Adevěrul, noiembrie 1891 (Anul 4, nr. 991-1020)

1891-11-25 / nr. 1015

A ta lume vei uita Vântul toamnei bate jalnic Printre frunze de castan, Iar pe cer şi arată luna Ch­ipu-i rece şi bălan. Şed pe-o bancă dar gîndirea Mi se duce prin trecut Şi-mi zic trist, în lume parte De iubire n’am avut. Tu spuneai copilă blondă: — Ce-s de vină oare eu, Dacă port în och­i-mî cerul Și nu văd amorul ten'! — Poate fi și ceru ’n ochi’ți, Insă nimeni n’a zărit: De la el să cadă raze Pe al tristeței vel umbrit. — Eu trăiesc în altă lume, Nu ’nțeleg ce-i pe pământ. Pân’la voi să-mi duc o rază... E departe, mă ’nspăimânt. — Ai suit în stele gândul, In vesduli simțirea ta; Mi te lasă ’n jos cu totul Și-a ta lume vei uita. Tîsoma Fis*s*escu. D. Aslan şi Liga-Langa Primim din Iaşi o foaie volantă cu titlul şi conţinutul de mai jos. O publicăm pentru că vom reveni asupra ei. DESMINŢIRE ZIARULUI „A­DEVERUL“ Iaşi 8 (20) Noembrie, 1891 Stimabile D-le Preşedinte, Ziarul Adevărul din luna Octombrie a. c., face menţiune despre o convorbire ce unul din redactorii săi ar fi avut cu mine cu privire la Liga Moldovei, la care ocasiune îmi pune în gură expre­­siune de cea mai murdară trivialitate la adresa membrilor Ligei şi a scopului ce el au urmărit şi urmăresc. Mă grăbesc, D-le Preşedinte, a da cea mai formală desminţire celor conţinute în ziarul în chestiune pe cuvântul foarte simplu că nu am a­­vut o pasiune a mea întreţine cu vr’un redactor oare­care asupra „Li­get“ şi încă mai puţin aşi fi avut vre­o­dată motive de a bănui since­ritatea şi patriotismul desinteresat al stimaţilor mei colegi. Las la apreciarea D-voastră să faceţi un de aceste rânduri după cum veţi cre­de mai bine. Profit şi de această ocasiune, stimate D-le Preşedinte, pentru a vă reînoi sim­­ţimintele mele de înaltă şi distinsă con­­sideraţiune. N. CEAUR ASLAN Membru al „Ligei“ Domniei-Sale Domnului C. Corjescu, preşedinte Comi­tetului pentru apărarea intereselor eco­nomice şi culturale ale Moldovei. ........ UN RESPUNS D-lor Nicolescu şi Andronescu funcţionari superiori la ministerul Agriculureî. RUtyaseliates feetalera D. Nicolescu, şeful serviciului filoxenic, şi D. Andronescu, şef de birou în deci­­ziunea Agriculturei, ambii diriguitori de gazete ştiinţifice, ingineri agronomi, mari reformatori, etc. etc., au deosebita candoare de a crede că făcînd multă gă­lăgie vor convinge lumea de valoarea D-lor ştiinţifică, de temeinicia celor sus­ţinute cu mult sgomot de D-lor. Şi dacă printre cititorii revistelor unde îşi dau proza, se găsesc unii care con­stată în aceste articole multă reclamă şi oare­care inexactităţi, şi dacă aceşti ci­titori îşi dau osteneala de a reduce arti­colele la adevărata lor valoare, atunci mai sus numiţii D-ni se sburlesc şi um­plu la coloane căutând ca, cu o fraseo­­logie exagerată, să se scape de precisele cestiuni ce-i ţintuesc. Intr’un asemenea avînt D. Andronescu scrie că eu ’l tratez cu un „persifragiu nedrept şi nemeritat Să fie oare aşa ? In două rîndurî D-sa publică în „Ami­cul agricultorului“ (Nr. 9 din 1 Iunie 1890, Nr. 23 din 1 Ianuarie 1891) că insecta numită popular „Ţigărarul“ este cunoscută în ştiinţă sub numele de „Rhin­­chides Bacchus“ şi că acest „Rhinchides Bacchus“ atacă via. Două afirmaţiuni ine­­sacte, şi pe care eu în „Economia naţio­nală“ am căutat să le prezint rectificate în conformitate cu ştiinţa. D-ta, D-le Andronescu, numeşti „Ţigă­rarul“ R. Bachus, şi eu ’ţi spun că şti­inţa ’l numeşte alt­fel. D-ta afirmi că Rh. Bachus atacă via şi eu ’ţi spui că asta nu este adevărat. Dupe ce ’ţi spui acestea adaog că ar fi bine ca D-ta să scrii cu mai multă îngrijire, să nu mai răspândeşti idei greşite. Unde vezi persifragiu ? şi chiar dacă ar fi este nemeritat oare? Cu D. Nicoleanu lucru ie mai puţin lesne de lămurit. Şi de! D-sa e şeful di­viziune! viticole şi găsindu-se în această situaţiune se crede dator a face rapoarte de starea generală a viilor din România, ba chiar pentru ca lumea întreagă să cunoască activitatea D-sale, publică ra­portul în gazetă (Amicul agricultorului, Nr. 11, pag. 8, 1 Iulie 1890). Lucrul nu este rău, ba chiar ar putea fi bun, dacă la asemenea rapoarte s’ar lucra mai con­știincios ; ceia ce cu destul regret tre­­bue să afirm nu este felul de a lucra al D-lui Nicoleanu. In adevăr, D-sa citând pe D. Păsăreanu, scrie : „Ţigărarul“ (Rh. Bachus, Rh. Be­­tuleti) care în ţara noastră nu se observă de­cât în număr foarte mic, nu atrăgea îngrijiri serioase, etc., şi mai jos dân­­du-şi părerea asupra valorii citaţiunei es­­trase de la D. Păsăreanu scrie,, ideile sunt foarte fecundate ! ? Pentru ori­ce om cu minte resultă că D ta D-le Nicoleanu, crezi că Ţigărarul are două numiri, şi că aceste numiri sunt R. Bachus şi R. Betuleti. Credinţă cu to­tul personală şi împărtăşită printre oa­menii de ştiinţă numai de D-ta; eu prin articolul ce am publicat în­„Economia naţională“ am căutat să stabilesc acest fapt. Ca să-mi arăţi că te-am judecat greşit îmi aduci aminte că cu vre­o trei ani în urmă am semnat împreună un act în care dam „Ţigărarului“ adevăratul lui carac­ter şi termen ştiinţific. Aşa este, dar nu crezi că ăst fapt arată că D-ta înaintând în erarhia oficială, dai îndărăt în cea ştiinţifică ? Este mult mai cinstit lucru să afirmi că ai făcut o regretabilă confusiune şi cred că ar fi interesul D­v. să mărturi­siţi aceasta, în loc de a căuta să mă a­­tacaţi, căci mă voi vedea atunci nevoit să demonstru cu aceasta, ba chiar să de­­monstru că a greşi­te felul D-v. obiş­nuit în tratarea ştiinţifică a cestiunilor şi să mă crezi nu mi-ar fi greu să fac aceasta căci multe greşeli aţi respândit prin publicaţiunile D-voastre. Pipeştî I. Dumetpescupagparu profesor LUNI 25 NOEMBRIE 1891 GUY DE MAUPASSANT F­RICA După prînz ne suirăm iar pe podul va­porului. In faţa noastră Mediterana nu avea nici cel mai mic fior pe toată su­prafaţa ei pe care o moara luna plină. Vaporul înainta, aruncând spre cerul care părea semănat cu stele, un şarpe gros de fum negru, şi înapoia noastră, apa albă, agitată de trecerea repede a greu­lui bastiment, bătută de helice, murea, părea că se răsuceşte, mişca atâtea lu­mini în­cât ai fi zis că e o lumină de lună colcotitoare. Eram acolo şase sau opt inşi, cari nu ziceam nici o vorbă, care admiram cu ochii îndreptaţi spre Africa depărtată spre care ne duceam. Comandantul care își fuma țigareta între noi, luă vorba de unde o lăsase la masă. — Da, îmi a fost frică în ziua aceia. Vaporul meu a stat șase ceasuri cu stânca asta­ în burtă, bătut de mare. Din fericire că ne-a luat spre seară un cărbunar