Adevěrul, ianuarie 1889 (Anul 1, nr. 114-136)
1889-01-01 / nr. 114
ANUL I. — No. 114. Numărul 10 bani. ABONAMENTELE BUCURESCI ȘI JUDEȚE Un an................................................ 30 lei Sese luni......................................... 15 „ Trei luni................................... S , STREIATA I Un an...50 lei. — Sese luni,. . .aj 1*,, MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA. EDITIA A DOUA. ra§|i nH *^^B SB lg&& m&îw ^fj||f| S8§î? |8jjp| R||S3 |§jj||p Jgaăgir I ^fe&llf Wrea |B|gg gjSIfi Să te feresei, Române! (ie citiu strein în casă. V. Alexandri. DUMINICA 1 IANUAElU Numărul 10 ANUNCIUi^lLE li * g9|pim«sc Ia aâîsiniul ' .'. -■•:'>§•/ ’6' AnuritóL pagina I.yy. 0, 30 —wvw— . î, - ir RECLAME Reelame pagina III......... 2,-1. UN NUMER VECHIU 30 BANI. ADMINISTRAȚIA:dor. ij Doamnei, No. 15MgJ Director politic ■. ALEX. V. BELDIMAN. | REDACȚIA: strada Doamnei, No. 1^^ Prințul strein si Divanul aâ-hoc -------—o«o—------O SAPUNEALA --------O-C0-O--------Conservatism si Democrație ■------------* —°------------— Convorbiri bucureștene gâsâîorlUTgnasdloi București St Dtrtmvie. PUNTUL STREIN §i DIVANUL i-K Când întemeetoriî Adevărului au creat acest organ de publicitate, ei au declarat sus şi tare că nu persoana lui Carol de Hohenzollern, nu odioasa Dinastie nemţească era ţelul de căpetenie al duşmăniei lor, ci chiar principiul Prinţului Strein. Nu suntem dintre aceia ce cred că la 1866, ne-am amăgit numai asupra persoanei şi a familiei alesului nostru, şi cari sunt gata a primi un alt Piege Strein de altă gintă, ne înscrim în fals contra principiului anti-naţional şi nefiresc a Prinţului Strein. Dar, ni se va zice: „ Ocăriţi pe bărbaţii din generaţia trecută cam mai toţi, de la Lascar Catarjiu până la C. A. liosetti şi până la însuşi Vodă-Cuza, au luptat făţiş pentru Domnul Strein, ve lepădaţi de tradiţia democratică a Divanului ad-hoc.“ Mai inteiu, istoria noastră nu începe la Divanul ad-hoc şi, în deosebi, ideia Prinţului Strein nu datează de atunci; sunt două veacuri de când lupta între Domnia pământeană şi cea streină urmează neîncetat în ţara românească ; sunt aproape două veacuri de când Miron Costin scria aceste rânduri, cari par a fi scrise ieri: O Moldovă! Domniile neştiutoare rondul (rostul) teii şi lacomi sunt pricina periei tale, că nu caută să agonisească sie nume bun la ţară, ci caută, desfrânaţii, numai în avere să strângă. Dar primim chiar discuţia pe baza dorinţelor Divanului ad-hoc şi îndrăsnim a zice că urmăm tendinţele membrilor adunărilor mume când cerem reînfiinţarea Domniei pământene. In adever, care au fost motivele ce au împins Divanul ad-hoc de a se rosti mai în unanimitate pentru principiul Domnului Strein, motive destul de puternice pentru a ’1 face să uite relele Domniilor Streine şi strigătul disperat al patrioţilor din 1821: Ţara să fie a pământenilor! Aceste motive au fost: 1. Dorinţa obştească de a ajunge la unirea ţărilor surori. 2. Dorinţa tot atât de obştească de a scăpa de oligarhia streină sau înstreinată care copleşise boeria pământeană. Membrii Divanului ad-hoc erau convinşi că Moldovenii n’ar primi un Domn muntean nici Muntenii un Domn moldovean şi că singurul mijloc d’a ajunge la unire, era alegerea unui Prinţ Strein; erau asemenea convinşi că, în starea lucrurilor din 1857, singurii pământeni cari aveau sorţi de a fi aleşi Domn erau Sturdzeştii în Moldova, Bibescu sau Ştirbey în Muntenia, adică representanţii clasei privilegiate, ecpapeî evgheniste şi că singurul mijloc de a ajunge la democratizarea ţarei era iarăşi alegerea unui Prinţ Strein. Iacă ideile cari au călăuzit Divanul ad-hoc, idei cari le împărtăşim şi noi fără şovăire. Dar ceea ce la 1857 părea o necesitate neînlăturabilă, care cu toate acestea s’a înlăturat, nu mai era în 1866 de cât o importaţiune streină nepotrivită. Intra Divanul ad-hoc şi Constituanta vine Domnia lui Cuza şi ea însemnează tocmai aceste două lucruri pe cari membrii Divanului nu le creiteau realizabile de cât cu un Prinţ Strein adică: Unirea şi