Adevěrul, decembrie 1888 (Anul 1, nr. 90-113)

1888-12-01 / nr. 90

EDIȚIA XT Anul — No. 90 In Capitală numărul 13 bani. — In Districte. 10 ban!, IEMCfU Șl ilMSIUJU . , BWTTiTMiMn !«A. STRADA DOAMNEI No. 15 bis DlTeCtOF BOIlllC . ALiJjijL. V. B Hi LiUIM ANU. I, . 81«'»! ■ . 16 l«ia . . ..La.» ,. .. ~ rp,-, ,r. w • J- I1 . ij .. . „ 10 A8&NG1URI PE PAG. 1T. d amPra topografii Threl A WW | streta M. Lit. M.­I linia____80 b. ■■■ ■ ~'m?_ZZrr ■ - ■ 1 ----------'';r­1, — -— — -'.d­ .........................................................---------' i; “ —- r JwM^'^ng—afssgaggsgd^ PORTURILE FRANCE PEIREA TA, DIN TINE IZRAEL LIBERTATEA CUVENTULUI în parlamentul unguresc Căsătoria Ocnașului * Serviciul telegrafic Constantinopole. 11 Decemvrie. — D. de Radowitz, ambasador al Germaniei, a no­tificat Porpi blocarea Zanzibarului. Roma. 11 Decemvrie. — Consiliul mu­nicipal a votat cu o mare majoritate o pro­punere care are de scop să se acorde un loc pentru, monumentul lui Giordano Bruno chiar pe locul supliciului său. Acest vot a provocat demons­tr­aţiuni po­pulare favorabile. Madrid, 11 Decemvrie. — Criza mini­sterială a luat sfir.pt. D. Sag­asta, române preşedinte al Consiliului iar marchizul de Vega de Arunjo conservă portofoliul aface­rilor sn-Vine. Paris 11 Decemvrie. — Se depeșează din Petersburg ziarului Temps că circulă sgomotul, în cercurile cele măi bine infor­mate, c'î cabinetul imperial se prepară a trimete un ultimatum Persieî. Budapesta, 11 Decemvrie. — Se anunță că noua echipare și noul armament al hon­vezilor va necesita o cheltuială, de 13 mi­lioane fiorini în timpul celor cinci ani ce vor urma. Roma, 11 Decemvrie. — Marele stat­­major a hotărît să adopte pentru armata italiană, reglementul în vigoare în Germania pentru serviciul în campanie Neasole. 11 Decemvrie. — Doi studenţi, membrii al societăţii anarhiste Georgio Im­­briani au aruncat o bombă mare înaintea consulatului Germaniei. Amîndoi au­ fost arestaţi , însă ei refuză a­ răspunde la întrebările ce li se fac. ___________ ____________ Bucuresci, LO Noemvrie Joi 1 Decemvrie 1880 Porturile france Cestiunea reînfiinţărei porturilor libere Galaţi şi Brăila este obiectul de căpetenie a discuţiunilor în lumea noastră politică. Dar, după mine, atât adversarii porturilor libere cât şi susţiitorii lor se pun, în polemica lor, pe un taxim fals. Cei d’anteiu întemeiază toată ar­­gumentaţiunea lor numai pe consi­­deraţiuni fiscale. Ei ne dau tabele de cifre prin care voesc a ne proba că desfiinţarea porturilor libere n’a produs vr’o scădere în mişcarea co­mercială; ceî-l­alţî, în mare parte privesc cestiunea ca o armă politică­­ menită a da o lovitură miniştrilor j junimişti.­­ Ei bi­n­e... ambele tabere greşesc! ! Cestiunea porturilor libere e o ces­­tiune esenţialmente economică şi, ca atare, ea nu poate fi tratată nici din punctul de vedere strimt al intere­selor fiscale nici din acela al poli­ticei militante. O cestiune este economică, când ea atinge complexul întreg al miş­­cărei comerciale unei Teri în rela­­ţiunile ei cu alte Teri. 7­7 Asemenea cestiuni sunt intim le­gate de politica externă a unui Stat, căci, în secolul nostru, problemele economice joacă rolul de căpetenie în mersul politicei internaţionale. Nu e destul prin urmare a zice şi a proba că desfiinţarea porturilor libere n’a produs o scădere a miş­­cărei noastre