Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1931 (Anul 12, nr. 534-538)
1931-03-29 / nr. 538
8„»CEVERUL LITERAR $1 ARTISTIC* „Scriitori” A apărut o nouă revistă. Rostul ei? Mister. Poate de aceia i s’a ales și titlul simbolic „Sfinxul“. Pe copertă, sub titlu, se anunță „Literatură—Artă—Știință“. Sub titlul interior numai: „Literatură—Artă“. In cuprinsul revistei nu mai aflăm însă nimic din ceiace ni se făgăduise întâiu și mai apoi. Asta înseamnă „excrocarea cetitorului“, — ca să întrebuințăm o expresie de care se folosește d. Radu Mislea în articolul „Misso-mania“. (D. Radu Mislea califică astfel concursurile de frumusețe organizate în mai toată lumea. Și asta pentru că... „unde sunt Narcișii?“) Ne-am întrebat: ce e artă, ce e literatură, ce e știință în rânduri de felul acesta? „Ce a fost un vis. Sau doar o nebunie. Nu o vom știe poate niciodată...“. (Alexandru Buiu, Sensație) Sau: „Zumzăitorul suflet își potolește stupul. Tăcerea, cursă ’n sânge, îmi armonește trupul!“ (Radu Gyr, Scară de totdeauna) Sau în schița „Generațiile“ de Al. Lascarov-Moldoveanu din care cităm: „... Tramvaiul își mergea cursa obișnuită, obsedantă chiar și pentru trupul lui de fier și lemn. Ducea, anonim, oameni de diferite vârste și sex, spre țeluri, pe care el nu avea să le știe niciodată...“. „... Pe când discuția tindea să devină publică, vădind nestrămutatul adevăr că tramvaiul închide totdeauna, virtual, în el, cele două păreri contrarii..." „Se ajunsese tocmai la o ușoară tendință de aplanare a conflictului, când privirea domnului de pe platformă, căzu pe o siluetă de femee, din stradă... Fulgerător, își linse colțul drept al gurei, încetă orice discuție, — și cu mănușa ce-o ținea, neglijent, în mână, făcu un semn discret... Silueta îl văzu, — și-i trimise o privire fluidă și chemătoare...“.. „... Cu toată puterea amintirei, și cu tot efortul prezentului, domnul care sări din mersul tramvaiului, căzu lat pe noroiul străzii. Pălăria făcu explozie la zece metri, — un galoș naviga aerian, cu ținte necunoscute, — iar trupul celui căzut, împrumutând momentan agilități de minge, făcu, într’o clipă, două sau trei salturi mortale”. „Tramvaiul, indignat și disprețuitor, crezu că nu face să oprească la un asemenea ciudat spectacol, — ci merse, în cursă obișnuită, spre stația următoare, legănându-se, de data aceasta, vesel, după cântecul liceenilor: — Dacă-i prost, dacă-i prost, — ce să-i faci, ce să-i faci!?” Ce să-i faci, când cineva scrie prost? — asta-i întrebarea care se impune la sfârșitul lecturii acestei schițe. Se pare că direcția revistei „Sfinxul” a răspuns anticipat la întrebarea noastră: „Să vie la noi. Paginile „Sfinxului“ îi sunt la dispoziție. Și, ca să nu creadă că glumim, iată, noi directorii revistei publicăm tot aici”. Am citat mai sus versurile d-lui Buiu. Vom reproduce, ca model de stil, și următorul pasaj din proza d-lui George Potra, colegul d-sale de direcție. .„O lume întreagă de oameni de toate vârstele și categoriile sociale rvesc pe o distanță nu prea mare, care se întinde din Bulevard până în Regală, pe trotuarul din partea Automatului, care e prea îngust chiar de la natura lui și nu poate să strângă în marginile sale acest lung și nesfârșit șir de oameni veseli și expansivi, veniți pentru o întâlnire, distracție sau așa zis de „modă”, fiindcă e ceva interesant și amuzant pentru unii de a face câteva „ture” pe scumpa lor „Cale”. „Calea e plină pe ambele trotuare și de multe ori lumea ajunge chiar până în mijlocul ei, așa că circulația vehiculelor este împiedicată foarte mult. „Mesagerii circulației cu toate străduințele lor nu pot convinge pe acești clienți să se urce pe trotuar ; deasemenea claxoanele automobilelor și „hep-ul” birjarilor răsună în zadar și numai din când în când câte o aripă de