Adevěrul, martie 1891 (Anul 3, nr. 757-786)
1891-03-01 / nr. 757
ANUL IIL — Nr. 757. ,A4 ADOTTA. NEMtRULILO bani ^ ABONAMENTELE ÎNCEP LA I SI 15 ALE FIECAREI"l.UN1 si «o plătesc tot-d’auna Jnainte tn Bucureştîla casa Administraţiei Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale. Un an în țară 30 lei; în străinătate sosese luni » t$ . • ^25 Trei ioni * 8 si•'!' • 13 Untoomir'ÎD Streinetăte 15 ban! MANUSCRISELE NU SE’NAPOEAZÂAdevărul Sa te fer* Vtî, Române! de cură strein în casă. « V. Alexandri. m. VINERI, 1 MARTIE 1891 MIERULJO BANI ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE se primesc NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Din STREINETATE, direct la administrate şi la toate Oficiile de publicitate, Anunciurî la pagina IV....................0.30 b. linia • * * III ■ • • * * * II. . .3^ly înserțiunile și Reclamele 3 leî rândul.'^ LA PARIS, darul se mirul lakioscul No. 117, , UN NUMER VE' ADMINISTRAȚIA BULEVARDUL ELISABETA, — 111 Director politic: ALEX* V. BELDIMAN, REDACȚIA 111, BULEVARDUL ELISABETA, — .!! Concentraţii în alianţă FRANCIA^ Cheltuieli militare DSN BACĂU SCRISORI DIN ITALIA EMMI NÄH CRONICA de'FANTEZIE MORŢI ŞI VII— ——J---------E.------------------, Bucureşti, 28 Februarie 1891 CONCENTRAŢII IN ALIANŢE Mai zilele trecute, ziarul Timpul — organul concentraţilor de fericită memorie — dând seamă despre o întrunire a partizanilor D-lor Manu şi Lahovary, spunea că, după ce au vorbit foştii miniştri concentraţi, s’a luat deciziunea de a se combate guvernul actual numai dacă va comite fapte reprobabile; iar în ce priveşte campania electorală, fiecare concentrat va fi liber să facă în localitatea sa alianţele ce va crede de cuviinţă. Această nobilă hotărîre a celor ce se închină în bisericuţa clădită de D-nii Manu şi Lahovary (cu hramul sfîntului Carol I,) merită o oarecare atenţiune, căci ea va da loc unuia din cele mai caracteristice incidente din actuala campanie electorală. Ce însemnează alianțele electorale? La această întrebare se pot da fel de fel de răspunsuri, după cum îi convine fiecăruia. Alianțele electorale, în mod generic, însemnează conlucrarea în alegeri a două partide sau grupuri politice, cari sunt: sau de o potrivă de tari într’o localitate şi vor să facă împărţeala dreaptă; sau de o potrivă de slabe în faţa unui duşman comun, mai tare de cât fiecare din ele în parte; sau, în sfîrşit, rezultatul unor calcule meschine, cari fac pe oamenii fără credinţe să se furişeze în Parlament cu orice preţ, pentru a -şi căuta acolo o situaţie de exploatat. Să vedem în care din aceste situaţiuni se găsesc afiliaţii D-lor Manu şi Lahovary şi ce însemnătate pot să aibă pentru morala noastră parlamentară alianţele ce vor face concentraţii în aceste alegeri. Ce reprezintă D-lor? Un partid politic ? Nu! O grupare întemeiată pe vr’o ideie originală, deosebită de celelalte? Am respunde şi aci nu, dacă nu ne-am gândi că ideia, care a dat naştere grupuleţului acestuia, a fost satisfacerea dorinţei Regelui de a disolva partidul liberal-conservator. Prin urmare, singura raţiune de a fi a concentraţilor a fost pofta şi setea de putere a D-lor Manu şi Lahovary şi ar fi fost natural ca, o dată căzuţi de la putere, o dată ce n’au reuşit să dovedească ţărei că pretextul, în virtutea căruia s’au despărţit de D-nii Catargiu şi Vernescu, e întemeiat pe ceva real, — era firesc ca D-niile lor să’şi recunoască păcatul şi să remâie guvernamentali şi sub ministerul actual. In tot timpul cât au fost la putere, D-nii Manu şi Lahovary răspundeau la toate acuzaţiunile de dezerţiune, că şi-a fi luat misiunea de a reconstitui partidul