Adevěrul, februarie 1890 (Anul 2, nr. 434-456)

1890-02-01 / nr. 434

2 Aceste laude formează una din prea cunoscutele farse junimiste şi, pentru ca lumea să nu fie indusă în eroare, ţin să vă arăt cum stau în realitate lucrurile. Comisia interimară, în prima sa şedinţă, înainte de a se ocupa de interesele cromunei, a ţinut să -şi arate rîvna, împărţind salariul primarului şi al celor două ajutoare aşa fel, ca să capete fiecare membru al ei câte 6 lei pe zi. Pentru că onorabilul preşedinte al comisiei interimare nu ştie de cât să iscălească româneşte, (căci v’am mai spus că D-sa e abia înpămentenit de câţiva ani şi e arnăut din naştere), a delegat cu prezidarea pe D. Pavel F. Robescu, căruia i se dă 10 lei pe zi, iar D. preşedinte titular, rămânând cu un rest de 2 sau 4 lei pe zi, a renunţat la el pentru ca gazetele necolectiviste sâ’l laude şi sâ’l facă reclamă. Acesta e chilipirul, sau, mai bine zis, aceasta e farsa junimistă. Am dori numai să ştim de unde şi până unde şi în virtutea cărui drept membri comisiunei interimare au dreptul de a împărţi salariile primarului şi ale ajutoarelor ? Acestea sunt persoanele cele mai greu impuse şi cu dor de interesele comunei ? Se vede că, pe lângă alte bunătăţi, Era nouă, vrea să legitimeze dreptul celor ce ’Iau bani fără să iscălească,— cum face D. Pavel Robescu, locoţiitorul preşedintelui—sau să înfiinţeze titluri de glorie pentru cei ce fac pomeni cu bani ce n’au fost nici o dată ai lor. Mai ştii ? Ne aşteptăm şi la altele. Cucu. Reforma impozitelor în Austria VIENA, 30 Ianuarie.—Ministrul de finanţe a zis la Cameră, ca respuns la o interpelare ce i s’a adresat, că proiectul de reformă n’are de loc ca ţintă sporirea veniturilor, ci o repartiţiune mai dreaptă a sarcinelor fiscale, asupra diferitelor clase din populaţiune. Reforma va privi impositul personal, impositul asupra întreprinderilor pe acţiuni pe rentă. Cât pentru impositul asupra lefurilor funcţionarilor şi a amploiaţilor, nu va suferi nici o modificare. Societatea tie asiprare Unirea Citim în Curierul Financiar. Mai mulţi domni societari plângându-se la Ministrul de Comerciu că la această societate s’ar comite abusuri in paguba lor, Ministrul a orînduit o anchetă care să cerceteze până la ce punct sunt adevărate plângerile reclamanţilor. Din ancheta condusă de d. inspector financiar I. C. Constantinescu reeşind în adevăr că la Societatea mutuală Unirea s-ar fi comis mai multe neregularităţi, Ministrul de Comerciu a înaintat afacerea parchetului din Bucureşti pentru a o examina şi a vedea dacă acele neregularităţi constituesc sau nu vreun delict pedepsit de lege. Actualmente parchetul este în plină lucrare. Judecătorul de instrucţie a citat dinaintea sa atât pe societarii reclamanţi, cât şi pe directorul numitei societăţi. Neregularităţile ce se pun în sarcina direcţiunei sunt următoarele: 1) Că Direcţiunea Unirei, contra statutelor sale şi a contractelor ce are faţă cu asiguraţi de supravieţuire, statute care zic că misele lor se vor plasa şi fructifica în fonduri garantate de stat în hipoteci sau în cumpărări de imobile, a deturnat acele fonduri de la destinaţiunea lor, întrebuinţându-le în plata daunelor celorlalte ramuri de asigurare, ale căror fonduri sunt epuisate, aşa că cei asiguraţi la grupa vieţei sunt expuşi de aierde tot capitalul lor. 2) Că efectele cumpărate de direcţia societăţei pe seama grupei asiguraţilor pe viaţă, în cea mai mare parte nu sunt din cele garantate de Stat, fapt care espune pe societari să încerce pagube însemnate. 