automobil proptită în spatele cuiva este mai convingătoare ca să silească pe acel izbit să se urce imediat pe locul destinat lui. „Această masă de oameni care își târăște alene pașii răscolind praful depus în straturi, adus din toate colțurile orașului și apoi ridicat în nori ușori prin „ciorșăitul" neîntrerupt; este înghițit tot de aceia care l-au adus așa de departe”. Interesant e că, în aceiași revistă, d. Paul I. Papadopol ține să lămurească Ce este un „scriitor”? Nu cumva s’o fi gândit să ilustreze cu scrisul din paginile revistei „Sfinxul“ definiția „scriitorului?“ — J. B. Poșta redacției Sorin B. Rareș. — V’ați prezentat la redacție deunăzi cu trei poezii: „Cântec“, „Nori de fum“ și „Sonet“. V’am spus că versurile-s plagiate. Ne-ați răspuns cu un calm și cu o îndrăzneală, care vă promit succes în viață. Poeziile „Nori de fum“ și „Sonet“ sunt transcrise aproape ad litteram din Artur Stavri: „Poesis“, 1894, Bait, „Tipografia Nouă“, iar bucata „Cântec“ este extrasă din poezia „Copila codrilor de tei“ — cu unele modificări. Astfel la d-voastră poezia e intitulată „Nori de fum“, la Stavri — „In nori de fum“. In versuri sunt numai două schimbări: „Dulci amintiri“ (Stavri), „Sfinte amintiri“ (Rareș), și„ Lăsați să uit... A fost odată (Stavri) _____De-aș uita ce-a fost odată (Rareș) Poezia „Sonet“ are în „versiunea“ Rareș „încet-încet“ în loc de „cătinel“ la Stavri. Apoi d-voastră dedicați Sonetul: „Tatălui meu“ (Chiar are să aibă bucurie părintele de-o poezie furată — dedicată lui de fiu-su!). Imaginația d-voastră a luat însă curs liber în „Cântec“. Cităm din Stavri (pag. 134-135): Nani, nani, fulg din soare, Îngânat de-a undei larmă; Aromit de dulce floare A venit să mi te-adoarmă; Nani, nani, fulg din soare. Îngeraș din lumi senine. Peste ochi mângetori Vine somnul, leneș vine, Lin adormi, copil din flori, Îngeraș din lumi senine. Florinaș, blândă minune. Florinei păun de munte, Dormi, izvorul o să-ți sune, Flori te-or dezmierda pe frunte, Florinaș, blândă minune. Nani, nani, fulg din soare, Îngânat de-a undei sarmă, Aromii de dulce floare A venit să mi te-adoarmă; Nani, nani, fulg din soare. Reproducem și poezia „d-voastră“: Nani, nani, fulg din soare, Au venit să mi te-adoarmă Aromiri de albă floare Și a undei dulce sarmă. Nani, nani, fulg din soare. Îngeraș din lumi senine, Peste ochi — grăunți de raze — Cald — molatic, somnul vine... Leagăn ți ’mpletesc din vraje Îngerași din lumi senine. Florinel, copil minune Florinaș, păun de munte. Dormi, povești isvoru-ți spune, Flori te-or dezmierda pe frunte Florinei, copil minune. Nani, nani, fulg din soare, Au venit să mi te-adoarmă Aromiri de albă floare Și a undei dulce larmă. Nani, nani, fulg din soare. Domnule Sorin B. Rareș — noroc că ți-ai pus pseudonim! Păzește-te numai să nu te afle tatala. Că n’ai să mai transcrii poezii cât îi trăi... Știință și poese Entomologiștii au dovedit că între știință și poezie nu e nici o antinomie. Intre alții, entomologistul Fabre a arătat cu prisosință această, descriind viața curioasă, organizată și minunată a insectelor. Flamarion a dovedit aceiaș idee, prin scrierile sale de astronomie. Orice gândire de altfel, nu e lipsită de farmecul inefabil al poesiei, atunci când exprimă un adevăr etern. Cele de mai sus, nu sunt însă decât un mic preambul la cartea lui Marcel Roland, intitulată: „Les musiciens de l’été, ou essai sur les insectes chanteurs“, apărută de curând la Riedler, Paris. Marcel Roland, urmând pilda lui Fabre, îmbină într’adevăr știința cu poesia, — în această mică lucrare a sa, savuroasă prin frăgezimea stilului și extrem de interesantă prin noutatea temei. De altfel, scriitorul Marcel Roland nu e la începutul unor astfel de încercări. Am vorbit mai de mult aci, în „Adevărul literar“, despre o altă carte a sa: „Tableau de Lilliput, ou essai sur les infusoires“. Aceiaș preocupare și în acest tablou al vieții infuzorilor, de a îmbina poesia cu știința. Pare că entomologiștii înamorați de obiectul studiului lor, nu pot proceda în altfel, în comunicarea rezultatului cercetărilor lor anevoioase. Cine sunt cântăreții verii? Câteva insecte: în primul rând greerele (la cigale, le grillon), și lăcusta Toate aceste insecte au fost dotate de natură cu organe care percep sunetele, iar sunetele se produc prin frecarea antenelor. Dar de ce cântă greerele? In ce scop? înainte de a răspunde la această întrebare, Marcel Roland voiește să micșoreze puțin, prin informațiile pe care ni le dă, disprețul pe care noi modernii îl avem față de această insectă. Mijlocul cel mai sigur e să ne amintească de marea considerație pe care Grecii o aveau pentru talentul musical al greerului. „Homer, Hesiod, mai târziu Anacreon, au celebrat virtuositatea cântecului greerului. Pentru a se bucura în voie de cântecul lui, atenienii îl închideau în colivii. Femeile și-l puneau în coafură și îl purtau sub forma unor bijuterii de aur. Monedele grecilor sunt ornate cu efigia greerului și una din emblemele muzicii în Grecia,, este o liră cu un greere deasupra“. S’ar părea din această pricină, că Grecii au avut o altă părere despre muzică, decât noi modernii. Lucrul nu poate să fie totul așa. Oamenii care au clădit Partenonul, spune Marcel Roland, oamenii care au fost contemporanii lui Pericle, Phidias, Socrate Eschile, — nu au putut avea o idee atât de mediocră despre muzică. Este de aceia mai probabil că greerele în Grecia, avea adevărate însușiri de cântăreț. Marcel Roland a verificat ideia. A încercat să educe pur și simplu, insecta. Teoria engramelor a lui Semon i-a servit de călăuză psihologică. Substanța nervoasă joacă rolul unui disc fonografic, pe care se imprimă impresiile. Acestea se imprimă definitiv, dacă le repetăm. In ce privește greerele, le repetăm cu o minaretă Greerele va sfârși în cele din urmă să modeleze sunetele sale după acelea ale minaretei. Sunetele greerului nu vor mai fi așa de stridente, cum sunt de obiceiu. Putem să spunem că insecta a fost educată musical. Greerele nu-și va păstra însă însușirea dobândită, spre a o transmite urmașilor săi (ideia de retromutațiune). Care e explicația fenomenului? Marcel Roland îl găsește în faptul că greerele nu cântă decât când e soare. Când e vremea închisă, ploioasă, el tace. Greerele are nevoie de raze ultravioete pentru a cânta. Climatul Eladei i-a fost cel mai amincios. Climatul Europei nu-i priește. Deaceia educația lui muzicală nu poate avea decât o valoare de moment, atât cât ține viața greerului în aerul liber, plin de soare. In ce privește lăcustele, acestea cântă noaptea.Urechile lor, ne spune Marcel Roland, sunt așezate pe primul inel al abdomenului, la rădăcina fiecărei aripi. .Urechi adevărate, constituite dintr’o mică peliculă, timpanul, fixată pe un cadru de chitină, substanță dură care formează îmbrăcămintea generală a insectei“). Dar și greciul (la cigale, le grillon) și lăcusta cântă pentru acelaș motiv, pentru care cântă și paserile: Zgomotul insectelor nu e decât strigătul lor de dragoste, n acelaș timp, strigătul lor e izvorît și din elanul pe care îl simte ființa în genere de a-și exprima viața. Ținta își exprimă viața prin strigăt, prin cântec. Printr’un imn către soare, de cele mai adeseori. — i. br. Dedicațiile Benjamin Cremieux publică în „Candide” din 12 Martie, 1931, un articol asupra dedicațiilor. Dedicația, — spune d. Cremieux, — e strâns legată de literatură. De altfel așa a fost întotdeauna. A dedica o carte însemna un omagiu adus persoanei care primea cartea odată cu cele câteva rânduri scrise de autor. Astăzi, a dedica o carte înseamnă să imprimi numele