Adevěrul, octombrie 1892 (Anul 6, nr. 1310-1338)

1892-10-24 / nr. 1332

2 avut de luptat cu puternicul acompania­ment al orchestrului ceia ce ne-a împe­­dicat adesea de a admira în libertate fru­museţea notelor de contralto scoase de D-ra Ritzu, precum şi claritatea şi fră­gezimea simpaticei voci a D-lui Russi­­tano. In ce priveşte pe D. Stinco, prim bari­ton, pentru D-sa n’avem de­cât elogiurî. Voce de toată frumuseţea, plină şi puter­nică, joc de scenă admirabil. D. Vittorio Coda, prim bas, voce prea tremurătoare ceia ce ’i strică foarte mult. D. Fran­cesco Vecchioni, marele sacerdot, a fost la înălţimea rolului său. Decoruri, cos­tume, punerea în­­scenă cât se poate de frumoase şi fac onoare D-lui Fossatti, di­­rector de scenă. Corul, destul de bine, baletul foarte dră­guţ şi în special danţurile micilor sclavi negri. Aşteptăm cu nerăbdare reprezentarea celor-l’alte opere spre a ne putea face plăce­rea să ascultăm şi cele­l­alte voci, care com­pun personalul operei din această sta­giune. C. J. Cutia cu scrisori Domnule Redactor, In ziarul, ce cu onoare redactaţi, cu No. 1328 de la 20 Octombre anul curent, se aduce publicităţii cum că D. C. Var­­dala, comptabilul percepţiei de roşu ar fi dovedit că eu nu aşi fi declarat percep­ţiei imobilul melc din strada Antim No 20 şi că ast­fel aşi fi frustrat statul de un imposit, fond­at de câte­va mii de lei. Aceasta este o neiertată minciună şi infamă calomnie. Onestitatea îmi este cu­noscută, nu aşi avea nevoie să mă apăr, însă pentru a restabili adevărul, permi­­teţi’mi a relata cum s’a petrecut lucrurile . O chiriaşă a mea, anume Ana Marco­­vici, îmi datorează 80 leî, şi văzând că nu voieşte a ’mi plăti, am somat’o. In urma acesteia mă pomenesc într’o zi că vine în casă la mine D. Vardala, propuiindu’mi într’un mod arogant şi ameninţător să primesc în schimbul banilor o maşină vechie de cusut, care nu valorează zece lei. Ea se înţelege i-am refuzat propunerea neconvenindu-­mî a face acest schimb. Domnul Vardal a indignat că l’am re­fuzat, şi pentru ca să arate D-nel Mar­­covicî că este un personagiu mare la per­cepţie, faţă de care, se vede, îşi luase an­gajamentul de a-i desface maşina de cu­sut pe preţul de opt­ zeci lei, s’adresează la mine într’un mod arogant şi impună­tor ca să primesc maşina, căci alt-fel mă va încărca cu fonciera. D-sa s’a şi ţinut de promisie căci am primit de la percepţie somaţia No. 16 ca să plătesc pe anul 1891—92 ca foncieră suma de leî 226 , pe când eu am plătit regulat pe fie­care trimestru foncieră dupe cum apreciase comisiunea de recensă­mânt pentru constatarea contribuţiunilor directe din 16 Iunie 1890, în care comi­­siune a luat parte şi D. C. Vardala, căci procesele-verbale se văd iscălite şi de Domnia-sa. Prin urmare din momentul ce am plă­tit regulat contribuţiunile ce mi s’a cerut, nu se poate admite că eu am frustrat sta­tul nici cu o centimă. In cât priveşte purtarea D-lui Vardala faţă cu mine, las la aprecierea Onor, ci­titori. Pe lângă altele D. Vardala este şi com­­plesant , în tot timpul cât a stat în casa mea nu și-a luat pălăria. Vă rog, Domnule Redactor, ca pentru restabiliri­a adevărului să bine­voiți a da publicității cele relatate. Tom­a Boga. lîil fîtiør dispunând de câte­va ore li- Lili llllvi bere, caută lecţiuni de limba franceză. Se însărcinează de asemenea cu traducere de acte, broşuri din limba ro­mână în franceză şi vice-versa. A se adresa la administraţia ziarului. