Adevěrul, mai 1892 (Anul 5, nr. 1165-1192)

1892-05-01 / nr. 1165

. ANUL V.—No.­1165 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ȘI 15 ALE FIE­CAREI LUNI ţi se plătesc tot­d’a­una înainte In București la casa Administraţiei. Din Judece şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni„ 15 „ „ „ 25 Trei luni „ 8 „ „ 13 Un numfrp In sti*âin£fate 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA EDITI­A A DOUA Sa te fereşti, Române! de cuiti strein în ca VINERI 1 MAIU 1892 SUMBRUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI si JUDEŢE se primesc : NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la toate Oficiile de publicitate. la pagina IV....................0,30 b. linia , HI..................2,2 lei „ I II....................3, lei „ ile și Reclamele 3 lei rândul. 4.T­V, ziarul se găsește de vânzare cu m­ bioscul No. 117, Boulevard St.­Michel V. Alexandri. NUMER VECHIU 30 BANI ADMINISTRAȚIA 16, - STRADA­ ACADEMIEI, — 16 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA 16, - STRADA ACADEMIEI, — 16 Din vechile tabere Două făgăduinţi Dinastici şi antidinastîci Criza diai Italia întrunirea profesorilor Dorobanţul cu schimbul Bataia de la Dumnezeu MARCTIRI SIRI Loja su­­gerată Bucureşti, 30 Aprilie 1892. Din vechile tabere In rîndurile vechilor partide dom­neşte calmul. Dar calmul acesta e numaî aparent. De fapt un adevărat proces de descompunere se petrece şi într’o tabără şi în ceal’altă. Cetitorii îşi aduc aminte de scri­soarea D-lui N. Fleva, adresată Voin­ţei Naţionale. Această scrisoare nu are numai însemnătatea unei sim­ple scrisori. Ea e simptomul unor nemulţumiri statornice ce există în partidul liberal, nemulţumiri ce se manifestă din când în când sub di­ferite forme, cu toată osteneala ce-şi dau conducătorii partidului de a le ascunde, de a le micşora proporţiile şi de a le face să remâe in familie. Cele două nuanţe liberale, desbi­­nate in timpul guvernului lui I. C. Brătianu şi unite apoi din nou în opoziţie prin un banchet frăţesc în primăvara anului 1890, par a con­tinua să păstreze fie­care, cu toată unirea făcută, individualitatea lor dis­tinctă, şi nu trece o ocaziune fără ca faptul acesta să se arăte. Am a­­mintit de scrisoarea D-lui Eleva. Un alt fapt recent e că mai deunăzi la Cameră un naţional-liberal era gata să facă o declaraţiune, în numele partidului liberal, că e mulţumit de achiziţiunea făcută de guvern în per­soana D-lui S. Populeanu pentru postul de procuror general. Şi dacă a renunțat să facă această declara­ţiune se datoreşte numai ameninţa­­rei unui liberal-disident că va lua cuvântul pentru a protesta, pentru a se declara nemulțumit de această numire, punând ast­fel pe faţă di­sensiunea ce există între cele două nuanțe liberale şi accentuând-o. Şi poate că e foarte logic ca a­­ceste neînţelegeri să se producă. Când două nuanţe politice, care au dus resboiu de moarte una con­tra alteia, se hotărăsc să-şi dea mâ­na, să se înpace, un banchet şi câ­­te­va sărutări nu-s de ajuns. De a­­semenea nu e de ajuns nici partea curat negativă a activităţei lor—lu­pta în potriva duşmanului comun. Mai trebue ceva, mai trebue o co­­munitate de vederi în toate cestiu­­nile de interes general, fixarea unor idei pentru care cei ce se unesc se angajează să lupte, —cu alte cuvinte un deplin acord în ce priveşte par­tea positivă a acţiunei lor. Şi tocmai aceasta nu s’a făcut în primăvara anului 1890. Nici înainte nici