democratizarea Ţarei. La 11 Decemvrie 1861 Moldova şi Muntenia s’au contopit pentru vecie ; la 2 Mai 1861 s’a sfărâmat pentru totd’auna capul castei privilegiate. De atunci ideea Prinţului Strein nu mai are raţiune d’a fi. De aceea vedem că adversarii acestei vitei cum erau puţini la immer iar ra3£ 17, se înmulţiseră în lbi6 şi coprinseseră mai toată fracţiunea liberă şi independentă. Din nenorocire silinţele lor fură zadarnice; curentul era format, ideea înrădăcinată în spiritele tinerilor setoşî d’a imita Belgia şi d’a alege un al doilea Leopold ; printre bătrâni nu se găsea nici un spirit destul de genial pentru a pricepe abizul ce despărţea 1857 de 1866. Ţara legală, sau mai bine, clasa dirigentă hotărî în sensul Dinastiei Streine şi în paguba Domniei Pământene acest proces ale cărui desbateri umpluse de două veacuri, istoria Principatelor Române. Douăzeci şi doi de ani au trecut de atunci, fără nici o complicaţiune exterioară, fără nici o rea voinţă înăuntru, Domnitorul Strein, a cârmuit cum cârmuiau toţi Domnitorii Streini din veacurile trecute , fără milă de ţară. Mai mult încă . Domnii fanarioţi erau aproape cosmopoliţi, sporirea averea şi căpătuirea rudelor erau singurele lor ţeluri egoiste ; cu Dinastia germană s’au schimbat lucrurile ; Prinţul Strein devine representantul unui neam protivnic . El e menit a pregăti, ba chiar a realiza, robirea politică şi economică a ţereî. Fanarioţii veneau la noi ca nişte venetici rîvnitorî de avere, dar, odată sătui, ei puteau să oblăduiască cu umanitate şi dibăcie, ceea ce s’a şi întâmplat în multe cazuri. Regele german, din contră, s’a stabilit ca un cuceritor strein şi este dator de a asculta poruncile pe cari le primeşte de la stăpânii săi. De aceea, mişcarea de la 1821 în contra Domnitorilor greci nu a fost decât o glumă faţă cu mişcarea populară care se pregăteşte contra Dinastiei germane. Această mişcare se va face tot în numele principiilor proclamate de Divanul ad-hoc, în numele democraţiei al cărui duşman firesc este Carol I. Un Găluţenn. --------«O oo——— ŞTIRI TELEGRAFICE Londra, ii Ianuarie. Principesa Clementina a părăsit Parisul ieri seară, plecând la Viena. Londra, ii Ianuarie. Standard publică un articol acru-dulce asupra relaţiunilor tingliterei cu Germania. Londra, ii Ianuarie. Se anunţă din Viena ziarului Standard, că Rusia se pngăieşte in secret a instala monopolul tutunurilor în întreaga Rusie. Sofia, ii Ianuarie. Episcopii Varneî, Vratiei şi Târnovei, cari făceau parte din Stul Sinod, au plecat azi in eparhiile lor. Sofia, ii Ianuarie. Baronul de Wagenheim,, girantul agenţiei Germaniei, sosește azi ca să ia m posesiune postul. D de Aichberger se va întoarce'1 în curând la Berlin. ---------— ABONATELOR ST- CITITORILOR SEI ADEVERUL ARecunoscător de primirea ce i s’a făcut, oferă felicitările sale de anul nou. O SĂPUNEALA Epoca s’a crezut datoare a ne răspunde și, spre a dovedi că a fost întot-d’auna dinastică, ea citează câte-va rânduri dintr’un articol semnat de D. Gr. Păucescu la 5 Aprilie, 1886. Apoi, d-lor confrați, nimenii nu s’a îndoit de dinasticismul d-luî Gr. Păucescu și chiar de acela al Epocei la începutul existenţei sale. Dar se ştie că evoluţiunea anti-dinastică a ziarului s’a făcut, intr'un mod treptat, în cursul verei 1886 şi că densa n’a ajuns a fi complectă de cât in 1887 după retragerea d-luî Păucescu. De aceea întrebăm pe D. Gr. Păucescu dacă la răspunderea celor apărute în Epoca de la 15 Noembre 1886 încoace, dată la care d-sa s’a restras din direcţiunea politică a ziarului. Tot de la data sus zisă am voi ca Epoca să ne arate un singur rînd care să dovedească dinasticismul ei până la venirea la putere a junimiştilor. In ce priveşte insultele şi obrăzniciile prin cari dnii de la Epoca sfirşesc răspunsul lor, ele nu merită decât dispreţul. Opinia publică va şti să aleagă intre acei cari, intraţi de abia trei ani pe arena ziaristică, au căutat a se ridica pe spatele altora şi au căzut în oportunismul cel mai scârbos, şi între ziarişti cari au urmat calea lor