Adevěrul, aprilie 1894 (Anul 7, nr. 1826-1851)

1894-04-01 / nr. 1826

2 OCAZIE RARĂ! Ziarele din străinătate aduc vestea că, prin părţile vagi ale Nouei Zelande, există un regat de vînzare. Ţara nu e tocmai mare: are numai 7 mituri pătrate. Totuşi ea e mai întinsă de cit multe din statele nemţeşti, în care adesea suveranii n’ar putea scuipa pe fe­reastra palatului lor ţâră a se expune la un conflict cu statul vecin. Ultimul rege al acestei ţări, — care se numeşte Matupia, — era tot un neamţ. Moştenitorii lui, preferind viaţa burghezo­­financiară măririlor regeşti, au­ ho­tărit să pună regatul la licitaţie.“ Ei bine, iată o ocazie pentru iubitul nostru prinţ Ferdinand de a da de min­ciună pe toţi răutăcioşii cari îi cobesc că nu va fi nici o­dată Rege! Este o idee pe care i-o dăm absolutamente gratis. Şi-i mai dăm una, dacă-i o milă de parale, să pună pe Take Ionescu să-i facă o subscripţie naţională. Pentru un ast­fel de scop filantropic," îi garantăm" că" nu se­ va găsi nici un Român care să nu contri­­buiască. La urmă, cînd va fi să plece, naţia romînă recunoscătoare îi va hărăzi şi pe sus numitul ministru, ceea­ ce va fi de un folos cu atît mai mare pentru lo­cuitorii Matupiei, cu cit se zice că p’acolo nu s’au inventat încă pantalonii. Re. INFORMAŢI­UNI Un incediu a consumat fabrica de scrobeală albă a D-lui Brădescu de lingă oraşul Piatra. Aceasta este prima fabrică per­fecţionată de acest gen din ţară. Ea fabrică scrobeala din orez pe care îl importă din India. Produ­sele acestei fabrici reuşise, graţie superiorităţei ei, a învinge concu­renţa străină. Această fabrică este lovită în plină prosperitate. Pagubele se urcă la 200000 lei, cari din norocire sunt acoperite de asigurări la mai multe societăţi. Aseară prinţul moştenitor s-a în­tors înapoi din turneul ce sa făcut în Moldova sub conducerea impre­­sarilor Lascar Catargiu şi Take Ion I­nescu. La gară Regele îi aştepta, însoţit de miniştrii Marghiloman şi Carp, de prefectul Rasly, fără Pipi, de ilustrul Gorjan, de inevitabilul Co­cea şi alţii mai obscuri. La 9 şi trei sferturi trenul intră in gară. Regele eşi în întîmpinarea nepoţilor săi pe cari îi pupă de mai multe ori şi strînse mina mi­niştrilor Lascar Catargiu, Olănescu şi Schvalb. Trecură apoi cu toţii în salonul de onoare din gară, unde statură de vorbă cite­va minute. Princesa avea aerul obosit şi cu­­conul Lascar abia se ţinea pe pi­cioare. Lordul Schwalb îl ciupea din cînd în cînd pentru a-l deş­tepta cînd îi vorbea Regele. Pe peron cîţi­va curioşi numai. Afară nimeni, afară de agenţii de poliţie în păr. Nici un strigăt, nici un ura — tăcere absolută. D. ministru de justiţie şi-a luat răul obicei de a comunica, numi­rile ce le face în magistratură, zia­relor oficioase înainte de a se pu­blica în Monitor. Am protestat în mai multe rin­­duri contra acestui abuz. Astă­zi protestăm din nou­ de­oare­ce găsim într’un ziar guverna- mental următoarele numiri in ma­gistratură făcute pe ziua de eri: D. G. Poenaru, procuror la trib. Tulcea, este înaintat judecător de instrucţie la acelaş tribunal; D. A. Bilianu, substitut de procu­ror la Tulcea, este înaintat procuror la Tulcea; D. I. Doxescu, procuror la trib. Constanţa, este înaintat jud. de in­strucţie la acelaş tribunal; D. I. Dinescu, jud. de ocol la