Acțiunea, 1935 (Anul 1, nr. 1-17)

1935-10-27 / nr. 1

Sibiul de ori şi de azi Gazeta „Acţiunea", organ al asociaţia­­ţiilor româneşti, porneşte la drum punân­­du-se în slujba românismului şi a Româ­nilor din Sibiu. Intre primele porunci ce şi-a impus este de a continua tradiţia creiată şi susţinută de toţi acei, cari au activat pe ogorul naţional şi cultural al acestui vechiu centru de luptă românească — purtată de vlădicii noştri şi de frun­taşii Astrei culturale. Pentru a prinde firul cu vremurile ce s’au scurs, socotim cu totul necesar să înodăm prezentul de trecut, de unde să tragem învăţămintele, ce se pot găsi numai în istorie, pentru noi şi şi pentru alţii. Am socotit că, acum când plecăm, e bine să reîmprospătăm, pentru cei cari ştiu, şi să arătăm, celor cari nu au avut prilej să cunoască, dup­t­ ce a dat ele­mentul românesc pâr a străbătut în oraşe, aci în Ardeal şi mai ales în Sibiu. Cine a citit cercetările istoricilor arde­leni dint : Dr. I. Lupaş, Ştefan Meteş, Silviu Dragomir şi O. Ghibu ştiu că, Românilor 11 a trecu­t fost îngăduit să locuiască şi să devină proprietari între zidurile oraşelor. Cazul primului Român proprietar de case între ziduri, merită şi trebue să fie cunoscute de toţi sibienii. Le poate servi de învăţătură şi htleriştilor de astăzi, cari au prilej să cunoască cum erau tra­taţi părinţii noştri de cei cari conduceau. Dar să lăsăm istorie să vorbească. In anul 1814 episcopul V. Moga trimite preoţilor o circulară, prin care-i îndemna să-şi ridice cartea tipărită întrucât îl in­comodează căci „până acum am fost purtat în trei sălaşe şi din a treilea iar mă scot şi nici în casa mea nu mă lasă să şed" etc. In acest document şi multe altele se vorbeşte despre casa din str. Regina Maria, unde este astăzi Barna Românească, cum­părată după 1811 de episcopul V. Moga, pentru cari magistraţii oraşului, un fel de consiliu comunal, nui recunoaşte dreptul de folosinţă şi de proprietate pe mo­tivul că nu admit românilor să se aşeze între zidurile oraşuli Sibiu, chiar dacă acel Român este­piscopul ortodox al tuturor Românilor din Ardeal. Istoria dreptului­­omeneşte din negura vremurilor despre respectul dreptului de proprietate. Episcopul Moga trebue să colinde pe la Guvernatorul Ardealului şi să facă cunoscut­­ împăratului, pentru ca acest drept să-i fie recunoscut de ma­gistratul din Sibiu, care-1 opreşte să lo­cuiască în casele cumpărate cu bani grei. Amărăciunea găsită în sufletul blândului vlădică a fost extriorizată prin porunca dată de a se plăti casele şi taxele, ce s’au pretins în monetă de câte 2 bani aşa în cât cei cari iau primit au trebuit să-i numere zile şi săptămâni, ştergând su­doarea ţăranului uman lipită de ei, în­trucât aceştia erau strânşi din sidoxie, darea bisericească plătită de credincioşi din întreg Ardeaul. Dealtfel aceast atitudine, faţă de pro­prietarii Români din Sibiu, s'a aplicat în parte, de către conducătorii oraşului, până la anul 190. Prin refuzul de a da Românilor din noile cartiere autorizaţii de construcţie, ei a urmărit, pe căi deghi­zate, acelaş­­i­­ : oprirea aşezării Româ­nilor in Sibiu,. Românilor, pe lângă faptul că nu le era îngăduit să însereze între ridurile cetăţii oraşelor, nu li se permitea nici să înveţe meserii. După numeroase stăruinţe de­puse, la Curtea împăratului, de către vlă­dicii celor două Biserici şi mai ales a marelui metropolit Andrei Şaguna, care cu marea-i