conservator şi, dacă li se cerea să se retragă, D-lor refuzau sub cuvîntul că vor veni liberalii. Teama de liberali era gogoriţa cu care D. Manu căuta să sperie pe deputaţii şi senatorii fricoşi ori de câte ori venea vorba de un vot de încredere. Din cele arătate, se vede clar că azi numai paraponul face pe aceşti Dni să remâie despărţiţi de guvern şi să continue a forma un grup deosebit. Prin aceasta noi ne mărginim a constata faptele şi nici de cum a face o propagandă pentru întărirea cabinetului Florescu; din contra, ne bucurăm de slăbiciunea acestuia şi suntem foarte mulţumiţi că, slab cum este, nu va putea s-o ducă mult şi va contribui numai a discredita cu desăvârşire pe Carol I. Revenind la hotărîrea concentraţilor de a face alianţe electorale cu oricine, după împrejurările locale, să cercetăm căile cari le sunt deschise. Concentraţii sunt duşmani de o potrivă de mari—cel puţin aşa zic ei—şi ai liberalilor şi ai guvernului actual. Se va întâmpla deci, ca, în unele localităţi, ei să ceară ajutorul vreunuia din aceste două partide adversare lor şi—în schimb—să le dea sprijin. Cum se vor numi aceste alianţe ? Morale ? De sigur, nu, îndreptăţite prin vr’un interes mare naţional ? Nici de cum, căci interesul cel mare acum este mărginirea apucăturilor despotice ale Regelui, ceea ce D-nii concentraţi nu vor. Va să zică, alianţele D-lor vor fi, ori în ce sens s’ar face, monstruoase şi necinstite. Admiţând că ei ar reuşi să se strecoare în Parlament graţie sprijinului adversarilor lor—căci cu puteri proprii nu se pot alege— ce atitudine vor păstra dînşii în Cameră ? Dacă vor combate guvernul, vor fi necinstiţi şi ingraţi faţă cu prefecţii D-lui Catargiu. Dacă vor combate opoziţia liberală şi vor deveni guvernamentali, vor fi vinovaţi de aceiaşi ingratitudine faţă cu sprijinitorii lor liberali. Ce vor face deci în Cameră? Să le spunem noi: vor pluti în două luntre şi vor căuta să pescuiască în apă tulbure pentru a face treburile Regelui. Oricum, un rol demn şi cinstit nu le este rezervat în viitoarea Cameră şi singura cale care i-ar putea duce spre iertarea păcatelor ar fi pocăinţa în pustiu, dar în Cameră nici decum. Justin, mina actele funcţionarilor de orice rang şi această comisiune va decide dacă se cuvine ca culpabilii să fie trimeşi înaintea unei juridicţiuni speciale. Interpelatorii se declar satisfăcuţi, ,dar deputatul Coloianu depune o moţiune de anchetă parlamentară. D.li Rudini se opune, el zice că această noţiune să nu fie luată în considerație după largile măsuri luate de guvern. D. Crispi zice că aprobă ancheta administrativă, el ar fi aprobat de asemenea și ancheta parlamentară dacă Camera ar fi adoptat-o. D. Coloiani retrage minunea sa. VIENA, 27 Februarie. — In urma celor 9 alegeri de azi (mari proprietari ai Austriei-de-Jos și ai Carintiei) numărul liberalilor germani, actualmente 102 se va urca probabil la 109, contra 111 care era în cea din urmă Cameră. TELEGRAME PETERSBURG, 27 Februarie. — Un articol militar al ziarului Petersburskia Wiedomosk arată că armata din Caucaz va deveni, după organizarea rezervelor sale, de 200,000 oameni; ea va fi cu modul acesta prea tare pentru Caucaz; ziarul sfătuește de a trimite o parte din ea pe la graniţele din Vest. ROMA, 27 Februarie.