Adevěrul, martie 1891 (Anul 3, nr. 757-786)

1891-03-01 / nr. 757

ANUL IIL — Nr. 757. ,A4 ADOTT­A. NEMtRULILO bani ^ ABONAMENTELE ÎNCEP LA I SI 15 ALE FIE­CAREI"l.UN1 si «o plătesc tot-d’a­una Jnainte tn Bucureştîla casa Administraţiei Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale. Un an în țară 30 lei; în străinătate so­sese luni » t$ .­­ • ^25 Trei ioni * 8 s­i•'!' • 13 Untoomir'ÎD Streinetăte 15 ban! MANUSCRISELE NU SE’NAPOEAZÂAdevărul Sa te fer* Vtî, Române! de cură strein în casă. « V. Alexandri. m. VINERI, 1 MARTIE 1891 MIERULJO BANI ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE se primesc NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Din STREINETATE, direct la administrate şi la toate Oficiile de publicitate, Anunciurî la pagina IV....................0.30 b. linia • * * III ■ • • * * * II. . .3^ly înserțiunile și Reclamele 3 leî rândul.'^ LA PARIS, d­arul se mirul lakioscul No. 117, , UN NUMER VE' ADMINISTRAȚIA BULEVARDUL ELISABETA, — 111 D­irector politic: ALEX* V. BELDIMAN, REDACȚIA 111,­­ BULEVARDUL ELISABETA, — .!! Concentraţii în alianţă FRANCIA^ Cheltuieli militare DS­N BACĂ­U SCRISORI DIN ITALIA EMMI NÄH CRONICA de'FANTEZIE MORŢI ŞI VII— ——J---------E.------------------, Bucureşti, 28 Februarie 1891 CONCENTRAŢII IN ALIANŢE Mai zilele trecute, ziarul Timpul — organul concentraţilor de fericită memorie — dând seamă despre o întrunire a partizanilor D-lor Manu şi Lahovary, spunea că, după ce au vorbit foştii miniştri concen­traţi, s’a luat deciziunea de a se combate guvernul actual numai dacă va comite fapte reprobabile; iar în ce priveşte campania elec­torală, fie­care concentrat va fi li­ber să facă în localitatea sa alian­ţele ce va crede de cuviinţă. Această nobilă hotărîre a celor ce se închină în bisericuţa clădită de D-nii Manu şi Lahovary (cu hra­mul sfîntului Carol I,) merită o oare­care atenţiune, căci ea va da loc unuia din cele mai caracteris­tice incidente din actuala campanie electorală. Ce însemnează alianțele electo­rale? L­a această întrebare se pot da fel de fel de răspunsuri, după cum îi convine fie­căruia. Alianțele electorale, în mod ge­neric, însemnează conlucrarea în a­­legeri a două partide sau grupuri politice, cari sunt: sau de o potri­vă de tari într’o localitate şi vor să facă împărţeala dreaptă; sau de o potrivă de slabe în faţa unui duş­man comun, mai tare de cât fie­care din ele în parte; sau, în sfîr­­şit, rezultatul unor calcule meschi­ne, cari fac pe oamenii fără cre­dinţe să se furişeze în Parlament cu ori­ce preţ, pentru a -şi căuta a­­colo o situaţie de exploatat. Să vedem în care din aceste si­­tuaţiuni se găsesc afiliaţii D-lor Manu şi Lahovary şi ce însemnă­tate pot să aibă pentru morala noa­stră parlamentară alianţele ce vor face concentraţii în aceste alegeri. Ce reprezintă D-lor? Un partid politic ? Nu! O grupare întemeia­tă pe vr’o ideie originală, deosebi­tă de celelalte? Am respunde şi aci nu, dacă nu ne-am gândi că i­­deia, care a dat naştere grupuleţu­lui acestuia, a fost satisfacerea do­rinţei Regelui de a disolva parti­dul liberal-conservator. Prin urmare, singura raţiune de a fi a concentraţilor a fost pofta şi setea de putere a D-lor Manu şi Lahovary şi ar fi fost natural ca, o dată căzuţi de la putere, o dată ce n’au reuşit să dovedească ţărei că pretextul, în virtutea căruia s’au despărţit de D-nii Catargiu şi Ver­­nescu, e întemeiat pe ce­va real, — era firesc ca D-niile lor să’şi recunoască păcatul şi să remâie guvernamentali şi sub ministerul ac­tual. In tot timpul cât au fost la pu­tere, D-nii Manu şi Lahovary răs­­pundeau la toate acuzaţiunile de dezerţiune, că şi-a fi luat misiunea de a reconstitui partidul