Adevěrul, februarie 1889 (Anul 1, nr. 137-160)
1889-02-01 / nr. 137
din capitală, „că aici populaţiunea ar fi esasperată de basbuzuciile Prefectului şi că ar fi revoltată, şi armata de vânători din Iaşi ar fi venit spre a potoli răscoala, ba încă o adevărată luptă ar fi urmat între armată şi popor, şi că ar fi fost mai mulţi morţi şi răniţi.“—Crez că asupra acestui 'Îytora, m’aţi întrebat, la care v’am respims în scunt telegrafic, şi acum mai în prelarg : că,toate’s poveşti, invenţii făcute de un şmdicher, spre a amăgi ziarele, precum pe Lupta, Drepturile Omului, etc. — ba a mişca foarte mult lumea, pe când în realitate, n’a fost nici gândire de revoltă, fie în oraş, fie la ţară. Gluma acelui om, ce a dat asemenea ştire la ziare,costă altă dată când va fi nu se va crede. Aici în Bacău este liniştea cea mai mare, ca în timpul cel mai anormal, şi prin sate asemenea. Un batalion de vânători, în adevăr zilele trecute au sosit din Iaşi, poate în presupunerea unor rescoale ţărăneşti ce se vor face de acum înainte, dar nu pentru present, când e linişte complectă. Prefectul de Bacău (după mine) a lucrat cu mare uşurinţă în privinţa socialiştilor, ce încep a se forma ş’aici de vr’o câteva luni, al căror N 1 este unul singur Teodora, profesor de gimnaz, scos acum din funcţie de D-l Maiorescu. Prefectul a lucrat cu uşurinţă, căci a făcut caz mare de Teodora, oprind pe puţinii ţărani de a se duce la Teodora spre a le face suplici pentru căpătare de pământuri, aşa că astă oprire făcându-se la cel puţini, vestea a mers la cei mulţi, care crezînd pe guvern de un duşman al lor, şi pe Teodora de un mântuitor, au năvălit în târg, şi cei care nu se gândeau a se mişca de la casele lor, — prefectul mai înoeşte greşala, că pune soldaţi la bariere, osebit de străji la locuinţa lui Teodora, şi să naşte mai mare dor a sărmanilor de a vedea pe Teodora, căci unii venea la oraş pentru trebuinţele lor şi soldatul îl gonea înapoi că vine la Teodora, (osebit de înbrânceli, ghionturî etc.) aşa că Teodora s’a făcut foarte popular mai mult prin administraţie de cât prin sine, — pe când prefectul, dacă lăsa pe oameni liberi,— Teodoru remânea tot unul, şi oamenii tot liniştiţi, pe când Teodoru azi dacă ar voi să facă o revoltă, ar putea-o face foarte cu ciomege în loc de puşti; uşor, — ori fie ce s’ar zice însă de el, vă pot spune că e un om cu minte, el a stâmpărat şi stâmpără pe ţărani. Spre exemplu, cu 15 zile înapoi, la densul era vr’o 20 de ţărani cărora le făcea suplici; o dată vine poliţia şi câţiva soldaţi să’l împrăştie. Teodoru merge cu câţîva din el la tribunal arătând procurorului, — din oamenii rămaşi însă, merg în satele vecine, şi până seara, erau gata a intra în oraş câteva sute, şi pentru ce? Să libereze pe mântuitorul lor Teodoru, de care auzise că e arestat. — Teodoru însă nu fusese arestat, şi aceasta a fost un noroc pot zice, căci în adevăr să putea face o vărsare de sânge. Teodoru însă când aude de venirea ţăranilor, le trimite respuns tot prin ţărani, mai înainte de a intra în oraş, ca să se întoarcă la casele lor, că nu prin bătae vor căpăta pământuri, şi îndată s’a făcut linişte. * Prefectul mai face o greşală că arestează la poliţie pe un Diacon Mare, şi pe un privat Nicubrat, sub cuvânt că propagă socialismul. — nu’i vorbă, că le-a dat drumul peste câteva ceasuri,— au indignat pe oricare, şi aceşti doi, de şi fără nici o însemnătate in societate, iată’i martiri, pe când dacă’i lăsa în pace, el remânea tot ca nişte simpli muritori, căci nici sunt avuţi, nici au cultură. Apoi senatorul