Adevěrul, mai 1890 (Anul 2, nr. 507-531)
1890-05-04 / nr. 509
ANUL IL—No. 509 Numărul IO Bani ABONAMENTELE ÎNCEP la 1 SI 16 ALE FIECIREI LUNI SI SF, PLĂTESC TOTDEAUNA ’NAINTE In Bucuresci la casa Administraţiei Din Judeţe si Streînătate prin mandate poştale. Un an In tara 80 lei, in streinătate 50 Sese luni „ 15 „ » „ 25 Trei luni „ 8 „ „ „ 13 LA PARIS, ziarul se găseşte de vânzare cu numărul la bioţcul No. 117, Boulevard St.Michel. MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZĂ ADMINISTRAŢIA Strada Nouă, 10 %JSI AATEIAVINERI 4 MAIU 1890. Numărul 10 Bani ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE se primesc direct la administraţie. Din PARIS la Agenţia Havas, 8 Place de la Bourse, precum și la sucursalele ei. Din STREINETATE, direct la administrație și la toate oficiile de publicitate. Anundțurî la pagina IV ... 0,80 b. linia Inserțiunile și reclami UN NUMER VEctf Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA ■ Strada ■&,' I. c. mmm republican -------------------,■ 1---------------------------------------------------------— Reichstagul german -----------------------------------------------PROCESUL PANITZA ---------1-----------------------------rrQiVOTr*..-------------------------------------Armata ----------------------------------------------nCpQiCCjt----------------------------------------------Fonograful --------—---------------------------------------------—-----------O ANIVERSARE INTRE FRAȚI Bucurescî 3 Main I. C. Brătianu republican Intr’o zi, pe la finele lunei Septembre al anului 1883, câteva sute de persoane aşteptati cu nerăbdare, pe peronul gărei de Nord, sosirea trenului accelerat din Piteşti. Acea mulţime era compusă de magistraţi, prefecţi şi de un mare număr de comercianţi şi industriaşi din Capitală. Care era cauza acestei aglomeraţiuni pe peronul gărei ? D. I. C. Brătianu, a tot putinţele Prim-consilier al Tronului, Marele Vizir al României (cum îl chiemau chiar amicii cei mai intimi) sosea din streinătate, venind de la Gastein, unde avusese o întâlnire cu Principele de Bismarck, Cancelarul de fer al Germaniei. Trenul soseşte, D. I. G. Brătianu apare pe platforma vagonului, şi dominând mulţimea care îl aclama, strigă cu o voce puternică : Domnilor! Le aduc pacea. Entuziasmul era la culme , cu mare greutate Preşedintele Consiliului poate străbate până la trăsura sa. Toţi gură-cască, toţi burtă-verde se întorc pe la casele lor repetând : Brătianu ne a adus pacea Oricine, în acel moment, s'ar fi încercat să explice că nu pacea ne-a adus D. I. C. Brătianu, ci robia, ar fi fost bătut şi chiar sfâşiat de acei orbi şi nătângi intuziaştî. Astăzî lumina s’a făcut. Astăzi ştim că Marele nostru Vizir s’a supus ordinelor Marelui Cancelar al Germaniei semnând o învoială prin care România a luat angajamente în vederea unui războiu cu Rusia a devenit un satelit ascuns al triplei alianţe. Aceste angajamente, între care intră şi fortificaţiile, au fost preţul cu care a plătit D. I. C. Brătianu Străinului încoronat menţinerea sa la putere, încă aproape cinci ani. D. P. Carp, în numele grupului junimist, a declarat de mult că aprobă şi că va urma această politică externă ; de mult a aplaudat la înfiinţarea Apanagiului Coroanei; de mult a susţinut, şi susţine şi astăzî, continuarea lucrăreî de fortificare. D. P. Carp a avut francheţa, (amicul meu Dunăreanul a zis cinismul— şeful junimiştilor zice realitatea) de a mărturisi că Regelui singur aparţine conducerea politicei noastre externe; că înfeodarea noastră la politica austro-germană va