Adevěrul, iunie 1894 (Anul 7, nr. 1878-1904)

1894-06-01 / nr. 1878

NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI SI SE PLĂTESC TOT­D’A­UNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţiei din Judeţe şi Streinatate prin mandate POŞTALE UN AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINATATE 50 LEI ŞASE LUNI . . 15 B V » 25 P THEt LUNÍ . . 8 » » » 13 » Un numer în strei­natate SO bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BĂNICEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Să te fereşti Române de cuiti strein în casă V. Alexandri. M­INIERUL 10 BANI ANUNCIURILE DIN Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie DIN Streinatate, direct la administraţiei, la toate oficiele de publicitate anunciurî la pag .iv................0,3* b. linia r » 2, ® iii .... . 2,— lei » ' » j » ii. ... . 3,— » » ÎNSERŢIELE ȘI RECLAMELE 3 LEI RÎNDUL. la Paris, ziarul se găsește de vînzare CU NUMERUL LA biogcul Nr. 192, Boulev. St.­Germain f . UN NUME­ VECHIU 30 BANI REDACŢIA PASAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Lucrările din capitală Apa la moara noastră In contra civilizaţiei O nouă societate Poşta redacţiei TAINELE NOPŢEI LUCRĂRILE DIN CAPITALĂ D. Filipescu, primarul capitalei, a anunţat consiliului comunal lu­crări mari, foarte mari chiar, me­nite unele să înfrumuseţeze oraşul, altele să contribue la curăţenia şi însănătoşirea lui. De­o­cam­dată nu putem de­cît să aducem elogii D-lui Filipescu pentru munca şi rîvna pe care o pune ca să fie folositor capitalei; sperăm că­, plecat pe calea îmbu­nătăţirilor estetice şi sanitare, D. Filipescu va merge pe ea pînă la sfirşit. Două mari primejdii vor sta însă in calea reformatorului primar, şi voim să i­ le semnalăm . Dacă D-lui şi alţii văd în aceste îmbunătăţiri un bine pentru capi­tală, sîn­t însă şi de aceia cari văd un bine pentru dinşii, un izvor nese­cat de gheşefturi mai mult sau mai puţin curate. Un canal de făcut, un puţ de să­pat, o hală de construit, sînt pen­tru aceştia o oc­azie minunată de îmbogăţire uşoară prin mijloace necinstite. Lucrările de la Bîcu au fost şi sunt o pildă de cum ştiu unii an­treprenori să se îmbogăţească pă­gubind comuna cu milioane. O a doua primejdie care ame­ninţă progresul oraşelor noastre, e patima luxului. Nouă mai ales, cami avem resurse puţine şi o populaţie săracă, ni se impune" să fim cu mare băgare de seamă cînd e vorba de îmbunătă­ţirea oraşelor. Ceea­ ce trebue să ne preocupe în primul rînd e sănătatea publică grav primejduită în oraşele noastre, ade­vărate focare de infecţie; înfrumu­seţările le putem lăsa pe a doua li­nie de­o­cam­dată. O reţea desvoltată de canale func- G°nvjid bine, o apă sănătoasă şi a­­bundentă, sunt de o importanţă mult mai însemnată de­cît lărgiri şi ali­nieri de strade. Avem patru exemple strălucite, pe­ care ni le dau patru oraşe mari din Europa în privinţa asta, şi D. Filipescu nu trebue să le piardă din vedere. Iuţit Parisul. Primarul Haussmann a încărcat oraşul cu datorii imense din pricina gustului nemărginit pe care-l avea acest primar, pentru în­frumuseţări de tot soiul. Parisul suferă şi astă­zi de pe urma acestor cheltueli nesocotite şi p­uţin folositoare. La ce-i slujesc bulevardele largi ş­i frumoase cînd îi lipseşte apa şi un sistem raţional de canale? As­­tă­zi sănătatea parizienilor e ame­ninţata de mari primejdii din pri­cina asta. Avem Pe urmă Pesta şi Viena. Faţă de bucureşti, Pesta e un oraş splendid, l'­ strade largi, măreţe, înfăţoşînd vederei un aspect plăcut, încîntător. Dar, din pricina luxului acestuia nebun, sănătatea oraşului n’a putut fi îngrijită, şi Pesta are o mortalitate de 49 la mie, ceea ce-i enorm. Viena a suferit aceleaşi neajun­suri. Pe stradele frumoase tifosul, anghina şi alte boale mult mai pe­riculoase de­cît holera