conserva­tor şi, dacă li se cerea să se re­tragă, D-lor refuzau sub cuvîntul că vor veni liberalii. Teama de liberali era gogoriţa cu care D. Manu căuta să sperie pe deputaţii şi senatorii fricoşi ori de câte ori venea vorba de un vot de încredere. Din cele arătate, se vede clar că azi numai paraponul face pe aceşti D­ni să remâie despărţiţi de gu­vern şi să continue a forma un grup deosebit. Prin aceasta noi ne mărginim a constata faptele şi nici de cum a face o propagandă pen­tru întărirea cabinetului Florescu; din contra, ne bucurăm de slăbi­ciunea acestuia şi suntem foarte mulţumiţi că, slab cum este, nu va putea s-o ducă mult şi va contri­bui numai a discredita cu desăvâr­şire pe Carol I. Revenind la hotărîrea concentra­ţilor de a face alianţe electorale cu ori­cine, după împrejurările locale, să cercetăm căile cari le sunt des­chise. Concentraţii sunt duşmani de o potrivă de mari—cel puţin aşa zic ei—şi ai liberalilor şi ai guvernu­lui actual. Se va întâmpla deci, ca, în u­­nele localităţi, ei să ceară ajutorul vre­unuia din aceste două partide adversare lor şi—în schimb—să le dea sprijin. Cum se vor numi aceste alianţe ? Morale ? De sigur, nu, îndreptăţite prin vr’un interes mare naţional ? Nici de cum, căci interesul cel mare acum este mărginirea apucă­turilor despotice ale Regelui, ceea ce D-nii concentraţi nu vor. Va să zică, alianţele D-lor vor fi, ori în ce sens s’ar face, mon­struoase şi necinstite. Admiţând că ei ar reuşi să se strecoare în Parlament graţie spri­jinului adversarilor lor—căci cu puteri proprii nu se pot alege— ce atitudine vor păstra dînşii în Cameră ? Dacă vor combate guvernul, vor fi necinstiţi şi ingraţi faţă cu pre­fecţii D-lui Catargiu. Dacă vor combate opoziţia libe­rală şi vor deveni guvernamen­tali, vor fi vinovaţi de aceiaşi in­gratitudine faţă cu sprijinitorii lor liberali. Ce vor face deci în Cameră? Să le spunem noi: vor pluti în două luntre şi vor căuta să pes­cuiască în apă tulbure pentru a face treburile Regelui. Ori­cum, un rol demn şi cin­stit nu le este rezervat în viitoarea Cameră şi singura cale care i-ar putea duce spre iertarea păcatelor ar fi pocăinţa în pustiu, dar în Cameră nici de­cum. Justin, mina actele funcţionarilor de ori­ce rang şi această comisiune va decide dacă se cuvine ca culpabilii să fie trimeşi înaintea unei juridicţiuni speciale. Interpelatorii se declar satisfăcuţi, ,dar deputatul Coloianu depune o moţiune de anchetă parlamentară. D.­li Rudini se o­­pune, el zice că această noţiune să nu fie luată în considerație d­upă largile mă­­suri luate de guvern. D. Crispi zice că aprobă ancheta ad­ministrativă, el ar fi aprob­at de asemenea și ancheta parlamentară dacă Camera ar fi adoptat-o.­­ D. Coloiani retrage minunea sa. VIENA, 27 Februarie. — In urma celor 9 alegeri de azi (mari proprietari ai Aus­­triei-de-Jos și ai Carintiei) numărul libe­ralilor germani, actualmente 102 se va urca probabil la 109, contra 111 care era în cea din urmă Cameră. TELEGRAME PETERSBURG, 27 Februarie. — Un articol militar al ziarului Petersburskia Wiedomosk­ arată că armata din Caucaz va deveni, după organizarea rezervelor sale, de 200,000 oameni; ea va fi cu mo­dul acesta prea tare pentru Caucaz; zia­rul sfătuește de a trimite o parte din ea pe la graniţele din Vest. ROMA, 27 Februarie.