face fericirea şi mândria României; şi că fortificările sunt menite a apăra Occidentul în lupta sa contra Orientului. Trebuie lămurit că pentru D. Carp Occidentul se compune numai din imperiile german şi austro-maghiar. Naşte acum de la sine întrebarea următoare - Pentru ce D. I. C. Brătianu ar face opoziţie guvernului actual, pur junimist (să nu se supere D-nul G. Manu şi Al. Lahovary de acest calificativ) care urmează tot cu aceiaşi supunere, numai cu mai multă sinceritate, calea deschisă de el ? Să nu uite D. I. C. Brătianu că junimiştii sunt copiii lui de suflet, să-’şi aducă aminte că el ’l-a adus în Cameră la alegerile din 1884, şi că ei nu s’au arătat ingraţi (pe româneşte : nu s’au dat arama pe faţă) de cât, când Carol I le-a spus că I. C. Brătianu a devenit imposibil la guvern, şil-a asigurat că el vor fi moştenitori ab intestate al părintelui lor adoptiv. In politica noastră internă cu unul, şi D. I. C. Brătianu va conveni cu mine, nu aştept nimic de la un guvern monarhic, care din firea lui este inimicul natural al democraţiei, Republica, şi numai Republica, poate reda acestui nenorocit popor liberul său arbitru, şi satisface aventurile democratice de care este insuflat. In faţa acestei stări de lucruri ce rămâne lui I. C. Brătianu de făcut, în amurgul vieţei sale, pentru ca toţi Românii, uitând numeroasele sale greşeli, să păstreze vecinic o scumpă amintire de numele lui ? Îi rămâne de a se întoarce de unde a pornit. I. C. Brătianu a intrat în arena luptelor politice ca democrat şi republican- I. C. Brătianu trebue să sfirşească ca democrat și republican, Alex. V. Beldimann. TELERAME SOFIA, 2 Maiu. — Procesul Panitza începe mâine, dar e probabil că după şedinţa de deschidere Curtea se va amâna pe Luni, spre a da avocaţilor timpul de a-şi pregăti apărarea. Toţi acuzaţii au câte un avocat; Panitza va avea duci. — D. Stambuloff, care suferea de o inflamaţie a ochiului, e aproape pe deplin însănătoşit. Această indispoziţie provenea dintr’o bucăţică de cărbun ce’i intrase în ochiul primului ministru la întoarcerea sa de la Filipopol. PARIS, 2 Main.—D. Constans pregăteşte un proiect de lege tinzând a asigura lucrătorilor o pensiune de’ retragere după un oare-care număr de ani sau în caz de accident. Această pensiune s’ar produce prin versămînt ce lucrătorii le-ar face unor societăţi de ajutor mutual subvenţionate de Stat. VIENA, 2 Main.—Politische Correspondent: află din sorginte sigură că nu e exact că delegaţii bulgari la conferinţa telegrafică din Paris au fost însărcinaţi şi cu negocierea unui împrumut pentru Bulgaria. Prinţul n’are de loc trebuinţă în acest moment de a se împrumuta. PARIS, 2 Main. — Le Courrier du Soir află că D. Carnot va semna înainte de 21 Main graţiarea Ducelui d’Orleans. Reichstagul German Discuţia proiectelor militare Ministrul de resbel, referindu-se la discuţia intimă ce avusese loc în senul comisiunii Reichstagului, a zis că este indispensabil a se ţine la nivelul celorlalte State. Mareşalul de Moltke declară că cu toate asigurările pacinice ale puterilor streine, trebue să se ia măsuri de siguranţă. Cu cât organizaţia armatei e mai bună şi pregătită pentru războiu, cu atât celelalte State sunt silite a respecta pacea. Este adevărat că trebue bani pentru a face rezboiu, dar starea finanţelor fie ea cât de strălucită, n’ar împiedica pe vrăşmaş a năvăli în ţară, de n’ar fi o armată bună. D. Richter e de părere să se adopte serviciul de doui ani, el cere Reichstagului să rezolve chestiunea din propria sa iniţiativă. Ministrul de resbel