Adevěrul, iunie 1892 (Anul 5, nr. 1193-1221)

1892-06-11 / nr. 1203

ANUL V.—No. 1203 NUMĂRUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1ÎŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI şi se plătesc tot­d’a­una înainte In Bucureşti la casa Administraţiei Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 80 lei, în străinătate 50 Şease luni, 15 , , , 25 Trei luni , 8 , , , 18 Un număr In strainetate 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA 10, EDIŢIA A DOUA. Să te fereşti, Române! de culti strein în casă T. Alexandri. NUMBRUL 10 BANI ANUHCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la Soale oficiale de publicitate. Anunciuri la paginaUY....................p,30 b, linia­r , HI...................2,­ lei , n­r. H ...... 3,— lei , Inserțiunele și Reclamele 3 lei rândul. La Paris, ziarul se găsește de vânzare cu nu­mârul la bloscul No. 117, Boulevard St.­Michel UN NUMER VECfflU 30 BANI ADMINISTRAȚIA S­T­R­A 13 -A.­­A­C­A 13 K M­­I­K­I, — 10 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA ('f 16,­­STRA­DA A. C­A. X) K M­I­KI, —10 JOI 11 IUNIE 1892. Telegrama Regală Trei fâgăduinţi Justiţia militară Generaţia de la 1848 Examenele şcolare Abuzurile unui sub-prefect Loja sângerată Bucureşti, 10 Iunie 1892. Telegrama regala Carol I a trimes din Sigmaringen văduvei defunctului Dumitru Bră­­tianu o telegramă de condoleanţe. Dacă Majestatea Sa s’ar fi mărgi­nit a recunoaşte marea pierdere ce Ţara a suferit prin moartea acestui mare cetăţean, sau dacă s’ar fi mul­ţumit cu banalităţile uzitate de in­diferenţi în asemenea dureroase îm­prejurărî, nu aşi fi avut nimic de zis Am publicat erî, pentru lectorii Adevărului, acea telegramă la ulti­mele informaţii, de pe pagina a treia şi nu aşi fi nevoit să revin astă­zî asupra ei. O reproduc din nou pentru ca lec­torii mei să judece dacă aprecierile mele sunt sau nu drepte. Iau cea mai vie parte la cruda ne­norocire care v'a lovit. Moartea iubi-­­ tului vostru soţ răpeşte României un mare patriot, Mie Un­ aulic devotat, care în toate actele sale nu a fost că­lăuzit de­cât de iubire de Ţară. Dum­necreu să vă susţie şi să vă console pe Domnia Voastră şi pe familia Dom­niei Voastre în aceste momente de grele încercări. CAROL. Acest Carol nu poate deschide gura, nu poate lua pana, fără a spune, fără a scrie contrarul de ceia ce găr­­deşte, ce cugetă, ce simte. Dumitru Brătianu amic devotat a lui Carol Hohenzollern ! — Chiar Re­gele nu o crede, nu o poate crede. Pentru a admite un moment acest sentiment monstruos, ar trebui să presupun că Dumitru Brătianu nu cunoştea fondul de duplicitate, de corupţiune ce clocoteşte în această neagră inimă teutonică. O inimă măreaţă, un caracter in­transigent ca a lui Dumitru Bră­­tianu nu putea avea nici o afinitate de idei, de simţire cu acest Şarpe veninos, ale căruia bale au mânjit liberalismul roman. Faţă cu un mormînt neînchis încă,­­ ori cine va înţelege că nu pot şi nu trebue să fac istoricul acestor doi­­spre­zece ani din urmă, dar voi­ a­­minti, în treacăt măcar, că purtarea nedemnă a lui Carol I faţă cu Du­mitru Brătianu, în anii 1881 şi 1888, săpase un abis între cinstea şi de­zinteresarea unuia şi vicleşugul şi cupiditatea Celui­lalt. Dintre toţi bărbaţii noştri politici, Dumitru Brătianu este acela care a deţinut mai puţină vreme puterea sub această lungă şi nefastă Dom­nie de două­zeci şi şase de ani . — Şi nici putea fi alt­fel, căci lui Ca­rol I II trebuesc miniştri slugarnici, supuşi orbeşte voinţei Sale. Dintre toţi bărbaţii noştri politici, singur—o repet şi o menţin — sin­gur Dumitru Brătianu a urcat şi a coborît treptele Palatului cu aceiaşi­­ mândrie, înconjurat de acelaşi presti­­giu, respectat chiar de duşmanii săi. Dumitru Brătianu a mic devotat al lui Carol I! — Culmea îndrăznelei din partea Regelui în telegrama Sa !! Uimitoare cutezanţă din partea a­­cestui Iezuit, care nu iubea pe Du­mitru Brătianu, care se temea de Dumitru