Adevěrul, iunie 1894 (Anul 7, nr. 1878-1904)

1894-06-11 / nr. 1887

ANUL VII.­­ No. 1887. NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 şi 15 ale FIE­CĂREI luni SI SE PLĂTESC TOT-D’A­UNA ÎNAINTE IN Bucureşti la casa administraţie! DIN Judeţe ŞI Streinâtate prin mandate POŞTALE DN AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; IN STREINÂTATE 50 LEI ŞASE LUNI . . 15 » » » 25 » TREI LUNI8) B » 13 » Ba­nsmer în streispatete S3 baraj MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BĂNICEI NAŢIONALE (CASELE RA3AGEORGEVICI) EDIŢIA A TREIA Sa­te fereşti Române de cuiti strein în V. NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie Din Streinătate, direct la administraţiei? la toate oficiele de publicitate AîNunciurî la pag . iv.... . 0,30 b. linia » » 1 nr..............2,— leî » S» B B N­ .... • 3,“” B I INSERȚIELE ȘI RECLAMELE 3 LEI RÎNDUL. Paris, ZIARUL S£ GĂSEȘTE DEVÎNZAICS ST NUMERUI.LA N*. Boulev. St.-Germam NUME & VECHIU 30 BANI REDACŢIA PASAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVÎCI) DOI CERȘETORI GRIZAJIM ARMATĂ Cum si-o iac© omul 'WSS'O'^ PAP3B1 TAINELE NOPTEI 00! CERŞETORI Am văzut doi cerşetori sub zdren­ţele cărora se ascundeau doi ser­genţi cari au luat parte la campania turco-ruso-romînă din 1877—78. I-am văzut pe aceşti cerşetori pe piepturile cărora auirnau medalia rusă,trecerea Dunărei şi, mai presus de toate, virtutea militară, care do­vedeşte că aceşti doi sergenţi şi-au­ făcut" datoria cu prisosinţă, şi că, p­rin brava lor purtare, au­ contin­­uit şi ei la ridicarea prestigiului drapelului romînesc. I-am văzut, căci ei au­ venit la redacţia noastră, şi am stat de vorbă mai bine de o jumătate de oară. Ei mi-au povestit, cu simplicita­tea, cu modestia unor eroi, crînce­­nele lupte ale armatei române în­­prejurul întăririlor de la Plevna, victoriele de la Smîrdafi, de la Vi­­din unde adese­ori au­ văzut moar­tea de aproape. Ce nu li se făgăduea acestor vi­teji, cari au atras admirațiunea a­­tit a armatei ruse cit şi a reprezen­tanţilor armatelor franceze, engleze şi germane?—Li se promitea, la în­toarcerea în căminele lor, pămînt, scutire de impozite şi penisiuni ce­lor răniţi şi rămaşi infirmi. Voi fi spune mai jos ce li s’a dat acestor martiri pentru cari nu sint nici o dată bani in visteria ţarei spre uşurarea bătrîneţelor lor. Sergentul David Constantinescu, din batalionul I de vînători, cu do­miciliul în comuna Recea, plasa Horezu, judeţul Vilcea, a fost rănit la nas, şi în urma acestei răni a rămas aproape orb. Sergentul reangajat Dumitru Lă­­zărescu — el făcuse serviciul mili­tar de la 1860 pînă la 1875 — din regimentul IV de linie, domiciliat tot in comuna Recea, a fost rănit la tîmplă şi a rămas cu picioarele degerate. — De­şi legea îl scuteşte pe viaţă de ori­ce bir, totuşi i s’a sechestrat, sint cîte­ va zile, lucruri în valoare de 30 lei, pentru plata prestaţiei. Aceşti doi sergenţi, cu virtutea militară pe piepturile lor, cerşeto­­resc pentru a putea trăi, căci infir­mităţile care i-aîi lovit îi împiedică de a munci. Ei s’au adresat la toţi miniştrii cari, de la rezboiul turco-ruso-romin, s’au succedat la departamentul de rezbel, şi, nici unul—dar absolut nici unul— nu s’a îndurat să se intereseze de mizerabila stare a acestor nenorociţi transformaţi în cerşetori infirmi, pentru că au salvat onoarea drape­lului român. Mai fericiţi—îmi zicea unul din ei—sint acei cari au reams in şan­ţurile Plevnei! Cită dureroasă eloquenţă în a­­ceste jalnice cuvinte!! Sint convins că în comunele ru­rale mii de infirmi se zvircolesc In cea mai neagră mizerie, și cînd întrebi: — Cine e acest orb? Cine e acest șchiop ? Cine e acest ciung ?