en­glez care ne zărise. Insă un bărbat înalt cu faţa arsă de soare, cu înfăţişarea serioasă, unu din a­­cei oameni pe care’i simţi că a rezbătut multe ţări necunoscute, că a trecut prin multe primejdii cumplite, şi al cărui ochi pare că păstrează în adîncimea lui ceva din­­ţările streine pe cari le-a văzut; unu din acei oameni pe care-i ghiceşti oţelit în curaj, zise : — Spui că ţi-a fost frică, comandante, eu nu te cred de fel. Te înşeli şi când spui vorba asta şi te înşeli şi în privinţa sensaţiunei ce ai avut. Un om energic nu are nici­odată frică în faţa primejdii cumplite. .Este numai mişcat; însă frica este alt­ceva. Comandantul zise râzând : — Drace ! Să mă credeți că mi-a fost frică! Atunci omul cu fața arsă de soare zise alene : — Dați-mi voe să mă esplic! Frica (și chiar oamenii cei mai curagioși pot avea frică) este ceva grozav, o sensa­­țiune cumplită, ca un fel de descompu­nere a sufletului, un spasm înfiorător al cugetării şi al inimei, de care omul se înfioară ori­când îşi aduce aminte. Lu­crul acesta nu se întâmplă însă când o­­mul­ e curagios, nici în faţa unui atac, nici în faţa forţei pe care­­ nu o poate evita, nici în faţa tuturor formelor cu­noscute ale pericolului. Asta se întâmplă în unele împrejurări anormale, subt anu­mite influenţe misterioase. Adevărata frică este un fel de reminiscenţă a spaimelor fantastice de altă dată. Un’om care crede în strigoi şi care ’şi închipue că a zărit o nălucă noaptea, trebue să simtă frica în toată grozăvia ei cumplită. Eu însă am simţit frică iarna trecută într’o noapte de Decembrie. Şi cu toate acestea am trecut prin multe întîmplărî, prin multe aventuri cari puteau că au să mă omoare. M’am bătut de multe ori. Am fost lăsat ca mort de hoţi. Am fost osîndit ca insurgent să fiu spînzurat în America și am fost aruncat în mare de pe podul unui vapor pe coas­tele Chinei. Ori de câte ori m’am crezut pierdut, îmi am luat inima în dinți, fără părere de rău. Insă frică nu ’i asta. Ajung la emoțiunea mea. Era iarna trecută, într’o pădure din Nord-estul Franciei. Se ’noptase cu două ceasuri mai curînd, așa de întunecat era cerul. Aveam călăuză pe un țăran care mergea alături de mine, pe o potecuță, pe subt un fel de boltă de brazi cari ur­­lau din pricina vîntului. Printre vîrfurile lor vedeam cum fug norii, și păreau că fug de spaimă. Une­ori, subt câte o ra­fală cumplită, întreagă pădurea se înclina într’aceiaşi parte cu un gemet de sufe­rință ; şi frigul me năpădea de şi umblam iute şi de şi eram îmbrăcat gros. Trebuiam să cinăm şi să ne culcăm la un gard­ forestier a cărui casă nu mai era departe de noi. Mă duceam acolo ca să vînez. Călăuza mea ridica ochii din când în când şi murmura : „Urîtă vreme!“ Pe urmă îmi vorbi de oamenii la cari ne duceam. Tatăl omo­­rîse cu doi ani mai nainte pe un vînă­­tor—hoţ şi de atunci era întunecat me­­reu. Băeţii lui, însuraţi, traiau cu dînsul. Era întuneric beznă. Nu vedeam nimic, înaintea mea nici împrejurul meu. In sfâr­­şit zării o lumină și peste câte­va mi­nute tovarăşul meu bătu într’o uşe. Ne respinseră nişte ţipete de femei. Pe ur­mă, un glas de bărbat, un glas de om sugrumat, întrebă: „Cine este?