Adevěrul, august 1892 (Anul 5, nr. 1252-1280)

1892-08-05 / nr. 1256

duc în totul după cel german­. Iată explicaţia. Cred, dar că am dovedit încă o­­dată că socialiştii nu sunt interna­ţionali şi că internaţionalismul ce-l afectează D. Miile în chestia româ­nească, este numai pe hârtie şi nu se potriveşte cu faptele reale. In No. viitor voi­ termina seria acestor articole cu niște considerații /vin/hm n-nn arc 1 cn ioafQATI­q! Eduard Dioghenide. WWWMERCURI 5 AUGUST 1892 Ei cunosc maî bine ca orî-cine atacu­rile pline de invective aruncate de unguri la adresa noastră; ei ştiu cât de lesne se poate arunca bănuiala de neîncredere a­­supra unui om, ori cât de bine văzut ar fi el, când nu ia precauţiunile necesarii, spre a fi la adăpostul ori­cărei învinuiri. Să se gândească că printr’o asemenea pro­cedare neautorisată şi necontrolată, dau presumţiunea pentru inimicii neamului ro­mânesc de a lega iniţiativa unei mişcări,­­ pornită dintr’un adevărat suflet patriotici şi naţional, de atracţiunea interesului pe-­ cuniar şi că o asemenea presumțiune el în stare să compromită întreaga noastrăl întreprindere. 1 August 1892. I Leonida Colescu. I student. Decemviratul şi mişcarea naţionalăi) Este puţină vreme de când evenimen­tele produse în Transilvania au determi­nat aci în ţară o mişcare de protestare contra atrocităţilor comise de unguri. Stu­denţii, fiind la înălţimea posiţiunii lor, au luat în mână iniţiativa şi conducerea a­­cestei mişcări, făcută în scopul de a arăta în faţa Europei nelegiuirile ce se petrec într’o ţară civilisată şi pe de altă parte a demonstra că Românii din Regatul li­ber nu sunt indiferenţi la suferinţele ce de ani îndură fraţii lor transcarpatini şi că într’un moment dat sunt în stare de a lua pe faţă, cu ori­ce risc, apărarea unor drepturi sfinte, ce ungurii le calcă în picioare în sfruntarea principiilor de libertate şi egalitate a popoarelor, procla­mate de altminterea în dualistica monar­hie. Menirea dar a acţiune! studenţilor era din cele mai frumoase şi măreţe ; intere­sul ce dânşii au câştigat în populaţiunea ţârei era maî dinainte asigurat de carac­terul cause!; succesul însă ce l’au do­bândit trebuia sa-î întâlnească reci şi în deplina conştiinţă a îndatoririi ce ’şi o luase; erau obligaţi ca un moment să nu-l eclipseseze, o clipă să nu devieze dânşi de la calea dreaptă şi făţişă ce a stat di la început deschisă lor. Mişcarea studenţilor trebuind să aibă o direcţiune, era natural ca să fie pusă sub conducere. S’au instituit atunci un com­i­tet de studenţi şi de oameni însemnaţi cu însărcinarea de a pregăti şi conduce întreaga activitatea necesară pentru ţine­rea unei întruniri publice de protestare contra nelegiuirilor comise de unguri a­­supra românilor din Transilvania. Meetin­gul s’a ţinut în Bucureşti la 14 iunie succesul său strălucit este astă­zi cunos­cut de lumea toată şi nu e nevoe de a­­reaminti aci. Studenţii delegaţi anume pentru această manifestaţie, nu şi-au depus mandatul lor o dată ce­­şi-au îndeplinit misiunea, e sub titlul de Decemviri au continuat să facă propaganda prin ţară, să provoac întruniri în principalele oraşe: Ploeşti Târgovişte, Călăraşi, Giurgiu, etc. Cu toate că scopul manifest urmărit , dânşii avea acelaşi caracter nobil ca a mişcărei de la început, era totuşi, o da­torie, aşa cred eu, de corectitudine îi purtarea lor ca să provoace o întruni­r de studenţi şi să-şi dea seama acolo­­ resultatul misiune!, cu care fi însărcinau colegii lor, descărcându-se în modul acest de mandatul ce le fusese încredinţat­ .. atunci dacă