Adevěrul, septembrie 1888 (Anul 1, nr. 15-39)

1888-09-01 / nr. 15

. V 8® XE­DIȚI­­A. II­ Anul I. — No. 15 In Capitală numărul 13 bani. — In Districte XO bani. §i& te jU teoct-, (Slo'md'He! de e-u-itt 6-ttti.n. REDACTIA Sl ADMINISTRATA­­ __ __ _______ A STRADA DOAMNEI No. 15 bis Director politic: ALEA. v. BEIJDIMANU. deasupra tipografii Thiel & Weiss. I tn oara: V. ALEXANDRI. ABONAMENTE ŞI ANUNGIURI pe 1 an . . Ln. 30 inserţie şi reclame „ 6 luni . „ 16 linia . . . . Ln. 8 - 8 „ . „ 10 ASK­ECIOR! PE PAC. IV. Str&Lnăfc. Ln. 50 linia .... 60 b. UN MARE ADEVER -------------------—■ _ ZIUA DE IERI PRINŢII DE EXPORT COMUNELE RURALE (Comarnicul) LUPUL­ NEGRU Serviciul telegrafic al ziarului ADEVERUL Londra , 11 Septemvrie. — O depeşă primită din Viena de­ Times semnalează silinţele amicilor Regelui Milan şi Reginei Natalia pentru a împiedica procesul de di­vorţ şi a provoca o învoială pacinică. „ Berliiţ, 11 Septemvrie.. . Norddeutsche respunzând ziarelor ruseşti cari atacă poli­tica germană pentru atitudinea sa ostilă Reginei Serbiei, zice că o politică tare nu trebue să atârne de cestiunile de simţiment. Regina Serbiei cât a fost la Belgrad s'a arătat tot­deauna în public inamica Ger­maniei; ea na ascuns nici­odată simţimin­­tele sale ostile influenţei germane. Regele Milan, din potrivă, a apreciat tot­deauna bunele raporturi ce există între Germania şi Serbia şi a regretat foarte mult că n'a putut modifica atitudinea ostilă a Reginei. E deci explicabil că Germania n'a avut nici un motiv de a aruta amiciţia Reginei Serbiei nici de a-i da sprijinul ei. In politică prevalează vechiul principiu. „ A fi amicul amicilor noştri şi inamicul ina­micilor noştri. “ Politica nu permite să se deosibească nici sexul nici rangul. Turin, 11 Septemvrie. — Căsătoria ci­vilă şi religioasă a principelui Amedeu şi a principesei Laetiţia sa celebrat în faţa Regelui şi a Reginei Italiei, a Re­gelui şi a Reginei Portugaliei, a principelui de Neapole, a ducelui d’Oporto, a principelui Napoleon, a principesei Clotilda, a fiului lor principele Ludovic şi în faţa tuturor miniştrilor. Cardinalul Alimonda a prezidat ceremo­nia religioasă. Regele a conferit d-lui Crispi ordinul Annonciadei. Paris, 11 Septemvrie. — Preşedintele Re­­publicei a rostit la Caen un discurs în care a zis că libertăţile publice nu sunt amenin­ţate şi că dacă ar fi, guvernul ar şti să le apere. D. Carnot a fost foarte aclamat pretu­tindeni. Bremerhaven, 11 Septemvrie. — împă­ratul a sosit la­­ juruita­te dimineaţa. El sa dus îndată pe bordul iahtului ,Hohen­­zollern*. Publicul l'a salutat cu entusiasm. Viena, 11 Septemvrie. — Cu ocazia zilei Ţarului, s'a dat un prânz azi la palatul imperial împăratul a ridicat un toast în onoarea Ţarului. Asistau Principele de Galles, principele imperial, arhiducii, conţii Kalnoky şi Taaffe şi personalul ambasadei Rusiei. Împăratul, prinţul moştenitor şi ar­­hiducele Carol Ludovic purtau uniforma rusească. (Havas.) Bucuresci, 31 August UN MARE ADEVER Ca să poată cine­va să aibă o justă apreciare în privinţă dinasti­­cismului de care fac paradă la noi partidele politice, trebuie să observe osebirea ce există între dinasticii nos­trii si cei din alte teri. In toate Sta­­tele monarch­ice realitatea către Tron face parte din crezul Constituţional al tuturor partidelor, afară de cele anarchice. Principiul credinţei către Suveran nu atârnă de faptul dacă un partid este la putere sau­ nu. In Anglia opoziţiunea se numeşte chiar opoziţiunea reală a Majestăţei Sale Tot ast­fel se petrec lucrurile în cele­l­alte­­State constituţionale. Cauza­­ este că Capul Statului stă mai pre­sus de partide şi nu se amestecă nici­o­dată în luptele lor, fie pentru a susţine un partid, fie pentru a-l combate. Din această imparţialitate absolută a Coroanei reese şi irespon­sabilitatea Ei. Tronul reprezintă o pavăză în dosul cărei toate partidele constituite găsesc o garanţie pentru funcţionarea normală a instituţiunilor. De aceea dinasticismul este un prin­cipiu comun tuturor partidelor; el se înţelege de la sine şi nu e nevoie de a face paradă de sentimente și de opiniuni dinastice pentru a deveni consilier al Tronului La noi e cu totul alt­fel. Noi nu avem dinastici de princip ci numai dinastici de ocaziune. Un confrate zicea foarte bine mai alaltă­ieri că la noi dinasticismul e vorbă de clacă. Când un partid este la putere, el este dinastic; după ce a căzut, abia trec câte­va luni şi el devine anti­­dinastic. De unde provine oare această a­­nomalie ? Nu suntem oare un Stat Consti­tuţional? Suveranul nostru nu este şi El iresponsabil? Da ! Avem o Constituţiune din cele mai liberale . Regele e iresponsabil, dar aceste principii primordiale