3) Că la cumpărarea efectelor, direcţia n’a procedat împreună cu comitetul ales din sânul grupei asiguraţilor pe viaţă, comitet pe care direcţia nici că s’a îngrijat să'l institue, aşa după cum glăsuesc statutele. 4) Că la grupa grindinei s’a plătit în 1888 daune şi alte cheltueli cu din fondurile altor grupe de asigurare, fără ca direcţia să fi încunosciinţat despre aceasta pe adunarea generala a societarilor şi să ’i ceară mijloace pentru acoperirea fondurilor deturnate de la alte grupe de asigurări. 5) Că direcţia nu s’a conformat cu art. 147 din codul de comerciu şi art. 15 şi următorii din regulamentul acelui cod. 6) Că directorul societăţii n’are depusă garanţie cerută de art. 61 din statute şi că garanţiile celor alţi funcţionari nu se găsesc în casa societăţii. 7) Că din bilanţul încheiat pe 1888 se constată că la 31 Decembrie 1888 urma a se afla în casă un sold în numerar de fr. 53,326, pe când din procesul-verbal încheiat în ziua de 21 Decembrie 1888 se vede că nu se află în casa societăţei decât 8,064 de franci. 8) Că direcţia a eliminat cuvântul mutuală atât din firma societăţei şi a agenţilor din judeţe cât şi din petiţiile şi circularele sale, în scop de a face să se creadă că dânsa ar fi o societate prin acţiuni şi că prin urmare ea presintă o garanţie mai mare pentru asiguraţii săi. Acestea fiind o parte numai din iregularităţile constatate de ancheta ministerială, parchetul procede deocamdată la cercetarea lor pentru a sesiza mai târziu Trib. de comerciu spre a convoca adunarea generală a societarilor, conform art. 155 din codul de comerciu. Deschiderea Parlam»lm LONDRA, 30 Ianuarie. — Discursul de deschidere a parlamentului constată că raporturile cu puterile streine continuă a fi amicale, totuşi s’a întîmplat in coloniile englezeşti un fapt datorit acţiunei unui ofiţer portugez şi care jigneşte pavilionul englezesc. Portugalia a promis că va retrage trupele sale din teritoriul contestat. Englitera speră rezultate bune din conferinţa antisclavagistâ din Bruxela. Discursul face menţiune de convenţia comercială încheiată cu Egiptul şi de înfoiala provizorie' cu” Bulgaria," nieicit a regula cestiuni fiscale urgente. Guvernul va prezenta Parlamentului tratatul pentru Samoa şi tratatul de estrădare cu Statele Unite din America. Mesagiul regal constată o îmbunătăţire în starea spiritelor din Irlanda, ceia ce va face posibilă o aplicare mai puţin severă a legei de coerciţiune; un proiect de lege de autonomie locală a Irlandei se va depune în Parlament. Sfîrşind, discursul tronului face menţiune de îmbunătăţirea introdusă la Londra în locuinţele lucrătorilor şi măsurile de însănătoşire luate în cazărmi şi în locuinţele trupelor tăbărîte. ----------------------zurssm----------------------- A apărut de sub tipar, în editura tipografiei Carol Göbl București, Strada Doamnei CALENDARUL-MAPPA Pe 1889—90 3 de hârtie sugătoare !Preţul 4 lei De vînzare la editor şi la principalele librării din Capitală. JOI 1 FEBRUARIE 1890 Enf®rmaţimii D. Ienăchiţă Văcărescu, ministru Trei la Bruxela, a sosit în Capitală în virtutea unui congediu. Mai mulţi confraţi au anunţat că D-l Gentili, prefectul judeţului Vlaşca a demisionat. Această ştire este cu totul nefundată. Afară de Tribunale, toate autorităţile au avut vacanţă din cauza sărbători de ieri sfinţii Trei Ierarchi. Senatul şi ieri se zice că a lucrat în secţiuni. In curând vom avea fericirea să vedem pe Iulian în opereta Bocaci, care se va da în beneficiul său. Suntem siguri că publicul se va grăbi să încurajeze pe iubitul artist. Societatea industrială „Curtea de Argeş“ a adresat următoarea scrisoare D-nei Elisa Stroescu, generoasa