aveau credinţă că mişcare începută urma să fie continuată, putea solicita studenţilor prelungirea acest­­ mandat. Şi această datorie a aşa zişilor deceni viri se impunea cu atât maî mult cu ct cu ocasiunea meetingurilor se pusese î vânzare, în numele studenţilor, ziare, cc carde, etc. şi că nu se ştia în folosul ci provenea beneficiul resultat, care dup spusa unor colegi ai mei, ajunsese a considerabil, graţie bunei-voinţe a publi­cului român. Erau deci obligaţi delegaţ să vină să dea socoteală de cum s’au în­trebuinţat fondurile dobândite, pentru c să cunoaştem atât noi, aceştia mai înde­părtaţi de cercul olimpic al decemvirilor destinaţiunea sumei retrase din mişcare la care fusesem conduşi,­­ cât şi lume cea­l­altă să ştie ce devin banii daţi. Nu cunosc din ce cause conducător întrunire! de la 14 Iunie n’au ascultat­i această obligaţiune, a cărei conştiinţă sti sigur că o posedau, ci cum am zis, a ţinut să imite pe decemvirii romani pre­lungind cu de la sine putere misiunea c­­e fusese încredinţetă numai timporar. Nu voesc a acusa pe nimeni, nu ai gândul să ridic cea mai mică bănuială a­supra onestităţii acelora cari­ au fost ales de studenţi; nu imput pănă acum de­ci un fapt de pură corectitudine ce cred­e c’ar fi trebuit urmată. Atunci când e vorba de bani,—şi n ştiu cum s’a făcut, că grozav s’a am­es­tecat cestiunea banilor în mişcarea naţii­nală—se impune ca cine­va să lucreze c cea mal mare reservă, să-şi Inconjoai activitatea cu cel maî serios control. £ creadă prietenii mei decemviri, precum cei-l­alţi studenţi, în numele cărora lucrează, că cu timpul o naturală şi jus­tificată curiositate se naşte printre oamen ca să afle adevărata destinaţiune a fon­durilor, care sunt adunate cu buna-vo­inţa lor. Să ia în vedere stimaţii mei prietei A. Eliescu şi E. Antonescu, principes d cemvirum, cât de grea devine acum situa­ţiunea în care s’au pus faţă de lume, a­tât pentru scopul pe care -l urmăresc , şi pentru propria lor consideraţiune. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpâni şi 4 de slugi cu tot locul lor și îm­preună cu locul de alături, unde se ţine târgul de țuică, soseau * Bonaparte No. 7, se vând în condițiuni excepțional de favorabile* întinderea suprafeței totale a ambelor locuri, e de metri patriţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vina de la Herestráu. Memerite pentru instalaţiu­­nea unui stabiliment de indu­strie. Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului nostru. 1 — «4M»«--• 1). Publicăm articolul D-luî student Leonti Colescu, pe propria D-sale răspundere. INFORMAŢIUNI Rugăm pe toţi cetăţenii, cari au fost buzunar­iţi, şi cari vor fi buzunăriţi in numele prince­­sei Maria de Edimbourg, să bi­­ne­voiască a veni la redacţiu­­nea noastră, pentru a ne face cunoscut numele agentului po­liţienesc care ’l-a buzunărit, şi suma de care au fost buzuna­­riţi. Cetăţenii pot fi siguri de cea mai mare discreţiune. Cu acceleratul de azi dimineaţă, via Predeal, au plecat la Berna (El­veţia) studenţii universitari Antonescu Em., Policrat D , Eliescu Aurel, Agente Gorneliu, Ştefanescu Goangă, Paulian G., Pantazi Emanoil, Gihoschi St., Po­licrat Mihail şi Vasiliu G. Dânşii vor presenta la congresul internaţional de pace şi arbitragiu din Berna un memoriu, şi vor aduce în discuţiunea congresului, cestiunea românilor transilvăneni. Memoriul se tipăreşte în Elveţia, de­oare­ce dacă se tipărea aci, era posibil a fi confiscat la graniţă de Unguri. Am atras atenţiunea D-luî Nicu Fili­­­­pescu, loco­­ţiitor de primar, asupra şanta­■ gielor pe care le fac unii agenţi sanitari, ameninţând cu procese de contravenţii pe­­ acei proprietari sau chiriaşi de case, cari­­ nu sunt dispuşi de a le da câte un bacşiş. Se vede însă că D. Filipescu a neglijat ■ să ia măsuri în contra celor abuzivi, căci alt­fel unii agenţi sanitari, printre cari , excelează un băeţandru cu numele de A­­L­lexandru Lesviodax, n’ar maî abuza de­­ puterea pe care o au, ci şi-ar vedea de treabă.