ale Constituţionalismului nu există de­cât pe hârtie. In realitate avem regimul personal în toată puterea cuvântului. Partidele şi guvernele nu se succed la putere prin voinţa Naţiunei şi a Parlamen­tului ci prin aceea a Regelui. Carol I nu voeşte miniştri, ci u­­nelte. El guvernează şi Consilierii trag respunderea. El are folosul şi ei au ponosul. Opiniunea publică, ori­cât de gre­u este ea de deşteptat la noi, sfârşeşte, cu toate acestea, prin a înţelege că Constituţiunea şi principiele ei nu sunt de­cât un simulacru menit a masca regimul personal. Atunci opo­ziţiunea încetează de a se adresa la miniştrii, trece peste capul lor şi în­­dreptează atacurile sale contra Ca­pului Statului. Din acel moment ea devine anti-dinastică până în ziua în care ajunge la putere. A cui e vina? De­sigur nu a opo­­ziţiunei. Ea exercitează un drept, îşi îndeplineşte chiar o datorie rîvnind puterea şi lucrând pentru a o do­bândi; când vede că calea legală îi est­e închisă, e firesc ca dânsa să se s­erve­e­e mijloace anormale şi să a­­runce răspunderea asupra Suvera­nului. Sub Carol I nu poate dar exista o opoziţiune reală a Majestăţeî Sale, căci Majestatea Sa nu este leală că­tre Ţară şi nu respectă legea legilor, Constituţiunea. Nu poate exista un guvern leal şi credincios Tronului, căci realitatea şi credinţa guvernelor către Suveran şi Dinastie nu isvorăşte dintr’un prin­cip ci din interese vremelnice ale partidelor. In zadar dinasticii de ocaziune fac dar paradă de dinasticismul lor. Toată lumea ştie că în fundul inimeî lor, ei glndesc alt­fel. Să nu ne amăgim cu cuvinte ! Chiar în clasele noastre dirigente nu există dinasticism de princip ca în alte ţâri, iar poporul este anti­­dinastic convins. El nu cunoaşte interesele specu­lative cari au o înrâurire momentană asupra partidelor şi politicarilor de meserie. Pentru dânsul anti-dinasticismul e un simţim­ent inconscient, un fel de instinct de conservare care îl face să vază în Domnul Strein un duş­man al neamului nostru. Aşa­dar la noi anti-dinasticismul este astăzi regula obştească, dinasti­cismul nu este de­cât escepţiunea. Acest mare adevăr nu se poate tăgădui, şi ori­cât se vor svârcoli curtezanii şi doritorii de putere, nu vor isbuti nici­o­dată a face ca Po­porul Român să nu urască din fun­dul sufletului pe Carol I și Dinastia Sa. Dunăreanul. Joi 1 Septemvrie 1888. ZIUA DE IERI ! Ieri s’a celebrat în ţară a zecea ani­versare a luăreî Griiviţei. S’a cântat un Te Deum la Mitropolie în amintire că acuma zece ani fii ţerel ’şi-au versat sângele lor pentru a cuceri independinţa noastră. Dacă acel Te Deum n’ar fi adus aminte de acea zi memorabilă în istoria contemporană a ţerei, atuncea popula­­ţiunea, care în cei d’întâî ani au sărbă­torit cu entuziasm ziua în care Ro­mânii au dovedit pe câmpul de bătaie că vechia vitejie trăeşte în el şi că se­cole de neagră opresiune n'au putut stinge nici curajul strămoşesc şi nici bucuria de a se jertfi pentru ţară, a­­ceastâ populaţiune ar fi uitat o zi atât de memorabilă într’un timp atât de scurt. Şi de ce ? Nu ne-au adus oare luptele înaintea Pievneî independenţa noastră ? N’au a­­retat luptele noastre pe câmpiile Bul­gariei că suntem un factor care trebue să fie pus în calcul în evenimente ce pot sdruncina pacea Europei ? Şi de­şi e aşa, totuşi poporul simte instinctiv că el nu este independent, că în socotelile Europei, Statul nostru nu este socotit ca un Stat cu care se poate trata. Se ştie de mai înainte că el nu are nici o libertate în acţiunea sa po­litică externă, că independenţa sa e nu­mai nominală şi că ori­ce ar vrea po­porul nu o va vrea Acela care în loc să execute numai Voinţa acestuia El îl impune Voinţa sa. Această circumstanţă apasă asupra conştiinţei poporului şi din an în an acea sărbătoare care ar fi trebuit să fie pe fie­care an sărbătorită cu mai multă pompă, decade, se perde, se uită. Cu luarea Grriviţei, când Românii au dovedit Europei că ştin să dispreţuiască moartea, ajutând pe alţii, ni s’a deschis un viitor frumos. Unde însă a fost gu­vernul care să cultive sentimentele re­deşteptate ale poporului! In loc de a-I dovedi că viitorul lui e în mâna lui chiar, în loc de a-I spune, că el, poporul, a făcut tot ce avem, linguşitorii Pala­tului ’şî-au creat un semi-zeu în Acela care a privit cu ochianul de departe la luptele eroice ale soldaţilor, în Acela care privia cu sânge rece, de vreme ce nu’l durea, cum cadeau copii ţărei. După el sângele versat a fost un nimica, Grri­­viţa s’a luat prin strategia Marelui Că­pitan care ’şî-a ales un loc bun de pri­vit spre câmpul de luptă, iar indepen­dinţa noastră se datoreşte tot Lui şi legăturilor Sale de rubedenie cu alţi regi şi împăraţi.

Next