Zori Noi, iulie 1971 (Anul 24, nr. 7318-7344)

1971-07-22 / nr. 7336

V ZORI NOI 0 PAGINA 3 I.M.I.L. Rădăuți. De mai mulți ani muncitoarea Maria Carpov practică cu pasiune meseria de strun­gar, situîndu-se mereu printre fruntașii secției în care lucrează Foto . D. VINTILA Gheorghe Pírja, șef de brigadă sectorul I­II Leșu Ursului, deține, pe merit, de multă vreme, titlul de fruntaș în întrecerea socialistă. Obiectivul foto l-a surprins într-o acțiune dificilă la locul de muncă, în abataj Foto . D. IANOVICI Spunem adesea — cînd este vorba despre o realizare deo­sebită a cuiva — spunem că a­­ fost obținută „cu prețul mul­tor renunțări". Un om a izbu­tit să-și termine liceul seral în timp ce depunea zilnic o muncă intensă în uzină. A fă­cut acest lucru renunțînd la orele lui de desfătare, de re­­creere, de satisfacții casnice... Cineva și-a construit o casă ori și-a cumpărat o mașină „cu prețul multor renunțări“... Este și aceasta un soi de re­nunțare. O renunțare a cărei contravaloare se măsoară ori se compensează pe planul vieții strict particulare, în re­lație cu existența și proiecte­le de viitor ale unui singur in­­v­­divid. Sîntem dispuși să pri­vim cu admirație astfel de re­nunțări și o facem pe bună dreptate pentru că este în­­tr-adevăr de admirat efortul stăruinței, al tenacității. Nu de puține ori ne este dat să avem de a face cu asemenea perseverenți, cu un aseme­nea mod de a înțelege și prac­tica tenacitatea, renunțarea. Se renunță la unele privilegii și satisfacții personale, stăru­ind în acest fel pentru alte privilegii și satisfacții, mai mari. Dar tot personale. Une­ori ni se oferă spectacolul u­­nor eforturi greu de imagi­nat, pe care cineva le face pentru a-și satisface ambiția, unui vis strict personal. Am cunoscut un tînăr contabil din București care a crescut cu visul de a se vedea la vo­lanul unui automobil perso­nal. Salariul lui din Bucu­rești nu i-ar fi îngăduit însă atingerea acestui vis. În min­tea lui s-a zămislit atunci un plan riguros, de o perfecțiune de-a dreptul contabilă. Să ple­ce pe un mare șantier, undeva­­ departe de lume, într-un loc­­ cît mai izolat, pentru a putea A TE INTEGRA IN SUFLUL GENERAL AL SOCIETĂȚII... primi cît mai substanțiale sporuri de șantier și de izola­re, pentru a fi ferit de tenta­ții, pentru a nu trebui să plă­tească tramvaiul, pentru a nu-i costa dormitul, pentru a nu cheltui decit sume infime pentru masă, pentru a nu fi ispitit să-și petreacă o seară la bar, la cinema sau la cofe­tărie cu iubita... Și s-a dus. Trei ani a făcut vanitos apoi l-am acest efort văzut la volanul mașinii sale. — Ești fericit ? l-am între­bat în timp ce mă grăbeam să nu pierd tramvaiul. El a stat cîteva clipe pe gînduri, și-a mîngîiat mașina cu duio­șie și mi-a răspuns cu un aer blazat: — Da, e bună mașina, dar nu prea am timp să mă ocup de ea. Serviciul, obligațiile... Ei, dacă aș putea trăi fără servi­ciu... — Ce-ai face ? — M-aș ocupa de mașină... Devenise robul unei manii stupide, cu totul și cu totul sterile. — Spune-mi — l-am între­bat — ce se construiește aco­lo la Petrimanu unde ai mun­cit tu trei ani ? — Acolo, în văgăuna aia ? Dracu știe ! Crezi că m-a in­teresat ? Eu făceam conta­bilitate, făceam și ore supli­mentare, mai adunam un ban în plus pentru mașină... Nu­mai eu știu cît am pătimit. Intîmplător cunoscusem și eu locul în care își petrecuse