca învecinată și gîndul, poate, pe mările pierdute. Se trece, în brațele mamei, după ce mai apucase să soarbă din soarele primelor zile ale lui mai 1896. Lugojul, care-l alungase, îl primește în pămîntul său, și un lung, un fabulos cortegiu îi urmează sicriul. Poetul mai COMEMORĂRI lunar, de 26 de ani, avea mulți prieteni. Și tot autea talente. De foarte tînăr, citea cu iscusință povești, știa și nara istorie, punea în scenă piese de teatru, desena și picta cu multă aplicație. In literatură, timpul l-a împiedicat să-și fixeze un loc pe măsura capacităților. A încercat, cum spune Maiorescu, „multe și de toate". A tradus monologul comic Pentru ce mă-nsor, a localizat comediile Pe la miezu' nopții, Lacheul pedagog, Pacienta - desigur, fleacuri, dar migălite cu îndemînare. Ajuns ofițer, traduce Ocolul pământului în 80 de zile, moartea tăindu-i și șansa de a-l și face... însăilează impresii fugitive de călătorie, parte publicate în Familia din Oradea. Ceea ce face însă ca istoria literelor române să nu-l treacă cu vederea, și ceea ce i-a atras și o anume prețuire din partea unor spirite ca Maiorescu - autorul unui amplu articol omagial In memoria poetului dialectal Victor Vlad (Delamarina), 1898 — sau Călinescu, sînt cîteva poezii. Prin acestea, Victor Vlad Delamarina rămîne ca un poet pitoresc minor, putind fi încadrat, azi, în categoria artei naive (din care un exemplu recent este Cronica de la Arbore, ed. „Junimea" 1971, a țăranului Toader Hrib). Victor Vlad Delamarina, un Coșbuc „infantil" și rudimentar, compune poezii simple și fruste, încercînd ritmuri insolite (se par că e o tendință specific ardelenească, V. și Goga) care vor face mai tîrziu gloria poetului năsăudean. O mostră : „Biata Binca,-i plînji de milă, / Inimioara i-i zdrobită, / l-i topită, / Opărită, / Frică viedz, biata-i udgită, / Moartă-n dor după Trăilă" (din poezia Carce în departe). Atitudinile sale lirice sînt ale unui țăran sănătos, cu dragoste de pămînt, apă și cer, cu dispreț pentru afectări și boiereală. Sub raport tehnic e notabilă la V. Vlad Delamarina, pe lîngă ritmurile de care am pomenit, sforțarea spre rima rară, amintind de performanțele eminesciene : fișiorii / ei dorii, voinicu / toamna icu, răsucite / drace-mi-te etc. Pentru farmecul naiv al poeziilor sale, pentru drasticul său destin, merită să dedicăm azi un gînd bun lui Victor Vlad Delamarina. GEORGE PRUTEANU Victor Vlad Delamarina Între volumele de poezii, proză și critică literară (7 la număr) tipărite de Editura „Junimea“ in cinstea sărbătoririi semicentenarului partidului, cartea semnată de Radu Cârneci confirmă o dată mai mult certele sale valențe pentru lirica patriotică de substanță. Sentimentul istoriei și cel al pămintului românesc își găsesc in aceste versuri un rapsod entuziast și sincer, continuînd, sub bune auspicii, una din cele mai nobile tradiții ale literaturii noastre. Poetul iși dezvăluie puternicele vibrații ale sufletului cu o anumită solemnitate, in ritmuri de odă și imn, parcă oficiind un ritual sacru dedicat permanenței neamului, legăturii osmotice dintre trecutul și prezentul patriei, precum în poezia „Fără de moarte“. Ținind prin excelență de specificul național, substanța unor poezii este aceea a satului românesc, care devine un adevărat pantheon al generațiilor și tradiției. De la acest festin autumnal al viilor și morților, Radu Cârneci trece la evocarea eroilor, începind cu cei pierduți în adîncul istoriei și pină la Ștefan cel Mare sau martirii lui 1907. Un poem se intitulează „Moment adine“, sugerând prin însuși titlul său scufundarea in trecutul îndepărtat: „In drum spre cetatea de piatră / sufletul meu iși găsea strămoșii, ii îmbrățișa, / le lua de pe umeri armele și armurile, / și durerile de pe chip și grijile / și păcatele vechi“. In altul, simbolic numit ..Izvoare tainice“, poetul vede „lacrimile mamei Dochia“, „turme de oi argintii“, „ciobani de timp” și „temple in care Zamolxe se bucură / de fiecare moarte a mea / ca de o stea ce se naște mereu“. Invocarea lui Ștefan cel Mare, în „Rugă la Putna“ are ceva din simplitatea gravă a frazei de cronică : „Duh al pămintului iarăși in mine pătrunzi / și carnea mi se face de patimă, iar sufletu-mi / devine evlavios. / Tăcere. / Trece prin noapte/chip de voievod către hotare impărțindu-se, /chip de voievod / și șuier de paloș și vuiet / adînc de oaste...