Adevěrul, decembrie 1888 (Anul 1, nr. 90-113)
1888-12-01 / nr. 90
EDIȚIA XT Anul — No. 90 In Capitală numărul 13 bani. — In Districte. 10 ban!, IEMCfU Șl ilMSIUJU . , BWTTiTMiMn !«A. STRADA DOAMNEI No. 15 bis DlTeCtOF BOIlllC . ALiJjijL. V. B Hi LiUIM ANU. I, . 81«'»! ■ . 16 l«ia . . ..La.» ,. .. ~ rp,-, ,r. w • J- I1 . ij .. . „ 10 A8&NG1URI PE PAG. 1T. d amPra topografii Threl A WW | streta M. Lit. M.I linia____80 b. ■■■ ■ ~'m?_ZZrr ■ - ■ 1 ----------'';r1, — -— — -'.d .........................................................---------' i; “ —- r JwM^'^ng—afssgaggsgd^ PORTURILE FRANCE PEIREA TA, DIN TINE IZRAEL LIBERTATEA CUVENTULUI în parlamentul unguresc Căsătoria Ocnașului * Serviciul telegrafic Constantinopole. 11 Decemvrie. — D. de Radowitz, ambasador al Germaniei, a notificat Porpi blocarea Zanzibarului. Roma. 11 Decemvrie. — Consiliul municipal a votat cu o mare majoritate o propunere care are de scop să se acorde un loc pentru, monumentul lui Giordano Bruno chiar pe locul supliciului său. Acest vot a provocat demonstraţiuni populare favorabile. Madrid, 11 Decemvrie. — Criza ministerială a luat sfir.pt. D. Sagasta, române preşedinte al Consiliului iar marchizul de Vega de Arunjo conservă portofoliul afacerilor sn-Vine. Paris 11 Decemvrie. — Se depeșează din Petersburg ziarului Temps că circulă sgomotul, în cercurile cele măi bine informate, c'î cabinetul imperial se prepară a trimete un ultimatum Persieî. Budapesta, 11 Decemvrie. — Se anunță că noua echipare și noul armament al honvezilor va necesita o cheltuială, de 13 milioane fiorini în timpul celor cinci ani ce vor urma. Roma, 11 Decemvrie. — Marele statmajor a hotărît să adopte pentru armata italiană, reglementul în vigoare în Germania pentru serviciul în campanie Neasole. 11 Decemvrie. — Doi studenţi, membrii al societăţii anarhiste Georgio Imbriani au aruncat o bombă mare înaintea consulatului Germaniei. Amîndoi au fost arestaţi , însă ei refuză a răspunde la întrebările ce li se fac. ___________ ____________ Bucuresci, LO Noemvrie Joi 1 Decemvrie 1880 Porturile france Cestiunea reînfiinţărei porturilor libere Galaţi şi Brăila este obiectul de căpetenie a discuţiunilor în lumea noastră politică. Dar, după mine, atât adversarii porturilor libere cât şi susţiitorii lor se pun, în polemica lor, pe un taxim fals. Cei d’anteiu întemeiază toată argumentaţiunea lor numai pe consideraţiuni fiscale. Ei ne dau tabele de cifre prin care voesc a ne proba că desfiinţarea porturilor libere n’a produs vr’o scădere în mişcarea comercială; ceî-lalţî, în mare parte privesc cestiunea ca o armă politică menită a da o lovitură miniştrilor j junimişti. Ei bine... ambele tabere greşesc! ! Cestiunea porturilor libere e o cestiune esenţialmente economică şi, ca atare, ea nu poate fi tratată nici din punctul de vedere strimt al intereselor fiscale nici din acela al politicei militante. O cestiune este economică, când ea atinge complexul întreg al mişcărei comerciale unei Teri în relaţiunile ei cu alte Teri. 77 Asemenea cestiuni sunt intim legate de politica externă a unui Stat, căci, în secolul nostru, problemele economice joacă rolul de căpetenie în mersul politicei internaţionale. Nu e destul prin urmare a zice şi a proba că desfiinţarea porturilor libere n’a produs o scădere a mişcărei noastre comerciale sau că reînfiinţarea lor ar produce o pagubă fiscului. In adever mişcarea comercială nu poate scade într’un mod simţitor prin singurul fapt că o Ţară îşi schimbă debuşeurile comerciale. Aşa de pildă, este indiferent pentru comercianţi dacă ei importă şi desfac în Ţara noastră marfa nemţească, franţuzească sau englezească, căci ei ştiu să’şi reguleze afacerile astfel încât să’şi asigure câştigul cu orice marfă. Aşadar adeveratul păgubaş sai câştigător nu poate fi decât consumatorul şi producătorul, adică Ţara noastră care cumpără şi consumă productele industriale importate din streinătate în schimbul productelor ce le exportă. Cestiunea este clar a se şti dacă porturile libere uşurau sarcina Ţărei consumatoare şi producătoare şi dacă desfiinţarea lor n’a contribuit a îngreuia această sarcină. Nu se poate tăgădui că, prin porturile libere, traficul pe calea maritimă era înlesnit; bastimentele cari veneau la Galaţi şi Brăila spre a încărca grânele noastre, aduceau productele industriei engleze şi franceze şi le aduceau i eftin, căci ele serveau de lestsavurat şi prin urmare navlul lor era foarte mic. Astfel comerciantul, făcând socoteala navlului mic pe care îl plătea, putea să plătească şi un preţ mai mare pentru cerealele sau alte mărfuri pe cari le trimitea pe calea maritimă. Astfel s’au creat relaţiunile comerciale cu apusul european, relaţiuni căror datorim în mare parte desvoltarea mişcare! noastre comerciale. Consumatorul pământean găsea în porturile libere (cari nu erau decât nişte mari antrepozite) marfă engleză sau franceză de calitate superioară celei germane şi cu preţ relativ mai eftin. Producătorul