răspunde că se ocupă mereu de chestiunile militare căci nimeni n’a pretins că organizaţia armatei e perfectă şi definitivă. D. Windhorst propune alegerea unei comisiuni de 28 membrii ai Camerei, care ar avea ca misiune să fixeze contingentele timpului de pace şi să se pronunţe asupra chestiunei reducerea timpului de serviciu. Ministrul de resbel declară că nu poate consimţi actualmente la serviciul de 2 ani. Când statele confederate se vor ocupa de reorganizarea armatei, vor studia şi această chestiune. — --------------------------------------»«OB'»-----------------------------T—------------ Procesul Panitza Actul de acuzaţie. (Sfîrşit.) Pentru ca să dobândească complici printre ofiţeri, maiorul Panitza se folosea de toate mijloacele de agitaţie; astfel spusese unora din ei că guvernul era vinovat pentru nesuccesul lor în servicii, altora le făgăduia înaintarea. Apo actul citează pe complicii lui Panitza, şi anume : căpitanii Kissinoff şi Moloff, locotenentul Stamenoff, ofiţerii de rezervă: Marcoff Ablonski, N. Najaroff, S. Natheef şi pe cetăţenii P. Kissinof, D. Rizoff şi T. Arnadoff. Apoi dovezi fie complicitate sunt menţionate pentru căpitanii Molloff şi Kissinoff şi sub-locotenentul Stefanoff. Deja pe la sfirşitul lui Septembre 1889, căpitanul Moloff comunică căpitanului Kissinoff că trebuie să se facă o lovitura de stat in Bulgaria şi, că în acest scop şi venise în Bulgaria prinţul Dolgorukof la care se dusese maiorul Panitza pentru ca să se înțeleagă. Amănunte asupra acestei convorbiri n’au fost comunicate căpitanului Kissinoff. Peste câteva zile maiorul panitza, chiemă la el acasă Pe căpitanul Molloff; veni şi sub-locotenentul Stefanof. După ce’l făcu să se îmbrăţişeze, Panitza le vorbea de starea de nesuferit la care se afla Bulgaria şi le spuse că trebue să se facă o lovitură de Stat pentru a resturna guvernul şi pe A. Ş ., singurul mijloc pentru a dobândi îmbunătăţirea situaţiei in Bulgaria. Actul apoi enumeră în deamănuntul sforţările lui Panitza şi ale complicilor pentru a’şî câştiga la cauza lor diferite corpuri fie armată. La 10 ianuarie, pe la 12 noaptea, Panitza însoţit de sub-locotenentul Rizoff, se duse la căpitanul Molloff şi după ce chiemă pe căpitanul Kissinoff care locuia alăturea de casa lui Molloff, imcepu să le spună, prefacendu-se a fi beat că situaţia Bulgariei era de nesuferit, şi că dacă nu se va face o lovitură de Stat pentru îmbunătăţirea acestei situaţii, Rusia va ocupa Bulgaria; că armata din Capitală şi din provincie era de acord ; că trebuia să omoare pe Prinţul şi pe Ministrul Stambuloff, că totul era gata şi că sub-locotenenţii Rizoff şi Stefanoff vor fi aghiotanţi în lovitura de Stil. La urmă le propuse ca să ia şi ei parte şi să vină cu soldaţii lor, ca să nu se căiască mai pe urmă. Căpitanii Kissinoff şi Molloff respinseră: „îndată ce toţi vor fi gata şi el vor fi gata, şi să le hotărască numai ziua.“ Actul enumeră aici dovezile de complicitate contra celorlalţi asociaţi ai lui Panitza şi spune că acest din urmă într’o convorbire cu căpitanul Tateff, în ziua de 8 ianuarie, a spus: „Până ce Prinţul, Stambuloff, Mutcuroff şi Petroff nu vor fi înlăturaţi, situaţia Bulgariei nu se va putea îmbunătăţi; sunt încredinţat de asta şi cei mai mulţi gândesc ca mina.