donatoare, cunoscută şi iubită de toţi românii. Societatea Industrială Curtea de Argeş, în plina sa adunare ţinută astăzi 28 curent în sala şcoalei Constructorilor Români, primind portretul şi ofranda D-voastre în sumă de 400 ruble, ve exprimă vinele şi sincerile sale mulţumiri, rugând pe a,tot puternicul Dumnezeu, să vă conserve sănătatea şi puterea mulţi şi fericiţi ani. Adunarea mişcată de această faptă măreaţă, a decis în unanimitate ca fotografia D-voastre şi a decedatului D-voastre soţ, să se execute în pictură şi să se expună în cancelaria Societăţei cât şi în şcoala de la Vălsăneşti, pentru eternizarea numelui celor mai mari filantropi români. Primiți, vă rugăm onorată doamnă, stima și respectul ce vă datorăm şi vă păstrăm. (Urmează* 118 membrii iscăliţi.) In urma balului de Duminică al societăţei funcţionarilor, s’a găsit în sala Teatrului Naţional două brăţări pe care frumoasele păgubaşe le pot găsi la inspectorul Teatrului. Aflăm că în curând vor sosi în Capitală surorile Roeder, care compun quartetul renumit din Pesta. Concertistele, dintre care cea mai mică e de 12 şi cea mai mare de 16 ani, vor debuta printr’un concert la Palatul regala şi apoi la Ateneu. De asemenea ele vor cânta şi la legaţiunile Austro-Ungariei şi Rusiei. Eforia spitalelor civile a făcut ca serbatoarea de ieri a sfinţilor Trei Erarhi să fie oficiată cu o deosebită pompă, deoarece aceşti trei sfinţi sunt hramul bisericei Colţea. Societatea industriaşilor mecanici de ajutor reciproc şi desvoltarea industriei, va da un bal în salonul Dacia în ziua de 1 Februarie 1890 în folosul casei societăţei. Ziarele din Brăila ne aduc ştirea că, prin acel oraș s’a văzut un comis-voiajor, sau pe românește un vínzător ambulant al Casei La patru sezoane din București, furnisorul Curțeî Regale, vínzend mărfuri oprite de legea, asupra comerțului ambulant. Dacă lucrul este adevărat, halal de furnizorii Curțeî. Aflăm că starea fochistului de la băile Eforiei care a fost opărit de abur, este mai bună şi doctorii spun că nu e nici un pericol de moarte. Se spune că pe la începutul lunei Aprilie o nouă Societate de asigurare va începe să funcţioneze în Ţară. Statutele ar fi deja supuse guvernului spre aprobare. La 30 Martie, se va ţine concurs pentru ocuparea cu titlul provizoriu, a catedrei de zoologie, zootechnie şi medicină veterinară de la şcoala de agricultură şi silvicultură de la Heröstréu. D. M. V. Vlădescu, este numit sub-prefect la plasa Rîurile, județul Argeș, în locul D-lui V. Georgescu, transferat. — I fu» I — Al douilea concert al cvartetului Hellmesberger, care era să aibă loc în sala Ateneului, s-a amânat pentru Vineri 2 Februarie. Ştiri Telegrafice VIENA, 30 Ianuuarie. — Se anunţă din Sofia ziarului Neue Freie Presse, că maiorul Paniţa şi alţi trei ofiţeri de cavalerie, complicii sei, au fost degradaţi şi deferiţi jurisdicţiunei civile. ALBERT FUA ZUIJEIRA (NUVELA) Bonaparte bătuse în ziua aceia lângă piramide pe faimoșii mameluci ai lui Murad- Bey. Această victorie deschidea în sfârșit drumul spre Cair armatei sale obosită și desnădăjduită aproape după o lună întreagă de mers în căutarea inamicului. După luptă, armata generalului luând drumul către vechiul Cair, sosind la Bulack ocupândmica fortăreţă aşezată pe colonia Mokatone şi care apăra capitala Egiptului. Uliţele erau deşerte, oraşul părea că e părăsit. Soldaţii francezi, temându-se de vreo cursă, înaintau încet, în şiruri împrăştiate, printre uliţele strimte şi întortochiate, după ce au inspectat înţelepţeşte fiecare casă. Ajungând pe esplanada de la Esbekieh situată în mijlocul