Ba­­badag, e înaintat procuror la Con­stanţa ; D. H. Eustradiadi, jud. de ocol la Tîrgu-Jiu, este numit substitut de procuror la Tulcea; D. S. Frumuşeanu, jud. de ocol în Bucureşti, este numit supleant la Turnu-Severin; D. C. Hamangiu e numit jude al ocol. V (Negru) din Bucureşti; D. C. Degeanu, este numit jud. de ocol la Târgu-Jiu. Studenţii-poliţişti din Iaşi, în urma încasărilor mari de la balul ce au dat sub patronagiul D-nei Catargiu, au găsit de cuviinţă să dea un ban­chet. Principalul armament al aces­tui banchet au fost representanţii presei reptiliane. Pentru studenţimea burghezească totul e prilegiu de bancheturi! Aflăm că în gara Vereşti s-a a­­prins un vagon poştal la trenul care face serviciu de la Botoşani la Paş­cani. Din norocire corespondența a fost scăpată. Vagonul insă a ars de tot. Accidentul e datorit căderei unei lămpi aprinse pe timpul unei ma­nevre în gară. O STATISTICA Astă­zi am primit primul panier al Bu­letinului statistic lunar al oraşului Bucu­reşti. Acest buletin e de o importanţă foarte mare căci cuprind o mulţime de cifre statistice amănunţite, care pîn­ă astăzi n’au putut fi cunoscute de public de­cit în mod general şi aproape incomplecte. Apariţiunea buletinului statistic e o inovaţiune foarte fericită şi care permite publicului să urmărească lună cu lună întreaga mişcare din capitală, care e de resortul biuroului statistic al comunei şi al cărui şef este D. I. Popescu, unul din cei mai harnici şi inteligenţi funcţionari­ ai primăriei. Buletinul No. 1 e pe luna Ianuarie şi cuprinde : Meteorologia, Demografia : năs­cuţi, morţi, căsătoriţi şi despărţiţi. Con­­su­maţiunea (articole importante). Asistenţa publică, ospiciul de infirmi, azilul de noapte, ospătăria, dispensariul, bolnavii căutaţi la domiciliu ; Statistica poliţie­nească şi penitenciară: crime, delicte, si­nucideri, incendii, deţinuţii bucureşteni; Mişcarea economică : vînzări de imobile, casa de economie, ipoteci, societăţi in­dustriale; Diferite date: adopţiuni,biblio­teca centrală, tramvaiele, locuinţele in­salubre, tramcaiele, birja, poşta şi tele­graful, etc. După cum se vede, lucrarea e foarte interesantă din toate punctele de vedere şi ne vom permite ca în numerile vii­toare să analizăm toate acestea, n­epărtă­­şindu-le în mod treptat cititorilor noștri. lon­a. POȘTA ADMINISTRAȚIEI D-lui G. D­luga — Loco — Bine­voiți a trece pe la administrația acestui ziar avînd a vea face o comunicare. VINERI 1 APRILIE HENRIC SINKIEWICZ IN CURSĂ In odăiţa de la spatele circiumei şe­deai­ judecătorul Burak, ajutorul Ga­­mula şi tînărul Rzepa. Judecătorul gustă din pahar. — Nu vă mai certaţi pentru barba împăratului—zise judecătorul. — Și eu zic, că franţuzul nu se pleacă înaitea neamţului — zise Gamula bătînd cu pumnul în masă­— Prusacul, porcul de cline e şiret al dracului !