Adevěrul, august 1892 (Anul 5, nr. 1252-1280)
1892-08-05 / nr. 1256
duc în totul după cel german. Iată explicaţia. Cred, dar că am dovedit încă odată că socialiştii nu sunt internaţionali şi că internaţionalismul ce-l afectează D. Miile în chestia românească, este numai pe hârtie şi nu se potriveşte cu faptele reale. In No. viitor voi termina seria acestor articole cu niște considerații /vin/hm n-nn arc 1 cn ioafQATIq! Eduard Dioghenide. WWWMERCURI 5 AUGUST 1892 Ei cunosc maî bine ca orî-cine atacurile pline de invective aruncate de unguri la adresa noastră; ei ştiu cât de lesne se poate arunca bănuiala de neîncredere asupra unui om, ori cât de bine văzut ar fi el, când nu ia precauţiunile necesarii, spre a fi la adăpostul oricărei învinuiri. Să se gândească că printr’o asemenea procedare neautorisată şi necontrolată, dau presumţiunea pentru inimicii neamului românesc de a lega iniţiativa unei mişcări, pornită dintr’un adevărat suflet patriotici şi naţional, de atracţiunea interesului pe- cuniar şi că o asemenea presumțiune el în stare să compromită întreaga noastrăl întreprindere. 1 August 1892. I Leonida Colescu. I student. Decemviratul şi mişcarea naţionalăi) Este puţină vreme de când evenimentele produse în Transilvania au determinat aci în ţară o mişcare de protestare contra atrocităţilor comise de unguri. Studenţii, fiind la înălţimea posiţiunii lor, au luat în mână iniţiativa şi conducerea acestei mişcări, făcută în scopul de a arăta în faţa Europei nelegiuirile ce se petrec într’o ţară civilisată şi pe de altă parte a demonstra că Românii din Regatul liber nu sunt indiferenţi la suferinţele ce de ani îndură fraţii lor transcarpatini şi că într’un moment dat sunt în stare de a lua pe faţă, cu orice risc, apărarea unor drepturi sfinte, ce ungurii le calcă în picioare în sfruntarea principiilor de libertate şi egalitate a popoarelor, proclamate de altminterea în dualistica monarhie. Menirea dar a acţiune! studenţilor era din cele mai frumoase şi măreţe ; interesul ce dânşii au câştigat în populaţiunea ţârei era maî dinainte asigurat de caracterul cause!; succesul însă ce l’au dobândit trebuia sa-î întâlnească reci şi în deplina conştiinţă a îndatoririi ce ’şi o luase; erau obligaţi ca un moment să nu-l eclipseseze, o clipă să nu devieze dânşi de la calea dreaptă şi făţişă ce a stat di la început deschisă lor. Mişcarea studenţilor trebuind să aibă o direcţiune, era natural ca să fie pusă sub conducere. S’au instituit atunci un comitet de studenţi şi de oameni însemnaţi cu însărcinarea de a pregăti şi conduce întreaga activitatea necesară pentru ţinerea unei întruniri publice de protestare contra nelegiuirilor comise de unguri asupra românilor din Transilvania. Meetingul s’a ţinut în Bucureşti la 14 iunie succesul său strălucit este astăzi cunoscut de lumea toată şi nu e nevoe de areaminti aci. Studenţii delegaţi anume pentru această manifestaţie, nu şi-au depus mandatul lor o dată ceşi-au îndeplinit misiunea, e sub titlul de Decemviri au continuat să facă propaganda prin ţară, să provoac întruniri în principalele oraşe: Ploeşti Târgovişte, Călăraşi, Giurgiu, etc. Cu toate că scopul manifest urmărit , dânşii avea acelaşi caracter nobil ca a mişcărei de la început, era totuşi, o datorie, aşa cred eu, de corectitudine îi purtarea lor ca să provoace o întrunir de studenţi şi să-şi dea seama acolo resultatul misiune!, cu care fi însărcinau colegii lor, descărcându-se în modul acest de mandatul ce le fusese încredinţat .. atunci dacă aveau credinţă că mişcare începută urma să fie continuată, putea solicita studenţilor prelungirea acest mandat. Şi această datorie a aşa zişilor deceni viri se impunea cu atât maî mult cu ct cu ocasiunea meetingurilor se pusese î vânzare, în numele studenţilor, ziare, cc carde, etc. şi că nu se ştia în folosul ci provenea beneficiul resultat, care dup spusa unor colegi ai mei, ajunsese a considerabil, graţie bunei-voinţe a publicului român. Erau deci obligaţi delegaţ să vină să dea socoteală de cum s’au întrebuinţat fondurile dobândite, pentru c să cunoaştem atât noi, aceştia mai îndepărtaţi de cercul olimpic al decemvirilor destinaţiunea sumei retrase din mişcare la care fusesem conduşi, cât şi lume cealaltă să ştie ce devin banii daţi. Nu cunosc din ce cause conducător întrunire! de la 14 Iunie n’au ascultati această obligaţiune, a cărei conştiinţă sti sigur că o posedau, ci cum am zis, a ţinut să imite pe decemvirii romani prelungind cu de la sine putere misiunea ce fusese încredinţetă numai timporar. Nu voesc a acusa pe nimeni, nu ai gândul să ridic cea mai mică bănuială asupra onestităţii acelora cari au fost ales de studenţi; nu imput pănă acum deci un fapt de pură corectitudine ce crede c’ar fi trebuit urmată. Atunci când e vorba de bani,—şi n ştiu cum s’a făcut, că grozav s’a amestecat cestiunea banilor în mişcarea naţiinală—se impune ca cineva să lucreze c cea mal mare reservă, să-şi Inconjoai activitatea cu cel maî serios control. £ creadă prietenii mei decemviri, precum cei-lalţi studenţi, în numele cărora lucrează, că cu timpul o naturală şi justificată curiositate se naşte printre oamen ca să afle adevărata destinaţiune a fondurilor, care sunt adunate cu buna-voinţa lor. Să ia în vedere stimaţii mei prietei A. Eliescu şi E. Antonescu, principes d cemvirum, cât de grea devine acum situaţiunea în care s’au pus faţă de lume, atât pentru scopul pe care -l urmăresc , şi pentru propria lor consideraţiune. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpâni şi 4 de slugi cu tot locul lor și împreună cu locul de alături, unde se ţine târgul de țuică, soseau * Bonaparte No. 7, se vând în condițiuni excepțional de favorabile* întinderea suprafeței totale a ambelor locuri, e de metri patriţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vina de la Herestráu. Memerite pentru instalaţiunea unui stabiliment de industrie. Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului nostru. 1 — «4M»«--• 1). Publicăm articolul D-luî student Leonti Colescu, pe propria D-sale răspundere. INFORMAŢIUNI Rugăm pe toţi cetăţenii, cari au fost buzunariţi, şi cari vor fi buzunăriţi in numele princesei Maria de Edimbourg, să binevoiască a veni la redacţiunea noastră, pentru a ne face cunoscut numele agentului poliţienesc care ’l-a buzunărit, şi suma de care au fost buzunariţi. Cetăţenii pot fi siguri de cea mai mare discreţiune. Cu acceleratul de azi dimineaţă, via Predeal, au plecat la Berna (Elveţia) studenţii universitari Antonescu Em., Policrat D , Eliescu Aurel, Agente Gorneliu, Ştefanescu Goangă, Paulian G., Pantazi Emanoil, Gihoschi St., Policrat Mihail şi Vasiliu G. Dânşii vor presenta la congresul internaţional de pace şi arbitragiu din Berna un memoriu, şi vor aduce în discuţiunea congresului, cestiunea românilor transilvăneni. Memoriul se tipăreşte în Elveţia, deoarece dacă se tipărea aci, era posibil a fi confiscat la graniţă de Unguri. Am atras atenţiunea D-luî Nicu Filipescu, locoţiitor de primar, asupra