Adevěrul, octombrie 1892 (Anul 6, nr. 1310-1338)
1892-10-24 / nr. 1332
2 avut de luptat cu puternicul acompaniament al orchestrului ceia ce ne-a împedicat adesea de a admira în libertate frumuseţea notelor de contralto scoase de D-ra Ritzu, precum şi claritatea şi frăgezimea simpaticei voci a D-lui Russitano. In ce priveşte pe D. Stinco, prim bariton, pentru D-sa n’avem decât elogiurî. Voce de toată frumuseţea, plină şi puternică, joc de scenă admirabil. D. Vittorio Coda, prim bas, voce prea tremurătoare ceia ce ’i strică foarte mult. D. Francesco Vecchioni, marele sacerdot, a fost la înălţimea rolului său. Decoruri, costume, punerea înscenă cât se poate de frumoase şi fac onoare D-lui Fossatti, director de scenă. Corul, destul de bine, baletul foarte drăguţ şi în special danţurile micilor sclavi negri. Aşteptăm cu nerăbdare reprezentarea celor-l’alte opere spre a ne putea face plăcerea să ascultăm şi celelalte voci, care compun personalul operei din această stagiune. C. J. Cutia cu scrisori Domnule Redactor, In ziarul, ce cu onoare redactaţi, cu No. 1328 de la 20 Octombre anul curent, se aduce publicităţii cum că D. C. Vardala, comptabilul percepţiei de roşu ar fi dovedit că eu nu aşi fi declarat percepţiei imobilul melc din strada Antim No 20 şi că astfel aşi fi frustrat statul de un imposit, fondat de câteva mii de lei. Aceasta este o neiertată minciună şi infamă calomnie. Onestitatea îmi este cunoscută, nu aşi avea nevoie să mă apăr, însă pentru a restabili adevărul, permiteţi’mi a relata cum s’a petrecut lucrurile . O chiriaşă a mea, anume Ana Marcovici, îmi datorează 80 leî, şi văzând că nu voieşte a ’mi plăti, am somat’o. In urma acesteia mă pomenesc într’o zi că vine în casă la mine D. Vardala, propuiindu’mi într’un mod arogant şi ameninţător să primesc în schimbul banilor o maşină vechie de cusut, care nu valorează zece lei. Ea se înţelege i-am refuzat propunerea neconvenindu-mî a face acest schimb. Domnul Vardal a indignat că l’am refuzat, şi pentru ca să arate D-nel Marcovicî că este un personagiu mare la percepţie, faţă de care, se vede, îşi luase angajamentul de a-i desface maşina de cusut pe preţul de opt zeci lei, s’adresează la mine într’un mod arogant şi impunător ca să primesc maşina, căci alt-fel mă va încărca cu fonciera. D-sa s’a şi ţinut de promisie căci am primit de la percepţie somaţia No. 16 ca să plătesc pe anul 1891—92 ca foncieră suma de leî 226 , pe când eu am plătit regulat pe fiecare trimestru foncieră dupe cum apreciase comisiunea de recensământ pentru constatarea contribuţiunilor directe din 16 Iunie 1890, în care comisiune a luat parte şi D. C. Vardala, căci procesele-verbale se văd iscălite şi de Domnia-sa. Prin urmare din momentul ce am plătit regulat contribuţiunile ce mi s’a cerut, nu se poate admite că eu am frustrat statul nici cu o centimă. In cât priveşte purtarea D-lui Vardala faţă cu mine, las la aprecierea Onor, cititori. Pe lângă altele D. Vardala este şi complesant , în tot timpul cât a stat în casa mea nu și-a luat pălăria. Vă rog, Domnule Redactor, ca pentru restabiliria adevărului să binevoiți a da publicității cele relatate. Toma Boga. lîil fîtiør dispunând de câteva ore li- Lili llllvi bere, caută lecţiuni de limba franceză. Se însărcinează de asemenea cu traducere de acte, broşuri din limba română în franceză şi vice-versa. A se adresa la administraţia ziarului. