Adevěrul, august 1891 (Anul 3, nr. 901-930)

1891-08-05 / nr. 905

A ISIUL III. — Nr.[905.^ KUMERÜL10 BANÎ J" ABONAMENTELE Încep la i și « ale fie­ care! luni șl se plătesc toM’e­ans 'attnttJ —■■ ■ în Boearețtl Ia casa Administrației. Din Judece și Străinătate prin mandate postai» Un an tn țară 30 Id. In străin£tatc 60 Sease Iun! , 15 , , , 35 Trei luni . 8 , , 13 Va anmSr îir BtritnStsto ÎS bani ? MANUSCRISELE NU SE *NAPOEAZÂ ADMINISTRAȚIA 111. — BULEVA­RDUL ELIS­ABETA,­­111Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA 1­­ 3|k------ . Să te ferește Românei de cu Iu strein !n V. Alexandri. LUNI, 5 AUGUST^ 1891 NUMERIJL10 BANÎ Dia BUCURE8TI șl JUDEȚE se primesc­­ NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Din STRĂINĂTATE, direct la administraţie şi In toate Oficiile de publicitate. la pagina IV.......................0.30 b. linia . . ir...............2.­ lei ,.. și Reclamele 3 Ioi rândul. .* ziarul se găsește de vânzare cu nu*­loscul No. 117, Boulevard St.-Ml­ebel. ANUNCIUbILE' NUMÉR VECHIU 30 BANI 111,­BULEVARDUL ELISA­BETA, F­IU TELEGRAME BERLIN, 3 August. — Gazeta Ger­maniei de Nord află că guvernul men­ţine puntul său de vedere în privinţa ta­xelor asupra grîurilor, dar că nu vrea să promulge nici o declaraţiune. SEPTAMANA I, ADEVERUL “ LA ARGEŞ Funcţionarii de la graniţă C­URIERUL BĂILOR MONASTIREA NEAMŢULUI POPA LA DRUM CASA PĂRĂSITĂ Lacrimile Joanei Bucureşti, 4 August 1991. SEPTAMANA Wilhelm II, sosit acum zece zile la Kiel pe bordul lui Hohenzollern, nu s’a dat jos de pe vapor. împăratul e cu mult mai bolnav de­cât se spune, căci el nu suferă numai de genuchiu şi numai de of­tică, ci şi de dureri mari reumatis­male, care -l ţintuesc pe scaun şi­­ vor sili a sta în pat cel puţin vr’o 15 zile, fără să poată să se mişte Medicii, deşi declară de exagerate ştirile alarmante cari circulă, zic totuşi că, dacă Wilhelm II va urma să nu se supue cerinţelor lor in­dispensabile, reumatismul va că­păta curînd un caracter general şi va ajunge la inimă. Pentru moment, ori­ce muncă îi este cu neputinţă. Se crede că şederea la Kiel îi va fi favorabilă, dacă se va supune ordonanţelor medicale; dar este teamă ca firea lui iute, tebrilă să nu se revolte la urmă în contra a­­cestui repaos silit. Lumea se preocupă mult de să­nătatea împăratului şi îngrijirile sunt mari pentru cazul când s’ar în­tâmpla ca răul să ajungă la un des­­nodămînt fatal. Ori cât de exagerat s’ar părea acest lucru, totuşi lumea trebue să se gîndească la dânsul, dacă împă­ratul nu ’şi menaj­ază puterile, şi va începe probabil seria călătoriilor şi a exerciţiilor obositoare, îndată ce se va îndrepta puţin. O telegramă sosită azi, ne ves­teşte că Yachtul Hohenzollern, care are pe bord perechia imperială a plecat la Eckenfoerde, ceea ce ne dovedește că Vilhelm II nu vrea să asculte de cât pornirilor nervoase ale boalei Sale. — Dacă Vilhelm II-lea ar muri, zi­cea săptămâna trecută, cine­va din prejurul D-lui Miquel (ministru de fi­nanţe), Germania s’ar găsi într’o si­tuaţie din cele mai precare. Coroana cuvenindu-se unui copil de şapte ani, ar trebui să numim un regent, fără îndoială pe prinţul Henric de Pru­sia, fratele împăratului. Dar prin­ţul Henric iubeşte numai marea şi pe marinari. Poporul abia îl cu­noaşte şi nu mâna sa blândă ar putea să ţie coroana leului ger­man (?). El ar putea cel mult s’o mângâie, dar aceasta nu e de a­­juns. „Armata noastră, care are res­pect pentru şefii săi, nu mai are încredere de la moartea lui Moltke de­cât în împărat. In ziua, în care acesta i-ar lipsi, faţă cu un copil şi cu un regent, armata ar începe să şovâiască şi nimic nu dove­deşte că desmembrarea nu va urma îndată.