“ Cu altă ocaziune, la o berărie, ţinu acelaş limbagiu. In ziua de 9 Ianuarie, Nojaroff se duse la Arnaudoff şi Maiorul Panitza chemat, veni îndată. Se puse să scrie cu Arnandoff o telegramă, apoi adresându-se lui Nojaroff, îi spuse: „Starea Bulgariei e rea; am ştiri că Rusia ne va ocupa; cu prilegiul acesta tot bulgarul trebue să alerge pentru a impune toţi situaţia; deşi avea în armată un rang prim, nu poate totuşi să sufere asemenea anarhie; că trebue făcută o lovitură de Stat; că posedă de la Rusia două documente semnate, prin care situaţiunea şi independenţa Bulgariei sunt garantate; că lucra de mult pentru lovitura de Stat; că in scopul acesta avusese o întrevedere cu secretarul legaţiunei ruseşti la Bucureşti D. Villamoff şi că dacă acesta n’ar fi murit, lovitura de Stat s’ar fi făcut deja în 1889 ; că in ajunul lovitureî de Stat un oare-care general Domontoviei va veni din Rusia spre a asigura populaţia că lovitura se face cu consimţimîntul Rusiei; că, ca candidaţi la tronul Bulgariei vor fi prinţul actual şi fostul prinţ al Bulgariei Alexandru, că revoluţiunea se va face cu ajutorul şefilor tuturor partidelor militare de la care avea promisiuni şi că nu vor lăsa să se producă o contra revoluţiune, fiindcă toţi sunt cu el. In aceiaşi zi, după o primă întrevedere într’o berărie, sub-locotenentul Rizoff se duse la Panitza. Acesta ’i prezintă sub aceiaşi formă ca şi lui Nojaroff situaţia Bulgariei adăugând că pentru a putea împedica reuşita împrumutului şi furnitura puştelor trebuia să se facă o lovitură fie stat şi că pentru aceasta trebuia să fie omorîţi Prinţul şi miniştrii. După aceasta îi propuse să lucreze împreună cu el, să depună jurămînt, promiţându’i că’i va lua cu el la Petersburg, ca membru în deputaţiunea care se va înfăţişa ţarului pentru a solicita un guvern şi un prinţ. Sub-locotenentul Rizoff consimţi şi jură. De atunci lucrau amândoi împreună, pretutindeni. Actul enumerează apoi sarcinele în contra maiorului Panitza dintre care cea dintâi şi este că a organizat şi a condus un complot contra vieţei A. S. R. Prinţului şi a miniştrilor, făcând un timp de 2 ani aderenţi şi complici prin diferite aţîţări, intrigi şi admoniţiuni. A doua vină este că maiorul Panitza a intrat în înţelegere cu un stat strein şi ostil A. S. R. Prinţul şi guvernului, în scopul de a’şi procura mijloacele pentru îndeplinirea intenţiunelor sale ostila etc. şi aşa mai încolo în contra tuturor acuzaţilor. Că, crimele comise ele Panitza sunt prevăzute şi se pedepsesc cu art. 2 şi 5 din legea relativă la actele criminale împotriva A. S. R. Prinţul, şi cu art. 49, 55 şi58 din codul penal otoman; că actele criminale comise de supusul rus Kalubkof sunt prevăzute şi pedepsite cu art. 52 şi 58 din codul penal otoman şi cu art. 2 şi 5, din legea menţionată mai sus. Apoi vin sarcinele în contra celorlalţi: Drăgan Zancoff şi Lutkanoff, instrucţia va fi amânată până ce autoritatea îi va aresta. Actul termină calităţile şi decoraţiunile acuzaţilor. Panitza, fost membru permanent al curţei marţiale poartă următoarele decoraţiuni: St. George cl. IV, medalia de argint (rusă), ordinul bulgar, crucea de aur a soldatului, medalia resboiului serbo-turc 1876, medalia de bronz bulgară a voluntarilor, ordinul de bravură cl. Illa; medalia de argint a resboiului serbo-bulgar 1885 ; crucea de argint pentru 10 ani de serviciu exemplar. Născut la 9 Martie 1857 la Tirnova şi-a terminat studiele în Academia militară în Rusia. In calitate de membru permanent al curţei marţiale primea leafă 11,100, franci pe an. In 1876 intră în serviciul armatei rusești, luă parte la resboiul ruso-turc în care se distinse și la 1879 fu numit comandant de companie în regimentul de la Tirnova; în 1884 fu numit secretar al tribunalului militar din Rusciuc. E însurat, are doi copii, are imobile şi