Adevěrul, aprilie 1890 (Anul 2, nr. 484-506)
1890-04-01 / nr. 484
ANULIL—No. 484 Numărul 10 Bani ABONAMENTELE I1CCBPU1NUU FIECiBKI LUNI 81 8S FUTKO TOTJtEABNA ÎNAINTE In Bacaresel la casa Administrației Din Judeţe ţi Streinetate prin mandate postate. Un an in țară 30 lei, în streinetate 50 Sese luni „ 16 „ „ „ 25 Trei luni „ 8 „ , „ 13 LA PARIS ziarul se găsește de vânzare cu numărul la kioseul No. 141, Boulevard de Capuennes; la kioseul No. 117, Boulevard St.-Michel; la kioseul No. 19, Boulevard St-Germain HANUSCRISHLE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRATIA: Stradarvoaghe. I director politic: ALEX. V. BELDIMANU ! redacta : strada, O SINGIXIRA. EDITIXMNB Să te feresc!, Române! ne cuno strein în casă. V. Alexandri. DUMINICA 1 APRILIE 1890. Numărul 10 Bani ANUNCIURILE BIN BCCCEESCI SE PRIMI8C LA ABXINISTRiţlE §1 LA „A8E1TJU UATA8“ Din Județe direct la administrație. Anunciuri, pag. IV............0,80 b. liniar , ID..........L- 1. Inserţiunile şi Reclamele 2 lei numai Din Paris, la Agenţia Havas, 8 Place de la Bourse, precum şi sucursalele ei. Din Streinetate, anunciurile se primesc direct la administraţia şi la toate oficiile de publicitate. UN NUMER m m ÎNVIEREA --------------- --------------------Tulburarile scolare din Rusia ACTUALITATE Reptilele poerului si unirea liberalilor — ... ............. ... DE PESTE MUNȚI -------------------------------------------*-----Intre nemţi CONVORBIRI STIINTIFICE Duc de Paşte INTRE FRAŢI Bucureşti 31 Martie. ÎNVIEREA Sunt aproape două mii de ani de când Christos s’a jertfit pentru mântuirea celor slabi şi visul său generos nu s’a îndeplinit încă, jertfa sa n’a adus rodul dorit. Christos a murit pe cruce, religia propagată de dânsul s’a întins peste lumea întreagă, ea a făcut milioane de victime; frumoasele ei precepte insă au rămas platonice. Mai mult, mai trist, ele au ajuns să slujească drept pavăză a asuprire în potriva asupriţilor. Creştinătatea serbează acum pentru a 1890-a oară simbolizarea învierei lui Christ şi cu toate aceste, aceiaşi nedreptate domneşte în lume, sub altă haină, dar cu aceleaşi suferinţe. Astăzi, ca şi acum 1890 de ani, cel viclean şi puternic împilează pe cel slab şi cu cugetul curat. Astăzi, mai rău decât acum 1890 de ani, împilatul nu e chinuit fiindcă legea scrisă hotărăşte aşa; din potrivă, legile scrise sunt foarte bune, dar nu cel slab le are ca ocrotitoare ale sale în contra sugrumăreî. De 1890 de ani, în ziua înviere!, se repetă la urechea asupritului că e ziua veseliei, a împăciuire!, a potolire! patimelor şi de 1890 de ani poporul se lasă a fi înşelat. Creştinătatea ortodoxă este acum în serbătoare. Fiecare, de la cel bogat până la cel sărac caută să fie vesel. Mizeria neagră ca şi bogăţia destrăbălată sunt învăluite in aceste zile cu aceiaşi purpură de sărbătoare. Christos a înviat! Acesta e salutul cu care îşi întind mâna toţi creştinii români. Dar poporul care rosteşte aceste cuvinte este sărac, este nesocotit, estempilat şi drepturile lui sunt călcate în picioare. Christos a înviat! Cântă în Biserica Mitropoliei, preoţii şi copii românilor la urechea lui Carol Fariseul. Dar cei ce duc pe Regele lor la Mitropolia românească sunt prea căzuţi, prea storşi moraliceşte pentru a înţelege umilinţa la care supun poporul român. Christos a înviat ? Ştiţi ce însemnează aceasta ? Aceasta însemnează că religia creştină a triumfat în teorie asupra păgânismului barbar. Dar oare încetat la robia sub domnia creştinismului ? Nu ! Ea a îmbrăcat de atunci şi până astăzi de două ori câte o haină nouă, (şărbia şi proletariatul), dar a rămas aceeaşi. Frăţia nu domneşte încă în lume. Dragostea aproapelui nu încălzeşte încă inimele conducătorilor omenirei. Christos a voit să înnobileze sufletul în paguba trupului, sau, mai bine, a voit ca dreptatea în lume să vie de la inteligenţă şi