persoanei care primește dedicata pe toate volumele. Până la revoluție, cărțile în genere erau dedicate oamenilor influenți. Odată cu romantismul, lucrurile s-au schimbat. Scriitorii încep să-și dedice operele persoanelor pentru care aveau o deosebită admirație. Asta din cauză că scriitorul nu mai depinde de un singur om influent, ci de gustul publicului. Dedicarea cărților începe să devie mai rară cu cât se înmulțeau mai mult exemplarele semnate de autor. In sec. 19, scriitorul dă cartea sa celor ce i-ar putea-o răspândi; el o va da confraților, criticilor și femeilor, care i-ar putea populariza opera prin mulțimea și calitatea relațiilor lor. In conținut, dedicația era în genere conformă spiritului parizian. Autorul cel mai sobru găsea cuvinte ușoare și glumețe pentru dedicație. Dedicația în versuri era mult uzitată. Cu timpul această trăsătură caracteristică a dedicației dispare. Cele câteva rânduri sunt scrise în grabă, cu o scriere puțin îngrijită. Dedicația decade; ea devine simplă negustorie. Autorul dă o serie limitată din dedicațiile sale într-un colț de librărie, pentru ca vânzarea volumului să-i fie ușurată. Așadar, dedicația care s’a născut și s’a desvoltat într’o epocă fericită, a decăzut în decursul timpului, până ce a devenit o simplă afacere de publicitate. Suntem departe de gestul spontan al autorului, astăzi este o colaborare a autorului pentru lansarea operei sale. In felul acesta autorul are obligația să se amestece în nimicurile comerciale, altă dată în sarcina editorului. O dovadă evidentă a lipsei de respect, pe care o are epoca noastră pentru tot ce e spiritual și mai cu seamă cultul ce are pentru cantitativ. — I. N. Curierul literar In curând vor apare două volume nouă de André Maurois: un roman și un studiu critic despre Turghenev. Volumul „Turghenev“ conține conferințele pe care Maurois le-a ținut anul trecut la Paris despre marele scriitor rus. * * * In Anglia face mare vâlvă un volum întitulat „Fostul Jesuit", semnat E. Berret. Autorul a fost timp de 30 de ani preot în Irlanda. In ultimul timp a parăsit ordinul iezuiților și acum povestește despre îndelungata sa activitate ca preot. * * * La Milano a apărut prima biografie mare a lui D’Annnzio. Autorul, Angelo Sodini, va primi probabil premiul de 50.000 lire, care a fost donat de către un admirator anonim al poetului italian. *• * * In curând va apărea într’o mare editură germană o importantă lucrare istorică a profesorilor ruși A. M. și E. M. Kulișev despre „Războaie și emigrația populațiilor". N5 EMAR Justificare — Nu au trecut nici trei luni de când ne-am luat și ai și încetat să mă mai iubești. — Nu-ți spusesem mai dinainte că nu-mi plac f ©emeile măritate? Mărunte — „Dragoste și moarte în provincie“ romanul d-lui Sergiu Dan, apare Joi 26 Martie în editura „Cugetarea“. — Zilele acestea va apărea volumul: „Curs de Cinematograf” de D. I. Suchianu. Cuprinsul acestui volum este complect inedit. Nu este o reunire de cronici, ci un adevărat curs de estetică, aplicată la Cinematograf. De altfel, iată tabla de materii: Adjectivul „cinematografic”. — Alfabetul filmului. — Titlu, subiect și anecdotă. — Unități de frumusețe. — Viteza unui film. — Jocul și interpreții. — Frumusețe fizică și frumusețe artistică. — Cum se măsoară frumusețea. Astfel conceput, acest volum nu samănă cu nimic din ce s’a scris până acum în literatura cinematografului. Cartea are 32 de fotografii „hors texte”. IIP. „ADEVERUL” S. A., STR. CONST. MILLE (SĂRINDAR) NO. 7—1) Circurafica Au revoir, dragă. Bună traversare! Reproșuri — Nu mă săruți decât când îmi ceri bani... — Și nu crezi că asta se întâmplă destul de des?... L RaNO. 320 2. FLOAREA LITERATURILOR STRĂINE BHI WALTHE&3 RATHEA^J A D A M A. H — FR UMOASA cea RECE LeI 5. Scrierea compactă la chioșcari și librari.