el trei ani într-un soi de ro­bie a propriei ambiții. Acolo, pe Latorița, la Petrimanu, în munții Lotrului se construia un baraj din vastul sistem al hidrocentralei Lotru. Oamenii care lucrau acolo erau pasio­nați de munca lor. Cîțiva ti­neri ingineri mi-au povestit o noapte întreagă despre satis­facția concretă de a înălța o asemenea construcție, de a modifica relieful munților, de a căuta și de a găsi soluții constructive noi, ingenioase. Spuneau că a te afla acolo și a trăi la temperatura unui act constructiv de o asemenea grandoare înseamnă a avea, într-un fel, sentimentul de­miurgului. Spuneau că atît de mult fusese cucerit de ideea participării lui la marea con­strucție încît, un tînăr mais­tru îngropase în betonul ba­rajului o plăcuță de bronz pe care își încrustase numele în­soțit de următoarele cuvinte :­n unul dintre cei care au con­struit acest monument". Dar măruntul nostru contabil nu văzuse, timp de trei ani, ni­mic din toate acestea. Nimic din măreția acelei construcții, nici un firicel din suflul pa­tetic al muncii pe care o des­fășurau acolo constructorii n-a pătruns în carapacea „re­nunțărilor“ lui. E de imaginat că s-a păzit nu numai de ten­tația cheltuielilor bănești ci, poate mai mult, s-a păzit să nu cadă cumva în „păcatul" generozității, al muncii făcu­te cu dăruire de sine, în „pă­catul“ satisfacției de a te fi făcut util societății în numele conștiinței civice și nu împins de conturile „fericirii perso­nale". Iată un soi de renun­țare care nu mai poate fi pri­vită cu admirație ci, dimpo­trivă, reflectă apele tulburi ale nimicniciei. Există, cu adevărat, o re­nunțare ce merită admirația și poate fi invocată cu mîn­­drie. Am întîlnit, aici la Su­ceava, zilele trecute, un tînăr inginer metalurgist care a pă­răsit Capitala, (un post minis­terial) pentru a veni să lucre­ze la noua uzină de utilaje și piese de schimb pentru in­dustria materialelor de con­strucție. — La ce ați renunțat, tova­rășe inginer ? —• Am renunțat­ la comodi­­tățile unei slujbe funcționă­rești, am renunțat la privi­legiul de a trăi într-un mare oraș, am renunțat la apro­pierea de părinți, la mult, am renunțat. Știu că urmă­toarea întrebare ar fi: pentru ce am renunțat la toate aces­tea, ce mi se oferă în schimb? Mi se oferă posibilitatea de a lucra într-o uzină nouă și foarte modernă, posibilitatea de a fi un om cu mult mai util. Nu-mi este indiferent nici faptul că munca de aici, cu toate greutățile începutu­lui de drum, mă solicită pro­fesional cu mult mai mult de­cât în altă parte, dar aceasta îmi dă sentimentul că trăiesc cu adevărat, așa cum mi-o cere demnitatea mea de om al societății noastre. Schimbul despre care mi-a vorbit inginerul Traian Necu­­noscutu nici nu se poate nu­mi un schimb. A­­ renunțat la „privilegiile" unei vieți anos­te, în schimbul sentimentului demnității, în schimbul împli­nirii menirii sale. Menirea lui și a tuturor este să ne integrăm cu toate capa­citățile în suflul general al societății noastre, care se află acum în ascensiune către o înaltă cotă a civilizației so­cialiste. Iar pentru aceasta e nevoie să renunțăm la cite ceva... MIHAI CARANFIL */ V\\­­­­­­­­­\\VSN­A\\\\­\\V­ V­ VVV­\MVAVV VVVNXVXXXXXN­­XXXVXVVMVNXNVXVVVXVVVXXNVi ^ Contra­punct MAESTRUL IȘI ÎNDRUMA ELEVUL Pe cărări de munți, in poienile din inimile rezervațiilor naturale, prestigiosul cercetă­tor