“. Iată și prezența lui Daniil Sihastrul readusă din negura timpului într-o atmosferă de comuniune hieratică : ....M-a privit cu privirile albastre : / era așa ca un abur, înalt și trist / și parcă de necuprins, iar barba / îi era de ceață străvezie. / Deasupra se auzea un cor nevăzut / poate de păsări mici, poate de îngeri, / un cor ce trecea in singele meu, liniștindu-l“. Deși retoric prin forma adoptată, cunoscutul „Poem cu clopote“ (pe care fioetul îl retipărește în actuala culegere, împreună cu altele din volumele anterioare) are o remarcabilă putere de sugestie, simbolul perenității bronzului asociindu-se in mod fericit cu cel al jertfei eroilor de la Mărășești: „Ele vin din iarbă, de sub iarbă, / din pămînt, de sub pămînt, / din izvoare, de sub izvoare, / din oase, de sub oase, / din tăcere, de sub tăcere, / mereu înviere“. Realizată la un nivel superior în plan estetic, „Balada împușcaților“ (cu vechiul titlu „Aproape baladă“) dedicată celor căzuți în răscoala din 1907, poate fi considerată ca una dintre piesele de rezistență ale volumului. Aici Radu Cârneci dovedește o remarcabilă capacitate de subiectivare, viziunea integrindu-se aceluiași cadru de evocare calmă și în același timp dureroasă : ,,Suntem aici, la marginea cîmpiilor, dedesubt, / încălzim ierburile, să crească, / aici, pe unde trec pîraiele spre lumină, / și le limpezim cu răcoare / noi, căzuții sub drumuri, la marginea satelor“. Dacă un poem cu desfășurare mai largă cum este „Psalmii lui Zamolxe“ apare nebulos și diluat, altul cum este cel intitulat „Rîul, Ramul“, constituit din 8 secvențe cu profil distinct, atestă, fără îndoială, un progres vizibil în direcția esențializării lirisimului și a linei mai sigure coordonări a notațiilor. Deși uneori prea încărcate de exclamații și extazieri exterioare, poeziile din volumul „Cîntînd dintr-un arbore“ de Radu Cârneci au meritul de a emite acorduri viguroase și limpezi, spuse cu voce plină, în care imaginea patriei își oglindește adevăratul ei contur spiritual. Așa cum am mai remarcat in alte ocazii, poezia lui Radu Cârneci atestă virtuțile unui liric autentic și robust, care îmbogățește literatura noastră contemporană prin cultivarea atentă și susținută a elementului tradițional în forme noi de expresie. HARALAMBIE JUGUI «adu Cârneci: „CÎNTÎND DINTR UN ARBORE“ O viață" nu este, după cum ne-am fi așteptet, o carte în care afluența unor termeni consacrați, riguros-științifici, predestinați numai unei arii restrînse de cititori, să fie preponderentă. Lectorul parcurge cu ușurință cele 24 de capitole în care întilnește pasaje emoționante privind evoluția succesivă a aceluia ce va avea să devină Medicinaé Doctor, Master of Medicine și Philosophy Doctor. îmbinarea fericită a scenelor amuzante, înduioșătoare și captivante din copilărie cu interesantele pagini de știință popularizată, toate scrise într-un limbaj accesibil, coerent, ușurează lectura volumului. Tema atît de interesantă a transplantului cardiac este mai lesne percepută, urmărindu-i „biografia romanțată" a lui Barnard, începînd cu copilăria, anii de școală și de studenție și, mai ales, cu cei postuniversitari, cînd va desfășura o practică intensă în clinicile din Groote Schuur, Ceres sau la spitalul de boli infecțioase din Cape Town. Și cartea nu este săracă în detalii frapante privind experiențele savantului pe animale și pe ființe umane, ultimele culminînd cu plantul cardiac transcare avea să revoluționeze medicina și să se situeze la loc de frunte printre minunile secolului XX. Cele 16 ilustrații inedite, furnizate du Barnard însuși, sporesc vădit interesul cititorului. Tradusă în numeroase țări ale lumii (Franța, Italia, U.R.S.S., Anglia, Spania, R. F. a Germaniei ș.a.) „One Life" a obținut un remarcabil succes de public. Pentru a înțelege cum a ajuns astăzi Barnard să efectueze cel de transplant de al VI-lea cord, lecturarea volumului „O viață”, în traducerea dr. Petre P. Ionescu, este necesară. C. FLOREA Dr. Christiaan Barnard și Curtis Bill Pepper „O viață””