Adevěrul, septembrie 1892 (Anul 6, nr. 1281-1309)
1892-09-15 / nr. 1294
" ANULUI.—No. 1294 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE "încep la i și 15 ale fie cărei luni și sa plătesc tot-d’auna înainte In București la casa Administrației. Din Județe și Străinătate prin mandate poștale Un an în țară 30 lei, in străinătate 60 case luni, 16 , , , 25 el luni , 8 , , , 13 Ita umăr la atribifai« 15 baal MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA Să te fereşti, Române! de cuiu strein în ca. T. Alexandri. ADMINISTRAŢIA IO, STRADA A C A I E M I R I, lfl Director politic: ALEX. V. BELDIMANU iar EDIŢIA "^JDOTLA MARŢI 15 SEPTEMBRE 1892 NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc : NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Sl*âîn*ts»4o, direct la administrație și la toate Ofictele de publicitate. Anunciuri la pagina IV ..... . 0,30 b. linia III..................2,— lei , , n ...... 3,— lei, și Reclamele 3 lei rândul, statul se găsește de vânzare cu rn oscul No. 117, Boulevard 81.Miche NUMER VECHIU SU BANI REDACTIA TRADA ACADEMIEI, — IO CĂLĂUL ARMATEI Pământurile clăcaşilor înfrăţirea studenţilor HOLERA Clopoţelul de alarmă Bucureşti, 14 Septembre 1893 Cam armatei In aceste din urmă câteva zile cât am lipsit în Iaşi, un rezervist chemat sub drapel, ne-a trimes un articol în care, după ce arată modu barbar în care sunt trataţi soldaţii concentraţi, stigmatizează, precum merită, odioasa purtare a încăpăţînatului ministru de rezbel, care, pentru nenorocirea ţărei şi chiar a armatei, a fost chemat în capul oştire de şeful marelui (?) partid conservator. Indignarea acestui rezervist este foarte legitimă, căci el a văzut şi vede în fiecare zi cum soldaţii concentraţi, în momente atât de critice, stau în câmp fără nici un adăpost rău hrăniţi, rău îmbrăcaţi, şi când dimineaţa vreunul din ei se prezintă ca bolnav la vizita medicală, el este luat la goană şi trimis la serviciu căci astăzi, pentru a complace Generalului Lahovary, nu trebue să ecsiste nici un bolnav printre soldaţii concentraţi. Rezervistul, după părerea mea, a lovit unde nu trebuea să lovească, căci, pentru mine, actualul ministru de rezbel nu este decât un instrument, un politician care ţine, înainte de toate, la portofoliul suci. Voi arăta ea astăzi pe adevăratul autor al acestor culpabile concentrări, pe adevăratul culpabil al suferinţelor îngrozitoare ce îndură nenorociţii soldaţi concentraţi. Lascar Catargiu s-a declarat categoric contra acestor concentrări, şi Generalul Lahovary nu a voit să cedeze somaţiunea primului-ministru pentru ce?—pentru că la spatele ministrului de resbel stă — inviolabil şi iresponsabil — cel mai odios şef suprem al unei armate, un Rege care constitue o ruşine în familia Suveranilor. Un cuvânt să fi rostit Carol I, şi politicianul general ar fi plecat capul cu supunere; un singur cuvânt eșit din gura acestui neruşinat Cămătar încoronat, şi concentrările nu aveau loc. Acest cuvânt nu l’a rostit, nu a voit a ’i rosti, căci în pieptul acestui Călău bate o inimă seacă, coruptă. — Singurul lucru care -i mişcă este banul şi numai banul. Ce-i pasă lui de durerile soldaţilor, de lacrimele văduvelor şi ale orfanilor, când El buzunăreşte ţara pe fiecare an cu suma de peste patru milioane franci în aur! S’a gândit oare acest Mare Căpitan de Carnaval să se ducă, pe neaşteptate, în mijlocul soldaţilor concentraţi, pentru a se încredinţa că ei sunt gol, sunt răi hrăniţi, expuşi ziua la arşiţa soarelui şi noaptea la frig?