după banchet nu s’au­ arătat ideile, pro­gramul, soluţiunile comune, in nu­mele cărora unirea s’a făcut. „Să pu­nem ţara în posesiune de ea însăşi“, e prea puţin, prea vag. Şi acuma re­­sultatul îl vedem: nemulţumiri de o parte şi de alta şi absoluta libertate a fie­căruia de a avea acţiunea sa, ideile sale, convenabile unora, — nu însă tuturor. Acest lucru e însă şi mai vădit în tabăra guvernamentală. Aci uni­rea a trei nuanţe conservatoare s’a făcut pe bazele unui simulacru de program, Apelul cătră ţară din aju­nul alegerilor trecute. In acest Apel-program se vorbeşte de toate: de impozite, de învâţă­­mânt, de legea licenţelor, de îmbu­nătăţirea soartei clerului de mir, de şosele şi căi de comunicaţie, de rec­tificarea cursurilor de apă, —de toate. Dar ce folos! De toate se spun nu­mai nişte generalităţi vagi, nimic precis, nimic bine determinat şi nici o idee cu un caracter mai larg, mai general, care să justifice şi să cimen­teze unirea celor trei nuanţe. Rezultatul îl vedem. Triumfători în alegeri, conservatorii nu se înţe­leg la putere. Cutare conservator­­catargist interpelează pe cutare mi­nistru junimist pentru numirea cu­­tarul colectivist în o funcţiune de înaltă încredere. Cutare junimist con­sideră ca o surprindere cutare proect de lege presentat de cutare ministru conservator, se declară de adversar al ideilor şi procedeurilor stabilite în el şi îl combate. Un sfirşit cutare concentrat nu poate mistui cutare reformă junimistă şi ia posiţie în contra ei... Astăzi chiar, în astă seară, majoritatea va ţinea o întrunire în sala băilor Eforiei, spre a vedea dacă este vre­un chip de a se aplana ne­înţelegerile ce sunt în sinul său şi un cabinet, neînţelegeri pe care nimeni nu le mai tăgâdueşte. Acuma, nu ştim ce va face par­tidul liberal cu prilejul congresului de la Iaşi, dacă îşi va da sau nu un program, care să înalţe lupta lui politică, să aplaneze neînţelegerile de ordin secundar ce domnesc între membrii lui şi să-i facă pe toţi a lupta pentru acelaş ţel bine deter­minat. Nu ştim de asemenea câtă vreme vor mai dura hărţuelele şi surprinderile între guvernamentali şi când anume una dintre nuanţele con­servatoare va avea francheţa de a declara ruptă o tovărăşie, care în realitate nu există, nefiind înteme­iată pe nici o aspiraţie comună. Ceea ce însă ştim este că gospo­dăria vechilor formaţiuni e sub­mi­­nată de neînţelegeri. Ceea ce ştim de asemenea este că pricina adevă­rată a acestor neînţelegeri, isvorul lor, reşede in lipsa lor de idei co­mune, în lipsa lor de ideal. Ioan N. Roman a cerut ca relaţiunile cu popoarele vecine să fie asigurate. D. Jules Roche a protestat în contra teoriilor absolute în materie economică ; a asigurat că guvernul va şti să proteagă într’o măsură dreaptă munca naţională. STOCKHOLM, 29 Aprilie. — Camera a aprobat sporirea creditului pentru exerci­ţiile militare care s’a urcat la 1 şi jum. milion de coroane; ea a respins proiectul de fortificaţiuni permanente lângă Ting­­steade. PETERSBURG, 29 Aprilie.—Generalul Grester a murit. BERLIN, 29 Aprilie.—Casierul Franck care participase acum cât­va timp la spe­culation! frauduloase asupra rublelor în prejudiciul case! Deutsche­ Bank și care a­­junsese să scape, a fost arestat. TELEGRAME BUDAPESTA, 29 Aprilie.—Inmormîn­­tarea ministrului Baross a constituit o riposantă manifestaţie de doliu a ţarei în­tregi. — împăratul, ministerul comun al Monarchie!, şi ministerul austriac erau re­press­nlate. PETERSBURG, 29 Aprilie.