Adevěrul, septembrie 1888 (Anul 1, nr. 15-39)
1888-09-01 / nr. 15
. V 8® XEDIȚIA. II Anul I. — No. 15 In Capitală numărul 13 bani. — In Districte XO bani. §i& te jU teoct-, (Slo'md'He! de e-u-itt 6-ttti.n. REDACTIA Sl ADMINISTRATA __ __ _______ A STRADA DOAMNEI No. 15 bis Director politic: ALEA. v. BEIJDIMANU. deasupra tipografii Thiel & Weiss. I tn oara: V. ALEXANDRI. ABONAMENTE ŞI ANUNGIURI pe 1 an . . Ln. 30 inserţie şi reclame „ 6 luni . „ 16 linia . . . . Ln. 8 - 8 „ . „ 10 ASKECIOR! PE PAC. IV. Str&Lnăfc. Ln. 50 linia .... 60 b. UN MARE ADEVER -------------------—■ _ ZIUA DE IERI PRINŢII DE EXPORT COMUNELE RURALE (Comarnicul) LUPUL NEGRU Serviciul telegrafic al ziarului ADEVERUL Londra , 11 Septemvrie. — O depeşă primită din Viena de Times semnalează silinţele amicilor Regelui Milan şi Reginei Natalia pentru a împiedica procesul de divorţ şi a provoca o învoială pacinică. „ Berliiţ, 11 Septemvrie.. . Norddeutsche respunzând ziarelor ruseşti cari atacă politica germană pentru atitudinea sa ostilă Reginei Serbiei, zice că o politică tare nu trebue să atârne de cestiunile de simţiment. Regina Serbiei cât a fost la Belgrad s'a arătat totdeauna în public inamica Germaniei; ea na ascuns niciodată simţimintele sale ostile influenţei germane. Regele Milan, din potrivă, a apreciat totdeauna bunele raporturi ce există între Germania şi Serbia şi a regretat foarte mult că n'a putut modifica atitudinea ostilă a Reginei. E deci explicabil că Germania n'a avut nici un motiv de a aruta amiciţia Reginei Serbiei nici de a-i da sprijinul ei. In politică prevalează vechiul principiu. „ A fi amicul amicilor noştri şi inamicul inamicilor noştri. “ Politica nu permite să se deosibească nici sexul nici rangul. Turin, 11 Septemvrie. — Căsătoria civilă şi religioasă a principelui Amedeu şi a principesei Laetiţia sa celebrat în faţa Regelui şi a Reginei Italiei, a Regelui şi a Reginei Portugaliei, a principelui de Neapole, a ducelui d’Oporto, a principelui Napoleon, a principesei Clotilda, a fiului lor principele Ludovic şi în faţa tuturor miniştrilor. Cardinalul Alimonda a prezidat ceremonia religioasă. Regele a conferit d-lui Crispi ordinul Annonciadei. Paris, 11 Septemvrie. — Preşedintele Republicei a rostit la Caen un discurs în care a zis că libertăţile publice nu sunt ameninţate şi că dacă ar fi, guvernul ar şti să le apere. D. Carnot a fost foarte aclamat pretutindeni. Bremerhaven, 11 Septemvrie. — împăratul a sosit la juruitate dimineaţa. El sa dus îndată pe bordul iahtului ,Hohenzollern*. Publicul l'a salutat cu entusiasm. Viena, 11 Septemvrie. — Cu ocazia zilei Ţarului, s'a dat un prânz azi la palatul imperial împăratul a ridicat un toast în onoarea Ţarului. Asistau Principele de Galles, principele imperial, arhiducii, conţii Kalnoky şi Taaffe şi personalul ambasadei Rusiei. Împăratul, prinţul moştenitor şi arhiducele Carol Ludovic purtau uniforma rusească. (Havas.) Bucuresci, 31 August UN MARE ADEVER Ca să poată cineva să aibă o justă apreciare în privinţă dinasticismului de care fac paradă la noi partidele politice, trebuie să observe osebirea ce există între dinasticii nostrii si cei din alte teri. In toate Statele monarchice realitatea către Tron face parte din crezul Constituţional al tuturor partidelor, afară de cele anarchice. Principiul credinţei către Suveran nu atârnă de faptul dacă un partid este la putere sau nu. In Anglia opoziţiunea se numeşte chiar opoziţiunea reală a Majestăţei Sale Tot astfel se petrec lucrurile în celelalteState constituţionale. Cauza este că Capul Statului stă mai presus de partide şi nu se amestecă niciodată în luptele lor, fie pentru a susţine un partid, fie pentru a-l combate. Din această imparţialitate absolută a Coroanei reese şi iresponsabilitatea Ei. Tronul reprezintă o pavăză în dosul cărei toate partidele constituite găsesc o garanţie pentru funcţionarea normală a instituţiunilor. De aceea dinasticismul este un principiu comun tuturor partidelor; el se înţelege de la sine şi nu e nevoie de a face paradă de sentimente și de opiniuni dinastice pentru a deveni consilier al Tronului La noi e cu totul altfel. Noi nu avem dinastici de princip ci numai dinastici de ocaziune. Un confrate zicea foarte bine mai alaltăieri că la noi dinasticismul e vorbă de clacă. Când un partid este la putere, el este dinastic; după ce a căzut, abia trec câteva luni şi el devine antidinastic. De unde provine oare această anomalie ? Nu suntem oare un Stat Constituţional? Suveranul nostru nu este şi El iresponsabil? Da ! Avem o Constituţiune din cele mai liberale . Regele e iresponsabil, dar aceste principii primordiale