și colecționar al faunei lepideptologice, prof. I. Nemeș din Suceava, poate fi văzut însoțit de un tînăr , elevul Gh. Pătrașcu de la Liceul „Ștefan cel Mare" (pasionat al tainelor naturii). Ai in față imagi­nea nobilă a dragostei pentru știință, împletită cu grija pen­tru îndrumarea aptitudinilor unui viitor cercetător. Fericita „conlucrare" n-a intirziat să-și arate roadele- Maestrul, care se poate mîndri cu descoperirea a 50 de forme noi de fluturi, știe să-și stimuleze elevul. Alături de „Coleophora bucovinella Nemeș", stă „Cosmotriche poratoria f. immaculata Pătrașcu" (specii noi pentru știință ; poezia din denumire nu e greu de sesizat !). O invitație și pentru alții. OBIECTE PERICULOASE Minorii Valentin și Marcela Samoilă, Marcel Pintilie din satul Văratec (Salcea) se jucau pe marginea șanțului. La un moment dat, au zărit un tub de forma și mărimea unui car­tuș ce se afla pe jumătate ingro­pat în pămînt. In timp ce unul dintre minori izbea obiectul cu o piatră, acesta a explodat și i-a rănit pe toți trei. Intervențiile medicilor au scos victimele în afara pericolului. Nu e primul caz cînd obiecte explozi­bile, rămase din vremuri îndepărtate, fac victime în rândul copiilor neavizați de părinții lor. CÎINELE A URLAT.­. Amețit bine de alcool, Ilie Andronic, din Pirtești de Jos, a poposit la o stină din apropiere. Un cîine de pază l-a mi­rosit și l-a mușcat de picior, infierbîntat, omul l-a croit cu un par. A urmat o sticlă deșertată de rachiu, împreună cu baciul Alexandru Lăzăreanu. Spiritele s-au încălzit și a iz­bucnit cearta. Responsabilul stinei își amintise că oaspetele ii lovise clinele. Cel mușcat poposește la o casă din veci­nătate. Baciul nu se lasă și il urmează cu scandalul, in to­iul sfadei, I.A. i­a un cuțit de bucătărie și i-l împlîntă adver­sarului in abdomen. Victima a decedat în spital. Se spune că, în clipa faptei criminale, ciinele a urlat. Desigur, uitase lovitura, dar îl dorea... îndobitocirea ce o aduce alcoolul celor care-l consumă fără discernămînt. Rubrică realizată de VICTOR MICU r imaginați-vă, dragi cititori și gospodari, o adunare, pe teme de zootehnie, în primele bănci — fruntea specialiștilor zooveteri­­nari locali. Se discută aprins des­pre unele fisuri în preocuparea pentru sporirea numărului de vaci și a producției de lapte a acestora, pentru creșterea avuției obștești. O voce : Ce te frămînți doc­tore . . . Firescosu? Vorbește cu curaj, că de aceea ne-am adu­nat aici, să punem problemele la punct ! . . . Dr. F. . Pentru creșterea efec­tivelor de animale, în sectorul a­­gricol cooperatist al județului, s-au acordat, în ultimii 5 ani, credite de 53 milioane lei. Dar ce-am făcut noi pentru soarta va­cilor bătrîne, adică pentru ace­lea care . . . le-a înțărcat Bă­laia, că sunt, slavă . . . medici­­nei veterinare,­ cu duiumul! Ni­mic, tovarăși! Aș vrea să-l văd pe doctorul care măcar le-a că­tat în gură, de măsele, să con­state că nici nu mai au cu ce să rumege. Agitație în rîndul unor preșe­dinți de C.A.P. Mulți sînt indig­nați. Vorbește unul în numele ce­lorlalți : — Să fim serioși și să nu de­mobilizăm . . . îngrijitorii de a­­nimale. Noi nu ne-am dat nicio­dată în lături să cumpărăm vaci din cele mai vîrstnice, chit că aici nu se poate aplica proverbul cu „găina bătrînă face zeamă bună“ . . . Se agită și veterinarii : „argu­mente științifice, nu