“ Şi, fîind­că cine va pomenea de Bismarck, ziarele, după care extra­gem aceste aprecieri, afirmă că a­­ceeaşi persoană răspunse: — Cât de puţin e cunoscut Bis­marck acuma. A’l chema iar la Berlin, ar fi o curată nebunie. Bis­marck, într’adevăr, e foa­rte bătrân. Lipsa puterei l-a prăpădit şi nimic nu e mai penibil de­cât starea lui de până acuma, când vorbeşte mai puţin ca ori­când, când se înfurie la fie­care gest care ’i atinge ve­derea şi când face de nesuferit viaţa acelora din jurul său, prin aceea că răstoarnă tot din jurul său. „Bismarck e sfârşit, şi nu pe el trebue să ne mai bizuim în ceasul de restrişte. Ce e mai răa, este că nu se poate spune pe cine se va putea compta atunci şi acea­sta ar face situaţia imperiului şi mai precară.“ Convorbirea aceasta ar fi, zice­­se, rezumatul unei conferinţe din­tre D-nii de Caprivi şi Miquel. Iată a doua versiune: Regenţa prinţului Henric de Prusia, a cărei primă consecinţă ar fi reinstalarea prinţului de Bismarck în capul gu­vernului Prusiei şi Germaniei. Intr’adevăr, prinţul Henric de Pru­sia este unul din cei mai fervenţi adoratori al fostului cancelar, a că­rui rechemare ar fi, de alt­fel, im­pusă de germanii cari ar crede u­­nitatea germană compromisă, dacă fondatorul ei n’ar ieşi la iveală. Insă, primul act al lui Bismarck ar fi să opereze o apropiere între Germania şi Rusia. El s’ar grăbi, de alt­fel, de a reînvia legea con­tra socialiştilor şi nu el ar mic­şora starea de asediu din Alsacia- Lorena. Afară de aceasta, întoarcerea la putere a fostului cancelar, ar avea drept corolar aceia a lui Crispi în capul ministerului italian. * # # Prințul Ferdinand de Coburg s-a întors ieri în Bulgaria. El a potrivit ca data sosirei Sale să coincidă cu aceia a suitei Sale pe Tronul Bul­gariei. Manifestaţiile au fost spontane, conduse de D. Stambuloff. Decora­ţiile şi avansările au plouat ca şi pe la noi. Şi nici că se putea alt­fel Oare oamenii politici bulgari n’au trăit în România ? * Regele Greciei a fost oaspetele D-lui Carnot, preşedintele Republi­ce! franceze. Soţia sa, Regina Olga a luat parte la serbările ce Ruşii au dat în onoarea flotei franceze. Pentru ce oare Gheorghe I n’ar fi făcut acelaş lucru la Paris. # Cel mai important fapt petrecut în cursul săptămânei este prohibi­­ţiunea exportului cerealelor ruse. Germania care îşi hrănea provin­ciile de la Nord cu secară rusă, se măguleşte cu nădejdea că Ame­rica va inunda Europa cu cereale şi la caz contrariu ea, după decla­raţia guvernului în Reischrathul German, România este aci pentru a acoperi golurile! # * # In ţară s’a salutat cu multă sim­patie sosirea D-lui Poni în capul departamentului instrucţiunei pu­blice. Toţi se aşteaptă că D-sa va putea urni acest minister din va­­gaşul în care s’a potmolit de atâtea ani de zile. * M. S. Regele s’a preumblat la T. Ocna şi Slănicul din Moldova. Urmarea acestei călătorii cititorii noştri o cunosc. Câte­va zecimi de mii de lei chel­tuiţi de Stat, Judeţul Bacău şi oră­şelul T.­Ocna, şi peste toate viaţa unui om. Nu-i vorbă, că ori pe unde cal­că M. S. tot d’alde astea se în­tâmpla v­ileagu. FUNCŢIONARII­ LA GRANIŢA Când ajungi la graniţă, ca să intri sau să ieşi din ţară şi vezi contrastul dintre soldaţii şi func­ţionarii noştri şi ai statelor vecine, un simţîmînt de tot penibil te cu­prinde. Pe când cei din urmă sunt tot­­d'a­una oameni viguroşi şi îmbră­caţi cum se cade, ai noştri sunt numai nişte pipernicituri, slabi şi prăpădiţi, cu hainele roase, cu în­călţămintea petecată şi scâlciată. Cât despre