—spuse Rzepa. — Ce are a face cu şiretenia lui ? Tur­cul ajută pe franţuz şi turcul e tare, n’ai grijă. — Ce tot trăncăniţi aici ? Cel mai tare e Harubanda (Garibaldi ?). — De asta aşa e... Dar de unde să-l ei pe Harubanda? — Ce zor am să-l caut mult? Par’că oamenii nu spun că el umblă cu coră­biile pe Vistula și cu o armată mare­ și S­uternică? Numai nu i-a plăcut berea in Varşovia — că doare Iicău (gurmand) — și a făcut stingă ’nprejur. — Nu cîrti! Toţi şvabii sunt jidani. — Harabanda doar nu e şvab. — Atunci ce-i? — Iaca vorbă, ce-i? Un împărat ca toţi împăraţii! — Grozav eşti de deştept, D-ta ! — Las’ că nici D-ta nu eşti mai hîtru. — Ei, dacă eşti aşa de deştept, spu­ne-mi cum se enema omul cel dinti­u? — Mare lucru! Adam. — Asta i-a fost numele de botez, dar porecla? — De unde să ştie ea asta ? — Vezi D-ta? Dar ea o ştiă. Porecla lui era: Singur. — Vrei să-ţi baţi joc de noi? — Nu mă credeţi, ascultaţi: «Steaua mărei, pe care Domnul A hrănit-o cu laptele său, Simbure de moarte, pe care l-a altoit Cel dintâi om singur». — Ei, nu-1 chema Singur . — Him, aşa se pare. — Ia să mai bem una — zise judecă­torul. — In sănătatea D-tale, cumetre ! — Și într’a D-tale! — Haim ! — Sulim ! 1) — Să dea D-zeu noroc ! Băură tustrei, dar fiind că era pe vre­mea războiului franco-german, ajutorul Gamula aduse iar vorba la politică. — Ia să lăsăm asta, mai bem una — zise după un restimp Burak. — D-zeu s’o blagoslovească ! — Domnul D-zeu s’o blagoslovească! — Domnul D-zeu s’o răsplătească! — Ei, în sănătatea D-tale! Goliră iar un pahar și, fiind­că beau atac, care se urcă la cap, Rzepa izbi pa­harul gol de masă și strigă : •— Heil Fain de tot! gîdilă! — Atunci încă una! — zise Burak. — Fumați. Rzepa se roşea din ce în ce mai mult, judecătorul îi­­umplea mereu paharul. — Him! zise el în cele din urmă că­tre Rzepa — măcar că ești in stare să ridici cu o mină un sac* cu mazăre și să-l arunci în spinare, tot te-ai teme sa te duci la bătălie. — Da de temut! Dacă intri în bătălie, dai şi tu de nădejde. — Unul e mic şi îndrăzneţ, altul mare şi fricos, zise Gamula. -- Minciună! — strigă Rzepa— eu nu-s mişel. — Cine ştie, la urma urmei...,răspunse Gamula. — Şi eu vă spun — zise Rzepa arătin­­du-şî pumnul cit o pune—că dacă v’aşî ajunge cu asta printre coate, îţi sar doa­gele ca la o butie uscată. — De, că n’o fi tocmai aşa. •— Vrei s’o încerci? — Ia staţi binişor—zise judecătorul.— Nu cum­va aveţi­­de gînd să vă încăeraţî aici? Ia mai bine să mai bem una. Băură iar, însă Burak şi Gamula abia la Viaţă, pace, salutare ebraici, pe care ţăranii poloni au , învățat-o de la cirgiumarii ovrei, atingeau cu buzele paharul, pe cînd Rzepa turnă de dușcă un pahar mare de atac de-i sareau scîntei dinaintea ochilor. — Acuma îmbrăcați-vă, zise judecă­torul. Se sărutară, Rzepa plîngea, semn că se îmbătase de nădejde. Pe urmă începu să se bocească, pentru că acum două săp­­tămini îi pierise un vițel gras în grajd. — Of ! ce mai vițel a luat Domnul D-zeu la sine!—strigă el cu glas jalnic. — Ei lasă, nu te mai întrista ! — zise Burak. A venit de la oblăduire poruncă, în care se spune că pădurea boerească să fie de acuma a comunei. — Foarte drept—respunse Rzepa. Parcă boerul a semănat pădurea? — Pe urmă începu iar: — Of! ce mai vițel, cînd îl lovea mă-sa cu coarnele la supt, sărea piuă ’n streașină. — Notarul a zis.. Ce mi-e notarul! — îl întrerupse Rzapa supărat, pentru mine e tot una — Numai de nu și-ar rezbuna ! Dar bea, bre! Rzepa iar goli un pahar pină în fund, se linişti niţel şi se aşeză liniştit pe bancă tocmai cînd uşa se deschise şi se arătă şapca verde, nasul cîrn şi bărbuţa de ţap a notarului. Rzepa, care-şi dăduse căciula pe ceafă, o lăsă să cadă jos, se sculă re­pede şi bolborosi: — D-zeu­ză vă salute. — Judecătorul e aici? întrebă scrii­torul. — Aici, — respunseră tre glasuri. (Va urma) DIFERITE ŞTIRI DIN CAPITALA INSTITUTUL METEOR. BUCUREŞTI Bucureşti, 31 Martie 1893 înălţimea barometrică la 0° ... . 