oraşului, grenadierii lui Bonaparte se pomeniră în faţa unei mari construcţiuni de lemn, înconjurată de un caravan serail, un palat şi o fortăreţă. Tăcerea cea adâncă care domnea întot oraşul îi îngrijea mai mult decât perspectiva unei lupte sau a unui asalt. Ştiau toţi că mamelucii sunt soldaţi învâţaţi cu şiretlicul în luptă, şi se temeau să nu cadă în iţele lor. Cu multă băgare de seamă detaşamentul de eclerori pătrunse în această mare construcţiine de lemn care după spusa unui conducător, era proprietatea lui Elfi-bey, un bătrân ianicer, pre atât de sălbatic, pre cât era de bogat. In haremul lui avea femei nenumărate, şi la fiecare lună o tînără circasiană, înmulţea numărul soţiilor sale. Palatul acesta de lemn avea înfăţişarea păcătoasă ca multe case in Orient, unde paşaleior şi bogaţilor puţin le pasă dacă locuinţele or fi frumoase pe din afară şi solide— înăuntru e ce e, acolo se desfăşoară luxul cel mai mare După ce au vizitat toate odăile, francezii plecară de acolo prin oraş, mai înainte de a urca la citadelă, care părea tot aşa de tăcută ca şi oraşul întreg. Numai un grenadier, un flăcău de douăzeci de ani, mai rămăsese în apartamentele palatului, străbatea prin toate părţile şi pe acolo pe unde trebuia să fi locuit nevestele beyului, căci din covoare şi din mobile se respândea un miros foarte plăcut. Mirosul îl îmbată şi se lăsă pe o sofa,adormi şi.... visă. Regimentul lui era deja departe. Ochii tinerului soldat se plimbau pe pereţi, ca şi cum ar fi aşteptat de la ei vreo destăinuire. Inspira cu plăcere aerul din odăile acestea în care stătuseră femei ce’i se înfăţişafi par’că maî frumoase de cât francezele, aşa de mult ce auzise legendele de frumuseţea neîntrecută a cadînelor Dar de o dată se deschise o uşă în perete, chiar în faţa lui. Se sculă iute şi ’şi luă poziţia de apărare, dar zări un cap de femee virîndu-se prin uşa întredeschisă, o văzu, şi încremeni. Nu părea că are maî mult de şasesprezece ani... ţinti urechia bine şi ne mai auzind nici un sgomot, se repezi din ascunzătoarea ei drept în mijlocul odăiei. Cum îl zări pe soldat, ţipă, de frică. Dar, nu fugi, ci din potrivă se aruncă la picioarele lui, strigându’l: Aman! Par’că era o gazelă. II spuse pe arăbeşte două vorbe pe care nu le înţelese; dădea din mâini, vorbea, dar n’o înţelegea. De sigur că lămurea pentru ce s’a ascuns ea acolo, se desvinovăţea şi cerea ertare. Grenadierul o privea, și i se părea că seamănă cu femei de acelea pe care le vezi numai în vis. N’o atinse de teamă ca să nu se facă nevăzută ca o umbră, căci nici nu’i venea să se încreadă ochilor. Ea, în genunchi la picioarele lui, îi dădea înainte cu vorba, luându’i mâna și sărutându- o. După ce îi făcu semn prin care’i dădea a înţelege că poate să se liniştească, tăcu. Dar, pentru ca să’i mulţumească îi luă iar mâna, ’I o sărută, şi pe urmă o duse la frunte, după obiceiul oriental. Statură aşa faţă in faţă, fără a’şi spune o vorbă. Ea înţelese acuma că francezul n’are să’î facă nici un rou, ba poate chiar o va apăra la nevoie. Și numai gândindu-se la asta, îi surise Voi s’o sărute, dar nu îndrăsni, i se păru că fata își pusese toată încrederea în el. Era acolo de vr’o oră, când se auzi un mare zgomot de arme în curtea Palatului. Soldatul alergă la fereastră şi zări statulmajor al lui Bonaparte, generalul-comandant, se încuartra în casa lui Elfi Bey. Fata se ridică de jos, galbenă de frică, şi se uita la soldat ca la un protector, căutând să citească în ochii lui o hotărîre. Ofiţerii francezi, obosiţi după luptă, urcau anevoie scările care resunau de pintenii lor. Grenadierul, rămase