Adevěrul, iunie 1894 (Anul 7, nr. 1878-1904)

1894-06-10 / nr. 1886

ANUL VII.­­ No. 1886. M­IVSERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 SI 15 ALE FIE­CAREI LUNI si SE PLĂTESC TOT-D’A­UNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţie! din Judele şi Streinătate prin mandate POŞTALE cn. an In ţară 30 le! ; In streinătate 50 le! ŞA­SE LUNI . . 15 » » » 25 » TREI LUNI.. 8 » » » 13 » Un numer an streinatote SO bani MANUSGIUPTELITnÎJ SE ÎNAPOIAZĂ administraţia PASAGIUL 3ANICEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) ediţia a treia Q3*H Sa­te fereşti Române de cuitistrein în casă ^ X. Alexandri. VINERI 10 IUNLE 1894 NUMERULjlO BANI ANUNCIURILE din Bucureşti şi judeţe se primesc nu­mai îa Administraţie DIN Streinătate, direct la administraţie is la toate oficiile de publicitate jfcNUNCIURi la pag .iv...............0,30 b.. linia » » 3 nr.............2,— lei » !» » » u.............3,— » » v ÎAIerţiele şi reclamele 3 lei RÎNDUE. Bt Paris, ziARtn. se găsește de vÎnzar­e l.+‘* f NUMERUL LA ' ‘*f 'kioscul Boulev. St.-Germain «.Ifi r ------­-^*IMN NUME fi VEUIflU 30 BANI REDACȚIA PASAGIUL BĂNCEI NAȚIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) CRIZA SE AGRAVEAZĂ Diverse circulare ____HU CITIȚI „ADEVĂRUL" Tin procuror nedemn TAINELE NOPȚEI_ CRIZA SE AGRAVEAZĂ Criza teribilă care ne ameninţa şi care pînă mai dăună­zi mocnea numai, a izbucnit astă­zi cu o furie şi cu o intenzitate îngrijitoare. Moşiile statului scoase la licitaţie nu se pot arenda, iar puţinele care se arendează nu obţin de­cit o a­­rendă foarte scăzută. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu moşiile particu­lare, scăderea variază între 20 şi 40 la sută. O parte din arendaşii străini, mai cu seamă greci şi bulgari, ne mai puţind plăti arenzile pe anul acesta şi ameninţaţi să nu le poată plăti nici în anii ce urmează, îşi adună puţinul ce-l au­ şi fug peste graniţă. Iar preţul productelor continuă să fie slab de tot şi porturile noastre să zacă mereu, în cea mai mare neactivitate. Veştile care ne vin din marile porturi occidentale ne arată o mare îngrămădire de grine pretutindeni şi preţurile staţionare. La Anvers în timp ce abia se poate vinde un vapor cu griu, zece sosesc în loc. Tot aşa se întîmplă la Londra, la Marsilia şi la Ham­burg. Pe de altă parte recolta e foarte bună în America iar pămînturile destinate agriculturei cresc an cu an în întindere. Ceea­ ce agravează criza agricolă care biilue in toată Europa şi a­­meninţă s’o transforme într’un ade­vărat dezastru pentru noi romînii, e faptul că partidele protecţioniste din Francia şi Italia desfăşoară o mare activitate pentru a decide pe guvernele respective să urce mereu, drepturile de intrare asupra grî­­nelor. In timpuri normale, cită vreme produsul muncei unui popor se scurge cu uşurinţă pe piaţă şi ex­ploatatorii ghiftuiţi se trlimbează în lux şi petreceri, bugetul merge bine şi ori­ce guvern, cît de inca­pabil şi de nedemn ar fi el, se poate lăuda că ştie să conducă admira­bil afacerile ţărei. Să-i vedem acum pe guvernanţii noştri ce ştiu şi ce pot să facă. Acum, după ce s’au dat de-a tumba trei­zeci de ani de zile, după ce au zvîrlit cu nesocotinţă sute de mi­lioane în cheltuelî absurde, după ce au intrigat, s’au înjurat, s’au tinut, au comis toate relele cite se pu­­teau comite în timpul cit s’au pe­rindat