Adevěrul, aprilie 1892 (Anul 5, nr. 1138-1164)
1892-04-22 / nr. 1157
ANUL V.-No. 1157 NUMÉRUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIECĂREI LUNI şi se plătesc totd’auna înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni„ 15 „ „ „ 25 Trei luni „ 8 „ 13 Un numip In strainătate 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA EDIŢIA A DOUA. Sa te fereşti, Române! de cuiti strein în casă V. Alexandria MERCURI 22 APRILIE 1892 NUMERI!!, 10 BANI ARIUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la toate Oficiele de publicitate« Anunciurî la pagina IV....................0,30 b. linia „ ' » III...................2,— lei „ \ „ II...................3,- lei „ Inserţiunele şi Reclamele 3 iei rândul. La Paris, ziarul se găseşte de vânzare cu numârul la bioşcul No. 117, Boulevard St.-Michel UN NUMĂR VECHIU 30 BANI ADMINISTRATIA S4, STRADA ACADEMIEI, - 34 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACTIA 24, STRADA ACADEMIEI, - 24 FORTIFICAŢIILE Două făgăduinţi Consiliul general al insuitei Afacerea Populeanu 6PROPUNERE Rusia şi Germania Păreri izolate Infailibilitatea femeei Loja sângerată Bucureşti, 21 Aprilie 1892. FORTIFICAŢIILE Dl. Al. V. Beldimann, în articolul de mai zilele trecute „Fortificările“, cere un comunicat Ministrului de resbel în privinţa fortificaţiilor; acest comunicat însă nu va apărea şi la dreptul vorbind nici nu poate, nici nu are raţiune a mai apărea. Chestiunea este prea simplă şi nu trebueşte acuzat ministrul despre aceasta; căci oricum ar sta lucrul, dacă cu sau fără intenţiune s’au înşelat representaţiunea naţională asupra costului total al fortificaţiilor, un fapt adevărat reiese de la sine: trebue încă milioane multe pentru fortificaţiuni. Eu am urmărit tot ce s’a scris în Adeveriţi, asupra acestei chestiuni şi, deoarece am articolele Sentinelei, mă voiu servi de densele. Ce spunea acum doi ani Sentinela ? Iată câteva rînduri din primul articol „Fortificaţiile“ : „La aliniatul 3 se zice că 60 milioane mai trebue pentru a se sfârşi fortificaţiile începute! Las că aceasta este peste putinţă, deoarece 60 milioane vor fi înghiţite numai de Bucureşti aproape, iar pentru Galaţi, Focşani, etc. vor trebui alte 60 milioane. Şi un lucru : cine va apăra fortificaţiile ? Cine va mănui tunurile ? Câtă artilerie de cetate are armata noastră ? Se ştie că fortificaţiile de la sine aduc după ele modificări de armament, muniţiune, trupe, etc. pentru care trebuesc milioane.“ Apoi mai la urmă: „Dacă până acum s’a cheltuit jumătate banii şi avem numai cărămizi fără valoare — cum zice articolul — atunci cum D-zeu cu cealaltă jumătate vom avea fortificaţiuni complecte? Ia nu mai glumiţi, căci şi timpul glumelor şi al minunilor au trecut.“ Aceste se spuneau acum doi ani şi nu ca profeţie, ci ca fapt ce trebuia, era inevitabil să se întâmple. Urmările nu le-au desminţit şi deşi cam târziu, lucrul se adevereşte. Vina nu este decât Intaia a celor ce s’au hazardat de la început în asemenea Întreprinderi, şi al doilea a celor ce au citit articolul de mai sus — căci el a fost scris înadins în ajunul votărei întregului credit , pentru a lumina pe deputaţi în o chestiune despre care erau streini, şi nu au voit a cere esplicaţiuni ministrului respectiv, sau nu i-a luat act că acel credit va fi cel din urmă. Şi Mai este astăzi vinovat Ministrul de resbel prin faptul că ar