chiar, făceau zeci de mii de victime în fie­care an. Aducerea unei bune apte de băut, a scoborît mortalitatea cu 30 la sută, chiar din primii ani, şi tifosul a de­venit aproape necunoscut la Viena. Un exemplu contrar ni-l dă ora­şul Bruxelles. Belgienii sunt oameni practici, ei se ocupă mai mult de sănătatea întregului organism ome­nesc de­cit de plăcerea ochilor. Primele lucrări întreprinse de e­­dilii bruxeleji au fost toate de or­din higienic. Canale numeroase și bine construite, pavaje bune cu scurgeri normale, apă bună şi multă, un admirabil serviciu pentru cu­răţirea gunoaelor, etc. Ştiţi care a fost rezultatul? Mor­talitatea cea mai mică de pe glob! In adevăr, mortalitatea nu se urcă, la Bruxelles, de­cit la 13 la mie pe an. In una din mahalale, la Ixelles, în anul 1887, nu s’a înregistrat nici un deces în curs de 16 zile, la o popul­ţie de 45.000 de locuitori. Bucureştii, oraş jos, înconjurat de bălţi fetide, avînd o populaţie săracă şi necunoscătoare de cele mai elementare principii de higienă, are nevoe mai cu samă de îmbu­­tăţiri sanitare. Canale, pavaje, apă, cureţirea sis­tematică a gunoaelor, un serviciu serios de inspecţia curţilor şi a ca­selor, iată de ce avem nevoe mai înainte de toate. Gazetă independentă, neavind nici un interes de oamenii noştri poli­tici căci nu aşteptăm de la ei nici slujbe nici favoruri, laudele noas­tre sunt scumpe şi le dăm rar. De data asta credem că sîntem datori să aducem laudele noastre bu­nelor intenţii ale D-lui Filipescu, nădăjduind că D-sa va lua în se­rioasă consideraţie cele cuprinse în articolul de faţă. I. Th­eodorescu. o hoţie: in ave­rea statului întrebăm pe D. ministru al do­meniilor: Are ministerul cunoştinţă, cîtă întindere posedă moşia Schitu Co­­mămeşti fost pendinte de monasti­­rea Tismana din comuna Comă­­neşti, plasa Motru de sus, judeţul Mehedinţi? Dacă nu are, atunci îi denunţăm noi următoarele: 1) Această moşie are o întindere de peste una sută cinci zeci po­goane pădure seculară situată în partea despre Nord a comunei, mai are în ocolul comunei 33 pogoane 1236 stînjenî pătraţi vie, 2 pogoane şi 1048 stînjenî patraţî, rîpe şi o­­gaşe rămase pe seama proprietăţei conform planului şi procesul-verbal dresat de inginerul hotarnic la 1866 cu ocazia delimitărei pămîntului la locuitorii aflaţi pe acea moşie. II) Să se cerceteze la primăria Comăneşti cine a dresat actele false, de­oare­ce ei ştia şi întinderea acestei moşii atît după teren cît şi după planul şi procesul-verbal ce se afla în archiva primăriei. Arătînd că a­­ceastă moşie nu posedă mai mult de­cît ca la 50 pogoane, dintre care 30 pogoane pădure, 12 pogoane vie şi 4 pogoane pruni, cerînd comi­­siunei ele vînzarea bunurilor sta­tului ca să le pue în vînzare. Vînzarea a fost publicată în Moni­torul Oficial No. 128 din 14 (26) Iu­nie și 203 din 16 (28) Septembrie 1869." III) Să se trimeată un inginer al ministerului de a măsura din nou această moșie, ca plusul de pogoane, pădure și vii să le ia statul în stă­­pinire dinpreună cu venitul care a produs aceste pogoane pînă în pre­zent. IV. Să întrebe pe D. inginer, care a fost trimes din partea Statului, cum a constatat D-sa că această moşie nu posedă mai mult de cît 46 pogoane, după cum s’a arătat de către acei cari erau interesaţi ca sa cucmpere această moşie. 