“ Călăuza mea spuse cine este. Intrarăm. înăuntru văzui un tablou pe care n’am să ’1 uit nici­odată. Un bătrân cu părul alb, cu ochiul stră­lucitor, cu pușca încărcată în mână, ne aștepta în mijlocul bucătăriei, pe când doi voinici, cu topoarele în mână, pă­­zeau ușa. In colțuri zării două femei în genuchi cu fața ascunsă în zid. Ne explicarăm. Bătrânul își puse pușca lângă zid și porunci să ni se gătească o cameră, și fiind­că femeile nu se miș­­cau, el îmi zise vostit : — Să vezi D-ta, Domnule, sunt doi ani de când tot în noaptea asta am omorât un om. Anul trecut mortul a venit să mă cheme, îl aștept și astă seară. Pe urmă zise cu un ton care mă făcu să zâmbesc : — De aceea nu suntem noi liniștiți. II liniștii cum putui, fericit că venisem tocmai în seara aceea și că văd groaza asta superstițioasă. Le povestii fel de fel de istorii și isbutii să ’i potolesc pe toți. Lângă vatră dormea un câine bătrân aproape orb şi mustăcios, unu din acei câini cari seamănă cu oamenii pe care’i cunoşti. Afar era o furtună grozavă şi prin geamul uşei vedeam din când în când cum brazdau fulgerele cerul. Eu simţiam însă că oamenii ăştia erau foarte înfricoşaţi şi cum stam’eu din vorbă ei trăgeauă cu urechia. Mă plictisisem cu atâta frică pros­tească și tocmai voiam să cer să mă lase să mă culc, când bătrânul sări de­odată de pe scaun, înșfăcă iar pușca, begheind ca un nebun: „încă’l! iacă’l! îl auz !“ Femeile căzură iar în genuchi în col­țurile lor, cu fața în mâini, și băeții un­­chiaşului luară iar topoarele. Voiam să încerc iar să’l domolesc când câinele sări din somn, ridică capul, întinse gâtul, şi uitându-se spre foc cu ochiul lui aproa­pe stins, scoase un urlet d’acelea fioroase cari fac pe drumeţii de noaptea să tre­sară. Toţi se uitară la dânsul. Câinele acum nu făcea nici o mişcare, sta în sus, par’că avea și el o nălucă, și începu să urle spre ceva nevăzut, necunoscut, grozav negreşit, fiind­că tot părul i se zburli. Bătrânul, negru de frică, strigă: „II simte! Câinele era aci când l’am omo­rât!“ și femeile speriate grozav începură să urle şi ele cu câinele. Fără voia mea, simţii un fior în spate. Vedenia asta a animalului în locul acesta, în ceasul acesta, între oamenii aceştia speriaţi, era groaznică de văzut. Un ceas întreg urlă câinele fără să se mişte; urlă şi frica, cumplita frică intră în mine; frica de ce? Nu ştiam. Era fri­ca şi nimic alt­ceva. Nici unu nu mişcăm, aşteptând un e­­veniment grozav, trăgând cu urechia, bă­tându-ne inima, spăimântaţi de cel mai mic sgomot. Şi câinele începu să se în­vîrtească prin cameră, mirosind zidurile şi gemând mereu. Dobitocul ăsta ne îne­bunea! Atunci, ţăranul care mă adusese, într’un fel de paroxism de groază furi­oasă, deschise uşa care da într’o curti­­eică şi azvîrli pe câine afară. Câinele tăcu îndată ; şi noi râmaserăm într’o tăcere şi mai grozavă. Şi deodată toţi împreună tresărirăm: o fiinţă se strecura pe lângă zidul de afară spre pădure; pe urmă trecu pe lângă uşe, pe care părea că o pipăe cu un fel de frică; pe urmă timp de doi minute nu se mai auzi nimic, doe minute care făcură din noi nişte zmintiţi; pe urmă iar veni, tot strecurându se pe lângă zid, şi bătu în­­cetinel în uşe, cum ar bate un copil cu unghia; pe urmă de­odată se văzu un cap în geamul uşii, un cap alb, cu ochi luminoşi ca ai unei fiare. Şi un sunet ieşi din gura lui, un sunet neînţeles, un murmur