mai cere noui credite ? Nu. S’au cheltuit trei sferturi, este consecinţe a se cheltui şi restul. Deputaţii, cari au benchetuit pe la forturi, trebuiau să fie destul de deştepţi şi să înţeleagă că-i va costa mult ospitalitatea ameţitoare ce li s’a oferit de Ministrul de resbel la forturi. Dar uitam.... Nu deputaţii, ci ţara a plătit, plăteşte şi va plăti şi fortificaţiile, şi banchetul şi pe D-nii deputaţi. Afacerea fortificaţiilor a fost un mister de la început şi va rămânea un mister până se vor termina. Şi ce e mai trist, e că oricare ar fi consecinţele, nimeni, absolut nimeni nu va putea fi tras la răspundere. Pentru ce? Pentru că nimeni nu şi-a luat răspunderea lor în faţa ţărei. Conservatorii — ca partid vorbim — vor putea declina orice răspundere, căci fortificaţiile sunt începutul operei greşite a liberalilor, aceştia din urmă nu mai pot fi vinovaţi, căci, deşi autori ai fortificaţiilor, nu sunt executorii lor. Pentru orice construcţiuni, pentru orice clădiri se fac planuri. Consecinţele rele privesc şi aduc la răspundere oricând pe acei ce au elaborat planurile. Se poate aplica aceasta la fortificaţii? Nu. Să ridicăm puţin volul şi să arătăm lumei pe cât ne-a fost posibil să vedem şi noi, cum stă cu această întunecoasă afacere. Generalul Brialemont, ca cel mai aprig apărător al zidurilor, aproape singurul ce le mai susţine cu religiositatea meseriei, dar şi cel mai capabil fortificator al timpului, fu chemat in ţară şi rugat să facă un plan de fortificaţii al Capitalei. Generalul sosi în Bucureşti şi formulă ideile de apărare şi mai înainte chiar de a le pune pe hârtie, zise: Vor costa mult fortificaţiile, căci Bucureştii sunt pe o câmpie vastă, fără nici o apărare naturală şi prin urmare vulnerabili deopotrivă de toate părţile. I s’a răspuns să facă planul şi, dacă se poate, să evalueze şi cheltuelile aproximativ. — Generalul Brialmont, convins că a fost chemat a elabora un plan serios, general, şi numai pentru a servi ţării deopotrivă contra oricărei agresiuni exterioare, făcu primul plan, in care se prevăzu între altele astuparea trecătorilor din munţi prin forturi, organizarea unei linii de apărare pe Olt, pe Siret, quadrilaterul Galaţi, Nămoloasa, etc., şi ultimul centru de resistenţă naţională, Bucureştii, prevăzut cu două încingătorî de forturi. Cum însă generalul ştia că materialul ce se va întrebuinţa este variat, că forturilor le vor trebui cupole ce se vor constata mai perfecţionate, armament nou şi fără a avea şi explicaţiunî cum stăm şi ce avem, dată fiindu-i durata lucrărilor şi transformările la care e capabil timpul să aducă aceste lucrări, evaluă la aproape 110 milioane costul fortificaţiilor, după planul ce a emis. I se spuse atunci generalului ca să aştepte decisiunea guvernului şi ca să lase planul spre a servi la căutarea mijloacelor pentru punerea lui în lucrare, încredinţându 1 că el va fi cel însărcinat cu conducerea lucrărilor. Ce se întâmplă in urmă? Era cât pe aci un conflict să se întâmple. Germania şi Austria căutară să profite de ocazie şi poate chiar ca propie siguranţă, interveniră şi obţinură o modificare a planului în sensul ce le convenea. Invitat apoi generalul Brialmont a urma noul plan, el refuză cu toate actele de curtenire ce guvernul îi arătă. In urmă, se începură lucrările şi continuară până în anul 1890, când, apărînd noile tunuri perfecţionate, aduseră modificări radicale armamentului cupolelor; pe lângă acestea se mai adaugă câteva dărâmări în forturile deja lucrate până la complect, acea ce sili pe ministrul de Resbel a grăbi odată mai curând terminarea lor, pentru ca să se mai micşoreze decepţiunile ce lăsa planul de fortificaţii la noile descoperiri.