91 Pe cînd în realitate, această mo­şie avea mai mult de 30 pogoane pădure care se afla situată în par­tea despre Nord a comunei şi mai mult de 12 pogoane vie, în cît ca probă, ca să se poată convinge Onor. Minister, despre adevăr, poate ve­dea chiar planul şi procesul verbal aflat în archiva Onor. Minister, în care să prevede peste 33 pogoane vie, iar nu 12 pogoane vie şi 4 pogoane pruni, care şi în acest plan şi proces-verbal, avem ceva de observat, unde zice: De la punctul A. înainte pe drum pînă la punctul B. şi de aci în linie dreaptă la punctul C. după cum se vede pe plan atîtea str. Dar de la punctul A. pînă la punctul B. pre­cum şi de la punctul K. pînă la punctul L. nu s’a găsit nimic pe teren ? V) Să se cerceteze cine a sustras planul şi procesul-verbal, din ar­chiva Primăriei Comăneşti spre a nu se mai putea descoperi această hoţie in averea Statului. Se vede că D-nii cumpărători aş­­teptau numai împlinirea timpului de 30 ani de la cumpărătoare, ca să poată invoca prescripţiunea pen­tru pogoanele care le stă­pînesc mai mult peste suma de 46 pogoane pămînt cumpărate la licitaţie. D. Carp, ministru al domeniilor are cuvîntul. La caz cînd D. Carp ar tăcea, vom reveni. * L. S. IN CONTRA CIVILIZAŢIEI ...«Romînii trebuie să fie în Orient un element de ordine şi de civilizaţie»... ia mai lăsaţi, nene, civilizaţia în colo, c’aţi enervat pe confraţii de la Voinţa Pra­hovei ! — Cum ? — exclamă aceşti confraţi in numărul de Duminecă 29 IVlaiu al ziaru­lui lor. Cum ? Cind ungurii slnt sălbatici cu ai noştri, noi să fina un element de ordine şi de civilizaţie? Şi aceasta pentru ce ? Da, şi aceasta pentru ce? Auzi­m­ la ordine şi civilizaţie ! Dar pentru ce, te întreb, pentru ce? Jos ordinea şi civilizaţia ! Trăiască des­­ordinea şi Vocea Prahovei ! Gr. POŞTA REDACŢIEI D-lor: O. C., Piatra, V. M., Tulcea, A. I., Botoşani, B. C., Craiova, N. V., Giur­giu, A. B., C. M., I. D. şi alte cite­va mii din provincie şi din Capitală. Ne întrebaţi cu toţii ce-i aceea Consti­tuţionalul : titlul vre-unei broşuri, vre-unei cărţi sau vre-o firmă de prăvălie; că nici unul din D-voastră, din moşi-strămoşi, n’aţi auzit pomenindu-se de numele acesta şi că vă miraţi de ce unele gazete pole­mizează din cind în cind cu această de­numire pe care D-voastră o credeţi fan­tastică, inventată de acei cărora le lipseşte o jumătate de coloană şi cari nu ştiu cu ce s’o îndeplinească. Vă răspundem : Că n’aţi văzut şi nici n’aţi mai auzit pomenindu-se de Constituţionalul de cît prin coloanele unor gazete, nu-i de mi­rare. Trebue însă să părăsiţi ideia că Con­stituţionalul ar fi vre-o broşură sau vre-o carte ; presupunerea că-i o firmă de pră­vălie, e însă adevărată, — e firma pră­văliei junimiste. In rezumat iată cum stau lucrurile : Constituţionalul e o foae cotidiană. Am subliniat o foae, fiind­că faptul e adevă­rat şi în sensul real şi in sensul figurat: Constituţionalul e o foae cotidiană care apare într’o singură foae pe zi; vedeţi clar că se explica perfect de ce nici un locuitor din ţara asta nu ştie pînă astăzi ce drăcie putea să fie Constituţionalul. De ce polemizăm cu dinsul? Nu pentru generaţiile actuale facem treaba asta, ci pentru cele viitoare. Con­stituţionalul, trebuind să trimeată două exemplare la biblioteca naţională pentru colecţie, se poate să-l citească cine­va, din întimplare, în veacul al XX-lea sau XXI-lea, pentru edificarea acelora pole­mizări. D-voastă însă, cari aparţineţi prezen­tul, cînd vedeţi în vre­un ziar vre­o polem­ică cu Constituţionalul, săriţi peste ea. De ce nevoe să vă pierdeţi vre­mea cu cele ce se scriu pentru genera­ţiile îndepărtate ale viitorului? Insă pe noi, vai! plîngeţi-ne cu lacrimi amare, căci noi şi numai noi gazetarii citim ziarul acesta.... cînd se întîmplă să ne cadă în mînă, lucru cam rar dar totuşi grozav de chinuitor cînd are loc. Vice-b­igolo. APĂ LA MOARA NOASTRĂ Noi, în chestia naţională, n’am pus la carantină patriotismul nimănui. Cel mult am arătat că modul de a înţelege patrio­tismul, la unii, e greşit fiind totuşi sincer. Duşmanii noştri nu s’au sfiit însă să ne spue nouă, fără nici o argumentare se­rioasă ci numai înşirînd fraze goale şi adesea lipsite de înţeles, că noi am fi antipatrioţi. In deşert am fi cerut calomniatorilor să-şi sprijine calomniile cu argumente. Scopul lor fiind numai