comerciale sau că re­înfiinţarea lor ar produce o pagubă fiscului. In adever mişcarea comercială nu poate scade într’un mod simţitor prin singurul fapt că o Ţară îşi schimbă debuşeurile comerciale. Aşa de pildă, este indiferent pentru comercianţi dacă ei importă şi desfac în Ţara noastră marfa nemţească, franţu­zească sau englezească, căci ei ştiu să’şi reguleze afacerile ast­fel în­cât să’şi asigure câştigul cu ori­ce marfă. Aşa­dar adeveratul păgubaş sai­ câş­tigător nu poate fi de­cât consuma­torul şi producătorul, adică Ţara noastră care cumpără şi consumă productele industriale importate din streinătate în schimbul productelor ce le exportă. Cestiunea este clar a se şti dacă porturile libere uşurau sarcina Ţărei consumatoare şi producătoare şi dacă desfiinţarea lor n’a contribuit a în­greuia această sarcină. Nu se poate tăgădui că, prin por­turile libere, traficul pe calea mari­timă era înlesnit; bastimentele cari veneau la Galaţi şi Brăila spre a încărca grânele noastre, aduceau productele industriei engleze şi fran­ceze şi le aduceau i eftin, căci ele serveau de lest­­savurat şi prin ur­mare navlul lor era foarte mic. Ast­fel comerciantul, făcând socoteala navlului mic pe care îl plătea, putea să plătească şi un preţ mai mare pentru cerealele sau alte mărfuri pe cari le trimitea pe calea maritimă. Ast­fel s’au creat relaţiunile comer­ciale cu apusul european, relaţiuni căror datorim în mare parte desvol­­tarea mişcare! noastre comerciale. Consumatorul pământean găsea în porturile libere (cari nu erau de­cât nişte mari antrepozite) marfă engleză sau franceză de calitate superioară celei germane şi cu preţ relativ mai eftin. Producătorul găsea preţuri mai favorabile pentru desfacerea produc­telor sale. Prin suprimarea porturilor libere acest trafic a încetat sau s-a micşo­rat şi mişcarea comercială a fost a­­trasă spre târgurile germane. Această schimbare a traficului s’a accentuat încă mai piuit în urmă, când s’a încheiat cu Germania o convenţiune avantagioasă pentru densa şi oneroasă pentru noi şi după ce s’a deschis resboiul vamal şi s’a stabilit tariful autonom care loveşte cele­l­alte mărfuri, pe când marfa nemţească a rămas apărată şi favo­­risată prin regimul convenţional. Cine altul s’a folosit dar de des­fiinţarea porturilor libere de cât Ger­mania ? Cine altul a fost lovit de cât consumatorul şi producătorul român ? Aci e cestiunea şi nu în nişte ci­fre care stabilesc o balanţă fiscală aparentă şi superficială. Printr’însa nu se dovedeşte de cât că, închizându-se un debuşett comer­cial şi maritim, s’a deschis altul pe calea continentală. Apoi tocmai de aceasta ne plângem, căci nu voim să fim la discreţiunea industriei ger­mane şi să mergem ast­fel cu paşi uriaşi spre ziua în care vom fi cu­ceriţi economiceşte şi nu ne va ră­mâne alt mijloc de scăpare de­cât a intra în unirea vamală germană (Zoll­ver­ein). Restabilirea porturilor libere nu este deci o cestiune care se poate discuta numai prin cifre fiscale ; ea trebue privită mai ales sub punctul de vedere al întregei, desvoltărei şi emancipărei noastre economice. Dunăreanul.