Adevěrul, ianuarie 1889 (Anul 1, nr. 114-136)

1889-01-01 / nr. 114

ANUL I. — No. 114. Numărul 10 bani. ABONAMENTELE BUCURESCI ȘI JUDEȚE Un an................................................ 30 lei Sese luni......................................... 15 „ Trei luni................................... S , STREI­ATA I­­ Un an...­­50 lei. — Sese luni,. . .aj 1*,, MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA. EDITIA A DOUA. ra§|i nH *^^B SB lg&& m&îw ^fj||f| S8§î? |8jjp| R||S3 |§jj||p Jgaăgir I ^fe&llf Wrea |B|gg gjSIfi Să te feresei, Române! (ie citiu strein în casă. V. Alexandri. DUMINICA 1 IANUAElU Numărul 10 ANUNCIUi^lLE li * g9|pim«sc Ia aâîsiniul ' .'. -■•:'>§•/ ’6' AnuritóL pagina I.yy. 0, 30 —wvw— . î, - ir RECLAME Reelame pagina III......... 2,-1. UN NUMER VECHIU 30 BANI. ADMINISTRAȚIA:dor. ij Doamnei, No. 15MgJ Director politic ■. ALEX. V. BELDIMAN. | REDACȚIA: strada Doamnei, No. 1^^ Prințul strein si Divanul aâ-h­oc -------—o«o—------­O SAPUNEALA --------O-C0-O--------­Conservatism si Democrație ■------------* —°------------— Convorbiri bucureștene gâsâîorlUTgnasdloi Bucur­ești St Dtrtmvie. PUNTUL STREIN §i DIVANUL i-K Când întemeetoriî Adevărului au creat acest organ de publicitate, ei au declarat sus şi tare că nu persoana lui Carol de Hohenzollern, nu odi­oasa Dinastie nemţească era ţelul de căpetenie al duşmăniei lor, ci chiar principiul Prinţului Strein. Nu suntem dintre aceia ce cred că la 1866, ne-am amăgit numai asupra persoanei şi a familiei ale­sului nostru, şi cari sunt gata a primi un alt Piege Strein de altă gintă, ne însc­rim în fals contr­a prin­cipiului anti-naţional şi nefiresc a Prinţului Strein. Dar, ni se va zice: „ Ocăriţi pe bărbaţii din generaţia trecută cam­ mai toţi, de la Lascar Catar­­jiu până la C. A. liosetti şi până la însuşi Vodă-Cuza, au­ luptat făţiş pentru Domnul Strein, ve lepădaţi de tra­diţia democratică a Divanului ad-hoc.“ Mai inteiu, istoria noastră nu în­cepe la Divanul ad-h­oc şi, în deo­sebi, ideia Prinţului Strein nu da­tează de atunci; sunt două veacuri de când lupta între Domnia pământeană şi cea streină urmează neîncetat în ţara românească ; sunt aproape două veacuri de când Miron Costin scria aceste rânduri, cari par a fi scrise ieri: O Moldovă! Domniile neştiu­toare rondul (rostul) teii şi lacomi sunt pricina periei tale, că nu caută să a­­gonisească sie nume bun la ţară, ci caută, desfrânaţii, numai în avere să strângă. Dar primim chiar discuţia pe baza dorinţelor Divanului ad-hoc şi îndrăsnim a zice că urmăm tendin­ţele membrilor adunărilor mume când cerem reînfiinţarea Domniei pămân­tene. In adever, care au fost motivele ce au împins Divanul ad-hoc de a se rosti mai în unanimitate pentru prin­cipiul Domnului Strein, motive des­tul de puternice pentru a ’1 face să uite relele Domniilor Streine şi stri­gătul disperat al patrioţilor din 1821: Ţara să fie a pământenilor! Aceste motive au fost: 1. Dorinţa obştească de a ajunge la unirea ţărilor surori. 