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpîni şi 4 de slugi cu tot locul lor şi împreună cu locul de alături, unde se ţine târgul de ţuică, şoseaua Bonaparte No. 7, se având în condiţiuni excepţional de favorabile, întinderea suprafeţei totale a ambelor locuri, e de metri patraţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vîna de la Herestrau. Nemerite pentru instalaţiunea unui stabiliment de induslrî© Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului nostru. SAMBATA 24 OCTOMBRE 1892 unui oaspe atât de periculos a început să-l ia la goană cu topoare, fuşti şi coase şi după o luptă de aproape o oră lupul a fost ucis. Cei muşcaţi precum şi creerii lupului ucis, au fost trimişi în Capitală la institutul bacteriologic al D-lui Dr. Babeş. Naţionali liberali desaprobă cele scrise de La Patrie în contra noastră, precum și atitudinea ei în chestia asasinatelor de la Dorohoi. * INFORHRAŢIUNII Ororile de la Dorohoi şi Presa Ziarul liberal-democrat Românul într’un articol energic semnat de D. Vintilă Rosetti aminteşte guvernului conservator că eşind din legalitate, legitimează revolta generală.• D. C. C. Bacalbaşa, redactorul-şef al Luptei se ocupă de preponderenţa militarilor în stat de 4 ani încoace şi face nişte revelaţii compromiţătoare pentru Jak Lahovary şi clica lui, revelaţii pe care le-am reprodus ieri la ediţia a II-a şi care stau în strânsă legătură cu asasinatele milităreşti de la Dorohoi.* Celelalte ziare ca Constitui’onalul şi L’Indépendance ne înjură conform obiceiului. Timpul reproduce calomniile ziarului La Patrie. Ce duioasă armonie! * Democratul din Ploeşti înfierează atentatul de la Cuzlău. D. M. Ghenoiu a adresat ieri prin Voinţa Naţională D-luî D. A. Laurian directorul ziarului Constituţionalul următoarea scrisoare: D-lui D. Laurian, director al „ Constituţionalului“ Domnule Director, In ziarul Dv. de astăzi văz că retractaţi cuvintele „un Ghenoiu, un om fără căpătâi“.“ In numărul de ieri însă, D-le director, am citit insulte grave şi triviale la adresa mea ca „escroc patentat.“ In faţa acestei conduite inesplicabile, vă somez, ca în numărul viitor de mâine să retractaţi din nou insultele ce’mi adresaţi, sau de nu, voiu recurge la mijloacele potrivite cu aceia cari insultă pe oamei fără a’i cunoaşte. Primiţi etc. N. Ghenoiu. -Bucuresti, 22 octombrie, 1892. D. Dr. Felix se ocupă cu întocmirea unui regulament privitor la situaţia farmaciştilor străini şi a Românilor nenaturalizaţi. Conform acestui regulament numai farmaciştii români sau naturalizaţi români pot să deschidă farmacii în ţară. O dramă sfâşietoare s’a întâmplat acum patru zile In comuna Maglavita din judeţul Dolj. Un lup turbat a intrat spre seară In comună şi a muşcat patru bărbaţi şi două femei. Intregul sat alarmat de sosirea Din cercurile liberale aflăm că chiar D. Dem. Sturza este nemulţumit de atitudinea ziarului La Patrie, căci D-sa e bine convins că ţăranii din Cuzlan au fost asasinaţi. — IV»«'— D. profesor Dr. Atanasescu şi-a început cursul de chimie medicală cu un auditor mult maî numeros ca anii trecuţi. Aproape 100 studenţi suntînscrişi în anul I-ib la medicină. Cursul D-sale e presărat de multe demonstraţii practice executate cu abilitate de D. Iordan Bogdan, preparatorul laboratorului. De vreo câteva zile se află pribegind în Capitală preotul Radu Arsenescu din comuna Gorgota, judeţu Prahova. Acest vrednic depositor al credinţelor religioase, a fugit Sâmbăta trecută din comuna Gorgota împreună cu o fetiţă de 15 ani pe care a răpit-o din sânul familiei. înainte de a fugi, preotul Radu Arsenescu a bătut şi a schingiuit pe nevastă-sa, pe care a lăsat-o în prada celor mai mari dureri. Avis autorităţilor bisericeşti. Spitalele rurale vor trece cu începere de la 1 Noembrie în administraţia judeţelor. Toate cheltuelile de altfel vor fi suportate din bugetul statului. Această descentralizare a fost făcută de D. Dr. Felix, pentru ca astfel administraţia spitalelor să se facă cu mai multă înlesnire. Căci