— Sătenii răspund suspinînd:—Ei s’au bătut cu Turcii, au plecat zdraveni, s’au întors schilodiţi şi s’au ales nu­mai cu medalia pe care o poartă la piept. Şi nici un ministru nu s’a gîndit în SOMIa acestor eroi transformaţi în cerşetori? Şi nici Şeful suprem al acestor eroi nu s’a îngrijit să afle ce au devenit răniţii din războiul turco­­ruso-romîn!! Şi dacă vorbesc de acest Şef su­e- «» prem al armatei, această monstru­oasă personificare a celui mai scâr­bos egoism, nu pot a nu aminti că El care, la o distanţă de mai multe chilometre, privea cu ochianul fap­tele eroice ale soldaţilor noştri. — El care, în tot timpul campaniei, nu a fost lipsit de tot confortul princiar, pe cînd soldaţii mîncau ni ne mucedă şi popuşoi copţi; — 21 a fost răsplătit, pentru bravura armatei române, cu venitul a 12 din cele mai frumoase moşii ale Statu­lui, şi politicianiî, într’un moment de aiurire slugarnică, L’au aclamat: — Mare Căpitan (?!). Şeful suprem al armatei (?!) Ma­rele Căpitan (??!!) se resfaţă in pa­latul din calea Victoriei, cu un venit anual de cinc! milioane de franci în aur. Sergenţii David Consfimtinescu şi Dumitru Lăzărescu şi unii ca dinşii, cerşetoresc la drumul mare bucata de pline pe care politi­­cianii noștri le-o refuza. Ce înfiorător contrast!! Constrast demn de o monarhie!! Ales. V. KelÂânssaâî®*. ----------.«oMOSEXs—--------­ CU $1­8 FACE OMUL SINGUR Toate ziarele s’au ocupat de soarta fra­ţilor noştri din Basarabia şi-au cesschis cu toatele că ar fi o greşală din partea noastră, ca să nu zicem mai mult, de a ne desinteresa de nenorocita lor soartă. LTndépendance Roumaine continuă to­tuşi să aibă o altă opinie, şi încolţită din toate părţile, nu ştie cum să se ex­plice şi să iasă din încurcătură. In primul articol scris in chestia asta, L’Indépendan­ce are aerul să fie ireden­tistă, să-şî sprijine argumentarea pe fap­tul că momentul scăpând Transilvaniei de sub robia ungurească fiind apropiat, să nu ne impărlim fo■ teie si să-î dăm zor numai în contra ungurilor. Evident că guvernul s’a supărat gro­zav de iredentismul unei gazete oficioase, și-a îndreptat aspre bobitnice la adresa nasului scriitorului care își uitase linii» politică impusă lui de guvern. Imediat L­ndépendance să grăbeşte să spue că iredentismul e aproape o nebu­nie, că trebue să ne ocupăm­i numai de desvoltarea simţului naţional la fraţii noştri subjugaţi,"— dedesrobirea lor po­litică neputindu-ne ocupa astă­zi. In cazul initia LTndépendance a fost dojenită de guvern, în cazul al doilea ca va avea râu de furcă cu logici. Căci dacă prima şi imperioasa noestă datorie e de-a ne ocupa numai cu­­des­­voltarea simţului naţional li­ rominii sub­jugaţi, cine au mai mare nevoe-­le această mare grijă a noastră, Transilvănenii sau Basarabenii ? Nici nu mai încape discuție că băsără­­benii. De­ aceea L­ndépendance e nevoită să recunoască cu mirare și amărăciune că singura gazetă care i-a sprijinit șovăi­toarele păreri, e numai gazeta lui spă­­nachide. Nici că i­ se putea găsi ,un m­ai bun to­varăș lui Rublin, de cit miblardul Spa­­nachide. Lynx IxA—­------— CRIZA