2. Dorinţa tot atât­ de obştească de a scăpa de oligarhia streină sau înstreinată care copleşise boeria pă­mânteană. Membrii Divanului ad-hoc erau convinşi că Moldovenii n’ar primi un Domn muntean nici Muntenii un Domn moldovean şi că singurul mij­loc d’a ajunge la unire, era alege­rea unui Prinţ Strein; erau aseme­nea convinşi că, în starea lucrurilor­­ din­ 1857, singurii pământeni cari aveau sorţi de a fi aleşi Domn­ erau Sturdzeştii în Moldova, Bibescu sau Ştir­bey în Muntenia, adică re­­presentanţii clasei privilegiate, ec­­papeî evgheniste şi că singurul mijloc de a ajunge la democratizarea ţarei era iarăşi alegerea unui Prinţ Strein. Iacă ideile cari au călăuzit Di­vanul ad-hoc, idei cari le împărtă­şim şi noi fără şovăire. Dar ceea­ ce la 1857 părea o ne­cesitate neînlăturabilă, care cu toate acestea s’a înlăturat, nu mai era în 1866 de cât o importaţiune streină nepotrivită. Intra Divanul ad-hoc şi Consti­tuanta vine Domnia lui Cuza şi ea însemnează tocmai aceste două lu­cruri pe cari membrii Divanului nu le creiteau realizabile de cât cu un Prinţ Strein adică: Unirea şi de­mocratizarea Ţarei. La 11 Decemvrie 1861 Moldova şi Muntenia s’au contopit pentru ve­cie ; la 2 Mai 1861 s’a sfărâmat pentru totd’a­una capul castei pri­vilegiate. De atunci ideea Prinţului Strein nu mai are raţiune d’a fi. De a­­ceea vedem că adversarii acestei v­­itei cum erau puţini la immer iar ra3£ 17, se înmulţiseră în lb­i6 şi coprinseseră mai toată fracţiunea liberă şi inde­pendentă. Din nenorocire silinţele lor fură zadarnice; curentul era format, ideea înrădăcinată în spiritele tinerilor se­­toşî d’a imita Belgia şi d’a alege un al doilea Leopold ; printre bă­trâni nu se găsea nici un spi­rit destul de genial pentru a pri­cepe abizul ce despărţea 1857 de 1866. Ţara legală, sau mai bine, clasa dirigentă hotărî în sensul Di­nastiei Streine şi în paguba Domniei Pământene acest proces ale cărui desbateri umpluse de două veacuri, istoria Principatelor Române. Două­zeci şi doi de ani au tre­cut de atunci, fără nici o compli­­caţiune exterioară, fără nici o rea voinţă înăuntru, Domnitorul Strein, a cârmuit cum cârmuiau toţi Domni­torii Streini din veacurile trecute , fără milă de ţară. Mai mult încă . Domnii fanarioţi erau aproape cosmopoliţi, sporirea averea şi căpătuirea rudelor erau sin­gurele lor ţeluri egoiste ; cu Dinastia germană s’au schimbat lucrurile ; Prinţul Strein devine representantul unui neam protivnic . El e menit a pregăti, ba chiar a realiza, robirea politică şi economică a ţereî. Fana­rioţii veneau la noi ca nişte vene­tici rîvnitorî de avere, dar, odată să­­tui, ei puteau să oblăduiască cu u­­manitate şi dibăcie, ceea ce s’a şi întâmplat în multe cazuri. Regele german, din contră, s’a stabilit ca un cuceritor strein şi este dator de a asculta poruncile pe cari le primeşte de la stăpânii săi. De aceea, mişcarea de la 1821 în contra Domnitorilor greci nu a fost de­cât o glumă faţă cu mişcarea populară care se pregăteşte contra Dinastiei germane. Această mişcare se va face tot în numele principiilor proclamate de Divanul ad-hoc, în numele demo­craţiei al cărui duşman firesc este Carol I. Un Gălu­ţenn. --------«O oo——— ŞTIRI TELEGRAFICE Londra, ii Ianuarie. Principesa Clementina a părăsit Pari­sul ieri seară, plecând la Viena. Londra, ii Ianuarie. Standard publică un articol acru-dulce asupra relaţiunilor tingliterei cu Ger­mania. Londra, ii Ianuarie. Se anunţă din Viena ziarului Standard, că Rusia se pn­găi­eşte in secret a in­stala monopolul tutunurilor în întreaga Rusie. Sofia, ii Ianuarie. Episcopii