vorbe ster­pe­­“. D. P. : (delegatul președinților de cooperative): încetișor, nu vă repeziți, ca unii la creditele ban­care ! Am martori vreo 20 de colegi de conducere „ceapistă“, că din 876 vaci cumpărate în a­­nul 1970, circa jumătate sînt din­tre acelea care au împlinit vîrsta venerabilă cînd pot fi reformate. Președintele C.A.P. Bilca (en­tuziasmat) : Noi avem 11 refor­mate, din 40 cumpărate. Idem, Costișa : Am reformat 5 văcuțe, după numai 3 luni de la procurarea lor. Cel de la Forăști : 4 gloabe în toată regula, după numai 5 luni de la intrarea în grajd. Reprezentanții de la Valea Glodului și Dolhasca (sfioși și modești) . Noi cerem scuze, a­­vem 5 și, respectiv, 8 rable cor­nute, dar de abia după 6 luni de cînd le-am adus de la obor. Pe viitor, vom avea grijă . . . S-au ridicat alți doi delegați (unul de la ADAS, altul de la industria cărnii), care au vorbit in cor, pe două voci, că oamenii țineau la timp, fiind antiședințo­­mani . —• Depunem noi garanția ver­bală că mulți conducători de co­operative agricole au avut toată grija să mărească efectivul cu cornute aflate în ultimii ani ai vieții lor și altele cu sănătatea ... în pioneze, în 1970, au decedat sau au fost sacrificate, la înghe­suială, din necesitate de „zeamă de cuțit“. 4.041 vaci, în primele 5 luni ale anului în curs, s-au mai despărțit de piele alte 1.089 capete de taurine. Un specialist veterinar a deve­nit foarte nervos. Deși nu purta căciulă, îl tot sîcîia o muscă. A pus punctul pe „i“ : — Sa mai lăsați la o parte ex­presia aia macabră ... cu mor­talitatea s­­ă și indispune ! Să vorbim, mai bine, despre sufe­rința vacilor. Are cuvintul docto­rul Inimosu. Dr. Inimosu : V-ați gîndit da­­că, de atîta ședere în grajd, va­cile se pot în­grășa și pot căpăta ateroscleroză ? Apoi, cum să vă gîndiți ! Ea le mai și mulgeți. Mulgeți animalele aflate în sufe­rință, în rindul președinților de coo­perativă erau, iarăși, murmure. Un delegat al industriei județene a laptelui s-a domolit. D.I.L. (adică, cel de mai sus), în calitatea mea de reprezentant al sectorului care prelucrează laptele, deci care­ trebuie să mă îngrijesc și de felul cum arată izvoarele produsului, sunt împo­triva acuzației de mai sus. Ani­malele nu au perspective de o­­bezitate. Dimpotrivă, cele mai multe au niște trupuri de parcă ar fi băut oțet. Un control efec­tuat în 10 cooperative, la finele anului 1970, a dovedit următoa­rele : greutatea a 193 de vaci a scăzut de la data cumpărării cu 11.000 kg. carne. Mai poate spu­ne cineva că a existat delăsare față de silueta animalelor PI... (Vocea discretă a subsemnatu­lui, prezent acolo, dar imparțial), numai parodia de furajare și gu­ra cascată a rumegătoarelor știu de ce sînt atît de delicate !). Același vorbitor: .... Apoi, unde vedeți dv. abuz ue­mul­soare . Cu ce să se facă abuz . Aceleași vaci dădeau la cumpă­rare 8 litri de lapte , în prezent, dau numai 3,8 litri. Să vorbească unii președinți, dacă nu-i așa. . . Președintele C. A. P. Șcheia : la noi, Joienele cumpărate au dat 20 la sută mai puțin lapte la nu­mai 10 zile de la cumpărare. Peste alte 10 zile, scăderea a fost cu 38 la sută. Cel de la C.A.P. Dărmănești. Noi am intrat direct în proble­mă. A trecut o lună și laptele noilor cornute a și ajuns la 50 la sută mai puțin decât la prima mulsoare. „Și noi, și ei avem asemenea situații“, au strigat președinții cooperativelor Sf. Ilie, Berchi­­șești, Bălăceanu, Drăgoești, Mări­ței, Mihoveni etc. Cu toate du­ioasele ei sentimente, partea ad­versă, a specialiștilor, era în mi­noritate de argumente. Bineînțeles, gospodarilor, toa­tă această adunare a fost, doar imaginată de noi. Atît ar mai fi trebuit, ca cei în cauză să „strige“ problemele care sînt reu­și­te, la ordinea zilei. Vorbește gra­iul cifrelor, ce nu poate fi com­bătut !