Adevěrul, aprilie 1894 (Anul 7, nr. 1826-1851)
1894-04-01 / nr. 1826
2 OCAZIE RARĂ! Ziarele din străinătate aduc vestea că, prin părţile vagi ale Nouei Zelande, există un regat de vînzare. Ţara nu e tocmai mare: are numai 7 mituri pătrate. Totuşi ea e mai întinsă de cit multe din statele nemţeşti, în care adesea suveranii n’ar putea scuipa pe fereastra palatului lor ţâră a se expune la un conflict cu statul vecin. Ultimul rege al acestei ţări, — care se numeşte Matupia, — era tot un neamţ. Moştenitorii lui, preferind viaţa burghezofinanciară măririlor regeşti, au hotărit să pună regatul la licitaţie.“ Ei bine, iată o ocazie pentru iubitul nostru prinţ Ferdinand de a da de minciună pe toţi răutăcioşii cari îi cobesc că nu va fi nici odată Rege! Este o idee pe care i-o dăm absolutamente gratis. Şi-i mai dăm una, dacă-i o milă de parale, să pună pe Take Ionescu să-i facă o subscripţie naţională. Pentru un astfel de scop filantropic," îi garantăm" că" nu se va găsi nici un Român care să nu contribuiască. La urmă, cînd va fi să plece, naţia romînă recunoscătoare îi va hărăzi şi pe sus numitul ministru, ceea ce va fi de un folos cu atît mai mare pentru locuitorii Matupiei, cu cit se zice că p’acolo nu s’au inventat încă pantalonii. Re. INFORMAŢIUNI Un incediu a consumat fabrica de scrobeală albă a D-lui Brădescu de lingă oraşul Piatra. Aceasta este prima fabrică perfecţionată de acest gen din ţară. Ea fabrică scrobeala din orez pe care îl importă din India. Produsele acestei fabrici reuşise, graţie superiorităţei ei, a învinge concurenţa străină. Această fabrică este lovită în plină prosperitate. Pagubele se urcă la 200000 lei, cari din norocire sunt acoperite de asigurări la mai multe societăţi. Aseară prinţul moştenitor s-a întors înapoi din turneul ce sa făcut în Moldova sub conducerea impresarilor Lascar Catargiu şi Take Ion Inescu. La gară Regele îi aştepta, însoţit de miniştrii Marghiloman şi Carp, de prefectul Rasly, fără Pipi, de ilustrul Gorjan, de inevitabilul Cocea şi alţii mai obscuri. La 9 şi trei sferturi trenul intră in gară. Regele eşi în întîmpinarea nepoţilor săi pe cari îi pupă de mai multe ori şi strînse mina miniştrilor Lascar Catargiu, Olănescu şi Schvalb. Trecură apoi cu toţii în salonul de onoare din gară, unde statură de vorbă citeva minute. Princesa avea aerul obosit şi cuconul Lascar abia se ţinea pe picioare. Lordul Schwalb îl ciupea din cînd în cînd pentru a-l deştepta cînd îi vorbea Regele. Pe peron cîţiva curioşi numai. Afară nimeni, afară de agenţii de poliţie în păr. Nici un strigăt, nici un ura — tăcere absolută. D. ministru de justiţie şi-a luat răul obicei de a comunica, numirile ce le face în magistratură, ziarelor oficioase înainte de a se publica în Monitor. Am protestat în mai multe rinduri contra acestui abuz. Astăzi protestăm din nou deoarece găsim într’un ziar guverna- mental următoarele numiri in magistratură făcute pe ziua de eri: D. G. Poenaru, procuror la trib. Tulcea, este înaintat judecător de instrucţie la acelaş tribunal; D. A. Bilianu, substitut de procuror la Tulcea, este înaintat procuror la Tulcea; D. I. Doxescu, procuror la trib. Constanţa, este înaintat jud. de instrucţie la acelaş tribunal; D. I. Dinescu, jud. de ocol la Babadag, e