adeseori se întâmplă ca unii intendenţi abuzivi să încarce bugetul statului cu nişte cheltueli imaginare. Cu toate intervenţiile guvernului francez, consiliul sanitar superior a menţinut carantina de 11 zile la Sulina pentru provenienţele franceze din portul Marsilia. Direcţiunea serviciului nostru sanitar are informaţii positive, că în Marsilia holera este destul de întinsă, cu toate măsurile sanitare severe pe cari continuă a le lua administraţia franceză. L’ Indépendance roumaine, al cărei redactor şef este azi D. Ionescu-Gion, fost redactor la Românul şi apoi secretar-general al vernescanului G. Dem. Teodorescu, vorbeşte de gazetari, cari trec pentru plată dintr’un câmp într’altul şi cari înjură azi ce au lăudat ieri, după ce au înjurat ieri ceea ce se lăudă azi. Rugăm pe D. Ionescu Gion să ne răspundă, dacă cu a D-sale cunoştinţă s’au pus acele cuvinte în articolul de ieri al ziarului ce conduce. D. Ionescu-Gion e tare în proverbe şi n’am avea nevoie să-î amintim pe Nu vorbi de funie în casa spînsuratului. In numărul de ieri s’a adus o acuzaţiune nedreaptă D-luî Bibiri, şef de biurou la ministerul cultelor şi instrucţiune publice, direcţiunea II-a. D. Bibiri nu poate fi făcut respunzător de întârzierea eliberărei certificatelor deoarece D-sa nu are această atribuţiune. Grevele au găsit un teren favorabil şi în Banat. O depeşă primită de Tribuna din Sibiu, anunţă că două sute de lucrători români de la cariera de piatră din Maidan, lângă Oraviţa, s’au pus în grevă din cauza desei reduceri a salarielor. In tot timpul grevei, lucrătorii vor fi întreţinuţi de comunele române învecinate. Judecătoria de pace a ocolului de Roşu, a condamnat ori pe D. insiginer Lupu la 1000 de lei amendă pentru că a lovit pe D. avocat Fundăţeanu. D-nii Christu, Culoglu şi Christopolu, judecători la tribunalul de Ilfov, nedreptăţiţi de numirile scandaloase făcute în magistratură de D. Al. Marghiloman, au trimis demisiunile lor ministerului de justiţie. D. Al. Marghiloman nu vrea să primească aceste demisiuni. Foiletonul nostru, Loja Sângerată terminându-se, vom începe imediat publicarea romanului Blana Spânzuratului, de Fortune du Boisgobey. Acest roman este urmarea romanului Loja Sângerată. JACK MORAUD NI BETTE Era un an de când D-na Mareuil venise să locuiască un apartament modest într’o stradă populară pe lângă foburgul Montholon. In toată casa o numeau : tînăra femee tristă, și numirea asta îi era bine dată căci un văl de profundă melancolie era răspândit pe figura sa palidă. D-na Mareuil avea cu toate acestea o bucurie, o consolaţie ; avea pe fiica sa Magdalena, o adorabilă copiliţă de cinci ani, cu ochii mari albaştri, şi nişte bucle brune lungi şi mătăsoase pe care le tot scutura mereu dând din cap cu un gest drăgălaş. O bonă bretonă îi compunea toată livreaua. D-na Mareuil ieșa la ore regulate, pe ori ce timp ar fi fost, zăpadă sau furtună; pleca îmbrăcată Intr’o toaletă foarte simplă, cu un rulou de musică în mână ; era profesoară de piano. Odată lecţiile date, se ’ntorcea cu paşi grăbiţi, aducând o prăjitură, o floare sub o jucărie; atunci se auzeau strigăte de fericire în mica locuinţă. Magdalena, în limbagiul sele copilăresc găsind că numele sele este anevoe de spus şi’l schimbase în acela de Mibette şi aşa rămăsese. Când D-na Mareuil se ’ntorcea mai devreme, îşi îmbrăca singură copila cu multă cochetărie şi o ducea la plimbare, căutând s’o distreze, căci, zicea ea, locuinţa lor aşa strimtă şi mică nu era făcută pentru Nibette, care avea trebuinţă ca şi paserile, de spăţiri, veselie şi de soare. După aceste preumblări copila se ’ntorcea roşie de tot şi moartă de foame. D-na Mareuil o desbrăca ne lăsând această