Adevěrul, septembrie 1892 (Anul 6, nr. 1281-1309)

1892-09-15 / nr. 1294

" ANULUI.—No. 1294 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE "încep la i și 15 ale fie­ cărei luni și sa plătesc tot-d’a­una înainte In București la casa Administrației. Din Județe și Străinătate prin mandate poștale Un an în țară 30 lei, in străinătate 60 case luni, 16 , , , 25 el luni , 8 , , , 13 Ita umăr la atrib­ifai« 15 baal MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA Să te fereşti, Române! de cuiu strein în ca. T. Alexandri. ADMINISTRAŢIA IO,­­ STRADA A C A I­ E M I R I,­­ lfl Director politic: ALEX. V. BELDIMANU ia­r EDIŢIA "^JDOTLA MARŢI 15 SEPTEMBRE 1892 NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc : NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Sl­*âîn*ts»4o, direct la administrație și la toate Ofictele de publicitate. Anunciuri la pagina IV ..... . 0,30 b. linia III..................2,— lei , , n ...... 3,— lei, și Reclamele 3 lei rândul, statul se găsește de vânzare cu rn oscul No. 117, Boulevard 81.­Miche NUMER VECHIU SU BANI REDACTIA TRADA ACADEMIEI, — IO CĂLĂUL ARMATEI Pământurile clăcaşilor înfrăţirea studenţilor HOLERA Clopoţelul de alarmă Bucureşti, 14 Septembre 1893 Cam armatei In aceste din urmă câte­va zile cât am lipsit în Iaşi, un rezervist chemat sub drapel, ne-a trimes un articol în care, după ce arată modu barbar în care sunt trataţi soldaţii concentraţi, stigmatizează, precum merită, odioasa purtare a încăpăţîna­tului ministru de rezbel, care, pen­tru nenorocirea ţărei şi chiar a ar­matei, a fost chemat în capul oştire­ de şeful marelui (?) partid conser­vator. Indignarea acestui rezervist este foarte legitimă, căci el a văzut şi vede în fie­care zi cum soldaţii con­centraţi, în momente atât de critice, stau în câmp fără nici un adăpost rău hrăniţi, rău îmbrăcaţi, şi când dimineaţa vre­unul din ei se prezintă ca bolnav la vizita medicală, el este luat la goană şi trimis la serviciu căci astă­zi, pentru a complace Ge­neralului Lahovary, nu trebue să ec­siste nici un bolnav printre soldaţii concentraţi. Rezervistul, după părerea mea, a lovit unde nu trebuea să lovească, căci, pentru mine, actualul ministru de rezbel nu este de­cât un instru­ment, un politician care ţine, înainte de toate, la portofoliul suci. Voi arăta ea astă­zi pe adevăra­tul autor al acestor culpabile con­centrări, pe adevăratul culpabil al suferinţelor îngrozitoare ce îndură nenorociţii soldaţi concentraţi. Lascar Catargiu s-a declarat cate­goric contra acestor concentrări, şi Generalul Lahovary nu a voit să ce­deze somaţiunea primului-ministru pentru ce?—pentru că la spatele mi­nistr­ului de resbel stă — inviolabil şi iresponsabil — cel mai odios şef suprem al unei armate, un Rege care constitue o ruşine în familia Suveranilor. Un cuvânt să fi rostit Carol I, şi politicianul general ar fi plecat ca­pul cu supunere; un singur cuvânt eșit din gura acestui neruşinat Că­mătar încoronat, şi concentrările nu aveau loc. Acest cuvânt nu l’a rostit, nu a voit a ’i rosti, căci în pieptul acestui Călău­ bate o inimă seacă, coruptă. — Singurul lucru care -i mişcă este banul şi numai banul. Ce-i pasă lui de durerile soldaţilor, de lacrimele văduvelor şi ale orfa­nilor, când El buzunăreşte ţara pe fie­care an cu suma de peste patru milioane franci în aur! S’a gândit oare acest Mare Căpi­tan de Carnaval să se ducă, pe neaş­teptate, în mijlocul soldaţilor con­centraţi, pentru a se încredinţa că ei sunt gol, sunt răi hrăniţi, expuşi ziua la arşiţa soarelui şi noaptea la frig?