ponegrirea şi do­rinţa de a ne vedea compromişi în v­iaţa opiniei publice pentru ca ei să ne înlo­cuiască, negustoreşte vorbind, cererea noastră nu putea să fie de­cît zadarnică. Văzînd că nu poate să ne facă nici un rău­, că opinia publică din ţara asta e mai înţeleaptă şi mai luminată de cît o credeau ei, au încetat intru cît­va cu a­­tacurile calomnioase în contra noastră. Dar firea omul nu şi-o poate stăpîni. Trebuinţa de a vărsa venin şi bale e în­născută la unii gazetari. De aceea au început acum să se insulte şi să se calomnieze între dinşii, vrăjma­şii noştri. Ţara se năpusteşte asupra liberalilor acu­zîndu-i de patriotism fals, de intrigi şi dezorganizări la Ligă, etc., conchizînd că patriotismul liberalilor trebue pus la carantină. Mime Voinţa naţională îi va răspunde probabil, demonstrînd Ţarei că şarlata­nii şi vînduţii, în chestia naţională, sînt conservatorii, şi că prin urmare patrio­tismul acestora trebue pus la carantină. Dacă ne-am lua după o bună parte din presa noastră, aproape n’ar exista patrioţi sinceri în ţara asta. Ce zice opinia publică, e luminată ca în de­ajuns asupra uşurinţei culpabile, adesea criminală, cu care o parte din presa noastră aruncă cele maî grozave acuzaţii în dreapta şi în stingă, numai din interes de partid ? Noi nu mai facem nici un comentarii!( I.­TI). O SENTINȚĂ MONSTRUOASĂ Răsbunarea lui Crispi. — Un de­putat condamnat la 1­8 ani în­chisoare.— Gele-Balte condam­nări.—Propaganda fără voie. Cînd Agenţia Romina ne-a transmis din Palermo o depeşă în care se zicea că deputatul De Felice Giuffrida ar fi fost condamnat la 18 ani închisoare şi 3 ani supraveghere poliţienească, am crezut ca şi sigur că era o greşală de copiare şi că putea să fie vorba cel mult despre 18 luni. Ziarele străine cari ne sosesc azi însă ne aduc ştirea că în adevăr De Fe­lice a fost condamnat la 16 ani închisoare şi afară de aceasta la 6 ani supraveghere poliţienească şi la pierderea mandatului său de deputat. Se poate închipui uimirea, indignarea şi scîrba care a cuprins toate spiritele literare din Italia la ştirea despre această monstruoasă condamnare, operă de com­­plicitate a ex-democratului Crispi şi a tribunalului militar din Palermo. Se ştie, în adevăr, că singura vină ce se putea imputa lui De Felice, era acea de a fi meritat ura personală a ministrului Crispi. Cu documente false, — după cum am arătat aceasta la timpul său, — acest ministru hain şi mic de suflet, şi-a dat toate silinţele să prezinte pe De Felice ca pe un instigator în ultimele răscoale ţărăneşti din Sicilia. Şi cu toate că în decursul procesului, care a încep­ut de la 7 Aprilie, s’a dove­dit clar ca lumina soarelui că actele pe care se sprijinea acuzaţia împotriva lui de Felice, erau nişte falsificate odinare — şi însuşi Crispi a fost nevoit să măr­turisească în parlament că unul din a­­ceste acte, care i s’a presintat lui, era fals, — cu toate acestea tribunalul mili­tar, slugă plecată a pătimaşului Crispi, l’a condamnat, şi ca să amestece şi un caraghiozlîc în fiorosul acestei sentinţe nemai­pomenite, l-a condamnat şi la pierderea mandatului de deputat! Un tri­bunal militar anulînd un mandat de re­­presentant al naţiunii! Şi pentru a ajunge la această ruşi­noasă condamnare, Crispi, în complici­tate cu preşedintele consiliului de răsboi şi faimosul general Marra, au schimbat şi procurorul, în mijlocul procesului. Pri­mul procuror, Sodu­ Milo, declarînd în chip confidenţial generalului Mo­­ra că nu vede nici o dovadă în contr­a lui De Felice,­­ a fost imediat înlocuit cu o slugă a lui Crispi, baronul Viesti, care nu s’a mai depărtat deloc de instrucţiile primite de la Roma. Pînă şi ziarul burghez Secolo e indi­gnat de monstruositatea acestei condam­­n­ări. O ruşinoasă justiţie este aceasta,— zice Secolo,—care aruncă sămînţa răz­bunării