Adevěrul, aprilie 1892 (Anul 5, nr. 1138-1164)

1892-04-22 / nr. 1157

ANUL V.-No. 1157 NUMÉRUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI şi se plătesc tot­d’a­una înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni„ 15 „ „ „ 25 Trei luni „ 8 „ 13 Un numip In strainătate 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA EDIŢIA A­ DOUA. Sa te fereşti, Române! de cuiti strein în casă V. Alexandria MERCURI 2­2­ APRILIE 1892 NUMERI!!, 10 BANI ARIUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la toate Oficiele de publicitate« Anunciurî la pagina IV....................0,30 b. linia „ ' » III...................2,— lei „ \ „ II...................3,- lei „ Inserţiunele şi Reclamele 3 iei rândul. La Paris, ziarul se găseşte de vânzare cu nu­mârul la bioşcul No. 117, B­oulevard St.-Michel UN NUMĂR VECHIU 30 BANI ADMINISTRATIA S4,­­ STRADA­ ACADEMIEI, - 34 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACTIA 24,­­ STRA­DA ACADEMIEI, - 24 FORTIFICAŢIILE Două făgăduinţi Consiliul general al insuitei Afacerea Populeanu 6PROPUNERE Rusia şi Germania Păreri izolate Infailibilitatea femeei Loja sângerată Bucureşti, 21 Aprilie 1892. FORTIFICAŢIILE Dl. Al. V. Beldimann, în articolul de mai zilele trecute „Fortificările“, cere un comunicat Ministrului de res­­bel în privinţa fortificaţiilor; acest comunicat însă nu va apărea şi la dreptul vorbind nici nu poate, nici nu are raţiune a mai apărea. Ches­tiunea este prea simplă şi nu tre­­bueşte acuzat ministrul despre a­­ceasta; căci ori­­cum ar sta lucrul, dacă cu sau fără intenţiune s’au în­şelat representaţiunea naţională asu­pra costului total al fortificaţiilor, un fapt adevărat reiese de la sine: tre­­bue încă milioane multe pentru for­­tificaţiuni. Eu am urmărit tot ce s’a scris în Adeveriţi, asupra acestei ches­tiuni şi, de­oare­ce am articolele Sentinelei, mă voiu servi de densele. Ce spunea acum doi ani Sentinela ? Iată câte­va rînduri din primul arti­col „Fortificaţiile“ : „La aliniatul 3 se zice că 60 milioane mai trebue pentru a se sfârşi fortificaţiile începute! Las că aceasta este peste pu­tinţă, de­oare­ce 60 milioane vor fi înghi­ţite numai de Bucureşti aproape, iar pen­tru Galaţi, Focşani, etc. vor trebui alte 60 milioane. Şi un lucru : cine va apăra for­tificaţiile ? Cine va mănui tunurile ? Câtă artilerie de cetate are armata noastră ? Se ştie că fortificaţiile de la sine aduc după ele modificări de armament, muniţiune, trupe, etc. pentru care trebuesc milioane.“ Apoi mai la urmă: „Dacă până acum s’a cheltuit jumătate banii şi avem numai cărămizi fără valoare — cum zice articolul — atunci cum D-zeu cu cea­l­altă jumătate vom avea fortifica­­ţiuni complecte? Ia nu mai glumiţi, căci şi timpul glumelor şi al minunilor au trecut.“ Aceste se spuneau acum doi ani şi nu ca profeţie, ci ca fapt ce tre­buia, era inevitabil să se întâmple. Urmările nu le-au desminţit şi de­şi cam târziu­, lucrul­ se adevereşte. Vina nu este de­cât Intaia a celor ce s’au hazardat de la început în asemenea Întreprinderi, şi al doilea a celor ce au citit articolul de mai sus — căci el a fost scris înadins în ajunul vo­­tărei întregului credit , pentru a lu­mina pe deputaţi în o chestiune des­pre care erau streini, şi nu au voit a cere esplicaţiuni ministrului res­pectiv, sau nu i-a luat act că acel credit va fi cel din urmă. Şi Mai este astăzi vinovat Ministrul de resbel prin faptul că ar mai cere