înaintat procuror la Constanţa ; D. H. Eustradiadi, jud. de ocol la Tîrgu-Jiu, este numit substitut de procuror la Tulcea; D. S. Frumuşeanu, jud. de ocol în Bucureşti, este numit supleant la Turnu-Severin; D. C. Hamangiu e numit jude al ocol. V (Negru) din Bucureşti; D. C. Degeanu, este numit jud. de ocol la Târgu-Jiu. Studenţii-poliţişti din Iaşi, în urma încasărilor mari de la balul ce au dat sub patronagiul D-nei Catargiu, au găsit de cuviinţă să dea un banchet. Principalul armament al acestui banchet au fost representanţii presei reptiliane. Pentru studenţimea burghezească totul e prilegiu de bancheturi! Aflăm că în gara Vereşti s-a aprins un vagon poştal la trenul care face serviciu de la Botoşani la Paşcani. Din norocire corespondența a fost scăpată. Vagonul insă a ars de tot. Accidentul e datorit căderei unei lămpi aprinse pe timpul unei manevre în gară. O STATISTICA Astăzi am primit primul panier al Buletinului statistic lunar al oraşului Bucureşti. Acest buletin e de o importanţă foarte mare căci cuprind o mulţime de cifre statistice amănunţite, care pînă astăzi n’au putut fi cunoscute de public decit în mod general şi aproape incomplecte. Apariţiunea buletinului statistic e o inovaţiune foarte fericită şi care permite publicului să urmărească lună cu lună întreaga mişcare din capitală, care e de resortul biuroului statistic al comunei şi al cărui şef este D. I. Popescu, unul din cei mai harnici şi inteligenţi funcţionari ai primăriei. Buletinul No. 1 e pe luna Ianuarie şi cuprinde : Meteorologia, Demografia : născuţi, morţi, căsătoriţi şi despărţiţi. Consumaţiunea (articole importante). Asistenţa publică, ospiciul de infirmi, azilul de noapte, ospătăria, dispensariul, bolnavii căutaţi la domiciliu ; Statistica poliţienească şi penitenciară: crime, delicte, sinucideri, incendii, deţinuţii bucureşteni; Mişcarea economică : vînzări de imobile, casa de economie, ipoteci, societăţi industriale; Diferite date: adopţiuni,biblioteca centrală, tramvaiele, locuinţele insalubre, tramcaiele, birja, poşta şi telegraful, etc. După cum se vede, lucrarea e foarte interesantă din toate punctele de vedere şi ne vom permite ca în numerile viitoare să analizăm toate acestea, nepărtăşindu-le în mod treptat cititorilor noștri. lona. POȘTA ADMINISTRAȚIEI D-lui G. Dluga — Loco — Binevoiți a trece pe la administrația acestui ziar avînd a vea face o comunicare. VINERI 1 APRILIE HENRIC SINKIEWICZ IN CURSĂ In odăiţa de la spatele circiumei şedeai judecătorul Burak, ajutorul Gamula şi tînărul Rzepa. Judecătorul gustă din pahar. — Nu vă mai certaţi pentru barba împăratului—zise judecătorul. — Și eu zic, că franţuzul nu se pleacă înaitea neamţului — zise Gamula bătînd cu pumnul în masă— Prusacul, porcul de cline e şiret al dracului !