— Respunzând u­­nei interpelări a­­ lui Barzilai, preşedin­tele consiliului a declarat că el nu cu­noaşte actele ofensătoare pentru Italia ce se impută autorităţilor austriace; el va menţine în mod solid amiciţia cu Austro- Ungaria, chiar cu preţul puterii. Răspunzând apoi unei alte interpelări în ''privința faptelor ce s’au petrecut la Massalah, D-nul di Rudini zice că gu­vernul a numit o comisiune de anchetă compusă din procurorul general, din șease deputați și un general; ancheta va exa­ 9­9 . ■ Astă­zi D. Lascar Catargiu, prim ministru al M. S. Domnitorului Carol I la 1866, face parte din ca­binet. II întrebăm clar : Ce se face cu cei 12.000 gal­beni dăruiţi de Carol I prin scrisoarea sa din 2 (14) Iunie 1866 adresată Ministrului de culte C. A. Rosetti şi publicată în „Monitorul“ cu Nr. 118? Care este așezamentul de bine­facere fondat cu această sumă ? Dacă banii s’au capitalizat, cât reprezintă astă­zi suma dăruită? JT -ztL. IST T PARIS, 27 Februarie. — D-nul d’Au­­bigny, agentul Franciei la­ Cair, a scris D-luî Ribot pentru a-i d­oara că toate aprecierile atribuite lui de un ziar asu­pra organizărei tribunalelor egiptene sunt curate născociri. D-nul Herbette, amba­sador la Berlin, a rugat de asemenea pe ministrul afacerilor străine de a face să se desmintă ştirea după care el ar fi fost intervievat de redactorul vreunui ziar oare­care în privinţa participării pictori­lor francezi la exposiţia din Berlin. UN APEL Către tinerimea română de la diferitele Universităţi şi Academii europene în afară de România Fraţilor, Studenţii universitari din România, că­lăuziţi de cele mai generoase şi mai pa­triotice sentimente, desvoltând o muncă energică în adevăr admirabilă şi ajutaţi în mişcarea lor românească de către presa naţională, care a susţinut şi pro­pagat cu căldură ideea lor, au pus te­melie uneia din cele mai însemnate in­­stituţiuni culturale­ naţionale din câte le are neamul românesc. Şi în adevăr „Liga pentru unitatea cul­turală a Românilor“ are o deviză no­bilă. Ea e menită ca să sprijinească cultura şi se desvolte şi întărească continuu con­ştiinţa naţională la fraţii de acelaşi sânge şi aceleaşi aspiraţiuni. Glasul­ studenţilor universitari a răsu­nat puternic în toată România de la Do­­rohoi şi până la Turnu-Severin. Româ­nii pătrunşi de măreţia scopului s’au gră­bit şi au înfiinţat mai în toate oraşele mai însemnate “secţiuni d’ale „Ligei.“ Stu­denţii prin întemeerea „Ligei“ şi prin redactarea „Memorandului“ şi-au făcut o datorie sfântă, o datorie românească. Cu toţii li suntem datori admiraţiune şi multă recunoştinţă... Fraţilor! * Acum nouă studenţilor universitari şi academici români, din afară de Româ­nia ne incumbă o nouă datorie, datoria de a înfiinţa o secţiune nouă a „Ligei,“ care să întrunească ca membri dacă va fi posibil pe toţi studenţii români din Fran­cia, Germania, Elveţia, Belgia etc. Reşedinţa acestei secţiuni va fi fără îndoială oraşul libertăţilor, va fi Parisul. Diferitele subsecţiuni înfiinţate în Ger­mania, Belgia, Elveţia, etc., vor sta în le­gătură strânsă cu secţiunea din Paris. Secţiunea parisiană şi-ar avea un or­gan de publicitate redigeat afară de limba română şi într’una sau două din limbile culte europene. Scopul acestui organ ar fi în prima linie să se ocupe de soarta tuturor Ro­mânilor din afară de Regat, fără deose­bire, în special însă să arate în continuă publicului european suferinţele şi prigo­nirile înfricoşate ce le îndură cu deose­bire fraţii noştri din Transilvania şi Un­garia, din partea Maghiarilor, suferinţe şi persecuţiuni nedrepte, cari cresc şi să înăspresc din zi în zi şi ameninţă în e­­sistenţa naţională mai mult ca pe un sfert din neamul nostru. Posiţiunea şi rolul ce trebue să-l aibă Românimea ne impune ca să ne mişcăm în direcţiunea aceasta, prin ceea ce vom da şi vrăjmaşilor noştri o probă de o puternică şi neînfrântă voinţă. Să ne unim dar sentimentele de iu­bire şi datorie ce le avem către neamul nostru, şi ridicându-ne cu toţii să ne punem pe o muncă stăruitoare pentru realizarea unui asemenea