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpîni şi 4 de slugi cu tot locul lor şi îm­preună cu locul de alături, unde se ţine târgul de ţuică, şoseaua Bonaparte No. 7, se a­vând în condiţiuni excepţional de favorabile, întinderea suprafeţei totale a ambelor locuri, e de metri patraţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vîna de la Herestrau. Nemerite pentru instalaţiu­­nea unui stabiliment de indu­­slrî© Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului nostru. SAMBATA 24 OCTOMBRE 1892 unui oaspe atât de periculos a în­ceput să-l ia la goană cu topoare, fuşti şi coase şi după o luptă de aproape o oră lupul a fost ucis. Cei muşcaţi precum şi creerii lu­pului ucis, au fost trimişi în Capi­­tală la institutul bacteriologic al D-lui Dr. Babeş. Naţionali liberali desaprobă cele scrise de La Patrie în contra noastră, precum și atitudinea ei în chestia asasinatelor de la Dorohoi. * INFORHRAŢIUNII Ororile de la Dorohoi şi Presa Ziarul liberal-democrat Românul într’un articol energic semnat de D. Vintilă Ro­­setti aminteşte guvernului conservator că eşind din legalitate, legitimează revolta generală.• D. C. C. Bacalbaşa, redactorul-şef al Luptei se ocupă de preponderenţa milita­rilor în stat de 4 ani încoace şi face nişte revelaţii compromiţătoare pentru Jak La­­hovary şi clica lui, revelaţii pe care le-am reprodus ieri la ediţia a II-a şi care stau în strânsă legătură cu asasinatele milită­­reşti de la Dorohoi.* Cele­l­alte ziare ca Constitui’onalul şi L’Indépendance ne înjură conform obi­ceiului. Timpul reproduce calomniile ziarului La Patrie. Ce duioasă armonie! * Democratul din Ploeşti înfierează aten­tatul de la Cuzlău. D. M. Ghenoiu a adresat ieri prin Voinţa Naţională D-luî D. A. Lau­­rian directorul ziarului Constituţionalul următoarea scrisoare: D-lui D. Laurian, director al „ Cons­tituţionalului­“ Domnule Director, In ziarul Dv. de astăzi văz că retrac­taţi cuvintele „un Ghenoiu, un om fără căpătâi“.“ In numărul de ieri însă, D-le director, am citit insulte grave şi triviale la adresa mea ca „escroc patentat.“ In faţa acestei conduite inesplicabile, vă somez, ca în numărul viitor de mâine să retractaţi din nou insultele ce’mi adresaţi, sau de nu, voiu recurge la mijloacele po­trivite cu aceia cari insultă pe oamei fără a’i cunoaşte. Primiţi etc. N. Ghenoiu. -Bu­curesti, 22 octombrie, 1892. D. Dr. Felix se ocupă cu întoc­mirea unui regulament privitor la si­tuaţia farmaciştilor străini şi a Ro­mânilor nenaturalizaţi. Conform acestui regulament nu­mai farmaciştii români sau naturali­zaţi români pot să deschidă farma­cii în ţară. O dramă sfâşietoare s’a întâmplat acum patru zile In comuna Maglavita din judeţul Dolj. Un lup turbat a intrat spre seară In comună şi a muşcat patru bărbaţi şi două femei. Intregul sat alarmat de sosirea Din cercurile liberale aflăm că chiar D. Dem. Sturza este nemulţumit de atitudinea ziarului La Patrie, căci D-sa e bine convins că ţăranii din Cuzlan au fost asasinaţi. — IV»«'— D. profesor Dr. Atanasescu şi-a înce­put cursul de chimie medicală cu un au­ditor mult maî numeros ca anii trecuţi. Aproape 100 studenţi sunt­­înscrişi în a­­nul I-ib la medicină. Cursul D-sale e presărat de multe de­monstraţii practice executate cu abilitate de D. Iordan Bogdan, preparatorul labora­torului. De vreo câte­va zile se află pri­­begind în Capitală preotul Radu Ar­­senescu din comuna Gorgota, judeţu Prahova. Acest vrednic depositor al credin­ţelor religioase, a fugit Sâmbăta tre­cută din comuna Gorgota împreună cu o fetiţă de 15 ani pe care a răpit-o din sânul familiei. înainte de a fugi, preotul Radu Arsenescu a bătut şi a schingiuit pe nevastă-sa, pe care a lăsat-o în prada celor mai mari dureri. Avis autorităţilor bisericeşti. Spitalele rurale vor trece cu în­cepere de la 1 Noembrie în admi­nistraţia judeţelor. Toate cheltuelile de alt­fel vor fi suportate din bugetul statului. Această descentralizare a fost fă­cută de D. Dr. Felix, pentru ca ast­fel administraţia spitalelor să se