s’a distins în tot-d’auna prin conduita bună în tot timpul serviciului. tru 40 milioane pe fie-care an, armată nu vom avea! Chestiunea însă a devenit mult mai gravă prin declaraţiunea făcută în Parlament, declaraţiune ce a divizat lucrul în două părţi de un interes deosebit fiecare. Un deputat a zis că nu se poate compta pe armata noastră, în special pe infanterie şi cavalerie, ca calitate,conducere etc.; ministrul a zis, că armata e desbrăcată, fără cisme, dar a tăcut asupra cestiunei pusă şi considerată ca cea mai importantă, asupra capacităţei armatei noastre, lăsând să se înţeleagă, că oarecare urme de adevăr nu lipsesc în această nenorocită afacere, căci, D-le ministru, pe ţară nu o interesează atât de mult îmbrăcămintea, dar ţara vrea să ştie pe cine îmbracă, hrăneşte, plăteşte etc. De altmintrelea, prea bine am putea face şi noi ca cei vechi, să îmbrăcăm copacii pădurilor cu haine milităreşti şi să speriem pe duşmani. Dar, s’a atins un punct, care de altfel ne lămureşte îndeajuns , şi anume că nu ajunge timpul de 3 — 4 sau 5 ani, pentru ca un soldat să fie în stare a lupta ; voiţi de sigur permanentisarea intregei armate ? Aşa este , şi aveţi dreptate, căci tot ce sa propune, tot ce s’ar face, tinde la singurul şi care din fatalitate este cel mai bun remediu : permanentisarea armatei. Faptul în totul este o nenorocire şi vom esplica de ce am zis că din fatalitate este singurul remediu pentru a face armata din teritorială permanentă. Se naşte însă întrebarea : oare pe strămoşii noştri şi pe acei ce au împărţit armata în permanentă şi teritorială, nu şi-a călăuzit o singură şi înţeleaptă cugetare, aceia că Ţara noastră e o Ţară agricolă şi că ţăranul e singurul el lucrător ? Care sunt aspiraţiunile noastre în viitor ? Oare grâul, porumbul etc., va creşte singur şi se va semăna ? Pământul se va săpa singur ? Sau vom lăsa agricultura şi ne vom apuca să câştigăm viaţa Ţărei noastre prin advocatură şi resboae ? Dar ce ne pasă nouă , ne gândim cum să creăm partide politice mai multe, cum să îngropăm pe unele din ele etc., dar la asigurarea existenţei noastre ca Stat pentru viitor nu ne gândim ; găurim baza edificiului nostru naţional, pentru a înfrumuseţa acoperişul. Facem noi altceva ? Nu ! Să venim la chestiune. Armata este ultimul şi din nenorocire cel mai apăsător jug, ce’l poartă încă omenirea ; şi acel Rege, care se va pune în capul unei mişcări de dezarmare generală, va bine merita numele de liberatorul popoarelor, de Mare ! Pentru ce un Frideric, un Napoleon etc. s’ar numi Mare ? Pentru că au ştiut a face să piară mai mulţi oameni ? Că au putut face ca populaţiunî întregi să moră de foame pe unde s’au purtat armatele lor victorioase ? Pentru că au mărit ţara lor cu câteva provinciiluate prin sîngele vărsat de mii mii de cetăţeni, dânduse mai apoi îndărăt tot cu acelaşi preţ de singe ? Dar nuvedeţi oare că dotî^-_ provincii franceze răpite de forţe germane, o dată cu viaţa şi banii strânşi prin sudoarea atâtor hani ARMATA De un timp cestiunea armatei noastre îngrijeşte pe toată lumea. Cu toţii se întreabă, şi cu drept cuvînt: avem sau nu armată? Unii zic că nu avem cavalerie, alţii că nu avem infanterie, alţii zic că nici artileria nu o avem cum trebue, etc. Lucrul însă în sine e prea adevărat! de şi chieltuieşte ţara peste 30 milioane lei pe fiecare an, armată nu avem ! Avem un geniu care să construiască, o artilerie care să dărâme, nu avem însă cu cine apăra. Ori ce s’ar spune şi ori cât s’ar căuta să ni se probeze contrarul, adevărul rămâne curat, chiar pen