şanta■ gielor pe care le fac unii agenţi sanitari, ameninţând cu procese de contravenţii pe acei proprietari sau chiriaşi de case, cari nu sunt dispuşi de a le da câte un bacşiş. Se vede însă că D. Filipescu a neglijat ■ să ia măsuri în contra celor abuzivi, căci altfel unii agenţi sanitari, printre cari , excelează un băeţandru cu numele de ALlexandru Lesviodax, n’ar maî abuza de puterea pe care o au, ci şi-ar vedea de treabă. Acest Alexandru Lesviodax, care abiserî a părăsit băncile şcoalelor primare, nic înţelegem prin ce minune a ajuns agent sanitar, căci nu e vrednic să stea nici 24 ■ de ore în acest post, care astăzi este atât de dificil. Băieţandrul agent sanitar, în loc să -şi vază de treabă, îşi petrece toată vremea în Cişmegiă, înscenând scandalurile celte maî ordinare în faţa chioşcului, ameninţă şi sfânţueşte lumea fără nici o ruşine. E I caută murdăria acolo unde nu o poţî găs de loc, adică în Cişmegiă, şi nici prin gânc I nu ’I trece să intre prin curţile murdare din despărţământul său, căci proprietarii acestor curți ştiu să facă acte de gene- 1 rositate față cu mucosul agent sanitar. Supunem acest caz atențiunei D-luî Nici Filipescu. care nici el nu e o stofă mai bună!* ca colegul său Foişoreanu. Aproape toate Camerile de comerţ au făcut câte un memoriu despre îmbunătăţirile şi modificările ce tre- buesc introduse in codul de comerţ, r Aceste memorii s’au presintat mi-1 ministerului domenielor, unde ele ser-1 ^ I vese de bază proectului de lege mo- dificător al maî multor articole din codul de comerţ. T I D. efor loan Cantacuzino, conti-1; nuă cu inspecţiunile sale pe la spitalurile Eforiei. Aceste inspecţiuni D-sa le face în I timpul nopţii, prin surprindere. Până acum nu s’a descoperit nici I un abuz, ori abatere de la regula- ment la spitalele Eforiei. Suntem informaţi că D. Chr. Ne-I Igoescu nu va candida data aceasta la colegiul vacant de Prahova. I Astă-zî s’a prezentat la redacţie D. N. I S. Popescu, plângîndu-ni-se împotriva D-luî jNiţă Tifirică, din calea Buzeştî No. 60, I care l’a bătut pentru că nu a voit să dea I I mărturie falsă într’un proces pe care Ti-I Iurică l’a avut cu un chiriaş al său. I Din certificatele medicale pe care nil i le-a prezentat, se constată că atât D. N. I IS. Popescu cât şi soţia D-sale au fost des-t jtul de greu bătuţi de acel proprietar sel- I Ibatic, în afacerile căruia ne mirăm căi [nu intervine poliţia, de oare-ce, după câtI [ni se spune, are foarte des obiceiul dej I a’şî bate chiriaşii şi pe cei cari au legă-1 jturî cu dânsul. In sfîrşit, după ce s’a jucat atâta I Ivreme de-a baba oarba cu ziarele [guvernamentale, cari l’au trimis deja[ atâtea ori în concediu la Golășeî, D. I' ministru de interne Lascar Catargiu ■ s’a hotărît să plece mâine pentru jur’o 15 —2o zile la moșia sa, de [Iunde va dirige afacerile departamen- 4 tului său cu un șef de biurou. ■ I In urma accidentului da ieri din calea Văcăreşti, când s’a surpat zidul casei cârciumarului Grhiţa Pe-Itrescu, încă doi lucrători anume Ion I Vasile şi Costache Gheorghe, au în’reetat din viaţă. Astfel dar dărîmarea zidului a „[pricinuit trei cazuri de moarte. Parchetul urmează cu cercetările _ I sale. — I — I — ] ! Ediţia de lux a numărului de . I la 10 Maiu a apărut. 