Varneî, Vratiei şi Târnovei, cari făceau parte din S­tul Sinod, au plecat azi in eparhiile lor. Sofia, ii Ianuarie. Baronul de Wagenheim,, girantul a­­genţiei Germaniei, sosește azi ca să ia m posesiune postul. D de Aichberger se va întoarce'1 în curând la Berlin. ---------— ABONATELOR ST- CITITORILOR SEI ADEVERUL A­Recunoscător de primirea ce i s’a făcut, oferă felicitările sale de anul nou­. O SĂPUNEALA Epoca s’a crezut datoare a ne răs­­punde și, spre a dovedi că a fost în­tot-d’a­una dinastică, ea citează câte-va rânduri dintr’un articol semnat de D. Gr. Păucescu la 5 Aprilie, 1886. Apoi, d-lor confrați, nimenii nu s’a îndoit de­ dinasticismul d-luî Gr. Păucescu și chiar de acela al Epocei la începutul exis­tenţei sale. Dar se ştie că evoluţiunea anti-dinastică a ziarului s’a făcut, in­­tr'un mod treptat, în cursul verei 1886 şi că densa n’a ajuns a fi complectă de cât in 1887 după retragerea d-luî Păucescu. De aceea întrebăm pe D. Gr. Păucescu dacă la răspunderea ce­lor apărute în Epoca de la 15 Noem­­bre 1886 încoace, dată la care d-sa s’a restras din direcţiunea politică a zia­­rului. Tot de la data sus zisă am voi ca Epoca să ne arate un singur rînd care să dovedească dinasticismul ei până la venirea la putere a junimiştilor. In ce priveşte insultele şi obrăzniciile prin cari d­nii de la Epoca sfirşesc răspunsul lor, ele nu merită de­cât dispreţul. Opinia publică va şti să aleagă intre acei cari, intraţi de abia trei ani pe arena ziaristică, au­ căutat a se ridica pe spatele altora şi au căzut în oportu­nismul cel mai scârbos, şi între ziarişti cari au­ urmat calea lor fără şovăire şi fără a cere nimic nimănui. Epochiştii bine­voesc a ne declara că de acum înainte, nu vor mai polemiza cu noi. Aceasta ne aduce aminte pe duelis­­tul care înainte de a se bate strigă : « unul din noi trebue să remâe« dar ve­nind pe locul de luptă, zise adversaru­lui seu : »daca este aşa romul d-ta, eu me duc« și o luă la sănătoasa. Noi nu ne credem atât de aristocraţi spre a imita pe »nobilii ciraci* al Pa­latului. Vom urma a spune adevăruri crude Epocel ori când ea le va merita, fără a ne preocupa dacă va răspunde sau ba ■---------------------­A. g. B. Conservatism şi democraţie Intr’un articol intitulat soarta işlicu­­lui, directorul ziarului Lupta îşi face plăcerea de a polemia cu Epoca şi, recunoscând că partidul conservator se dă la o lucrare de împăcâciune a a­­cestui partid cu năzuitele cerinţelor populare, el crede aceasta imposibil şi adaogă: «Partidul conservator se distinge de toate cele­l’alte la noi mai cu seamă prin aceea că el se reazimă pe un nu­mit­ ales (elita), pe o cantitate res­­trînsâ de cetăţeni cu avere, cu cul­tură, cu educare, cu tradiţii istorice etc. «Este aceasta adevărat? Eu cred că, nimenea nu mă poate contrazice». Directorul acestui ziar a mai făcut odată observaţie, că directorul Luptei are obiceiu de a pune întrebări şi de a răspunde tot el la dînsele Noi am găsi de­sigur D-lui Panu plăcerea de a discuta cu Epoca și nu ne facem ilusiuni asupra resultatului Insă,­­conservatori suntem şi noi şi când se zice că partidul conservator îşi perde raţiunea de a fi în raport cu influenţa ce o capătă ideia democra­tică , atuncea noi nu mai vedem o luptă, o discuţie între radicalul D. Panu