pe la cîrma ţârei, să-i vedem ce leacuri slid să aducă tristei si­tuaţii în care ne găsim scufundaţi fără veste. In cotro ne întoarcem nu vedem de cit ignoranţă şi sărăcie lucie în păturile de jos, corupţie, trindăvie şi incapacitate în păturile de sus. S’au istovit toate isvoarele de bo­găţii, s’au dus în fum toate como­rile ţărei, pădurile s’au tăiat, pă­­mînturile s’au secătuit, marea masă a poporului e redusă la sapă de lemn, nu există in Europa o ţară în care exploaţia să se fi făcut în­­tr’un mod mai dăunător, mai crud şi mai puţin inteligent ca la noi. Acum a sosit timpul să-i între­băm pe toţi aceia cari se pretin­­deau singuri în stare să conducă destinele ţărei, cari se credeau inima şi creerul acestui popor, ce-au fă­cut cu bogăţiile produse de munca neîntreruptă a milioanelor de să­teni ? Unde’s pădurile ? unde-i vlaga pămintului ? Ce s’a fâcut cu sudoa-­­ rea, cu singele şi viaţa ţărănimeî transformate în munţi de bogăţii ? Unde-i fondul de rezervă care să ne slujească să înfruntăm criza sau să ne îndreptăm activitatea în alte direcţii, în direcţiile nebîntu­ite de criză? Nimic. M­area majoritate a pro­prietarilor şi arendaşilor, cari as­­tă­zi îşi frîng inimile în faţa dezas­trului, nu ne pot arăta de­cît ră­măşiţele inutile ale unui lux nein­­trinat. Fondurile le sînt sleite, min­tea neîmbogăţită de nici o cunoş­tinţă nouă. Faliţi şi ignoranţi, asta-i starea materială şi intelectuală a acelor cari s’au lăudat că numai ei sunt în stare sâ facă să prospereze ţara noastră. Şi nici măcar orbirea nu dă semn de lecuire : legile asupritoare şi me­nite să ingreueze mereu bugetul, se înmulţesc. Poporul care a asudat atîta noian de aur e nemulţămit şi nemulţămirea aceasta ameninţă să izbucnească dintr o zi într’alta. Cu grămezile de aur nu se iau măsuri de alinare şi de îndreptare, ci clasele stăpînitoare vor să toarne din ele lanţuri grele de robie, să le schimbe pe plumb cu care să se astupe gura flămândului. Jandarmi, popi, armată multă, iată măsurile economice cu care guvernul vrea să stăvilească efec­tele pe care criza le-ar putea avea în masele populare. Vom arăta şi noi ce măsuri cre­dem că se pot lua, şi lumea va pu­tea judeca cine sunt iubitorii de popor şi de ţară, partidele istorice sau democraţia. I. Th­eodorescu. NU CITIŢI „ADEVERUL“! Un strigăt nou se ridică de la o vreme, strigătul neputincioşilor şi al găgăuzilor : — Nu cetiţi Adeverul! — II auzi, te cruceşti şi apoi rîzî,—şi apoi rizi ! Mă rog, cine sînt domnii cari dau­ pu­blicului sfatul acesta, aşa de liberal şi aşa de inteligent? Să lămurim noi. De la apariţia lui şi pînă astă­zî, Ade­vărul şi-a atras multe vrăşmăşii, şi era firesc să şi le atragă. In aproape şapte ani de existenţă, un ziar e menit să şi facă cel puţin cîte­va mii de duşmani. Şi iată de ce : D. X a fost casier. In această nobilă calitate, D-sa a găsit de cuviinţă să-şi în­suşească o sumă oare­ care din banii Sta­­tului. Ca prin minune, Adeverul,—acest monstru care vede şi prin ziduri, —a aflat pozna D-luî X şi a divulgat-o. S’a nu­mit o anchetă, D. casier a fost găsit vi­novat şi a mai fost... trimis, cu pompa cuvenită, să cugete la Văcăreşti asupra rolului presei într’un stat constituţional. Dar iată că D. X şi-a făcut osinda, a­­dică i-a expirat mandatul de pensionar al huidumelor. Ce va face D-sa azi, azi cind inamicii Adevărului