prin moralizare de sus în jos. Adepţii degeneraţi ai teoriei Lui, stăpânii din veacul de mijloc, au dus această teorie la absurd. Ei au voit să piardă trupul sub pretextul de a curăţi sufletele celor drept credincioşi; dar adevăratul lor gând a fost ca să deprindă poporul cu mizeria, să-l facă să îndure cele mai crude împilări cu umilinţă. Din lupta aceasta însă, trupul a ieşit învingător şi după 1890 de ani de creştinism, stomachul călu acţie lumea întreaga ; pentru stomachul celor mari îndură lipsa stomachurile mulţime!. Inima poporului nu se va putea împăca, ciopli şi înnobila decât atunci când nevoile materiale îi vor fi îndestulate. Inima românilor nu va fi veselă şi bucuroasă decât atunci când va scăpa de stomachul cel mai nesăţios care a înghiţit tot rodul muncei lor : Regele. Până când va sosi ziua aceia, poporul nu va putea striga cu convingere pe strămoşescul: „Christos a înviat.“ Nu! Christosul nostru n’a înviat încă, atât cât nu suntem stăpâni pe munca şi pe soarta noastră, atât cât Altul, înconjurat de un întreg sistem, ne despoaie, ne umileşte, ne distruge. Numai când El nu va mai fi, când sistemul care -L susţine nu va mai exista, numai atunci noi vom putea striga: Christos a înviat! Şi toţi Românii ne vor răspunde: Adeverat a înviat! Adeverul: «4 Verio 6 Vft- TELEGRAME VALENŢA, 30 Martie. — Liniştea a domnit în tot restul nopţei; cea mai mare parte din trupe s’au întors la cazarmă. Soldaţii păzesc clubul Carlist şi biserica Jesuiţilor, cari au suferit mari stricăciuni. Cerralbo şi partizanii săi au putut eşi din oţel în timpul serei. BERLIN, 30 Martie. — „Politische Nachrichten“ asigură că se caută mijloacele de a întinde acţiunea şi respunderea oficiilor Imperiului, fără a micşora prerogativele Consiliului federal. PARIS, 30 Martie.—Ziarele critică cu asprime purtarea ex-liberalului Crispi care expulzează pe jurnaliști. VIENA, 30 Martie. — Fremdmblatt anunță că căsătoria Archiducesei Maria Valeria cu Archiducele Franz Salvator, se va face la Isl la 16 Iulie. mmmm Intre Nemţi BERLIN, 30 Martie. — Azi s’au remis într’un mod şuierat regimentului de grenadiri ai gardei Franţ-Iosef, legăturile de drapel oferite de împăratul Austriei, şef onorific al regimentului. La dejunul corpului ofiţerilor, la care a luat parte şi împăratul Wilhelm, M. Sa a băut în sănătatea credinciosului său aliat şi amic; drapelul, pentru care a avut buna-voinţă de a trimete podoabe nuoi, va arăta soldaţilor drumul victoriei. Reptilele guvernului şi unirea liberalilor Politische Correspondenz primeşte din Bucureşti o scrisoare care expune consecinţele probabile ale unirea liberalilor. Această unire nu pare că va fi o cauză de forţă pentru partidul liberal şi nu presintă sorţi serioşi de durată. Elementul disident şi D. D. Brătianu mai cu seamă nu vor voi să se supună disciplinei aspre a vechiului partid naţional-liberal şi de aci va rezulta negreşit neînţelegeri serioase. S’a şi ivit o neînţelegere, după cât asigură oarecare ziare, în privinţa programei unirei în care ar trebui să intre o declaraţiune în privinţa prerogativelor regale. Naţionaliî-liberalî îşi vor face fără îndoială o armă dintr’o atare declaraţiune, dar nu cred încă că a venit timpul ooiiVor supăraţi pe nupii lor aliaţi pentru că vor să le impună un alt moment de cât acela ce dânşii Vor fi ales. De peste munţi Oficiosul Kolozvâr din Cluj, constatând cu mare indignare, că Românii ţin cu multă încăpăţînare la limba lor, care, deşi este dulce şi armonioasă, dar destul de incultă—vorba maghiarului—apelează la patriotismul proseliţilor săi şi îi roagă în interesul ideiei de stat maghiar să evite orice vorbire românească cu Românii şi să-l constrîngă după putinţă a vorbi numai ungureşte. Servitorii români, credincioşi şi lucrători—după cum recunosc cei de la Kolozvar—să se forţeze a vorbi ungureşte ; cei