ale Constituţionalismului nu există decât pe hârtie. In realitate avem regimul personal în toată puterea cuvântului. Partidele şi guvernele nu se succed la putere prin voinţa Naţiunei şi a Parlamentului ci prin aceea a Regelui. Carol I nu voeşte miniştri, ci unelte. El guvernează şi Consilierii trag respunderea. El are folosul şi ei au ponosul. Opiniunea publică, oricât de greu este ea de deşteptat la noi, sfârşeşte, cu toate acestea, prin a înţelege că Constituţiunea şi principiele ei nu sunt decât un simulacru menit a masca regimul personal. Atunci opoziţiunea încetează de a se adresa la miniştrii, trece peste capul lor şi îndreptează atacurile sale contra Capului Statului. Din acel moment ea devine anti-dinastică până în ziua în care ajunge la putere. A cui e vina? Desigur nu a opoziţiunei. Ea exercitează un drept, îşi îndeplineşte chiar o datorie rîvnind puterea şi lucrând pentru a o dobândi; când vede că calea legală îi este închisă, e firesc ca dânsa să se serveee mijloace anormale şi să arunce răspunderea asupra Suveranului. Sub Carol I nu poate dar exista o opoziţiune reală a Majestăţeî Sale, căci Majestatea Sa nu este leală către Ţară şi nu respectă legea legilor, Constituţiunea. Nu poate exista un guvern leal şi credincios Tronului, căci realitatea şi credinţa guvernelor către Suveran şi Dinastie nu isvorăşte dintr’un princip ci din interese vremelnice ale partidelor. In zadar dinasticii de ocaziune fac dar paradă de dinasticismul lor. Toată lumea ştie că în fundul inimeî lor, ei glndesc altfel. Să nu ne amăgim cu cuvinte ! Chiar în clasele noastre dirigente nu există dinasticism de princip ca în alte ţâri, iar poporul este antidinastic convins. El nu cunoaşte interesele speculative cari au o înrâurire momentană asupra partidelor şi politicarilor de meserie. Pentru dânsul anti-dinasticismul e un simţiment inconscient, un fel de instinct de conservare care îl face să vază în Domnul Strein un duşman al neamului nostru. Aşadar la noi anti-dinasticismul este astăzi regula obştească, dinasticismul nu este decât escepţiunea. Acest mare adevăr nu se poate tăgădui, şi oricât se vor svârcoli curtezanii şi doritorii de putere, nu vor isbuti niciodată a face ca Poporul Român să nu urască din fundul sufletului pe Carol I și Dinastia Sa. Dunăreanul. Joi 1 Septemvrie 1888. ZIUA DE IERI ! Ieri s’a celebrat în ţară a zecea aniversare a luăreî Griiviţei. S’a cântat un Te Deum la Mitropolie în amintire că acuma zece ani fii ţerel ’şi-au versat sângele lor pentru a cuceri independinţa noastră. Dacă acel Te Deum n’ar fi adus aminte de acea zi memorabilă în istoria contemporană a ţerei, atuncea populaţiunea, care în cei d’întâî ani au sărbătorit cu entuziasm ziua în care Românii au dovedit pe câmpul de bătaie că vechia vitejie trăeşte în el şi că secole de neagră opresiune n'au putut stinge nici curajul strămoşesc şi nici bucuria de a se jertfi pentru ţară, aceastâ populaţiune ar fi uitat o zi atât de memorabilă într’un timp atât de scurt. Şi de ce ? Nu ne-au adus oare luptele înaintea Pievneî independenţa noastră ? N’au aretat luptele noastre pe câmpiile Bulgariei că suntem un factor care trebue să fie pus în calcul în evenimente ce pot sdruncina pacea Europei ? Şi deşi e aşa, totuşi poporul simte instinctiv că el nu este independent, că în socotelile Europei, Statul nostru nu este socotit ca un Stat cu care se poate trata. Se ştie de mai înainte că el nu are nici o libertate în acţiunea sa politică externă, că independenţa sa e numai nominală şi că orice ar vrea poporul nu o va vrea Acela care în loc să execute numai Voinţa acestuia El îl impune Voinţa sa. Această circumstanţă apasă asupra conştiinţei poporului şi din an în an acea sărbătoare care ar fi trebuit să fie pe fiecare an sărbătorită cu mai multă pompă, decade, se perde, se uită. Cu luarea Grriviţei, când Românii au dovedit Europei că ştin să dispreţuiască moartea, ajutând pe alţii, ni s’a deschis un viitor frumos. Unde însă a fost guvernul care să cultive sentimentele redeşteptate ale poporului! In loc de a-I dovedi că viitorul lui e în mâna lui chiar, în loc de a-I spune, că el, poporul, a făcut tot ce avem, linguşitorii Palatului ’şî-au creat un semi-zeu în Acela care a privit cu ochianul de departe la luptele eroice ale soldaţilor, în Acela care privia cu sânge rece, de vreme ce nu’l durea, cum cadeau copii ţărei. După el sângele versat a fost un nimica, Grriviţa s’a luat prin strategia Marelui Căpitan care ’şî-a ales un loc bun de privit spre câmpul de luptă, iar independinţa noastră se datoreşte tot Lui şi legăturilor Sale de rubedenie cu alţi regi şi împăraţi.