au dat buzna în arenă? Neapărat în unna unei aşa de crude experienţe personale, D. X va striga din răsputeri: — Voi, casieri cari furaţi din banii Statului,—nu cetiţi Adevărul! Naivul ! El crede că a fost prins fiind-că citea Adevărul şi că, dacă n’ar fi citit ziarul nostru, noi nu l’am fi dat de gît, întocmai ca babele care cred că şi-au sclintit piciorul fiind-că a trosnit dula­pul. Şi casierul şi baba văd o legătură de cauzalitate acolo unde nu-i de­cît o simplă coincidenţă! Dragă domnule­ casier, poţi să citeşti nu numai Adevărul, dar chiar Visul mai­cii Domnului şi, — dacă va fi să te prindă cu mina in traista Statului, — tot te prinde. Singurul leac, mai sănătos, ca să n’ai nici o supărare, este... să împlineşti po­runca a treia, mi se pare, care zice : să nu furi. Iar dacă asta nu-ţî convine, atunci n’a­­vem ce-ţi face, atunci mai bine nu citi Adevărul. Căci dacă ai asemenea năra­vuri, mi e teamă că eşti în stare să ne furi şi cerneala de pe’litere, ca să faci economie la «cheltuelî de canţelerie». * ¥ ¥ ^Mai este o persoană pe care am auzit-o eu strigind din băerile inintei: — Nu citiţi Adevărul! Să vă recomand şi persoana asta, fijftrte simandicoasă . De profesie căpitan şi se zice că a con­tribuit mult la documentarea operei Moş Teacă. Gît timp comandă o Companie îa I ţară, don căpitan Pampon trăia bine : I unt, ouă, găini, curcani şi alte obiecte de micul şi de marele echipament cur­­geau în pas gimnastic în curtea dumisaie.­­ In schimb, don căpitan scutea de servi­ciu pe o zi, pe două, pe o săptămînă,— după cum era şi curcanul. V’aduceţî aminte? E nu ştiu cit timp de cind Adevărul, neavînd de lucru, s’a a­­pucat să denunţe această ciudată concen­trare de găini, iar ca urmare, don căpi­tan Pampon a primit ordin să vie cu pampon cu tot la oraş. Găină cazonă, adio ! La oraş, ouăle sunt rare şi scutelile de servici n’au fost, pentru că vede don colo­nel situaţia. La oraş, cel mult pică ceva de îa Ordinar şi de la soldă. Atunci, ca să-şi scoată focul ce avea pe Adevărul, bravul comandant a început să bată sol­daţii. La dracu, Adevărul a aflat daraverile astea, — şi n­e-am pomenit că don căpi­tan stete la dubă cite­va zile. Ce face el azi? Ghici ghicitoarea mea! El țipă cu glas cazon! — Nu ceti Adevăru, leat! — Trăiţi don căpitan, răspundem noi, Adevărul nu-i vinovat de toate nenoro­cirile matale. Vinovate sunt curcile, vi­­novat e hăţul de cort. Ele te-au adus aici... Dar don căpitan Pampon n’ascultă. El strigă ’ntr’una că Adevărul nu-i organ patriotic. Şi e logic : — Cum ! Eu, Romín, şi am fost de­nunţat de Adeverul! Eu romín, soldaţii romîni, găinile romince, — şi cu toate astea acest organ de scandal­um ne lasă să trăim cum vrem noi! Am mai vrea să argumentăm, dar Co­mitetul de la Ploeşti urlă mereu: — Noi am zisără să nu cetiţi jurna­­luri ca Adevăru ! Jurnalurile astea nu este bune de cetit. Le-am arătatără şi o să le mai arătăm noi la ei ! * * Prin urmare, se ’ngroaşe treaba. Mai bine să lăsăm obloanele la redacţie şi... să scriem înainte, fără să ne ocupăm de casierii cei cari au fost in locuinţa «ur­maşilor mei Văcăreşti», fără să ne mai ocupăm de Pampon, de Căliman şi de toată puzderia pe care a vînturat-o Ade­vărul prin coloanele lui. Să trecem însă mai departe, căci mi se pare că ’n concertul acesta de mlaş­­tină se disting şi glasuri de politician­, şi glasuri