— Respunzând unei interpelări a lui Barzilai, preşedintele consiliului a declarat că el nu cunoaşte actele ofensătoare pentru Italia ce se impută autorităţilor austriace; el va menţine în mod solid amiciţia cu Austro- Ungaria, chiar cu preţul puterii. Răspunzând apoi unei alte interpelări în ''privința faptelor ce s’au petrecut la Massalah, D-nul di Rudini zice că guvernul a numit o comisiune de anchetă compusă din procurorul general, din șease deputați și un general; ancheta va exa 99 . ■ Astăzi D. Lascar Catargiu, prim ministru al M. S. Domnitorului Carol I la 1866, face parte din cabinet. II întrebăm clar : Ce se face cu cei 12.000 galbeni dăruiţi de Carol I prin scrisoarea sa din 2 (14) Iunie 1866 adresată Ministrului de culte C. A. Rosetti şi publicată în „Monitorul“ cu Nr. 118? Care este așezamentul de binefacere fondat cu această sumă ? Dacă banii s’au capitalizat, cât reprezintă astăzi suma dăruită? JT -ztL. IST T PARIS, 27 Februarie. — D-nul d’Aubigny, agentul Franciei la Cair, a scris D-luî Ribot pentru a-i doara că toate aprecierile atribuite lui de un ziar asupra organizărei tribunalelor egiptene sunt curate născociri. D-nul Herbette, ambasador la Berlin, a rugat de asemenea pe ministrul afacerilor străine de a face să se desmintă ştirea după care el ar fi fost intervievat de redactorul vreunui ziar oarecare în privinţa participării pictorilor francezi la exposiţia din Berlin. UN APEL Către tinerimea română de la diferitele Universităţi şi Academii europene în afară de România Fraţilor, Studenţii universitari din România, călăuziţi de cele mai generoase şi mai patriotice sentimente, desvoltând o muncă energică în adevăr admirabilă şi ajutaţi în mişcarea lor românească de către presa naţională, care a susţinut şi propagat cu căldură ideea lor, au pus temelie uneia din cele mai însemnate instituţiuni culturale naţionale din câte le are neamul românesc. Şi în adevăr „Liga pentru unitatea culturală a Românilor“ are o deviză nobilă. Ea e menită ca să sprijinească cultura şi se desvolte şi întărească continuu conştiinţa naţională la fraţii de acelaşi sânge şi aceleaşi aspiraţiuni. Glasul studenţilor universitari a răsunat puternic în toată România de la Dorohoi şi până la Turnu-Severin. Românii pătrunşi de măreţia scopului s’au grăbit şi au înfiinţat mai în toate oraşele mai însemnate “secţiuni d’ale „Ligei.“ Studenţii prin întemeerea „Ligei“ şi prin redactarea „Memorandului“ şi-au făcut o datorie sfântă, o datorie românească. Cu toţii li suntem datori admiraţiune şi multă recunoştinţă... Fraţilor! * Acum nouă studenţilor universitari şi academici români, din afară de România ne incumbă o nouă datorie, datoria de a înfiinţa o secţiune nouă a „Ligei,“ care să întrunească ca membri dacă va fi posibil pe toţi studenţii români din Francia, Germania, Elveţia, Belgia etc. Reşedinţa acestei secţiuni va fi fără îndoială oraşul libertăţilor, va fi Parisul. Diferitele subsecţiuni înfiinţate în Germania, Belgia, Elveţia, etc., vor sta în legătură strânsă cu secţiunea din Paris. Secţiunea parisiană şi-ar avea un organ de publicitate redigeat afară de limba română şi într’una sau două din limbile culte europene. Scopul acestui organ ar fi în prima linie să se ocupe de soarta tuturor Românilor din afară de Regat, fără deosebire, în special însă să arate în continuă publicului european suferinţele şi prigonirile înfricoşate ce le îndură cu deosebire fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria, din partea Maghiarilor, suferinţe şi persecuţiuni nedrepte, cari cresc şi să înăspresc din zi în zi şi ameninţă în esistenţa naţională mai mult ca pe un sfert din neamul nostru. Posiţiunea şi rolul ce trebue să-l aibă Românimea ne impune ca să ne mişcăm în direcţiunea aceasta, prin ceea ce vom da şi vrăjmaşilor noştri o probă de o puternică şi neînfrântă voinţă. Să ne unim dar sentimentele de iubire şi datorie ce le avem către neamul nostru, şi ridicându-ne cu toţii să ne punem pe o muncă stăruitoare pentru realizarea unui asemenea