—El se lăfăeşte în castelul Peleş, unde nici soarele nu ’l arde, nici frigul nu ’l face să tremure! Şef suprem al armatei ! — Cara­­ghioaze cuvinte când se adresează unui Rege bun numai pentru parăzi, cum e Carol I al nenorocitei Ro­mânii !­­ Să nu mi se zică că sunt vio­lent ; dacă a­­şi găsi în dicţionarul ro­mân cuvinte mai violente, le-aşi în­trebuinţa. Sunt momente când violenţa de­vine legitimă, şi ne aflăm în unul din aceste momente. Câţî­va rezervişti concentraţi au venit acasă la mine — câci la redac­ţie s’au temut să intre — şi ’mi-au făcut un tablou fidel al stăreî sol­daţilor. Tablou înfiorător!­­ Sunt soldaţi numai în cămăşi şi izmene, cu opinci în picioare. In a­­cest costum au chipiul pe cap, şi sa­bia atârnată de centuronul care este prins inprejurul cămăşei! Şi acest Venetic care stă pe Tro­nul Român suge pe fie­care an din sudoarea Ţârei peste patru mili­oane franc!. Soldaţii sunt reti hrăniţi şi refuză puturoasa ciorbă ce li se găteşte.— Nu li s’au dat cergi pentru a se în­­văli noaptea, şi răcoarea nopţilor îl îmbolnăveşte! Şi Marele Căpitan de Carnaval mă­nâncă şi bea la Sinaia. El îmi amin­teşte un confrate al Sou, ’ Rege al Poloniei, care pretindea că întreaga Polonie e sătulă când­ el mâncase că întreaga Polonie e beată, când el se îmbâta. Termin reproducând o scrisoare pe care am primit’o alaltăieri de la un ofițer. Voia tăcea numele său, pen­tru a nu’l expune la furia ministru­lui General; cariera sa ar fi zdrobită. D-lui Alex. V. Beldimanu Garnizoana din....... îșî dâ și ea tribu­tul, ca toate cele­l­alte, activităţea Gene­ralului Lahovary. Zilnic sunt scutiţi de serviciu câte 90— 100 din soldaţii de serviciu.—Ce fac el ?— Şed cât e ziua de mare pe malul gârlei, înşiraţi din distanţă în distanţă gemând şi vărsând. Din cauza căldurilor mari ziua şi a fri­gului din timpul nopţeî maladiile (diaree şi febra) se menţin şi se propagă din om în om. Pănă astă­zî nici un caz mortal. In populaţiune prin sate bântue aseme­nea aceste două maladii. Să ne ferească Dumnezeu de musafiri ca holera, cu toate că ea ne-a trimis pe vestitorii sei. Ar trebui ca toţi Românii să vază pe bieţii soldaţi cum se va sta şi gem, înăbu­şiţi şi trudiţi de simptomele boalei, pen­tru ca să le stoarcă şi lor lacrimile ce mi-au stors şi mie, lacrimi ce ar îndura pe neînduratul despot, al Domniei Tale devotat. In faţa acestor rânduri, eşite din pana unui ofiţer de inimă, ori­ce co­­­mentariu e de prisos. Ţara va judeca, precum merita, purtarea nedemnă a Marelui Căpitan de parada. Armata va ști cât valorează cu­vintele măgulitoare ce El îl adre­sează din când în când prin ridicolele Sale ordine de zi. Carol I nu mai merită să poarte­ titlul de şef suprem al armatei. De astă­zi toţi soldaţii, toţi ofiţerii de inimă II vor înfiera cu epitetul de Calcul armatei. Alex V. Beldimann. -------------►—o®*-»—esso—-----------­ Congres naţional al partidului lucrător ş’ deschis în timpul dimineţeî sub preşedin­ţia D-lui Carette primar din Roubais. — Erau de faţă vr’o sută de delegaţi. — D-na Libknecht asista, — s’a citit mai multe a­drese ale socialiştilor engleji ruşi. TELEGRAME LENS, 12 Septembre. — O grupă de mi­neri au străbătut noaptea trecută Corons, Mine Vignes; au sfărâmat geamurile a 4 case locuite de belgian!; au strigat: „Jos belgianiî !