752.8 Temperatura aerului.......................18°.0 Vîntul slab de la NE............. Starea cerului noros................ Temperatura maximă de ori. . . . 19.0 « minimă de astă­zi. . 8.0 Temperatura la noi a variat între 22.9 şi 30. Timpul continuă a fi călduros, ori era cam inchis, astă­zi însă frumos. Baro­metrul în timpul nopţei staţionar, azi scade încet. Examenul pentru admiterea elevilor de al 3-lea grad în corpul telegrafo-poştal a început în întreagă ţară. Numărul can­didaţilor în capitală e de 70 dintre cari 9 bacalaureaţi. Astă­zi generalul Arion va inspecta ba­talionul I de vînători de sub com­anda Prinţului Ferdinand. De­sigur că generalul Arion va rămîne perfect mulţumit de ştirea trupei, alt­fel... nu-i dă mina. Comitetul naţional al studenţilor se va întruni Sîmbătă seară pentru a lua ulti­mele decisiuni în privinţa organizarea meetingurilor ce se vor ţine în princi­palele oraşe din ţară cu ocaziunea pro­cesului Memorandului. Poliţia a reuşit a prinde pe perceptorul C. Oprescu al comunei Negoeşti, judeţul Ilfov, care dispăruse din numita comună cu suma de lei 1.700 şi se refugiase în capitală. A nu se confunda acest infidel percep­tor, cu bine cunoscutul perceptor din capitală, nea Costake Oprescu. DIN ŢARĂ Simpaticul şi inteligentul advocat din Galaţi, D. I. C. Anastasiu, membru al part­iului socialist, a ţinut Duminecă la Ateneul din Galaţi o interesantă confe­rinţă tratînd despre Femee. Vasta cultură socialistă a tînărulu­i con­ferenţiar cum şi modul sau admirabil de expunere, au format succesul desăvîrşit al conferinţei. Puterea argumentelor şi adevărurilor pe care D-sa le-a adus în desvoltarea conferinţei, au atras aplau­­sele unanime al auditorului. Peste cîte­va zile B. Kalindero — zice Evenimentul — va face la tribunalul local, in calitate de procurator al S. Rege­lui, actul de translaţiun­e a proprie­tăţei moşiei Pomii către principele Ferdinand. De­sigur că de acum Regele va trebui să-şi întoarcă de pite­ngple ori piripir­­iie h­runicele jje dos pentru a se des­­păgubi de banii cu cari a cumpărat mo­­şul Poenii pe care o dămeşlte nepotu- lui­ său. Agenţii punctului vamal de la Reni au prins aseară pe doi ruşi cari aveau în­­doagele lor un cartuş ‘de dinamită cîn­­tărind 300 de grame. Acești oameni lucrau de vre­o zece zile la Badalan pe moşia Realesului Afacerea se află pe mina­ parchetului. DIN STRĂINĂTATE Italia. — Crispi a declarat în Cameră că nu va primi nici o micşorare a chel­tuielilor pentru armată și­­flotă. Aceste cheltuieli insă au ruinat* Italia și nu sunt compatibile cu o stare financiară echili­brată. Camera, e sigur, că nu se va su­pune lui Crispi. Acest conflict între Grispi şi Parlament, poate aduce o lovitură de stat din partea celui­ d’întîi. Spania.—In Andaluzia se pare că re­voluţia n’a putut fi oprită de măsurile guvernului. In Cadix întreaga populaţie e revoltată. Anglia.— Mişcarea în favoarea apro­prieri! minelor de stat şi în special a minelor de cărbuni, creşte mereu. Intr’o întrunire monstră a minerilor din Su­d- Wales, s’a primit moţiunea prin care se cere apropriarea minelor de către stat şi 8 ore de muncă. Germania.