1 Numărul de exemplare tipărit din această ediţie in culori i|e foarte restrîns. Cei ce doresc să-l aibă caun document de moravuul re’gale, sunt rugaţi a ne inainta suma de UN LEU in mărci pos- Itale, in schimbul căreia i se va expedia un număr. Trimeterea exemplarelor se va face in ordinea primirei cererilor făcute, asa incât cele cari vor prea întârzia, nu vor putea fi serviţi. ' Pe timpul verei ziarul Adeverul primeşte abonamente cainii merii pentru orice localitate, atât în ţară cât şi în streinătate. In țară un număr costă 100 bani, în streinătate 15 bani. Cererile și banii trebue să se a adreseze STRADA ACADEMIEI , No. 16 (casa Carapati). N ■ 4 AURELIEN SCHOLL I Voinţa Naţională denunţă o noulă arestare ilegală ce a făcut comisarii secţiunei 38, un anume Foişoreanu Acest comisar arestează fără nici un monv pe D. Nae Niculescu, proprietar în calea Dudeşti No. 93, fiind că acesta a refuzat să se lase să fi sfănţuit. D. Niculescu stă patri pre arestat şi când reclamă parchetului nu găseşte nici o satisfacţie deoarece parchetul a delegat pentru anchetă pe comisarul Andronescu t . io CASA CINSTITA e I _____ La colţul stradei Jane Hading şi al bulevardului Munnet,Sully, se poate vedea njo casă burgheză de curând construită şi 14 J care este proprietatea D-luî Lancillon, fost el fabricant de trîmbiţe.—Furnisor al marilî neî elveţiene, D. Lancillon s’a retras din afaceri când s’a găsit stăpîn pe un venit de 40.000 franci. D-na Lancillon, născută u Grosboix, este cu 18 anî mai tîneră de cât bărbatul său, care are aproape 50. [ D-na Lancillon (Berthe Elisabeth), este I de o talie mijlocie, bine ținută pe nişte “[şolduri zdravene, care indică o rară îm belşugare de grăsime în spate. Părul tras I. pe frunte şi ochii vioi îi dau un aer deosebit. Se poate ghici într’însa o femeee foarte prefăcută. Şi, cu toate acestea D-na Lancillon este cea mai onestă, cea mai curată şi cea maî a severă dintre proprietărese şi soţii. D. U J Lancillon o zice în toate zilele şi caută.[ecouri pentru a auzi repetându-se aceste ’ [cuvinte. [ Paul Duprunier, redactor al ziarului l~\„Chat Noir“, ‘căutând un apartament de l IT 1 _________1 . î • i _______w o picantului de trîmbiţe. Intrarea i s’a păit plăcută și obloanele surîzătoare. Se prezintă portăresei și scoţându-şi pălăria, adresează un mare salut cu un surîs tdin de bunătate, al cărui secret îl are Iphonse Allais. — Ași putea, fără indiscreție, D-nă, înrebă dînsul, să vizitez micul apartament în jos, care e de închiriat ? — Desigur, Domnule, răspunse portăsasa și scoțând o chee din buzunar, aaose.r — Eu trec înainte pentru a vă arăta drumul. Paul Duprunier, care tocmai moștenise umuşoara de 17.000 franci, găsi locuință ce plac. Trei odăi de curând decorate şi cuhnie destul de mare pentru a putea face să fiarbă două ouă şi un cotlet. Portăreasa adaose : — D. are și un balconaş de unde are 1 privelişte foarte frumoasă spre fundă- ură.... — Minunat! strigă Duprunier şi numai , ie cât scoase să dea o arvună de 10 franci. * * * — Iartă-mă, zise proprietăreasa, nu pot ă primesc arvuna, înainte ca D-nu să se înțeles cu proprietarul. — Ba da, lucrul este înțeles.... Ai zis că chiria este de şeapte sute cincî-zecî ranci pe an, prețul îmi convine. Mâine ne mut. — Dar trebue să iscăleşti contractul cai întâii»... — O să fie lung ? — Oh! nu, este tipărit. — Ei bine ! atuncea ? — Vezi că este o mică condițiune. — Care? — O să v’o spue D. Lancillon. — Unde scade D. Lancillon ? — In etagiul de sus. — Este acasă ? — Negreșit. — Atunci haidem la dînsul. * * * D. Lancillon, îmbrăcat într’un halat bogat, era întins pe un fotoliu mare și părea că citește Petit Journal. — D. vine pentru etagiul de jos, zise portăreasa care se retrase apoi îndată, mergând