ce nu vor şti şi nu vor învăţa ungureşte să nu fie primiţi în serviciu, iar cei aflaţi să fie daţi afară în piaţă să nu cumpere nici de o para chioară de la ţăranii sau ţărancele române, ce nu vor şti ungureşte — cu un cuvânt să se comită toate nesdrăvăniile, ce le poate concepe un creier ramolit de la redacţiunea lui Kolozvâr. Măsura aceasta nu e nouă; ştim mai de mult, că în Oradea-mare, Cluj şi în alte oraşe cu populaţiune română. Românii sunt expuşi a fi fluieraţi şi chiar maltrataţi în stradă, dacă cutează a vorbi în limba lor. Cu toate acestea, noi asigurăm pe cei de la pomenitul ziar, că dioi cu scorniturile acestea, oricât de ingenioase le par lor nu vor ajunge la isprăvi mai salutare ideiei de stat-maghiar, decât la nenorocite fiascuri şi că limba română se va vorbi, ca şi până aci, nu numai de români, dar şi de unguri şi de nemţi—şi, posibil, şi de cei de la Kólóévár—, deoarece este bine ştiut că limba comunicativă, prin urmare vie — între naţionalităţile din Transilvania,— este cea română. Oricum, măsura aceasta demonstră până la evidenţă, fanatismul şi perversitatea maghiară, căci cutează a pune în aplicare asemenea expedienţe mizerabile —acolo, unde dreptul istoric şi cetățenesc al românului îi zice să nu facă aceasta. Horia. Turburarile şcolare din Rusia Un comunicat oficial al Mesagerului guvernului din St. Petersbourg, zice, vorbind de turburarile universitare, că cestiunea regulamentului şcoalelor n’a fost de cât un pretext, că studenţii au urmat exemplul elevilor de la Academia agricolă, dintr’un sentiment de solidaritate rău înţeles. O anchetă amănunţită a probat că plângerile studenţilor nu erau întemeiate. Trei pedepse au fost aplicate după gravitatea cazurilor : arestarea, darea afară din şcoală, excluderea din universitate. Astfel în cele trei oraşe : Petersburg, Moscova şi Carkov, 11 studenţi au fost excluşi de la Universitate şi 157 din şcoalele respective. ACTUALITATE Când ar fi sâ te gândeşti la mulţimea inepţiilor ce se debitează zilnic de acei ce au pretenţiunea că sunt în posesiunea cunoştinţelor de orice categorie, ai despera adesea de soarta acelei Ţâri în mijlocul căreia se petrec aşa lucruri. Singura mângâere î ţî revine atunci când vezi că pe lângă marea masă a acestora, se găseşte o părticică din lume ce te înconjoară, care să ştie ce spune şi aceia ce trebuie să spună. Dacă luăm d. ex. Ţara noastră, acelaşi lucru observă oricine voeşte aşa ceva. Câteva cazuri. D-nî Asachy şi Babeş prin ocupaţiunile lor dau Ţarei româneşti aspectul unei Ţâri civilizate. Alţii le fac tot soiul de critice nedrepte şi merg până a le contesta ori ce merit. Ceea ce face Babeş şi Asachy s’a ştiut de mult, zic ei, s’a scris şi s’a cercetat prea mult. Deci unde e Kientei ? Mai, pânlî Ticu Maiorescu, Tocilescu, Ureche, cu mulţi adepţi de ştiinţă şi de muncă, dau generaţiunei actuale aceia ce generaţia veche nu voia să vadă şi să priceapă. S’a scus aşa de mult, s’au spus atâtea, respund acei ce ştiu să combată, că n’au nimic de meritat unii ca aceştia. Ba, ce este mai mult, s’ar putea spune şi mai multe, sunt încă atâtea de spus şi chiar manuscripte de studiat. Ei însă totuşi nu fac nimic, de cât spun că nu e de ajuns, ba dacă i-aş lua ca oameni de catedră sau de biurou sunt departe de a şti ceea ce fac. La Tribunal dacă ne ducem d. ex. cu observaţiunile noastre, acelaşi spectacol. In un proces, părţile adverse îşi susţin pretenţiunele prin advocaţi. Luaţi de o parte, aşa cum se observă zilnic, un advocat stăpân pe situaţia sa, iar de alta un advocat cu numele numai, dar care are darul d’a vorbi atunci când judecătorii se chibzuesc asupra sentinţei. Cine câştigă ? Evident că acest din urmă. E mulţumit cu aceasta ? Ferească D-zeu ! Mândru c’a repus pe adversarul său, scrie un articol sau o informaţie la gazeta partidului. Şi ce scrie ? Suntem