—spuse Rzepa. — Ce are a face cu şiretenia lui ? Turcul ajută pe franţuz şi turcul e tare, n’ai grijă. — Ce tot trăncăniţi aici ? Cel mai tare e Harubanda (Garibaldi ?). — De asta aşa e... Dar de unde să-l ei pe Harubanda? — Ce zor am să-l caut mult? Par’că oamenii nu spun că el umblă cu corăbiile pe Vistula și cu o armată mare și Suternică? Numai nu i-a plăcut berea in Varşovia — că doare Iicău (gurmand) — și a făcut stingă ’nprejur. — Nu cîrti! Toţi şvabii sunt jidani. — Harabanda doar nu e şvab. — Atunci ce-i? — Iaca vorbă, ce-i? Un împărat ca toţi împăraţii! — Grozav eşti de deştept, D-ta ! — Las’ că nici D-ta nu eşti mai hîtru. — Ei, dacă eşti aşa de deştept, spune-mi cum se enema omul cel dintiu? — Mare lucru! Adam. — Asta i-a fost numele de botez, dar porecla? — De unde să ştie ea asta ? — Vezi D-ta? Dar ea o ştiă. Porecla lui era: Singur. — Vrei să-ţi baţi joc de noi? — Nu mă credeţi, ascultaţi: «Steaua mărei, pe care Domnul A hrănit-o cu laptele său, Simbure de moarte, pe care l-a altoit Cel dintâi om singur». — Ei, nu-1 chema Singur . — Him, aşa se pare. — Ia să mai bem una — zise judecătorul. — In sănătatea D-tale, cumetre ! — Și într’a D-tale! — Haim ! — Sulim ! 1) — Să dea D-zeu noroc ! Băură tustrei, dar fiind că era pe vremea războiului franco-german, ajutorul Gamula aduse iar vorba la politică. — Ia să lăsăm asta, mai bem una — zise după un restimp Burak. — D-zeu s’o blagoslovească ! — Domnul D-zeu s’o blagoslovească! — Domnul D-zeu s’o răsplătească! — Ei, în sănătatea D-tale! Goliră iar un pahar și, fiindcă beau atac, care se urcă la cap, Rzepa izbi paharul gol de masă și strigă : •— Heil Fain de tot! gîdilă! — Atunci încă una! — zise Burak. — Fumați. Rzepa se roşea din ce în ce mai mult, judecătorul îiumplea mereu paharul. — Him! zise el în cele din urmă către Rzepa — măcar că ești in stare să ridici cu o mină un sac* cu mazăre și să-l arunci în spinare, tot te-ai teme sa te duci la bătălie. — Da de temut! Dacă intri în bătălie, dai şi tu de nădejde. — Unul e mic şi îndrăzneţ, altul mare şi fricos, zise Gamula. -- Minciună! — strigă Rzepa— eu nu-s mişel. — Cine ştie, la urma urmei...,răspunse Gamula. — Şi eu vă spun — zise Rzepa arătindu-şî pumnul cit o pune—că dacă v’aşî ajunge cu asta printre coate, îţi sar doagele ca la o butie uscată. — De, că n’o fi tocmai aşa. •— Vrei s’o încerci? — Ia staţi binişor—zise judecătorul.— Nu cumva aveţide gînd să vă încăeraţî aici? Ia mai bine să mai bem una. Băură iar, însă Burak şi Gamula abia la Viaţă, pace, salutare ebraici, pe care ţăranii poloni au , învățat-o de la cirgiumarii ovrei, atingeau cu buzele paharul, pe cînd Rzepa turnă de dușcă un pahar mare de atac de-i sareau scîntei dinaintea ochilor. — Acuma îmbrăcați-vă, zise judecătorul. Se sărutară, Rzepa plîngea, semn că se îmbătase de nădejde. Pe urmă începu să se bocească, pentru că acum două săptămini îi pierise un vițel gras în grajd. — Of ! ce mai vițel a luat Domnul D-zeu la sine!—strigă el cu glas jalnic. — Ei lasă, nu te mai întrista ! — zise Burak. A venit de la oblăduire poruncă, în care se spune că pădurea boerească să fie de acuma a comunei. — Foarte drept—respunse Rzepa. Parcă boerul a semănat pădurea? — Pe urmă începu iar: — Of! ce mai vițel, cînd îl lovea mă-sa cu coarnele la supt, sărea piuă ’n streașină. — Notarul a zis.. Ce mi-e notarul! — îl întrerupse Rzapa supărat, pentru mine e tot una — Numai de nu și-ar rezbuna ! Dar bea, bre! Rzepa iar goli un pahar pină în fund, se linişti niţel şi se aşeză liniştit pe bancă tocmai cînd uşa se deschise şi se arătă şapca verde, nasul cîrn şi bărbuţa de ţap a notarului. Rzepa, care-şi dăduse căciula pe ceafă, o lăsă să cadă jos, se sculă repede şi bolborosi: — D-zeuză vă salute. — Judecătorul e aici? întrebă scriitorul. — Aici, — respunseră tre glasuri. (Va urma) DIFERITE ŞTIRI DIN CAPITALA INSTITUTUL METEOR. BUCUREŞTI Bucureşti, 31 Martie 1893 înălţimea barometrică la 0° ... . 