soldaţi, par'că li s'a aruncat în spate tot ce s'a găsit mai vechiu prin magaziile regimente­lor. De te uiţi în faţa lor, crezi că n'au mâncat cine ştie de când. Dacă ar căuta să-şi facă cine­va idee de ţara ronîcrhească după sol­daţii şi funcţionarul noştri de la graniţă, nu poate să zică de­cât că sîntem o ţară de cerşetori, ceea­ ce nu-i adevărat. Şi cine e de vină pentru această stare de lucruri ? Funcţionarul şi soldatul ? Nu. Ar fi o copilărie să ne închipuim un moment măcar, că lor nu le-ar plăcea să mânînce cum se cade şi că le-ar plăcea să umble jerpeliţi. Dar ce să facă bietul funcţionar cu un salariu neîndestulător faţă cu situaţia în care se găseşte ? Guvernele statelor vecine ştiu că la frontieră traiul e tot­dea­una mai greu ca în interiorul ţărei, de aceia şi salariile funcţionarilor de la frontieră sunt mărite. Guvernele statelor vecine consideră ca o ches­tie de onoare şi demnitate naţio­nală, de a fi bine reprezentate la frontieră, de aceia nu numai că plătesc salarii mai sporite funcţio­narilor de-acolo, dar au şi o grijă deosebită şi pentru soldaţii grăni­ceri. Guvernele noastre s-au arătat tot­dea­una de o nepăsare nevino­vată. Ei bine, rugăm pe guvernul ac­tual, să facă bine şi să ne scape de această umilitoare stare grăni­cerească. Oare condiţia inferioară şi umilitoare a funcţionarilor şi soldaţilor noştri faţă cu al vecini­lor nu sunt întru cât­va de vină, în conflictele întîmplate acuma de curînd la Severin şi Predeal ? Credem că da. Argus. • - —■-—»—— şi posiţiî frumoase, căci prea cucernicii fundatori alegeau ce erau mai divin.... ca loc de privelişte şi locuire. Mănăstirile Bistriţa, Varatecul, Agapia, Neamţul, Se­cul, Horăiţa; apoi Pângăraţii, Bisericanii (reduse de când cu înfiinţarea penitencia­relor), Turcaul, Durăul, Almaşul; iar dintre schituri nu trebuie uitate sălbatica, dar splendida Sihlă, înalta Horăicioară, Sihăstria, al cărei nume ne spune destul, Agapia din deal cu stânca lui Petru Vodă, Procovul, o mulţime de schituri împrăş­tiate pe poalele giganticului Ciahlan, dar astăzi părăsite, etc. Trecând apoi la apele minerale din a­­cest judeţ, nu vă citez de­cât pe cele cu­noscute şi după ordinea valorei de ex­ploatare actuală sau de întrebuinţare. Primul loc îl ocup Bălţăteştii care, sub priceputa conducere a D-rului Cantemir, au progresat însemnător, apoi Oglinzii, de lângă Neamţu, care promit pentru vii­tor, dacă administraţia locală nu-şi va răci entuziasmul de organisare, apele purgative din dealul Cozlei de lângă Pea­­tra şi cele sulfuroase de la Mănăstirea Neamţului. De aceste din urmă, şi în genere de localitatea Monăstirea Neamţului, voesc să vă scriu acuma, neîndoindu-mă că răspânditul D­v. Ziar, care în special se ocupă de buna stare a localităţilor bal­neare şi de vilegiatura din ţară — ade­­vărata bogăţie, — va îngădui o corespon­denţă fie şi mai lungă, dar foarte inte­resantă pentru lectori, faţă cu importanţa mereu crescândă de la Monastirea Neam­ţului. Iar pentru cele­l­alte localităţi din acest judeţ nu voia lipsi a ve trimite în curând o descriere sub forma celei mai complecte şi mai frumoase escursiuni în jud. Neamţu. Monastirea Neamţului 13 chilometri de­parte de oraşul Neamţu, este situată în o largă şi încântătoare vale, cu un întins orizont şi aproape înfundată între munţii Procovului şi Pleşul (acesta spre nord) fiind ferită ast­fel de vânturi din toate părţile. Toţi munţii vecini sunt acoperiţi de păduri frumoase de brazi, încă o con­­diţiune avantagioasă a acestei localităţi, de care sunt lipsite foarte multe staţiuni din ţară. Sunt la 200 case călugăreşti