Brătianu, căci ştiea foarte bine cât de înverşunat duşman a fost el înfiinţării domeniului Coroanei şi fortificărilor. Opiniunile, sentimentele defunctu­lui erau cunoscute la Palat, căci el s-a manifestat cu bărbăţie la tribuna Parlamentului, în întruniri publice şi în presă, de aceea Carol I îl ţinea departe de putere. Suveranul ştiea că Dumitru Bră­tianu pe banca ministerială repre­zintă părăsirea pentru vecie a acestei trădări naţionale, a acestui jaf în a­­verea Statului, împodobit cu pom­posul nume de fortificări, reprezintă pierderea ori­cărei speranţe de că­pătuială pentru Ferdinand. Moartea lui Dumitru Brătianu ră­peşte României un mare patriot.­­ Da ! Adevăr dureros, pe care Carol I nu avea nevoe să-l amintească. Dar că moartea a răpit Regelui un amic devotat, aceasta este cea mai sfruntată minciună ce a spus Majes­­tatea Sa în cursul acestor două­zeci și șease de ani de Domnie. Alex. V. Beldimann. -----------o—o©°‹-»--°8o—-----------­ TELEGRAME BERLIN, 9 Iunie. — Subscripţia la noul împrumut român s’a deschis azi dimineaţă. PARIS, 9 Iunie. — Camera a adoptat proectul de, conversiune a împrumutului tunisian 3 la% la 3 la sută. D. Caset, radicat, a interpelat guvernul asupra abusului solicitărilor deputaţilor pe lângă miniştrii. D. Loubet a răspuns că guvernul ascultă recomandările deputaţilor dar că nu acordă înaintări funcţionarilor de­cât după merit. Camera a abordat discuţia proectului de reînoire a privilegiului Băncii Franciei. B. Chiche cere amânarea care este respinsă cu 495 voturi contra 51. D. Miile rând cere ca Banca Franciei să fie înlocuită printr’o bancă de Stat, ale cărei fonduri ar fi acelea ale Caselor de Economii. Urmarea discuției s’a amânat pe Joî. Trei făgăduinţi In anul 1866—Lascar Catar­giss fiind ca şi astăzi prim-m­ mi­­nistru—Carol I a dat cuvîntul Său de Hohenzollern că Curtea de Casaţie va fi strămutată în Iaşii ca o compensaţiune dato­rită veche! capitale a Moldove­­pentru sacrificiul făcut în fa­vorul Unire! Principatelor su­rori. Curtea de casaţie stă încă neclintită în Bucureşti. VERBA VOLANT In anul 1866—Lascar Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­­nistru—Carol I, prin scrisoarea Sa cu data 2 (14) Iunie şi publi­cată în Monitorul Oficial Nr. 118, a promis suma de DOUĂ­SPRE­­ZECE MII GALBENI pentru o ins­­tituţiune de bine-facere. Suma de două spre­zece mii galben­ stă încă neclintită în lada regală. SCRIPTA VOLANT La anul 1890, Ianuarie 28, Ca­rol I a promis că va dărui Con­siliului comunal de Bucureşti o statuă a Libertăţei. A trecut doi ani şi mai bine şi statua nu s’a dat încă. ’ VERBA ET SCRIPTA VOLANT Datoria primului ministru de la 1866 și de la 1892 este de a spune Suveranului său că nu este mai mare rușine pentru un Cap încoronat de­cât de a nu respecta cuvîntul Séu, iscă­litura Sa. A. V. B. Grânele ruseşti PETERSBURG, 9 iunie.­­ După ştiri sosite la ministerul de interne, semănăturile de iarnă sunt satisfă­­cătoare; nu se poate rosti încă asu­pra semănăturilor de vară; acestea sunt îndoiate în vre­o 10 ţinuturi, dintre cari 7 din acelea care au fost lovite de sărăcie anul trecut. PETERSBURG, 7 Iunie.­Un ucaz imperial autorizează exportul tutulor felurilor de grâuri şi a produselor de grâuri, afară de secară, făină de se­cară şi ori­ce alt fel de tărîţe. JUSTIŢI­ET MILIT­ARA Intr’un mic articol, intitulat fr. F. R., arătâd destrăbălarea ce există în administraţia căilor noastre ferate, ci­tam numele unui funcţionar, din ser­viciul D-lui inginer Mănescu, care fu­sese în 1868 condamnat la munca oc­nei pe sece ani. Acest funcţionar se numeşte Ion Ful­­geanu. El s’a prezentat la redacţia ziarului cu câte­va acte, despre care trebue să vorbesc, pentru a putea trage la urmă cea mai tristă concluzie. Ion Fulgeanu mi-a prezentat certi­ficatul direcţiunei căieî ferate Bucureşti Giurgiu, sub No. 3087 din 11 Decem­brie 1873, prin care să constată că a servit impiegat de la 15 Maiu 1872 până la 1 Octombrie 