—El se lăfăeşte în castelul Peleş, unde nici soarele nu ’l arde, nici frigul nu ’l face să tremure! Şef suprem al armatei ! — Caraghioaze cuvinte când se adresează unui Rege bun numai pentru parăzi, cum e Carol I al nenorocitei Românii ! Să nu mi se zică că sunt violent ; dacă aşi găsi în dicţionarul român cuvinte mai violente, le-aşi întrebuinţa. Sunt momente când violenţa devine legitimă, şi ne aflăm în unul din aceste momente. Câţîva rezervişti concentraţi au venit acasă la mine — câci la redacţie s’au temut să intre — şi ’mi-au făcut un tablou fidel al stăreî soldaţilor. Tablou înfiorător! Sunt soldaţi numai în cămăşi şi izmene, cu opinci în picioare. In acest costum au chipiul pe cap, şi sabia atârnată de centuronul care este prins inprejurul cămăşei! Şi acest Venetic care stă pe Tronul Român suge pe fiecare an din sudoarea Ţârei peste patru milioane franc!. Soldaţii sunt reti hrăniţi şi refuză puturoasa ciorbă ce li se găteşte.— Nu li s’au dat cergi pentru a se învăli noaptea, şi răcoarea nopţilor îl îmbolnăveşte! Şi Marele Căpitan de Carnaval mănâncă şi bea la Sinaia. El îmi aminteşte un confrate al Sou, ’ Rege al Poloniei, care pretindea că întreaga Polonie e sătulă când el mâncase că întreaga Polonie e beată, când el se îmbâta. Termin reproducând o scrisoare pe care am primit’o alaltăieri de la un ofițer. Voia tăcea numele său, pentru a nu’l expune la furia ministrului General; cariera sa ar fi zdrobită. D-lui Alex. V. Beldimanu Garnizoana din....... îșî dâ și ea tributul, ca toate celelalte, activităţea Generalului Lahovary. Zilnic sunt scutiţi de serviciu câte 90— 100 din soldaţii de serviciu.—Ce fac el ?— Şed cât e ziua de mare pe malul gârlei, înşiraţi din distanţă în distanţă gemând şi vărsând. Din cauza căldurilor mari ziua şi a frigului din timpul nopţeî maladiile (diaree şi febra) se menţin şi se propagă din om în om. Pănă astăzî nici un caz mortal. In populaţiune prin sate bântue asemenea aceste două maladii. Să ne ferească Dumnezeu de musafiri ca holera, cu toate că ea ne-a trimis pe vestitorii sei. Ar trebui ca toţi Românii să vază pe bieţii soldaţi cum se va sta şi gem, înăbuşiţi şi trudiţi de simptomele boalei, pentru ca să le stoarcă şi lor lacrimile ce mi-au stors şi mie, lacrimi ce ar îndura pe neînduratul despot, al Domniei Tale devotat. In faţa acestor rânduri, eşite din pana unui ofiţer de inimă, orice comentariu e de prisos. Ţara va judeca, precum merita, purtarea nedemnă a Marelui Căpitan de parada. Armata va ști cât valorează cuvintele măgulitoare ce El îl adresează din când în când prin ridicolele Sale ordine de zi. Carol I nu mai merită să poarte titlul de şef suprem al armatei. De astăzi toţi soldaţii, toţi ofiţerii de inimă II vor înfiera cu epitetul de Calcul armatei. Alex V. Beldimann. -------------►—o®*-»—esso—----------- Congres naţional al partidului lucrător ş’ deschis în timpul dimineţeî sub preşedinţia D-lui Carette primar din Roubais. — Erau de faţă vr’o sută de delegaţi. — D-na Libknecht asista, — s’a citit mai multe adrese ale socialiştilor engleji ruşi. TELEGRAME LENS, 12 Septembre. — O grupă de mineri au străbătut noaptea trecută Corons, Mine Vignes; au sfărâmat geamurile a 4 case locuite de belgian!; au strigat: „Jos belgianiî !