Adevěrul, mai 1890 (Anul 2, nr. 507-531)

1890-05-04 / nr. 509

ANUL IL—No. 509 Numărul IO Bani ABONAMENTELE ÎNCEP la 1 SI 16 ALE FIE­CIREI LUNI SI SF, PLĂTESC TOT­DEAUNA ’NAINTE In Bucuresci la casa Administraţiei Din Judeţe si Streînătate prin man­date poştale. Un an In tara 80 lei, in streinătate 50 Sese luni „ 15 „ » „ 25 Trei luni „ 8 „ „ „ 13 LA PARIS, ziarul se găseşte de vân­zare cu numărul la bioţcul No. 117, Boulevard St.­Mich­el. MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZĂ ADMINISTRAŢIA­­ Strada Nouă, 10 %JSI AA­TEIAVINERI 4 MAIU 1890. Numărul 10 Bani ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE se pri­­mesc direct la administraţie. Din PARIS la Agenţia Havas, 8 Place de la Bourse, precum și la sucursalele ei. Din STREINETATE, direct la admi­nistrație și la toate oficiile de publi­citate. Anundțurî la pagina IV ... 0,80 b. linia Inserțiunile și reclami UN NUMER VEctf Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA ■ Strada ■&,' I. c. mmm republican -------------------,■ 1---------------------------------------------------------— Reichstagul german -----------------------------------------------­PROCESUL PANITZA ---------1-----------------------------rrQiVOTr*..-------------------------------------­Armata ----------------------------------------------nCpQiCCjt----------------------------------------------­Fonograful --------—---------------------------------------------—-----------­O ANIVERSARE INTRE FRAȚI Bucurescî 3 Main I. C. Brătianu republican Intr’o zi, pe la finele lunei Sep­­tembre al anului 1883, câte­va sute de persoane aşteptati cu nerăbdare, pe peronul gărei de Nord, sosirea trenului accelerat din Piteşti. A­­cea mulţime era compusă de ma­gistraţi, prefecţi şi de un mare număr de comercianţi şi industriaşi din Capitală. Care era cauza acestei aglome­­raţiuni pe peronul gărei ? D. I. C. Brătianu, a tot putin­ţele Prim-consilier al Tronului, Ma­rele Vizir al României (cum îl chie­­mau chiar amicii cei mai intimi) sosea din streinătate, venind de la Gastein, unde avusese o în­tâlnire cu Principele de Bismarck, Cancelarul de fer al Germaniei. Trenul soseşte, D. I. G. Brătianu apare pe plat­forma vagonului, şi dominând mulţimea care îl aclama, strigă cu o voce puternică : Dom­nilor! Le aduc pacea. Entuziasmul era la culme , cu mare greutate Preşedintele Con­siliului poate străbate până la trăsura sa. Toţi gură-cască, toţi burtă-verde se întorc pe la casele lor repetând : Brăti­­anu ne a adus pacea­ Ori­cine, în acel moment, s'ar fi încercat să explice că nu pacea ne-a adus D. I. C. Brătianu, ci robia, ar fi fost bătut şi chiar sfâşiat de acei orbi şi nătângi in­­tuziaştî. Astă­zî lumina s’a făcut. Astă­zi ştim că Marele nostru Vizir s’a supus ordinelor Marelui Cancelar al Germaniei semnând o învoială prin care România a luat angajamente în vederea unui războiu cu Rusia a devenit un satelit ascuns al triplei alianţe. Aceste angajamente, între care intră şi fortificaţiile, au fost pre­ţul cu care a plătit D. I. C. Bră­tianu Străinului încoronat menţi­nerea sa la putere, încă aproape cinci ani. D. P. Carp, în numele grupului junimist, a declarat de mult că aprobă şi că va urma această po­litică externă ; de mult a aplaudat la înfiinţarea Apanagiului Coroanei; de mult a susţinut, şi susţine şi astă­zî, continuarea lucrăreî de for­tificare. D. P. Carp a avut francheţa, (amicul meu Dunăreanul a zis ci­nismul— şeful junimiştilor zice rea­litatea) de a mărturisi că Regelui singur­­ aparţine conducerea politi­cei noastre externe; că înfeodarea noastră la politica austro-germană va