752.8 Temperatura aerului.......................18°.0 Vîntul slab de la NE............. Starea cerului noros................ Temperatura maximă de ori. . . . 19.0 « minimă de astăzi. . 8.0 Temperatura la noi a variat între 22.9 şi 30. Timpul continuă a fi călduros, ori era cam inchis, astăzi însă frumos. Barometrul în timpul nopţei staţionar, azi scade încet. Examenul pentru admiterea elevilor de al 3-lea grad în corpul telegrafo-poştal a început în întreagă ţară. Numărul candidaţilor în capitală e de 70 dintre cari 9 bacalaureaţi. Astăzi generalul Arion va inspecta batalionul I de vînători de sub comanda Prinţului Ferdinand. Desigur că generalul Arion va rămîne perfect mulţumit de ştirea trupei, altfel... nu-i dă mina. Comitetul naţional al studenţilor se va întruni Sîmbătă seară pentru a lua ultimele decisiuni în privinţa organizarea meetingurilor ce se vor ţine în principalele oraşe din ţară cu ocaziunea procesului Memorandului. Poliţia a reuşit a prinde pe perceptorul C. Oprescu al comunei Negoeşti, judeţul Ilfov, care dispăruse din numita comună cu suma de lei 1.700 şi se refugiase în capitală. A nu se confunda acest infidel perceptor, cu bine cunoscutul perceptor din capitală, nea Costake Oprescu. DIN ŢARĂ Simpaticul şi inteligentul advocat din Galaţi, D. I. C. Anastasiu, membru al partiului socialist, a ţinut Duminecă la Ateneul din Galaţi o interesantă conferinţă tratînd despre Femee. Vasta cultură socialistă a tînărului conferenţiar cum şi modul sau admirabil de expunere, au format succesul desăvîrşit al conferinţei. Puterea argumentelor şi adevărurilor pe care D-sa le-a adus în desvoltarea conferinţei, au atras aplausele unanime al auditorului. Peste cîteva zile B. Kalindero — zice Evenimentul — va face la tribunalul local, in calitate de procurator al S. Regelui, actul de translaţiune a proprietăţei moşiei Pomii către principele Ferdinand. Desigur că de acum Regele va trebui să-şi întoarcă de pitengple ori piripiriie hrunicele jje dos pentru a se despăgubi de banii cu cari a cumpărat moşul Poenii pe care o dămeşlte nepotu- lui său. Agenţii punctului vamal de la Reni au prins aseară pe doi ruşi cari aveau îndoagele lor un cartuş ‘de dinamită cîntărind 300 de grame. Acești oameni lucrau de vreo zece zile la Badalan pe moşia Realesului Afacerea se află pe mina parchetului. DIN STRĂINĂTATE Italia. — Crispi a declarat în Cameră că nu va primi nici o micşorare a cheltuielilor pentru armată șiflotă. Aceste cheltuieli insă au ruinat* Italia și nu sunt compatibile cu o stare financiară echilibrată. Camera, e sigur, că nu se va supune lui Crispi. Acest conflict între Grispi şi Parlament, poate aduce o lovitură de stat din partea celui d’întîi. Spania.—In Andaluzia se pare că revoluţia n’a putut fi oprită de măsurile guvernului. In Cadix întreaga populaţie e revoltată. Anglia.— Mişcarea în favoarea aproprieri! minelor de stat şi în special a minelor de cărbuni, creşte mereu. Intr’o întrunire monstră a minerilor din Sud- Wales, s’a primit moţiunea prin care se cere apropriarea minelor de către stat şi 8 ore de muncă. Germania.