scop. Apelez dar cu toată căldura la colegii mei sus amintiţi ca să se exprime asu­pra acestei modeste păreri şi propuneri, care isvorăşte — am curajul s’o spun — dintr’o inimă sinceră românească. Un student român din Belgia. CHELTUELI MILITARE BERLIN, 27 Februarie. — Comisiunea bugetară a adoptat cu o mare majoritate propunerea D-lui de Manteuffel, de a se acorda două milioane cu primul vărsă­­mănt pentru­ construirea a două fregate cuirasate. Ea a adoptat de asemenea pro­punerea de a se șterge 2,300,000 mărci acordate în bugetul 1891—1892 ca prima cotă parte pentru un nou încrucișător (Corvetă). SCRISOARE DIN ITALIA Roma, ig Februarie 1ugi. A trecut luna de miere a noului cabi­net di Rudini şi acuma începe greul vie­ţii cu toate grijile, certele şi neplăcerile care le aduce cu sine un traiu domestic început în nişte condiţiuni critice şi di­ficile. D. di Rudini a vorbit, ce e drept, cu­vinte dulci, blânde şi de împăcăciune în discursul său de programă; a făgăduit, liniştit şi dat speranţe; cu un cuvînt a deschis o perspectivă prea trandafirie pen­tru rezolvirea tuturor cestiunilor mari şi încurcate de ordine internă şi externă, care agită ţara de atât amar de vreme şi care faceau zile fripte cabinetului prece­dent. Dar singurul învăţămînt pe care l-a putut trage cineva cu toată buna-voinţă din vorbele sale, nu putea să fie altul, de­cât că D-sa caută să fie bine cu toa­tă lumea; cu aliaţii cărora le promite fi­delitate şi destoinicie; cu Franţa „a cărei încredere e sigur să o câştige prin o po­litică cumpănită, sinceră şi reală“; cu Radicalii pe care îi măguleşte că va lua el în mână aducerea la sfârşit a reforme­lor legislative, sociale şi administrative, cerute de dînşii şi în sfîrşit pe ţară, că­reia îi cântă un cântec prea plăcut de a­­­uzit: economii, economii şi iar eco­nomii. Dar din nenorocire, D. di Rudini, n’a izbutit să convingă grosul populaţiunei şi nici pe acei cu ochiul politic şi­ admi­nistrativ, câtuşi de puţin iscusit, că posi­bilă este realizarea acestor făgăduinţi foarte frumoase, nu-i vorbă, dar care se încrucişează şi se resping mutualmente prin însuşi natura lor. N’a izbutit să su­gereze oamenilor atâta credulitate şi op­timism ca să -şi poată închipui un para­lelism între menţinerea raporturilor ac­tuale de politică externă, pe de o parte, şi între echilibrarea bugetului şi ridica­rea situaţiunei economico-financiare, pe de altă parte. Şi aceasta este şi va fi piatra filozofală a cabinetului actual ca şi al or­ şi cărui care î 1 va urma, de a putea găsi mijlo­cul acela care ar face cu putinţă păstra­rea statului quo­ ante a politicei exter­ne şi ameliorarea în acelaşi timp a con­­diţiunilor economice ale ţărei. Insă, în­tocmai cum solasticii au căutat în zadar piatra filosofală, tot aşa de zadarnică va fi şi munca ori şi­cărui cabinet de a găsi ceea ce am spus că caută. Asta a de­­monstrat’o şi pseudonimul Testis într’un admirabil articol din Nouvelle Revue cu cifre şi rezonaraente palpabile, ca şi D-na Jacini în Nuova Antologia că sin­gura soluţiune a crizei straşnic de grea financiară în care sa găseşte ţara nu poa­te fi alta de­cât renunţarea Italiei la tri­pla alianţă şi o apropiere sinceră de Francia. După cum se vede clar, cabinetul acesta e mai mai mort născut, dacă nu se va ho­tărî să iasă din cercul acesta vicios, pe care din greşală, şi l’a descris însuşi dîn­­sul. Opoziţiunea diametrală între sistemul de politică externă şi sistemul de renaş­tere financiară, intenţionat­e prea sări­toare în ochi, prea pricepută­ de toţi, pen­tru ca să se poată găsi un expedient ca­re să le apropie şi să facă cu putinţă e­­xistenţa lor unul lângă altul. Această infirmitate dar, de care