face fericirea şi mândria Ro­mâniei; şi că fortificările sunt me­nite a apăra Occidentul în lupta sa contra Orientului. Trebuie lămurit că pentru D. Carp Occidentul se compune nu­mai din imperiile german şi aus­­tro-maghiar. Naşte acum de la sine între­barea următoare - Pentru ce D. I. C. Brătianu ar face opoziţie gu­vernului actual, pur junimist (să nu se supere D-nul G. Manu şi Al. Lahovary de acest calificativ) care urmează tot cu aceiaşi supunere, numai cu mai multă sinceritate, calea deschisă de el ? Să nu uite D. I. C. Brătianu că junimiştii sunt copiii lui de suflet, să-’şi aducă aminte că el ’l-a adus în Cameră la alege­rile din 1884, şi că ei nu s’au arătat ingraţi (pe româneşte : nu s’au dat arama pe faţă) de cât, când Carol I le-a spus că I. C. Bră­tianu a devenit imposibil la gu­vern, şi­­l-a asigurat că el vor fi moştenitori ab intestate al părin­telui lor adoptiv. In politica noastră internă cu unul, şi D. I. C. Brătianu va con­veni cu mine, nu aştept nimic de la un guvern monarhic, care din firea lui este inimicul natural al democraţiei, Republica, şi numai Republica, poate reda acestui nenorocit popor liberul său arbitru, şi satisface a­­venturile democratice de care este insuflat. In faţa acestei stări de lucruri ce rămâne­­ lui I. C. Brătianu de făcut, în amurgul vieţei sale, pen­tru ca toţi Românii, uitând nume­roasele sale greşeli, să păstreze vecinic o scumpă amintire de nu­mele lui ? Îi rămâne de a se întoarce de unde a pornit. I. C. Brătianu a intrat în arena luptelor politice ca de­mocrat şi republican- I. C. Brătianu trebue să sfirşească ca democrat și re­publican, Alex. V. Beldimann. TELE­­RAME SOFIA, 2 Maiu. — Procesul Panitza începe mâine, dar e probabil că după şedinţa de deschidere Curtea se va a­­mâna pe Luni, spre a da avocaţilor tim­pul de a-şi pregăti apărarea. Toţi acu­zaţii au câte un avocat; Panitza va avea duci. — D. Stambuloff, care suferea de o inflamaţie a ochiului, e aproape pe de­plin însănătoşit. Această indispoziţie pro­venea dintr’o bucăţică de cărbun ce’i intrase în ochiul primului ministru la întoarcerea sa de la Filipopol. PARIS, 2 Main.—D. Constans pre­găteşte un proiect de lege tinzând a a­­sigura lucrătorilor o pensiune de’ retra­gere după un oare-care număr de ani sau în caz de accident. Această pensiune s’ar produce prin versămînt ce lucrătorii le-ar face unor societăţi de ajutor mu­tual subvenţionate de Stat. VIENA, 2 Main.—Politische Corres­pondent: află din sorginte sigură că nu e exact că delegaţii bulgari la confe­rinţa telegrafică din Paris au fost însăr­cinaţi şi cu negocierea unui împrumut pentru Bulgaria. Prinţul n’are de loc trebuinţă în acest moment de a se îm­prumuta. PARIS, 2 Main. — Le Courrier du Soir află că D. Carnot va semna îna­inte de 21 Main graţiarea Ducelui d’Or­­leans. Reichstagul German Discuţia proiectelor militare Ministrul de resbel, referindu-se la discuţia intimă ce avusese loc în senul comisiunii Reichstagului, a zis că este indispensabil a se ţine la nivelul celor­­l­alte State. Mareşalul de Moltke declară că cu toate asigurările pacinice ale puterilor streine, trebue să se ia măsuri de si­guranţă. Cu cât organizaţia armatei e mai bună şi pregătită pentru războiu, cu atât celelalte State sunt silite a respecta pacea. Este adevărat că trebue bani pentru a face rezboiu, dar starea finanţelor fie ea cât de strălucită, n’ar împiedica pe vrăşmaş a năvăli în ţară, de n’ar fi o armată bună. D. Richter e de părere să se adopte serviciul de doui ani, el cere Reichsta­gului să rezolve chestiunea din propria sa iniţiativă. Ministrul de resbel