un moment încremenit, neştiind ce hotărîre să ia. S’o ducă pe fată de acolo. Dar Tar putea surprinde cineva de afară, fugând cu ea. Să stea locului şi să aştepte până când vor veni ofiţerii ! Dar, ce să zică, cu ce să se desvinovăţească. Statul major trebuia să se împrăştie prin odăi. Se temea să nu piardă o fiinţă aşa de ideală, visul lui de fericire. Se pomeni’ deodată că-i bate inima de dragoste grozavă pentru fată. Nu omai privea ca pe-o străină, şi socoti că ar fi un laş dacă ar părăsi-o, ca şi cum soră-sa ar fi fost la mijloc sau o femeie pe care o iubea de multă vreme. Î I trecu prin cap o ideie şi faţa iese lumină-Statul major se apropia. Iute, băgă pe fată în ascunzătoarea ei de mai înainte, şi el se puse ca santinelă la uşă. Intrară toţi generalii. Generalul Menon, mirându-se de întâlnirea asta, îl întreabă ce face acolo. — Păzesc. — Bine, te poți duce acuma. — Nu trebuie să plec, domnule general. își făcuse planul amorezatul de soldat; aștepta sosirea generalului comandant. Bo- FOIŢA ZIARULUI „ADEVERUL, 4 INTRE FRAŢI III Pe mine mă vezi, nici gros ca un călugăr nu sunt dar nici aşa de păcătos. Amable suferea grozav. De la început incă l-a văzut pe frate-său incriminând şi plângând râzându-1 aşa de slab a simţit că i se fac tot chieful. Mancă supa doar aşa ca să zică c-o mănâncă dar de altmintrel o înghiți cu multe noduri. — Să-ți, dau hainele mele ceie vechi de serbătoare, îi zise Desiré... Sunt ca și noul, precum le vezi. Poate că surtucul are să’ți fie cam larg. Mie ’mi vine numai bine, dar tu ești slabul dracului !— Ai să semeni un proprietar.... Nu-i aşa, Marcelino, că-i prinde bine surtucul meu ? Amable în zadar stărui să-şi păstreze mantaua lui în formă englezească, dar care de mult purtat se găurise pe la coate şi se murdărise acuma. Ţinea la ea, zicea dânsul, pentru că se obişnuise. — Lasă frate... Şi a trăit traiul de acuma, și apoi e prea lungă... par’că e un halat, de cele care se dau bolnavilor prin spitale. Dar pantaloni mei îți țin cald, nu-i așa? E prea frumoși ca să-l port în toate zilele, respunse Amable. Par’că aș fi un logodit. Desiré nu înțelese ironia . — Poate că e frumos, zise, pipăind stofa. Poate că e prea bun pentru toate zilele. Multe ne ar lipsi dar cât iî vorba de pantaloni de asta ştiu că ducem lipsă. Tata avea mama pantalonilor. Eu şi acuma mai întrebuinţez pantalonii săi de călărie. Ori nu, mai bine lasă-le să le port eu... Tu poarta redingota şi pantalonii mei. Eu umblu cu saboturi, dar am şi ghete pentru zile de sărbători. Au să’ţi prindă bine, ghetele mele. N’ai să faci bătături, cu chipul acesta. Şi dacă o fi nevoie, poţi să încalţi două perechi de ciorapi. Ia să vezi ciorapii mei de lână. Şi ducându-se la dulap, începu al arăta ca una, ba alta, şi asta îi făcea rău grozav lui Amable, când tot îi vorbea albiturile mele, prostirile mde, cămăşile mele. Desigur nici prin gând nu-i trecea ca să-l umilească, ci vedeai pe proprietarul fericit care prin efectul unei mândrii naive îl place să-şi arate lucrurile, şi mai mult încă, prin generozitate, vroind să-i dovedească că tot ce avea împărţea cu el, cu frate-său. Din nenorocire nu se mulţumea cu subînţelesuri, ci din potrivă spunea tot pe faţă şi repetau vorbe prea brutale vroind în naivitatea lui să se arate prea mult caritabil, bun la inimă, ceea ce și era. Vezându’l așa de reținut, că se împotrivește așa de mult ca să primească, Desire credea că n’a pus destul foc când ’l-a propus să ’i dea ceva, și atunci căuta să fie și mai înflăcărat.. Avea fraze,în felul acesta. —Dar, ia prostule, mie ’mi place mai bine să ’ți dau, de