fericire nimănui. Intr’o seară Nibette își începu rugăciunea sa obicinuită: „Dumnezeul meu, zise ea ,dă sănătate mami... tati... pe urmă se opri gânditoare : — Dar unde este tata ? — Este în voiagile copila mea mult iubită. — Pentru mult timp ? — Nu știu... Isprăveşte-ţî rugăciunea Nibette ! Copiliţă îşi urmase rugăciunea pa când două mari lacrimi se rostogoliră din ochii mamei sale pe mâinile ei împreunate. Plângea sărmana femee, plângea toată fericirea sa perdută, toate speranţele sale sfărâmate. Ar fi murit fără cele două mici braţe mângâioase ale Nibettei care o maî lega încă de viaţă. Biata femee ! îşi realisase cu toate acestea visul sol, de a face un mariagiu de dragoste, erau şease anî d’atuncî, pe urmă venise copilul aducând cu sine bucuria supremă, să ’ndoiască fericirea, deja aşa de mare. Viaţa se deschidea înaintea lor plină de dulci speranţe. Menagiul trăia modest. D. Mareuil n’avea de cât un loc puţin lucrativ într’un minister, insă cu ordine și economii, D-na Mareuil făcea minuni. Nibette era îmbrăcată ca o mică ducesă, și toţi erau perfect de fericiţi. Dar Intr’o zi toată această fericire se ’ntunecă, i-a trebuit puţin lucru. D. Mareuil, de o natură slabă, ascultase de poveştile unui pretins amic care ’şi bătea joc de bucuriile liniştite ale interiorului sele ; într’un moment de nebunie, ascultase de acest geniu rob, fără a se gândi nici la femeea nici la copilul sau, apucat de o rătăcire neesplicabilă. Revenindu-şi în simţiri, ar fi trebuit să se ducă să implore iertarea, care desigur ar fi căpătat-o cu multă înlesnire, dar o nesocotită ruşine îl reţinuse şi trei zile în urmă, nevasta sa nebună de durere şi ruşine, îl regăsi și-l facsă de infam !.... nedemn!.... Se revoltase contra acestei trădări. Mă înșeli pe mine care îmi pusesem toată credința în tine; ne părăsești! Ei bine voiu avea curagiul, ne vom despărți pentru toată viața. — Și fata mea! răspunse D. Mareuil. — Nu mai ai copil! Nu mai ești demn ; voi face să se constate faptele D-tale și ’mî voi păstra pe Nibette, este dreptul meu și mi-l voi susține prin lege dacă va trebui. D. Mareuil ar fi voit să se scuze, să explice această nenorocită eroare, dar nu găsea nimic de zis în fața acestei mânii care o simțea că e legitimă. — Nu te mai cunosc, zise sărmana femee şi se duse să ’și ea copila. Pe urmă luase ceva vestminte şi câteva mobile şi se retrase într’un apartament departe de vechia sa locuinţă. Când bărbatul se întoarse, găsi casa goală şi o hârtia timbrată care ’l înştiinţa că avea a se înfăţişa, nevasta sa cerând divorţul contra lui. Trecuse un an de când tânăra femee ducea această teribilă viaţă, mai greu de suportat prin suvenirea bucuriilor perdute. Procesul de divorţ mergea încet, D-na Mareuil suferea grozav având a mai vorbi de acest trecut spăimântător pe care ar fi voit să-l uite pentru tot-d’auna. Ea lucra cu răbdare şi Nibettei nu lipsea nimic, nici chiar păpuşi. Când aceste lecţii îi luau toată ziua, bona ducea copila la plimbare ; dar atunci nu se ducea departe, numai prin apropiere unde îşi regăsea pe micile sale prietene. Intr’o seară, întorcându-se, D-na Mareuil fu surprinsă de a nu vedea pe fiica sa alergând înaintea ei; ora era înaintată, era frig și ea dăduse ordin de a aduce copila acasă înainte de a însera. Apucată de un sentiment de frică in FOIŢA ZIARULUI „ADEVERULUI“ FORTUNÉ DU BOISGOBEY XI (99) Loja stngerai ă — Ah! Doamne, n’am s’o mai văd nici dată, îngână femeea. — Şi asta îţi face răb, după cât văd. Va să zică îţi e rudă ? — Oh! nu, D-le. Ele nu sunt de cât o lucrătoare, şi D-ra asta... — Dar, în sfârşit, o cunoşti ? —* Așa şi așa. El... da, am lucrat pentru dânsa... şi îmi datoreşte nişte bani... ele