răspunde că se o­­­cupă mereu de chestiunile militare căci nimeni n’a pretins că organizaţia arma­tei e perfectă şi definitivă. D. Windhorst propune alegerea unei comisiuni de 28 membrii ai Camerei, care ar avea ca misiune să fixeze contingentele timpului de pace şi să se pronunţe asupra ches­­tiunei reducerea timpului de serviciu. Ministrul de resbel declară că nu poate consimţi actualmente la serviciul de 2 ani. Când statele confederate se vor o­­cupa de reorganizarea armatei, vor stu­dia şi această chestiune. — --------------------------------------»«OB'»-----------------------------T—------------­ Procesul Panitza Actul de acuzaţie. (Sfîrşit.) Pentru ca să dobândească complici printre ofiţeri, maiorul Panitza se folosea de toate mijloacele de agitaţie; ast­fel spusese unora din ei că guvernul era vinovat pentru nesuccesul lor în servi­­ci­i, altora le făgăduia înaintarea. Apo actul citează pe complicii lui Panitza, şi anume : căpitanii Kissinoff şi Moloff, locotenentul Stamenoff, ofiţerii de re­zervă: Marcoff Ablonski, N. Najaroff, S. Natheef şi pe cetăţenii P. Kissinof, D. Rizoff şi T. Arnadoff. Apoi dovezi fie complicitate sunt men­ţionate pentru căpitanii Molloff şi Kis­­sinoff şi sub-locotenentul Stefanoff. Deja pe la sfirşitul lui Septembre 1889, căpitanul Moloff comunică căpita­nului Kissinoff­ că trebuie să se facă o lovitura de stat in Bulgaria şi, că în a­­cest scop şi venise în Bulgaria prinţul Dolgorukof la care se dusese maiorul Panitza pentru ca să se înțeleagă. Amă­nunte asupra acestei convorbiri n’au fost comunicate căpitanului Kissinoff. Peste câte­va zile maiorul panitza, chiemă la el acasă Pe căpitanul Molloff; veni şi sub-locotenentul Stefanof. După ce’l făcu să se îmbrăţişeze, Panitza le vorbea de starea de nesuferit la care se afla Bulgaria şi le spuse că trebue să se facă o lovitură de Stat pen­tru a resturna guvernul şi pe A. Ş ., singurul mijloc pentru a dobândi îmbu­nătăţirea situaţiei in Bulgaria. Actul apoi enumeră în deamănuntul sforţările lui Panitza şi ale complicilor pentru a’şî câştiga la cauza lor diferite corpuri fie armată. La 10 ianuarie, pe la 12 noaptea, Panitza însoţit de sub-locotenentul Ri­zoff, se duse la căpitanul Molloff şi după ce chiemă pe căpitanul Kissinoff care locuia alăturea de casa lui Molloff, im­cepu să le spună, prefacend­u-se a fi beat că situaţia Bulgariei era de nesuferit, şi că dacă nu se va face o lovitură de Stat pentru îmbunătăţirea acestei situa­ţii, Rusia va ocupa Bulgaria; că ar­mata din Capitală şi din provincie era de acord ; că trebuia să omoare pe Prin­ţul şi pe Ministrul Stambuloff, că totul era gata şi că sub-locotenenţii Rizoff şi Stefanoff vor fi aghiotanţi în lovitura de Stil. La urmă le propuse ca să ia şi ei parte şi să vină cu soldaţii lor, ca să nu se căiască mai pe urmă. Căpitanii Kissinoff şi Molloff respin­­seră: „îndată ce toţi vor fi gata şi el vor fi gata, şi să le hotărască numai ziua.“ Actul enumeră aici dovezile de complicitate contra celorlalţi asociaţi ai lui Panitza şi spune că acest din urmă într’o convorbire cu căpitanul Ta­­teff, în ziua de 8 ianuarie, a spus: „Până ce Prinţul, Stambuloff, Mutcu­­roff şi Petroff nu vor fi înlăturaţi, si­tuaţia Bulgariei nu se va putea îmbu­nătăţi; sunt încredinţat de asta şi cei mai mulţi gândesc ca mina.