G. Sturdza de aici, am văzut că a făcut o interpelare Minis, instrucţiei pentru Teodoru prof, apoi Ernest Sturdza în Cameră, toate au fost de prisos, căci dacă şi prefectul şi el ar fi tăcut, Teodoru rămâne tot un profesor ca fiecare, neînzeit de ţărani, acum lucrul e în favoarea lui, deşi e scos din profesorat, ca mâine se va alege deputat la Roman în locul lui Veniamin ce’i trimis la armată, unde V. Morţun este stăpân în col. III. Vă dau aceste lămuriri aşa cum s’a urmat, nu ştiu ce v’aş răspunde mai mult la telegrama D-voastră, dar dacă vă mai trebue ceva scriţi-mi anume, şi vă voi fi răspunde bucuros de tot adevărul, căci nuam nici un interes a ascunde pe unul sau pe altul, sau cele ce se vor petrece pe aici. D. Dr. foarte mult, căci un adevăr chiar. Informaţiuni Ziarul Democraţia face mare gălăgie împrejurul unei declaraţiuni făcute de D. C. Dobrescu-Argeş, relativă la darea în judecată a guvernului I. C. Brătianu. Iată la ce se reduce însă declaraţia deputatului colegiului III de Argeş. D-sa recunoaşte că a afirmat ţinut redactor al Democraţiei că făcea mai bine de nu iscălea din cauză că iscăliturei sale i se poate da caracterul unei resbunari personale , însă în principal este pentru darea în judecată a guvernului I. Brătianu şi va face azi o asemenea declaraţie în Cameră. O nouă pacoste e în ajun să cadă peste capul căpitanului Stănciulescu. Până acuma el e acuzat de omor şi de furt, de acuma îi mai vine o nouă categorie de delicte, punerea de foc. Se zice că ar fi autorul intelectual al focului care a consumat casa lui Neculcea. Atâta mişelie la un singur om! Greu ne vine a o crede şi pe asta. Societatea industrială „Curtea de Argeş“, va da un bal la 3 Februarie, în sala hotelului Dacia, în folosul terminării şcoalei ce a clădit societatea în comuna Vărsăneşti (judeţul Argeş). Prin viitorul buget al ministerului lucrărilor publice, se va prevedea sumele necesare pentru mărirea materialului căilor ferate române. In cursul lunei Martie, se vor face mai multe schimbări de garnizonă printre trupele noastre de infanterie. In strada Vestei s’a deschis o fabrică de materii farmaceutice pentru toaletă. Interpelarea D-lui senator Fleva, relativă la scutirile de taxe acordate fabricei Goetz, va veni la ordinea zilei, Vineri 3 Februarie. ADEVÉRÜL D. T. Ionescu, a fost numit profesor de istorie la externatul secundar de fete No. 2, iar D-na Rizu, care ocupa până acum acea catedră, trece în aceiaşi calitate la Externatul No. 1. Se pare că ministerul instrucţiuneî s’a convins de tiranica măsură adoptată in şcoalele noastre primare de ambele sexe, de a se opri copii nemâncaţi la şcoală, ca pedeapsă pentru greşeli disciplinare sau neaplicare la învăţătură. D. Maiorescu a dat o circulare, ca această măsură să nu mai fie întrebuinţată de acum înainte.România Liberă desminte sgomotul că locuitorii din comuna Greci-Grădiștea, ar fi bătut pe primar și pe ntâr. linii Iliu Dobrescu (Am) Cestiunea Socialiştilor (Urmare) Acum în nici o ţară din lume, şi nimeni nu poate asigura, că nu vor fi cu totul altele decât acele ce prevedem astăzi, formele de organisaţie ale unei societăţi socialiste. Iată pe ce incertitudine întemeiază ei sciinţa lor. Şi apoi, cel puţin scriitorii, ale căror opere ne citaţi, şi pe cari îl copiaţi, au meritul că au scris din sciinţa lor, din observaţiunea lor, pe când d-stră nu aveţi bagagiul ştiinţific ce posedaţi, de cât de peste frontieră, deci de contrabandă! (Aplause). Şi astfel de socialism cu care vă împăunaţi ca cioara cu pene streine, e în adevăr socialism