— Se zice că conservatorii vor propune în Parlament monopoliza­rea de către stat a băuturilor spirtoase şi a grînelor. «Curierul bursei» adaugă la aceasta cu mult spirit (?!): Social-de­­mocraţii vor propune de­sigur un amen­dament la aceasta, pentru monopolizarea de către Stat a proprietăţii funciare. FILE RUPTE DIN ALBUM Recunoştinţa adaugă de­sigur la sen­timent, dar rare­ori ii dă naştere. D-na d’Arconvillle Să nu crezi că ai stins soarele, pentru că ţi-ai legat ochii. d’Halst. Ori­ce faptă bună împinge la recidivă. M. Montegni Fii sever cu tine şi indulgent cu alţii. Alma (Berlin) ULTIM­U­L VÎNT Dialog între mama şi fata : — Mi se pare, c­opilă dragă ! că logod­nicul tău este prea exigent. — Puţină rabdare, mamă ! toate se vor schimba ; te asigur că aceste exigenţe sint ultimele sate voinii. ŞTIRI LITERARE Zilele astea va ieşi de sub tipar în e­­ditura Carol Müller un volum de Nuvele ruseşti, după Tolstoi, Dostoievski, Ler­montov, Şcedrin, Garşin şi Puşkin, tra­duse de D. V. G. Morţun. D. Morţun este un excelent traducător. D-sa cunoaşte perfect limba rom­înească, —precum a dovedit într’o sumă de tra­duceri la Contemporanul. E sigur că volumul sau va avea mult succes. FQIȚA ZIARULUI JLDEVERUL --- — 122 TAINELE IUPTEI DE M. E. BRADDON LX 'JPradar« îndoită Cînd Antonio Vecchi părăsi pe neno­­rocita sa femee, avea bani și juvaericale de mare preț. Acesta era secretul vieței Lolotei Vizzini. La vîrsta de 17 ani, ea se măritase cu italianul fără a-i cunoaște caracterul, nici poziţia. Brutalitatea tatălui ei, şef de or­chestră la un teatru mic din Sevilla, o impunse la căsătoria asta. Antonio Vecchi văzuse pe frumoasa spaniolă pe scenă şi în frumuseţea ei şi în talentul ei întrezărise izvorul unei averi princiare. Rece şi cu socoteală, dragostea era pen­­truţ­inusul un cuvînt fără înţeles şi el se afla îi Lolota numai cu ochiul unui spe­­c­ulam. Pentru a scăpa de viaţa tristă pe care o ducea la tatăl său, bătrîn beţiv care o bătea, ea luă pe italianul acesta. Dar schimbă numai un lanţ pe altul şi, stă­pinul sau cel nou, se arăta şi mai veninos de­cit cel­lalt. Dispreţul pe care-1 simţea pentru An­tonio Vecch­i se prefăcu îndată în ură. Totuşi ea nu era cu totul singură pe lume. In ceasul negru al desperărei, năs­cuse un copil şi asupra acestei fiinţe mici se concentra toată dragostea spa­niolei focoase. Sufletul de diavol al lui Antonio de­veni gelos de acest copil. Dragostea de pia­ră de­ artă pe Lolota de scenă. Ea cîştiga mai puţin, căci toată grija sa era îndreptaă asupra micei fiinţe, pe care o iubea la nebunie. Şase luni după naşterea sa, copilul muri. Moartea-i fu năpraznică şi misterioasă. Medicul clătină din cap față cu simp­­tomele ce se declaraseră și, cînd mama în desperare îl întrebă, el nu voi să-şi spue părerea asupra jj cauzelor acestei morți. — Fără îndoială că e datorită unor cauze naturale, zise el. Cine ar putea a­­vea interes ca să moară copilul ? Lolota nu îndrăznea să dea pe faţă gîndul grozav Sfişia inima. Pierduse tot ce iubea—viaţa nu mai avea farmec pentru dînsa. In noaptea de după îngroparea copi­lului, Lolota fugi din casa soţului urît şi se duse la Paris, unde căpătă uşor un loc la opera franceză. Din Paris ea scrise lui Antonio pentru a-l