dinastice, şi glasuri «de clasă», şi glasuri de... literaţi. Să-l luăm pe rând. Dar să-l luăm cu energie, să-l zgu­ţiim bine, ca să vadă lumea ce curge din el. Ei cred că «a nu ceti un ziar» este tot una cu a-l învinge. Netoţii închid ochii, crezînd că soarele nu mai străluceşte pentru rostul omenire!,—şi nici nu văd că Adevărul merge înainte, tocmai pen­tru că are în potriva lui pe mişei, pe escroci, pe nebuni, pe hordia puşcăriilor şi balamucurilor ce se vor deschide odată ca să-l primească. Brau. ------------oc3Mae>c=—---------­ UN PROCUROR NEDEMN Evenimentul din Iaşi, dădea de­ună­zi ştirea că procurorul de Bacolu­, E. Teodo­­rini, ar fi fost bătut, in hotelul unde lo­­cueşte, de două prostituate, care se luaseră la ceartă din dragoste pentru el. D. Teodorini prin o scrisoare, minunată ca ortografie, ce o adresează confratelui ie­şean, rectifică acea informaţie spunind că el nu era faţă la bătae, şi că din cele două beligerante, numai una era prostituată, iar cea­lalta era logodnica­­ sale. Nu voim să intrăm in amănuntele acestei afaceri, care numai curată nu e, ci numai să relevăm o singură frază din scrisoarea procurorului de Bacău. «...veţi fi pe viitor mai băgător de seamă, în informaţiile ce le daţi, cu intenţiune de a vă răzbuna, pentru ca in comuna Comă­­neştii v’am oprit de a aţîţa la răscoală, sub pretext de a făce ancheta presei». O asemenea afirmaţie in gura unui ma­gistrat e mai mult de­cit o uşurinţă, e o nedemnitate. Cum, D-ta, magistrat, îţi permiţî să a­­runcî asemenea calomnioase instimaţiunî, asupra cui­va, fără a avea cea mai"mică dovadă; sau dacă posezi asemenea probe, D-ta te mărgineşti a impedica numai pe răsvrătitor de a-şi continua opera şi a-l denunţa prin presă, în Ioc de a-l da­ ime­diat in judecată! In cazul intu­ii, D-le procuror, eşti un ne­demn calomniator, care necinsteşti corpul magistraţilor din care faci parte; in cazul al d­oilea, eşti un procuror incapabil, care nu ştii să veghezi la liniştea şi siguranţa Statului, ce-ţi sunt încredinţate Şi într’un caz şi intr’altul eşti nedemn de slujba ce ocupi — şi sperăm“ că minis­trul de justiţie se va hotărî în sfirşit, să se facă datoria faţă de D-ta. ----------------------------- ---7—------------------­ PARTIDUL LUI MAGEDONSKI Macedonskî, ce este şi el socialist, de­oare­ce «liberal a fost, liberal este şi li­beral va fi», dă de veste Naţiunii că şi-a întemeiat in sfir­şit partidul. In scopul acesta, noul şef de partid lansase vr’o zece mii de buletine de îns­criere şi tot atîtea apeluri ce se adresa­u nu numai cărăuşilor de pămînt, ci şi a celor de pe ogorul intelectual,■—şi aTm­. anunţă că numărul diverşilor cărăuşi aderenţi s’a urcat deja la cifra respecta­­bilă de 123 de persoane. In faţa acestei importante mişcări po- filice, am crezut de datoria noastră a alerga numai decit după informaţii, şi în adevăr ne-am convins că cifrele de mai sus sunt pină la un oare­care punct, esacte. Numai o eroare de tipar a făcut, de­sigur, ca să se uite nişte semne des­părţitoare dintre ele, şi ne facem o da­torie de reportaj restabilindu-le. Cifrele 123 ca să corespundă cu desăvîrşire rea­lităţii, trebuiau scrise ast­fel: 1+2—3. Am fi în măsură chiar şi a da numele intfestor 1—2—2=3 membri ai noului partid. Voim însă să fim discreţi, şi le vom da deocamdată numai iniţialele. Ei sînt D-nii Al. M., G. P. şi