care înconjoară Mănăstirea, din afară de vreo 30 care formează un grup deosebit, sub poalele muntelui Procovului şi la 10 minute pe jos de Mănastirea mare sub numele de Vovidenia. Lângă aceasta din urmă se află şi isvorul de ape sulfuroase, zis din vechime Puturosul. Sunt numai câţî­va ani de când acest isvor slujeşte şi cu mare succes omeni­re­ suferinde. Cauza că mai înainte el nu a fost cunoscut, sunt călugării şi a­­nume călugării cei mari ai Monăstirei, e de notorietate publică aci cum ei au căutat tot­deauna să desfiinţeze acest isvor astupându-l cu pământ şi crăci, numai şi numai ca lumea să nu fie atrasă spre a­­ceastă localitate şi să-i încurce în dara­­verile lor, să nimicească şi acest loc de sfântă retragere, zic el. Din această cauză isvorul şi sistemul de băi sunt în stare cam primitivă încă. Isvorul e represintat prin două fântâni cu ghizdele de lemn sub un acoperământ de lemn, iar de aci apa e cărată de sacagii la locuinţele bol­navilor ; căci fie­care casă călugărească de închiriat e înzestrată cu o bae şi cu un cazan pentru încălzit apa, călugării cei mici căutând să aducă cât mai multe înlesniri lumei, pe care ei o doresc, con­trar celor mari, căci ast­fel mai câştigă ceva bani pentru ale gurei, hrana dată lor de la Mănăstire fiind neauzit de mi­­serabilă. Şi cu toate aceste neajunsuri, câţi bolnavi nu’şi redobândesc sănătatea! Pu­blicul afluenţează aci, şi dacă vara trecută cu greu se găsea locuinţă,, vara aceasta nu se găseşte de loc, mai toate casele fiind oprite din iarnă sau primă­vară. A patra parte din publicul de aci e venit pentru băi, iar cei mulţi pentru aerul, pentru clima splendidă de aei; căci localitatea e tot­odată şi o minunată staţiune de cli­materică, după cum ar putea fi şi o sta­ţiune de idioterapie, ceea ce voia arăta mai la vale. Vorbind de apele minerale, nu trebue să uit a arăta că este şi un mic izvor de apă feruginoasă, pe valea părîului Ma­gherniţei, isvor care debitează cam la 100 litri pe oră de o apă neanalizată încă, dar care pare a conţine mult fer. Un ve­chiu călugăr de aci îmi spune că el ştie cum, sunt mulţi ani, erau împrejurul Mo­­năstirei încă alte isvoare de cel mai bun „burcut“ (borvis), mai ales sub coasta Magherniţei, pe care ei îl beau cu vin şi zg­ăr, dar care isvoare au fost nimicite şi amestecate cu apele ordinare, ducând vitele pe acolo. Traiul la Mânăstirea Neamţului nu e c­ump. Se găsesc camere foarte bune cu 35—70 Iei pe seson, iar case cu multe camere şi cu tot ce trebuie: 100—150 lei. Piaţa este asortată în fie­care zi din Târ­gul Neamţu şi, afară de câte­va obiecte de prima necesitate al căror preţ o ad­ministraţie mai capabilă ar trebui să si­frcseze, deosebirea de preţurile din piaţa Târgului Neamţu sunt minune (carnea 65—70, pânea 35, vin 80—100 etc). Pen­tru cei care nu voesc să facă menajul în casă, există un restaurant unde, pentru 3 lei de persoană sau prin învoire, când sunt mulţi, se poate avea o masă destul de bună. Baia costă 80 le. până la un left. Noii sosiţi pot sta 1-2 zile la arhonda­ricul Monăstireî, până ce-şî instala lo­cuinţele. Ca distracţii aci, nu sunt păn’acum de­cât excursiunele prin vecinătăţi. Dar ce excursiuni frumoase nu se fac! Cu tră­sura la Agapia, Varatic, Bălţăteştî (2 ore departe) sau Horaiţa (2 jum.), cu carul, călare sau pe jos la Secul, la Sihăstria, la Sihla, la Monăstirea Râşca trecând dealul zis... dosul Pleşului (1-2 zile, dus şi întors), sau excursiuni mai aproape, la schitul Procovului, deasupra Monăs­­tirei Neamţu, (3-4 ore pe jos),la ceta­tea Neamţului, pe piscurile munţilor Ru­sul, Pleşul etc. etc. Pe