înştiinţa, că nici­odată nu va con­simţi să mai trăiască cu dînsul, dar că-l va trimite din cînd în cînd singurul lu­cru pe care el punea preţ: bani. Din ziua aceea şi pină în momentul de acuma, ea se ţinuse de cuvînt; băr­batul şi feipeea nU se piai văzuseră şi Lolita era foarte mirată de a găsi pe Antonio la Veneția. Cînd auzise vorbin­­du-se pentru cea din urmă oară de dîn­sul, el locuia la Neapoli. A doua zi după întîlnirea asta, Anto­nio Vecchi părăsi Veneția cu documen­tul pe care i-l dăduse lordul Wiflonghby — document fatal, care dădea de gol se­cretele muntenilor. Colonelul Bertrand aștepta cu nerăb­dare, precum se știe, documentul acesta, prin care trebuea să capete mulți bani de la guvernul austriac. — Negreşit că plecaţi la noapte la Mar­silia, signor Vecchi, întrebă lord Wil­­loughby cînd îi dădu plicul. — Da, milord. Și din Marsilia la Paris și de acolo la Londra? — Da, milord. — Ajunge. Sarcina mea in afacerea asta murdară e împlinită.—­Pentru rest mă spăl pe mîini. Antonio Vecchi salută și se retrase. In aceeași seară marchizul de Wil­­loughby primi o depeșă de la colonelul Bertrand cu aceste cuvinte : «Respundeţi Biuroului central la ce oră aţi predat agentului nostru docu­mentele». Lord Willoughby respunse şefului sau că italianul primise pachetul la 11 ore dimineaţa. Unul dintre principiile Bandei Negre era de a nu avea încredere în nimeni; fie­care membru spiona pe cel­ l’alt. In împrejurarea de faţă, precauţiunea nu era de prisos. Antonio Vecchi, care îşi petrecuse viaţa în trădări de tot felul, nu putea să fie mai credincios cauzei crimei de­cit cau­zei libertăţei. Trădase trei societăţi poli­tice ; se pregătea acuma să trădeze şi pe marele maestru al Bandei Negre. Nu cu­noştea pe omul cu care avea a face. In loc de a pleca la Marsilia pentru a se îndrepta,spre Londra, el porni de-a dreptul la Viena. Ajuns în acest oraş, se duse îndată la şeful poliţiei. Acesta era plecat după afaceri de ser­­viciu. Antonio Vecchi nu voi să spue ni­mic unui subordoat; el preferă să aş­tepte întoarcerea şefului. Pierdu ast­fel trei zile — trei zile, în care timp italia­nul se plimba pe stradele Vienei, chinuit de un simţimînt ciudat, nedefinit, pe care nu putea să-l învingă. Sentimentul acesta era frica. Intr’o lungă carieră de crime, într’o viaţă întreagă de infamii, nici o dată nu simţise frica. De ce se temea ? Nu putea s’o spue. De cînd plecase pe drumul acesta de îndoită trădare, — trădare faţă cu nobila societate a muntenilor, trădare faţă cu so­cietatea criminală a Bandei Negre—visuri grozave îi turburau somnul. In fie­care noapte visa moartea, o moarte pe care n’o putea preciza, dar care­ i se părea mai grozavă de cit tot ce-și putea închipui el. Nu era o moarte prin apă, nici prin foc. Nu era vorba nici de pumnal, nici de otravă, nici de suliță, nici de topor, dar de ceva mai grozav încă. A treia zi după sosirea sa în Viena, Antonio Vecchi avu o întâlnire cu şeful poliţiei. Spionul, prudent, nu destăinui la în­ceput mare lucru. îmbrăcat ca un om din popor, purta o haină roasă şi cu cizme mari grele. Se mulţămi să dea a înţelege că cu­noştea nişte secrete im­portante şi că e dispus să Ie dea de gol cu oare­cari con­diţii. Şeful, al cărui timp era preţios, îi dlădu întîlnire pe a doua zi. [(Va urma).

Next