noui credite ? Nu. S’au cheltuit trei sferturi, este consecinţe a se cheltui şi restul. Deputaţii, cari au benche­tuit pe la forturi, trebuiau să fie destul de deştepţi şi să înţeleagă că-i va costa mult ospitalitatea ameţi­toare ce li s’a oferit de Ministrul de resbel la forturi. Dar uitam.... Nu deputaţii, ci ţara a plătit, plăteşte şi va plăti şi fortificaţiile, şi banchetul şi pe D-nii deputaţi. Afacerea fortificaţiilor a fost un mister de la început şi va rămânea un mister până se vor termina. Şi ce e mai trist, e că ori­care ar fi consecinţele, nimeni, absolut nimeni nu va putea fi tras la răspundere. Pentru ce? Pentru că nimeni nu şi-a luat răspunderea lor în faţa ţărei. Conservatorii — ca partid vorbim — vor putea declina ori­ce răspundere, căci fortificaţiile sunt începutul ope­rei greşite a liberalilor, aceştia din urmă nu mai pot fi vinovaţi, căci, deşi autori ai fortificaţiilor, nu sunt executorii lor. Pentru ori­ce construcţiuni, pentru ori­ce clădiri se fac planuri. Conse­cinţele rele privesc şi aduc la răs­pundere ori­când pe acei ce au ela­borat planurile. Se poate aplica aceasta la fortificaţii? Nu. Să ridicăm puţin volul şi să ară­tăm lumei pe cât ne-a fost posibil să vedem şi noi, cum stă cu această întunecoasă afacere. Generalul Brialemont, ca cel mai aprig apărător al zidurilor, aproape singurul ce le mai susţine cu religio­­sitatea meseriei, dar şi cel mai ca­pabil fortificator al timpului, fu che­mat in ţară şi rugat să facă un plan de fortificaţii al Capitalei. Generalul sosi în Bucureşti şi formulă ideile de apărare şi mai înainte chiar de a le pune pe hârtie, zise: Vor costa mult fortificaţiile, căci Bucureştii sunt pe o câmpie vastă, fără nici o apă­rare naturală şi prin urmare vulne­rabili deopotrivă de toate părţile. I s’a răspuns să facă planul şi, dacă se poate, să evalueze şi chel­­tuelile aproximativ. — Generalul Brial­­mont, convins că a fost chemat a elabora un plan serios, general, şi numai pentru a servi ţării deopo­trivă contra ori­cărei agresiuni exte­rioare, făcu primul plan, in care se prevăzu între altele astuparea tre­cătorilor din munţi prin forturi, or­ganizarea unei linii de apărare pe Olt, pe Siret, quadrilaterul Galaţi, Nămoloasa, etc., şi ultimul centru de resistenţă naţională, Bucureştii, prevăzut cu două încingătorî de forturi. Cum însă generalul ştia că mate­rialul ce se va întrebuinţa este va­riat, că forturilor le vor trebui cu­pole ce se vor constata mai perfec­ţionate, armament nou şi fără a avea şi explicaţiunî cum stăm şi ce avem, dată fiindu-i durata lucrărilor şi trans­formările la care e capabil timpul să aducă aceste lucrări, evaluă la aproape 110 milioane costul fortifi­caţiilor, după planul ce a emis. I se spuse atunci generalului ca să aştepte decisiunea guvernului şi ca să lase planul spre a servi la căutarea mijloacelor pentru punerea lui în lucrare, încredinţându 1 că el va fi cel însărcinat cu conducerea lucrărilor. Ce se întâmplă in urmă? Era cât pe aci un conflict să se întâmple. Germania şi Austria cău­­tară să profite de ocazie şi poate chiar ca propie siguranţă, interve­­niră şi obţinură o modificare a pla­nului în sensul ce le convenea. Invitat apoi generalul Brialmont a urma noul plan, el refuză cu toate actele de curtenire ce guvernul îi a­­rătă. In urmă, se începură lucrările şi continuară până în anul 1890, când, apărînd noile tunuri perfecţionate, a­­duseră modificări radicale armamentu­lui cupolelor; pe lângă acestea se mai adaugă câte­va dărâmări în for­turile deja lucrate până la complect, acea ce sili pe ministrul de Resbel a grăbi odată mai curând terminarea lor, pentru ca să se mai micşoreze decep­­ţiunile ce lăsa planul de fortificaţii la noile descoperiri.