“ VIENA, 12 Septembre. — Corespondența politică află că D-nu Al. Lahovary, ministrul afacerilor străine din România, a fost primit în audienţă privată de către împăratul Franţ Iosef; audienţa a ţinut o jumătate de ceas. — D-na Lahovary avusese în ajun o întrevedere de un ceas cu contele Kalnoky. MARSILIA, 12 Septembre. — Al 6-lea IIISTASTABEE C. Boheică. Statură potrivită , mai mult gros decât subţire. Blond, bătând în roşiu. Mustaţă scurtă stufoasă, ţapoşă, barbă râde. Figură care nu spune nimic şi are ceva ordinar în ea. E deputat de Botoşani. Se alege regulat de o vreme încoace, muţumită unui mijoc ingenios de a cultiva simpatiile alegătorilor: ghiveciul electoral. Vorba „ghiveciu“ nu e o figuă. Prn ghiveciu urmează să se înţeleagă cunoscutul fel de bucate cu mire zarzavaturi, bine sărat şi bine pipărat, după care băutura merge de minune. La Botoşani, servit de D. Bobeica prin cârciumi alegătorilor D-sale, are o mare influenţă asupra convingerilor lor politice. Cel mai vesel şi mai glumeţ deputat. Nu vorbeşte decât ca să întrerupă. In câte o glumă caracterisează uneorî de minune pamimî şi situaţiile. Când anul trecut Camera, fără nici discuţie, a dat vot de blam guvernului conservator, D. Bobeicu asemăna situaţia cu praful fără fum : guvernul cade, dar sgomot nu sa face ! E junimist. Timpurile din urmă s’a observat la D-sa o evoluţie spre conservatorii puri şi deosebită afecţie pentru concentraţi. Se crede însă în deobşte că această evoluţie e un şiretlic, ca să obţie prefectura de Botoşani. Iubeşti cărţile de joc mai mult de cât pe cele-l’alte şi are noroc mai in tot-d’a-una. — Cum te-aventurezi să joci cărţile fără să ai un capital ? îl întrebă într’o zi D. Carp. — Cum te aventurezi Excelenţa ta să conduci ţara fără să ai un partid! răspinserobekca. Vania. Pamínturul Clacaţilor Un abonat ne atrage atenţiunea asupra unei chestiuni de mare însemnătate, la cari noi ne gândeam de mult. E vorba de a se şti dacă pămînturile date clăcaşilor la 1864 pot fi vîndute fie la alţi ţărani, fie la neţărani, cum sunt cârciumarii, hangii, sau chiar moşnenii (răzeşii) vecini cu foştii clăcaşi. Abonatul nostru ne asigură, că unele tribunale din ţară, cum este de pildă cel de Teleorman, legalizează asemenea acte de vînzare, pe când altele, ca ce de Ilfov, refuză de a le legaliza. Noi ştiam că după legea de împroprietărire de la 1864, pămînturile date foştilor clăcaşî erau inalienabile pe termen de 30 de ani, adică pănă la 1894; cu toate acestea, vînzâri de asemenea natură nu se practică de ieri sau de azi, ci foarte de mult şi tribunalele cari le legalizau, se scuzau pe motivul că ele nu aprobă vînzarea, ci se mărginesc a legaliza semnăturile părţilor. Se ştie însă, că această formalitate este suficientă, când e vorba de obligaţiuni luate de ţărani faţă cu despuitoni lor. Luând informaţiuni de la persoane oficiale, ni s’a afirmat, că ministrul domeniilor, alarmat de aceste vânzări, a intervenit pe lângă colegul seu de la justiţie, care ar fi dat o circulară preşedinţilor de tribunale, ordonându-le să nu mai legalizeze nici un act de asemenea natură. Se zice că preşedinţii s-au conformat acestui ordin. Din scrisoarea abonatului nostru pare însă a rezulta contrariul, cel puţin pentru Teleorman. După părerea noastră, lucrurile nu ar trebui să se mărginească la o simplă circulară. Sunt destule mijloace pentru a se eluda circulările ministeriale. Noi credem că guvernul—dacă voeşte binele ţăranului — este dator să supue Parlamentului, chiar în sesiunea viitoare, o lege prin care pământurile date clăcașilor la 1864 să se declare inalienabile și indivizibile pe veci. Unui guvern conservator nu-i putem cere mai mult. Argus. Cunun româna in Argentina Ziarul italienesc L'Operato Italiano din Buenos Aires în numărul său de la 23 August publică următorul articol, pe care îl dăm ca o dovadă de chipul cum judecă până şi americanii, care pot fi obicinuiţi până la un oarecare punt cu sălbătăciile triburilor oamenilor sălbateci, pe vecinii noştri unguri. Sub titlul înduoit, Fraţii noştri români şi persecuţiunile Ungurilor contra Românilor