­­ Acest Alexandru Lesviodax, care abis­­­erî a părăsit băncile şcoalelor primare, nic­­ înţelegem prin ce minune a ajuns agent­­ sanitar, căci nu e vrednic să stea nici 24 ■ de ore în acest post, care astăzi este a­­­­tât de dificil. Băieţandrul agent sanitar, în loc să -şi­­ vază de treabă, îşi petrece toată vremea­­ în Cişmegiă, înscenând scandalurile celt­e maî ordinare în faţa chioşcului, ameninţă­­ şi sfânţueşte lumea fără nici o ruşine. E I caută murdăria acolo unde nu o poţî găs de loc, adică în Cişmegiă, şi nici prin gânc I nu ’I trece să intre prin curţile murdare­­ din despărţământul său, căci proprietari­i acestor curți ştiu să facă acte de gene- 1 rositate față cu mucosul agent sanitar.­­ Supunem acest caz atențiunei D-luî Nici­­ Filipescu. care nici el nu e o stofă mai bună!* ca colegul său Foişoreanu. Aproape toate Camerile de comerţ­­ au făcut câte un memoriu despre­­ îmbunătăţirile şi modificările ce tre-­ buesc introduse in codul de comerţ, r Aceste memorii s’au presintat mi-1 m­inisterului domenielor, unde ele ser-1 ^ I vese de bază proectului de lege mo-­­ dificător al maî multor articole din codul de comerţ. T I D. efor loan Cantacuzino, conti-1; nuă cu inspecţiunile sale pe la spi­­­talurile Eforiei. Aceste inspecţiuni D-sa le face în I timpul nopţii, prin surprindere. Până acum nu s’a descoperit nici I un abuz, ori abatere de la regula-­ ment la spitalele Eforiei. Suntem informaţi că D. Chr. Ne-I Igoescu nu va candida data aceasta­ la colegiul vacant de Prahova. I Ast­ă-zî s’a prezentat la redacţie D. N. I S. Popescu, plângîndu-ni-se împotriva D-luî­­ jNiţă Tifirică, din calea Buzeştî No. 60,­ I care l’a bătut pentru că nu a voit să dea I I mărturie falsă într’un proces pe care Ti-I Iu­rică l’a avut cu un chiriaş al său. I Din certificatele medicale pe care nil i le-a prezentat, se constată că atât D. N. I IS. Popescu cât şi soţia D-sale au fost des-t jtul de greu bătuţi de acel proprietar sel- I Ibatic, în afacerile căruia ne mirăm căi [nu intervine poliţia, de oare-ce, după câtI [ni se spune, are foarte des obiceiul dej I a’şî bate chiriaşii şi pe cei cari au legă-1 jturî cu dânsul. In sfîrşit, după ce s’a jucat atâta I Ivreme de-a baba oarba cu ziarele­ [guvernamentale, cari l’au trimis dej­a[ atâtea ori în concediu la Golășeî, D. I' ministru de interne Lascar Catargiu ■ s’a hotărît să plece mâine pentru jur’o 15 —2o zile la moșia sa, de [Iunde va dirige afacerile departamen- 4 tului său cu un șef de biurou. ■ I In urma accidentului da ieri din­­ calea Văcăreşti, când s’a surpat zi­dul casei cârciumarului Grhiţa Pe-Itrescu, încă doi lucrători anume Ion I Vasile şi Costache Gheorghe, au în­­’reetat din viaţă.­­ Ast­fel dar dărîmarea zidului a­ „[pricinuit trei cazuri de moarte.­­ Parchetul urmează cu cercetările _ I sale. — I — I — ] ! Ediţia de lux a numărului de . I la 10 Maiu a apărut. 