1873, și că a în­deplinit serviciul său cu integritate și cu activitate. Ion Fulgeanu mi a prezentat ordi­nul Ministerului lucrărilor publice, sub No. 10.168 din 7 Octombrie 1873, prin care i se face cunoscut că, prin decre­tul Domnesc No. 1754, este numit co­misar poliţienesc clasa 1 la gara de Nord în Bucureşti. Ion Fulgeanu mi-a prezentat certi­ficatul Ministerului lucrărilor publice, sub No. 12.164 din 10 Decembrie 1873, prin care se constată că funcţiunea de mai sus a îndeplinit-o fără ca Minis­terul să fi primit vre-o plângere con­tra sa. Aici trebue să amintesc că Ion Ful­geanu a fost condamnat, la zece ani munca ocnei, de comisia oastei crimi­nală din București, fiind că la 1868 el era­ sergent în regimentul V de linie. Ion Fulgeanu mi-a prezentat breve­tul No. 91 din 1878, prin care i se conferă medalia apărătorilor Indepen­denţei, fiind­că el a făcut, ca sergent, în batalionul de geniu, toată campania din anii 1877 şi 1878. După examinarea acestor acte, am întrebat pe Ion Fulgeanu, cum a fost soldit de pedeapsa la care fusese osân­dit, căci condamnarea este pronunţată în 1868 şi îl văd funcţionar la calea ferată Bucureşti-Giurgiu în 1872. El m’a asigurat că, după ce a stat şase luni la arestul militar din Bucu­reşti, a fost graţiat. L’am întrebat cum a reintrat în armată şi cum a făcut campania peste Dunăre cu gradul de sergent. El m’a încredinţat că în 1875 s’a angajat în regimentul de roşiori ca soldat, şi că colonelul Kruţescu­­ a în­lesnit angajarea. A reobţinut gradul de sergent, cu care a făcut toată campa­nia — trecând la batalionul de geniu — şi în urma căreia a fost onorat cu me­dalia apărătorilor Independenţei. Declar fără şovăire că — nu gra­­ţiarea Domnească — dar purtarea lui Ion Fulgeanu de la 1872 până astă­zî, şi mai ales purtarea lui în campania din 1877—78, cu care a câştigat me­dalia apărătorilor Independenţei, l’au reabilitat în ochii mei. Dar pe de altă parte sunt în tot dreptul meu să mă întreb: — In CE ţară trăim? — Avem oare în R­­o­mânia o justiţie militară? Ion Fulgeanu este condamnat de con­­siliil de rezbel din Bucureşti — în 1868 să chema comisia oastei criminală—şi condamnarea a fost pronunţată cu o uşurinţă, cu o nedreptate atât de fla­grantă în­cât autorităţile militare nu au executat-o şi au ţinut pe condemnat timp de şase luni in arestul militar din Bucureşti, după care a fost gra­ţiat, în urma cererei tot a autorităţi­lor militare. Nu crede oare D. General Laho­­vary că justiţia militară de astă­zi este identică acelei din 1868 ? Nu crede oare D. Ministru de rez­bel că a venit vremea să desfiinţeze tri­bunalele militare pentru delictele şi cri­mele de drept comun, încredinţând ju­decarea lor tribunalelor ordinare ? A. V. B. Balotagiile in Belgia BRUXELLES, 9 Iunie. — Balotagiile au fost în cea mai mare parte favo­rabile liberalilor. Rezultatul total este cel următor: Cameră. Liberali 60, clericali 92 Senat. „ 30, „ 42 Procesul Ravachot PARIS, 9 Iunie. — Ravachot şi doî din complicii săi au compărut azî înaintea curţi cu juraţi din Montbrison sub incul­parea de 5 asasinate comise în departa­mentul Loarei. Ravachot recunoaşte cul­pabilitatea sa numai într’una din aceste crime ; el a desvoltat din nou în audienţă teoriile sale anarchiste obişnuite. S-au luat mari precauţiuni de către poliţie. ■ \ /K Generaţia de la 1848 E bine, e necesar ca în ocaziun importante să căutăm a reîmpros­păta în mintea cetitorilor noştri mi­siunea generaţiei de la 1848, cum a îndeplinit acea misiune şi greută­ţile prin care a trecut. Făcând aşa vom vedea ce măreaţă este genera­­ţiunea de la 1848 şi ce operă mare a îndeplinit. Cu moartea lui Dumitru Brătianu un membru ilustru al generaţiei de la 48 avem o ocaziune importantă când, exprimând regretele noastre sincere pentru bărbatul patriot, care şi-a pus tot sufletul său pentru ri­dicarea României moderne,­­ să es­­plicăm în acelaşi timp opera acelei eroice generaţii. La 1848 era în