în popor; căci această sămînţă va încolţi şi va da fructe îngrozitoare... Afară de De Felice, au mai fost con­damnaţi, tot ca instigatori în răscoalele siciliane : Garibaldi Bosco, contabil în Palermo, la 12 ani închisoare; Nicolo Barbato, medic, la 12 ani; Bernardino Verro, la 12 ani. Giacomo Montallo, avocat în Trapani la 10 ani; Antonino Pico, student, la 5 ani. Nicolo Petrina şi Gaetano Renzi la 3 şi 2 ani închisoar­e. Toate aceste condamnări vor contribui de­sigur enorm la creşterea urei în po­triva politicianilor de soiul lui Crispi; ele vor alimenta mai mult de­cît ori­ce propagandă, mişcarea democratică în Vest. CU­ O LOVITURĂ DE BICIU Nu-i venea de loc la socoteală Regelui cearta iscată în menajeria ministerială. Furios pe turbulenţii săi miniştri, Regele a desprins din cui biciul de zile mari, a bătut din picior, a făcut să şuere in aer o pocnitură energică din sfirc, şi cei şapte con­silieri şi-au pus botul pe labe, de frică. Pe de altă parte Regele a dat ordin ge­neralului Barozzi să primească ministerul de războia, şi genaralul la primit, tot de frică. Iată pe scurt biografia noului ministru : S’a născut la 14 Oct. 1833, la 1854 a intrat în şcoala militară de unde a eşit sub­­locotent, cil treilea la clasificaţie, in 1856. La 1883, Martie 16, a fost înaintat general de brigadă. în 1888 a făcut parte din ministerul Theodor Rosetti pînă la 12 Noembrie același an. Actualmente comanda corpul al IlI-lea de armată. Semne particulare d:­e junimisto-palatist. Criza insă nu-i de loc sfirşită prin intra­rea generalului Barozzi in minister. Lahovarişti, Catargişti şi junimişti, stau ei acum cu botul pe labe de teama Regelui, în curind insă, uitind de frica biciului, că să înceapă din nou să mirte unii la alţii şi să-şi arate colţii, îi va fi imposibil generalului Barozzi să lupte in contra conservatorilor puri din consiliul de miniştri şi în contra Lahova­­riştilor de la ministerul de râzboiă. In curind dulăii se vor ridica din nou­ în patru labe şi se vor încolţi iar intre dinşiî. Atunci va fi linceputul sfirşituluî, — să așteptăm cu răbdarea că are suse frumos de tot. Iin­dex. O NOUA „SOCIETATE“ Un guguman din Ploeşti anume Comi­tetul— cel puţin aşa iscăleşte, —anunţă prin nişte apeluri de toate culorile că a Întemeiat o societate. Această societate care pînă acum numără un membru, a h­otărît cu jurămint să nu mai cumpere Adevĕrul, care deşi plătit din pungile oamenilor ca com­itetul (aşa pretinde cel puţin ea, totuşi îşi bate joc de proşti. Acest guguman a cică se adresează cetă­ţenilor Ploeştenî, şi le zice : «Galibardi, marele patriot, zicea că «Răbdarea este virtutea măgarului». Noi (adică D. Comitetul) vă zicem, cetăţeni Ploeştenî, aţi răbdat destul !» După acest impertinent exordiu la a­­dresa Ploeştenilor, gugumanul continuă a depune pe hîrtie o plachnie, care nu e alt­ceva de­cît o uriaşă concurenţă a minciunei cu prostia. Gugumanul pretinde a apăra nişte idei şi, (aşa scrie dînsul), cari idei ar fi: dinastia şi naţiunea. Aceste idei, conti­nuă gugumanul, sînt în acelaşi timp şi «interesele noastre materiale şi naţio­nale». Adevĕrul lucr­ează în contra lor, resvrăjind «contra... muncitorilor romîni care munceşte din zori de ziuă pînă noap­tea tirzii» ». Colecţia de gugumănii se com­plectează apoi cu fraza că Adevérul a mai resvră­­tit şi «contra iubiţilor noştri fii ai stu­denţilor universitară». Presupunînd că acest Domn Comite­tul se va ţine de făgăduiala d’a nu citi nici de-aci înainte Adevérul—căci un om capabil d’a scrie gugumănii ca cele din apelul Cetăţeni Ploeştenî, n’a putut să fie vr’o­dată cititor al ziarului nostru,—ne întrebăm cu îngrijire la ce grad de pros­tie are să ajungă în cursul vieţii sale junele geanabet care şi ascunde Urechile sub pseudonimul Comitetul ? Trist şi îngrijitor! Ita­ni,

Next