—Se ceru complectul credit şi, cu toate că el e neepuisat încă, totuşi este insuficient pentru terminarea lucrărilor. Poziţiunea ministrului astă­zi e mult mai dificilă ca în 1890, dacă mijloa­cele pentru a isprăvi fortificaţiile îi lipsesc. — A mai renunţa astă­zî, când s’au cheltuit atâta la continuarea lu­crărilor, e pe atât de periculos, pe cât drumul la noui credite e mai lesne şi mai prudent. Nu e un mister pentru nimeni că forturile deja gata sunt defectuoase ca plan şi construcţie şi că toate vor ne­cesita mereu cheltueli pentru repara­­ţiuni, ba altă dată chiar şi serioase modificări întru­cât vor trebui să stea în perfectă armonie cu progresele şti­inţei. Acest lucru va aduce, naturalmente, cu sine, sume anuale prevăzute în bud­getul ministrului de Resbel, fapt ce cu atât mai mult va trebui să îngri­­jască pe ori­cine în viitor. Ast­fel stă chestiunea fortificațiu­­nilor.—Au cuvântul apărătorii lor. Un vechiu militar. TELEGRAME BERLIN, 21 Aprilie."— D. Kayser, şe­ful departamentului colonial, pleacă azi in­­tr’o călătorie de inspecţia in coloniile ger­mane din Africa. LUGANO, 21 Aprilie.— Ştirea ziarelor franceze, italiene şi elveţiene cari pretind că prinţul Ferdinand al Bulgariei ar fi în­cercat în zadar să aibă o întrevedere cu Regele Humbert, este o curată născocire, de­oare­ce Prinţul Ferdinand călătorind în cel mai strict incognito, nu putea să fi proiectată nici o întrevedere cu Prinţii sau cu personagiile oficiale străine.—După dis­­poziţiunile luate, Prinţul trebuia să traver­seze Italia noaptea pentru a­­merge la Cannes. MILAN, 21 Aprilie.—Prințul Bulgariei și Principesa Clementina au sosit în tim­pul serii, venind din Lugano; el au plecat îndată la Cannes. CETTIGNE, 21 Aprilie. — Un conflict s’a produs între Albanesil și Kaimakanil din Gusigne, care a fost isgonit; desordine au mai isbucnit la Ipek. Doue făgăduinţi In anul 1866—Lascar Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­­nistru—Carol’ I a dat cuvlntul Sen de Hohenzollern că Curtea de Casaţie va fi strămutată în Iaşi, ca o compensaţiune dato­rită veche! capitale a Moldove­­pentru sacrificiul făcut în fa­vorul Unirei Principatelor su­rori. Curtea de casaţie stă încă neclintită în Bucureşti. VERBA VOLANT In anul 1866-Lascar Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­nistrul Carol I, prin scrisoarea Sa cu data 2 (14) Iunie şi publi­cată în Monitorul Oficial Nr. 118, a promis suma de DOUĂ­SPRE­­ZECE MII GALBENI pentru o ins­tituţiune de bine­facere. Suma de două­sprezece mii galbeni stă încă neclintită în lada regală. SCRIPTA VOLANT Datoria primului ministru de la 1866 şi die la 1892 este de a spune Suveranului său că nu este mai mare ruşine pentru un Cap Încoronat de­cât de a nu respecta cuvîntul Său, iscă­litura Sa. A. V. B. Rusia şi Germania VIENA, 20 Aprilie. — Corespondenţa Politică primeşte din Petersburg o scri­soare care respinge, în urma informaţiuni­­lor autorizate aserţiunile de tentative ce s’ar face de a modifica relaţiunile dintre Germania Rusia şi Francia. Vizita Ţarului la Berlin nu ar fi decât un act de curtenie; împăratul Rusiei vrea să înapoeze