cât să primesc de la tine. Ori, când stau la masă, şi ’i dădea câte o bucăţică bună, nu lipsea sa ’i spună : —Mănâncă, frate... Slavă Domnului, că ’ţi mai umpli şi tu o dată, fălcile... Mai bine e să dai bani măcelarului de cât spiţerului. Ori îl întindea paharul cu vin, şi îi zicea : —Să mai bem o butelie, nu e așa.... Ce dracu! Doar ceea ce fac eu pentru tine, ai face și tu pentru mine. Și când Amable, se codea, îi auzea pe amândouă, și pe Desiré și pe Marcelina: — Fă ca la tine, acasă, stai așa la o parte, par’ca’i fi un mosafir. In adevăr că se socotea el un mosafir. Când Amable vorbea de speranțele liniștite, și blestema cu amărăciune pe toți dumnezeii pe cari în zadar îl adorase, Desiré îi răspundea cu dispreț. — Da, da, literatura, politica, pictura ta,... toate fleacuri la urma urmei. Dar fiindcă în sfârșit te-ai încredințat de asta, păcatul e pe jumătate numai. Nici nu te mai gândi la ele. Ţi-ai perdut banii, bine... Acuma, îngrijeşte-te să-ţi crească penele la un loc, că eşti jumulit de tot. Cum? poesiile lui, planurile de drame, ziarele şi revistele a căror director fusese, comploturile pe care le urzise, tablourile pe care le pregătea să le expună, toate astea erau fleacuri. Dar el, care se lăsase a fi înșelat, cum mai trebuia să fie numit atunci. Se răsvrătea împotriva aceluia care vorbea în chipul acesta de prietenii lui, cu un cuvânt disprețuitor: — Tari, că nu te pricepi la lucruri de astea. Desire lăsa nasul în jos, mărturisindu’şi în adevăr nepriceperea, faţă cu superioritatea intelectuală a fratelui său. Şi când ’l mai vedea pe Amable că dă din umeri şi încreţeşte din sprinceană şi părerea că pusese discuţiunea în privinţa asta, ’i părea reu că’l necăjise, se încerca sâ’l mulţumească cu vr’o politeţă cum născocea el câte o dată când erau amândoi mici. Ca copil, ’I făcea fluere de soc, ’I găsea prin cuiburi pui de miiere, ori prindea păsările şi le punea în cuşcă. Acuma T aducea de la Hirson o cutie de ţigări de contrabandă, altă dată ’I aducea din Capelle doi câini de vînat. Puşca cea veche a tatălui lor ruginindu-se, de zece ani de când nu mai umbla nimeni cu ea, ’I cumpără o puşcă nouă de ziua lui, o puşcă englezească, lucru rar pe atunci. In grajdiu, afară de cel cinci cai pe care ’l întrebuinţa la muncă, mai era o iapă frumoasă din Ardeni. Intr’o zi scoase o șea din pod, o puse pe cal, și zise fratelui său : — Ție ’ți plăcea o dată să umbli călare. Ei bine ! nu’i cuvînt că dacă n’ai parale acuma, să nu’ți faci nici atâta plăcere. Ţi-o dau ție, iapa. .. Un alt necaz al lui Amable și necaz foarte mare, fu obligația de a se supune obiceiurilor lui Desiré, şi între care, era şi următorul, să se scoale dimineaţa la ceasul hotârît. Amable era neregulat în toate, îşi lăsa paltonul să’l atârne pe scaune, şi arunca în salon capetele de ţigară. In salon ! Salonul mobilat, unde ’nainte nu intra cineva decât la anumite împrejurări, şi în care acuma se ducea în fiecare zi să’şi citească gazeta şi să’şi bea cafeaua. Dimineața se scula foarte neregulat, şi ori se ducea la venit, ori stătea in pat, şi până la două-sprezece nu se îmbrăca. Desire de nimic nu se supăra ca de asta. Nu putea el să sufere lenevia și neregula. La început nu zise nimic. Se mulțumi să atârne în cuia hainele lui Amable lăsate în voia intemplăreî, să adune capetele de ţigări de pe jos şi să le arunce în sobă, să mănânce supe fără a mai aştepta pe frate-său, şi să-l primească apoi cu şervetul pe mână. Făcea toate și nu zicea nimic, socotind că Amable ’și-o da seama de greșelile lui. Dar el nici nu se gândea să se îndrepteze. (Va urma)