1 Numărul de exemplare tipă­­­­rit din această ediţie in culori i|e foarte restrîns. Cei ce doresc să-l aibă ca­­un document de moravuul re­­’­gale, sunt rugaţi a ne inainta­­ suma de UN LEU in mărci pos- Itale, in schimbul căreia i­ se va expedia un număr. Trimeterea exemplarelor se va face in ordinea primirei ce­rerilor făcute, asa in­cât cel­e­ cari vor prea întârzia, nu vor­­ putea fi serviţi. '­ Pe timpul verei ziarul Adeve­­­rul primeşte abonamente cain­­ii merii pentru ori­ce localitate,­­ atât în ţară cât şi în streinătate. In țară un număr costă 10­0 bani, în streinătate 15 bani. Cererile și banii trebue să se a adreseze STRADA ACADEMIEI , No. 16 (casa Carapati). N­­ ■ 4 AURELI­EN SCHOLL I Voinţa Naţională denunţă o noul­ă arestare ilegală ce a făcut comisarii secţiunei 38, un anume Foişoreanu Acest comisar arestează fără nic­i un monv pe D. Nae Niculescu, pro­­­prietar în calea Dudeşti No. 93, fi­­­ind că acesta a refuzat să se lase s­ă fi sfănţuit. D. Niculescu stă patri­­ pre arestat şi când reclamă parche­tului nu găseşte nici o satisfacţie de­oare­ce parchetul a delegat pen­tru anchetă pe comisarul Andronescu t . io CASA CINSTITA e I _____ La colţul stradei Jane Hading şi al bu­­­­­levardului Munnet,­Sully, se poate vedea njo casă burgheză de curând construită şi 14 J care este proprietatea D-luî Lancillon, fost el fabricant de trîmbiţe.—Furnisor al mari­­lî neî elveţiene, D. Lancillon s’a retras din­­ afaceri când s’a găsit stăpîn pe un venit­­ de 40.000 franci. D-na Lancillon, născută u Grosboix, este cu 18 anî mai tîneră de cât­­ bărbatul său, care are aproape 50. [ D-na Lancillon (Berthe Elisabeth), este I de o talie mij­locie, bine ținută pe nişte “[şolduri zdravene, care indică o rară îm­­­­ belşugare de grăsime în spate. Părul tras I. pe frunte şi ochii vioi îi dau un aer deo­­sebit. Se poate ghici într’însa o femee­e foarte prefăcută. Şi, cu toate acestea D-na Lancillon este cea mai onestă, cea mai curată şi cea maî a severă dintre proprietărese şi soţii. D. U J Lancillon o zice în toate zilele şi caută­­.[ecouri pentru a auzi repetându-se aceste ’ [cuvinte. [ Paul Duprunier, redactor al ziarului l~\„Chat Noir“, ‘căutând un apartament de l IT 1 _________1 . î • i _______w o picantului de trîmbiţe. Intrarea i­ s’a pă­­it plăcută și obloanele surîzătoare. Se p­rezintă portăresei și scoţându-şi pălăria, adresează un mare salut cu un surîs t­din de bunătate, al cărui secret îl are Iphonse Allais. — Ași putea, fără indiscreție, D-nă, în­rebă dînsul, să vizitez micul apartament î­n jos, care e de închiriat ?­­ — De­sigur, Domnule, răspunse portă­sasa și scoțând o chee din buzunar, a­­aose.­r — Eu trec înainte pentru a vă arăta d­rumul. Paul Duprunier, care tocmai moștenise umuşoara de 17.000 franci, găsi locuință c­e plac. Trei odăi de curând decorate şi cuhnie destul de mare pentru a putea f­ace să fiarbă două ouă şi un cotlet. Portăreasa adaose : — D. are și un balconaş de unde are 1 privelişte foarte frumoasă spre fundă-­­ ură.... — Minunat! strigă Duprunier şi numai , ie cât scoase să dea o arvună de 10 franci. * * * — Iartă-mă, zise proprietăreasa, nu pot ă primesc arvuna, înainte ca D-nu să se­­ înțeles cu proprietarul. — Ba da, lucrul este înțeles.... Ai zis că chiria este de şeapte sute cincî-zecî ranci pe an, prețul îmi convine. Mâine ne mut. — Dar trebue să iscăleşti contractul cai întâii»... — O să fie lung ? — Oh! nu, este tipărit. — Ei bine ! atuncea ? — Vezi că este o mică condițiune. — Care? — O să v’o spue D. Lancillon. — Unde scade D. Lancillon ? — In etagiul de sus. — Este acasă ? — Negreșit. — Atunci haidem la dînsul. * * * D. Lancillon, îmbrăcat într’un halat bo­­gat, era întins pe un fotoliu mare și pă­rea că citește Petit Journal. — D. vine pentru etagiul de jos, zise portăreasa care