scrie în loc de frunte următoarele : Se primesc ştiri prin telegrame şi ziare venite din România, că mai mult de patru milioane de Români, cari locuesc in Transilvania (Austro-Ungaria) sunt persecutaţi în mod barbar şi tenace de către Unguri. Copii sunt răpiţi cu forţă sălbatecă din braţele părinţilor lor pentru ca să urmeze la şcoalele ungureşti cu scopul de a fi desnaţionalizaţi. Românii de rasă latină suferă o sclavie atât de mare, încăt nici în timpurile antice nu se dovedesc asemenea caşuri de barbarie. Românii n’au lege, nici drepturi, nu li se permite nici să vorbească, ei sunt oprimaţi de Unguri, rasa Hunilor, care a ajuns la putere la declinul secolului XIX. Românii sunt prisonieri, sunt vexaţi, torturaţi şi ucişi de Unguri, fără ca să se poată apăra contra acestor sălbateci. Fiicele şi copiii lor sunt violaţi, copilaşii sunt decapitaţi şi aruncaţi în foc, iar bătrânii sunt gâtuiţi şi casele lor distruse. In faţa acestui fel de barbarie, pe care o suferă fraţii lor, Români independenţi, au recunoscut la meetinguri patriotice pentru a protesta contra abusurilor, care se comit de Unguri contra civilisaţiune. In ziua de I-iu Iunie în toate oraşele şi satele României s’au întrunit Românii pentru a face proteste vii contra cetelor brigandar comise în Transilvania de Unguri. In prima linie figurează studenţii de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, apoi persoanele cele maî respectebile ale României, şi o mulţime enormă de popor însufleţit de cel maî înalt simţimânt de patriotism, pentru a protesta într’un chip demn contra atrocităţii acelor barbari. Această ramură a rasei latine din România şi din cele-l’alte ţări vecine trebue să fie conservată neatinsă pentru ca în viitor să poată fi obstacol poftelor mareî puteri a Rusiei. In interesul tuturor popoarelor şi pentru pacea întregeî Europe trebue să se pună o dată capăt unei selbătăcii printr’o stabilitate de civilisațiune complectă și acelor acte de brigandaj într’un secol recunoscut de toată lumea secolul luminei. Înfrăţirea Studenţilor Banchetul Infrăţirei După cum s’a văzut dintr’o informaţie noastră, a doua zi după întoarcerea de a Roman, studenţii Bucureşteni au dat fraţilor de peste munţi un banchet în sala cea mică a hotelului „Union“. Compus din 25 de tacâmuri, el purta numele de Banchetul Infrăţireî, şi au luat parte, afară de studenţi, şi D-ra Cornelia Chernbach, studentă în medicină, D-nia C. C. Dobrescu, profesorul Mateiu, reprezentanţii ziarelor Lupta şi Adevărul, iar mai pe urmă a venit pe neaşteptate şi eminentul orator, studentul Leon Grigorescu, care a fost primit cu aplause. S’au rostit numeroase cuvântări, toate scurte şi toate călduroase, s’a cântat pâin la un pianino pus anume în acea sală, s’a hotărît să se primească invitaţia ploeştenilor de a petrece ziua de Vineri în mijocul lor, şi s’a discutat apoi până după ora patru. Seapa de Joi Seara, ca şi în ajun, studenţii transilvăneni au fost ospătaţi de ai noştri la Cosma, unde orchestra a cântat aproape neîntrerupt „Deşteaptă-te Române“, „Cântecul lui Iancu“, şi celelalte cântece scrise de la data mişcărei naţionale. Pe la ora nouă, toţi cari luaseră masa a Cosma, la cari se adăogară şi d. deputat C. G. Dobrescu cu alţi studenţi, se duseră în sala de şedinţe a societâţei studenilor, „ Unirea", unde s’a discutat până la ora 11 din noapte şi s’au luat mai multe hotărîrî importante, în privinţa mişcăreî începute de tinerimea universitară. La Ploieşti Vineri, pe la ora 8 a. m., am plecat vreo 25 persoane spre Ploeşti. Printre studenţi se afla şi d-ra Chernbach, cum şi d. C. C. Dobrescu. Dintre