— Se zice că conservatorii vor propune în Parlament monopolizarea de către stat a băuturilor spirtoase şi a grînelor. «Curierul bursei» adaugă la aceasta cu mult spirit (?!): Social-democraţii vor propune desigur un amendament la aceasta, pentru monopolizarea de către Stat a proprietăţii funciare. FILE RUPTE DIN ALBUM Recunoştinţa adaugă desigur la sentiment, dar rareori ii dă naştere. D-na d’Arconvillle Să nu crezi că ai stins soarele, pentru că ţi-ai legat ochii. d’Halst. Orice faptă bună împinge la recidivă. M. Montegni Fii sever cu tine şi indulgent cu alţii. Alma (Berlin) ULTIMUL VÎNT Dialog între mama şi fata : — Mi se pare, copilă dragă ! că logodnicul tău este prea exigent. — Puţină rabdare, mamă ! toate se vor schimba ; te asigur că aceste exigenţe sint ultimele sate voinii. ŞTIRI LITERARE Zilele astea va ieşi de sub tipar în editura Carol Müller un volum de Nuvele ruseşti, după Tolstoi, Dostoievski, Lermontov, Şcedrin, Garşin şi Puşkin, traduse de D. V. G. Morţun. D. Morţun este un excelent traducător. D-sa cunoaşte perfect limba romînească, —precum a dovedit într’o sumă de traduceri la Contemporanul. E sigur că volumul sau va avea mult succes. FQIȚA ZIARULUI JLDEVERUL --- — 122 TAINELE IUPTEI DE M. E. BRADDON LX 'JPradar« îndoită Cînd Antonio Vecchi părăsi pe nenorocita sa femee, avea bani și juvaericale de mare preț. Acesta era secretul vieței Lolotei Vizzini. La vîrsta de 17 ani, ea se măritase cu italianul fără a-i cunoaște caracterul, nici poziţia. Brutalitatea tatălui ei, şef de orchestră la un teatru mic din Sevilla, o impunse la căsătoria asta. Antonio Vecchi văzuse pe frumoasa spaniolă pe scenă şi în frumuseţea ei şi în talentul ei întrezărise izvorul unei averi princiare. Rece şi cu socoteală, dragostea era pentruţinusul un cuvînt fără înţeles şi el se afla îi Lolota numai cu ochiul unui speculam. Pentru a scăpa de viaţa tristă pe care o ducea la tatăl său, bătrîn beţiv care o bătea, ea luă pe italianul acesta. Dar schimbă numai un lanţ pe altul şi, stăpinul sau cel nou, se arăta şi mai veninos decit cellalt. Dispreţul pe care-1 simţea pentru Antonio Vecchi se prefăcu îndată în ură. Totuşi ea nu era cu totul singură pe lume. In ceasul negru al desperărei, născuse un copil şi asupra acestei fiinţe mici se concentra toată dragostea spaniolei focoase. Sufletul de diavol al lui Antonio deveni gelos de acest copil. Dragostea de piară de artă pe Lolota de scenă. Ea cîştiga mai puţin, căci toată grija sa era îndreptaă asupra micei fiinţe, pe care o iubea la nebunie. Şase luni după naşterea sa, copilul muri. Moartea-i fu năpraznică şi misterioasă. Medicul clătină din cap față cu simptomele ce se declaraseră și, cînd mama în desperare îl întrebă, el nu voi să-şi spue părerea asupra jj cauzelor acestei morți. — Fără îndoială că e datorită unor cauze naturale, zise el. Cine ar putea avea interes ca să moară copilul ? Lolota nu îndrăznea să dea pe faţă gîndul grozav Sfişia inima. Pierduse tot ce iubea—viaţa nu mai avea farmec pentru dînsa. In noaptea de după îngroparea copilului, Lolota fugi din casa soţului urît şi se duse la Paris, unde căpătă uşor un loc la opera franceză. Din Paris ea scrise lui Antonio pentru