­ V. BELLU FOILETON In goană după­ argumente sterpe ■ [UNK] - COLOCVIU — CU TINEREȚEA Educație și răspundere — Avem în colectivul nostru de muncă tineri conștiincioși și harnici — opina, recent, tovarășul Viorel Ornea, secretarul comitetului U. T. C. de la I.M.I.L. Rădăuți. Ni­stor Jub­avlea, de la laboratorul secției de turnătorie, Gh. Hariton, muncitor la sec­ția B.S.C., Ion Șorodoc, su­dor la secția mecanică, Constantin Beldeanu, mais­tru la secția mobilier co­mercial, Domnița Stănică, primitoare­­ distribuitoare la depozitul produse finite lemn, Dumitru Costc, tîm­­plar, Floarea Bădiliță, muncitoare, sînt doar cîți­va din cei care nu-și pre­cupețesc eforturile pentru a realiza produse de cali­tate superioară, care să corespundă exigențelor me­reu sporite ale economiei noastre. — Pe mulți dintre ei i-am format aici, la locul de muncă, preciza Ale­xandru Il­eș, locțiitorul se­cretarului comitetului de partid din întreprindere. Cei mai vîrstnici dintre muncitorii noștri, pe lân­gă că i-au învățat mese­rie, le-au „inoculat", prin­ forța exemplului lor per­sonal, printr-o perseveren­tă muncă de educație, sim­țul de pondere disciplină și răs­propriu clasei noastre muncitoare. Influ­ențele pozitive s-au reper­cutat și dincolo de orele de producție. In societate, acești tineri au comportări care le fac cinste. Se dis­trează decent, nu se mai­muțăresc. — Au existat în orașul nostru și tineri cu tendin­țe de parazitism — e ade­vărat, puțini la număr — care exagerau în ce pri­vește ținuta vestimentară și care își dădeau aere ne­firești vîrstei lor. Nu se sfiau, în schimb, să frec­venteze localurile publice și să consume băuturi al­coolice, ne spunea judecă­torul VI. Colțuneac, de la Judecătoria Rădăuți. — Nesupravegheați de părinți și de educatori, „scăpați din mînă", a a­dăugat cpt. M. Florescu, comandantul miliției ora­șului, unii au comis și ac­te antisociale. Uneori, a­­cestea au fost săvîrșite chiar în grup. Cei care îl formau proveneau, în­ ma­joritatea cazurilor, din fa­milii dezorganizate. Un asemenea „grup", pe care l-am numi, fără să greșim, adunătură, consti­tuit din tinerii I. Borcan, V. Buzneanu și P. Litră, foști „clienți" ai unui in­stitut de reeducare, a co­mis numeroase furturi pe raza orașului. Faptele lor antisociale au culminat cu un viol. Cei în cauză se află în prezent într-un pe­nitenciar, unde își ispă­șesc pedeapsa. Surprinde faptul că cei trei erau, la data comiterii infracțiuni­lor, încadrați în cîmpul muncii (I.B., lăcătuș meca­nic la Atelierul de repara­ții auto Rădăuți, V.B., e­­lectrician, iar P.L., munci­tor la U.E.I.L.). Pe drept cuvînt, se întrebau jude­cătorii cauzei, care au fost influențele pozitive pe care colectivele de muncă unde își desfășurau activitatea cei vizați le-au avut asu­pra acestora ? In ce mă­sură cei care munceau cot la cot cu dînșii, tovarășii de muncă, le-au atras a­­tenția asupra comportări­lor necorespunzătoare pe