mascat, ori de carnaval? (Ilaritate). D. I. Nădejde. Dar şi dumneata te declarai că eşti cu vederile noastre ? D. C. Dobrescu: Dar crezi d-ta că eu pot să tăgăduesc aceasta ? Şi oare ce fac acum decât să fac istoricul relaţiunilor noastre şi apoi să încheiu ceea ce cred astăzi. Am crezut odată că d-stră sunteţi ceva^’ioşi pentru popor, dar acum fac^JEă onorabilă înaintea sa-Astăzi cam ved că Se rezumă la nimic sinceritatea d-stră, nu vă mai cred nici eu în nimic. Dumneata ai pretins că poţi să fii pentru ţărani mai mult decât alţii, şi v-aş întreba, câte sate ai vizitat, trăind în localitate, în mijlocul ţăranilor şi studiind cu dânşii nevoile lor ani întregi, ca să poţi avea dreptul acesta? Eu ştiu un lucru: Socialiştii din Rusia şi din alte state, mai înainte de toate aceşti sinceri luptători, trec în sate, fac studii în faţa locului, şi petrec ani întregi împreună cu ţăranii, cu cari îndură toate suferinţele; şi după ce au simţit că au putut să tragă de acolo tot ce poate constitui un capital imens, nu numai de material ştiinţific dar chiar practic, tocmai atunci vin şi scriu ziare din propriul lor studiu, iar nu copiază numai, cum faceţi d-stră. Unde ai făcut d-ta asemenea studii ? De unde şi când te-ai identificat cu interesele poporului? Dacă caut in alte părţi, găsesc oameni cari au studiat pe ţăran şi interesele sale, fără să’i ceară mai intein încrederea lui, şi apoi să’i dea ceva,—tocmai ceia ce d-stră aţi făcut în sens invers. (Aplause). Dumneata chiar, nu cunoşti pe ţărani; şi dovadă este că, ai căutat printr’o serie de jălbi reditate cum înţelegeţi d stră, să vă câştigaţi simpatia ţăranilor, şi pe de altă parte, să speriaţi pe proprietari cu o agitaţiune ţărănească ca apoi să ziceţi: Noi socialiştii suntem o forţă, să aveţi grijă şi de noi. (Aplauze, întreruperi). D. preşedinte. Vă rog, d-le Nădejde, numai întrerupeţi. Domnilor deputați, suntem locuitorii unei ţări totdeauna expusă la eminente şi neprevăzute pericole din afară. Ştiu bine cum sunt judecate în Europa agitaţiunile socialiste. Ce? Vroim a crea duşmanilor noştri, noi ruşine, pretexte? Dacă colegii mei socialişti îşi iubesc în adevăr ţara, cum susţini, de ce nu dau propagandei lor un caracter serios, pacinic, frăţelnic şi instructiv ? De ce nu spun curat că socialiştii nu sunt dar oameni cari cred că, chiar legile actuale de s’ar aplica, mult bine s’ar face populaţiuneî rurale. Căci ce socialism este acesta, care cere execuţiunea unor legi făcute de alte partide, pe care le denumesc reacţionare ? Moda etichetelor politice va eşi! (Aplause). Ce pace socială aduceţi, când zilnic spuneţi suferindei populaţiuni rurale ca să -şi mute gândurile de la partidele actuale că vor face ceva pentru densa! Acesta e un sfat sănătos şi cu bune urmări ? D-ta, d-le Nădejde, eşti un desnădăjduitor al celor ce sunt aproape desnădăjduiţi. Dibăcia unor oameni noi, cari caută încrederea poporului, este de a-i dovedi superioritatea şi sinceritatea lor fără de a ponegri şi calomnia pe adversar. Rolul nostru al celor ce credem că vom putea face mai bine poporului decât alţii, este de a-i lumina acestuia conştiinţa ca să vadă singur ceia ce i se cuvine. Nu instigaţiunile, nu insinuaţiunile maliţioase, nu violenţa condeiului şi a limbagiului, va putea linişti oţelirea spiritelor şi domoli necazurile învechite, ci, discuţiunea senină a faptelor, studiul cauzelor, toate în chip experimental, aceasta e misiunea cel puţin a celor ce vin în numele ştiinţei şi adevărului să vorbească acolo jos unde nu este lumină. (Aplause). D-lor