Adevěrul, august 1892 (Anul 5, nr. 1252-1280)

1892-08-01 / nr. 1252

ANUL V.­No. 1252 EDIŢIA A DOUA NUMERUL 10 BANI ARONA ISSEKSTELE [ÎNCEP LA l&ŞI 15 ALE.FIE­CĂREI LUNI şl 99 platose tot«d5a-ars» înainta In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 case luni, 15 . . . 25 lel luni « 8 „ „ . 13 U» uiubIp In «IrăiRitel« 13 bani MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIATA Să te fereşte Române! de citiți strein în casă V* Alexandri. SAMBATA 1 AUCUST 1892 NUMERUL io BANI gANUNciURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc, NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Străinătate, direct la administraţie şi la toate Oficiale de publicitate. Anunciuri la pagina IV . III. J . , n . Inserţiunele şi Reclamele La Paris, ziarul se găsea mărul la bioscul­­e, 117,1 UN NUMER VEC: STRADA ACADEMIEI, IO ADIAINISTRAŢIA ie,­­ strada academie­­i,­­ ie Director politic: ALEX. V. BELDIMANU IO REDACŢIA . 0,30 b. linia Hrana Ţăranului Salubritatea­ publica Presa streina si cansa româna­tionalism­ si in­ternationalism Bursele la „Asilul Elena Doamna" LICĂRIRI Bucureşti, 31 Iulie 1892 Hrana ţăranului Am arătat starea în care se gă­sesc locuinţele sătenilor noştri. Ces­­tiunea e foarte importantă. Locuinţa are o mare înrîurire asupra fizicului şi moralului locuitorilor. Foucher de Careil zicea cu drept cuvânt: Spu­­ne-mi unde locueşti, ca să-ţi spun cât eşti de sănătos, iar înţelepciunea po­porului italian a plasticizat şi mai bine acest adevăr în proverbul: Unde nu intră soarele, intră doctorul. „Casa — zice cu drept cuvent. D. Dr Istrati în interesanta sa­ scriere O pagină din viaţa contemporană a României, — casa pentru familia rurală este ţara în mic; acum o neîngrijeşte şi poate că ex­cesul de muncă ce i se cere, justifică a­­ceasta: el e desgustat şi tâmpit. A-i da însă o casă salubră şi curată, a-1 face să o iubească, este a-1 fixa ţăreî, pe care o va iubi maî mult. Este a contribui la progresul ţăreî“. Şi în alt loc D-sa zice : „Să ştim dar bine că pe cât timp aice (în casa ţăranului) va dura încă mizeria şi decadenţa în care se află acum sătenii noştri, să fim siguri că în studiile noastre demografice nu vom avea a înregistra, — ceea ce am început deja a face, — de cât pierderea noastră prin degenerarea rasei­. Dar nu e numai locuinţa care face ca rasa noastră să degenereze, mai e de asemenea şi hrana, după cum sunt şi bolile de care ţăranul suferă şi care-i sleesc cu desăvârşire pute­rile. Să cercetăm pentru astăzi foarte pe scurt cestiunea hranei ţăranului român. „Mizeria creată locuitorului desgustat de viaţă,—zice D. Dr. Istrati în aceeaşi carte p. 265. — demoralizarea în care se află­ sdrobirea bunelor sale gânduri; to­tul a contribuit a-l aduce în această mi­zerabilă stare, în­cât să nu ştie nici chiar cu ce se va nutri mâine11. Ţăranul se hrăneşte într’adevăr foarte rău. Din acest punct de ve­dere trebue să o spunem că şi bi­serica creştină e vinovată. Posturile pe care ea le cere sunt o adevărată sălbătăcie. Ele nu sunt o săptămână, o lună, două, pe an, ceea ce tot s’ar mai înţelege, ca o schimbare de regim alimentar. Socotind Mercurile şi Vinerile (şi mai fie­care ţăran pos­teşte o a treia zi pe săptămână, mai ales Lunea, ca să fie cu noroc) pos­turile formează mai bine de jumă­tatea anului. Şi ţăranul e evlavios. Gradul înapoiat de cultură îl face să fie bigot în înţelesul cel mai reu al cuvântului, înainte de toate el vrea să se pue bine cu D-zeu. A ucide un om pentru dânsul nu e un păcat mai mare de­cât