şi conservatorii­ liberali, ci o luptă în­tre radicalii democraţi şi conservatorii democrati­, adică între Lupta şi noi. In adever, când Lupta spune Epopei că aceia cari se reazimă pe un număr ales, pe o elită, aceia perd în propor­ţie cu progresul ce face ideia demo­cratică , atuncea noi suntem alăturea cu Lupta pentru a sprijini ideia ei ; însă când Lupta merge mai departe şi spune că partidul conservator îşi pierde raţiunea lui de a fi cu progresul ce face ideia democratică, atuncea ea lo­veşte alăturea de Epoca, ne loveşte pe noi, cari suntem şi conservatori şi de­mocraţi în acelaşi timp. Datoria noastră este deci de a ne apăra. Acest lucru noi îl facem cu a­­tât mai multă plăcere cu cât atacând noi pe radicalii democraţi, aceştia au . A moc Jbo f?J2 V.Ag­tXyAg.LlT. 6*C pro­g­rati opiniei publice cătră care şi noi şi Lupta ne adresăm. Noi credem că atacul dat de Lupta conservatismului în genere e greşit chiar de la punctul lui de plecare. In adevăr, conservatismul se basează el pe un numer ales, pe o elită, şi se opune el progresului, la care ori­ce fiinţă aspiră şi cu atât mai mult ori­ce­ naţiune ? A admite că conservatismul esclude progresul înseamnă a admite un non sens, a admite oameni cu aspiraţiuni de a guverna un popor, lipsiţi însă în acelaşi timp de cunoştinţa cea mai e­­lementară şi anume că nimenea nu vrea să stea pe loc sau să meargă în­dărat. S’a obiectat şi aceasta conservatis­mului ; însă aci s’a confundat un caz cu generalitatea şi anume s’a confun­dat părerea ce o are sau a avut’o un grup de guvernament în cazuri şi tim­puri speciale anumite şi care a zis : am mers departe cu instituţiunile noas­tre, să nu faci pentru ?.«'* ‘hrip, cu principiul conservatismului însuşi. Deci, plecând de aci, nimenea nu poate susţine că conservatismul în e­­senţa lui, în principiul său, este o pie­­dică pentru progres—nu vroim să zi­cem cât din contră el dă mai multă greutate unui progres real şi ne mul­ţumim cu simpla denegare. Neputând exclude progresul, conser­vatismul îl admite şi în adevâr de ce sunt instituite guvernele dacă nu pen­tru a veghea și a ajuta ca națiunile să se desvolte ! Insă și liberalismul vrea progresul— de radicalism nu mai vorbim pentru a complace D-luî Panu - care e atun­cea limita ce desparte conservatismul de liberalism ? Răspunzând la această întrebare nu-l mai­ vom putea să clarificăm posiţiu­­nile reciproce ale cons­evatismului şi ale liberalismului şi deci vom putea vedea ce este conservatismul şi pe ce se sprijină el. Conservatismul vrea progresul, însă ast­fel precum îl înţelege guvernul şi nu precum îl înţelege însuşi poporul. ’ Liberalismul din contră vrea pro­gresul ast­fel precum îl vrea poporul ,şi’l realizează fie prin mijlocirea gu­vernului, fie fără mijlocirea lui sau excluzând chiar această mijlocire Venind la noi şi vezând constituţia noastră, nu putem să nu spunem că suntem în plin regim liberal , căci po­porul în comiţiile sale impune guver­nului voinţa sa. Insă, când ne uităm mai de aproape la cele ce se petrec, nu putem iarăşi să nu recunoaştem că realitatea lu­crurilor desminte ceea­ ce­­este scris în constituţie şi că tot liberalismul cons­tituţiunei noastre nu este de cât o malitate sub care guvernul impune­­porului voinţa sa, şi că nu popon ! guvernează prin el făcând ceea ce !