Zimbrul, 1850-1851 (Anul 1, nr. 1-97)
1851-04-05 / nr. 73
290 PIMBRĂUL e , din darea lor să nu se împuțineză, nu se va mai lăsa Volnosiumsoa și dintre dănșii pănă la întreaga desrobire a tuturor țiganilor țărei.” Art. 2. „Iară în cătu ce atinge de țiganii „Sfatului, aceștiea fiindu slobozi după legiuirea uinată, mi sode totu aceleași drepturi ca și ceilalți „locuitori a țărei, și darea lor fiindu scutită de oriși ce în„datorire, ce va lua dintre dănșii Vomoslumsoași de la începutul înscrierei viitoare de ce va face pentru periodul șepte a „unei viitoare.” Progetul acesta adoptănduse de cătră Divanu și supuinduse Domnului Stăpănitoriu prin Anafora a căpătatu întăritura Î. . N. B. Prin numirea de Volno-slumsopși ce înțelege al zecelea din locuitorii dajnici scutiți de Regulamentu în favorul proprietarilor: „pe soit pas diminué, il n’y aura plus remise de volno-sloujhaches l’eutier affranchissement de tous les bohéqui regarde les bohémiens qui ont appartenu «à PEtat, ceux-ci étant libres d'après la loi précitée, et considérés »Comme jouissant des du pays, et leur impôt étant exempt de toute obligation, il sera pris Sur eux des volno-sloujbaches à partir du nouveau mêmes droits que le reste des habitans „sement quisera ore ghesenré pour la période sertennale fatpghe, Prince Ce projet ayant élé adopté par le Divan et soumis au par un anaphor a vient d'obtenir la sanction de 8. A. „cotiți ca folosinduse d'entre eux jusqu'à „miens du pays. » Art 2. Pour ce ce au fostu a N. V.) Par la dénomination cultivateurs contribuables aires . desvolno-sloujbaches, on entend le dixième des ehemrtes par le Règlement en faveur des proprié- -- zue uuzuuluui Lu 7 Miiula Roltis ȚPara Romănească., Murnvalul rermanu din Bucureși cuprinde următoarle cu data din 29 Martie: „ Ministeriul jiustiției publică o ordonanță a Î. €. Pricipelui Comnitoriu, în conformitatea căriea toate Tribunalele suntu poruncite prin o cerculară de a nu da cursu nici unui proțest de cliropodnie pentru averi rămase de la călugării sevărșiți din vieață, fiindu că aseminea averi se cuvinu Monastirilor, unde acești călugări au muritu, zice in ordonanță:„Porunca Domnească din anul 1726 au statornicitu că spre a se primi cineva într'o Monastire, trebue mai nainte de intrarea sa să'și pue în rănduială toate relațiile lui cele lumești, și totu atuncea să deie familiei lui totu ceea ce voește a'i dărui. Învățu după intrarea lui în monastire să se socotească ca mortu în privirea averei lui, și monactipea, în care ea va fi muritu, sănu fie supărată prin vreo pretenție asupra cliropodiei lui, ci se fie singură și legiuită stăpănitoare a averei rămasă. Osebitu de aceasta unu Hati șerifu Imperialu din anul 1802 cetitu în Adunarea Divanului țării la 1 Noemvrie acelueaș anu, hotărăște ca averea rămase de la călugării ce suntu așăzați anume la vreo monastire sau biserică, să fie încorporată în averea acestei monaclipi, iară averea rămasă de la toți dealalți călugări, oriunde arunpi aceștiea, să fie întrebuințată în lucrări de binefacere și elempsine pe la seraci fără de a putea face ori cine vreo pretenție de clironomie asupra acestei averi. Asemine legiute dispoziții, sprijinite de țitatul mai susu Hati-Șerifu, s'au reportu și în anul 1827, de cătră Domnul Grigoriehica.” Estractul următoriu din giurnalul Comercio de la Pupin arată că aru fi de temutu a se vide inaugurănduse la Buenos- Aires o nouă domnire de groază ce și-aru avea originea în prepusurile oarbe a guvernatorului nerăbdătoriț. Oricare aru fi în genere struncinarea sumei comerciale, vistieriea publică din Buenos Aires e plină de auru și s'aru putea fără îndoială, dacă aru fi voința, mășița dobănzilor datorite celor cu vecseluri pe fondul împrumutului englezu, pe care îi mănă de unu îndelungatu timpu prin făgăduinți înșălătoare. Cu toată această stare a lucrurilor Rozas încredințază că au făcutu toate sacrificiile putincoase spre ași trage buna-voință a Lordului Palmerstowe și a agenților sei! Iată cum ți se esprimă Camerei. „ Numai aceia sprijinescu pe Rozas și pe Oribu, care credu că partida acestor doi oaminile cea mai tare și prin urmare se temu de silniciile ei. De nu este nimica nou Montevideo, din contra, multe evenimente ce trecu la Buenos Aires, fiindu această politie cărmuită de unu tiranu caprițiosu, ce n [UNK] ape alți povățuitori de cătu instinctile lui cele selbatice. În anul acesta, de eximplu, sărbătoarea