toată Europa o atmosferă revoluţionară. Lumea bur­gheză stăpânitoare după revoluţia franceză din 89 dăduse multe roade unite ; marea mulţime a oamenilor tot traiau lipsiţi de cele mai elemen­tare drepturi politice. Mai mult, ne­dreptăţile economice erau mai ca şi înainte de revoluţie. Formele politice pe jumătate feudale apăsau greu pe grumajii claselor populare. O schim­bare trebuia să se producă şi s’a produs. Această schimbare e însemnată în Europa prin revoluţia generală de la 1848. Multe State au scăpat de monar­hie, altele au căpătat sufragiul uni­versal precum şi reforme care folo­sesc lumei lucrătoare. La putere au venit pături burghezeşti mai demo­cratice. In urma unor aşa de însemnate schimbări, ţara noastră — pe atunci principatele dunărene — nu putea ră­mânea neatinsă. Trebuia să cădem direct sub influenţa progresivă a Eu­ropei. In o situaţie identică era şi ma­rea împărăţie rusă. Şi acolo ca şi la noi relaţiile feudale erau tot în floare, deşi vîntul democratic ce sufla din Europa începea să le topească, cum se topeşte zăpada la început de pri­măvară... Mulţămită revoluţiei europene de la 48 iobagi a căzu şi în Rusia, căzu şi la noi. Dar pentru îndeplinirea acestei mari reforme revoluţia europeană n’ar fi fost de ajuns, dacă în ţară nu s’ar fi aflat acea pleiadă de tineri patrioţi şi entusiaşti care trăiţi în Paris, în mijlocul mişcărilor revoluţionare de acolo, au transplantat ideile liberale­­democrate în ţara noastră. Şi grele lupte au dus. Ţara era în posesiunea marilor proprietari te­­rieni feudali. Ţărănimea secătuită şi stoarsă după zeci de ani de domnii fanariote, era incapabilă de ori­ce acţiune. Zapciî, cari depindeau de boeri, erau şi ei impilătorî ai popo­rului. Generaţia de la 48 avea aşa­dar în contra el pe toţi ca duşmani. Şi cu toate aceste, au înfruntat calom­nia, prigonirile, exilul, şi au făcut să triumfe ideile lor. Şi după ani de sforţări şi de muncă titanică, ne-au dat în o bună parte din visele şi idealele lor. Generaţia de la 48 a încercat să ne pue în curent şi la nivelul celor­l­alte State europene. Numai când citeşti scrierile lui Du­mitru şi Ion Brătianu, a lui Rosetti şi Kogălniceanu, atunci poţi vedea munca lor de uriaşi şi progresul co­losal ce lam făcut. Azi când trăim în libertate şi ne bucurăm de stimă în ochii Europei, când ne considerăm ca Stat civilizat trebue să ştim că in mare parte, da­­torim generaţiei de la 48, acelei ge­neraţii de eroi, şi al cărui ilustru re­prezentant era şi Dumitru Brătianu. Ei bine, acestei generaţii de titani i se aduce două soiuri de obiecţiuni 1) că a introdus liberalismul o haină prea largă pentru corpul României, şi 2) că reformele n’au fost destul de complecte şi n’au dat toate roa­dele aşteptate. Vom discuta in numărul viitor a­­ceste critice. Eduard Dioghenide. Afacerea Belceff SOFIA, 9 Iunie. Actul de acuzaţie î afacerea asasinatului Bel­ceff s’a comun­cat azi acuzaţilor. — Mâine şedinţă prel­­inară a tribunalului spre a fixa data cân va începe procesul. Mai mulţi advocaţi au fost deja anga­jaţî de acuzaţi. De Dincolo Nu suntem de părere de a se face din ţînţar armăsar şi de a cheltui multă cer­neală şi hârtie pentru un ce neînsemnat. Din această pricină noi nu am insistat a­­supra misiunei vienneze a delegaţiuneî ro­mânilor de dincolo de cât ca simplii cro­nicari, considerând această cerere de au­dienţă ca un episod numai, neînsemnat dar caracteristic, în lupta fraţilor noştri pentru unitatea culturală a neamului. Revenim azi, nu asupra misiunei în sine căci acordarea sau neacordarea de au­dienţe împărăteşti, nu poate să schimbe întru nimic serios situaţia Transilvănenilor, ci asupra celor ce s’au scris în astă ches­tiune, mai cu seamă în gazetele ostile cau­zei româneşti şi în special în Pester Lloyd, căruia „fanaticii Valache“ îi stau în gât şi îl ameninţă cu înecul ca pe lupul din fabulă. Revenim, nu pentru a răspunde, nici pentru a convinge pe adversari — departe

Next