se retrase apoi îndată, mergând d’andaratele. — Ah ! ah ! face D. Lancillon, punând jurnalul pe masă, îți place bonboniera asta, tinere ? — Da, foarte mult, Domnule. — Ce profesiune ai ? — Muzicant. — Cânţi din harpă ? — Nu, domnule, compun poesii şi şan­­sonete, ca D. Jules Jouy şi Louis Marso­­leau ; alţii le pun în muzică. — Şi... au avut succes ? — Oh ! Domnule. D-ra Jvette Guilbert a primit ultima mea compoziţie pentru cir­cul Fernando. — Drace ! Drace ! — Şi sunt însărcinat cu a treia parte a revistei de sfîrşitul anului pentru casi­­nul Levallois Perret. Lancillon era iubit. — Șezi, Domnule, îi zise el. Apoi, frecându-și nasul cu o emoțiune vădită, continuă : — Sunt foarte fericit să te am de chi­riaș, dar trebue să-ți spun că pentru re­putația casei mele, este oprit de a primi femei aci. Duprunier deschise ochii așa de mari în­cât ar fi putut trece un omnibaz întreg printre ei. — Ce ați zis ? murmură el. Lancillon părea încurcat. — Eu nu sunt de vină pentru măsura asta, zise el, ci nevasta mea care nu vrea ca asemenea lucruri să se petreacă în casa sa. Este o chestiune de educație. — Dar am o nevestică, răspunse Du­prunier. — Crescută în pension la Oiseaux ? — Nu... la Bat mort. — Ce vârstă aia ? — 18 ani. — Ai contractul de căsătorie ? — Nu încă... — Dar atunci ? — D­o­cam dată trăesc cu ea, dar o iau de soție mai târziu. — Desplar Domnule, dar nu pot să te primesc ca chiriaș. Dacă vrei să vorbeşti cu D-na Lancillon, ea îţi va da motivele sale, care sunt de nediscutat. — Poftim, înaintea D-tale a­­veam ca chiriaş un tînăr, pentru care toată lumea zicea că este un craidon... Ei bine, femeea mea la convertit. A şezut la noi trei ani și nici o dată nu s’a plâns, căci se găsea foarte bine. Duprunier se gândi că o dată contrac­tul iscălit, el va fi stăpân pe casa lui și prin urmare va putea să facă ce i-o plăcea, afară numai de vr’o clausă specială. El întrebă : — ’Mî dați voe să citesc contractul D­v. tipărit ? — Iată-1. Duprunier citi : „Chiriașul nu va putea să aibă nici câine, nici pisică, nici pa­pagal... — Dar șerpi, întrebă dînsul, este voie ? — Nu sunt prevăzuți, mormăi Lancillon. Duprunier continuă: „Chiriașul nu va­­ putea să cânte cu nici un instrument, care I face zgomot, ca toba, flașneta, trompeta. Numai trâmbița este permisă... Nici o clausă specială în privința sexu­lui frumos. — Bine! zise el cu o voce tare, pri­mesc condițiunea. — Nevasta-mi o să-ți explice ea însăși­­ motivele sale, făcu Lancillon. — O aștept cu nerăbdare, respunse Du­­pruniet. După trei zile se instală. A închiriat un elegant mobilier plătit cu zece franci pe lună și era fericit să trăiască în acest ax nou pentru dînsul. Portăreasa îi făcea menagiul, ceea­ ce îi economisia un fecior, căci D-na Lan­eillon, nu admitea presența vr’unei femei. # * * A patra zi, la 9 ore dimineaţa, Dupru­nier dormea dus, când de o dată auzi o uşoară bătae la uşă. — Cine-i acolo ? strigă dânsul. — Serviciu de inspecție, răspunse o voce dulce de miere. — Numai să pun pantalonii.... şi sunt al D­v. numai­de­cât. Duprunier se duse să deschidă şi văzu intrând, mişcată şi roşie la față, frumoasa durdulie D-na Lancillon, cu care se întâl­nise deja de două ori pe scară. — încuie uşa pe dinăuntru, zise ea, pentru ca nimeni să nu ne poată auzi. Şi ea zise lui Duprunier că vrea să rămâie onestă şi credincioasă bărbatului său, deşi el este de o sănătate şovăitoare şi de un temperament neplăcut; că ideea că vr’o altă femeie ar putea să guste la ea, în etagiul de jos, nişte plăceri de care ea nu se putea bucura o punea într’o