care, fără doar și poate, le observaseră, cum au in­tervenit organizațiile de tineret, sindicat și condu­cerile administrative din respectivele unități ? Se știe că familiei, a­­ceastă „celulă a societății", îi revin multiple sarcini în legătură cu creșterea educarea copiilor. Supra­și vegherea permanentă, cu­noașterea a ceea ce face, unde merge și cu cine se intîlnește un tînăr, consti­tuie o obligație pentru fie­care părinte. Abdicarea de la o asemenea îndato­rire înseamnă, în cele mai multe cazuri, semna­rea de cecuri în alb în de­trimentul propriului copil, a-l lăsa la cheremul altora, de rea credință. In vîrstă de numai 17 ani, dar a­­­­proape cu tot atîtea spar­­­­geri, în dauna avutului­­ obștesc, la activul său, Mi­­­­hai Corneliu Dacia, din­­­ același oraș,­, era un ele­­­­ment periculos, care nu a i ezitat să atragă o serie de­­ tineri pe care îi manevra­u după bunul său plac, cu­­ ocazia comiterii infracțiu­­i­nilor, V. Chifan, P. Cîrdei, I E. Ianovici, I. Neacșu, V.­­ Năsăudeanu, Constantin­­ Colibaba, I. Lupășteanu și­­ M. Lupancu sînt cîțiva­­ din acei care s-au com­- i plăcut în asemenea situa­­ții echivoce. Cum se face,­­ oare, că părinții celor în­­ cauză nu au cunoscut că,­­ copiii lor sunt supuși unor influențe nefaste? Și, oare i ) autoritatea tutelară și co­­­­lectivul de sprijin al ei­­ nu trebuia să acționeze, l preventiv, cu mai multă i inițiativă și hotărîre pen­­­­tru înlăturarea unor ase­­­­menea racile, deloc mino­­­­re ? Și, oare, cîți din cei 1 predispuși a comite acte­­ antisociale — ne referim­­ la tineri — au fost vizi­­­­tați la domiciliu, în timp­­ util, de diriginți și edu­­­­catori și, mai ales, cu cîți­­ părinți și minori cu ab­­­­sențe și slabe rezultate la­­ învățătură s-a stat de­­ vorbă pentru a depista­­ cauzele unor asemenea re­­­­zultate, pentru a afla cum i își petrec timpul și cu ci­­­­ne se adună atunci cînd­­ lipsesc de la ore ? In a­­­­cest context, nu se poate­­ să nu ne întrebăm ! ce e­­­­ducație a primit, de pildă, I­­. Neacșu, de asemenea,­­ din Rădăuți, în vîrstă de 1 numai 15 ani, care, în­­ cursul acestui an, a comis­­ o serie de furturi în dau­­­­na laboratorului T.A.P.L.. I a cooperativei meșteșugă­­­­rești și a depozitului ICR? i Desigur, cel în cauză a­­ fost trimis în judecată și­­ va răspunde de faptelo­r sale. Cum răspund, însă,­­ cei cărora societatea le-a­­ încredințat mandatul de a­­ crește un om în adevăra­­­­tul înțeles al cuvîn­­­­tului ? Asemenea între­­­­bări sînt valabile și în ce­t îl privește pe M. Hura. » care, la cei 17 ani ai săi,­­ se află internat pentru a­l doua oară într-un institut­­ de reeducare. j — Avem tineri minu­­­­nați, ne spunea un peda­­i­gog cu experiență, tovară­­ș­șa Aurelia Curelaru, di­­­­rectoarea Școlii generale­­ nr. 1 de 10 ani din Rădă­­i­uți. Receptivi, entuziaști și­­ harnici, ei se pregătesc cu­­ asiduitate pentru a deveni­­ oameni folositori societă­­­­ții. Mai sunt, însă, pe ici- 1 colo, unii care „sucombă"­­ în fața tentațiilor facile. Asupra acestora trebuie să i \ ne concentrăm toată aten­­­­­ția. Este aceasta o obliga­­­­ție care decurge din în­­­­săși funcția noastră de e­ ț ducători. Să nu uităm că­­ fiecare tînăr este omul de m­îine al societății noastre.­­ MIHAI HINDEA | obiecte PIERDUTE - Mi-am pierdut timpul .I 1 Bate și țî se va deschide Caricaturi de : ION 3AKDV i

Next