a se înfrupta în Vinerea patimilor. Când ucide un om, sufere omul; când se înfruptă în zilele oprite, suferă D-zeu. Şi D-zeu e mai neiertător pentru aceste din urmă greşele. Dar chiar dacă ţăranul nostru n’ar fi bigot în acest sens şi în aşa grad, chiar dacă el ar fi pregătit să înţe­leagă altmintrelea, într’un chip mai raţional, şi religia şi cultul, ce s’ar întâmpla? El tot n’ar putea să se hrănească mai bine de cum se hră­neşte, din cauză că condiţiunile eco­nomice în care trăeşte nu-i permit. Aşa în­cât postul pentru dânsul e de fapt o simplă scuză şi o mân­­gâere, după cum era pentru vulpea din fabulă înălţimea la care strugurii se găseau aşezaţi. Şi ca cea mai bună dovadă că aşa este, ne poate sluji faptul, că chiar în zilele când prescripţiunile bisericeşti îl învoesc să mănânce de frupt (carne, lapte, brânză, etc.) el tot n’o face, pentru cuvîntul foarte simplu că nu are de unde. Cu ce se hrăneşte mai mult ţă­ranul ? D-nii P. S. Aurelian, Ioan Ionescu, Dr. Felix, Dr. Istrati, Dr. Obedenaru şi alţii cari s’au ocupat cu această cestiune au arătat-o. E o mizerie în­treagă . Mămăligă cu ceapă, cartofi şi alte câte­va zarzavaturi, rare­ori brânză şi foarte rare­ ori carne. In unele judeţe, mai ales pe malul stâng al Dunărei ardeiul are un rol însem­nat în alimentaţiune... „Mii de oameni — zice D. Dr. Istrati— se nutresc cu mămăligă şi cu câte un ar­­deiu crud, cu sare, sau copt pe spuză şi cu puţin oţet.“ Dar ardeiul nu e de loc nutritiv şi mai ales ardeiul mic „e cauza a o mulţime de afecţiuni cronice ale sto­­mahului la ţară şi poate fi considerat ca un stimulent la abuzul băuturilor spirtoase “ Aiurea D. Dr. Istrati spune că „sunt sate întregi în care abia una sau două familii au câte­va cuiburi de cartofi.“ Pe alte locuri „urzicile con­­stitue mai nu­mai singure, cu usturoiul şi ceapa, alimentele întregei primă­veri. “ „Ceea­ ce e curios şi paradoxal­­— mai adaogă D-sa, — e că aceasta se întâmplă în o ţară agricolă, de unde se exportă ce­realele în Europa, care a ajuns chiar până a fi numită de gazetari grânarul Euro­pei, şi în care nu se află de­cât a patra parte din populaţia ce cu fericire ar putea trăi în ea. „Anul acesta la Titu, unde se află o fabrică de rachiu, căte­ va sate din pre­­jur se duceau de culegeau borhotul (por­cirla) acră ce se leapădă de la fabrică, pe care o uscau şi făceau mălaiurî cu ea. „Adăugaţi făină de ghindă, de coceni de porumb, de coajă de copaci, tot soiu de bureţi şi rădăcini ce mănâncă, — şi a­­tuneî vom vedea mai bine starea în care se află ţăranii.“ Şi D sa închee arătând că lipsa unei hrane substanţiale, nutritive, de cauza slăbiciunei, morbităţei, morta­­lităţei şi mai ales a puţinei resistenţe la muncă şi chiar a lenei ţăranului nostru.11 Locuinţa rea, nehigienică, hrana proastă şi insuficientă, munca une­ori excesivă, necumpătată sunt is­­voarele a o mulţime de boale, care decimează populaţiunea noastră ru­rală, îi slăbesc energia şi fac să de­­genereze rasa. Despre această cestiune ne vom ocupa într’un articol viitor. Ioan N. Roman: A se vedea Ultime Telegrame la pagina III, putinţă Capitala de unde focare mur­dare, merită laude. Noi ne-am grăbit a publica adresa primăriei şi a atrage atenţiunea pu­blică asupra ei. De­cât, avem o obser­vaţie sau mai drept o propunere de făcut. Propunem D-lui loco­ţiitor de pri­mar să numească o comisiune compusă din mai mulţi consilieri, ajutori, şeful serviciului salubrităţei, şi în care co­misiune să figureze şi membri ai pre­sei. O dată această comisiune