—După „Ga­zeta Burse!“, lipsa de ploaie se simte la Jeletz (ţinutul Orei) Woronetz şi Samara. „Ziarul de St. Peterbourg“ anunţă că generalul Biranov, ataşat pe lângă marele duce Michail Nicolaevici, a murit în urma unei otrăviri cu injecţie de „vitalină“.­­ Ziarele anunţă că un deposit de „vitalină“ s-a confiscat la inventatorul Gatschowsky. LONDRA, 29 Aprilie. — D-nul Goschen a respuns unei deputaţiuni care venise să-i recomande o înţelegere internaţională în favoarea bimetalismului că guvernul a pri­mit şi a acceptat o invitaţie din partea Statelor­ Unite ale Americei de a participa la o conferinţă unde Se va discuta mesu­­rile proprii de sporit întrebuinţarea argin­tului în circulaţia monetară a naţiunilor; guvernul nu s’a legat pentru nici un prin­­cipiu. D-nul Goschen a exprimat speranţa că conferinţa va şti să găsească o solu­­ţiune satisfăcătoare. LYON, 29 Aprilie.—La banchetul Ca­merei de Comerț, D. Aynard, deputat, a Două făgăduinţi In anul 1866—Lascar Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­­nistru—Carol’ I a dat cuvântul Seu de Hohenzollern că Curtea de Casaţie va fi strămutată în Iaşi, ca o compensaţiune dato­rită vechei capitale a Moldove­­pentru sacrificiul făcut în fa­vorul Unirei Principatelor su­rori. Curtea de casaţie stă încă neclintită în Bucureşti. VERBA VOLANT In anul 1866—Lascar Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­nistru—Carol I, prin scrisoarea Sa cu data 2 (14) Iunie şi publi­cată în Monitorul Oficial Nr. 118, a promis suma de DOUĂ­SPRE­­ZECE MII GALBENI pentru o ins­tituțiune de bine­facere. Suma de două­spre­zece mii galbeni stă încă neclintită în lada regală. SCRIPTA VOLANT Datoria primului ministru de la 1866 și de la 1892 este de a spune Suveranului séu că nu este mai mare rușine pentru un Cap încoronat de­cât de a nu respecta cuvântul Séu, iscă­litura Sa. A. V. B. Revizuirea în Belgia BRUXELES, 29 Aprilie.— Se asigură că în urma marei oposiţiune a dreptei în chestiunea referendumului regal şi a eşe­cului proedului care tinde la representaţia proporţională a minorităţii, ministrul Ber­­mert ar avea de gând să-şi dea demisia. Criza din Italia ROMA, 29 Aprilie.—Cabinetul nu va putea fi constituit înainte de două sau trei zile. Numeroşi membrii ai minorităţii de la 5 Maia, s’au întru­nit la D. di Rudini şi și-au exprimat încrederea lor; întrunirea a decis de a nu împedica formarea noului ca­binet. Se zice că D­inî di Rudini şi Chimb­ri ar fi declinat oferta D-luî Giolitti de a face parte din noul mi­nister . D. Zanardelli va sprijini ca­binetul Giolitti. D. Brin primeşte portofoliul afacerilor străine. Cercurile bine informate consideră ca sigur că D. Giolitti va lua pre­­sidenţia şi Interne. D. Banacci jus­tiția; D. Martini instrucția publică. Intrarea D-lor Sonnino, Secara, Genala este de asemenea considerată ca sigură. piua de 8 ore LONDRA. 29 Aprilie. — D-nii Salis­bury şi Balfur au primit o deputăţie a a­­sociaţiunilor minerilor care a insistat a­­supra necesităţii de a fixa la 8 ore c­iua de lucru şi a declarat că această chestiune va constitui un principiu decisiv în viitoa­rele alegeri. D-nii Salisbury şi Balfur au răspins că nu sunt de părere de a impune idea de 8 ceasuri de lucru şi că nu cred că s’ar pu­tea câştiga opinia publică prin greve. Lord Salisbury a insistat de asemenea asupra primejdiei ce există de a vedea pe patroni să părăsească ţara dacă legea le-ar impune