scop. Apelez dar cu toată căldura la colegii mei sus amintiţi ca să se exprime asupra acestei modeste păreri şi propuneri, care isvorăşte — am curajul s’o spun — dintr’o inimă sinceră românească. Un student român din Belgia. CHELTUELI MILITARE BERLIN, 27 Februarie. — Comisiunea bugetară a adoptat cu o mare majoritate propunerea D-lui de Manteuffel, de a se acorda două milioane cu primul vărsămănt pentru construirea a două fregate cuirasate. Ea a adoptat de asemenea propunerea de a se șterge 2,300,000 mărci acordate în bugetul 1891—1892 ca prima cotă parte pentru un nou încrucișător (Corvetă). SCRISOARE DIN ITALIA Roma, ig Februarie 1ugi. A trecut luna de miere a noului cabinet di Rudini şi acuma începe greul vieţii cu toate grijile, certele şi neplăcerile care le aduce cu sine un traiu domestic început în nişte condiţiuni critice şi dificile. D. di Rudini a vorbit, ce e drept, cuvinte dulci, blânde şi de împăcăciune în discursul său de programă; a făgăduit, liniştit şi dat speranţe; cu un cuvînt a deschis o perspectivă prea trandafirie pentru rezolvirea tuturor cestiunilor mari şi încurcate de ordine internă şi externă, care agită ţara de atât amar de vreme şi care faceau zile fripte cabinetului precedent. Dar singurul învăţămînt pe care l-a putut trage cineva cu toată buna-voinţă din vorbele sale, nu putea să fie altul, decât că D-sa caută să fie bine cu toată lumea; cu aliaţii cărora le promite fidelitate şi destoinicie; cu Franţa „a cărei încredere e sigur să o câştige prin o politică cumpănită, sinceră şi reală“; cu Radicalii pe care îi măguleşte că va lua el în mână aducerea la sfârşit a reformelor legislative, sociale şi administrative, cerute de dînşii şi în sfîrşit pe ţară, căreia îi cântă un cântec prea plăcut de auzit: economii, economii şi iar economii. Dar din nenorocire, D. di Rudini, n’a izbutit să convingă grosul populaţiunei şi nici pe acei cu ochiul politic şi administrativ, câtuşi de puţin iscusit, că posibilă este realizarea acestor făgăduinţi foarte frumoase, nu-i vorbă, dar care se încrucişează şi se resping mutualmente prin însuşi natura lor. N’a izbutit să sugereze oamenilor atâta credulitate şi optimism ca să -şi poată închipui un paralelism între menţinerea raporturilor actuale de politică externă, pe de o parte, şi între echilibrarea bugetului şi ridicarea situaţiunei economico-financiare, pe de altă parte. Şi aceasta este şi va fi piatra filozofală a cabinetului actual ca şi al or şi cărui care î 1 va urma, de a putea găsi mijlocul acela care ar face cu putinţă păstrarea statului quo ante a politicei externe şi ameliorarea în acelaşi timp a condiţiunilor economice ale ţărei. Insă, întocmai cum solasticii au căutat în zadar piatra filosofală, tot aşa de zadarnică va fi şi munca ori şicărui cabinet de a găsi ceea ce am spus că caută. Asta a demonstrat’o şi pseudonimul Testis într’un admirabil articol din Nouvelle Revue cu cifre şi rezonaraente palpabile, ca şi D-na Jacini în Nuova Antologia că singura soluţiune a crizei straşnic de grea financiară în care sa găseşte ţara nu poate fi alta decât renunţarea Italiei la tripla alianţă şi o apropiere sinceră de Francia. După cum se vede clar, cabinetul acesta e mai mai mort născut, dacă nu se va hotărî să iasă din cercul acesta vicios, pe care din greşală, şi l’a descris însuşi dînsul. Opoziţiunea diametrală între sistemul de politică externă şi sistemul de renaştere financiară, intenţionate prea săritoare în ochi, prea pricepută de toţi, pentru ca să se poată găsi un expedient care să le apropie şi să facă cu putinţă existenţa lor unul lângă altul. Această infirmitate dar, de care