găsea preţuri mai favorabile pentru desfacerea productelor sale. Prin suprimarea porturilor libere acest trafic a încetat sau s-a micşorat şi mişcarea comercială a fost atrasă spre târgurile germane. Această schimbare a traficului s’a accentuat încă mai piuit în urmă, când s’a încheiat cu Germania o convenţiune avantagioasă pentru densa şi oneroasă pentru noi şi după ce s’a deschis resboiul vamal şi s’a stabilit tariful autonom care loveşte celelalte mărfuri, pe când marfa nemţească a rămas apărată şi favorisată prin regimul convenţional. Cine altul s’a folosit dar de desfiinţarea porturilor libere de cât Germania ? Cine altul a fost lovit de cât consumatorul şi producătorul român ? Aci e cestiunea şi nu în nişte cifre care stabilesc o balanţă fiscală aparentă şi superficială. Printr’însa nu se dovedeşte de cât că, închizându-se un debuşett comercial şi maritim, s’a deschis altul pe calea continentală. Apoi tocmai de aceasta ne plângem, căci nu voim să fim la discreţiunea industriei germane şi să mergem astfel cu paşi uriaşi spre ziua în care vom fi cuceriţi economiceşte şi nu ne va rămâne alt mijloc de scăpare decât a intra în unirea vamală germană (Zollverein). Restabilirea porturilor libere nu este deci o cestiune care se poate discuta numai prin cifre fiscale ; ea trebue privită mai ales sub punctul de vedere al întregei, desvoltărei şi emancipărei noastre economice. Dunăreanul.___________ Peirea ta, din tine Izrae Dacă nu ne înşelăm, Montesquieu zice în una din scrierile sale: cum că în politică greşelile ar fi totd’auna mai păgubitoare decât însăşi crimele; şi dacă această axiomă a marelui cugetător francez, poate fi undeva aplicată, apoi de sigur că aplicaţiunea ei nu poate fi mai cu vîrf ca tocmai la noi, mai cu seamă când este ca să vorbim de aşa numita partidă conservatoare. Alegerea lui Carol de Hohenzollern ca Domn al României, săvîrşită de ţara legală într’un moment de tărbăceală omenească, fu de la început privită de ţara cea mare, de ţara care munceşte, suferă şi plăteşte, cu îngrijire şi neîncredere ; căci instinctul ei de conservaţiune naţională şi politică, îi prevestea primejdiile ce puteau să-î vină din partea Domniei streine, şi mai cu deosebire din partea unui Domn din rasă germană, element vecinic duşman neamului românesc. El a fost primit cu răceală şi nepăsare; a stat însă în mâna lui Vodă Carol, ca acest sentiment de neîncredere să se prefacă mai târziu, prin virtuţile şi meritele sale, într’un sentiment de adevărată iubire şi admiraţiune; dar din potrivă, noul ales a preferat ca să trădeze toate interesele noastre economice şi politice, în folosul intereselor germane, şi în acest scop să caute a compromite toate partidele, ş’a veşteji popularitatea tutulor bărbaţilor noştri de stat, îndeletnicindu-se în acelaşi timp cu cea mai cumplită economie personală, şi învederând la toata ocaziuneati o lăcomie de înavuţire ne maipomenită până acum în ţările româneşti, ceia-ce a prefăcut îngrijirea latentă de la început, în sentimentul de dispreţ şi de ură acută din zilele noastre. In anul 1871, situaţiunea ajunsese să fie atât de critică, încât dinastia lui Carol de Hohenzollern era p’aci p’aci să se ducă pe copcă ; atunci partida conservatoare, într’un moment de generositate sufletească, primi situaţiunea, şi scăpă dinastia ; aceasta fu cea d’întâi greşeală a partidei conservatoare, căci păstra ţerei pacostea unui Domnitor, care numai priincios intereselor şi aspiraţiunilor ei nu putea fi. Tronul d’abia scăpat de primejdie saşi grăbi a vîrî în sînul partidei de la putere veninul seu corosiv şi disolvant, reprezentat prin miniştrii V. Boerescu, P. Carp şi T. L. M Maiorescu, unelte mlădioase ale palatului, şi totodată partizani înfocaţi, al politicei germano-austriace. Aceasta fu a doua mare greşală a partidei conservatoare, care înstreinându’i iubirea şi încrederea ţărei, îi provocă căderea, pentru a’î veni în loc partida liberală, căreia naţiunea începuse a’i ierta deja concesiunea Strasberg. Dar nu trecu mult, şi guvernul liberal căzu jertfă aceleiaşi influenţe nenorocite ca şi conservatorii, şi odată apucat pe acest povârniş, se rostogoli înainte fără a se mai putea opri. El vîndu la Reichstadt Basarabia, respinse — după îndemnurile primite din Bornin — propunerile Rusiei, perzând astfel foloasele ce avea să ne aducă pacea de St Stephano ■, jertfi chestiunea Dunărei; trăda siguranţa bisericei naţionale, încuviinţând, fără ştirea ţărei, înfiinţarea pe sub mână a mitropoliei catolice, şi despre ţara prin ticluirea Domeniului coroanei, subscrise protocolul întreitei aniane de Gastein, prin care se robeşte politicei nemţeşti nu numai economia şi sângele ţerei, dar chiar şi viitorul ei, în cazul unui eventual rezboiu ; în sfîrşit se încercă, prin încheierea convenţiune! consulare, să trădeze, tot în interesul Germaniei, şi interesele din năuntru ale neamului românesc, după ce pe cele din afară i letrădase deja de mult. 7