obligaţiuni prea mari. Dinastiei ţi Antidinastîei Ori ce s’ar zice şi ori cât ni­ s’ar cânta, în ţara noastră nu există de cât partide dinastice şi partide anti­­dinastice. Etichetele de liberal, con­servator sau liberal-conservator sunt mofturi cu care se adorm alegătorii. Toţi sunt tot aşa de conservator­ şi de liberali. Nu e adeverat că s’ar afla politiciani numai liberali sau nu­mai conservatori. Aceste deosebiri s’au șters de mult. In loc de principii, de deosebiri adinei, partidele au ajuns a se deo­sebi numai prin gradul de dinasti­­cism sau de antidinasticism ce-1 a­­fectează. încolo nici o deosebire. Un fapt mai caracteristic este că o sumă de politician! ma! îndrăzneţ! sunt dinastic! în permanenţă. Ei, fie în opoziţie, fie la guvern tot dinas­tic! rămîn. Dacă uni! câştigă puterea prin agitaţiuni antidinastice, apoi al­ţi! — dinasticii în permanenţă — o câştigă, afectând o căldură dinastică sufocantă. Ca să ne convingem de aceste a­­devăruri, cam­ azi sunt pe cale de a ajunge banale, n’avem de­cât să des­chidem istoria noastră contimporană de vre­o 20 de ani. Ce vedem? Li­beralii în opoziţie fac agitaţiuni anti­dinastice. Persoana Regelui este as­pru criticată ; se fac planuri de răs­­turnare, comploturi, ba chiar găsesc naturală asasinarea la nevoe a Prin­ţului Carol. Conservatori! la guvern sunt păzitori! şi apărători! dinastiei. Cad conservatori! şi vin liberalii, a­­celeaşî fenomene politice se întîmplă. Toată lupta se învîrteşte împrejurul Regelui. Cad liberali! şi vin conser­vatorii, fenomenele se repetă cu o stereotipă regularitate. Azî liberali! fiind partid de opo­ziţie, încep din nou aş! manifesta simţiminţile lor antidinastice, care cu puterea unei legi naturale merg cres­când şi vor culmina pînă în momen­tul ajungere­ la putere, iar conser­vatorii vor culmina cu linguşirile şi adulaţiunile în momentul cădere!. Cum se esplică acest fenomen im­portant că partidele şi-a fi lăsat ideile şi principiile şi au devenit dinastice şi antidinastice după împrejurări ? Este simplu. In regimul nostru con­stituţional marea mulţime a cetăţe­nilor — clasele desmoştenite — sunt lipsite de drepturi şi nu însemnează nimic în Statul Român. In schimb Regele are puteri uriaşe, puteri mas­cate prin Constituţie. Politicianii vă­­zând că cetăţenii nu pot avea nici o iniţiativă şi că singurul factor con­ştient şi cu puteri este Regele, era natural ca să se producă partide di­nastice şi antidinastice. Alţi­, juni­miştii, ca să măgulească la infinit simţimintele Regelui, nici nu vor să mai ştie de ţară, cât măcar se fac că ştiţi cele­l’alte partide, în opoziţie. Junimiştii spun pe faţă că Regele este totul şi că fără regalitate ne-am prăpădi, adecă s’ar prăpădi ei... De aceia vedem că atacurile cele mai vii între partide sunt acele re­lative la persoana Regelui. Se poate seri ori­cât de aspru şi de violent în contra unui guvern, puţin îi va păsa partidului de la guvern; îndată insă ce se atinge dinastia, toţi se nă­pustesc asupra îndrăzneţilor şi pro­fanatorilor de dinastie ! Aşa zilele a­­cestea în Voinţa Naţională a început să apară o serie de articole relativ la operile literare ale Carmen Sylvei, unde Regina Elisabeta este criticată cam aspru. Ei bine, atâta ia trebuit Voinţei, ca să-şi atragă fulgerile şi ocările tuturor ziarelor dinastice şi guvernamentale. Dinasticismul fiind singura şi u­­nica pârghie de care se agaţă poli­­ticianii, e foarte natural ca ce! din jurul