împăratului Wilhelm visita ce i-a făcut-o acesta. Distincţiunile al căror obiect a fost contele Schuwaloff din partea împăratului Wilhelm constitue de asemenea acte de curtenie. Nu este vorbă nici de cum de a nego­cia pentru un tratat de comerţ, precum nici de vr’o emisiune de împrumut rusesc la Berlin. Dacă există vr’o îmbunătăţire a relaţiunilor aceasta este că în acest mo­ment nu este nici o neînţelegere. Aserţiunile contrarii se datorase unor manopere interesate mai cu seamă din partea presei engleze. O PROPUNERE Sub titlul Antiapanagiştii cetim rîndurile ce urmează în ziarul Econo­mistul, care, după cum se ştie, apare în Craiova sub direcţiunea D-lui N. N. Pop : Toţi ne revoltăm când vorbim de cei care voesc să împuţineze avutul naţional, dar nici unul nu întreprindem ceva pentru a remedia răul. Toţi sgârcim cu condeele prin fel de fel de gazete, toţi strigăm de la tribună, din cabinetul de lucru şi chiar din cafenele, toţi facem gură, dar nu s’a găsit unul, care să propue ceva, care să pue în practică cele ce susţinem. In mânele Representanţilor Naţiunei să găsesc destinele Ţărişoarei noastre ; în mânile lor se găseşte prezentul şi viitorul, ei însă orbiţi de fel de fel de onoruri şi de căpătueli îşi uit înaltul rol ce au în societate şi în loc de a apăra interesele patriei, le nesocotesc, apărând interesele partidului, ale sale şi alor al săi. Monarhia, care domneşte între Dunăre şi Carpaţi, ne costă prea mult de la o vreme încoa. D. Alex. V. Beldimann, emi­nentul publicist bucureştian, a relevat de mult timp chestia, dar nimeni *) nu i-a dat atenţie, pentru că, printr’un hazard nenorocit, tot­d’auna i s’a obiectat ideile sale republicane. Acum în urmă, într’un articol din Ade­vărul zicea că Monarchia ne costă trei milioane și jumătate! Noi spunem că ceea ce socotește D. Beldimann este foarte departe de formidabilele sume ce ne costă Monarchia. Monarchia ne costă mult mai mult, dar este singurul mod de guvernământ care convine ţărei şi iată pentru ce: Pentru că poporul român nu este între­prinzător, pentru că nici odată n’a făcut un pas fără să fi fost împins de cine­va. In chestia apanagelor Principelui moşte­nitor presumptiv, toţi au strigat dar nici unul n’a făcut nimic. Mai tot-d’a­una, când representanţii Na­ţiunei n’au­ apărat cu sfinţenie bunurile ţă­­rei, Naţiunea s’a ridicat şi ’şi le-a apărat cu braţele copiilor săi. Aceasta ar fi o doc­­trină pe care am găsit’o naturală în gu­rile anarhiştilor. Noi ca liberali ştinţifici nu îndemnăm lumea la răscoale, dar nici nu voim să ni se batjocorească ţara de aleşii prefecţilor. Voim să organizăm o miş­care petiţionistă în toată Ţara, din care să reiasă că ţara nu voeşte să mai sacrifice nici un gologan mai mult pentru Monarhie. Suntem monarhişti dar nu înţelegem să considerăm Mo­narhia ca­­sufletul societăţei. Suntem Monarhişti, dar dorim să avem Mo­narhi cari să-şi iubească ţara, nu să o exploateze. Centrul României, Bucureşti, este dator­­să înceapă mişcarea petiţionistă antiapanagistă. Este o cale păşnică şi în acelaşi timp, nădăjduim, plin de roade. Dar... câţi Români sunt Români ? Câţi vor iscod­i ! Cum se vede lăcomia Neamţului în­coronat a desgustat şi a pus pe gân­duri până şi pe unii din monarhicii '­ Dintre politician­ii palatişti, a voit de si­gur să zică confratele craiovean. noştri, cari încă îşi închipuesc că mo­narhia este singură formă de guvernâ­­mînt convenabilă intereselor ţerei Asupra confratelui craiovean de a se organiza o mişcare petiţionistă în contra noului apanagiu, vom reveni în cu­rând. Argus. Anarhiştii ALBI (Francisc), 20 Aprilie.