tânguios. Atunci un sgomot puternic izbucni în bucătărie. Bătrânul trăsese cu puşca. Şi copii se năpustiră numai­de cât, astupară gaura, puind masa şi bufetul în faţa uşii. Şi ve jur că pocnetul acela de puşcă, pe care nu-l aşteptam, îmi băgă atâta frică în suflet şi în corp în­cât simţii că mor de frică. Stăturăm acolo până în zori, nefiind în stare să facem o mişcare, să zicem o vorbă. Numai când să zămi lumina zii I cu­tezară să ridice baricada ușii. Lîngă zid, lipit de ușe, betrinu câine zăcea cu botul zdrobit d’un glon Ieșise din curte după ce săpase o groapă pe subt uluci. „ i'f Omu cu fața arsă de soare tăcu. Pe urmă zise: — In noaptea aceea n’am fost în nici o primejdie, însă mi-ar plăcea mai bine să mai trec iar prin ceasurile când am înfruntat cele mai mari pericole, de­cât să mi se mai întîmple să aud pocnetul de pușcă lîngă mine ca în noaptea aceea. Spartan­ — 11 ------— ULTIME INFORMAŢII Ora 2 dimineaţa Asear­ă, Sâmbătă, la ora 5, Generalul Florescu a fost primit ele Rege.IO i-a pre­zentat lista complectărea ministerială cu D-nii IHâr­­zescu şi Fache, şi a cerut sau disolvarea Cameri sau cel puţin prorogarea Cor­purilor legiuitoare pe timp de o lună. Regele a refuzat atât di­scutarea cât şi prorogarea. Consiliul de Miniştri aş­tepta la Ministerul de In­terne de la 5 ore pe Gene­ral Florescu. Acesta venind, a comunicat hotărârea Re­gelui. După o lungă discuţiune, toţi miniştrii şi-au dat demi­­siunile, pe cari Generalul Florescu le va prezintă azi. Duminică, la 10 ore dimi­neaţă. Din desbaterile urmate la consiliul de miniştri de aseară, aflăm că D. Gene­ral Florescu vrea a’şi da dimisia motivată. Cei­la­lţi însă le au înaintat neiuro­­tivate. * D. L. Catargiu, în timpul intrevederea ce a avut cu Regele ieri, Sâmbătă, la o­­rele 3 după amiază, i-o pre­zintă­ lista ministerială pe care o dăm la pagina I, ce­rând și disolvarea. Regele a primit lista dar a refuzat disolvarea. Pipperment......................... 2,80 Alasch­­imei............................... 2,40 Mastică de Chip........................ 3.­ Jamaica....................­ . . . litru 2,40 Pesm­eciori cu vanilie..............................1,60 kilo­­ de Brașov.....................2.— » Biscuiti asortați. ...................................3.80 » Țuică bet­rână. ..........................................1,20 litru Bomboane fine..............................­ 3.80 kilo Vanilie...............................................» 3.20 Ananas...............................................»3.20 St­ Georges veritabil...........................» 4.— S­t Hélène..........................................» 5.— Prăjituri proaspete 10 bani bucata Unicul deposit de spirt rafinat 100 centigrade spirt de maşină, ete. Pentru D-nii Comercianţi se face reduceri de preţ Tănase Creţulescu «la Înger» Strada Carol alături cu Biserica CurteaVeche R O Hl U R î S BOLRAVILOR DE MRm fNervositate generală, migrenă, teomnie, ame­ţeli, paralisie, slăbiri de memorie. pr) Se recomandă a se obişnui cu un tratament nou, încoronat cu succes sensaţional şi recoman­dat călduros de medicii savanţi. Pentru informaţiuni mai detaliate a se adresa la locurile notate mai jos care după cerere vor trimite gratis şi franco broşura relativ la boale nervoase. La redacţia Progresul medical, str. Colţeî Nr. 59 şi la D-nii farmacişti: I. A. Ciura str. Lipscani Bucureşti; F. Z­egler, Piteştî; D. German Buzea; A. Colesii, Focşani; E Karakasch, Galaţi; C. Herzemberg, Iaşi; E. Hajnal Botoşani precum şi la librăriile: I. Cossoveanu la Craiova şi C. Po­­pescu la Brăila. Din provincie a se adresa d-lui I. Călin la Bucureşti. 