nu ’s tocmai bogată... şi aşi fi voit să oştiu dacă trebue să maî trag nădejde că voi fi plătită; stab pe aici... am văzut, trecând moarta, şi am venit... — Să iai desluşiri. Inţeleg. Dar ar fi maî bine să te adresezi judecătorului de instrucție. El îţi va spune mai bine cum stau lucrurile. — Judecătorului! ah! nu face să mă duc, pentru atâta. Căpitanul se încredință acum că avea a face cu o ființă maî mult sab maî puțin amestecată In afacerile D-rel Leslérel, căci nu credea nici o iotă din istoria datoriei. Vroi să lumineze lucrul. — Mă prind că ești spălătoreasă, zise el râzând. — Nu... ba adecă, uite... am un frate care are spălătorie la Pantin... a lucrat pentru D-ra... și mă însărcinase... — Să reclami ceea ce a î datora ; e foarte firesc, întrerupse Novitel, care găsia din contra că nu e firesc de loc. — Dar mă lipsesc, reluă pretinsa lucrătoare. Maî bine perdem câțiva bani de cât să maî alergăm după dreptul nostru. Și apoî, biata fată trebue să fi având destule necazuri, și fără ca noi s’o mai supărăm. — Se poate regula toate prea bine. Ele nu o cunosc, însă ştiu pe cineva care o cunoaşte, care se interesează de dânsa, şi care ’ţi va plăti foarte bucuros. Spune-mî unde stai. Va veni la D-ta acasă. — Nu... nu... Sunteţi prea bun, scumpe D-le, dar e de prisos... nu m’ar găsi... nu stai nici o dată acasă... fiindcă lucrez cu ziua. — Atunci, poțî să vii la mine. Iată’mî adresa, zise Novitel scoțând o carte de vizită. Femeea păru mai întâi că nu vrea s’o iea, dar văzând că Novitel vroia să i-o bage în mână, cu voe fără voe, nu avu încotro. Dar ultima lopată de țărînă fusese aruncată peste coșciugul Julieî, și lumea se grăbea să iasă din cimitir, iar femeea se făcu nevăzută. Novitel nu putea sta la vorbă în fața tuturor, însă căută să n’o piardă din vedere, și se gândea dacă n’ar fi bine să se ia după densa, căci presupunea că ea știe mult mai mult de cât a spus. Dar trebui să recunoască şi el că nu era cu putinţă să facă maî mult în acel moment, şi apucă spre poartă, pe nişte cărări mai dosnice, ca să nu se întâlnească cu prietenele Julieî, care nar maî fi ţinut de vorbă. In faţa porţeî, se întindea strada La Roquette, cu trotuarele pline de pietre de vânzare pentru morminte, şi de flori şi de coroane. Se zăreau copacii de la reserucea unde se taie capetele (eşafodul „La Roquette“), iar încoace, mult mai aproape, câteva cârciumi pentru nenorociţii cari ţin să-şi alcoolizeze durerea. Novitel era gata să caute o trăsură ca să se întoarcă acasă, când, dinaintea uneia din aceste cârciumi, zări un om a căreia înfăţişare îl deşteptă nişte amintiri. Omul şedea lângă o măsuţă, între patru ochi cu o sticlă, şi judecând după îmbrăcăminte, Li era un muncitor. — Ciudat, se gândea căpitanul privindu-l cu băgare de seamă şi apropiindu-se încetişor; aşi jura că e dânsul... şi cu toate astea, ce să caute el aici ? Trebue să ştie ce este. Dacă întâmplarea mi sar scoate în cale, aşi avea mare noroc. Să vedem mai de aproape. Ceea ce şi făcu, iar după multă resgândire, se încredinţă că era acel pe care -l bănuia. Atunci, se aşeză la o masă chiar alăturea şi ceru o bock pe care o plăti imediat, fără să o bea, căci se temea de berea de prin mahalale. Văzându-l că se aşează aproape de dânsul, omul îşi ridică gulerul, ca un arhib care vrea să se apere de vrăjmaşi, şi îşi umplu paharul pănă în gură, deşertându-l dintr’o dată. Novitel însă, era îndrăzneţ, și apoî nu avea timp de perdut. îndată se vîrî în vorbă, şi după puţin, îl sili să’mărturisească că era fostul comandant Crozon, care îl dusese cu vaporul lui la Mexic, unde îi servise și ca martor într’un duel pe care îl avuse din cauza unei tutungerințe spaniole. (Va urma)