—Se ceru complectul credit şi, cu toate că el e neepuisat încă, totuşi este insuficient pentru terminarea lucrărilor. Poziţiunea ministrului astăzi e mult mai dificilă ca în 1890, dacă mijloacele pentru a isprăvi fortificaţiile îi lipsesc. — A mai renunţa astăzî, când s’au cheltuit atâta la continuarea lucrărilor, e pe atât de periculos, pe cât drumul la noui credite e mai lesne şi mai prudent. Nu e un mister pentru nimeni că forturile deja gata sunt defectuoase ca plan şi construcţie şi că toate vor necesita mereu cheltueli pentru reparaţiuni, ba altă dată chiar şi serioase modificări întrucât vor trebui să stea în perfectă armonie cu progresele ştiinţei. Acest lucru va aduce, naturalmente, cu sine, sume anuale prevăzute în budgetul ministrului de Resbel, fapt ce cu atât mai mult va trebui să îngrijască pe oricine în viitor. Astfel stă chestiunea fortificațiunilor.—Au cuvântul apărătorii lor. Un vechiu militar. TELEGRAME BERLIN, 21 Aprilie."— D. Kayser, şeful departamentului colonial, pleacă azi intr’o călătorie de inspecţia in coloniile germane din Africa. LUGANO, 21 Aprilie.— Ştirea ziarelor franceze, italiene şi elveţiene cari pretind că prinţul Ferdinand al Bulgariei ar fi încercat în zadar să aibă o întrevedere cu Regele Humbert, este o curată născocire, deoarece Prinţul Ferdinand călătorind în cel mai strict incognito, nu putea să fi proiectată nici o întrevedere cu Prinţii sau cu personagiile oficiale străine.—După dispoziţiunile luate, Prinţul trebuia să traverseze Italia noaptea pentru amerge la Cannes. MILAN, 21 Aprilie.—Prințul Bulgariei și Principesa Clementina au sosit în timpul serii, venind din Lugano; el au plecat îndată la Cannes. CETTIGNE, 21 Aprilie. — Un conflict s’a produs între Albanesil și Kaimakanil din Gusigne, care a fost isgonit; desordine au mai isbucnit la Ipek. Doue făgăduinţi In anul 1866—Lascar Catargiu fiind ca şi astăzi prim-ministru—Carol’ I a dat cuvlntul Sen de Hohenzollern că Curtea de Casaţie va fi strămutată în Iaşi, ca o compensaţiune datorită veche! capitale a Moldovepentru sacrificiul făcut în favorul Unirei Principatelor surori. Curtea de casaţie stă încă neclintită în Bucureşti. VERBA VOLANT In anul 1866-Lascar Catargiu fiind ca şi astăzi prim-ministrul Carol I, prin scrisoarea Sa cu data 2 (14) Iunie şi publicată în Monitorul Oficial Nr. 118, a promis suma de DOUĂSPREZECE MII GALBENI pentru o instituţiune de binefacere. Suma de douăsprezece mii galbeni stă încă neclintită în lada regală. SCRIPTA VOLANT Datoria primului ministru de la 1866 şi die la 1892 este de a spune Suveranului său că nu este mai mare ruşine pentru un Cap Încoronat decât de a nu respecta cuvîntul Său, iscălitura Sa. A. V. B. Rusia şi Germania VIENA, 20 Aprilie. — Corespondenţa Politică primeşte din Petersburg o scrisoare care respinge, în urma informaţiunilor autorizate aserţiunile de tentative ce s’ar face de a modifica relaţiunile dintre Germania Rusia şi Francia. Vizita Ţarului la Berlin nu ar fi decât un act de curtenie; împăratul Rusiei vrea să înapoeze împăratului