facă cu mai multă înlesnire. Căci adese­ori se întâmplă ca unii intendenţi abuzivi să încarce bugetul statului cu nişte cheltueli imaginare. Cu toate intervenţiile guvernului francez, consiliul sanitar superior a menţinut carantina de 11 zile la Sulina pentru provenienţele franceze din portul Marsilia. Direcţiunea serviciului nostru sa­nitar are informaţii positive, că în Marsilia holera este destul de întinsă, cu toate măsurile sanitare severe pe cari continuă a le lua administraţia franceză. L’ Indépendance roumaine, al cărei redactor şef este azi D. Ionescu-Gion, fost redactor la Românul şi apoi se­­cretar-general al vernescanului G. Dem. Teodorescu, vorbeşte de ga­zetari, cari trec pentru plată dintr’un câmp într’altul şi cari înjură azi ce au lăudat ieri, după ce au înjurat ieri ceea ce se lăudă azi. Rugăm pe D. Ionescu Gion să ne răspundă, dacă cu a D-sale cunoş­tinţă s’au pus acele cuvinte în arti­colul de ieri al ziarului ce conduce. D. Ionescu-Gion e tare în pro­verbe şi n’am avea nevoie să-î amin­tim pe Nu vorbi de funie în casa spîn­­suratului. In numărul de ieri s’a adus o a­­cuzaţiune nedreaptă D-luî Bibiri, şef de biurou la ministerul cultelor şi instrucţiune­ publice, direcţiunea II-a. D. Bibiri nu poate fi făcut res­­punzător de întârzierea eliberărei certificatelor de­oare­ce D-sa nu are această atribuţiune. Grevele au găsit un teren favo­rabil şi în Banat. O depeşă primită de Tribuna din Sibiu, anunţă că două sute de lu­crători români de la cariera de pia­tră din Maidan, lângă Oraviţa, s’au pus în grevă din cauza desei redu­ceri a salarielor. In tot timpul grevei, lucrătorii vor fi întreţinuţi de comunele române învecinate. Judecătoria de pace a ocolului de Roşu, a condamnat ori pe D. insi­­giner Lupu la 1000 de lei amendă pentru că a lovit pe D. avocat Fun­­dăţeanu. D-nii Christu, Culoglu şi Christo­­polu, judecători la tribunalul de Ilfov, nedreptăţiţi de numirile scandaloase făcute în magistratură de D. Al. Mar­ghiloman, au trimis demisiunile lor ministerului de justiţie. D. Al. Marghiloman nu vrea să primească aceste demisiuni. Foiletonul nostru, Loja Sângerată terminându-se, vom începe imediat publicarea romanului Blana Spân­zuratului, de Fortune du Boisgobey. Acest roman este urmarea roma­nului Loja Sângerată. JACK MORAUD NI BETTE Era un an de când D-na Mareuil ve­nise să locuiască un apartament modest într’o stradă populară pe lângă foburgul Montholon. In toată casa o numeau : tî­­năra femee tristă, și numirea asta îi era bine dată căci un văl de profundă me­lancolie era răspândit pe figura sa palidă. D-na Mareuil avea cu toate acestea o bucurie, o consolaţie ; avea pe fiica sa Magdalena, o adorabilă copiliţă de cinci ani, cu ochii mari albaştri, şi nişte bucle brune lungi şi mătăsoase pe care le tot scutura mereu dând din cap cu un gest drăgălaş. O bonă bretonă îi compunea toată li­vreaua. D-na Mareuil ieșa la ore regu­late, pe ori ce timp ar fi fost, zăpadă sau furtună; pleca îmbrăcată Intr’o toaletă foarte simplă, cu un rulou de musică în mână ; era profesoară de piano. Odată lecţiile date, se ’ntorcea cu paşi grăbiţi, aducând o prăjitură, o floare sub o jucărie; atunci se auzeau strigăte de fericire în mica locuinţă. Magdalena, în limbagiul sele copilăresc găsind că numele sele este anevoe de spus şi’l schimbase în acela de Mibette şi aşa rămăsese. Când D-na Mareuil se ’ntorcea mai de­vreme, îşi îmbrăca singură copila cu multă cochetărie şi o ducea la plim­bare, căutând s’o distreze, căci, zicea ea, locuinţa lor aşa strimtă şi mică nu era făcută pentru Nibette, care avea trebu­inţă ca şi paserile, de spăţiri, veselie şi de soare. După aceste preumblări copila se ’ntor­cea roşie de tot şi moartă de foame. D-na Mareuil o