| Aceasta este un fapt, un adevâr,­­ nimenea nu’l poate tăgădui. De fapt dar conservatismul, al guvernarea celor mulţi prin puţin impune şi are raţiunea rea de­ la noi. ’­­ Aci însă încep diverginţele Lu­i se mulţumesc cu puţinii ridici deasupra maselor şi vor să prob­ liberalismul constituţiunei noastre,In­stituind în realitate o oiitocraţi­­eneas­ă, mulţi conservatori vii o oligarhie iar noi repudia­nd craţia şi oligarhia ne sprijinim u­nul simţ al poporului car bine că are ne­voie de un gi term­e, de sprijinul său pentru , din miseria în care se află, grija de a face ca neamul romââf să strălucească. Conservatism şi democraţie nu d­esclud, din contră ele îşi dau mn­ d­e ce în ce mai mult pe deasupr coteriei or şi a facţiunilor de politi­ciani. Un Ieşan. Convorbiri bucureştene/ E mare şi frumos lucru şi atunci când ea domneşte acolo unde mulţi împreună, la cârmă e­dac ţie, în societăţi ca cu seamă în orchestre. La drept vorbind, una în muzică şi prin şi noaptea visează cela ’şi are felul "ofuri­le." "if'erriîtf'Ti i un guvern ei o orchesfil reia şeful, adică preşedi^ lui îi bate tactul comandanau , când forte când piano. Cea n4­­disonanţă amatorul o relevă că tul cel mai mare, e ceva ce totul și acel tot e... armonia. Armonia e ceva D-zeesc, dar nil se ere­­ capabili de a răpi ace?! dar ceriului precum odinioară Fran­­clin îi a­răpi fulgerul. La redacţii acelaşi lucru, amatorul de armonie nu vede nici aci alta de­cât o orchestră care urmează esact co­­mandele directorului politic. In societăţi asemenea, în partide nici v°rbă, acolo n urma pe şeful partidu­­lui e o ce ştie de esistenţă şi acela care nu’l urmerază e mort pentru partid şi dacă membi­i se despart de şef, parti­­dul e mor­t-D­ar am a­lunecat asupra unor coi­­sideraţiurti de închipuire. Ne-am închlo­­­puit pe iubitorul de muzică cum con­sideră el lu­crurile în această lume, fi ar ia să privim lumea în realitatea ta-fiind­că imulte lucruri ne vin acum de la Berni­ch în curând trebue să fi un moştenitor dacă, bine­înţe’ prinţul Leopold de Hohenzollern permite aşa­ ceva, alt­fel suntem a nunţaţi de el. române fără el, multe ne vjtre, de la Berlin să ce rost are ixemonia la poporul, puţin simţit «rol’ al Germaniei del Acolo, în J3exdin există în 1 Strasse o sa-TLâ- de concert numită a lui Bilse. In an a ax mite zile ale sâptâmânei D Bilse, un JOiusicant de merit, cu un şir lung de vGl Ocoratî, anunţă prin afip­­te mari pe Ufadă, astă­zi serată de simf­nie. La­­acest cuvânt magic simfo­nie femeile If- «nx-Uneze se încântă şi seara le vezi la Bil care cu ciorap în mână împletind, ca^r^ lucrând un alt lucru; de simfonie nici Jraabar n’au. Dar ce cam t q. la Bilse ? Ei bine, el*­ss vin cu fetele lor şi fac cunoştinţe cu tineri E chestie de că­pătuială. O­da^­t­ă, însă căpătuite, fetele nici nu viseai­^ de simfonie. Simfonia, ^s«_3,-moni­i, ce sunt ele de cât pretexte f cântătoare. -niiun timp și într’un loc o societate care urma ^lor berlineze. Insă p­­ântr’o seară de simfonie, despart, se duc ; căci ce interes rr~m­­­au scopul și ’l-au a­juns. Am zis a scă: era cuvântul întrebuințez. •*3ieta­te, dar în realitate­­a redacție ce trebuia să * « * Și la noi îr» se alcătuise preceptul bal» dată căpătuită membrii ei s^ ■

Next