“ VIENA, 12 Septembre. — Corespondența politică află că D-nu Al. Lahovary, mi­nistrul afacerilor străine din România, a fost primit în audienţă privată de către împăratul Franţ Iosef; audienţa a ţinut o jumătate de ceas. — D-na Lahovary avu­sese în ajun o întrevedere de un ceas cu contele Kalnoky. MARSILIA, 12 Septembre. — Al 6-lea IIISTASTABEE C. Boheică. Statură potrivită , mai mult gros de­cât sub­ţire. Blond, bătând în roşiu. Mustaţă scurtă stufoasă, ţapoşă, barbă râde. Figură care nu spune nimic şi are ceva ordinar în ea. E deputat de Botoşani. Se alege regulat de o vreme încoace, mu­ţumită unui mij­oc inge­nios de a cultiva simpatiile alegătorilor: ghi­veciul electoral. Vorba „ghiveciu“ nu e o figu­ă. Prn ghiveciu urmează să se înţeleagă cunos­cutul fel de bucate cu mir­­e zarzavaturi, bine sărat şi bine pipărat, după care băutura merge de minune. La Botoşani, servit de D. Bobeica prin cârciumi alegătorilor D-sale, are o mare influenţă asupra convingerilor lor politice. Cel mai vesel şi mai glumeţ deputat. Nu vorbeşte de­cât ca să întrerupă. In câte o glumă caracterisează une­orî de minune pami­mî şi si­tuaţiile. Când anul trecut Camera, fără nici discuţie, a dat vot de blam guvernului conser­vat­or, D. Bobeicu asemăna situaţia cu praful fără fum : guvernul cade, dar sgomot nu sa face ! E junimist. Timpurile din urmă s’a observat la D-sa o evoluţie spre conservatorii puri şi deosebită afecţie pentru concentraţi. Se crede însă în de­obşte că această evoluţie e un şi­retlic, ca să obţie prefectura de Botoşani. Iubeşti cărţile de joc mai mult de cât pe cele-l’alte şi are noroc mai in tot-d’a-una. — Cum te-aventurezi să joci cărţile fără să ai un capital ? îl întrebă înt­r’o zi D. Carp. — Cum te aventurezi Excelenţa ta să con­duci ţara fără să ai un partid! răspinse­­­robekca. Vania. Pamínturul Clacaţilor Un abonat ne atrage atenţiunea a­­supra unei chestiuni de mare însemnă­tate, la cari noi ne gândeam de mult. E vorba de a se şti dacă pămînturile date clăcaşilor la 1864 pot fi vîndute fie la alţi ţărani, fie la neţărani, cum sunt cârciumarii, hangii, sau chiar moşnenii (răzeşii) vecini cu foştii clă­caşi. Abonatul nostru ne asigură, că unele tribunale din ţară, cum este de pildă cel de Teleorman, legalizează asemenea acte de vînzare, pe când altele, ca ce de Ilfov, refuză de a le legaliza. Noi ştiam că după legea de împro­prietărire de la 1864, pămînturile date foştilor clăcaşî erau inalienabile pe ter­men de 30 de ani, adică pănă la 1894; cu toate acestea, vînzâri de asemenea na­tură nu se practică de ieri sau de azi, ci foarte de mult şi tribunalele cari le legalizau, se scuzau pe motivul că ele nu aprobă vînzarea, ci se mărginesc a legaliza semnăturile părţilor. Se ştie însă, că această formalitate este suficientă, când e vorba de obliga­ţiuni luate de ţărani faţă cu despuito­ni lor. Luând informaţiuni de la persoane oficiale, ni s’a afirmat, că ministrul domeniilor, alarmat de aceste vânzări, a intervenit pe lângă colegul seu de la justiţie, care ar fi dat o circulară pre­şedinţilor de tribunale, ordonându-le să nu mai legalizeze nici un act de ase­menea natură. Se zice că preşedinţii s-au conformat acestui ordin. Din scri­soarea abonatului nostru pare însă a rezulta contrariul, cel puţin pentru Teleorman. După părerea noastră, lucrurile nu ar trebui să se mărginească la o simplă circulară. Sunt destule mijloace pentru a se eluda circulările ministeriale. Noi credem că guvernul—dacă voeşte binele ţăranului — este dator să supue Parlamentului, chiar în sesiunea vii­toare, o lege prin care pământurile date clăcașilor la 1864 să se declare ina­lienabile și indivizibile pe veci. Unui guvern conservator nu-i putem cere mai mult. Argus. Cunun româna in Argentina Ziarul italienesc L'Operato Italiano din Buenos­ Aires în numărul său de la 23 August publică următorul articol, pe care îl dăm ca o dovadă de chipul cum judecă până şi americanii,­­ care pot fi obicinuiţi până la un oare­care punt cu sălbătăciile triburilor oamenilor sălbateci, pe vecinii noştri unguri. Sub titlul înduoit, Fraţii noştri români şi persecuţiunile Ungurilor contra