3 la Lebădă de încredere LINGERIE Şî PÂNZĂRIE BneareştL, 54. Sír, Lírásul, 64. Bnonres» m mi Bielefeld, Irlanda, Bad dublă de cearceafuri. Chifen, croton, schlrting, pioheturl, etc. RíOTíPIíiií’í m9i!® de olandă, pro-UUiiiWiUi soap®, cuverturi de pat și masă. PftFiîfllă E.aîioffla** m diferita colori, de reţea albe ă Bl şi colori, pânză de transparente.' PÎSpăsii! de Sanel şi fflaneis sistem Br« Uger, tămăgi gulere, manşeta, cravat®, ciorapi, batista, mănuşi, parfumerie, mărunţişuri. Traafinii coloaP!*ct® Pentru mariage, comandate IiU5UU.il se efectuează prompt. Karo Seppa de Broderii și Dantele. Lingerie și alte articole pentru elevi şi eleve din pensionate. Mihaileden & Căpitănescus. THOMA CONST­ANTI­N­ESCU Am onoare a­ aduce la cunoscinţa onorabilei mele clientele că în urma voiagiului ce am făcut la Paris,­­mi-a sosit, pentru sezonul de iarnă, un foarte frumos asortiment de mărfuri, precum: rochi fartteste şi brodate în diferite geniuri Haute nouveautâs. Mătăsării în toate felurile unie şi fantaisie, şi un bogat asortiment de confecţiuni grand­iale tot par­­desiuri, rotonde şi jaquete, ultimele modele şi garnituri în diferite feluri. Onor. ’ Clientelă cunoaşte deja că atelierele mele sunt conduse de M-me Berto© Lananay. Se primeşte şi stofe spre confec­ţionare.—Specialitate pentru rochi de baluri şi nunţi. Rog pe onor. clientelă a nu con­funda actualul meu magasin cu cel vechiu.­­ • Thoma Constantinescu. ’ Actualminte Calea Victoriei, 2« Eta­iul de sus, vis-à-vis de Prof. Poliţiei NOUL PASAGIU ^ „Şcoala Nouă“ v* institut de Domnişoare autorizat să funcţioneze _ Conform programelor şi regulamentelor Statului ^ [cu adresa Ho. 9636 din 13 Sempt. 1891] BUCURESCI—1, Str. Armenă, l.-BUCURESCI Instalat «a partea cea mai sănătoasă a oraşului In vastele case ale D-lui Velescu -închiriate pe seama direcţionei ;i carnal pentru acett.lasti­t. Primesce eleve interne, externe şi semi-interne pentru clasele primare (4), liceu complect (7 clase) şi cursuri speciale. Examenele se pot depune ori la Stat, ori în Institut, (după voinţa expresă a părinţilor). Pentru condiţiunile de admitere şi ori­ce alte amănunte cancelaria Direcţiune­ este deschisă (de la 8—12 şi 2—6) în toate zilele. AB Directoare, D-na L. S. Negoescu, profesoară titulară de curs secundar in Capitală* Ori­ce pălărie ce nu va purta numele S. FAM­ BUCAREST Singurul representant pentru toate România trebue considerată ca contrafacere. M . E ID DENTIST RISedalie de Argint Calea Victoriei, 55 (lângă Pasagiu) . Primeşte toate comandele atingătoare de spe­cialitate dentistică, şi le efectuează spre mulţu-i mirea clienţilor, precum probează numeroasele .­ . . * semnate.) RTIV Sl RECORITOR ' " un purgativ drastic Prețul unei cutii ~ lei Depositul la Farmacia „IURORA“ Strada Batistei 36, — Bucwescu Centru * crit* contra-mneorile ii se observe pe capitol cutiei si tn instru­ițlunei care ra­­soteste cutiaTflbsemnStura A ALITAN tn culoare repe.

Next