alcătuită să viziteze pe neaşteptate oţelurile şi restaurantele din Capitală, şi asigurăm pe D. N. Filipescu că murdăriile ce se vor descoperi vor întrece cele mai pesimiste închipuiri. Numai aşa s'ar putea stîrpi focarele de infecţie. Ştim însă că această propunere nu va fi luată în consideraţie, căci inte­resele electorale primează chiar viaţa cetăţenilor. Totuşi aşteptăm. Argus. Salubritatea publică D. N. Filipescu, loco­ţiitor de pri­mar al Capitalei, a avut o idee neme­­rită când, adresându-se presei, a rugat ca ea să invite pe cetăţeni ca să de­nunţe toate cazurile de necurăţenie pe care le ar constata, precum şi abaterile de la regulamentele comunale în ceea­­ce priveşte salubritatea. De­şi nu suntem amici politici cu D. N. Filipescu, dar imparţialitatea ne obligă să recunoaştem că graba ce pune D-sa în a asigura pe cât e cu Nationalism sittritMlisi S’a observat un fapt demn de re­marcat. La ivirea unui partid nou, întotdeauna chestia de naţionalitate şi de internaţionalism se pune pe tapet. Grupările vechi se declară de naţionale şi aruncă acuzarea de in­ternaţionalism şi cosmopolitism la adresa grupărilor noul. Mai mult, grupările vechi revendică numai pen­tru ele patriotismul şi iubirea de ţară, iar grupările noul sunt tratate dacă nu de vîndute, apoi de absolut lip­site de patriotism şi chiar de anti­naţionale. Ce însemnează aceasta ? Cum întâmplă acest fapt ? Vom căuta să explicăm. De mai bine de 40 de ani ţara noastră, clasele noastre sociale, tind a se ridica la nivelul celor­lalte ţărî civilizate şi a -şi asimilia instituţiile, ştiinţa, artele, etc. Perioada de 40 de ani reprezintă aceste sforţări spre civilizare, pe care le face ţara nostră de când aspiră la o viaţă liberă. In general putem spune că sfor­ţările făcute au fost încoronate cu succes. Viaţa civilizată europeană s-a desvoltat prin oraşele noastre. Legi, instituţii, şcoli, ştiinţe, arte, literatură, armată etc, există astăzi ca în apusul Europei. Aceste sfor­ţări cresc necontenit. De la aceste neîncetate sforţări şi evoluţii, de la această muncă necurmată, mărturi­sim, au isvorit multe dureri, multe decepţii. Dar necontestat un fapt important se degajă, că noi românii trăim o viaţă în mare parte interna­ţională. Aşa, dacă ne raportăm la parti­dele noastre politice, apoi vedem că avem partide de toate felurile şi de toate nuanţele, ca un ţerile cele mai civilizate din Europa. Avem partide reacţionare şi partide radicale, socia­liste, republicane, care toate şi-au­ împrumutat ideile, principiile, de la partidele aflătoare in apus. In rea­litate partidele n’au caracterul abso­lut naţional, ci ele sunt şi interna­ţionale. Tot aşa şi cu viaţa socială. Pu­tem spune că trăim în mare parte o viaţă internaţională. Şi acest fe­nomen sa esplică prin legăturile ce avem cu Europa şi prin influenţa ei. Insă faptul cel mare, cel impor­tant este că adaptăm internaţionalis­mul la naţionalitatea noastră şi ast­fel ceia ce introducem, asimilăm şi a­­daptăm la caracterul de naţio­nal. Din acest punct de vedere toate partidele sunt şi naţionale şi inter­naţionale in acelaş timp. Acuzaţiile ce vechile par­tide aduc pe tema internaţionalizmului la a­­dresa nouilor grupări sunt neînte­meiate întru cât şi ele în fond sun internaţionale; iată adevărul. Insă există un partid la noi, care nu se mărgineşte la internaţionaliz­­mul neevitabil care lam­ văzut mai sus, ci se întinde la un internaţio­­nalizm înalt, visător, ca şi cum n’ar fi confinii naţionale. Acest partid, care nu e altul de­cât