a-l înştiinţa, că niciodată nu va consimţi să mai trăiască cu dînsul, dar că-l va trimite din cînd în cînd singurul lucru pe care el punea preţ: bani. Din ziua aceea şi pină în momentul de acuma, ea se ţinuse de cuvînt; bărbatul şi feipeea nU se piai văzuseră şi Lolita era foarte mirată de a găsi pe Antonio la Veneția. Cînd auzise vorbindu-se pentru cea din urmă oară de dînsul, el locuia la Neapoli. A doua zi după întîlnirea asta, Antonio Vecchi părăsi Veneția cu documentul pe care i-l dăduse lordul Wiflonghby — document fatal, care dădea de gol secretele muntenilor. Colonelul Bertrand aștepta cu nerăbdare, precum se știe, documentul acesta, prin care trebuea să capete mulți bani de la guvernul austriac. — Negreşit că plecaţi la noapte la Marsilia, signor Vecchi, întrebă lord Willoughby cînd îi dădu plicul. — Da, milord. Și din Marsilia la Paris și de acolo la Londra? — Da, milord. — Ajunge. Sarcina mea in afacerea asta murdară e împlinită.—Pentru rest mă spăl pe mîini. Antonio Vecchi salută și se retrase. In aceeași seară marchizul de Willoughby primi o depeșă de la colonelul Bertrand cu aceste cuvinte : «Respundeţi Biuroului central la ce oră aţi predat agentului nostru documentele». Lord Willoughby respunse şefului sau că italianul primise pachetul la 11 ore dimineaţa. Unul dintre principiile Bandei Negre era de a nu avea încredere în nimeni; fiecare membru spiona pe cel l’alt. In împrejurarea de faţă, precauţiunea nu era de prisos. Antonio Vecchi, care îşi petrecuse viaţa în trădări de tot felul, nu putea să fie mai credincios cauzei crimei decit cauzei libertăţei. Trădase trei societăţi politice ; se pregătea acuma să trădeze şi pe marele maestru al Bandei Negre. Nu cunoştea pe omul cu care avea a face. In loc de a pleca la Marsilia pentru a se îndrepta,spre Londra, el porni de-a dreptul la Viena. Ajuns în acest oraş, se duse îndată la şeful poliţiei. Acesta era plecat după afaceri de serviciu. Antonio Vecchi nu voi să spue nimic unui subordoat; el preferă să aştepte întoarcerea şefului. Pierdu astfel trei zile — trei zile, în care timp italianul se plimba pe stradele Vienei, chinuit de un simţimînt ciudat, nedefinit, pe care nu putea să-l învingă. Sentimentul acesta era frica. Intr’o lungă carieră de crime, într’o viaţă întreagă de infamii, nici o dată nu simţise frica. De ce se temea ? Nu putea s’o spue. De cînd plecase pe drumul acesta de îndoită trădare, — trădare faţă cu nobila societate a muntenilor, trădare faţă cu societatea criminală a Bandei Negre—visuri grozave îi turburau somnul. In fiecare noapte visa moartea, o moarte pe care n’o putea preciza, dar care i se părea mai grozavă de cit tot ce-și putea închipui el. Nu era o moarte prin apă, nici prin foc. Nu era vorba nici de pumnal, nici de otravă, nici de suliță, nici de topor, dar de ceva mai grozav încă. A treia zi după sosirea sa în Viena, Antonio Vecchi avu o întâlnire cu şeful poliţiei. Spionul, prudent, nu destăinui la început mare lucru. îmbrăcat ca un om din popor, purta o haină roasă şi cu cizme mari grele. Se mulţămi să dea a înţelege că cunoştea nişte secrete importante şi că e dispus să Ie dea de gol cu oarecari condiţii. Şeful, al cărui timp era preţios, îi dlădu întîlnire pe a doua zi. [(Va urma).