fără şovăire şi fără a cere nimic nimănui. Epochiştii binevoesc a ne declara că de acum înainte, nu vor mai polemiza cu noi. Aceasta ne aduce aminte pe duelistul care înainte de a se bate strigă : « unul din noi trebue să remâe« dar venind pe locul de luptă, zise adversarului seu : »daca este aşa romul d-ta, eu me duc« și o luă la sănătoasa. Noi nu ne credem atât de aristocraţi spre a imita pe »nobilii ciraci* al Palatului. Vom urma a spune adevăruri crude Epocel ori când ea le va merita, fără a ne preocupa dacă va răspunde sau ba ■---------------------A. g. B. Conservatism şi democraţie Intr’un articol intitulat soarta işlicului, directorul ziarului Lupta îşi face plăcerea de a polemia cu Epoca şi, recunoscând că partidul conservator se dă la o lucrare de împăcâciune a acestui partid cu năzuitele cerinţelor populare, el crede aceasta imposibil şi adaogă: «Partidul conservator se distinge de toate celel’alte la noi mai cu seamă prin aceea că el se reazimă pe un numit ales (elita), pe o cantitate restrînsâ de cetăţeni cu avere, cu cultură, cu educare, cu tradiţii istorice etc. «Este aceasta adevărat? Eu cred că, nimenea nu mă poate contrazice». Directorul acestui ziar a mai făcut odată observaţie, că directorul Luptei are obiceiu de a pune întrebări şi de a răspunde tot el la dînsele Noi am găsi desigur D-lui Panu plăcerea de a discuta cu Epoca și nu ne facem ilusiuni asupra resultatului Insă,conservatori suntem şi noi şi când se zice că partidul conservator îşi perde raţiunea de a fi în raport cu influenţa ce o capătă ideia democratică , atuncea noi nu mai vedem o luptă, o discuţie între radicalul D. Panu şi conservatorii liberali, ci o luptă între radicalii democraţi şi conservatorii democrati, adică între Lupta şi noi. In adever, când Lupta spune Epopei că aceia cari se reazimă pe un număr ales, pe o elită, aceia perd în proporţie cu progresul ce face ideia democratică , atuncea noi suntem alăturea cu Lupta pentru a sprijini ideia ei ; însă când Lupta merge mai departe şi spune că partidul conservator îşi pierde raţiunea lui de a fi cu progresul ce face ideia democratică, atuncea ea loveşte alăturea de Epoca, ne loveşte pe noi, cari suntem şi conservatori şi democraţi în acelaşi timp. Datoria noastră este deci de a ne apăra. Acest lucru noi îl facem cu atât mai multă plăcere cu cât atacând noi pe radicalii democraţi, aceştia au . A moc Jbo f?J2 V.AgtXyAg.LlT. 6*C prograti opiniei publice cătră care şi noi şi Lupta ne adresăm. Noi credem că atacul dat de Lupta conservatismului în genere e greşit chiar de la punctul lui de plecare. In adevăr, conservatismul se basează el pe un numer ales, pe o elită, şi se opune el progresului, la care orice fiinţă aspiră şi cu atât mai mult orice naţiune ? A admite că conservatismul esclude progresul înseamnă a admite un non sens, a admite oameni cu aspiraţiuni de a guverna un popor, lipsiţi însă în acelaşi timp de cunoştinţa cea mai elementară şi anume că nimenea nu vrea să stea pe loc sau să meargă îndărat. S’a obiectat şi aceasta conservatismului ; însă aci s’a confundat un caz cu generalitatea şi anume s’a confundat părerea ce o are sau a avut’o un grup de guvernament în cazuri şi timpuri speciale anumite şi care a zis : am mers departe cu instituţiunile noastre, să nu faci pentru ?.«'* ‘hrip, cu principiul conservatismului însuşi. Deci, plecând de aci, nimenea nu poate susţine că conservatismul în esenţa lui, în principiul său, este o piedică pentru progres—nu vroim să zicem cât din contră el dă mai multă greutate unui progres real şi ne mulţumim cu simpla denegare. Neputând exclude progresul, conservatismul îl admite şi în adevâr de ce sunt instituite guvernele dacă nu pentru a veghea și a ajuta ca națiunile să se desvolte ! Insă și liberalismul vrea progresul— de radicalism nu mai vorbim pentru a complace D-luî Panu - care e atuncea limita ce desparte conservatismul de liberalism ? Răspunzând la această întrebare nu-l mai vom putea să clarificăm posiţiunile reciproce ale consevatismului şi ale