Româ­nilor scrie în loc de frunte următoarele : Se primesc ştiri prin telegrame şi ziare venite din România, că mai mult de patru milioane de Români, cari locuesc in Tran­silvania (Austro-Ungaria) sunt persecutaţi în mod barbar şi tenace de către Unguri. Copii sunt răpiţi cu forţă sălbatecă din braţele părinţilor lor pentru ca să urmeze la şcoalele ungureşti cu scopul de a fi desnaţionalizaţi. Românii de rasă latină suferă o sclavie atât de mare, în­căt nici în timpurile an­tice nu se dovedesc asemenea caşuri de barbarie. Românii n’au lege, nici drepturi, nu li se permite nici să vorbească, ei sunt opri­maţi de Unguri, rasa Hunilor, care a a­­juns la putere la declinul secolului XIX. Românii sunt prisonieri, sunt vexaţi, tor­turaţi şi ucişi de Unguri, fără ca să se poată apăra contra acestor sălbateci. Fiicele şi copiii lor sunt violaţi, copilaşii sunt decapitaţi şi aruncaţi în foc, iar bă­trânii sunt gâtuiţi şi casele lor distruse. In faţa acestui fel de barbarie, pe care o suferă fraţii lor, Români independenţi, au recunoscut la meetinguri patriotice pentru a protesta contra abusurilor, care se comit de Unguri contra civilisaţiune. In ziua de I-iu Iunie în toate oraşele şi satele României s’au întrunit Românii pentru a face proteste vii contra cetelor brigandar comise în Transilvania de Un­guri. In prima linie figurează studenţii de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, apoi persoanele cele maî respectebile ale României, şi o mulţime enormă de popor însufleţit de cel maî înalt simţimânt de patriotism, pentru a protesta într’un chip demn contra atrocităţii acelor barbari. Această ramură a rasei latine din Ro­mânia şi din cele-l’alte ţări vecine trebue să fie conservată neatinsă pentru ca în viitor să poată fi obstacol poftelor mareî puteri a Rusiei. In interesul tuturor popoarelor şi pen­tru pacea întregeî Europe trebue să se pună o dată capăt unei selbătăcii printr’o stabilitate de civilisațiune complectă și acelor acte de brigandaj într’un secol re­cunoscut de toată lumea secolul luminei. Înfrăţirea Studenţilor Banchetul Infrăţir­ei După cum s’a văzut dintr’o informaţie­­ noastră, a doua zi după întoarcerea de a Roman, studenţii Bucureşteni au dat fraţilor de peste munţi un banchet în sala cea mică a hotelului „Union“. Compus din 25 de tacâmuri, el purta numele de Ban­chetul Infrăţireî, şi au luat parte, afară de studenţi, şi D-ra Cornelia Chernbach, studentă în medicină, D-nia C. C. Dobrescu, profesorul Mateiu, reprezentanţii ziarelor Lupta şi Adevărul, iar mai pe urmă a ve­nit pe neaşteptate şi eminentul orator, stu­dentul Leon Grigorescu, care a fost primit cu aplause. S’au rostit numeroase cuvântări, toate scurte şi toate călduroase, s’a cântat pâ­in la un pianino pus anume în acea sală, s’a hotărît să se primească invitaţia ploeş­­tenilor de a petrece ziua de Vineri în mij­­ocul lor, şi s’a discutat apoi până după ora patru. Seapa de Joi Seara, ca şi în ajun, studenţii transil­văneni au fost ospătaţi de ai noştri la Cosma, unde orchestra a cântat aproape neîntrerupt „Deşteaptă-te Române“, „Cân­tecul lui Iancu“, şi cele­l­alte cântece scrise de la data mişcărei naţionale. Pe la ora nouă, toţi cari luaseră masa a Cosma, la cari se adăogară şi d. depu­tat C. G. Dobrescu cu alţi studenţi, se du­seră în sala de şedinţe a societâţei studen­­ilor, „ Unirea", unde s’a discutat până la ora 11 din noapte şi s’au luat mai multe hotărîrî importante, în privinţa mişcăreî începute de tinerimea universitară. La Ploieşti Vineri, pe la ora 8 a. m., am plecat vreo 25 persoane spre Ploeşti. Printre stu­denţi se afla şi d-ra Chernbach, cum şi d. C. C. Dobrescu. Dintre ziare, numai