informaţi că în chestia procesului dintre X şi T d. Z, advocat distins al baroului din B, a apărat atât de bine cauza clientului seu că partea contrară, reprezentată prin W, advocat, a rămas învinsă. Tânărul advocat Z, probează multă erudiţiune şi îi urăm un succes strălucit. Viitorul îi surîde... Cu alte cuvinte, nu numai că se spune un neadevăr, dar se spune ca laudă de însuşi acel ce este de compătimit. Dacă trecem în altă ordine de fapte, dar cu acelaşi rezultat, întâmpinăm aceiaşi convingere. Spre pildă d. A, prieten cu predicatorul B, de la episcopia G, este ziarist sau prieten cu vr’un ziarist. Ca să facă pe placul prietenului său merge să’l asculte ce spune. Neapărat, că orice va spune, pentru el e indiferent, judecata lui e gata și articolul de ziar e în buzunar. Se luăm d. e., că amicul”său ar spune că Isus Hristos, a trăit ca un om şi a murit ca un D-zeu, pentru el este un mare orator, prezentându’l lumei ca atare. Ce se face cu aceasta ? Vestitorul invăţăturei creştine se crede că a bine-meritat ca atare, mândria lui creşte în detrimentul tocmai al menirei ce are de a se lumina pe sine ca să poată lumina pe alţii. Pe negândite oratorul este improvizat, aşa dar, lumea vorbeşte cu ardoare de ceea ce gazeta spusese ca o sfruntare a adevĕrului, iar acel ce ar cuta să convingă pe lume de adevăr este pus la index. Să intrăm în localul unei şcoale. Ce vedem ? Acelaşi lucru. Profesorul X voeşte să -şi facă reclamă. Invită la cursul său, căci vorbim de şcoli superioare, pe cine credeţi ? Pe amicii sei, începe cursul şi deşi spune că valea cutare este cuprinsă de doui munţi giganţi, pe care creşte iarbă verde, totuşi gazetele spun a doua zi că D. X, în cursul ţinut ,în ziua de... a dat probe de un cunoscător profund al materiei ce propune şi este în perspectivă de a deveni un arheolog excelent. Un altul îşi tipăreşte o carte, pe care o dă în şcoală. Bună sau rea, pentru el este minunată. Cu multă «demnitate o prezintă şcolarior şef, căci, zice el, Academia re ingrată nevoind săi-o premieze, şi acestora le cere ca un omagiu adus meritului să o cumpere fiecare şi s’o citească până ce literile cărţei se vor strămuta în capul lor. Dacă pot sau nu şcolarii, pentru el nu vrea să ştie. Munca ce ’şi-a dat’o nu trebue nebăgată în cap, pardon... în seamă, iar cine asistă pe la examene vede progresul cu mulţumire când şcolarul mai iute ca fonograful lui Edison începe. Am văzut în precedent. Comisia instituită de el, formată din amicii profesorului, scrie la gazetă: Examenele ţinute ăst timp la şcoala..., probează progresul ce face pe fiecare zi, graţie D-lui X, care în toate, în materie de predare, de tact, abilitate etc. pune în mirare pe auditor. Mai, mai că ar propune și un bene-merenti, de bună seamă clasa I. Dacă insă asistă o persoană competentă, care vede în acea școală realitatea, care nu numai că nu este în lauda profesorului, ci în detrimentul lui, atunci ingratitudinea n’a voit să recunoască meritul distinsului X, care de era guvernamental se duce in opoziţie de sigur. Ce să mai zicem de reclame prin ziare ? Aci orgoliul înăbuşeşte judecata ; dar şi aci ca şi în celel’alte cazuri mediocritatea îşi tîrâe fustanalele, asemănându-se cu cunoscuţii neîmpâmânteniţi in ramura activităţii serioase. Un caz d. ex. ne va învedera afirmaţiunea. Să-l luăm tot de la noi. Este vorba de o festivitate la Curtea regală. Obiceiul din întâmplare duce la palat un personagist, care este inferior acelui ce va reprezintă corporaţiunea la Palat cu ocazia acelei festivităţi. Că au fost la Palat, ziarele trebuie să vorbească, căci—în primul loc—Monitorul Oficial nu lasă să se treacă cu vederea. Ei bine, o scăpare din vedere de către aghiotantul Curţei de a numi la gazetă pe toţi ce au luat parte, este un motiv de desvălire a inepţiilor de care omul face uz mai mult când personali