Ziarul Călětoriilor, 1898 (Anul 2, nr. 16-88)

1898-10-14 / nr. 77

610 Amineia Aducem la cunoştinţa cititorilor noştri! Cut Ziarul Că­toriilor pri­meşte spre publicare în coloanele sale descrierea localităţilor mai însemnate, a bailor, etc., din ţară, precum şi descrierea escursiunilor făcute de societăţi, de turişti etc. ZIARUL CALÉTORIILOR UN CAZ DE HOLERA pe o barcă chinezească Călătoriam într’o barcă chinezeas­că cu 15 Kulisî, de la Deli la Be­­daqueh, când d'o dată aflai că unul din acești sclavi se îmbolnăvise. Ordonai ca bolnavul să fie adus pe scaunul me­ui, să fie învelit cu cu­vertura mea ; dinsul e vînăt, tremură de frig. NI datt vin cu zahăr şi tot ce am la dispoziţie. Ordon ca să i­­se aplice frecături. Nu pot să’î fac nici o întrebare de vreme ce nu’i cunosc limba. Sing-La-Ya luă atunci aerul impor­tant de vrăjitor şi fricţionă pe pacient cu o rădăcină care trebue să fi a­­vând virtuţi misterioase. Insă boala se agravează din mi­nut în minut, omul se sbate în du­reri violente. Nu mai rămâne nici o îndoială, am îmbarcat cu noi un to­varăş sinistru , Holera. Şi nu aveam nici un mijloc de a­jutoare. Când mă duc din nou să văd pe bolnav, găsesc pe tovarăşii lui plân­gând în juru’i cu lacrămi ferbinți. Era un tablou atingător. Mă încercai să le risipesc temerile ; le arătai că bolnavul respiră încă ; în adevăr se vedea peptul lui mișcându se re­gulat. D’o dată dânsul scăpă din mâinile acelora care’l țineaă și se întoarse pe o coastă. An Tun, care a isbutit să facă semn unei bărci mici ce trecea prin a­propiere, veni să’mi spună în limba malaieză că are mare temere ca o­mul să nu moară în mijlocul nostru. — Ei, și ce e de făcut? — Am să’l trimit pe uscat. — Cum? pe uscat? — Da, pentru că dacă moare aci­o,să fim nevoiţi să îl arunciim în mare. Nu terminase bine vorba când ni se aduse veste că omul murise. Numai­de­cât atunci chinezul An- Tun ia două pânze şi învelite mai întâi îi capul mortului, apoi corpul lui, făcând din el un pachet solid ; drept frânghie întrebuinţează un fel de papură lungă de pe malul râului. El pune genunchii pe burta moale a mortului şi apasă, strînge mai bine. De odată, când pachetul era deja terminat, dînsul îşi aduce aminte de ceva; se ridică şi cere un obiect care îl se aduce îndată. Era pipa mortu­lui. Desface pachetul, pune pipa lângă gura răposatului şi începe din nou operaţia. Patru oameni ridică atunci pe mort cari se îndoaie încă şi ale cărui pi­cioare ies de două palme din pânză care e prea scurtă ; îl duc pe uscat şi’l predați în seama altor chinezi, plătindu-le o sumă de bani ca să’l îngroape. După două ceasuri de calătorie, se produc alte două cazuri de holeră , apoi trei altele , şease vâsle start în nemişcare, pe lângă asta apoi un vînt contrar ne înfige barca într’un banc de nisip în mijlocul apei. Petre­cem noaptea în barcă, însă până a doua zi avem alţi patru bolnavi de holeră. Şi nici­ o altă barcă nu se zăria în nici o parte. Proviziunile începuseră să se termine. Stăteam retras în cabina mea şi eram disperat când simţii deodată barca mişcându-se. Eşti repede afară şi când colo, ce să văd : toţi holericii eraţi la locurile lor şi trăgeaui cu lopeţile din răspu­teri iar An-Tun le insufla curaj ţi­nând aţintit asupra lor un revolver încărcat. La început ful