AGRICOLA Ziarele guvernamentale încep a se în­griji de situaţia creată ţarei de criza a­­gricolă şi financiară prin care străbatem şi a găsi neîndestulătoare convenţiile co­merciale încheiate de guvern cu Austria şi Con­snia, pe care acum clte­va luni ie dădeau ca leacul tuturor idelor. A­­cest­e ziare încep acum a-­şi bate camil cu găsirea altor mijloace şi intre altele pro­­pun agricultorilor noştri să restringă cul­tura pămintulu­î înlocuind’o cu Creşterea de vite, p­e de altă parte se îmbunată­­ţească agricultura prin facerea de ară­turi mal­adinei, cu instrumente mai per­fecţionate şi prin întrebuinţarea de se­minţe mai alese. Statul din urmă e bun in­ teorie, dat în practică nerealizabil, atit pentru să-,­ten­­cit şi pentru marii proprietari. Pentru săteni, de­oare­ce, fiind reduşi la sapă de lemn, zadarnic li se vor re­comanda metode de îmbunătăţire a cul­tură de care­ce le lipsesc mijloacele pen­tru a le aplica. Pentru marii agricultori, fiind­că cu sistemul tot de cultură exten­sivă, pe întinderi colosale, ori­ce îmbu­nătăţire serioasă e prea costisitoare, deci imposibilă. Şi unii şi alţii sunt fatal­­i­ nuţi la perpetuarea unei rutine păcătoase ori cit ele dăunătoare le-ar fi. Cit pentru cel l’alt mijloc ce se pro­pune, adecă restringerea cultureî pămîn­­tului şi înlocuirea lui cu creşterea vite­lor, ne pare foarte curios să-l vedem pre­conizat tocmai de conservatori. Acum cite­va luni, cînd se discuta in Senat convenţia comercială cu Austria, mai mulţi senatori bănuiau D-luî Carp că a neglijat acest izvor de bogăţie na­ţională, şi că nu s’a nevoit să obţie de la imperiul vecin nici o concesiune pen­tru el. Şi D. Carp răspundea : «nu poate fi vorba de neglijenţă, csici chiar să fi avut putinţa să obţin asemenea concesii sub forma unei convenţii veterinare nu aşi fi făcut-o. Socotesc că cultura vitelor pentru export nu prea e avantagioasă ţarei, de­oare­ce ea dă de lucru la de zeci de ori mai puţini oameni ca agricultura, pe întinderi egale». Ei, cînd toate gazetele guvernamentale aplaudau aceste cuvinte ale ministrului, care sînt în mare parte juste, cum pot să să dea azi, desvoltarea creșterei vitelor ca un mijloc de a scăpa de criza actuală? Intru cit oare, faptul că marii noștri agricultori ar transforma domeniile lor in păşuni de vite, ca land-lorziî englezi, ar putea folosi marei majorităţi a popu­laţiei, ţeranilor noştri.—Dar să vrea chiar să­ o facă, acum nu mai pot, de­oare­ce guvernul le-a închis graniţile, toate măsurile propuse nu servă deci la nimic alta de­cit să umple o coloană de ziar. Nimic nu poate stăvili această criză. Ea trebue să ajungă fatal la proletari­zarea complectă a populaţiei noastre să­­teneşti şi la concentrarea moşiilor în mâinile cîtor­va bogătaşi, din ce în ce mai restrînşi. .. ------------- -------------­ DIVERSE CIRCULARI Mai deunăzi, I. P. S. S. Ghenadie dă­du e o circulară, prin care preoţii erau opriţi de a mai umbla cu umbrele şi cu galoşi. S’a observat că de atunci n’a mai fost nici ploaie, nici noroiu pe shade. Şti­inţa meteorologică s’a însărcinat ast­fel să explice rostul m­itropolicestei circulari. Acum, I. P. S. S. a dat o nouă circu­lară, prin care opreşte pe preoţi să um­ble călare, în trăsură deschisă sau în că­ruţă şi de a-şi mina singuri caii. Rostul acestei circulare se va explica şi ei atunci cînd, după cum suntem­ in­formaţi, I. P. S. S. va