personalitate, a reuşit să schimbe în parte mentalitatea bazată pe privilegii şi servituţi, obţinând dreptul ca şi Românii să fie primiţi în bresle şi să înveţe meserii în Sibiu. Documentele istorice vorbesc despre Marcu din Colun, care la 1771 s’a furişat şi a reuşit să înveţe zidăria, pe care o practica. Aflând conducătorii breslelor, ţehurilor despre el, îi pun în vedere că nui-l recunosc de măestru decât după ce se leagă că pleacă din părţile Sibiului şi lucrează numai între unguri etc. In sfârşit, cu toată rezistenţa pusă în calea elementului românesc, totuşi astăzi suntem m­­ajoritari în Sibiu. O spunem și subli­­n­­iem de la început acest fapt pentru ca să se ştie că, în acest sens suntem datori să ne și afirmăm. Ion Munteanu. 111IUIlini *3721­* Biblioteca Metern ASTRA 371 v At­­c V Redacţia şi Administraţia: Str. Regina Maria 49, et. II Telefon: 324 '120 C Ark?. V uciunea Director: Ion Uniteanu 0 j. g Q B Ql aSOCiati101 româneŞtî Abonamentul anual Lei 240, şase luni 129, trei luni 60, o lună 20, instituţii, societăţi 500, Nr.-ul 3 Lei. — Publicaţiuni şi inserate după tarif Nr. 1 Sibiu, Duminecă 27 Octomvrie 1935 Anul 1 C­uvânt înainte De la „Tribuna“ şi „Dacia Traiana“ la „Acţiunea“ Nu începem, continuăm. Un grup de Români inimoşi din Sibiu şi Braşov au fondat în Sibiu, în anul 1889, curajosul ziar Tribuna cu scopul de a ţine trează conştiinţa naţională şi a întări solidaritatea românească. Timp de 19 ani a slujit acestei credinţe, până la 1903, când a căzut sub loviturile şi teroarea stăpânirei străine. Revista „Ţara Noastră“ condusă de O. Goga, Dr. I. Lupaş, I. Lapedatu a dus mai departe steagul românismului de aci, din Sibiu, de unde în cele mai critice timpuri, prin „Gazeta Poporului“, profesorii de la Seminariul Teologic Andreian, Dr. N. Bălan, Dr. Broşu şi Silviu Dragomir, au ţinut trează conştiinţa naţională. La 1920, un mănunchi de Români s’au strâns şi au scos ziarul „Dacia Traiană“, cu gândul de a suplini un gol adânc simţit şi a continua tradiţia creiată de Slavici, Coşbuc şi ceilalţi scriitori şi ziarişti de la „Tribuna“ veche şi cele cari i-au urmat. Vitregia vremurilor sta­u în calea acestui etar şi l-au doborât. Astăzi numărul Românilor la Sibiu e covârşitor. Proble­mele ce se ridică în Sibiul ce-l vrem românesc, reclamă continuarea drumului. Este destul de târziu, dar în fine pornim la drum, cu gazeta „Acţiunea* 11, ce va apare bisăptămânal şi dacă vom primi sprijinul Românilor va deveni cotidian. Acţiunea Românească şi asociaţiile surori: Frăţia Ro­mânească, Andreiu Şaguna, Mihaiu Viteazul şi Voevodul Mihaiu au hotărât să ridice steagul invitând pe toate aso­ciaţiile româneşti şi pe toţi Românii de bine să se încoloneze. Trecutul cultural şi de lupte naţionaliste al Sibiului, faptul că minoritarii saşi au 3 cotidiane şi mai multe gazete săptămânale la Sibiu, precum şi lipsa ce simţim cu toţii a unui organ serios şi cu totul independent, reclamă imperios apariţia acestei gazete. Cu ea nu începem, ei continuăm. Prin noua piatră unghiulară ce ridicăm astăzi se cre­­iază un aşezământ de presă, un câmp comun în care se face legătura şi se pot întâlni toţi acei care doresc şi fac acţiune românească în oraşul şi judeţul Sibiu. Serios, solid (Continuare în pagina 2-a). Dumineca. Tovarăşul nostru Un grup de călători au poposit într’o seară intr’un hotel. Printre ei se găsea o copilie drăgălaşe, care iubea muzica. Văzând