Zimbrulu si Vulturulu, 1858 (Anul 1, nr. 1-42)

1858-12-08 / nr. 27

106 ZIMURU și VULTURU eccese de zelulu cu care Domnulu Hurmuzachi își impline­­toată lu­ma, mai puțin ca o flori ceda ritoricei­ște însărcinarea, de aceia și noi ca și lumea, le D-sale de h­itu ca niște arguminte serioase. Lunga și distrata argumentare care cuprinde mai multu de doă coloane, și care se sfîrșește prin a ne zice: Iată dar că Bezede Grigorie Sturza are unu îndoitu nu­­„măru de ani de serbiții publice, dedicîtu se cere prin Con­­­ venție”, este de bună seamă puntulu de căpitenie asupra căruia doc­ulu autoriu au vroitu a trage atențiunea, lepădîndu la o parte sarcasmile ce în ardoarea sa­­­t­­­u­lui aruncă în dreapta și în stinga, purtînduse cîndu prin „borșulu soldațiloru din Cazarmă” cîndu prin „chimpulu resbelului orientului, făcîndu din bezede Grigori, cîndu schingiuitoriulu crudu și neomenosu alu oameniloru de la 1848, tulu care cîndu liberatorulu principateloru; cîndu diploma­­neau adusu cesiunea unei părți din Besarabia! Le­­pădindu zicemu la o parte toate acele imagine de donchi­­șotismu cu care voește a ne orbi pre onorabilulu autoriu, videmu că toată dovada acestoru mari și minunate fapte, acestoru mulți ani de servicii publice, este numai unu or­­dinu de zi datu la 1834 de Ecs. Voevodulu Mihai Sturza, prin care se prenumeră peste complotulu cadruri­­loru miliției noastre, pe D. G. Sturza, și apoi, pe îînainti­­rile ce succesivu au căpătatu de la tatulu seu, pănă la rangulu de Colonelu! Oare aciasta se numește a servi țerei? Așa care se fi înțelesu congresulu de Parisu, îndeplinirea de funcțiuni publice? Unde este compania în care au servitu Prînțulu­i.­za ca ofițeriu? Unde este aceia pe care au comandato căa Căpitanu? Unde este batalionulu în a căruia frunte au fostu m­'au avutu ca Maioru, unde este în fine regimentulu ce Colonelu? Oare pentru că au purtatu numai epoletile cutăruia seau monastirești în poses­ie, seau pi­reumblînduse prin țeri Multu streine, vrea se zică că au servitu Țerii roși, una ca aciasta!­­ A­­­­u­­­ de boerie aseșmine erau abuzulu Domniloru, au datu active, ce numai ca titluri cu rangurile militare, n­umirile unoru funcțiuni active, aceste ranguri și fără posturi onvriuite, aciasta s'au întîmplatu și Apoi dacă s'aru socoti că au chemuau­ puncțiuni publice în țeară, acela ce au purtatu numele de Căniianu, Maioru sean colonelu în cursu de mai muși ani, fără a avea și posturile active corespunzătoare la aceste ranguri, pentru ce nu s'au considera astu­feliu, și acei carii au purtatu mai mulți ani, titlurile de Hatmanu, Visternicu, Postelnicu, Vornicu, sean Logofătu, căci toate aceste sîntu și ele nu­­miri a unoru posturi active în timpii nostri­ chiaru? Înse 9, convențiunea nu înțelege aciasta d­îndu zice, că Candidatulu de Domnie trebue se aibă zece ani de serviții publice, ea înțelege că acelu Candidatu trebue se fi ocu­­patu zece ani iar și fără nici unu postu seau mai multu posturi active, nu numai se fi purtatu niște titluri efemere însemnătate reală! Acesta este fără indoială singurulu înțelesu ce se poa­­da art. din Convențiune, așa ălu și înțelege toa­­tă lumea, și negreșitu că însuși Dompulu Hurmuzachi este celu întăiu­­” nu crede în astăi” ce face asupra acestui cazu! Benimu acumu­la pasagiulu celu mai pomposu ș­i celu mai delicatu din art. D-lui Hurmuzachi, pasagiu unde autorulu spre da mai multă putere argumentărei sale, se pune însuși pe scenă și declamă cu toată puterea pieptului