obliga, printr’o nouă circulară, pe fie­care preot să se afle, in timpul cel mai scurt, în posesia unui evipeu cu muscalul lui respectiv. întrebarea e însă : cine va da circu­lara care să oblige pe I. P. S. S. să mai aibă şi niţel bun simţ. Crt. ­­O X3­3L m DE SI­ D. Colonel Macarovici, fostul director al şcoalei fiilor de militari din Iaşi, la plecarea sa a adresat un ordin de zi, care s-a citit elevilor în front. Acest ordin de zi este prea minunat pentru a nu-l ajuta prin publicitatea zia­rului nostru, ca să depăşască zidurile şcolei militare din Iaşi. Elevi, Comandă D. Colonel: Aţi intrat in şcoala militară, de­sigur, cu buna irdenţiune, de a vă face o carieră in ar­mată, dar nici de­cum pentru a avea din ofîţe­rîe un mijloc de train. Fireşte, o carieră nu presupune nici­odată preocuparea pentm hrană zilnică şî cine nu ştie că i­. colonel Macarovicî a renunţat tot­d’auna la soldă, care za­darnic i­ s’a oferit la începutul fie­cărei luni cu o ruşinoasă insistenţă. Nu uitaţi dar că armata este cea mai mare şcoală pentru inimă, spirit şi caracter. Sigur. Dar atunci pentru ce dracu, sta­tul mai întreţine facultăţi de litere, de teologie şi şcoli pedagogice? Şi unde mai puneţi că armată să bazează pe b­isci­plină, şi că: Disciplina, losindi­-se pe­ educaţiune, şi a­­ceasta avîrid de bază morala, care întăreşte vir­tutea, şi prudenţa, care ne apără contra viţiilor altora, cu o deosebită îngrijire vă atrag aten­ţiunea acestor mari calităţi. Ei, aţi înţeles ce-i disciplina, care se bazează pe o educaţie, are de bază mo­rala, se sprijină pe virtute şi se apără contra viţiilor altora ?—Dacă n’aţi înţe­les, nu e­ vina autorului ei a lipsei de disciplină a ideilor şi cuvintelor. Notaţi însă că D. colonel, a fost «pri­mul educator a 13 promoţiuni anuale de ofiţeri, adică o mare parte d­in cei ce vor conduce armata noastră în viitor». Privim viitorul cu fală şi încredere. * IM­­­UV M. r\ 'jSL BL toj—«r^ V­ISUI­ «Prea sfîntul părinte» de la Roma şi-a pus în gînd, nici mai mult nici mai pu­ţin, de cit să întrunească sub sceptrul său popesc pe toţi creştinii din lume. Cu deosebire privirile­­ sint îndreptate spre... pravoslavnica Rusie. Cum s’a fă­cut cum nu, probabil din cauză că Papa se află în termeni răi cu puterile întrei­tei alianţe, o duioasă prietenie pare a fi început a se lega între «prizonierul din Vatican» şi ţarul tuturor Rusielor. A­­ceastă prietenie şi-a găsit mai pe urmă expresia în numirea unui reprezentant oficial al Rusiei pe lingă Vatican. Iar în Vatican, după cum se şi cuvine unor persoane evlavioase, toţi sunt optimişti, şi se conduc după preceptul: «Biserica nici­odată nu trebue să zică nici­odată». Pornit pe optimistul drum al iluziilor, Papa Leon al XIII parcă vede deja ră­sărind din noua sa prietenie cu Ţarul, unirea bisericelor catolică şi ortodoxă,— bine­înțeles sub sceptrul lui, iar nu sub acel al Ţarului. Prin telegraf chiar am primit resuma­­tul unei «enciclice» pe care Papa o va publica zilele acestea şi în care el îşi va expune acest vis frumos ce a început a-l urmări. Ca şi Christos,—zice Papa in enciclica aceasta,—el vrea să cheme pe toţi oa­menii, fără deosebire de naţionalitate, la «unirea credinţei»­­ale cărei bine­faceri le exaltează. Vorbind de-a dreptul ortodocşilor, le rea­minteşte că «străbunii lor au recunoscut pe pontificele roman la conciliele din Lyon şi