“ Cu altă ocaziune, la o berărie, ţinu acelaş lim­­bagiu. In ziua de 9 Ianuarie, Nojaroff se duse la Arnaudoff şi Maiorul Panitza chemat, veni îndată. Se puse să scrie cu Arnandoff o telegramă, apoi adresân­­du-se lui Nojaroff, îi spuse: „Starea Bulgariei e rea; am ştiri că Rusia ne va ocupa; cu prilegiul acesta tot bul­garul trebue să alerge pentru a impune toţi situaţia; de­şi avea în armată un rang prim, nu poate totuşi să sufere a­­semenea anarhie; că trebue făcută o lovitură de Stat; că posedă de la Ru­sia două documente semnate, prin care situaţiunea şi independenţa Bulgariei sunt garantate; că lucra de mult pentru lo­vitura de Stat; că in scopul acesta a­­vusese o întrevedere cu secretarul lega­­ţiunei ruseşti la Bucureşti D. Villamoff şi că dacă acesta n’ar fi murit, lovitura de Stat s’ar fi făcut deja în 1889 ; că in ajunul lovitureî de Stat un oare-care general Domontoviei va veni din Rusia spre a asigura populaţia că lovitura se face cu consimţimîntul Rusiei; că, ca candidaţi la tronul B­ulgariei vor fi prin­ţul actual şi fostul prinţ al Bulgariei Alexandru, că revoluţiunea se va face cu ajutorul şefilor tuturor partidelor mi­litare de la care avea promisiuni şi că nu vor lăsa să se producă o contra re­­voluţiune, fiind­că toţi sunt cu el. In aceiaşi zi, după o primă întreve­dere într’o berărie, sub-locotenentul Ri­zoff se duse la Panitza. Acesta ’i pre­zintă sub aceiaşi formă ca şi lui Noja­roff situaţia Bulgariei adăugând că pentru a putea împedica reuşita împrumutului şi furnitura puştelor trebuia să se facă o lovitură fie stat şi că pentru aceasta trebuia să fie omorîţi Prinţul şi miniştrii. După aceasta îi propuse să lucreze împreună cu el, să depună jurămînt, pro­­miţându’i că’i va lua cu el la Petersburg, ca membru în deputaţiunea care se va înfăţişa ţarului pentru a solicita­ un gu­vern şi un prinţ. Sub-locotenentul Ri­zoff consimţi şi jură. De atunci lucrau amândoi împreună, pretutindeni. Actul enumerează apoi sarcinele în contra maiorului Panitza dintre care cea dintâi şi este că a organizat şi a con­dus un complot contra vieţei A. S. R. Prinţului şi a miniştrilor, făcând un timp de 2 ani aderenţi şi complici prin dife­rite aţîţări, intrigi şi admoniţiuni. A doua vină este că maiorul Panitza a intrat în înţelegere cu un stat strein şi ostil A. S. R. Prinţul şi guvernului, în scopul de a’şi procura mijloacele pentru îndeplini­rea intenţiunelor sale ostila etc. şi aşa mai încolo în contra tuturor acuzaţilor. Că, crimele comise ele Panitza sunt prevăzute şi se pedepsesc cu art. 2 şi 5 din legea relativă la actele criminale împotriva A. S. R. Prinţul, şi cu art. 49, 55 şi­­58 din codul penal otoman; că actele criminale comise de supusul rus Kalubkof sunt prevăzute şi pedep­site cu art. 52 şi 58 din codul penal otoman şi cu art. 2 şi 5, din legea men­ţionată mai sus. Apoi vin sarcinele în contra celor­lalţi: Drăgan Zancoff şi Lutkanoff, instrucţia va fi amânată până ce autoritatea îi va aresta. Actul termină calităţile şi deco­­raţiunile acuzaţilor. Panitza, fost mem­bru permanent al curţei marţiale poartă următoarele decoraţiuni: St. George cl. IV, medalia de argint (rusă), ordinul bulgar, crucea de aur a soldatului, me­dalia resboiului serbo-turc 1876, meda­lia de bronz bulgară a voluntarilor, or­dinul de bravură cl. Ill­a; medalia de argint a resboiului serbo-bulgar 1885 ; crucea de argint pentru 10 ani de ser­viciu exemplar. Născut la 9 Martie 1857 la Tirnova şi-a terminat studiele în A­­cademia militară în Rusia. In calitate de membru permanent al curţei mar­ţiale primea leafă 11,100, franci pe an. In 1876 intră în serviciul armatei ru­sești, luă parte la resboiul ruso-turc în care se distinse și la 1879 fu numit comandant de companie în regimentul de la Tirnova; în 1884 fu numit secre­tar al tribunalului militar din Rusciuc. E însurat, are doi copii, are imobile şi s’a distins în