boleş­te cabinetul actual, şi pe care eu am men­­ţionat-o deja în corespondenţele mele din urmă, radicalii şi clericalii nu întârziară să o pună în lumină, să o discute şi să o comenteze în ziare şi interpelaţiunî ca­re curg droaie de când s’a deschis din nou Camera. (2 Martie.) Una dintre cele cele mai interesante interpelaţiunî care priveşte politica ex­ternă, a fost aceea a D-lui Luigi Ferrari, radical, făcută şi dezvoltată ieri seară. D-sa într’o cuvîntare elocintă, măsurată şi serioasă, interpelând guvernul că de ce nu publică tractatele de alianţă şi nu le aduce spre discuţiune în parlament, arată daunele îngrozitoare pe care le suferă I­­talia sub greul triplei alianţe, arată cum Italia nu câştigă şi nu poate câştiga ni­mic din politica asta externă în schimbul angajamentelor îngreuetoare luate cu Au­stria şi Germania. D-sa discută toate e­­şirile posibile ale politicei triplei alianţe şi concluzia tuturor arată că nu va fi alta de­cât că Italia va rămânea cu pa­gubă, sau în cazul cel mai bun, fără nici un folos real. Tripla alianţă, zice el, nu este alta de­cât asigurarea statului quo european. Ei bine, din punctul de vedere ale intereselor italiane, acest scop nu co­respunde cerinţelor juste ale ţărei. Se vorbeşte că Italia să fie apărată în cas de o agresiune externă sau internă , dar din fericire pericole de natura aceasta nici nu există. „Până azi, tripla alianţă se zice c’o fi fost o garanţie de pace. Noi însă zicem că odată reînoită, ar pu­tea să preludeze la cu totul alt­ceva.“ Face bilanţul triplei alianţe, a înrîuriri­­lor sale asupra Italiei şi conchide că Ita­lia a pierdut în toate chipurile. Sfîrşeşte apoi, recomandând încă odată renunţarea la politica actuală. D. di Rudini a respins, repetând ace­laşi lucru care l-a zis în discursul de programă şi care ’i repetă toate puterile aliate, că alianţa garantează pacea, că cu Franţa vrea să trăiască bine şi că roagă pe toţi să se unească cu el şi a lucra în comun pentru regenerarea economică a ţărei. Radicalii nu s’au mulţumit cu respun­­sul ăsta dulceag şi anunţă reînceperea cu interpelaţiunî energice la discuţiunea fon­durilor ministerului de externe. S’a dus luna de miere!... se va întoar­ce însă, dacă D. di Rudini va avea cu­rajul să înfrunte politica actuală inspi­rată direct de la palat. * # D-nul di Rudini, a putut să se mai convingă zilele astea şi de îngrozitoarea criză care bântue ţara. Anume: vre­o 2000 de lucrători desocupaţi au ţinut un comiţiu pe Piazza Dante, unde după ce s’au înţeles să lucreze în comun, s’au în­dreptat în spre palatul D-lui Nicoterra, ministrul de interne, cerându-i pâine şi lucru. Iera ceva grozav să vezi atâtea femei cu copii de ţîţă în braţe şi cei mai mărişori de mână, rupţi, zdrenţuroşi, lih­niţi de foame şi de friguri, cum se agi­­tau şi cum provocau milă fără să vor­bească. Nicoterra îi a trimis la poliţie; el însuşi n’a vrut să’i primească; radi­calismul D-sale s’a risipit dinaintea unei sărăcii îngrozitoare care dacă nu ar fi ajutată şi ocrotită pe loc, ar fi în stare să pue într’o bună dimineaţă Roma în foc. Cabinetul di Rudini s’a constituit sub semnul celei mai teribile crize care a bântuit vre o dată Italia sau ori care altă ţară. Nu trebuie să uite că o zi ca 8 Februarie de acum 2 ani, poate să se mai repete şi că sărmanii lucrători, lip­siţi de hrană, nu dau nici două parale pe făgăduinţele dulci şi neroditoare. * Papa Leon XIII s’a hotărît să resta­ureze pictura lui Michel-Angelo „Ziua de apoi“ (Il G­iudizio Universale) din Capela Sixtua. Protestările în contra a­­cestei intenţiuni lipsită de minte şi înţe­legere, curg droaie din toate părţile lu­mea unde trăieşte o suflare de artist.

Next