liberalismului şi deci vom putea vedea ce este conservatismul şi pe ce se sprijină el. Conservatismul vrea progresul, însă astfel precum îl înţelege guvernul şi nu precum îl înţelege însuşi poporul. ’ Liberalismul din contră vrea progresul astfel precum îl vrea poporul ,şi’l realizează fie prin mijlocirea guvernului, fie fără mijlocirea lui sau excluzând chiar această mijlocire Venind la noi şi vezând constituţia noastră, nu putem să nu spunem că suntem în plin regim liberal , căci poporul în comiţiile sale impune guvernului voinţa sa. Insă, când ne uităm mai de aproape la cele ce se petrec, nu putem iarăşi să nu recunoaştem că realitatea lucrurilor desminte ceea ceeste scris în constituţie şi că tot liberalismul constituţiunei noastre nu este de cât o malitate sub care guvernul impuneporului voinţa sa, şi că nu popon ! guvernează prin el făcând ceea ce !| Aceasta este un fapt, un adevâr, nimenea nu’l poate tăgădui. De fapt dar conservatismul, al guvernarea celor mulţi prin puţin impune şi are raţiunea rea de la noi. ’ Aci însă încep diverginţele Lui se mulţumesc cu puţinii ridici deasupra maselor şi vor să prob liberalismul constituţiunei noastre,Instituind în realitate o oiitocraţieneasă, mulţi conservatori vii o oligarhie iar noi repudiand craţia şi oligarhia ne sprijinim unul simţ al poporului car bine că are nevoie de un gi terme, de sprijinul său pentru , din miseria în care se află, grija de a face ca neamul romââf să strălucească. Conservatism şi democraţie nu desclud, din contră ele îşi dau mn de ce în ce mai mult pe deasupr coteriei or şi a facţiunilor de politiciani. Un Ieşan. Convorbiri bucureştene/ E mare şi frumos lucru şi atunci când ea domneşte acolo unde mulţi împreună, la cârmă edac ţie, în societăţi ca cu seamă în orchestre. La drept vorbind, una în muzică şi prin şi noaptea visează cela ’şi are felul "ofurile." "if'erriîtf'Ti i un guvern ei o orchesfil reia şeful, adică preşedi^ lui îi bate tactul comandanau , când forte când piano. Cea n4disonanţă amatorul o relevă că tul cel mai mare, e ceva ce totul și acel tot e... armonia. Armonia e ceva D-zeesc, dar nil se ere capabili de a răpi ace?! dar ceriului precum odinioară Franclin îi arăpi fulgerul. La redacţii acelaşi lucru, amatorul de armonie nu vede nici aci alta decât o orchestră care urmează esact comandele directorului politic. In societăţi asemenea, în partide nici v°rbă, acolo n urma pe şeful partidului e o ce ştie de esistenţă şi acela care nu’l urmerază e mort pentru partid şi dacă membii se despart de şef, partidul e mort-Dar am alunecat asupra unor coisideraţiurti de închipuire. Ne-am închlopuit pe iubitorul de muzică cum consideră el lucrurile în această lume, fi ar ia să privim lumea în realitatea ta-fiindcă imulte lucruri ne vin acum de la Bernich în curând trebue să fi un moştenitor dacă, bineînţe’ prinţul Leopold de Hohenzollern permite aşa ceva, altfel suntem a nunţaţi de el. române fără el, multe ne vjtre, de la Berlin să ce rost are ixemonia la poporul, puţin simţit «rol’ al Germaniei del Acolo, în J3exdin există în 1 Strasse o sa-TLâ- de concert numită a lui Bilse. In an a ax mite zile ale sâptâmânei D Bilse, un JOiusicant de merit, cu un şir lung de vGl Ocoratî, anunţă prin afipte mari pe Ufadă, astăzi serată de simfnie. Laacest cuvânt magic simfonie femeile If- «nx-Uneze se încântă şi seara le vezi la Bil care cu ciorap în mână împletind, ca^r^ lucrând un alt lucru; de simfonie nici Jraabar n’au. Dar ce cam t q. la Bilse ? Ei bine, el*ss vin cu fetele lor şi fac cunoştinţe cu tineri E chestie de căpătuială. Oda^tă, însă căpătuite, fetele nici nu viseai^ de simfonie. Simfonia, ^s«_3,-monii, ce sunt ele de cât pretexte f cântătoare. -niiun timp și într’un loc o societate care urma ^lor berlineze. Insă pântr’o seară de simfonie, despart, se duc ; căci ce interes rr~mau scopul și ’l-au ajuns. Am zis a scă: era cuvântul întrebuințez. •*3ietate, dar în realitatea redacție ce trebuia să * « * Și la noi îr» se alcătuise preceptul bal» dată căpătuită membrii ei s^ ■