___________ Peirea ta, din tine Izrae Dacă nu ne înşelăm, Montesquieu zice în una din scrierile sale: cum că în politică greşelile ar fi tot­d’a­una mai păgubitoare de­cât însăşi crimele; şi dacă această a­­xiomă a marelui cugetător francez, poate fi unde­va aplicată, apoi de sigur că a­­plicaţiunea ei nu poate fi mai cu vîrf ca tocmai la noi, mai cu seamă când este ca să vorbim de aşa numita partidă con­servatoare. Alegerea lui Carol de Hoh­enzollern ca Domn al României, săvîrşită de ţara le­gală într’un moment de tărbăceală ome­nească, fu de la început privită de ţara cea mare, de ţara care munceşte, su­fer­ă şi plăteşte, cu îngrijire şi neîncre­dere ; căci instinctul ei de conservaţiune naţională şi politică, îi prevestea primej­diile ce puteau să-î vină din partea Dom­niei streine, şi mai cu deosebire din par­tea unui Domn din rasă germană, ele­ment vecinic duşman neamului românesc. El a fost primit cu răceală şi nepăsare; a stat însă în mâna lui Vodă Carol, ca acest sentiment de neîncredere să se pre­facă mai târziu, prin virtuţile şi meri­tele sale, într’un sentiment de adevărată iubire şi admiraţiune; dar din potrivă, noul ales a preferat ca să trădeze toate interesele noastre economice şi politice, în folosul intereselor germane, şi în acest scop să caute a compromite toate parti­dele, ş’a veşteji popularitatea tutulor bărbaţilor noştri de stat, îndeletnicindu-se în acelaşi timp cu cea mai cumplită e­­conomie personală, şi învederând la toata ocaziuneati o lăcomie de înavuţire ne mai­pomenită până acum în ţările româneşti, ceia-ce a prefăcut îngrijirea latentă de la început, în sentimentul de dispreţ şi de ură acută din zilele noastre. In anul 1871, situaţiunea ajunse­se să fie atât de critică, în­cât dinastia lui Carol de Hohenzollern era p’aci p’aci să se ducă pe copcă ; atunci partida con­servatoare, într’un moment de generosi­­tate sufletească, primi situaţiunea, şi scăpă dinastia ; aceasta fu cea d’întâi greşeală a partidei conservatoare, căci păstra ţerei pacostea unui Domnitor, care nu­mai priincios intereselor şi aspiraţiunilor ei nu putea fi. Tronul d’abia scăpat de primejdie saşi grăbi a vîrî în sînul partidei de la pu­­tere veninul seu corosiv şi disolvant, re­prezentat prin miniştrii V. Boerescu, P. Carp şi T. L. M Maiorescu, unelte mlădi­oase ale palatului, şi tot­odată partizani înfocaţi, al politicei germano-austriace. Aceasta fu a doua mare greşală a par­tidei conservatoare, care înstreinându’i iu­birea şi încrederea ţărei, îi provocă că­derea, pentru a’î veni în loc partida li­berală, căreia naţiunea începuse a’i ierta deja concesiunea Strasberg. Dar nu trecu mult, şi guvernul liberal căzu jertfă aceleiaşi influenţe nenorocite ca şi conservatorii, şi odată apucat pe acest povârniş, se rostogoli înainte fără a se mai putea opri. El vîndu la Reich­stadt Basarabia, respinse — după îndem­nurile primite din Bornin — propunerile Rusiei, perzând ast­fel foloasele ce avea să ne aducă pacea de St Stephano ■, jert­fi chestiunea Dunărei; trăda siguranţa bisericei naţionale, încuviinţând, fără ştirea ţărei, înfiinţarea pe sub mână a mitropoliei catolice, şi despre ţara prin ticluirea Domeniului coroanei, subscrise protocolul întreitei ani­an­e de Gastein, prin care se robeşte politicei nemţeşti nu numai economia şi sângele ţerei, dar chiar şi viitorul ei, în cazul unui even­tual rezboiu ; în sfîrşit se încercă, prin încheierea convenţiune! consulare, să tră­deze, tot în interesul Germaniei, şi in­teresele din năuntru a­le neamului ro­mânesc, după ce pe cele din afară i le­­trădase deja de mult. 7

Next