ziare, numai Adevărul era reprezentat. Ajunşi în oraş, fraţii Dobrescu, prin îngrijirea cărora se organizase prînzul la care fuseseră invitaţi, duseră pe studenţi să viziteze câteva strade din centru. Apoi, la ora 12, ne îndreptarăm cu toţii spre „Grand Hotel“ unde ne aştepta o masă cu mîncărî şi băuturi româneşti foarte bune. In timpul mesei sosiră maî mulţi cetăţeni ploeşteni, printre cari îmi amintesc pe D-nii Romanescu, Micescu, profesor şi deputat, Pella, revizor şcolar, şi alţi profesori veniţi din Ardeal şi stabiliţi aci. Se alese preşedinte în unanimitate D-ra Chernbach, iar vice-preşedinte D-nul C. C. Dobrescu. S’au ţinut foarte multe cuvântări patriotice, dar nici un discurs. Vreau să zic că nimeni nu a căutat să vorbească cu fraze de efect, ci toţi au ascultat numai entuziasmul şi dorul care ’l îmboldea. Aceasta a făcut un foarte bun efect, asupra transilvănenilor mai ales, cari, desigur, nu fraze cântau la noi. Albumul Ca amintire, studenţii ardeleni luaseră de la Roman un steguleţ cu colorile naţionale, câteva cărţi şi revista „Spitalul“, şi în sfîrşit li s’a oferit un album pe a căruia fiecare pagină comesenii au scris câte o cugetare, o dorinţă, sau versuri. Preşedinta avu prima pagină şi se folosi de densa maî bine decât toţi, scriind următoarele versuri: La Predeal Cu durere s’or desparte Ochii noştri la Predeal De privirea blîndă, dulce Fraţilor cei din Ardeal. Inimile noastre însă, Vor remâne la un loc Şi ’mpreunâ-aicî vor arde Vecinie pentru-acelaşi foc. Pentru focul înfrăţire! Şi de astăzi şi de mâni, Şi sporirea duşmăniei Dintre Unguri şi Români. 11 Sept. 1892. Cornelia din Moldova. In urmă ne-am dus cu toţii la fotograf unde s-au comandat patruzeci de fotografii în grup, care vor fi gata peste câteva zile şi din care se vor trimite câte una fiecărui student ardelean care a fost la Ploeşti. La „Progresul" De la fotograf, orele fiind destul de înaintate, alergarăm în câteva trăsuri spre gară. Ne oprirăm la stabilimentul grafic „Progresul“ unde studenţii vizitară în grabă toate atelierele. Afară de maşini, în stabilimentul acesta nu lucrează decât aproape numai femei. Sus, una pune colile la liniat, alta făţueşte colile unui abecedar, o a treia le coase cu sârmă... Jos, mai toate sunt „puitoare“, adecă aşează colile de tiparta maşină. împreună cu un student, mă, apropii de una din aceste „puitoare*—o fetiţă de vreo zece, doî-spre-zece ani, curată, simpatică, cu figura inteligentă dar palidă,—şi o întrebăm : — Ce leafă ai ? — Şeapte franci. — Pe zi ? — Ah! nu. — Pe săptămână ? — Pe lună! oftează ea. Noi ne uităm unul la altul. — Şi cât trebue să munceşti ? — Toată ziua. — De la ce oră ? ■— De la 6 dimineaţa pănă la 6 seara. Ne depărtăm, întrebăm pe alta, puţin maî mare, şi ne răspunde că are 8 lei pe ună, alta 12... — Dar mâncare, locuinţă, aveţi da aci? mai întreb eu. — Ba nu, mi se răspunde. Plecarea Suntem foarte grăbiţi. De la stabilimentul „Progresul“ trecem alăturea în bufetul „Sans-Soui“ unde ni se dă câteva mezeluri. Se ţin câteva cuvântări de mulţumire pentru ploeştenii cari au invitat şi ospătat pe studenţi, şi plecăm la gară. Pe peron se joacă hora unire cântată de lăutarii cari ne primiseră la poarta „ Progresului“ cu „Deşteaptă-te Române“, şi pe care o repetă apoi pănă când trenul se depărtează. Fraţii Dobrescu, şi alţi câţîva cetăţeni, însoţesc pe studenţi pănă la cea dintâi staţie spre Predeal, unde îşî iau adio şi se întorc la Ploeşti. Peste o oră, admirăm cu toţii de pe la ferestre, minunatele poziţiuni din apropierea Sinaeî, luminate fantastic de flacăra care ieşea din când în când pe gâtul locomotivei.