Adevărul era reprezentat. Ajunşi în oraş, fraţii Dobrescu, prin în­grijirea cărora se organizase prînzul la care fuseseră invitaţi, duseră pe studenţi să viziteze câte­va strade din centru. Apoi, la ora 12, ne îndreptarăm cu toţii spre „Grand Hotel“ unde ne aştepta o masă cu mîncărî şi băuturi româneşti foarte bune. In timpul mesei sosiră maî mulţi cetă­ţeni ploeşt­eni, printre cari îmi amintesc pe D-nii Romanescu, Micescu, profesor şi deputat, Pella, revizor şcolar, şi alţi pro­fesori veniţi din Ardeal şi stabiliţi aci. Se alese preşedinte în unanimitate D-ra Chern­bach, iar vice-preşedinte D-nul C. C. Do­brescu. S’au ţinut foarte multe cuvântări pa­triotice, dar nici un discurs. Vreau să zic că nimeni nu a căutat să vorbească cu fraze de efect, ci toţi au ascultat numai entuziasmul şi dorul care ’l îmboldea. A­­ceast­a a făcut un foarte bun efect, asupra transilvănenilor mai ales, cari, desigur, nu fraze cântau la noi. Albumul Ca amintire, studenţii ardeleni luaseră de la Roman un steguleţ cu colorile na­ţionale, câte­va cărţi şi revista „Spitalul“, şi în sfîrşit li s’a oferit un album pe a căruia fie­care pagină comesenii au scris câte o cugetare, o dorinţă, sau versuri. Preşedinta avu prima pagină şi se fo­losi de densa maî bine de­cât toţi, scriind următoarele versuri: La Predeal Cu durere s’or desparte Ochii noştri la Predeal De privirea blîndă, dulce Fraţilor cei din Ardeal. Inimile noastre însă, Vor remâne la un loc Şi ’mpreunâ-aicî vor arde Vecinie pentru-acelaşi foc. Pentru focul înfrăţire! Şi de astă­zi şi de mâni, Şi sporirea duşmăniei Dintre Unguri şi Români. 11 Sept. 1892. Cornelia din Moldova. In urmă ne-am dus cu toţii la fotograf unde s-au comandat patru­zeci de foto­grafii în grup, care vor fi gata peste câte­va zile şi din care se vor trimite câte una fie­cărui student ardelean care a fost la Ploeşti. La „Progresul" De la fotograf, orele fiind destul de înaintate, alergarăm în câte­va trăsuri spre gară. Ne oprirăm la stabilimentul grafic „Progresul“ unde studenţii vizitară în grabă toate atelierele. Afară de maşini, în stabilimentul acesta nu lucrează de­cât aproape numai femei. Sus, una pune colile la liniat, alta făţu­­eşte colile unui abecedar, o a treia le coase cu sârmă... Jos, mai toate sunt „puitoare“, adecă aşează colile de tipart­a maşină. împreună cu un student, mă, apropii de una din aceste „puitoare*—o fetiţă de vre­o zece, doî-spre-zece ani, cu­rată, simpatică, cu figura inteligentă dar palidă,—şi o întrebăm : — Ce leafă ai ? — Şeapte franci. — Pe zi ? — Ah! nu. — Pe săptămână ? — Pe lună! oftează ea. Noi ne uităm unul la altul. — Şi cât trebue să munceşti ? — Toată ziua. — De la ce oră ? ■— De la 6 dimineaţa pănă la 6 seara. Ne depărtăm, întrebăm pe alta, puţin maî mare, şi ne răspunde că are 8 lei pe ună, alta 12... — Dar mâncare, locuinţă, aveţi da aci? mai întreb eu. — Ba nu, mi se răspunde. Plecarea Suntem foarte grăbiţi. De la stabilimen­tul „Progresul“ trecem alăturea în bufetul „Sans-Sou­i“ unde ni se dă câte­va me­zeluri. Se ţin câte­va cuvântări de mulţu­mire pentru ploeştenii cari au invitat şi ospătat pe studenţi, şi p­lecăm la gară. Pe peron se joacă hora unire­ cântată de lău­tarii cari ne primiseră la poarta „ Progre­sului“ cu „Deşteaptă-te Române“, şi pe care o repetă apoi pănă când trenul se depărtează. Fraţii Dobrescu, şi alţi câţî­va cetăţeni, însoţesc pe studenţi pănă la cea dintâi staţie spre Predeal, unde îşî iau adio şi se întorc la Ploeşti. Peste o oră, admirăm cu toţii de pe la ferestre, minunatele poziţiuni din apropie­rea Sinaeî, luminate fantastic de flacăra care ieşea din când în când pe gâtul lo­comotivei.

Next