—Un car­tuş cu dinamită a isbucnit astă noapte în­­tr’o stradă mică, pagube neînsemnate. ATENA, 20 Aprilie.—Se a­sigură ca în noaptea de Joi spre Vineri s’a furat la Corfu 500 kilograme de iarbă de puşcă şi dinamită. LIEGE, 20 Aprilie. — Mai mulţi anar­hişti au fost arestaţi, printre care un lu­crător croitor bănuit că ar fi autorul ex­­presiei bisericei Saint-Martin. Consumi­niera­l Iastrictiml Am promis a reveni asupra proiec­tului de lege relativ la administra­­ţiunea centrală şi a controlului ce se zice elaborat de D. Take Ionescu, proiect care în realitate este elaborat de D. Poni, minus suprimările ce a făcut D. Take Ionescu. Aşa, în ce priveşte Consiliul gene­ral de instrucţiune D. Poni i-a dat o alcătuire cu totul pe alte baze de­cât cum există actualmente; a tran­sformat Consiliul general împărţindu-l în trei secţiuni speciale, una pentru învăţămăntul primar, alta pentru cel secundar şi o a treia pentru cel su­perior cu atribuţiunile lor speciale. D. Take Ionescu ia modul pro­­priu de organizare al D-nului Poni, şi scade încă cu vre-o 2 membri acest Consiliu. Dar să vedem modul recrutărei personalului­­de membri al acestui Consiliu după D. Poni. Secţiunea 1 (învăţământul primar) se compune din : 1 Învăţător rural (la D. Take Ionescu sunt 2); 1 învăţător din şcoalele pro­fesionale primare (şcoale ce avea să le în­fiinţeze D. Poni, la D. Ionescu lipseşte); 2 delegaţi al­­ învăţămîntului primar urban luaţi din o listă de 9 institutori aleşi câte trei de corpul didactic al şcoalelor pri­mare din Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, (la D. Ionescu sunt 12, se cuprinde şi Craiova şi deci 3 delegaţi) ; 3 delegaţi al şcoalelor normale de învăţători şi institutori; 2 de­legaţi al şcoalelor normale superioare (la D. Ionescu lipsesc); 1 Director al învăţă­mântului primar din Minister; 1 inspector al acestui învăţământ. Total 11 după D. Poni; 10 după D. Take Ionescu. Secţiunea II (învăţământul secondar) se compune din : 3 delegaţi ai învăţământului secondar clasic, (la D. Ionescu 2); 2 dele­gaţi ai învăţământului secundar real; 4 delegaţi ai învăţământului superior; (la D. Ionescu 2); 1 delegat al seminariilor; 1 director şi 1 inspector al învăţământului se­condar ; la D. Ionescu mai sunt şi 2 de­legaţi al şcoalelor speciale.Total 12 după D. Poni şi 11 după D. Take Ionescu. Secţiunea III (învăţământul superior) 9 profesori universitari şi după D. Poni şi după D. Ionescu. Mai este şi inspectorul învăţământului superior la D. Ionescu. — Total 9 după D. Poni şi 10 după D. Io­nescu. Ast­fel a conceput D. Poni, com­punerea Consiliului general de in­strucţiune. Recrutarea membrilor a­­cestui Consiliu este originală a D-lui Poni, care, studiind de aproape di­ferite organizări din alte ţări şi cu­noscând lipsurile adinei din legea de la 64, a ajuns la acest mod de compunere a Consiliului general. La D. Take Ionescu cum vedem sunt numai nişte reduceri de membri. D. Poni compunând ast­fel Consi­liul general de instrucţie i-a dat largi atribuţii. Reproducem după proectul litografiat al D-lui Poni: Art. 23 Secţiunea primară dă avizul a­­supra programelor, asupra regulamentelor în­­văţămîntului primar, asupra instrucţiunilor relative la aplicarea programelor şi regu­

Next