tot-d’a­una prin conduita bună în tot timpul serviciului. tru 40 milioane pe fie-care an, ar­mată nu vom avea! Chestiunea însă a devenit mult mai gravă prin declaraţiunea fă­cută în Parlament, declaraţiune ce a divizat lucrul în două părţi de un interes deosebit fie­care. Un deputat a zis că nu se poate compta pe armata noastră, în spe­cial pe infanterie şi cavalerie, ca calitate,­­conducere etc.; ministrul a zis, că armata e desbrăcată, fără cisme, dar a tăcut asupra cestiu­­nei pusă şi considerată ca cea mai importantă, asupra capacităţei ar­matei noastre, lăsând să se înţe­leagă, că oare­care urme de ade­văr nu lipsesc în această nenoro­cită afacere, căci, D-le ministru, pe ţară nu o interesează atât de mult îmbrăcămintea, dar ţara vrea să ştie pe cine îmbracă, hrăneşte, plăteşte etc. De altmintrelea, prea bine am putea face şi noi ca cei vechi, să îmbrăcăm copacii pădu­rilor cu haine milităreşti şi să spe­riem pe duşmani. Dar, s’a atins un punct, care de alt­fel ne lămureşte în­deajuns , şi anume că nu ajunge timpul de 3 — 4 sau 5 ani, pentru ca un sol­dat să fie în stare a lupta ; voiţi de sigur permanentisarea intregei armate ? Aşa este , şi aveţi dreptate, căci tot ce sa propune, tot ce s’ar face, tinde la singurul şi care din fata­litate este cel mai bun remediu : permanentisarea armatei. Faptul în totul este o nenoro­cire şi vom esplica de ce am zis că din fatalitate este singurul re­mediu pentru a face armata din teritorială permanentă. Se naşte însă întrebarea : oare pe strămoşii noştri şi pe acei ce au împărţit armata în permanentă şi teritorială, nu şi-a călăuzit o singură şi înţeleaptă cugetare, a­­ceia că Ţara noastră e o Ţară a­­gricolă şi că ţăranul e singurul el lucrător ? Care sunt aspiraţiunile noastre în viitor ? Oare grâul, porumbul etc., va creşte singur şi se va se­măna ? Pământul se va săpa sin­gur ? Sau vom lăsa agricultura şi ne vom­ apuca să câştigăm viaţa Ţărei noastre prin advocatură şi resboae ? Dar ce ne pasă nouă , ne gân­dim cum să creăm partide poli­tice mai multe, cum să îngropăm pe unele din ele etc., dar la asi­gurarea existenţei noastre ca Stat pentru viitor nu ne gândim ; gău­rim baza edificiului nostru naţio­nal, pentru a înfrumuseţa acope­rişul. Facem noi alt­ceva ? Nu ! Să venim la chestiune. Armata este ultimul şi din ne­norocire cel mai apăsător jug, ce’l poartă încă omenirea ; şi acel Rege, care se va pune în capul unei mişcări de dezarmare gene­rală, va bine merita numele de liberatorul popoarelor, de Mare ! Pentru ce un Frideric, un Na­poleon etc. s’ar numi Mare ? Pen­tru că au ştiut a face să piară mai mulţi oameni ? Că au putut face ca populaţiunî întregi să moră de foame pe unde s’au­ purtat ar­matele lor victorioase ? Pentru că au mărit ţara lor cu câte­va provincii­­luate prin sîn­­gele vărsat de mii mii de ce­tăţeni, dânduse mai apoi îndărăt tot cu acelaşi preţ de singe ? Dar nu­­vedeţi oare că dotî^-_ provincii franceze răpite de forţe germane, o dată cu viaţa şi banii strânşi prin sudoarea atâtor h­ani ARMATA De un timp cestiunea armatei noastre îngrijeşte pe toată lumea. Cu toţii se întreabă, şi cu drept cu­­vînt: avem sau nu armată? Unii zic că nu avem cavalerie, alţii că nu avem infanterie, alţii zic că nici artileria nu o avem cum trebue, etc. Lucrul însă în sine e prea adevărat! de şi chiel­­tuieşte ţara peste 30 milioane lei pe fie­care an, armată nu avem ! Avem un geniu care să con­struiască, o artilerie care să dă­râme, nu avem însă cu cine apăra. Ori ce s’ar spune şi ori cât s’ar căuta să ni se probeze contrarul, adevărul rămâne curat, chiar pen­

Next