Tronului să se alarmeze când cei de afară împroaşcă cu săgeţi; căci prin Rege, de fapt e! sunt vi­zaţi. Dar în acest concert de dinastic­ şi antidinastic! prefăcuţi şi de ocazie, precum şi de dinastici permanenţi,­ au început să apară, în timpurile din urmă, nişte antidinastic­ în perma­nenţă, nişte duşmani implacabili ai dinastiei şi care le tulbură beatitu­­dinea celor­l­alţî. Despre aceştia vom vorbi în nu­merar viitor. Eduard Dioghenide, întrunirea profesorilor La 28 Aprilie a avut loc întrunirea pro­fesorilor în sala facultăţii de drept de la Universitate. Şedinţa se deschide sub preşedinţia D-lui D. Petrescu profesor universitar, la orele 9 şi juni, care comunică că s-a primit ade­rări la memoriul adresat corpurilor legiui­toare şi din partea profesorilor din Piteşti şi Târgovişte. D-sa apoi spune că se va discuta proiectul D-lui Take Ionescu, re­lativ la consiliul general de instrucţie, consiliu permanent şi controlul instrucţiunei şi vom continua a spune şi părerile noas­tre, spre acest sfirşit D-sa invită ca cei ce doresc a vorbi să se înscrie la biurou. D. Manea, institutor, e de părere a nu se face din consiliul general un parlament fals fără autoritate, membrii acestui con­siliu să nu fie aleşi după liste, apoi cei de la seminar şi şcoale speciale nu sunt tre­cuţi a se putea alege în consiliul general. Principiul dupe care s’ar procede la ale­gerea membrilor acestui consiliu, trebue a fi aleşi direct de profesori, după o normă oare­care. Consiliul permanent n’a fost un repre­­sentant real al nevoilor învăţământului, după proiectul D lui Ionescu şi de acum în colo tot ast­fel este. El trebue să represinte toate gradele de învăţământ, fiind chestiuni importante şi zilnice. E bine a fi şi un învăţător şi un institutor acolo. In ce privesc atribuţiu­­nile acestor consilii sunt multe de zis, cum sunt în legea D-lui Take Ionescu nu în­seamnă nimic. Discută chestiuni de pro­grame asupra cărora va putea a-şi da a­­visul, şi consiliul permanent e ultimul ju­decător, a cărui părere se impune minis­trului. Programele — cheia boltei — sunt la placul ministrului, de­oare­ce consiliul per­manent este compus din oamenii minis­trului. Trebue ca consiliul general si fie ulti­mul judecător al lor. In ce priveşte controlul instrucţiei nu e nimic serios, ori­ce om politic poate fi in­spector general, îndeplinind ultima condi­ţie de a fi secretar general al ministerului. Prin acest control se dă a se înţelege că dascălii nu fac nimic, şi se crează 10 inspectori. In administraţie e numai unul şi acela e pentru toţi prefecţii, subprefecţii şi primarii din ţară. La instrucţie nu este aşa, avem patru inspectori la învăţământul primar, la cel secundar 2 inspectori gene­rali şi doi inspectori, un inspector general al învăţământului superior şi pe dedesupt o inspectoare pentru şcoalele de fete. Prin condiţiile de numire se loveşte în toţi cei vechi, apoi se pierd şi revizorii cei buni ce îl avem. D. Kirilov se miră de ziarele cari au protestat contra întrunirilor ţinute de pro­fesori. Ce, oare numai f­­eţii de la prăvălii au drept a se întruni la „Dacia“ spre a protesta de starea lor şi noi nu? Foarte rău fac ziarele care ne contestă acest drept de a controla şi discuta proec­­tele D-lui Ministru de instrucţie. D-sa nu înţelege ca cu organizarea Mi­nisterului de instrucţie, să se poată preju­­deca legea instrucţiei. D-sa crede că tre­­buesc scoase din organizarea Ministerului.

Next