boleşte cabinetul actual, şi pe care eu am menţionat-o deja în corespondenţele mele din urmă, radicalii şi clericalii nu întârziară să o pună în lumină, să o discute şi să o comenteze în ziare şi interpelaţiunî care curg droaie de când s’a deschis din nou Camera. (2 Martie.) Una dintre cele cele mai interesante interpelaţiunî care priveşte politica externă, a fost aceea a D-lui Luigi Ferrari, radical, făcută şi dezvoltată ieri seară. D-sa într’o cuvîntare elocintă, măsurată şi serioasă, interpelând guvernul că de ce nu publică tractatele de alianţă şi nu le aduce spre discuţiune în parlament, arată daunele îngrozitoare pe care le suferă Italia sub greul triplei alianţe, arată cum Italia nu câştigă şi nu poate câştiga nimic din politica asta externă în schimbul angajamentelor îngreuetoare luate cu Austria şi Germania. D-sa discută toate eşirile posibile ale politicei triplei alianţe şi concluzia tuturor arată că nu va fi alta decât că Italia va rămânea cu pagubă, sau în cazul cel mai bun, fără nici un folos real. Tripla alianţă, zice el, nu este alta decât asigurarea statului quo european. Ei bine, din punctul de vedere ale intereselor italiane, acest scop nu corespunde cerinţelor juste ale ţărei. Se vorbeşte că Italia să fie apărată în cas de o agresiune externă sau internă , dar din fericire pericole de natura aceasta nici nu există. „Până azi, tripla alianţă se zice c’o fi fost o garanţie de pace. Noi însă zicem că odată reînoită, ar putea să preludeze la cu totul altceva.“ Face bilanţul triplei alianţe, a înrîuririlor sale asupra Italiei şi conchide că Italia a pierdut în toate chipurile. Sfîrşeşte apoi, recomandând încă odată renunţarea la politica actuală. D. di Rudini a respins, repetând acelaşi lucru care l-a zis în discursul de programă şi care ’i repetă toate puterile aliate, că alianţa garantează pacea, că cu Franţa vrea să trăiască bine şi că roagă pe toţi să se unească cu el şi a lucra în comun pentru regenerarea economică a ţărei. Radicalii nu s’au mulţumit cu respunsul ăsta dulceag şi anunţă reînceperea cu interpelaţiunî energice la discuţiunea fondurilor ministerului de externe. S’a dus luna de miere!... se va întoarce însă, dacă D. di Rudini va avea curajul să înfrunte politica actuală inspirată direct de la palat. * # D-nul di Rudini, a putut să se mai convingă zilele astea şi de îngrozitoarea criză care bântue ţara. Anume: vreo 2000 de lucrători desocupaţi au ţinut un comiţiu pe Piazza Dante, unde după ce s’au înţeles să lucreze în comun, s’au îndreptat în spre palatul D-lui Nicoterra, ministrul de interne, cerându-i pâine şi lucru. Iera ceva grozav să vezi atâtea femei cu copii de ţîţă în braţe şi cei mai mărişori de mână, rupţi, zdrenţuroşi, lihniţi de foame şi de friguri, cum se agitau şi cum provocau milă fără să vorbească. Nicoterra îi a trimis la poliţie; el însuşi n’a vrut să’i primească; radicalismul D-sale s’a risipit dinaintea unei sărăcii îngrozitoare care dacă nu ar fi ajutată şi ocrotită pe loc, ar fi în stare să pue într’o bună dimineaţă Roma în foc. Cabinetul di Rudini s’a constituit sub semnul celei mai teribile crize care a bântuit vre o dată Italia sau ori care altă ţară. Nu trebuie să uite că o zi ca 8 Februarie de acum 2 ani, poate să se mai repete şi că sărmanii lucrători, lipsiţi de hrană, nu dau nici două parale pe făgăduinţele dulci şi neroditoare. * Papa Leon XIII s’a hotărît să restaureze pictura lui Michel-Angelo „Ziua de apoi“ (Il Giudizio Universale) din Capela Sixtua. Protestările în contra acestei intenţiuni lipsită de minte şi înţelegere, curg droaie din toate părţile lumea unde trăieşte o suflare de artist.