Florenţa», constată că în acest moment ortodocşii ar fi mai bine dispuşi faţă de catolici şi le făgăduieşte, pentru cazul cînd ar intra in sinul «maicei bi­­ser­ce catolice», respectarea tuturor ritu­rilor şi privilegiilor la patriarchale. Cu deosebire Papa invită la unitate popoarele slave ; n’ar dispreţui, însă, fi­reşte nici reîntoarcerea la matcă a pro­testanţilor. Mai­ departe, Papa condamnă activita­tea sectei masonice şi face apel la toată lumea să se scuture de sub jugul ei, dacă vrea să conjure primejdia unui resbolă European [191 Apoi, după obiceiul deja constant al actualului Papă, el atinge şi chestia so­cială, a cărei deslegare, fireşte, e! n’o poate înţelege un alt chip de­cit «con­form evangheliului». Şi... I­ar la ce să mai continuăm? Bătrînul călugăr care îşi duce viaţa de «pizonier de bună-voie» între zidurile Vaticanului nu-şi dă socoteală că alte probleme agită astâ-zî omenirea de cit acum cinci sute de ani, că chestia cre­dinţelor religioase e azi rezolvată pe calea cea mai pacinică po­sibilă, fie­care avînd libertatea de a crede ce-î convine in ma­terie religioasă, iar cit despre chestia în­­li­ăţâţii papei de la Roma asupra patriar­­chulu­i de la Ierusalim sau de la Antio­­chia nu-i mai arde nimănui. Papa visează — un vis naiv şi inocent. Somn uşor şi vise plăcute, onorabile! Vest. — Ba, da, prefectul vâzînd, că ţără­nimea votează cu sutele pentru lista li­berală, a chemat armata ca să intimi­deze pe ţărani. Armata soseşte şi ţăranii încep să strige: Da ce aţi adus armata? Vreţi să omorîţî oamenii ca la Bacau?! Rezultatul alegerei îl ştii. — La ce atribui atitudinea­ attt de ho­tărî­tă a ţărani mei ? — Cuţitul ne-a ajuns la as. Exploataţi atîta vreme de Marghiloman! şi de oa­menii lor, ei au aşteptat momentul ca să-şi răzbune odată Şi votul lor este nu­mai un început; cine ştie ca surprinderi ne mai rezervă ei! Dr. ---------------------------------------­ UN INTERVIEW Independenţa ţărănime! Independenţa uimitoare a colegiului III de Buzău manifestată cu ocazia ale­gerilor pentru consiliul judeţean, a sur­prins pe toată lum­ea. In adevăr, nimeni nu şi-a făcut ibis uunea, că ţărănimea din judeţul Buzău, atit de mult exploatată de clica marghitomanistă, va da o palmă atit de zdravănă administraţiei conser­vatoare. Intibnind pe un Buzoian fruntaş, l-am întrebat asupra alegerilor: — Cum iţi explici independenţa cole­giului III de Buzau? — Ne-a uimit şi pe noi şi nimeni din opoziţie nu şi-ar fi permis ilustriea, că alegerea colegiului IM va da un rezultat atît de splendid. Delegaţii au fost aleşi pe sprinceană de către administraţie. In ziua alegere­ delegaţii au venit înconju­raţi de zapcii, de pomejnici şi de pri­mari, urmaţi de călăraşi. Ţi se părea, că sînt nişte deportaţi pentru Siberia. Ajunşi in faţa localului de alegere, unul dintre delegaţi a început să strige: Dom­nilor ! scăpaţi-ne de călăraşi şi de zapcii ! Acest strigăt ne-a surprins atit de mult, în­cit un moment am rămas încremeniţi şi-apoî toți am început să strigăm: Afară zapcii! Afară călăraşii! — De ce n’aţi cerut intervenţia biu­­r­giul­ui ? — Vr’o ciţi va dintre boi s’au dus să protesteze la fiiurou, iar cei-l’alţi am rămas afară strigind trierea : Afară ,zapcii! ţăranii vâzînd că nu sint izolaţi, au strigat la rîndul lor, afară zapcii. In cele din urmă zapcii şi primarii au trebuit să se retragă. Atunci țăranii au oftat