Wilhelm visita ce i-a făcut-o acesta. Distincţiunile al căror obiect a fost contele Schuwaloff din partea împăratului Wilhelm constitue de asemenea acte de curtenie. Nu este vorbă nici de cum de a negocia pentru un tratat de comerţ, precum nici de vr’o emisiune de împrumut rusesc la Berlin. Dacă există vr’o îmbunătăţire a relaţiunilor aceasta este că în acest moment nu este nici o neînţelegere. Aserţiunile contrarii se datorase unor manopere interesate mai cu seamă din partea presei engleze. O PROPUNERE Sub titlul Antiapanagiştii cetim rîndurile ce urmează în ziarul Economistul, care, după cum se ştie, apare în Craiova sub direcţiunea D-lui N. N. Pop : Toţi ne revoltăm când vorbim de cei care voesc să împuţineze avutul naţional, dar nici unul nu întreprindem ceva pentru a remedia răul. Toţi sgârcim cu condeele prin fel de fel de gazete, toţi strigăm de la tribună, din cabinetul de lucru şi chiar din cafenele, toţi facem gură, dar nu s’a găsit unul, care să propue ceva, care să pue în practică cele ce susţinem. In mânele Representanţilor Naţiunei să găsesc destinele Ţărişoarei noastre ; în mânile lor se găseşte prezentul şi viitorul, ei însă orbiţi de fel de fel de onoruri şi de căpătueli îşi uit înaltul rol ce au în societate şi în loc de a apăra interesele patriei, le nesocotesc, apărând interesele partidului, ale sale şi alor al săi. Monarhia, care domneşte între Dunăre şi Carpaţi, ne costă prea mult de la o vreme încoa. D. Alex. V. Beldimann, eminentul publicist bucureştian, a relevat de mult timp chestia, dar nimeni *) nu i-a dat atenţie, pentru că, printr’un hazard nenorocit, totd’auna i s’a obiectat ideile sale republicane. Acum în urmă, într’un articol din Adevărul zicea că Monarchia ne costă trei milioane și jumătate! Noi spunem că ceea ce socotește D. Beldimann este foarte departe de formidabilele sume ce ne costă Monarchia. Monarchia ne costă mult mai mult, dar este singurul mod de guvernământ care convine ţărei şi iată pentru ce: Pentru că poporul român nu este întreprinzător, pentru că nici odată n’a făcut un pas fără să fi fost împins de cineva. In chestia apanagelor Principelui moştenitor presumptiv, toţi au strigat dar nici unul n’a făcut nimic. Mai tot-d’auna, când representanţii Naţiunei n’au apărat cu sfinţenie bunurile ţărei, Naţiunea s’a ridicat şi ’şi le-a apărat cu braţele copiilor săi. Aceasta ar fi o doctrină pe care am găsit’o naturală în gurile anarhiştilor. Noi ca liberali ştinţifici nu îndemnăm lumea la răscoale, dar nici nu voim să ni se batjocorească ţara de aleşii prefecţilor. Voim să organizăm o mişcare petiţionistă în toată Ţara, din care să reiasă că ţara nu voeşte să mai sacrifice nici un gologan mai mult pentru Monarhie. Suntem monarhişti dar nu înţelegem să considerăm Monarhia casufletul societăţei. Suntem Monarhişti, dar dorim să avem Monarhi cari să-şi iubească ţara, nu să o exploateze. Centrul României, Bucureşti, este datorsă înceapă mişcarea petiţionistă antiapanagistă. Este o cale păşnică şi în acelaşi timp, nădăjduim, plin de roade. Dar... câţi Români sunt Români ? Câţi vor iscodi ! Cum se vede lăcomia Neamţului încoronat a desgustat şi a pus pe gânduri până şi pe unii din monarhicii ' Dintre politicianii palatişti, a voit de sigur să zică confratele craiovean. noştri, cari încă îşi închipuesc că monarhia este singură formă de guvernâmînt convenabilă intereselor ţerei Asupra confratelui craiovean de a se organiza o mişcare petiţionistă în contra noului apanagiu, vom reveni în curând. Argus. Anarhiştii ALBI (Francisc), 20 Aprilie.