deputaţi, tactica celor ce voesc a câştiga încrederea sătenilor e simplă. Trebue să te osteneşti a te duce în sat, ori cel puţin a pândi pieţele, respântiile, stradele la oraş, în vreme de târg sau oricând. A te amesteca în vorbă cu ţăranii mai simpli, dar mai amărîţi; ai văicăra de păsurile lor; a le vorbi de ceea ce guvernul au făgăduit a le da, şi nu le-au dat, a nu te sfii să intri cu el în cârciumă, a afla de nevoile satului, ale localităţei. Să mai vorbeşti ceva de politica înaltă, şi apoi repede să treci la abuzurile slujbaşilor comunali, administrativi şi agenţilor fiscali; aci e tot secretul de a’i dobândi inima. Te oferi să’i faci o petiţiune la stăpânire, şi făgădueşti ajutorul cu vorba bună pusă la vreme. Iată ceia ce fac prietenii noştri pe toată ziua pe unde pot, când întâlnesc sătenii, sau prin sate, ei făgăduesc ţăranilor domnia în comună, şi mijlocirea să li se dea pământ. Acesta e tot programul, tot socialismul. Vedeţi că acesta e un socialism sui-generis, dar această procedare au avut-o şi alţii, în diferite timpuri şi locuri. Deosebirea între aceia şi socialiştii noştri de acum e că cel dinainte o făceau numai în epoca alegerilor şi în restimpuri, pe când aceştia o fac necontenit. Aşa dar ceia ce susţin domnii socialişti că d-lor au mai multă trecere la ţărani de cât ceî-l’alţî oameni, este absurd, căci câţi ca d-voastră nu s’au dus la ţărani, iau amăgit, şi ast-fel au fost aleşi deputaţi; dar după un timp oare care, vedând ţăranii că nu sunt adevăraţii lor amici, ’i-au înlăturat; ţăraniil vă dă credit dar nu pe motiv că de la început sunteţi crezuţi pe cuvânt de mântuitorii lui, ci pentru că el în nesfârşita’ răbdare, îşi zice: „haide să încercăm şi cu aceştia, să le dăm încredere, şi vom vedea ce vom face.“ Nenăscuţi în mijlocul ţăranilor, necrescuţi alăturea cu ei şi printre ei, nevăzând şi nesimţind zilnic nevoile acestuia, mai felurite şi mai numeroase decât se pot închipui, neavând nici o legătură materială sau morală cu el, neavând grijă şi interesul că al a le răspunde de misiunea ce ’ţî-afi dat’o, cum v’ar crede sătenii pe d-voastră, mai devotaţi cauzei lor de cât pe ori care din albăstrime? Cu ce’i asiguraţi că mâine, având puterea în mână nu le întoarceţi spatele, cum s’au întâmplat cu alţii? Nu făgăduim nici unul om compătimirea pentru semenul său; ceia ce va fi mai mult peste aceasta este o excepţie, şi d-voastră nu a’ţi format’o până acum. Eu v’am dovedit, d-le Nădejde, că nu poate să existe între d-voastră şi ţărani nici comunitate de interese, nici de sentimente, nici de intenţiunî, nici de cultură, de nimic în fine. Este o deosebire mare între socialişti de felul d-voastră şi ţărani, în cât mai multă comunitate se găseşte între mulţi dintre d-nii deputaţidin Cameră, decât între d-voastră şi ţărani (aplause). D-voastră îmi veţi da voie să păstrez a face o analiză şi o demonstraţiune mai largă, complectă şi chiar definitivă după venirea noastră de la Roman, unde avem să facem o anchetă, anchetă cât se va putea de detailată asupra influenţei socialismului, ce se zice că este acolo asupra ţăranilor şi vă voi arăta care sunt cauzele că ţăranii de acolo, v’au dat încrederea d-voastră. Aşi vorbi mai multe, dar n’aşi voi să’mî micşorez rolul ce aş avea acolo. D-lor, eu aşi ruga pe d. Ministru să nu se îngrijască de împrejurarea că se aud sgomote cum că socialismul progresează, nu! Căci în ziua în care d-voastră veţi bine-voi cu toţii, fiecare în cercul d-voastră, a face contra propagandă, arătând cumpentru aplicaţiunea legilor actuale sunteţi cu toţii, ca