un pian în sala hotelului, co­­piliţa aleargă repede la pian şi începe să cânte un cântec al ei predilect. Pu­blicul întoarse privirile spre copiliţa iubitoare de muzică. Cântarea însă era falsă. Copiliţa încerca să o potrivească bine, dar nu izbutea. In sală s’a întâmplat să fie un mu­zicant meşter. S’a apropiat de copiliţă. Ii potrivea degetele sprinten peste clape, îndată s’a umplut sala hotelului de melodia unui cântec minunat, pe care publicul l-a ascultat într’o linişte adâncă. Iar când s’a terminat cântarea me­şterul zise: Onorat public, cântăreaţa noastră a dorit să vă delecteze, dar singură nu era în stare; având însă un tovarăş priceput, ea şi-a stâmpărat dorul inimii sale! Ce vrea să spună această întâmplare Lumea se străduieşte după o viaţă fe­ricită. Dar fericirea o tulbură la­­c ... * : f /Mintea e împresurată de găndi grele, iar biata inimă e învolburata şi simţiminte vrăşmaşe. Şi suntem împinşi la fapte păcă­toase. De aceea ne clătinăm, alunecăn şi ne poticnim. Dar când avem pe Mântuitorul Hristos la cârma sufle­tului nostru şi ne lăsăm conduşi de El,­­ nu alunecăm, căci El ne spri­­jineşte. El ne cărmueşte, El ne arată cărările vieţii. Tovarăşul ceresc nu ne părăseşte nici o clipă. Când ni se pare că sun­tem pierduţi şi părăsiţi, El e mai aproape de noi. Când nu avem nici o nădejde de scăpare, atunci ne întinde braţul Său de mântuire. Cine­­ a simţit în viaţă mâna ne­văzută a Domnului asupra sa, asupra neamului nostru întreg ? Tovarăşul divin ne însoţeşte pretutindenea şi totdeauna. In anumite epoci, prezenţa Lui e viu simţită. Altădată se strecoară nevăzut şi nebănuit. Dar El niciodată nu ne părăseşte, ori de simţim ori de nu simţim prezenţa Lui. ARTABAN. Constantin Nottara In toamna aceasta muribundă, moartea care pândea de ani de zile să fure clipa, a întins hlamida nefiinţei peste patriarhul scenei româneşti, peste acest titan care se confundă cu însăşi exi­stenţa teatrului nostru. Pornit din marea generaţie a lui Pascaly, Millo, Grigore Manolescu, Iancu Petrescu, Vasile Leonescu, Aristiţa Ro­­manescu şi Agatha Bârsescu.­­ C. Nottara a fost un mare talent dăruit de Dumnezeu, un meşteşugar al chi­pului, al vocei şi al gestului, un făuritor al stărilor interioare, un stăpânitor al mulţimii, pe care aproape şase decenii a drumuit-o pe calea înţelegerii şi a dragostei de artă. A crezut în teatru, atunci când pre­judecăţile orânduia arta dramatici ca o profesiune de ocară şi ia fost hărăzit­­ să vadă în decursul deceniilor biruinţa­­ acestei credinţe. Pornit dintr’o familie nobilă — urmaş al celui din urmă patriarh al Bizan­ţului — „Maestrul* a ingenunchiat toate obstacolele ce se aşezau deacurmezişul, în faţa năzuinţelor sale, a sfruntat toate greutăţile începutului scenei, — când existenţa actorului eră o problemă pe care nimeni nu o căuta rezolvată — urcând culmi pe care le-a ridicat în Franţa, ur. .Connet şi Coquelin, în Ger­mania, L'­vvinsky şi Sonenthal, în Italia, Ermette Novelli şi Zacomi, înzestrat cu o mare voinţă şi cu o putere de muncă, cu o educaţie, cul­tură, inteligenţă şi sensibilitate, toate acestea au făcut ca Nottara să fie cea mai proeminentă figură teatrală a noa­stră. Diversitatea rolurilor interpretate, purtau pecetea personalităţii sale, tre­cută prin forţa sa interioară. O strofă recitată eră o unduire sufletească, o apro­piere de creaţie, ridicată pe culmile (Continuare in pagina 2-a).

Next