d’andaratele. — Ah ! ah ! face D. Lancillon, punând jurnalul pe masă, îți place bonboniera asta, tinere ? — Da, foarte mult, Domnule. — Ce profesiune ai ? — Muzicant. — Cânţi din harpă ? — Nu, domnule, compun poesii şi şansonete, ca D. Jules Jouy şi Louis Marsoleau ; alţii le pun în muzică. — Şi... au avut succes ? — Oh ! Domnule. D-ra Jvette Guilbert a primit ultima mea compoziţie pentru circul Fernando. — Drace ! Drace ! — Şi sunt însărcinat cu a treia parte a revistei de sfîrşitul anului pentru casinul Levallois Perret. Lancillon era iubit. — Șezi, Domnule, îi zise el. Apoi, frecându-și nasul cu o emoțiune vădită, continuă : — Sunt foarte fericit să te am de chiriaș, dar trebue să-ți spun că pentru reputația casei mele, este oprit de a primi femei aci. Duprunier deschise ochii așa de mari încât ar fi putut trece un omnibaz întreg printre ei. — Ce ați zis ? murmură el. Lancillon părea încurcat. — Eu nu sunt de vină pentru măsura asta, zise el, ci nevasta mea care nu vrea ca asemenea lucruri să se petreacă în casa sa. Este o chestiune de educație. — Dar am o nevestică, răspunse Duprunier. — Crescută în pension la Oiseaux ? — Nu... la Bat mort. — Ce vârstă aia ? — 18 ani. — Ai contractul de căsătorie ? — Nu încă... — Dar atunci ? — Docam dată trăesc cu ea, dar o iau de soție mai târziu. — Desplar Domnule, dar nu pot să te primesc ca chiriaș. Dacă vrei să vorbeşti cu D-na Lancillon, ea îţi va da motivele sale, care sunt de nediscutat. — Poftim, înaintea D-tale aveam ca chiriaş un tînăr, pentru care toată lumea zicea că este un craidon... Ei bine, femeea mea la convertit. A şezut la noi trei ani și nici o dată nu s’a plâns, căci se găsea foarte bine. Duprunier se gândi că o dată contractul iscălit, el va fi stăpân pe casa lui și prin urmare va putea să facă ce i-o plăcea, afară numai de vr’o clausă specială. El întrebă : — ’Mî dați voe să citesc contractul Dv. tipărit ? — Iată-1. Duprunier citi : „Chiriașul nu va putea să aibă nici câine, nici pisică, nici papagal... — Dar șerpi, întrebă dînsul, este voie ? — Nu sunt prevăzuți, mormăi Lancillon. Duprunier continuă: „Chiriașul nu va putea să cânte cu nici un instrument, care I face zgomot, ca toba, flașneta, trompeta. Numai trâmbița este permisă... Nici o clausă specială în privința sexului frumos. — Bine! zise el cu o voce tare, primesc condițiunea. — Nevasta-mi o să-ți explice ea însăși motivele sale, făcu Lancillon. — O aștept cu nerăbdare, respunse Dupruniet. După trei zile se instală. A închiriat un elegant mobilier plătit cu zece franci pe lună și era fericit să trăiască în acest ax nou pentru dînsul. Portăreasa îi făcea menagiul, ceea ce îi economisia un fecior, căci D-na Laneillon, nu admitea presența vr’unei femei. # * * A patra zi, la 9 ore dimineaţa, Duprunier dormea dus, când de o dată auzi o uşoară bătae la uşă. — Cine-i acolo ? strigă dânsul. — Serviciu de inspecție, răspunse o voce dulce de miere. — Numai să pun pantalonii.... şi sunt al Dv. numaidecât. Duprunier se duse să deschidă şi văzu intrând, mişcată şi roşie la față, frumoasa durdulie D-na Lancillon, cu care se întâlnise deja de două ori pe scară. — încuie uşa pe dinăuntru, zise ea, pentru ca nimeni să nu ne poată auzi. Şi ea zise lui Duprunier că vrea să rămâie onestă şi credincioasă bărbatului său, deşi el este de o sănătate şovăitoare şi de un temperament neplăcut; că ideea că vr’o altă femeie ar putea să guste la ea, în etagiul de jos, nişte plăceri de care ea nu se putea bucura o punea într’o mare