cel socialist, pre­conizează un internaţionalizat ilimi­­tat şi necondiţionat. Aşa, în chestia Românilor de peste munţi, socialiş­tii nu privesc cu simpatia mişcarea pentru uniunea naţională şi vorbesc de fraternizarea muncitorilor români cu cei unguri, cu alte cuvinte bur­ghezia română e considerată ca duş­mană în chestia românească şi mun­citorii români trebue să întindă mâna fraţilor lor Unguri.... Acest soiu de internaţionalizm pe lângă că e utopic apoi mai e şi stri­cător pentru moment, căci tinde a paraliza chestia românească în e­­senţa ei. Dacă partidele vechi îşi exagerează patriotismul şi aduc acuzaţii nefun­date de un internaţionalizm exage­rat, când şi ele au acel caracter in­ternaţional, apoi tot aşa greşesc par­tidele socialiste, când în toate ches­­tiele, chiar şi în cele naţionale se declară de internaţionale Noi republicanii-democraţi înţele­gem alt­fel lucrurile, înţelegem in­ternaţionalismul în organizarea noas­tră internă, în lupta claselor, dar în politica externă nu-l admitem. Acolo suntem pur naţionalişti şi căutăm să ne păstrăm naţionalitatea cu toate cuceririle politice, economice şi cul­turale internaţionale ce le-am făcut, mai cu seamă astă­zi când chestia naţionalităţilor e la ordinea, zi­ei. In acest sens şi în contra tacticei urmate de socialiști ne-am ridicat în­tr’un articol intitulat Românismul. Acest articol mi-a atras însă în schimb o ploae de injurii. D. Const. Mille, redac­torul ziarului Munca, în două numere consecutive, discută și se încearcă să mă combată. Firește, n’am nemic de zis. E slobod fie­care sâ'şî arate ideile. La rîndul meu voiu căuta să scutur articolul D-lui Miile, de injuriile nume­roase ce conţine la adresa mea şi să discut obiectiv teoria internaţionalis­mului faţă cu naţiunea română. In articolul viitor sper să pot do­vedi că în actuala stare de lucruri, chiar partidul socialist de multe ori nu poate lucra în mod internaţional şi că de multe ori pune chestiunea naţională mai presus de internaţio­nalismul absolut. Apoi voia arăta că internaţionalismul ce-l afectează so­cialiştii în chestiunea românească e numai pe hârtie. Eduard Dioghenide. Presa streina si cauza româna Ziarul istrian La Provincia, care apare în Capo-Distria, publică în No­­săă de la August o foarte interesantă dare de seamă, asupra raportului general al Ligei culturale pe anul 1891, din care extragem următoarele : Liga Românilor pentru unitatea instruc­ţiune­ are acelaşi scop ca şi Schulvereinul Germanilor, ca şi cunoscutele societăţi slave, ca şi Liga noastră naţională, şi ca socie­tatea Dante din regatul Italiei. In acest raport general asupra activităţei comitetu­­ui central, care şi­ are reşedinţa în Bucu­reşti, se vorbeşte despre silinţele Români­­ei pentru apărarea limbei lor în Tran­silvania şi Ungaria, ţări locuite de Români, contra Ungurilor, care cearcă să-i sugrume. Este vorba de 11 milioane de descendenţi ai gloriosului popor român, cari, în mij­locul Germanilor, Slavilor şi Ungurilor, luptă de secol­ cu glorie pentru a’şî con­serva naţionalitatea lor şi a’şi ridica gla­sul pentru a’şi susţinea drepturile lor, fă­când ast­fel din ce în ce maî anevoioasă înţelegerea mult încurcatei cestiunî a Orien­tului. Pe lângă discursul D-lui Lupulescu s’au adăogat felurite note şi documente, 61 la număr, dând dovadă de activitatea comi­tetului în diferitele ţări din Europa, şi răspunsurile ziarelor şi a diferitelor socie­tăţi favorabile sau contrare cauzei române. Printre notele foarte importante, este a VII-a, care ne