mare excitaţie nervoasă care o putea dues foarte repede la mormînt... Se însufleţia vorbind, descria turbura­­rea nopţilor sale; şi era încântătoare. Dupunier i se aruncă la genuchi, îi a­­coperi mâinile cu sărutări și jură să res­pecte regulamentul casei. Conversația ţinu un ceas și jumătate ; după aceea D-na Lancillon se întoarse în apartamentele sale. * * * — Ei bine ? făcu fabricantul de trîm­­biţe, când întâlni pe Duprunier, femeia mea te-a făcut să înțelegi ? — Are nişte argumente foarte convin­gătoare respinse muzicantul. —• Să te păzeşti bine, adause proprie­tarul, are să vie în toate dimineţile ca să vadă dacă eşti singur. Coccius Amintiri despre Iulian Ştefan Iulian a murit! Cu toate acestea el trăeşte­­şi va trăi mult timp în aminti­rea noastră a tuturor cari l’am cunoscut ca om, l’am admirat ca artist de gania, l’am iubit ca prieteni. Sunt figuri de acelea, care, deşi se des­part cu trupul de astă lume plină de su­ferinţe, rămân totuşi cu sufletul printre cei vii. Şi Iulian a fost o figură, o figură interesantă, mare, o figură care caracte­rizează o epocă. Iulian n’a fost numai­­un geniu în arta dramatică; el a fost un abervator fin, un imitator neîntrecut, un om de spirit şi mai ales un nemeritor de momente psi­­chologice pe scenă, talent care-1 făcea să captiveze pe auditor și să-șî atragă aplauze nesfîrșite. Modest cum era din fire, nu umbla după succese,— ele umblau după dînsul, — nici nu se îngâmfa de aplauze. Adesea, chiar în intimitatea celor mai buni prieteni, as­culta distrat laudele ce se aducea talen­tului său. Vorbea de succesele altora, pu­nea în evidenţă talentul tinerilor săi co­legi, dar nu-i plăcea să vorbească de sine. îndatoritor, afabil, vesel, Iulian căuta tot­dea­una societatea prietenilor, adesea spre a uita unele nemulțumiri morale, de cari nu poate fi scutit nimeni pe această lume. Bietul om avea o copilă, oarbă din naştere, care fi făcea să sufere, pe dînsul şi pe soţia lui, cu atât mai mult, cu cât o iubea maî tare. In timpul din urmă, când cruda boală tipărise adinei urme pe figura­ î altă dată plină de viaţă şi de veselie, l’am auzit adesea zicând : „Ştiu că n’am s’o mai duc mult. Cel puţin de mi­ s’ar vota pensia, spre a asigura traiul nevestei şi al copilei mele nefericite“, împrejurarea că în sesiunea din 1891, nu i­ se votase pensia şi de Senat, căci Camerele se disolvaseră, a contribuit mult la agravarea boalei. Se temea ca fatalul sfîrşit să nu sosească înainte d’a i­ se fi împlinit dorinţa. „Murind eu, zicea el, şti­i bine că n’are cine să se maî intere­seze de văduva şi de orfana lui Iulian“. Şi avea dreptate; cunoştea bine oame­nii şi lucrurile. * Iulian ca artist a fost în­deobşte cu­noscut. Nu cred să fi ajuns un actor mai popular ca dînsul în aşa scurt timp. Ca om privat însă, nu sunt prea mulţi cari să-l fi apreciat, mai ales din punctul de vedere al originalităţii spiritului său. Ar fi interesant de a se scrie viaţa artis­tului, plină de peripeţii de la începutul carierei sale. Fiind­că însă n’am această intenţiune, nefiind prevăzut cu toate notiţele biogra­fice, mă voiu mărgini a publica, în câte­va numere, unele amintiri personale despre nemuritorul artist. Şi ori­cât ar fi de bruscă tranziţia, voiu începe . Adesea Iulian, cu răposaţii Costache Băr­­cănescu şi Mitică Herăscu, în compania unui sau două gazetari prieteni, se înfundau la doctorul Bălăşeanu, cârciumarul din faţa bisericei Sfântului Spiridon, spre a lua ceva medicamente. Era curând după succesul neîntrecut ce obţinuse Iulian în rolul lui Jupan din Ba­

Next