seu. Noi lolu citămu intocmai „De ce nu voiți să videți și să auziți acelea, ce toată „lumea vede și aude, că nu este candidatură mai națio­­­nală, mai neapărată, mai nemerită și mai populară, de „cătu candidatura lui Bezede Grigorie Sturdza ? „Au piați auzitu și voi, că apostolii m­irei, clerici și „laici, aceeași bărbați, carii în anulu trecutu, au lucratu „cu atăta căldură, curaju și patriotismu, pentru această , și mare causă, au venitu la mine, la min­e, Dom­­itoru, să'mi rostească cea mai vie a loru bu juurie și șuulțămire, pentru că m'amu declaratu pentru candidatura Prințului Grigorie Sturdza ?” Ne pare camu pre hazardată netă pompoasă figură ora­­torică ne pare o pre mare bizuință ca D. Hurmuzachi se vie astăzi a cere se fie crezutu pe cuvîntu! Gau e zutu țeara d­îndu elocventele și patrioti- ------ cutăruia ș'au raju rangu militaru, și făcutu indu moșii trebuie trebile și se aibă pentru plăcerile acelu ce că astu­feliu sale nu Stur­­învestitu particulare, seau la începutu ț­­­cu­­cutiază a susține, fără a se de c­îtu­r­nă de speranțe rizitoare și desfășura sub ochi tabloulu realu alu umanităței. Putemu poi daru­­­­­u a ne mira descă copilița pu su găsi în stare de a pricepe camu era de defeptuosu caracterulu lui Costică și că tu era de covâr­­șitoriu prin deosebitele eale calități, frateseu Iancu? Cu toate aceste dificultate, de se vide singuri, ascuți do­­rulu ambiloru amanți, și cându dorulu se aprinde, mintea se stin­­ge. Spre a încredința pre iubitulu­i, spre alu nevoi să creadă în sinceritatea sa, Asena deveni mai îndrăspeștă și împinsă imprudența pănă la aceea că priimi întălniri în chiaru odlei tâ­­nărului. Costică și elu, pănă atunci destulu de puținu împrăti­­mitu, să făcu pretențiosu și grabnicu; espresiunea sa deveni eloc­­ventă zugrăvinduși amorulu, și ca toate caracterile care au mai multă imaginăciune decătu putere, promisă fericirea fără mai fi de sale, de iubirea de sine, de o imiginăciune frământată și geloasă, întăiu a se încredința tu de a pute da. Esch­atu temerile să întrozești­ beția de așmoru, mă, elu prodigă comflitei jurămintele, sărutările, nii, și scenele furtunoase, turburându'i simțurile și mintea. Lasărmbă, lasămă, fi zice ea, îngrozită și pașitândă sub­­trăgăndese din brațele cu care o întănțue cu forie. Costică, - Iancu nu te întrezește așăli? .­. iute gelosulu, cu amărășune; - sulțărișire SS presiunel te­razimi cu încredere pe brațulu lui; asculți cu ai morului nu fugi de elu ca de mine, ca de o seară sălbatică. Se vede că'i tare dulce mierea ve dis­­tilă buzele acelui mare filosofu? Dulceața vorbiriloru sale se comunică se vede sărutăriloru sale, de respingi pre ale mele cu îngrozire? Asfeliu, ura de frate îndreșteț­l pasiunei pentru amantă, și Atunci bieata fetiță, buimăcită, nemânghetă, de a necapabilă presupune exagerare în simțimintele lui Costigă, încă de alu supăra mai încapabilă cu voia sa, se întorcea să'și dee buzele si aprise sub acele care rostiseră nedrepte tâănguiri. Costigă,­­­­ăi zice pre tine, credemă, blestămu zica în care au sositu frate-zeu, căndu ceea ce sunt­ămi vor­­bești de sărutările și amorulu lui? Mă juru că nici­odită nu nu s'au eștiu, cătră mine, din margenile celui mai mare respectu; de cerești ilusiuni, ea nu cutezaei sarcasma tău­, cumu ăi de față cu tum­e ași'i seu ea, te iubesc', Ol! Privește-să­ așai că nu găndești și de ridiculu cele mai noble și nu iubescu și în neființa ta. (Va urma) de câltu­ra- mușcătoare acoperia

Next