Ziarul Călětoriilor, 1898 (Anul 2, nr. 16-88)
1898-10-14 / nr. 77
610 Amineia Aducem la cunoştinţa cititorilor noştri! Cut Ziarul Cătoriilor primeşte spre publicare în coloanele sale descrierea localităţilor mai însemnate, a bailor, etc., din ţară, precum şi descrierea escursiunilor făcute de societăţi, de turişti etc. ZIARUL CALÉTORIILOR UN CAZ DE HOLERA pe o barcă chinezească Călătoriam într’o barcă chinezească cu 15 Kulisî, de la Deli la Bedaqueh, când d'o dată aflai că unul din acești sclavi se îmbolnăvise. Ordonai ca bolnavul să fie adus pe scaunul meui, să fie învelit cu cuvertura mea ; dinsul e vînăt, tremură de frig. NI datt vin cu zahăr şi tot ce am la dispoziţie. Ordon ca să ise aplice frecături. Nu pot să’î fac nici o întrebare de vreme ce nu’i cunosc limba. Sing-La-Ya luă atunci aerul important de vrăjitor şi fricţionă pe pacient cu o rădăcină care trebue să fi având virtuţi misterioase. Insă boala se agravează din minut în minut, omul se sbate în dureri violente. Nu mai rămâne nici o îndoială, am îmbarcat cu noi un tovarăş sinistru , Holera. Şi nu aveam nici un mijloc de ajutoare. Când mă duc din nou să văd pe bolnav, găsesc pe tovarăşii lui plângând în juru’i cu lacrămi ferbinți. Era un tablou atingător. Mă încercai să le risipesc temerile ; le arătai că bolnavul respiră încă ; în adevăr se vedea peptul lui mișcându se regulat. D’o dată dânsul scăpă din mâinile acelora care’l țineaă și se întoarse pe o coastă. An Tun, care a isbutit să facă semn unei bărci mici ce trecea prin apropiere, veni să’mi spună în limba malaieză că are mare temere ca omul să nu moară în mijlocul nostru. — Ei, și ce e de făcut? — Am să’l trimit pe uscat. — Cum? pe uscat? — Da, pentru că dacă moare acio,să fim nevoiţi să îl arunciim în mare. Nu terminase bine vorba când ni se aduse veste că omul murise. Numaidecât atunci chinezul An- Tun ia două pânze şi învelite mai întâi îi capul mortului, apoi corpul lui, făcând din el un pachet solid ; drept frânghie întrebuinţează un fel de papură lungă de pe malul râului. El pune genunchii pe burta moale a mortului şi apasă, strînge mai bine. De odată, când pachetul era deja terminat, dînsul îşi aduce aminte de ceva; se ridică şi cere un obiect care îl se aduce îndată. Era pipa mortului. Desface pachetul, pune pipa lângă gura răposatului şi începe din nou operaţia. Patru oameni ridică atunci pe mort cari se îndoaie încă şi ale cărui picioare ies de două palme din pânză care e prea scurtă ; îl duc pe uscat şi’l predați în seama altor chinezi, plătindu-le o sumă de bani ca să’l îngroape. După două ceasuri de calătorie, se produc alte două cazuri de holeră , apoi trei altele , şease vâsle start în nemişcare, pe lângă asta apoi un vînt contrar ne înfige barca într’un banc de nisip în mijlocul apei. Petrecem noaptea în barcă, însă până a doua zi avem alţi patru bolnavi de holeră. Şi nici o altă barcă nu se zăria în nici o parte. Proviziunile începuseră să se termine. Stăteam retras în cabina mea şi eram disperat când simţii deodată barca mişcându-se. Eşti repede afară şi când colo, ce să văd : toţi holericii eraţi la locurile lor şi trăgeaui cu lopeţile din răsputeri iar An-Tun le insufla curaj ţinând aţintit asupra lor un revolver încărcat. La