excitaţie nervoasă care o putea dues foarte repede la mormînt... Se însufleţia vorbind, descria turburarea nopţilor sale; şi era încântătoare. Dupunier i se aruncă la genuchi, îi acoperi mâinile cu sărutări și jură să respecte regulamentul casei. Conversația ţinu un ceas și jumătate ; după aceea D-na Lancillon se întoarse în apartamentele sale. * * * — Ei bine ? făcu fabricantul de trîmbiţe, când întâlni pe Duprunier, femeia mea te-a făcut să înțelegi ? — Are nişte argumente foarte convingătoare respinse muzicantul. —• Să te păzeşti bine, adause proprietarul, are să vie în toate dimineţile ca să vadă dacă eşti singur. Coccius Amintiri despre Iulian Ştefan Iulian a murit! Cu toate acestea el trăeşteşi va trăi mult timp în amintirea noastră a tuturor cari l’am cunoscut ca om, l’am admirat ca artist de gania, l’am iubit ca prieteni. Sunt figuri de acelea, care, deşi se despart cu trupul de astă lume plină de suferinţe, rămân totuşi cu sufletul printre cei vii. Şi Iulian a fost o figură, o figură interesantă, mare, o figură care caracterizează o epocă. Iulian n’a fost numaiun geniu în arta dramatică; el a fost un abervator fin, un imitator neîntrecut, un om de spirit şi mai ales un nemeritor de momente psichologice pe scenă, talent care-1 făcea să captiveze pe auditor și să-șî atragă aplauze nesfîrșite. Modest cum era din fire, nu umbla după succese,— ele umblau după dînsul, — nici nu se îngâmfa de aplauze. Adesea, chiar în intimitatea celor mai buni prieteni, asculta distrat laudele ce se aducea talentului său. Vorbea de succesele altora, punea în evidenţă talentul tinerilor săi colegi, dar nu-i plăcea să vorbească de sine. îndatoritor, afabil, vesel, Iulian căuta totdeauna societatea prietenilor, adesea spre a uita unele nemulțumiri morale, de cari nu poate fi scutit nimeni pe această lume. Bietul om avea o copilă, oarbă din naştere, care fi făcea să sufere, pe dînsul şi pe soţia lui, cu atât mai mult, cu cât o iubea maî tare. In timpul din urmă, când cruda boală tipărise adinei urme pe figura î altă dată plină de viaţă şi de veselie, l’am auzit adesea zicând : „Ştiu că n’am s’o mai duc mult. Cel puţin de mi s’ar vota pensia, spre a asigura traiul nevestei şi al copilei mele nefericite“, împrejurarea că în sesiunea din 1891, nu i se votase pensia şi de Senat, căci Camerele se disolvaseră, a contribuit mult la agravarea boalei. Se temea ca fatalul sfîrşit să nu sosească înainte d’a i se fi împlinit dorinţa. „Murind eu, zicea el, ştii bine că n’are cine să se maî intereseze de văduva şi de orfana lui Iulian“. Şi avea dreptate; cunoştea bine oamenii şi lucrurile. * Iulian ca artist a fost îndeobşte cunoscut. Nu cred să fi ajuns un actor mai popular ca dînsul în aşa scurt timp. Ca om privat însă, nu sunt prea mulţi cari să-l fi apreciat, mai ales din punctul de vedere al originalităţii spiritului său. Ar fi interesant de a se scrie viaţa artistului, plină de peripeţii de la începutul carierei sale. Fiindcă însă n’am această intenţiune, nefiind prevăzut cu toate notiţele biografice, mă voiu mărgini a publica, în câteva numere, unele amintiri personale despre nemuritorul artist. Şi oricât ar fi de bruscă tranziţia, voiu începe . Adesea Iulian, cu răposaţii Costache Bărcănescu şi Mitică Herăscu, în compania unui sau două gazetari prieteni, se înfundau la doctorul Bălăşeanu, cârciumarul din faţa bisericei Sfântului Spiridon, spre a lua ceva medicamente. Era curând după succesul neîntrecut ce obţinuse Iulian în rolul lui Jupan din Ba