desbrăca ne lăsând a­­ceastă fericire nimănui. Intr’o seară Nibette își începu rugăciu­nea sa obicinuită: „Dumnezeul meu, zise ea ,dă sănătate mami... tati... pe urmă se opri gânditoare : — Dar unde este tata ? — Este în voiagile copila mea mult iubită. — Pentru mult timp ? — Nu știu... Isprăveşte-ţî rugăciunea Nibette ! Copiliţă îşi urmase rugăciunea pa când două mari lacrimi se rostogoliră din ochii mamei sale pe mâinile ei împre­unate. Plângea sărmana femee, plângea toată fericirea sa perdută, toate speranţele sale sfărâmate. Ar fi murit fără cele două mici braţe mângâioase ale Nibettei care o maî lega încă de viaţă. Biata femee ! îşi realisase cu toate acestea visul sol, de a face un mariagiu de dragoste, erau şease anî d’atuncî, pe urmă venise copi­lul aducând cu sine bucuria supremă, să ’ndoiască fericirea, deja aşa de mare. Viaţa se deschidea înaintea lor plină de dulci speranţe. Menagiul trăia modest. D. Mareuil n’a­­vea de cât un loc puţin lucrativ într’un minister, insă cu ordine și economii, D-na Mareuil făcea minuni. Nibette era îmbră­cată ca o mică ducesă, și toţi erau per­fect de fericiţi. Dar Intr’o zi toată această fericire se ’ntunecă, i-a trebuit puţin lucru. D. Mareuil, de o natură slabă, ascul­tase de poveştile unui pretins amic care ’şi bătea joc de bucuriile liniştite ale in­teriorului sele ; într’un moment de nebu­nie, ascultase de acest geniu rob, fără a se gândi nici la femeea nici la copilul sau, apucat de o rătăcire neesplicabilă. Revenindu-şi în simţiri, ar fi trebuit să se ducă să implore iertarea, care de­si­gur ar fi căpătat-o cu multă înlesnire, dar o nesocotită ruşine îl reţinuse şi trei zile în urmă, nevasta sa nebună de du­rere şi ruşine, îl regăsi și-l facsă de in­fam !.... nedemn!.... Se revoltase contra acestei trădări. Mă înșeli pe mine care îmi pusesem toată credința în tine; ne părăsești! Ei bine voiu avea curagiul, ne vom despărți pentru toată viața. — Și fata mea! răspunse D. Mareuil. — Nu mai ai copil! Nu mai ești demn ; voi face să se constate faptele D-tale și ’mî voi­ păstra pe Nibette, este dreptul meu și mi-l voi­ susține prin lege dacă va trebui. D. Mareuil ar fi voit să se scuze, să explice această nenorocită eroare, dar nu găsea nimic de zis în fața acestei mânii care o simțea că e legitimă. — Nu te mai cunosc, zise sărmana femee şi se duse să ’și ea copila. Pe urmă luase ceva vestminte şi câte­va mobile şi se retrase într’un aparta­ment departe de vechia sa locuinţă. Când bărbatul se întoarse, găsi casa goală şi o hârtia timbrată care ’l înştiinţa că avea a se înfăţişa, nevasta sa cerând divorţul contra lui. Trecuse un an de când tânăra femee ducea această teribilă viaţă, mai greu de suportat prin suvenirea bucuriilor per­­dute. Procesul de divorţ mergea încet, D-na Mareuil suferea grozav având a mai vorbi de acest trecut spăimântător pe care ar fi voit să-l uite pentru tot-d’a­una. Ea lucra cu răbdare şi Nibettei nu­­ lipsea nimic, nici chiar păpuşi. Când aceste lecţii îi luau toată ziua, bona ducea copila la plimbare ; dar atunci nu se ducea departe, numai prin apro­piere unde îşi regăsea pe micile sale prie­tene. Intr’o seară, întorcându-se, D-na Mareuil fu surprinsă de a nu vedea pe fiica sa alergând înaintea ei; ora era înaintată, era frig și ea dăduse ordin de a aduce copila acasă înainte de a însera. Apucată de un sentiment de frică in­ FOIŢA ZIARULUI „ADEVERULU­I“ FORTUNÉ DU BOISGOBEY XI (99) Loja stngerai ă — Ah! Doamne, n’am s’o mai văd nici dată, îngână femeea. — Şi asta îţi face răb, după cât văd. Va să zică îţi e rudă ? — Oh! nu, D-le. Ele nu sunt de cât o lucrătoare, şi D-ra asta... — Dar, în sfârşit, o cunoşti ? —* Așa şi așa. El... da, am lucrat pen­tru dânsa... şi îmi datoreşte nişte