unii ce sunteţi însuşi autorii lor, înaintea celor ce vă concură pentru astăzi şi a dovedi până la ce punt d-lor sunt sinceri şi a’i pune în contradicţiune arătând ceia ce au spus la 1878, şi ceia ce spun astăzi, în cât azi se confundă cu partidele actuale, şi de multe ori sunt chiar mai jos decât d-voastră, încât eu îl găsesc foarte retrograzi (aplause, întreruperi, sgomot). D-lor, toţi când nu sunt la putere, făgăduiesc totul, dau totul, dar când se văd ajunşi acolo, prea mulţi dintr’ânşii îşi iau seama, iar alţii n’ar mai da nimic (întreruperi). Cel puţin până acum, socialismul este un lucru care se vede zi cu zi, că este aproape nerealizabil, şi mie îmi pare bine că d-nii socialişti fac progres de lasă una câte una din ale d-lor : iată cum îşi fac educaţiunea, şi cred că va veni o zi în care vor cădea şi temerile influenţei socialismului asupra ţăranilor. Ceia ce mai ştiu eu de d-nealor ca activitate nu e să vorbesc că ar fi de rea credinţă în unele ce au adoptat, dar că ’şi face fiecare cum a învăţat şi cum ştie negustoria lui (aplause). Negustorie politică. Singurul lucru care v’ar putea îngriji, ar fi dacă ţăranii noştri s’ar găsi stăpâniţi de pasiuni politice ; aceste curente ar fi anevoie de alinat. Dar ţăranul n’are până acum pasiunea politică. Ne rămâne a studia trebuinţele urgente de interes local, a le da reformele ce sunt puse în studiu, şi pe viitor, a nu se uita că trebue cultivate, fără în FOIŢA ZIARULUI „ADEVÉRUL“ 95 CĂSĂTORIA OCNAŞULUI DE ALEXIS BOUVIER PARTEA A TREIA TRECUTUL CAPITOLUL XIV Catastrofa Bérard lăsă mâna pe care o ţinea între ale sale, și aşteptă cu neliniște sperând că prietenul său va găsi spectrul. Cardinel desfăcu perdelele, se puse între ele și întrebă râzând: — Ei! acum îl mai vezi ? — Da? — Ce! făcu Cardinet zăpăcit. Bérard urmă cu glasul întretăiat de spaimă. — Da! da! oh! e îngrozitor!... II văd întreg.... își întinde mâinile pline de sânge.... Ah! Și Jacques își ascunse obrazul în mâini ca să nu mai vază. Cardinet închise perdelele, și scoțând numai capul, zise: — Ia uită-te, acum îl mai vezi? — Da. — Și-a rezimat barba pe umărul tău. — Pe umărul meu! — Fugi d’acolo, are să-i curgă sângele pe obrazul tău. — Ah! Și Cardinel sări până în mijlocul salonului, i se păru că simte pe piele căldura sângelui și fără să vrea, își șterse obrazul.... Văzând că era ridicol, zise: — Ce prostie!.... ’1 crezusem. Deodată Bérard dete un țipăt și zise: — Ah ! apa apa, glu, glu, glu.... Cardinet îmi intră apă în urechi... mă ține sub apă... scapă mă, mă ține la fund. La strigătul lui alergă toți chelnerii. Cardinel speriat nu mai putea să facă nici o mișcare. Bérard căzuse jos. Acolo luptându se cu un inamic nevăzut, se svârcolea, se sucea și se rostogolea pe scânduri ca un epileptic.... îşi ducea mâinile la cap ca și cum ar fi voit să-și apere fruntea de nişte lovituri nevăzute.... strigând: — Graţie!.... fie-ţi milă.... îmi spargi capul.... mă omori.... iertare! mi se deschide fruntea... Şi fiindcă chelnerii îl ţineau ca să nu se lovească svârcolindu-se, el îşi făcu o silinţă supraomenească şi se ridică în sus... îşi trecu de două ori mâna pe frunte... Mintea i se întorcea.... — Sunt nebun!... strigă el. Şi, cletinându-se, căuta să se ţie de mobile, apoi braţele sale se mişcară în gol şi căzu ţeapăn pe scânduri. CAPITOLUL XV Descuragiare După îngrijirile grabnice ale celor de față, sărmanul Bérard îşi veni în simțiri. II culcară pe canapea. Cardinel concedie pe chelnerii cari se uitase la el întrebându-se care să fie pricina acelei boale ciudate. Bérard