G. R. Adm. D. Miulescu ezită încă, şi de aceea şeful noului partid i-a acordat un nou răgaz de o lună, după care, în tot cazul, se va ţine prima mare adunare generală a noului partid, Rad. SFAT PENTRU SFAT De sub protecţiunea Naţiunei, «marele poet al ţărei mele» binevoieşte a ne da nouă, pe care ne numeşte «repausatul ziar» sfatul prietenesc ca să ne asuimpă­­răm, cu alte cuvinte să nu mai insistăm asupra coincidenţei dintre faptul supri­­măreî unei oare­care subvenţii poliţie­neşti de 200 de lei pe lună şi atacurile începute împotriva mizerabililor conser­vatori pe cari marele poet, secondat de Dumitru Brătianu şi de Fleva, i-a ajutat să ajungă acolo unde sînt. Pentru sfatul său desinteresat, nu pu­tem să mulţămim mai bine marelui poet, de­cît dindu-i și noi la rîndul nostru un sfat: — Poete, nu vorbi de repansați în casa lui Miulescu. Re. ------------------------------------­ SE CAUTA un MINISTRU DE REZDOI. Alaltă­eri am anunţat ca un fapt împli­nit numirea D-luî general Poenaru ca mi­nistru de rezbolă, ştirea noastră a fost con­firmată aseară de o gazetă oficioasă în ter­meni foarte categorici. Şi totuşi azi se caută un ministru de rezbolă. Da, căci generalul Poenaru în ultimul moment şî-a luat seama şi în audienţa pe care a avut-o la Rege ar fi pus condiţiunea ca generalul Fălcoianu să rămină şeful ma­­reluî stat-major. Neputindu-se satisface a­­ceastă condiţie, generalul Poenaru n’a mai fost solicitat sa intre in cabinet. Azi guvernul se adresează din nou­ D-luî general Barozzi cu hotărîrea de a-î primi condiţiunile. Acest joc odios urmează deja de vr’o două luni şi guvernul este în neputinţă de a găsi un ministru, căci nici unul din ofi­ţerii superiori de valoare nu sînt dispuşi de loc spre a se compromite fiiind asupra lor o moştenire citit de încurcată. E cert un lucru, că atit prestigiul guver­nului, cit şi mai ales prestigiul armatei s’a ştirbit in mod simţitor în urma zbuciumă­rilor din săptămînile din urmă. -------------- ------------­ CATASTROFA DE LA KARVIN Teribila catastrofă de la Karvin a ve­nit să dea încă o dezolătoare dovadă des­pre excelenta organizare a muncei în şi mai excelenta organizare socială din zi­lele noastre. Mii de lucrători îşi risipesc sănătatea şi viaţa şi compromit sănătatea şi vi­goarea generaţiilor următoare după dîn­­şiî, în muncă grea, subpămînteană dar supra-omenească, — pentru ca ferici­ţii posesori de acţiuni şi obligaţiuni să nu fie turburaţi nici un moment in par­tea lor de muncă, regulata tăere a cu­poanelor şi încasarea dividendelor. O catastrofă se întîmplă, pricinuită de si­gur mai ales de rjesuficie­nţa supraveghiă­­reî şi a de siguranţă rezul­tat al economiier A destinate a umfla cu mai mult suma acelor dividende, — şi fără sute de familii date pradă dezolărei Wi şi mizeriei vecinice şi mii de lucrători rămaşi pentru multă vreme pe drumuri. Două sute două­zeci şi şapte de lucră­tori au rămas morţi în minele de la Karvin, în urma nenorociţilor explozii.. Aceşti lucrători la­să în urma lor o sută trei­zeci şi şapte de văduve şi peste opt sute de orfani. Mii de lucrători vor fi lipsiţi de muncă şi prin urmare şi de mijloace de fexis­­tenţă cel puţin cite­va săptămini. Mizeria tuturor acestor nenorociţi adău­­gată la oribila depresiune morală prici­nuită de catastrofă,­­ nu se poate descrie. Familiele nenorociţilor arşi îia fundul Plinei vor primi o pensiune anuală de cite .100 de franci. Tocmai destul ca să poată muri de foame în chip decent. Şi gazete ca Neue freie Presse şi adele, nu găsesc cuvinte ca să laude mărinimia societăţii de exploatare a minelor, care dă atîtea palate fără a mai cere muncă în schimb! Ast­fel de lucruri nu se comentează. Vest. RIN CRAIOVA (Corespondenţă particulara a Adevărulu­i! Priviri retrospective assupra priaat­e­­rei Stas Mărunţelu cai basul».