fie­care zi se văd plecând sau întorcându-se caravane, cel mai des în care cu boi împodobite cu brazi, ducând cu densele mulţămirea su­fletească, viaţa excelentă culeasă în aceste frumoase locuri. Pentru excursioniştii mai energici, sunt excursiunile de câte­va zile prin Pipirig şi Petru-Vodă, la giganticul Ceahlău, unde mai ales la 6 August e frumos, adunându-se pe vârf mii de lo­cuitori din împrejurimi. Iar pentru cei mai aşezaţi e preumblare pe aleele din pădurile vecine de brazi şi seara pe şo­sea, până încolo afară din circuitul Mo­năstirea, şi apoi adunarea la aşa zisul „Club“,a căte­va bănci înaintea Monăs­­tirei, unde se povestesc multe şi mărunte, până ce oraşul Monăstirea sună, după moda turcească, 2 sau 3 ore din noapte (9 sau 10). Iată cum e astă­zi viaţa la Monăstirea Neamţului. Nu pot însă să termin aci co­respondenţa mea. In câţi­va ani Monăs­tirea Neamţului a dobândit atâta trecere pe lângă publicul visitator, în­cât trebue să ne gândim la mijloacele de progre­sare a acestei staţiuni. Ne bucurăm cu toţii când vedem că locuitorii oraşelor noastre, care până mai dăunăzi se duceau să resufle puţin sau să-şi restabilească sănătatea sdruncinată prin staţiunile bal­neare ungureşti; ne bucurăm, zic, când îi vedem astă­zi în imensa majoritate cău­tând staţiunile româneşti şi cheltuind ast­­fel banii tot în ţară. Dar trebue să nu uităm să facem ast­fel ca ei să nu se desguste şi să le părăsească din nou. Pa­triotism, patriotism, dar să dau bani, pentru ca să mă bolnăvesc şi mai rău, basta-Monăstirea Neamţului merită, între cele dintăi staţiuni, această îngrijire. Poziţia sa minunată, care o face să se bucure de calităţi proprii şi tot­odată să fie în a­­propiere de atâtea localităţi de vară—a­­supra cărora însă are avantagii însem­nate,—apele minerale, dar mai ales clima sa, mai ales când se vor găsi aci toate înlesnirile dorite, vor face ca această staţiune să fie cea mai căutată din jud. Neamţu. Agapia e foarte expusă curen­­telor de la Nord, Văraticul e deschis cu totul, fiind aşezat pe coasta înaltă a dea­lului Ciungilor. Bălţăteştii sunt ca un puiu golaş de vrabie neavând nici un crâm­­peiu de pădure alăturea. Neamţul are de­fectul că e oraş, şi toţi fug de oraşe vara. Pe când Monastirea Neamţului, care e a­­proape de toate acestea, e scutită de toate desavantagiele arătate, din contra are, cum am zis, păduri de brazi frumoşi şi o cli­mă plăcută şi aproape uniformă. Mai ales grupul de case de care am vorbit mai sus, numit Vovidenia, are cea mai fericită climă, căci de­şi e aşezat mai sus ca Mo­nastirea mare, fiind mai sub coasta dea­lului şi într’o uşoară înfundătură, e scutit chiar de uşoarele curente din Monastire, nelipsite ori­cărei văi; şi tot o­dată are o privelişte mult mai întinsă, până peste câmpia râului Neamţu. Ce s’ar putea dar face spre binele a­­cestei localităţi ? Pe lângă captarea şi în­grijirea isvorului sulfuros şi facerea unui stabiliment de băi în apropierea lui, s’ar putea în acelaş loc, sau mai bine pe pâ­râul Magherniţei, să se alipească un stat MONASTIREA NEAMŢULUI ____­­ Unul din judeţele cele mai bogate în localităţile de vilegiatură şi ape minerale dacă nu chiar cel mai bogat, este ju­deţul Neamţu. Nimeni chiar din cei care n’au vizitat acest judeţ, nu se va putea îndoi când va şti că el numără nu mai puţin de cât 6 din cele mai fru­moase, bogate şi mari mănăstiri, apoi pe atâtea mănăstiri astăzi de a doua mână ca stare, dar tot mari, şi un număr infi­nit de schituri şi chinovii actualmente, părăsite sau aproape părăsite. Şi e de toţi cunoscut că unde sunt mănăstiri sunt

Next