bani... ele nu ’s tocmai bogată... şi aşi fi voit să oştiu dacă trebue să maî trag nădejde că voi­ fi plătită; stab pe aici... am văzut, trecând moarta, şi am venit... — Să iai desluşiri. Inţeleg. Dar ar fi maî bine să te adresezi judecătorului de instrucție. El îţi va spune mai bine cum stau lucrurile. — Judecătorului! ah! nu­ face să mă duc, pentru atâta. Căpitanul se încredință acum că avea a face cu o ființă maî mult sab maî pu­țin amestecată In afacerile D-rel Leslérel, căci nu credea nici o iotă din istoria da­toriei. Vroi să lumineze lucrul. — Mă prind că ești spălătoreasă, zise el râzând. — Nu... ba adecă, uite... am un frate care are spălătorie la Pantin... a lucrat pentru D-ra... și mă însărcinase... — Să reclami ceea ce a î datora ; e foarte firesc, întrerupse Novitel, care găsia din contra că nu e firesc de loc. — Dar mă lipsesc, reluă pretinsa lu­crătoare. Maî bine perdem câți­va bani de cât să maî alergăm după dreptul nostru. Și apoî, biata fată trebue să fi având destule necazuri, și fără ca noi s’o mai supăr­ăm. — Se poate regula toate prea bine. Ele nu o cunosc, însă ştiu pe cine­va care o cunoaşte, care se interesează de dânsa, şi care ’ţi va plăti foarte bucuros. Spune-mî unde stai. Va veni la D-ta acasă. — Nu... nu... Sunteţi prea bun, scumpe D-le, dar e de prisos... nu m’ar găsi... nu stai nici o dată acasă... fiind­că lucrez cu ziua. — Atunci, poțî să vii la mine. Iată’mî adresa, zise Novitel scoțând o carte de vizită. Femeea păru mai întâi­ că nu vrea s’o iea, dar văzând că Novitel vroia să i-o bage în mână, cu voe fără voe, nu avu încotro. Dar ultima lopată de țărînă fusese a­­runcată peste coșciugul Julieî, și lumea se grăbea să iasă din cimitir, iar femeea se făcu nevăzută. Novitel nu putea sta la vorbă în fața tuturor, însă căută să n’o piardă din ve­dere, și se gândea dacă n’ar fi bine să se ia după densa, căci presupunea că ea știe mult mai mult de cât a spus. Dar trebui să recunoască şi el că nu era cu putinţă să facă maî mult în acel moment, şi apucă spre poartă, pe nişte cărări mai dosnice, ca să nu se întâl­nească cu prietenele Julieî, care nar maî fi ţinut de vorbă. In faţa porţeî, se întindea strada La Roquette, cu trotuarele pline de pietre d­e vânzare pentru morminte, şi de flori şi de coroane. Se zăreau copacii de la reserucea unde se taie capetele (eşafodul „La Roquette“), iar încoace, mult mai aproape, câte­va cârciumi pentru nenorociţii cari ţin să-şi alcoolizeze durerea. Novitel era gata să caute o trăsură ca să se întoarcă acasă, când, dinaintea uneia din aceste cârciumi, zări un om a căreia înfăţişare îl deşteptă nişte amintiri. Omul şedea lângă o măsuţă, între pa­tru ochi cu o sticlă, şi judecând după îmbrăcăminte, Li­ era un muncitor. — Ciudat, se gândea căpitanul privin­­du-l cu băgare de seamă şi apropiindu-se încetişor; aşi jura că e dânsul... şi cu toate astea, ce să caute el aici ? Trebue să ştie ce este. Dacă întâmpla­rea mi sar scoate în cale, aşi avea mare noroc. Să vedem mai de aproape. Ceea ce şi făcu, iar după multă res­­gândire, se încredinţă că era acel pe care -l bănuia. Atunci, se aşeză la o masă chiar ală­turea şi ceru o bock pe care o plăti ime­diat, fără să o bea, căci se temea de be­rea de prin mahalale. Văzându-l că se aşează aproape de dân­sul, omul îşi ridică gulerul, ca un arh­ib care vrea să se apere de vrăjmaşi, şi îşi umplu paharul pănă în gură, deşertându-l dintr’o dată. Novitel însă, era îndrăzneţ, și apoî nu avea timp de perdut. îndată se vîrî în vorbă, şi după puţin, îl sili să’mărturisească că era fostul comandant Crozon, care îl dusese cu vaporul lui la Mexic, unde îi servise și ca martor într’un duel pe care îl avuse din cauza unei tutungerințe spa­niole. (Va urma)

Next