epifaniei au fostu sărbată în chipul următoriu de cătră selbaticul diktatoru, moartea din Iapurie, au adusu încasa lui, la Palermo, 25 prizonieri, și au pusu de au pușcatu din dată 20 din trănșii fără nici o formă de profesti, și fără de a fi învoi măcaru măngăerile religiei. Se așteaptă aice unu nunțiu al Papei spre regula trebile bisericei. Rozas ăi pregătește o rezidenție măreață, în ornamentațiea cărea elu au cheltuitu pănă acumu mai multe din mii de dolari luați, se înțălege bine. Visteriea publică. „Aceasta amintește unul altu factu de cu anevoe ăl voru crede cetitorii nostri de peste mare. El se atinge de D. Suternu. Căndu trimisul M. S. Britanice sosi la Buenos Aires, Rozas îi dădu o casă ce era a unui doctor, Monter Oca, care se dusese să rezideză la Brazilia. După zece ani mai de absență doctorul înturnănduse în țara lui cu familiea sa, reclamă casa lui, însă fiinducă D. Suternu refuza de a se muta, Rozas, din creștia sa autoritate, hotări că pistierica Sa publică avea a plăti zisului doctorul ca o sumă de 1.000 de dolari pe lună, și osebitu 20,000 de dolari pentru chiriea de mai nasă se plătiască o parte din rădere anu mai de pe urmă ordinu, să'i facă anu mai de pe urmă semnu, însă după o îndelungată examinare ne zărindu ne acela ce'l căuta recăzu pe căpiți de pae ce'i servea de scaunu, și figura sa espresie posomorită ce merse crescăndu pănă în momentul cănd cortegiul sosi pe piața Marinei. Acolo urmă o nouă înpedecare ce nevoi unu popasu. Pascalu ce sculă pentru a doua oară, aruncă mai întăi o ochire nepăsătoare asupra capătului opusu a pieței unde era spănzurătoarea, apoi trecăndu cu ocii cercul întinsu a pieței acestiea, ce se părea pavelată și zidită cu capete, afară numai de terania principelui de Butera ce era cu totul deșartă, ăși opri ochii asupra unui balconu mărețu înbrăcatu cu damasu în flori de auru și adăpostitu prin unu cortu de purpură. Acolo, pe unu feliu de estradă congiurată de cele mai frumoase femei și de siniorii cei mai noștai din Palermo, era frumoasa Gemma de Castel- Nuovo ce nevoindu a perde o minută din agoniea dușmanului seu, poroncise de a i ce așăza tronul în fața eșafodului. Căutătura lui Pospalu Briuno și a ei ce întălniră, și razele lor se încrutiră KA duse fulgere de resbunare mi de urt. Ele nu ce deslipiseră încă una de alta, căndu unu strigătu deșănțatu se puzi dintre mulțimea ce ocolea căruța, ce întoarse vioiu spre puntul de unde vinea acestu strigătu, și figura sa reluă îndată nu numai vechea ei espresie de liniște, ue încă o nouă aparenție de bucurie. În momentul acesta cortegiul făcu unu pasu spre a și urma drumul înainte, însă cu unu glasu puternicu Briuno strigă: Stați! Cupăntul acesta avu unu efectu magicu, toată această mulțime păru țintuită de o dată la pămăntu; toate capetele se întoarseră spre osănditul, și mii de căutături arzinde se pironiră asupra lui. — Ve prei? respinse calăul,să mă mărturisescu, zise Pascalu. Preotul nu mai este aicea, s'au dusu. Mărturisitoriul meu cel obicinuitu e călugărul acela ce se găsește în stănga mea între mulțime, eu n'amu voitu altul, dară pe acesta ăl preu. Calăul făcu unu gestu de nerăbdare mi de refuzu; însă îndată poporul ce auzise cerirea osănditului, strigă:” Mărturisitoriul mărturisitoriul” Calăul fu nevoité să ce supue, cortegiul ce opri înaintea călugărului: acesta era unu giune naltu, cu Saga smadă, ue ce părea slăbitu prin asprimele monastirei; el naiuti spre căruță și se sui întrănsa. În acelașu momentu, Briuno căzu în genunci. Acesta vița ce'mi o dăduseră. - Ei au ținutu, eusu liberu. - Iscultă pâine. - Iscultu. -Aicea în dreapta mea. - Briuno ce întoarse într'o parte, căci mănele fiindu'i legate el nu putea să arăte altfelu. - Pe balconul acesta înbrăcatu cu stofe de auru... - Da. - E femee giună, frumoasă, avăndu flori în părț .... O văldu. Ea e în genunchi mi ce roagă ka mi ceplalți. lUĂ | | | | Pascalu tresări, fu semnalul generalu, ne paveaua stradei, la balcoanele ferestrelor, pe coperemăntul caselor, cu toții îngenuncheră; numai calăul remase pe calu și agiutătorii sei stătură în picioare, ca cum acești oameni blestemați erau deosebiți din eroarea generală. În acelașu timpu penitenții începură a întona ”rugile agonizanților spre a coperi cu glasul lor gustul mărturisirei. - Mauktu timpu te-amu căutatu, zise Briuno. - Te așteptamu picea, respunse Ali. - Inmi era frică că nu ce voru uinea de făgădu