—Un cartuş cu dinamită a isbucnit astă noapte într’o stradă mică, pagube neînsemnate. ATENA, 20 Aprilie.—Se asigură ca în noaptea de Joi spre Vineri s’a furat la Corfu 500 kilograme de iarbă de puşcă şi dinamită. LIEGE, 20 Aprilie. — Mai mulţi anarhişti au fost arestaţi, printre care un lucrător croitor bănuit că ar fi autorul expresiei bisericei Saint-Martin. Consuminieral Iastrictiml Am promis a reveni asupra proiectului de lege relativ la administraţiunea centrală şi a controlului ce se zice elaborat de D. Take Ionescu, proiect care în realitate este elaborat de D. Poni, minus suprimările ce a făcut D. Take Ionescu. Aşa, în ce priveşte Consiliul general de instrucţiune D. Poni i-a dat o alcătuire cu totul pe alte baze decât cum există actualmente; a transformat Consiliul general împărţindu-l în trei secţiuni speciale, una pentru învăţămăntul primar, alta pentru cel secundar şi o a treia pentru cel superior cu atribuţiunile lor speciale. D. Take Ionescu ia modul propriu de organizare al D-nului Poni, şi scade încă cu vre-o 2 membri acest Consiliu. Dar să vedem modul recrutărei personaluluide membri al acestui Consiliu după D. Poni. Secţiunea 1 (învăţământul primar) se compune din : 1 Învăţător rural (la D. Take Ionescu sunt 2); 1 învăţător din şcoalele profesionale primare (şcoale ce avea să le înfiinţeze D. Poni, la D. Ionescu lipseşte); 2 delegaţi al învăţămîntului primar urban luaţi din o listă de 9 institutori aleşi câte trei de corpul didactic al şcoalelor primare din Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, (la D. Ionescu sunt 12, se cuprinde şi Craiova şi deci 3 delegaţi) ; 3 delegaţi al şcoalelor normale de învăţători şi institutori; 2 delegaţi al şcoalelor normale superioare (la D. Ionescu lipsesc); 1 Director al învăţământului primar din Minister; 1 inspector al acestui învăţământ. Total 11 după D. Poni; 10 după D. Take Ionescu. Secţiunea II (învăţământul secondar) se compune din : 3 delegaţi ai învăţământului secondar clasic, (la D. Ionescu 2); 2 delegaţi ai învăţământului secundar real; 4 delegaţi ai învăţământului superior; (la D. Ionescu 2); 1 delegat al seminariilor; 1 director şi 1 inspector al învăţământului secondar ; la D. Ionescu mai sunt şi 2 delegaţi al şcoalelor speciale.Total 12 după D. Poni şi 11 după D. Take Ionescu. Secţiunea III (învăţământul superior) 9 profesori universitari şi după D. Poni şi după D. Ionescu. Mai este şi inspectorul învăţământului superior la D. Ionescu. — Total 9 după D. Poni şi 10 după D. Ionescu. Astfel a conceput D. Poni, compunerea Consiliului general de instrucţiune. Recrutarea membrilor acestui Consiliu este originală a D-lui Poni, care, studiind de aproape diferite organizări din alte ţări şi cunoscând lipsurile adinei din legea de la 64, a ajuns la acest mod de compunere a Consiliului general. La D. Take Ionescu cum vedem sunt numai nişte reduceri de membri. D. Poni compunând astfel Consiliul general de instrucţie i-a dat largi atribuţii. Reproducem după proectul litografiat al D-lui Poni: Art. 23 Secţiunea primară dă avizul asupra programelor, asupra regulamentelor învăţămîntului primar, asupra instrucţiunilor relative la aplicarea programelor şi regu