început ful indignat de barbaria lui An Tun, de a se servi de revolver pentru a sili la lucru pe nişte holerici. Insă tocmai această sforţare, după cum m’am convins în urmă, a avut o reacţiune în starea bolnavilor. Colicele şi vărsăturile lor încetară , seara, sdrobiţi de oboseală, foarte slabi, căci nu puteau încă să ia alimente, se culcară şi adormiră adânc. După trei zile toţi holericii erau vindecaţi iar după o lună dînşii erat graşi şi voinici, mulţumită orezului şi peştelui uscat ce li se dăduse din abundenţă. Atunci mi-am zis că chinezii sunt o rasă foarte tare. Brâu de Saint-Pol 10.000 de ani INTR’UN SLOW de GHIAŢĂ Povestire fantastico-ştiinţifică (1 e L. BOUSSENARD CAP. II. — Aşa dar, precum vezi, la noi creerul a absorbit tot, ca să zic aşa. Precum singur ai zis, desvoltarea creerului nostru este enormă. D’abia dacă avem corpuri, atât e de colosală la noi predominanța cerebrală. «De aceea se poate cu drept zice că în anul 11886 pământul e în mare parte locuit de cerebrali. — Zici în mare parte ? Aşa dar mai e o altă rasă afară de d-voastră? — De sigur și aî să’i vezi în curând reprezentanţii, cari aţ redevenit aproape animale. Sunt mao-tsiniî, cu corpul păros, cari seamănă cu cna din mai multe puncte de vedere. CAPIT. III Convorbire foarte interesantă între «Domnul Unchiaş» şi «Născut înainte».—D. Sinteză trece în stare de om preistoric.—Luptele albilor şi ale galbenilor. — Războiit de exterminare — Sdrobirea rasei albe. Războiit de exterminare.—Robie şi degradare.— Tulburări geologice—Modificările scoarţei pământeşti.—Corcirea chinezilor cu negrii.— Ocolul lume! pe uscat.—Mers iute ca gândul. — Ei bine, Shien-Chung, cum îţi este ? — Foarte bine, Ta-Lao Ye. — Nu simţi trebuința d’a mânca ceva ? — De loc. — Cu toate astea s’ati dat ordine ca să ţi se pregătească mâncări de acelea pe cari le mănâncă Maosinil. — De sigur, legume, carne .. — Firește. — Ei dar vezi că eu nu mă hră nesc ca cei l’alți oameni. In a doua jumătate a vieţei mele n’am băgat în stomacul meu de cât substanțele chimice curate din cari singure sunt necesare de hrană. — D-ta?! — De sigur. Ţi se pare oare ciudat ? esclamă d. Sinteză. — Apoi eu cred că sistemul acesta alimentar este numai al nostru. Și d-ta spui că l’aţi găsit acum 10 mii de ani ? — Da, l’am găsit, de Unchiaş. Ceva mai mult; fabricam ett însumi aceste substanțe. — Ceea ce’mi spui mă miră foarte mult, Shien Chung; așa dar nu e nimic nou sub soare ? — Și în timpul meu era un proverb întocmai ca acela pe care ’l spusese acum. — Dar atunci, oamenii de acum 10 mii de ani nu erau nişte mizerabile creaturi puţin mai presus de animale ? — Ce vorbeşti d-ta, d-le Unchiaş? Noi am avut din contra o civilizaţie foarte înaintată şi mă mir că dvs. n’aţi găsit nici măcar urmele ei respândite pe pămîntul locuit odinioară de contimporanii mei. — Desamăgește te; urmele acestea există în mare cantitate, mai cu seamă obiecte grosolane de metal a căror întrebuințare d’abia o ghicim și cam în tot cazul, nu vă pot da o idee înaltă de nivelul intelectual al oamenilor preistorici. — O să merg să văd colecțiunile d-voastră și voitt fi fericit să’ţi dau informaţii precise asupra acestor antice remăşiţe. «Poate voiti isbuti să’ţi risipesc ideile rele despre noi.