— „3©ÍM& fiel!“.—IMStraacţia. Acuma, cind spiritele sau liniştit şi o judecată asupra evenimentelor petrecute, nu mai poate fi influenţată de emoţiu­­nea momentului, socotim că o privire retrospectivă, asupra prinderei bandiţi­­lor, n’ar fi lipsită de interes. * * * Se fac—art public—diferite comentarii­­le favorabile administraţi­ei locale pen­­tru felul cum au f°st aduşi bandiţii în tras. Pentru cine­v a întimplat a h de aţă", priveliştea era din cele mai han­­­are : în fie­care birje­,- c dte un tilhar le­nit beleih, trîntit cu faţa în sus, cu ochii ■siţi din orbite, plin de Ninge şi de vi­­îătăisi de­asupra lui gramadiu­­—a­­genţi, gardişti sau soldaţi, cu puştile iau revolverele îndreptate spre nenoro­­citul care abia putea să-şî tra­ga sutlerul, ntr’una din birji, am remarcat chiar pe căpeteniile administraţiei noast­re, m a­­ceiaşi poziţie. Mai multă omenire şi mai puţin esces de zel n’ar fi stricat, cu atit nai mult că tîlhariî erau destul de bine egali pentru a mai putea scăpa... Şi-a­­poi, ori­cum... Prea ne dăm iîono cu civilizaţia» noastră, pentru a mai da nulţimeî un spectacol atit de hidos şi itît 'de crud... . . .. . Această barbarie s a repetat şi la trans­­portarea tîlharilor de la prefectură la t»e­­îitenciar'.* * * La prefectură au defilat pe dinaintea îlharilor toate persoanele mai cu vaza i mulţi se amuzau a trage gluontun prin aleile «mizerabililor». Am văzut cite­va lin aceste persoane simandicoase, care s.iHart n* am dat unuia un pumn ae La aspectul dureros de crud al corteg­ului, administraţia a ţinut să adaug­ Si ila grotescă a reclamei. Cortegiul a de­­t de două ori pe strada principală a asului, pină a sosi la prefectură, clupa mai întîiă s’a oprit înaintea caselor lui Boldescu, unde se găsea in mo­­entul acela m nistrul instrucţiune^ pit­­ice, care sosise cu o zi înainte in oraş.. .... Să fim drepţi — şi să adaogam o ită rea la activul administraţiei, pe lingăi­ara bună, pe care noi , printre cei din - am dat-o ieri, în special D lui Gir­­îteanu, prefectul de Dolj, şi D-lui bai.­ «2000 lei!» Cei mai radios! sunt comisarii şi în genere tot personalul inferior a! poliţiei Fie care se crede îndreptăţită primi răs­plata de 2000 lei, făgăduită aceluia, care va prinde pe Mărunţelu, căci fie­care pretinde că el l-a dat prins. Se crede că aceşti 2000 lei, vor fi în­­părţi­ţi între cei care au participat la prinderea tîlharilor. Instrucţia Instrucţia a început de Luni şi — ju­decind după rezultatele dobîndite pînă acum — afacerea ne rezervă mari sur­prinderi. S’a descoperit o gazdă nouă în oraş, anume: Niţu D. Popescu, găzar, un burghez bine situat, «om de greutate», la care s’a găsit o salbă de galbeni şi o trîmbă de pînză, furată de tilhari de la ■popa din Brădeşti. «Onorabilul» a fost depus, înpreună* cu primarul comunei Mischii, care — zice-se — e de aseme­nea implicat în fără­de­legile tîlharilor. lob.

Next