cu ochii nemişcați, cu capul greu, se silea în zadar să-și esplice ceia ce se petrecuse. își aducea aminte că nevasta sa, auzind că trăia cu un ocnaş, îl părăsise, de asta îşi aducea aminte, dar nu înţelegea de ce era aşa de sdrobit, de obosit, într’un salon de birt. Cardinel care ’l observă, îi luă mâna şi ’i zise: — Ţi-e mai bine, acum ?. Bérard se uita la el cu mirare şi zise: — Ce, aici erai! — Crezi că te-aşi părăsi tocmai atunci când ai mai multă nevoe de mine? — Nu, Cardinet, știu că pot să mă încrez în tine.... dar nu pot să -mi esplic pentru ce mă aflu aci. Cu toate astea e foarte simplu, răspunse Cardinet, vesel că vedea că liniştea și rațiunea i se întorseseră împreună cu simțirea, am venit aci, înainte de a merge la tine. — Da, tu ai voit așa. — Și vezi că am avut dreptate .. Cardinel nu îndrăznea să zică mai mult, de frică să nu ’1 apuce iar ceva și aștepta să vază dacă Bérard își aducea aminte de pricina răului său. Acesta reluă cu un aer posomorât: — Da ai dreptate..., daca ași fi intrat în casa acea părăsită ași fi murit... Așa dar s’a isprăvit, am rămas singur. —Mai întâiu trebue să vedem... — Ce să văd? — Casa ta. — Casa mea ! strigă Jacques, nici nu vreau să mai pui piciorul într’însa. — Ești nebun ? — Nebun!.... tu ai înebunit, de mă sfătuești să fac asemenea lucruri.... — Nu vrei să te mai întorci la tine?? Atunci ce vrei? — Să fug! — Tu să fugi! Bérard făcu semn că da.... Cardinet urmă: , .. . — E peste putință !.... Mai întăiu că exagerezi prea mult situația.... Casa e a ta; nevasta ta poate să plece de la tine dar nu poate aduce pe nimeni în casă; amenințările socrului tău n’are nici o valoare, precum ştii... Fii sigur că nevasta ta n’a spus la nimeni nici un cuvânt din ceea ce ştie. Impiegaţii îşi închipuesc că e numai o ceartă, lucrul cel mai obişnuit... Te-ai certat cu femeea ta, ea a plecat cu copil şi s’a dus la părinţii ei, atunci tata Fontaine, folosindu-se de lipsa ta, a venit să se aşeze în casă ; asta se explică cu atât mai lesne, cu cât toată lumea ştie din ce pricină s’au supărat părinţii nevestei tale. Iţi poţi închipui că nevasta ta nu s’a dus să se fălească cu cea ce aflase despre tine; şi chiar dacă n’a făcut din iubirea ce are pentru tine a făcut pentru copil el.... Bérard se uită la Cardinet și’l întrebă uitându-se drept în ochii lui. — Nu mă înșeli, Cardinet ? sau mai bine nu te înșeli tu singur? Crezi tu că femeea mea n’a spus nimic părinților ei? — Cred. — Ce ar esplica atunci venirea d-lui Fontaine la mine ? încăpăţânarea lui cu d-na Nitter şi mai ales ameninţarea lui că va lua conducerea casei în numele femeiei mele şi în interesul copiilor. Cardinel nu ştiu ce să respundă, dar după câteva minute de cugetare zise : — Femeia ta ajungând la părinţii ei, a fost silită să invente vreo istorie ca să-şi justifice greşeala, părăsirea domiciliului conjugal şi mai ales ca să ascundă adevărul. Şi luând de pretext o necredinţă din partea ta, o legătură pe care ai fi avut-o cu vreo femee ar fi vorbit de despărţire. — Tocmai despărţirea o să ceară să descopere tot. — Dar nevastă-ta nu vrea să se despartă. Iți spun că a vorbit de despărțire, împinsă numai de prima mișcare. Atunci, părinții ei, pe cari ’i cunoști, au prins cuvântul din sbor, au căutat să o întărească în ideea asta și știind că nu erai aci, d. Fontaine s’a dus la tine. — Pentru ce fac asta daca nu știu nimic ? Care le e scopul ? — Cu toate astea scopul lor e foarte lesne de ghicit și mă mir că mai stai să te gândeşti. — Și este? — Să’ii ca tot ce ai... — Dar cum? (Va urma)