prezintă o dare de seamă a unei conferinţe ţinută la Paris în fa­voarea cauzei române, de D. Ocăşanu, şi în care cetim textual următoarele cuvinte. Rog pe cetitorii istriatii de a le ceti cu luare aminte din cauza consecinţelor ce vom trage din ele în interesul cauzei is­­triane . In această conferinţă D. Ocăşanu, se ridică la origina poporului român, care începe cu cucerirea Daciei făcută de îm­păratul Traian. Cucerirea aceasta, cu toate consecinţele ei, este aceia, care a consti­tuit elementul etnic al formaţiunei şi al existenţei poporului român, răspândit în Ungaria, în Transilvania, în Basarabia Bucovina, etc. Continuitatea existenţei Românilor în Dacia, de la Traian pănă în zilele noastre, a fost expusă şi probată cu belşug în con­ferinţa D-lui Ocăşanu. Cu autoritatea multor scriitori antici şi moderni, densul combate teoria emigrăreî Românilor în secolui 11, 12 şi 13, teorie după care Maghiarii pretind a fi locuit ei aceste ţâri, înaine de cuceririle romane , şi se cred de­ prin acest fapt autorizaţi de a maghiariza pe emigraţii Români, (pag. 32). Intoleranţa Maghiarilor s'a ascuns mult timp sub masca unui liberalism în cavale­resc şi s’a silit tot-d’a­una de a■ reprezenta rezistenţa celor-l­ alte naţionalităţi şi în spe­cial a Românilor sub aspectul unui servi­lism dinastic. Astă­zî acest adevăr stabilit pe baze so­lide, se leagă, pe pagina 61 cu scrisoarea studenților croați din Viena, adresată Ro­mânilor, Viena, 25 Martie 1891. Scumpi Colegi, Noi vă mulţumim călduros de trimite­rea memoriilor studenţilor români. Felul ■bărbătesc în care voi vă prezintaţî înain­tea Europei neoficiale, ne-a consolat adine şi sincer, pentru că lupta pe care o susţin Românii în Ungaria în contra nedreptăţeî este aceiaşi pe care o susţin şi Croaţii. Interesele noastre sunt comune, inimicii noştri au unul şi acelaş nume. Acuzaţiu­­nile pe care voi le puneţi înainte în me­moriul nostru în contra banditismului pol­itic modern, vor părea de necrezut Euro­pei neoficiale. Dar noi care trebue să su­portăm acelaş jug, noi vă înţelegem şi vă aprobăm în toate. Voi vorbiţi în numele dreptăţeî şi al civilizaţiuneî oprimate ; şi cauza dreaptă trebue să triumfe. Studenţii Croaţi din Viena. De­şi scris într’un stil cam pretenţios, sensabil verstei, noi aprobăm din toată i­­nima generoasele simţimente ale tinerilor Croaţi, şi a Cehilor dintr’o scrisoare care precede pe aceasta. Din contră, cu mare neplăcere căutăm în zadar o broşură’ o adresă de acelaşi fel al studenţilor Ita­­ieni din Viena, care cu această ocaziune nu s’au arătat destul de vioi, pentru a susţine cauza unui popor, de care suntem egaţî prin atâtea legături de simpatie şi de rasă. După ce autorul face oare-carî compa­­raţiunî între cele ce se petrec în Transil­vania şi Croaţia şi după ce adresează stu­denţilor din Italia o mică admoniţiune, dînsul conchide ast-fel: Printre diferiţii subscrişî, citesc numele ilustrului Bonghi, del Martini, etc. Şi pe acela al reporterului nostru Eugen Pono­­vicî. In fine lucrarea e un opuscul im­portant, pe care compatrioţii noştri is­­triani, ar face bine să-l citească pentru a’şi pune în cuget ca să încerce şi eî ceva analog, şi pentru a atrage atenţiunea Eu­ropei neoficiale asupra condiţiunilor noas­tre actuale de viaţă. Trimitem în cele din urmă salutările noastre din Istria fraţilor Român. Pe mun­ţi noştri locuesc acum puţine mii de Ro­mâni (Cici), sufocaţi de slavism, şi dieta istriană n’a uitat ca în ocaziunile solemne să le susţină drepturile lor. Acest fapt

Next