din greu Și ne-au­ mulțumit. Unul dintre ei a rupt buletinul conservator ce i-a dat zapciul și cei-I’alțî l’au imitat into-mai. — Dar prefectul n’a făcut nimic? O SPECULĂ URÎTĂ Primim din partea unui profesor o scri­soare prin care sîntem rugaţi a atrage atenţia ministerului de instrucţie asupra unei specule mizerabile pe care o fac, cu ocazia examenelor, unii din institutori. Se ştie că, conform unei dispoziţiunî ministeriale, elevii din clasele primare preparaţi în institute particulare trebue să treacă examenul la o şcoală publică, privind o taxă oare­care. Ei bine, unii institutori din Capitală au fost pe la diferite institute particulare, stăruind ca directorii acestor institute să le trimeată elevii la şcoala lor, făgăduind că le vor da la toţi note de trecere. Aceasta pentru a şi asigura cîte­va sute de lei cîştig. Şi ast­fel se întîmplă că sunt unele şcoli la care elevii particulari ce se prezintă la examene sunt din cale afară prea nu­meroşi , pe cînd la alte şcoli nu sunt de loc. Ce fac Domnii inspectori? ­. CRIZA IN ARMATĂ Decretele apărute ori în Monitorul oficial privitoare la numirile și înaintările in ar­mată, au fost in mare parte o farsă , con­servatoare. Azi au apărut alte decrete, prin care ge­neralul Răsti­, numit cri comandant al di­viziei din Botoşani, este chemat in funcţiu­nea de inspector-general al jandarmeriei rurale. Iar comandant al diviziei din Bo­toșani este numit I­. general Pash­a. Tot ast­fel numirea generalului Poenăru in postul de șef al marelui stat-major este numai o farsă pentru a înlesni numirea ge­neralului Lahovarii in acest post. In adevăr, generalul Lahovarii a refuzat in dese­n­înduri cu persistenţă postul de şef al marelui stat-major, căci nu voia să pro­ducă impresia, că inlocueşte direct pe fostul său şef, general Fălcoianui. Consiliul de mi­niştri a notării, deci, să numească pentru­ cite­va zile pe generalul Poenaru in postul de şef al marelui stat-major. Generalul Poenaru va fi chemat însă, ministru de râzboiă in cursul chiar al aces­tei săptămini şi apoi generalul Lahovary ii va lua succesiunea la şefia marelui stat major. Azi a apărut în Monitor înaintarea la gradul de general a vestitului colonel Po­­pescu, fost s­cretar general al ministerului de război­ şi numirea lui în postul de in­spector al artileriei. Aceste numiri n’au înlăturat insă de loc criza, căci numirile generalilor Rasha şi Po­­pescu nenmlțămesc adine pe toţi ofiţerii su­periori. -----------------------------------­ PENTRU POSTERITATE Tilhari în administraţie şi în poliţie! Şi cine-o spune? Chiar Timpul! Iată ce zice acest confrate în număru-i de eri: D. Girleşteanu­ şi D. căpitan Forăst­u au că­pătat dreptul la adinca recunoştinţă a popula­­ţiunilor pe care le-au terorizat atâta vreme f acem­­ tilhari. Aflăm că D-nii Gîrleşteanu şi căpilrm Forăscu au trimis martori la redilcţuiea Timpului. * •* Voinţa Naţională reproduce cu plăcere din celebra Voinţă a Prahovei următoa­re ie rinduri: Jupî araicul nostru «D. Vlad­u Stanian a ţinut o admirabilă pledoarie înaintea Curţei cu juraţi intru­ apărarea lui Stoica Rusu­ Drăguţ, adiulat pentru sinuciderea cumnatului său Lixandru Gh­eorghe Stan, ambii d­in Ghiojdeasca. Comistiunea Juraţilor a pronunţat un verdict de neculpabilitate. Acuzat pentru sinuciderea altuia? Jus­tiţia, sub acest guvern mizerabil, e ca­pabilă de ori­ce infamie! Ci*.

Next