indignat de barba­ria lui An Tun, de a se servi de re­volver pentru a sili la lucru pe nişte holerici. Insă tocmai această sfor­ţare, după cum m’am convins în urmă, a avut o reacţiune în starea bolnavilor. Colicele şi vărsăturile lor încetară , seara, sdrobiţi de oboseală, foarte slabi, căci nu puteau încă să ia alimente, se culcară şi adormiră adânc. După trei zile toţi holericii erau­ vindecaţi iar după o lună dînşii erat­ graşi şi voinici, mulţumită orezului şi peştelui uscat ce li se dăduse din abundenţă. Atunci mi-am zis că chinezii sunt o rasă foarte tare. Brâu de Saint-Pol 10.000 de ani INTR’UN SLOW de GHIAŢĂ Povestire fantastico-ştiinţifică (1 e L. BOUSSENARD CAP. II. — Aşa dar, precum vezi, la noi creerul a absorbit tot, ca să zic aşa. Precum singur ai zis, desvoltarea creerului nostru este enormă. D’abia dacă avem corpuri, atât e de colo­sală la noi predominanța cerebrală. «De aceea se poate cu drept zice că în anul 11886 pământul e în mare parte locuit de cerebrali. — Zici în mare parte ? Aşa dar mai e o altă rasă afară de d-voastră? — De sigur și aî să’i vezi în cu­rând reprezentanţii, cari aţ­ redeve­nit aproape animale. Sunt mao-tsiniî, cu corpul păros, cari seamănă cu c­na din mai multe puncte de vedere. CAPIT. III Convorbire foarte interesantă între «Dom­nul Unchiaş» şi «Născut înainte».—D. Sin­teză trece în stare de om preistoric.—Lup­tele albilor şi ale galbenilor. — Războiit de exterminare — Sdrobirea rasei albe. Răz­boiit de exterminare.—Robie şi degradare.— Tulburări geologice—Modificările scoarţei pământeşti.—Corcirea chinezilor cu negrii.— Ocolul lume! pe uscat.—Mers iute ca gândul. — Ei bine, Shien-Chung, cum îţi este ? — Foarte bine, Ta-Lao Ye. — Nu simţi trebuința d’a mânca ceva ? — De loc. — Cu toate astea s’ati dat ordine ca să ţi se pregătească mâncări de acelea pe cari le mănâncă Mao­­sinil. — De sigur, legume, carne .. — Firește. — Ei dar vezi că eu­ nu mă h­ră nesc ca cei l’alți oameni. In a doua jumătate a vieţei mele n’am băgat în stomacul meu­ de cât substanțele chimice curate din cari singure sunt necesare de hrană. — D-ta?! — De sigur. Ţi se pare oare ciu­dat ? esclamă d. Sinteză. — Apoi eu­ cred că sistemul a­­cesta alimentar este numai al nos­tru. Și d-ta spui că l’aţi găsit acum 10 mii de ani ? — Da, l’am găsit, d­­e Unchiaş. Ceva mai mult; fabricam ett însumi aceste substanțe. — Ceea ce’mi spui mă miră foarte mult, Shien Chung; așa dar nu e ni­mic nou­ sub soare ? — Și în timpul meu­ era un pro­verb întocmai ca acela pe care ’l spusese acum. — Dar atunci, oamenii de acum 10 mii de ani nu erau­ nişte mizera­bile creaturi puţin mai presus de a­­nimale ? — Ce vorbeşti d-ta, d-le Unchiaş? Noi am avut din contra o civilizaţie foarte înaintată şi mă mir că d­vs. n’aţi găsit nici­ măcar urmele ei res­­pândite pe pămîntul locuit odinioară de contimporanii mei. — Desamăgește te; urmele acestea există în mare cantitate, mai cu seamă obiecte grosolane de metal a căror întrebuințare d’abia o ghicim și cam­ în tot cazul, nu vă pot da o idee înaltă de nivelul intelectual al oamenilor preistorici. — O să merg să văd colecțiunile d-voastră și voitt fi fericit să’ţi dau informaţii precise asupra acestor an­tice remăşiţe. «Poate voiti isbuti să’ţi risipesc i­­deile rele despre noi.

Next